
Poveste
am căutat într-o noapte limita universului
am găsit femeia
am căutat ochii, am găsit privirea
am căutat buzele, am învăţat sărutul
am căutat mâinile, am cioplit cuvântul
cu privirea ta
cu buzele trupului
cu mâinile gândului
am aşternut pe scoarţa sufletului
povestea noastră
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Nu te-am căutat dar te-m găsit...
nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost
refren:
ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de gheţar
zâmbetul - şi trist şi marţial
mai sfidează fostul boschetar
nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-ştiu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...
refren
nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ţi spun nimic nici n-am să-ţi scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu
refren
nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit şi lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...
refren
cântec, versuri de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări
Te-am căutat prin vise,
singuratic
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat
şi mi-au răspuns lunatic
îndepărtate aripi lunecând.
Te-am căutat prin nopţi
şi aspre zile
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat în visul tău, copile
şi te-am găsit
iubirea, legănând.
Te-am căutat prin timpuri
efemere
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat în licărul de stele
şi te-am găsit
fiinţa-mi luminând.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat
Te-am căutat prin paturi ademenitoare
Crezând c-am să te pot uita uşor
Dar cum să poată un altul, oarecare
Să îmi aline nesfârşitul dor?
Te-am căutat în alţii câteodată
Crezând c-am să te pot înlocui
Dar nu pot toţi bărbaţii laolaltă
Să mă iubească, cum doar tu mă poţi iubi!
Te-am căutat în fiecare noapte
Şi-apoi în fiecare răsărit...
Te-am căutat în strigăte şi-n şoapte
Dar nicăieri şi-n nimeni nu te-am mai găsit!
poezie de Irina Binder din Fluturi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Locul meu
Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.
poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi în lumină
Te-am căutat prin gânduri, singuratic
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat şi mi-au răspuns lunatic,
Îndepărtate aripi, fâlfâind.
Te-am căutat prin nopţi şi aspre zile
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat în visul meu, copile,
Şi te-am găsit, iubirea, legănând!
Te-am căutat prin timpuri efemere
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat în licărul de stele
Şi te-am găsit, fiinţa-mi luminând.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căutat puritatea
Am căutat puritatea
în albul trandafirilor.
Am căutat puritatea
în lacrima zorilor.
Am căutat puritatea
în albul zăpezilor.
Am căutat puritatea
chiar şi-n albul mieilor.
Am căutat puritatea,
n-am găsit-o nicăieri.
Am căutat ziua, noaptea,
astăzi, ieri şi-alaltăieri.
Un înger m-a ajutat
să descopăr puritate,
în sufletul tău curat,
care-acum îmi este parte.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost
ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de gheţar
zâmbetul - şi trist şi marţial
mai sfidează fostul boschetar
nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-ştiu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...
nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ţi spun nimic nici n-am să-ţi scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu
nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit şi lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...
poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Te-am căutat
te-am căutat in tot albastrul mării
pe câmpul inverzit te-am căutat
te-am căutat in albul depărtării
si in pădurea de salcâmi de lângă sat
te-am căutat in casa de sub stele
te-am căutat in câmp de vânători
eşti peste tot in gândurile mele
in noptile târzii si fără somn
te-am căutat... voiam să-mi fii aproape
la fel ca pân-acum.... dar in zadar
este târziu şi ştiu că nu se poate
pe Cronos să-l inchid intr-un sertar
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-n pat l-am căutat pe dragul sufletului meu, l-am căutat, dar, iată, nu l-am mai aflat. Scula-mă-voi, mi-am zis, şi-n târg voi alerga, pe uliţe, prin pieţe, amănunţit voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am căutat, nu l-am mai aflat. Intâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; "N-aţi văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu?" Dar abia m-am despărţit de ei şi iată, eu l-am găsit, pe cel iubit; apucatu-l-am atunci şi nu l-am mai lăsat, până nu l-am dus la mama mea, până nu l-am dus în casa ei.
în Cântarea Cântărilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Urzicile lehuze
Am căutat ciocanul în magazia cu cranii
să-i pun o floare de cui.
Am căutat fânul în podul cu animale
să-i pun picioare cu varice.
Am căutat în bluza ta sânii căprui
să mă rănesc cu spatele de bici.
Am căutat în Lună un strugure
în care pisicile-n călduri
s-au aruncat confuze.
Am căutat pe chipul tău
păduri
de umbre scuturate de gutui
peste urzici lehuze.
poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Oricine ar fi fost cel care a căutat cerul cu telescopul şi nu L-a găsti pe Dumnezeu, nu ar fi găsit mintea umană nici dacă ar fi căutat creierul cu microscopul.
citat din George Santayana
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!


Este disponibilă şi traducerea în engleză.

Căutat!...
Nu există-n lumea lată
Dar şi lungă la şosea,
Ca, de cineva vreodată,
Să nu fi căutat cumva;
Poţi fi căutat de medic
Sau prin poştă cu facturi,
Pe la geam de câte-un cleric
Ori să fi atras de nuri...
Şi poliţia măi tată
Te mai poate căuta
Cu-o cătuşe, o lăcată...
Şi cu flori "Nu-mă-uita"...
Căutat să dai o bere,
De pomană o piftea,
Căutat pentru-o părere
Sau la banii din saltea...
Te mai caută pe-acasă
Când tu umbli dezlegat,
Cea cu glugă şi cu coasă
Să te pună "la pastrat"...
Totuşi este-o importanţă,
Te simţi ca un reputat,
Parcă dă şi cu speranţă
Să tot fi... un căutat!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (27 august 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pretutindeni omul a căutat poezia infinitului, înfricoşătoarea solemnitate a tăcerii; pretutindeni a vrut să se aşeze cât mai aproape de Dumnezeu; l-a căutat pe culmi, în adâncul genunilor, la ţărmul mărilor, şi pretutindeni l-a găsit.
Balzac în Istoria celor treisprezece, Ducesa de Langeais
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!


Căutări
Te-am căutat ca pasărea rănită,
Lovită de furtuni fără-apărare
Ce plânge-n zbor în noapte rătăcită
Cerşind lumină, cuib şi îndurare.
Te-am căutat cu inima – epavă,
Un cord ucis de- atâta neiubire
Transplantul să mi-l faci fară zăbavă
Şi-artere noi să-mi pui spre fericire.
Te-am căutat prin frunza ruginie
Cu sufletul mereu o rece toamnă,
Răscolitoare, în veşnică- agonie
Să-mi las durerile din el ca vamă.
Te-am căutat cu patimă şi sete
Printre zăpezi celeste neumblate
Şirag să-mi pui la gât de amulete,
Hlamidă de speranţe atârnate.
Te-am căutat şi-ai apărut deodată
Neprevăzut - ca aurora boreală
Explozii din iubire colorată
În rogvaiv şi-n suflet primavară!
poezie de Angelina Nădejde (12 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căutat...
am întrebat într-un talcioc
un corb bătrân, ascuns cu rost,
"ai mai adus purtând în cioc,
iubiri ce mie nu mi-au fost?"
cu ochii lui plini de sclipiri
privi în ochii mei căprui,
răspunse trist; "doar amăgiri,
am mai găsit umblând hai-hui"
m-am conformat şi am plecat
cum am venit, însingurat,
dar înainte l-am rugat
să îmi păstreze ce-am căutat
o să-l mai caut la alt talcioc,
poate atunci cu alt noroc,
o să-mi aducă dintr-un foc
o dragoste, să-mi pun în loc
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A căutat cât a căutat, dar soacră bună şi-a căpătat.
proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Adevărul
Am căutat
Am căutat adevărul pierdut în întuneric
Şi l-am găsit
Pe punţile albastre ale iubirii
Printre zeiţe şi nimfe uitate de vreme
L- am găsit
Bechetuind cu muze-n văluri transparente
Mângâind supărător
La-ntâmplare picioare şi pântec
Sărutând buze ochi
Fără să-i pese
L-am găsit
Mângâind plete blonde sau brune
Ameţit de.... mătăsuri
Strângea în braţe..... dulcile... fecioare
Fără să-i pese
De urmare
Am înţeles...(şi-am înţeles)
Că iubirea e doar o căutare
O căutare imensă până la fericire
Şi poate o căutare.... infinită
poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pagina ruptă
cad, mă ridic
obosit, mă aşez trist în neputinţa cotidiană
privind obsedat în jur
în căutarea unui sens într-un deplin nonsens
în jur, o lume aleatorie
rătăcită în propria inexistenţă
la uşă pusesem siguranţa
nu a contat
trecuseră pe lângă ea în căutarea mea
au pârjolit pământul, arzând căile sufletului
când au ajuns la mine, eram în altă parte
m-au căutat atunci furioşi mai departe
nu m-au găsit niciodată
de secole mă caută disperaţi
pe cărările murdare ale lumii
uneori, apar într-o carte de istorie
la pagina ruptă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
N-am găsit
ceea ce căutam,
pentru că n-am căutat
cum trebuie...
Ne-am lăsat pradă
păcatului şi suferinţa
ne-a cuprins în braţe
pe-amândoi...
E prea multă linişte
între noi!
Liniştea asta poate
să se transforme
în ură...
Acoperă-mi ochii,
cu mâinile tale calde
şi spune-mi
că nu poţi să mă uiţi...
poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Cuvânt de dincolo de moarte
am plecat într-o noapte
am vrut să ating taina unei lumi
am tot căutat prin ploaie, prin anii împovăraţi
am găsit un om, un biet nebun
trăia retras de lume, de toţi
pe cer treceau caii sălbatici
plângea timpul sub copite de fier
uneori străbătea tăcerea în penumbra gândurilor
atunci am înţeles că lumea e o tristă umbră
desigur ei sunt morţi de mult
ploaia a spălat cadavrele de pe drum
eu nu ştiam că erau morţi
râdeau bezmetici, credeau că eu sunt acel nebun
şi dacă sunt...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
