Incinerare

Cade jar din gura lumii
şi-i rămân dinţi de cenuşă,
ce pocnesc ca o căpuşă
înţepată-n cornul Lunii.

Doar scheletu-i mai scrâşneşte,
când vreo coastă se revoltă
că plâng stelele sub boltă
de ura ce clocoteşte.

O falangă descărnată
îşi strigă dezaprobarea,
făr-a-şi pune întrebarea
pentru ce-a fost amputată.

Genunchi, iertaţi de artroze,
pot acum să se îndoaie,
lacrimile curg şiroaie,
c-au acumulat nevroze.

Coatele, ieri ascuţite
de-atâta înot prin viaţă,
s-au trezit de dimineaţă
arse, însă rotunjite.

Scăpate de greutate,
tălpile o iau 'nainte,
dar, fiind totul fierbinte,
sunt pe loc pulverizate.

Tigva goală nu mai poate
să conducă lumea arsă.
Totul nu-i decât o farsă
a nimicului din toate...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnări

Constat că toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Şi-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.

Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeţii îşi fac veacul fără muze
Şi muzele-şi iau dreptul la purtare.

N-ai ce să faci, e toamnă şi-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocenţele vor stele vorbitoare.

Planetele au fost şi ele stele,
Lumini de foc şi focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Şi din senin o noapte pentru iele.

Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.

De-aceea, câte-un om, în disperare,
Îşi pune foc şi arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.

Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.

Toţi oamenii din noi se trag din stele
Şi ard cum arde focul lor din soare
Şi nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori şi ghilimele.

Dar toate ştiu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ţinea de şase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Şi-n ochi le strălucea un foc de fată.

Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşiţa din perete

Nu s-au sfârşit dar au trecut în goană
acei ani frumoşi şi fermecaţi
când doi copii se bucurau în tihnă seara
de pita neagră cu untură,
cu dungile subţiri şi arse de pe grătarul de metal.
Ei ascultau glasuri suave
ce-ntr-una îşi şopteau alene
şi-aşa s-au trezit brusc la viaţă
în camera cu teracota verde...
deodată au simţit şi gerul
iar prin uşiţa fermecată
descoperită de copii
în zidul gros de cărămidă,
căldura năvălea în valuri.
Afară era frig şi-întunecat
şi-în casă nu mai ardea focul;
era mult jar mocnind în teracotă
căruia nu îi venise tăcut sorocul
să-l stingă timpul din clepsidră,
să îl transforme în cenuşă pe care să o vânture furtuna
în timp ce ei, micuţii fără vină
se încălzeau şi se hrăneau
cu pită arsă şi untură de pe grătarul de metal.
Iară cei mari cu ochii-n lacrimi
vedeau speranţe noi însă incerte
a lumii vii şi nepătrunse
pe care nu le-înţelegeau
şi mâncau numai pită arsă cu untură.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng

nu voi acum să plâng
de ce să plâng
când nu ajung
decât să gem
de ce să gem
mai bine bem
un strop de cucută
pentru viaţa asta murdară şi mută
de ce să plâng
când ştiu unde ajung
mi-e sufletul un rug aprins
sau poate azi s-a stins
de lacrimile ce s-au scurs
de ce trăiesc
când totul e pustiu şi şters
sunt obosit de atâta mers
mers steril, mers inutil
e mers în gol
gunoi, puroi, nămol
deci pot să plec
aici, e viaţă fără rost

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gust de ploaie

Plouă afară, curg şiroaie,
Cafeaua are gust de ploaie,
Sau gust de viaţă... nu mai ştiu,
E dimineaţă... sau târziu.

Îi sorb caimacul din priviri,
Citesc în el doar amintiri,
Cu degetul l-ating încet,
Să mă inspire, ca poet.

Văd parcă inimi desenate,
De frumuseţi neîntinate,
Dansează toate, fericite,
Că s-au născut, că sunt iubite.

Mă tot gândesc... pot să le sorb
Dar fără ele aş fi orb...
Îmi plouă-afară, curg şiroaie,
Cafeaua mea... miros de ploaie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armura

În sfârşit pot vărsa lacrimile
Pe care le-am ţinut atâta timp
În sfârşit pot să dau totul afară,
Tot ce am ţinut atât de mult.

Mulţi mi-au spus că sunt puternică,
Mulţi mi-au spus să rămân aşa,
Dar ce nu pot ei vedea
E faptul că eu demult nu am mai putut rezista.

Însă nimeni nu ştie asta,
Nimeni nu vede ce se ascunde în ochii mei,
Pentru că mi-am construit armura
Prin care să nu treacă nimeni.

Dar când seara vine,
Atunci dau totul afară
Tot ce s-a acumulat de atâta vreme,
Toată suferinţa din această inimă.

poezie de Diana Şerban
Adăugat de Diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul Lacrimilor Tale

de un timp ochii tăi mamă
începuseră tot mai mult
să semene cu
toamna

ai strigat
în noaptea descărnată
s-au auzit doar
clopote

ultimele tale lacrimi
se topesc
pe buzele-mi arse
de atâta singurătate

nu plâng
doar căprioarele
nu vor mai bea niciodată
din palmele tale

nu plâng
doar soarele
nu va mai răsări peste luturi
ca mai-nainte

acum
poţi să închizi
ochii

acum
poţi să desfaci
aripele

lumea
încape într-o
lacrimã

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate-i vis, poate nu

Nu se vede nimic în urmă,
poate doar gândul meu
care mai caută şi mai scurmă
în ce nu e, şi eu
veghez fereastra şi lumina
împrăştiată
ce-ncearcă să-mi ascundă suma
de altădată.

Îmi pare că nu s-a petrecut
din ce îmi amintesc
şi-mi pare că nici nu a trecut
şi poate doar citesc,
şi poate totul e-o poveste
ce-a poposit în gând,
când mai visam şi eu vreo,, cheste"
pe rând din când in când.

Poate-s nebun sau poate totul
se-ntâmplă-atunci când dorm...
O să aştept până când Domnul
mă va trezi din om...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce în ce

devine parcă din ce în ce mai greu
să privesc lumea
nu ştiu dacă e ceva în neregulă
cu mine
ori cu ei

însă dacă într-adevar lumea este oglinda
mea
aş fi vrut să nu fi fost atât de narcisist

să nu fi fost
toate nopţile acelea de lamă de cuţit
beznele încărcate de-o linişte hotărâtă
în care am tăiat centimetru cu centimetru
pielea lumii atât de uscată şi aspră
ş din rană parcă nu s-au mai oprit să curgă
monstruleţii fără ochi
plini de sânge
de ură
şi de lăcomie
să nu fi fost
însă
eu i-am vazut şi nu-i pot uita
şi
am tăiat pentru că voiam să (mă) vindec
am tăiat pentru o lume mai întreagă
În adâncimi
noapte după noapte
straturile lumii
am tăiat
şi-a devenit
din ce în ce
mai greu

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut anii

Am îmbătrânit
Mi s-au ars coatele şi tălpile
am ajuns să fiu ca o năluca
necunoscută de nimeni, neîmblânzită
cu ochii sticliţi
şi burta flămândă

trenţele, zdrenţele
s-au răsfăţat cândva
ca un fuior călător
pe pulpă şi pe umeri
acum au căzut adânc în pământ
sunt goală
sunt descoperită
cocoloşită ca o muscă
pe o balegă strivită de copită
sunt şi nu-s
sunt

cu frica şi spaima
m-am împrietenit
cu vaca şi porcul
cuvânt
sunt şi nu-s
în gară, pe peroane
am fost cândva ca o furnică
ca o albină
ca o veveriţă
acum nu mai sunt
acum mai sunt ce-am fost
când n-am mai vrut
sa fiu ce sunt

poezie de Laura Soltuzu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri de mare

Cum pot să scriu dragostea pe un petec de cer
şi cerul să simtă şi cerul să-mi spună, sper,
cum să scriu iubirea şi să n-o pierd în eter,
să pot descoperii paşii spre al ei ungher.

Cum poate marea rosti cuvântul iubire
când valul mă-ntoarce iar într-o amintire
şi tulburată se-agaţă c-o rătăcire
de stâncile care rămân în nesimţire.

Nisipul mă arde mocnind jar sub picioare
şi stâncile se plâng devenind luptătoare
şi paşii mei străbat faleza fară soare
şi ce-a fost ieri, a fost o clipă-amăgitoare.

Încă mă simt şi simt durerile alpine
şi parcă mai ieri mă plimbam vesel cu tine,
acum cerul, marea, ar vrea să-mi facă bine
dar nisipul mă arde cu jarul din mine.

Nu mai sper ceva şi speranţa mi-e pe moarte
şi aş vrea să merg fără tine mai departe,
aş vrea să zbor lângă pescăruşul din zare
şi lângă el să-mi găsesc liniştea din mare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excelenţei sale modestiei mele

Modestia nu mai are răbdare
îşi pune singură cenuşă în cap
îşi face din lacrimi odoare
şi-mi promite de ea să nu scap

Îşi pune singură cenuşă în cap
lumea o ghiceşte din păcate
şi-o scutură cică de praf
şi din aceeaşi pricină o bate

Lumea o ghiceşte din păcate
şi-i face din lacrimi odoare
mergând pe genunchi şi pe coate
modestia nu mai are răbdare

Şi-mi arată de ea cum să scap
s-o pun drept cruce la cap

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (21 februarie 2003)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger plânge-n fiecare noapte

Poate mai vrei să plângi de rătăcirea dintre noi
Din pleoapa ce încet striveşte lacrima pierdută,
Te vei întoarce-n timpuri îmbătrânite pentru amândoi
Şi vei mai încerca să reânvii clipa pe veci trecută.

Un înger plânge-n fiecare noapte pentru noi sfâşietor
Şi-un zbor de fluturi atinge buzele ce-au sărutat trecutul,
Din ochi curg lacrimi şi-aş vrea să le sărut de-atâta dor
Dar gestu-mi aminteşte că jurământul tău a fost sfârşitul.

Intre noi doi s-a rătăcit un înger şi stelele au plâns
In toate nopţile chemarea aduce fluturii în ultimul lor zbor
Făcând voinţa sufletelor noastre-n care am strâns
O parte din această lume ce iar va aparţine tuturor.

Şi tot între noi doi s-a rătăcit pustiul şi îşi caută alt drum
Şi tot ce-a fost durere acum se află în uitatele cuvinte,
Aş vreau să plâng dar sufletele noastre nu mai pot acum
Să mai adune uitarea din această lume ce mereu ne minte.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

La margine de mine, la margine de dor,
pe margine de vise din margine de nor,
îmi mărginesc voinţa, îmi mărginesc puterea,
îmi mărginesc răbdarea ce mi-a mărginit vremea.

Din miez de amăgire din mijlocul furtunii,
din miez de viaţă fadă din crezul stins al lumii,
îmi rămân părticele, îmi rămân picături,
îmi rămân zile scurte şi câteva frânturi
de soartă împărţite-ciuntite amintiri-
ce-mi sapă, zi şi noapte, obosite priviri.
Nimic nu îmi mai place, nimic nu-mi mai doresc,
doar liniştea-mbrăca-voi, cât mai am să trăiesc.

Mă-ntorc plângând la mine, mă caut, în sfârşit,
m-am tot strigat o viaţă, dar nu m-am auzit...
Într-un târziu mă aflu, dar nu mai sunt tumult
şi-acum, când pot s-aud, nu mai am ce s-ascult...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbul de ieri

Când vezi stele pe cer cu coadă sau halou
Nu-i bine, ai mai pierdut din ce-a fost nou
Şi când resimţi genunchi că ai, nu se îndoaie
Ai devenit prevestitor de timp frumos, de ploaie.
Din sprinteneală, mişcări iuţi, eşti sacadat
Iar păr încet-încet mai pierzi, decolorat.
Când pielea-i tot mai multă, se-ncreţeşte
Şi ochi mai pal, pâclit, nu străluceşte.
Când şti s-asculţi cu calm şi vocea-i caldă
Şi-ai timp de copii mari, ce alţi copii îi scaldă,
Eşti un cadran cu sferturi duse, arcul stors
Ce nu se-ntoarce; remontoru-i rupt sau scos...
Nici electronica n-ajută, nu e resetare,
E trecerea molcom-a zilei înspre înserare;
Când vis ia loc la neputinţele de-o viaţă
Şi-i tot permis... În fine-ai liniştea ce te răsfaţă!

Aşa-mi văd eu, proorocul neştiut, bune şi rele
Şi toate-s semne ce cunosc... Dar nu sunt ale mele!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot

nu mai rezist, vino balsam pentru inimă
te iubesc, te iubesc, te iubesc
seara s-a transformat într-un plânset
fără de culoare e luna şi stelele
şoptesc într-un pahar din care ai băut
te iubesc, te iubesc, te iubesc
plâng, nu vreau nimic, nimic nu cer
ochii au făcut miting cu gaze lacrimogene
te iubesc, te iubesc, te iubesc
o spun de dimineaţă fără să trag aer
într-un accelerat de puls stingher
suspin pe stradă şi-n tramvai
te iubesc, te iubesc, te iubesc
sunt mâhnit şi simt că totul e aprins
inima-mi arde, gura strigă
te iubesc, te iubesc, te iubesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e trecut, nu-i loc de regrete

Totul e trecut, nu-i loc de regrete,
Am fost si copil, adolescent, adult,
Lumea asta falsă, îţi spun azi, poete:
Uneori îmi pare a fi mult prea mult.

Le-am trăit pe toate, mereu un rebel,
În viaţa asta puţine-mi sunt secrete,
Nu mai am de gând să fac vreun apel,
Totul e trecut, nu-i loc de regrete.

poezie de Alex Dospian (februarie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura fiinţă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Şi ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconştient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărţit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colţ adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioşie şi uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad lacrimi

Strânge mâna poza-n care
Tu erai om, ci nu stea
Curg din ochi lacrimi şiroaie
C-ai plecat din viaţa mea.

Plâng şi mă gândesc la tine
Neuitând ce s-a sfârşit
Căci ai fost speranţa care
Prea devreme mi-a murit.

Curg din ochi lacrimi amare,
Timpu-ngroapă în uitare
Tot ce-a fost şi nu mai moare,
Tot ce-a fost şi încă doare.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Grigore Vieru

Dragă Maestre,
Rostesc cu durere această veste:
Loc pentru noi nu mai este
Nici acasă şi nici prin străini.
Se strigă prin cârciumi,
Se dansează-orgii.
Cine are nevoie de Limbă şi Poezii?
Dar Dumneata nu te întrista:
Ştii cum sunt necuminţii.
Cunoşti istoria bine.
Eşti lângă Dumnezeu şi le vezi pe toate.
Chiar daca până la el "te mănâncă sfinţii".
Te rog, Maestre, mă iartă,
Că am fost şi eu o dată
De ziua Limbii Române
Prin cârciumi străine.
Ştii, părinte, noi suntem c-am creduli
Şi sperăm că lumea e bună.
Pe urmă plângem în pumni
Că totul se vinde:
Şi suflet, şi ţară,
Suntem făcuţi de ocară
Prin fapte şi prin cuvinte.
Totul se vinde:
Floarea din coroană,
Ţărâna de pe morminte -
Totul se vinde!
Nedreptatea susură
... şi, totul se cumpără...

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obloane-'n faţa morţii

Lacrimile rup părţi din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul îşi cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar şi cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!

Păcatul îşi face veacul dincolo de porţi, se închid biserici!
Se pun lacăte la porţi, ferestrele îşi trag obloanele în faţa morţii!
Vlăstarele.. născute în miezul nopţii nu mai apucă razele de soare!

Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp şi fără Noi, dimineaţa pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toţi ascunşi de... Omul Negru!

Poveşti se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu ştiu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe faţă!

E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezeşte-mă în dimineaţă şi dă-mi o palmă peste faţă!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!