Fântână înfundată

Numai tu, mamă, numai tu
ai mai rămas să strângi
umbrele sfinţilor înşiraţi
pe gardul de trestie,
după care le aşezi
cu atâta sfinţenie
în batista ta de duminică.

Aş vrea să fie la nesfârşit
acele dimineţi
în care să cânte cocoşul
de câte ori te apleci
peste fântâna înfundată
de atâtea ierni.

Poate ai intuit
că prea devreme
se coace pâinea la tâmple
şi prunii prea mult s-au încovoiat
sub burta lăsată a lunii,
de aceea îmi ceri
să mut departe
oglinda
în care se vede
cum o sămânţă se îneacă în sânge.

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Aripă sub ape
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Poate singura mea vină
a fost aceea că
am scuturat prea devreme
creanga
pe care Dumnezeu
ne aşează daruri.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mamă,
mai vreau din pâinea ta
ce o frămânţi cu mierea lunii!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi creşte iarba sub piele

Tu nu poţi să mă rupi din tine,
e ca şi cum ţi s-ar îneca cuvintele în propriul sânge...
Eu... te-am zidit biserică în inima mea
şi fiecare parte a trupului mi
se umple cu câte un înger,
doar buzele mele sapă
să ajungă până la tălpile raiului.

În fiecare dimineaţă
mă trezesc un copil în tine
şi atunci când vreau să-ţi cuprind umerii,
brusc îmi creşte iarba sub piele,
îmi aminteşte că sunt o femeie,
aceea care a alăptat anotimpurile,
până la ultima pasăre ieşită din ou.

Nu putem să ne rupem unul de celălalt,
ar ploua cu răni peste tot
şi s-ar usca pâinea din poemele noastre,
iar timpul ne-ar îmbraca în cămaşa lui de jar,
aruncându-ne ca pe o batistă albă în calea sfinţilor
cu o ultimă sărutare pe ea...
Nu, nu putem să ne rupem,
prea frumos s-a întins curcubeul
în noi...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu îmi dai cerul

Tu eşti acel călugăr din rugăciunile mele
care îi spăla picioarele lui Dumnezeu
de câte ori îmi las sufletul în palme
şi-l implor să fie pasăre...

Eşti ceea ce sunt eu într-o duminică,
vasul de lut cuprins de mai multe braţe
deasupra căruia trec fluturii
fără să ştie că vor sfârşi la tâmplele noastre.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentinţă

Rezemată
de tâmplele tale,
duminica este mai frumoasă
ca de obicei;

îţi număr firele albe...
senzuale ierni
s-au cuibărit
în buzunarul de la cămaşă ta;

trupurile noastre se muşcă reciproc,
(ai mai văzut răni care se râdă?)
poate de aceea
iubirea
ne-a pus cătuşe la mâini.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutam să-ntorc cerul

Tot repetând mersul
pe buza tăioasă a zăpezii,
tălpile mi-au împietrit
pe când căutam să-ntorc cerul
cu partea nevăzută
către mine.

Poate singura mea vină
a fost aceea că
am scuturat prea devreme
creanga
pe care Dumnezeu
ne aşează daruri.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem numai al tău

Ştii, mâinile mele te cuprind ca pe o rugăciune
ce aşteaptă înălţarea,
te ating cu blândeţea unui curcubeu
apărut din coastele lui Iisus...

Te port în ochi ca pe o duminică
cu ferestre de iarbă înaltă,
mă privesc într-o oglindă de cer
şi îmbrac cămaşa ta de mire
în care ţi-au rămas bătăile inimii,
luminându-mă atât de frumos.

Ah, ce cântec de mierlă trece prin mine,
îmi râd macii de sub pleoapele timpului;
ştiu că voi ajunge
aşchii de ploaie într-un poem
numai al tau...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de eşec te împiedică să încerci. Aceasta se manifestă de obicei prin obiceiul de a amâna. În felul acesta, tu poţi vorbi la nesfârşit despre viaţa mai bună pe care ţi-o doreşti şi despre schimbările pe care te gândeşti să le faci, fără ca totuşi să mişti un deget pentru a realiza acele schimbări. Este fie prea târziu, fie prea devreme, fie pur şi simplu nu este timpul potrivit ca să acţionezi.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ochii plini de tine şi simt cum o duminică îmi înfloreşte sub piele...

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mă priveşti

În ochii tăi
scaunul meu cu rotile
e ca o lebădă cu aripile larg deschise
pe care plutesc

şi parcă ar curge raiul
prin tălpile mele -
aşa mă priveşti...

O duminică şchiopătând
prin lanul cu lavandă
îmi e fila de viaţă;
iubindu-te, poemele
mi se fac streşini în sânge.

Nu îmi mai scârţâie poarta din suflet:
am plâns, văzând cum intri pe ea
cu Dumnezeu de mână!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun, acum când lacrima mă doare
Şi mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreţ m-au ars, m-au pârjolit!

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi frigul peste suflet e-un viscol nesfârşit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Şi mor şi te iubesc, deşi m-ai amăgit!

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârşit!

Adio-ţi spun şi plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te ştiu,
Te rog numai să uiţi cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!

poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre îngerii sculptaţi

Peste trup presară-mi luna,
ca să mor spre a învia,
dă-mi batista ierbii crude-
semnul de a îngenunchea.

Fă-mi din lacrimă un cuib
mai adânc decât fântâna;
printre îngerii sculptaţi,
o să-ţi prind în taină mâna.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cerul e prea luminos

Uneori cerul e prea luminos
Sau are prea mulţi nori sau păsări,
Iar în depărtare-i un soare prea strălucitor
Care te face să te gândeşti la el.
De ce-i mâna mea prea tocită
Pentru a tăia propriile-mi imagini,
Mie însumi oribile,
Cu zâmbetele lor prea rodnice,
Aş vrea să cunosc
Imponderabila atingere-a buzelor
Pe care nu le pot ridica, dar pot;
Creatura cu chip de înger
Care-mi spune că doare
Şi care vede cum trupul meu
Se pierde-n nemernicie?
Nu există nicio pauză. Pune surâsul
Acolo unde s-au uscat lacrimile.
A rămas durerea îngerului;
Cuvintele lui ard.

Uneori inima unei femei este sărată
Sau are prea mult sânge;
Îi sfâşii sânul –
Şi văd că-i sângele meu,
Curgând din ea, dar al meu,
Şi-atunci mă gândesc
Că poate cerul e prea luminos;
Şi-mi privesc mâna,
Dar n-o urmez,
Şi-i simt suferinţa,
Dar nu mă doare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vei face cu toţi banii pe care îi strângi cu atâta grijă? Poţi oare să-ţi măreşti durata vieţii fie chiar şi cu o zi? Tocmai de aceea, dăruieşte cu generozitate ori de câte ori îţi stă în putinţă.

aforism de Yoga Swami din Cuvintele maestrului nostru – aforismele pline de înţelepciune ale lui Satguru Shiva Yoga Swami
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebădă cu aripile larg deschise

În ochii tai
scaunul meu cu rotile
e ca o lebădă cu aripile larg deschise
pe care plutesc

şi parcă ar curge raiul
prin tălpile mele-
aşa mă priveşti...

O duminică şchioptând
prin lanul cu lavandă
îmi e fila de viaţă;
iubindu-te, poemele
mi se fac streşini în sânge.

Nu îmi mai scârţie poarta din suflet:
am plâns văzând cum intri pe ea
cu Dumnezeu de mână!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce cai frumoşi...

Ce cai frumoşi, iubite, am visat,
erau de un alb ca rochia de mireasă...
Doar îi priveam şi sufletul se burica
s-atingă marginea de cer aleasă.

Acolo vom deschide-o uşă
ce ne va duce până-n prag de rai,
iar ca să-l trecem pe de-a-ntregul,
ah, din carne o aripă să-mi tai!

Nu vom uita acele ierni în care
ne-am iubit pe paturi de zăpadă-
mirându-ne cum cerul ne strivea
şi păsări peste noi aveau să cadă.

Să ne lăsăm o urmă pe pământ,
ca un inel de sânge împletit,
desprins parcă din taina aceea
a privirii de călugăr răstignit...

Ah, ce cai frumoşi, iubite, mi-ai adus,
vor duce în spinare alt apus...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cea mai frumoasă iarbă
este aceea care creşte dimineaţa
în ferestre
mirosind a trupuri ce s-au iubit
pătimaş
printre ţurţurii nopţii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Controversă

cum îţi spuneam
mai tot timpul îngerii mi-au râs în nas
şi-au râs de mine neîntrerupt
ori s-au urinat din înaltul lor
peste ochii ce abia îi luminasem puţin
mai bine deschide-mi fereastra albă la cer
să-mi închipui că zbor
sau că plec acasă definitiv

altfel îmi petreceam mai tot timpul
recitând poemul lui Dinescu
"Mic descântec pentru femeia mâncată de ploaie"
sau poezii de-ale lui Bukowski
bolovănoase frivole şi amare
până reuşeam să uit
că îmi este sete că-mi e foame
şi că mai exist şi aşa
neîndemânatic,
exilat ca o urmă într-o fantă
sau o cută de timp
ca şi cum propria-mi umbră strălucind
la balul feeric cu gâze şi lumini

îmi amintesc cum umbra
mă căra cu disperare în spate
şi cum se împleticea
sub greutatea neputinţei mele
şi cum deja nu mai eram tânăr
şi mă nelinişteam ori mă înfuriau
versurile mele
pe care încă mă chinuiam
să le rescriu rebele
până îmi trecea viaţa
apoi o luam de la capăt
cu aceeaşi înverşunare

poate am stat de prea multe ori
închis într-o sticlă ca un duh inutil
adormit în vechi laboratoare
ori adunând lumină în propria-mi închisoare
multă lumină şi multă splendoare
şi cum plouă în inima mea
sau cum mă rog morţii
draga mea moarte
te rog să nu mă laşi singur
în viaţa asta niciodată

apoi tu dispari şi numai ştiu
nimic despre noi
nu mai am veste
şi cum îţi spuneam
prea devreme s-a făcut noapte
în oraşul meu prea târziu mult prea târziu
mi-am intuit infirmitatea de om orb
plin de întuneric în întuneric
şi cu cravata frumos înnodată la gât

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gângură timpul

S-au trezit prunii în sângele meu
şi-n cămăşi de jar
vor să coboare din cer
sfinţii...

Prin ochi de vitralii
gângură timpul,
dezvelind statuia de miere
în care se aude foşnet de vers.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu te descalţi la uşă

Tu, care te apleci frumos peste toamne,
vino la mine, să sorbim o cafea,
să bârfim un pic, să mai râdem şi noi,
că nu totul e trist şi nu e doar fum peste lume,
mai e şi zâmbet de soare, nu doar bălţi
lăsate de ploi...

Vino să-ţi dau mere culese, din acelea mai dulci,
poate citim împreună ziarul,
nu că ne pasă de ce minciuni se mai scriu,
ci să ne facem din timp o ţigară,
trăgând cu nesaţ clipa grăbită,
ce dă pentru noi cu zarul.

Vom pomeni şi acei poeţi
ce sunt săraci în buzunare,
însă plini de suflet, prea plini, doamne,
că ajung să-şi facă poemele
(să nu plătească facturi)
chiar felinare.

Tu, care îmi dai bineţe şi-atunci când dorm,
făcând mustul cel bun din vise,
să vii într-o cămaşă de in, albă să fie,
dar să nu te descalţi la uşă,
vreau ca urmele tale să spună
că ai fost şi rămâi
plăsmuirea vie.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!