Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în ţara ta străin,
Să vezi pământul strămoşesc,
Din tot ţinutul românesc,

Vândut de-a lungul şi de-a latul
Străinilor, şi-acuma satul
E gol şi trist, dar cum să fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitaţi de soartă,
Vreo câţiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieţii,
Când văd ciulinii şi scaieţii,
În locul holdelor de aur
Din ţara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale şi de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când eşti în ţara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vândut limba română

În anul nostru centenar
Ne-am vândut limba la maghiari
Şi va veni o vreme-n sate
Să învăţăm maghiara frate.

În satul nostru românesc,
Mă simt străin şi fără rost,
Mă plimb prin ţara românească,
Harghita, Covasna să-nflorească.

Dar când văd feţele mirate,
Să am un translator... se poate...
Ca eu român în ţara mea
Să nu pot cere o cafea...

Nu vreau să-nvăţ limba maghiară...
Doamne mă simt străin în ţară...

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te uiţi la statisticile vremii sau la recensământul din 1930, vezi că România interbelică e ţara europeană cu cea mai mare natalitate şi cu cea mai mare mortalitate (ambii sunt indici de întârziere) şi, în plus, cu cea mai mare mortalitate infantilă. E ţara europeană cu cel mai mare procent de analfabeţi. Ţara unde, din populaţia alfabetizată, doar 10% depăşeşte linia claselor primare. Deci aproape toţi românii erau fie analfabeţi, fie absolvenţi de doar câteva clase primare. Şi din punct de vedere economic, România era tot printre ţările de la coada continentului.

citat din Lucian Boia
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de ţară în ţara mea

Un bătrân călător pe drum de seară
Trecea străin pe strada mea.
Îl tot vedeam şi-am îndrăznit a-l întreba:
- De unde vii şi cine eşti, bătrâne?
Era-ntristat şi suspina.
Cu glasul stins el mi-a răspuns:
- De unde vin? Nu întreba
Plecat am fost din ţara mea
Dar peste tot unde-am umblat
În suflet ţara mi-am păstrat
Şi m-am întors
Aici, unde-i pământul sfânt
Unit cu el prin legământ.
Cu glasul blând şi coborât
- O, Doamne - se rugă bătrânul -
Mai ţine-mă în viaţă cât
S-apuc să văd zâmbind românul!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, români (poezie manifest)

Ţara noastră nu mai scoate
aur de multe carate.
Din frumoasa noastră vatră,
astăzi scoatem numai piatră.
De prin munţii cu păşune,
nu mai scoatem nici cărbune.
Din Câmpia Soarelui
şi cea a Banatului,
nu mai scoatem la hectare
mii de tone în hambare.
Din munţi a pierit pădurea.
A făcut prăpăd securea.
Acum ne chinuie gândul
că vom pierde şi pământul.
Până când, domni guvernanţi,
ţara asta o prădaţi?
Veniţi români! Ne cheamă ţara,
să-i readucem primăvara.
Veniţi în ţara legendară
unde străbunii ne lăsară
averile seculare
pentru vremuri viitoare.
Nu mai vrem de astă dată
să cerşim din poartă-n poartă.
Să ne ridicăm români
cu mândrie şi onoare,
Dacă vrem să fim stăpâni,
peste România Mare.

poezie de Dumitru Delcă (28 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exodul moldovenilor (BBC: Moldova - ţara a cărei populaţie descreşte cel mai rapid din lume)

... Vezi moldovenii cum se duc
Pe drumuri care parcă curg
Pe drumuri care n-au întors
Pierdute-n albăstrii de bolţi

Vezi moldovenii fug şi fug
De foame, sărăcii şi jug
De comunişti şi procurori
De bruma care cade-n zori

Nefericitul meu popor
Nu mai încape-n ţara lor
De vânzători de Dumnezeu
Adăugat la rest mereu

De secole asemeni chin
N-a fost mai mârşav şi mai fin
În ţara doinelor de dor
Ca musca moldovenii mor...

poezie de Iurie Osoianu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Dasha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi pierdute

Să fii sufocat de cuvinte nespuse,
Să te simţi sfârşit de dureri ce s-au dus,
Să fii lovit de priviri îndreptate-ţi
Şi ucis de iubiri ce demult au apus.
Să fii aproape de toţi, dar să simţi că nu eşti,
Să fii biciuit de nepăsări din suflete seci,
Să fii pe pământ, dar să nu te găseşti,
Când stai cu ai tăi să se-ntrebe de eşti.
Totul din viaţa-ţi tu să-l vezi un nimic,
Nici cerul imens să nu-l vezi că-i prea mic,
Să priveşti norii, dar să nu ştii ce sunt,
Să vezi luna pe cer, să te-ntrebi de ce-i sus.
Să simţi soarele ce pentru tine-i străin,
Să bei apă cu sete şi să simţi că-i venin,
Să vezi flori cu mirosuri uscate şi uscate-n culori,
Să vezi o mare de lume cu carte şi în niciunul valori.
Să simţi valul mării uscat cum izbeşte în plin,
Iar sărutul pe-obraz că-i o palmă, că-i chin,
Imensul să-l vezi infim şi pierdut,
Şi-n oameni cu chip să vezi suflet de lut.
Să te simţi nimicit şi stors de putere,
Să fii plin de iubire de dat şi nimeni nu-ţi cere,
Să poţi să dai tot fără-n schimb să primeşti,
Să fii crud judecat făr-a şti cine eşti.
Dac-ai făcut doar bine şi ce-am scris ai simţit
Ascunde-te-n umbra-ţi nu cere nimic,
Căci nimicul nimic îţi va da, ţie-ţi cere,
Ştergeţi lacrima singur cufundat în tăcere!

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, Doamne?

În aste zile de restrişte,
Ajunsa ţara noastră dragă
Să fie a vulturilor pradă.
Sunt tot mai răi tot mai flămânzi,
Tot mai avizi după putere,
Nimic şi nimeni nu-i opreşte
În lupta lor după mărire.

Făcut-au ţara un tribunal
Unde poporu-i acuzat
Fără să aibă avocat;
Ei judecă ei dau sentinţe.

Se bat pe legi şi ordonanţe,
Pe constituţie, parlament
Şi nu contează dacă noi,
Îi vrem sau nu...
Ei ne fac legea.

Şi este ţara noastră toată
Un mare câmp de bătălie,
În care noi suntem doar ţinte
Iar ei ochesc fără clipire.

Suntem răniţi, unii-s ucişi
Şi ne mirăm de-a noastră soartă;
Unde eşti Doamne de nu-i vezi
Să le arăţi că în curând,
I-aşteaptă Dreapta Judecată?

Şi nu mai au nevoie acolo,
Nici de putere nici mărire;
La cât de mari se simt aici
Pe atât de mici vor fi la Tine!

poezie de Angelina Nădejde (11 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldova, ţara mea de dor

Moldova, ţara mea de dor,
De cântec şi baladă.
Eşti ca o pasăre măiastră
Care cântă într-o livadă.

Cântă un cântec frumos
Despre un Voievod faimos.
Care a venit din ţara de jos,
Ca să fie oamenilor de folos!

Care a fost un domn viteaz şi mare,
El a apărat cu credinţă a tale hotare,
Ca tu Moldovă, să ajungi acum,
Să fii cea mai gingaşă floare.

O floare atât de frumoasă,
Cântată, iubită mereu,
Ca o casă mare,
Eşti ţara poporului meu.

Moldovă, dor nemărginit,
Eşti ca un strugure de poamă,
Plaiul meu prea mult iubit,
Unde m-a născut a mea mamă!

poezie de Vladimir Potlog (15 aprilie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare românească

"Ce–ţi doresc eu ţie"
Biată Românie,
Ţară strămoşească,
Cu glie bogată,
În lacrimi scăldată,
Leagăn de cântec,
De jale şi dor,
Fii-ţi rătăciţi
Ce scutecu-ţi poartă,
Să-ţi revină acasă,
Românie mamă,
Orfană rămasă
De cei mai buni fii.

Biată Românie,
Gloria-ţi străbună,
În lupte purtată
De eroii ţării,
La ce ţi-a folosit?
Când ţara mai toată,
Ce are mai bun,
Străinilor pe tavă,
Tu le-ai oferit.

Ce-ţi doresc eu ţie!
Biată Românie,
Să ţi se-ntregească
Neamul românesc,
Să-ţi aduni toţi fiii
Rătăciţi prin lume,
Românie mamă,
S-asculţi în urale,
Mamă am venit!
Să te vindecăm
Şi să-ţi ştergem,
Plânsul suferinţei tale

poezie de Valeria Mahok (4 ianuarie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua...

... şi va veni o zi, când fiecare moldovean
când fiecare suflet dus peste hotare
va fi întâmpinat cu doina de alean
din versul meu, din pâinea mea cu sare

când ţara miliardului furat
va fi în rândul miliardelor de aur
când naţiunea scoasă la mezat
din curvă va redeveni tezaur

şi când mizerii alde plahotniuc
vor sta unde li-i locul - la-nchisoare
şi mort să vă-ntălnesc am să mă duc
să vă-ntâlnesc cu pâine şi cu sare

când saltimbanci de teapa lui dodon
vor sta unde li-i locul lor- în ţeapă
cu-acelaşi vers eu am să ies la avion
adăugând la pâine şi la sare ceapă

şi când te vei mândri ca moldovean român
că tricolorul tău nu-i simplă pânză
te-oi întâlni cu cel mă bun din lume vin
cu cea mai fină şi mai cosânzeană brânză

dar până când îţi cântă venetici
şi leprele mancurte din născare
eu ştiu că n-am ce căuta aici
eu ştiu că ţara mea-i peste hotare...

poezie de Iurie Osoianu (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprilie

Păsărelele ciripesc în aer de-a lungul şi de-a latul
De parcă-ar celebra această vreme de april, frumoasă.
Aş vrea să rămân pururi în lumea asta minunată,
Pentru-a fi cu tine, dragul meu, să-împărţim împreună patul.

Eu nu cred c-o să te mai văd după ce ne va fi sosit văleatul.
Nu cred că ne vom mai întâlni – dar acum suntem acasă.
Păsărelele ciripesc pe cer de-a lungul şi de-a latul.
Aş vrea să rămânem pururi în lumea asta-atâta de frumoasă.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara ultimului dor

Din ţara-năbuşitelor suspine,
Se-aude-un urlet vag, ascuns în văi
Prin care cresc şi îşi rescriu destine
Lupi ce vor fi străinilor călăi.

Dulăilor ce se fălesc prin ţară,
Le-or smulge dinţii şi le vor stârpi
Năravurile ce-au făcut să piară
Mândria-n pieptul ultimilor fii.

Vor sfărâma în fălcile-oţelite
Tot ce înseamnă vrajbă, ură, chin,
Şi vor zdrobi cuvintele-otrăvite
În glia-nveşmântată cu senin.

Stindardul lor, păzit cu străşnicie
În ţara ce-a rămas c-un ultim dor,
Va fi ce trebuia demult să fie:
Un cap de lup, pe vechiul tricolor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu (26 iunie 2019)
Adăugat de Daniel Vişan-Dimitriu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fireşte...

Ca orice vis, omul şi el pare ciudat,
n-a ajuns ca să se nască,
că a şi fost iertat,
pentru vreo boală, poate, ori- poate- vreo -ntristare,
nu a avut timp să crească, că e bătrân şi moare.
-Voi oameni, ce vă naşteţi,
cînd alţii mor în chinuri,
de ce vă umpleţi spiritul,
cu forţe din veninuri?
De ce nu vi e trist, de ce nu vă mai doare
de alţi aşa de trişti,
încât pământul moare?
Apocaliptic, fad, pe geana unui veac,
de ce nu încercaţi, atinşi de-un crac,
inofensiv, să râdeţi, când nu aveţi puteri,
în plâns să ştergeţi ochii cu lungile tăceri?
De ce din forţe care le-aveţi pentru a munci,
vă neglijaţi pe voi şi nu puteţi robi
şi e pământul crambă, unde ai tot a pune,
dar nu se văd cu anii durerile din lume,
şi ca -ntr-un rece vad se scurge omenirea,
Iertaţi, când se aruncă pe sub un pod iubirea.
S-a şters din orizontul cel mare, stânjeniu,
o singură dorinţă şi-a devenit pustiu,
nu se respiră -adânc, se tace, când se lasă
o umbră în lumini, o ţară... stricăcioasă;
Şi oamenii se strică, spitalele sunt goale,
bolnavii sunt prin lume,
strângând cerul în palme...
Dorul s-a măcinat, pe om nici că-l mai doare,
anestezia vieţii cu veştile-i precare,
senzaţia mişcării tot urcă printre vieţi,
dar cum se pierd cei dragi,
priveşte-i, ce-s discreţi...
Ce mult au ocolit o dramă, să n-o spună,
în ţara noastră mare, de-a pururea în urmă...

De ce nu vi e dor, de ce nu vă mai doare?
Fireşte, nu insist, dar viaţa-i trecătoare.

poezie de Lilia Manole din revista literară "Banchetul", Petroşani, Hunedoara (5 aprilie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea e limba noastră,
Munţii dacilor şi Marea,
De la Dunărea albastră
Până unde-ncepe zarea.

Ţara mea e limba-n care
Scriu şi sufăr şi vorbesc,
Niciodată de vânzare
Nu-i, când alţii o tocmesc.

Ţara mea nu-i doar scursura
Care-o-njură, sau cea care
Merită înjurătura,
Ţara mea e mult mai mare.

Ţara mea-s tata şi mama
Şi copiii. Vă implor,
Înjuraţi, dar ţineţi seama:
Nu mă înjuraţi de dor,

De morminte, de Luceafăr sau de Pasărea Măiastră;
Înjuraţi, vă rog, doar ţara celor de-njurat şi-a voastră!

poezie de Marius Robu din Degeaba (10 iulie 2011)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în România

M-am născut în România,
Ţara unei guri de rai,
Unde Mioriţa-şi plânge
Oful pe-un picior de plai.

M-am născut în România,
Ţara Munţilor Carpaţi,
Cu-ale lor creste semeţe
Şi păduri cu brazi înalţi.

M-am născut în România,
Cu podişuri şi câmpii,
Râuri, Dunăre şi Mare,
Aur şi-alte bogăţii.

M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.

M-am născut în România,
Ţara mea cu mândru nume,
Ce-l port cu mândrie-n suflet,
De când rătăcesc prin lume.

M-am născut în România,
Lângă murmur de izvor,
Iar când mi-o veni sfârşitul,
Tot acolo, vreau să mor!

M-am născut în România,
Ţara strămoşilor mei,
Şi vreau, când va fi să fie,
Să putrezesc lângă ei...

poezie de Nicu Andriţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara e în noi

Ţara este locul unde dorul devine cântec
şi lacrima vers de poezie.
Ţara e locul unde soarele e zâmbet
şi râsetul divină armonie.

Ţara e-n susur de izvoare,
şi-n cumpăna de la fântână,
Ţara e-n glas de privighetoare,
Ţara e limba mea, limba româna.

Ţara e-n brazii din munţi,
Ţara e-n falnicii stejari,
E-n sudoarea pe-obositele frunţi
Ţara e-n oamenii ei buni şi mari.

Ţara e-n fluier de cioban
şi-n turmele de oi,
Ţara e-n tine şi-n mine,
Ţara e săpată adânc în noi.

Ţara e-n dealuri şi văi,
e grădina cea mai minunată,
Ţara e-n fete frumoase şi-n flăcăi,
Ţara e eternă, nu moare niciodată.

poezie de Marius Alexandru (1 ianuarie 2023)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

April

Păsările ciripesc în aer de-a lungul şi de-a latul
De parcă-ar celebra această vreme de april, frumoasă.
Aş vrea să rămân pururi în lumea asta minunată,
Pentru-a fi cu tine, dragul meu, să-împărţim patul.

Nu cred că-o să te mai văd după ce ne va fi sosit văleatul.
Nu cred că ne vom mai întâlni – dar acum suntem acasă.
Păsările ciripesc pe cer de-a lungul şi de-a latul.
Aş vrea să rămân pururi în lumea asta minunată.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă României - România, lângă soare

Ţara mea cu ape line şi cu foşnet de izvor,
Ţara mea cu munţi de aur şi cu cântece de dor,
Toţi românii azi te-aclamă cu iubire în privire
Îmbrăcaţi în ii şi fote dăruind la toţi iubire.

Satele vuiesc în hore chiar şi-n sfânta mânăstire,
Nu e inimă mai mare ca a noastră Românie
Popii cântă în altare, la oraş se-adună-n pieţe
Pentru-această sărbătoare mână-n mână prinţi, alteţe.

Doamne câtă frumuseţe în cătunul de la sat
Unde se adună moşii şi cu tinerii la sfat...
Azi şi-au pus la pălărie un trifoi cu patru foi
Pentru zilele de mâine... câte datini sunt la noi?!

Dăscălii se-adună-n şcoli să-i înveţe sfânta taină
Pe copiii doritori, de tradiţie, cânt, haină...
Şi-n cămăşi de borangic deapănă trecutul sfânt
Ce-a rămas eternitate scris cu lacrimă-n cuvânt.

Nu e ţară mai bogată, mai frumoasă sau mai vie
Cum e ţara noastră dragă, cum e sfânta Românie.
-Hai române, ieşi din casă, pune vinul în ulcior
Şi-apoi joacă hora mare colo-n vale la izvor!

Nu e fată mai frumoasă cum e fata de la ţară
Îmbrăcată în catrinţă şi în iie-n primăvară...
Bat străinii azi la poartă să ne cumpere pământul
Şi se prind cu noi în horă legănându-se ca vântul.

Se adună azi la porţi tot românul de cu zori
Cu mănunchi de crizanteme şi cu alte multe flori,
Depănând poveşti din viaţa României iubitoare
Au uitat de-orice necaz, azi e zi de sărbătoare.

Caii tropăie-n grădini cu flăcăi frumoşi călare
Asta-i sfânta Românie, ţară dulce, roditoare,
Steagul flutură în vânt glorios.- Priveşte-n zare!
Cerul scrie un poem... România lângă soare.

poezie de Ana Podaru (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!