Regretele zeilor

O, zeu trufaş, de ce a trebuit
copacul meu, ce se-nălţa în crâng
atât de mândru şi de împlinit,
să mi-l distrugi? Ştiai că am să-l plâng?

Ce ţi-a făcut? De ce mi l-ai trăznit
cu biciul tău? Era nevinovat,
era frumos şi-adesea, fericit,
din umbra lui, la ceruri m-am rugat.

Acum, gândind la tine, zeu trufaş
c-un trai ce-l vrei intens, mă-ntreb: "Poţi, oare,
acolo, în al zeilor sălaş,
să n-ai, în viaţă, nicio remuşcare?"

Credeam că ai. Un timp, am aşteptat
să umpli golul, îţi era uşor:
pe-acelaşi loc, puteai să fi plantat
un altul, mic, să nu-mi mai fie dor

Şi, poate, peste-un timp l-aş fi uitat
pe cel ce-a fost. Puteai, nu, zeu trufaş?
Dar ţie,-n lumea ta, nu ţi-a păsat,
tu eşti etern! "Regrete, zeii?! Aş!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui trufaş

Nu fi trufaş în viaţă, oricât ai fi de sus,
Şi cel mai mândru soare ajunge la apus!

distih de George Budoi din Vanitatea şi Modestia în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (24 octombrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, de ce ai plecat?

Tată, de ce-ai plecat?
Lumea zicea că eşti un beţiv notoriu,
Că ai patima suptului, că eşti un împătimit al alcoolului.
Şi mai zicea lumea că ne-ai distrus fericirea.
Fericirea?... Poate altceva.

Noi te iubeam aşa cum erai.
Mai ştii copacul pe care l-ai plantat?
Era mic când l-ai plantat
Şi am jurat
Că într-o zi va fi tăiat.
Nu m-am ţinut de cuvânt, tată;
Îmi pare rău că nu m-am ţinut -
Acum va trebui să-l văd toată viaţa.

De când ai plecat, se zgribuleşte la mine
Şi îmi face, complice, semn din câte-o creangă.
"Ce vrei? - îi spun- m-am săturat de tine,
Mori şi tu, că vreau să am viaţa mea!"
Am vrut să-l tai ieri,
Am încercat,
Dar s-a gudurat,
Apoi a ţipat
Cu ţipăt uscat,
Cum face căţeaua lelii Parasca
Atunci când îi îngroapă căţeluşii abia fătaţi.
De vii îi îngroapă...
Tu ai avut noroc.

Frumos costum de înmormântare
Ţi-am cumpărat!
Că tocmai fusese ziua ta.
Ţi l-a admirat şi bunul tău prieten.
Chiar a zis:
"Tulai, frate, că-i tare frumos,
Să-l porţi sănătos!"
Ţi-a făcut din ochi şi a tras o duşcă dintr-o sticluţă
Pe care scria: "Frecţie - răceală şi gripă",
Dar stai liniştit,
Nu e răcit.
E sănătos.
Şi eu sunt,
Şi sora mea,
Şi fratele meu,
Şi toată lumea e sănătoasă.

Tu ziceai mereu că sănătatea e mai bună decât toate;
Iar eu te-am întrebat:
"Tată, îmi dai un pic de sănătate?"
Ai spus că nu se poate cumpăra
Şi am înţeles că nici un Crăciun nu va fi altfel.

Acum e iarnă, tată;
Dar la toamna ce vine
Copacul tău îmi va da mere,
Mere de la tine, înţelegi?
Am să fac un cidru bun,
Am să mă îmbăt şi am să întreb copacul:
- Tată, de ce-ai plecat?
Copleşit, mărul va plânge...

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autocaracterizare

Am fost şi am rămas slujbaş
Şi rangurile le detest,
Sunt prea modest să par trufaş
Dar sunt trufaş că sunt modest.

epigramă de Titu Ionescu-Boeru din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

De m-ai uitat, e că ţi-ai pierde mintea
Ce-am sechestrat-o-ntr-un seif de gânduri
Ce-l ţin în palme şi ascult când murmuri
La altul, tot ce te-nvăţasem... Rugămintea.

Să nu mă uiţi că ce-i mai rău e-a pierde
Când ţi-a luat timp să mă ai fără pretenţii
În lumea asta unde numai delicvenţii
Pot să te-ncânte mimetind... Dezmierde.

Şă ştii că sunt lipit de mine, te păzind
Şi nu-mi rămâne liber mult, doar o fărâmă
Ce-o ţin în aşteptare, o exersând... iubind,
Să-ţi fie cum un ruj, ce-l pui de vrei... Pe gură.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că v-am greşit, vă cer iertare!

Ah, am păcate omeneşti
Cât nici cu gândul nu gândeşti,
Păcate multe, fără număr,
N-am dus o viaţă de călugăr.

Mai multe ca nisipul mării,
Ca frunze-n codrii toţi ai ţării,
Cât nu-s de mulţi în mare peşti,
Că de le numeri te-ngrozeşti.

La Judecata de Apoi,
Chiar Dumnezeu va da-napoi,
Văzând că sunt atât de multe
Şi-atât de grave şi oculte.

Ades trufaş cu voi am fost
Şi fără rost v-am luat la rost;
Am fost obraznic de nespus
Şi v-am privit semeţ, de sus.

Fiindcă-am fost trufaş şi prost,
V-am reproşat ce n-avea rost,
De multe ori v-am indispus
Şi voia mea eu v-am impus.

De multe ori v-am insultat
Şi v-am jignit nemotivat.
Azi sunt cuprins de remuşcare,
Că v-am greşit, vă cer iertare!

poezie de George Budoi din Păcatele şi Păcătoşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (20 iunie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti acolo, Doamne?...

Eşti acolo, Doamne, mă auzi,
Eşti cu mine Domnul meu acum
Crengile se sparg şi arbori uzi
S-au pornit să bântuie pe drum.
Eşti acolo, Doamne, mă asculţi?...
Mi-a rămas pe buze un cuvânt
Ti l-aş duce, paşii mi-s desculţi
Ti l-aş spune, mă lovesc de vânt.

Eşti acolo, Doamne, mă priveşti? -
Sub o floare m-am ascuns să plâng
Şi mă duc cu zânele-n poveşti
Că mi-e ploaie şi zăpadă-n crâng.

Eşti acolo, Doamne, mă visezi?-
Am ajuns la stelele de sus
Şi Te văd pe Tine, Tu mă vezi?...
Sunt la Tine, Doamne, sunt sau nu-s?...

poezie de Adriana Cristea (11 aprilie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodiacul

Era un fel de zodiac şi el,
cu zodii multe, multe şi hazlii,
de te-nchinai şi nu puteai să ştii
în care te-ai născut, de unde vii
şi unde eşti în vastul carusel,

Căci nu puteai să-l înţelegi defel:
avea un soi de spiţe pentru ani,
cu umflături ca bâta la ciobani
sau ca turbanele la musulmani,
de îţi părea că anii-s toţi la fel,

Iar pentru luni... cu sutele erau,
aşa că aia de-o ştiai a ta,
chiar de-o fi fost pe-acolo, nu era
sau – cine ştie! – o fi fost şi ea,
dar pusă printre anii ce-o-mpărţeau.

De zile nu mai spun. Ce-oţi crede voi,
că mai ştiai, de-acolo, ziua ta?
N-o mai ştiai şi-oricum nu mai conta
când orice-ai fi ales te bucura
şi te făcea să crezi că eşti de soi.

Ce zodii, Doamne, vesele, pe plac,
cu veşti de parcă-i Raiul pe Pământ,
cu bucurii în fiece cuvânt,
doar zile fără grijă ori spăimânt,
iar eu în toate. Ăsta zodiac!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Argo

Ai fost cuminte? Ai lătrat la hoţi?
M-ai aşteptat atâtea ore, singur;
Ţi-a fost şi sete? Uite, suntem toţi!
Hai, facem o plimbare după fete?

Da, ştiu, ţi-e greu acum, dar îţi vorbesc
Aşa cum ţi-a plăcut o viaţă-ntreagă;
Ce-s astea? Lacrimi? Nu pot să le-opresc,
Iar timpul n-ar putea să mi le şteargă.

Te doare, ştiu, că nu mai poţi să mergi,
Ridici privirea-ţi blândă către mine,
Te văd cum doar în visuri mai alergi;
Curaj, mai stai! Eu sunt aici, cu tine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul pasager

Ce vrei tu, Iarnă, să îmi faci
În timpul care va veni?
În albul tău să mă îmbraci?
Îmi iei şi dreptul de-a trăi?

Nu poţi s-o faci! Mă poţi albi,
Îmi poţi aduce-n viaţă ger,
Dar sufletul nu-mi poţi răni
Căci nu-i ca tine, pasager.

Tu vii şi pleci, eşti anotimp,
Dar, poate, asta e şi el,
Căci vine, stă cu noi un timp,
Şi pleacă. Doamne, e la fel!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu de ce zăbrelele-ai tăiat
Şi ai dezlănţuit atâtea Furii
Din adâncimea-ntunecată -a urii
De care, de o viaţă, am uitat.

Ce-ai vrut să schimbi? Era mai alb ceva
Decât un zbor de înger pelegrin
Pe cerul încărcat de-atât senin
Încât iubirea de sub el cânta?

A fost o răbufnire-a unui vânt
Ce-şi amintea corolele plecate
Şi setea din petalele uitate
De ploi ascunse-n margini de pământ?

Ce-a fost? Ce s-a-ntâmplat? Ce-a fost apoi?
Un trai intens? Atât? Niciun regret?
O foaie albă, cu un alt antet,
Sub care-aceleaşi versuri par mai noi?

Nu ştiu ce-ai încercat, ce-ai vrut să ai
Mai mult decât în mine ai avut
Şi-am şters orice întoarcere-n trecut,
Căci timpul înapoi n-ai cum să-l dai.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce întotdeauna a fost acolo

În bezna râului şi-a pădurii
nu puteai fi sigur decât de ceea ce vedeai –
şi chiar în nopţile cu lună nu puteai vedea prea mult.
Când făceai un zgomot – scufundarea unei vâsle în apă –
te auzeai pe tine ca şi cum ai fi fost altcineva.

Râul şi pădurea erau nişte prezenţe,
mult mai puternice decât tine.
Te simţeai nesigur, un intrus...

Simţeai cum pământul te trage înapoi spre ceva familiar,
ceva pe care tu îl cunoscuseşi cândva şi pe care l-ai uitat
sau ignorat, dar care fusese întotdeauna acolo.

Simţeai cum pământul te trage înapoi spre ceea ce era acolo
acum o sută de ani, spre ceea ce întotdeauna a fost acolo.

poezie de V.S. Naipaul din Un cot de râu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar de acolo de unde se sfârşeşte lumea lui "eu şi al meu" reîncepe Dumnezeu! De ce? De ce ar fi aşa? Pentru că atâta timp cât te izolezi şi eşti preocupat de lumea lui "eu şi al meu" nu poţi vedea că pretutindeni există doar Dumnezeu! Deci atâta timp cât "eu exist" frica de inexistenţă îl va pune non-intenţional pe Dumnezeu pe locul ultim. Asta pentru că această frică mă va situa "pe mine şi ce am eu" pe primul loc. Dar cum poţi avea tu ceva atâta timp cât Dumnezeu care are totul şi este Totul nu ţi l-a dat explicit? Că, aşa cum tu dansezi la nuntă, mintea zice că Dumnezeu ţi-a dat-o şi ai devenit posesor de femeie! Chiar ţi-a dat-o Dumnezeu, sau o altă minte travestită în popă a făcut impietatea ASTA?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea toamnei sângelui de foc

E un loc pe care anii ce-au trecut
L-au lăsat să fie cum era atunci
Când acela care astăzi ţi-e pierdut
Te-ntreba: "Vrei, timpul, chiar aici, s-arunci?"

Ar fi vrut ca râul să-l primească-n unde
Şi să-l ducă-n lumea veşnicei câmpii
Care, nesfârşită, l-ar putea ascunde
Printre ierburi moarte sau păduri pustii.

L-ai privit mirată: "Cum s-arunc un timp
Când în zi de toamnă îmi aduce soare
Şi înflăcărarea altui anotimp?
Vreau să-mi fie-acelaşi data viitoare!"

Nu a fost. El, timpul, pe neaşteptate,
A-ncetat doar pentru ce-l ce nu-l voia
Şi, cuprins cu totul de eternitate,
Ţi-a lăsat, în gânduri, întrebarea sa.

Ce-ai răspunde astăzi, în acelaşi loc
Năpădit de toamna care-ţi înverzeşte
Amintiri din vremea sângelui de foc
Şi, prin timp, o umbră care te iubeşte?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

30 Iulie 1830 (Paris)

Un rege bun puteai să fii.
N-ai vrut. Şi ţi-a plăcut să crezi
Că poţi poporu-n jug să-l ţii.
Nu-i cunoşteai tu pe francezi!
Există judecată chiar
Şi pentru ţari pe-acest pământ;
Şi-n timp ce alergai fugar
Coroana ţi-a căzut, s-a frânt.

Cumplită luptă s-a încins!
Sub steagul libertăţii, duhul
Revoltei în popor s-a-ntins
Şi-un singur glas umplu văzduhul.

Mult sânge la Paris a curs!
O, cum plăti-vei tu, tirane,
Curatul sânge care-a curs
Şi-aceste jertfe mari, umane?

Când goarna-n cer va răsuna,
Când din deschisele morminte
Ţărâna se va încarna
În tot ce-a fost mai înainte,
Atunci când judele cel mare
Va cântări ce-i bun şi rău,
Nu te vei îngrozi tu oare?
Nu şovăi-va braţul tău?

Neghiob! În ziua cea de-apoi,
Tu, cel urât de-o-ntreagă ţară,
Ce-ai să răspunzi? Hulit strigoi,
Chiar şi-n infern vei fi de-ocară!
Te vei întoarce-n acel ceas
Către poporu-nsângerat;
Dar toţi striga-vor într-un glas:
E vinovat! E vinovat!

poezie clasică de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua îndrăgostiţilor 2012

Ştiam, ştiam cândva să zbor
Şi numai ştiu.
Ştiam, cândva să mor
De ce sunt încă viu?

Visez, visez că zbor
Şi mă trezesc.
De tine... mi-este dor
Şi te doresc.

Văd, sau poate că visez
Văd o luminiţă.
Doresc, să mă distrez
Doresc a ta guriţă.

Te văd, îţi văd guriţa
Eşti tu, eşti minunată.
Te chiamă... Luminiţa
Departe-ai fost plecată.

Spune-mi, de ce-ai venit
De ce mă vizitezi?
Cumva, ţi-ai amintit
Şi vrei să te distrezi?

Spune-mi, şoptind uşor
Spune-mi, dacă mă placi.
Şi dacă, ţi-a fost dor
O vizită să-mi faci?

Spune-mi, cum o mai duci
Cu sănătatea, banii.
Spune-mi, că te usuci
Mi te usucă anii?

Spune-mi, tu, ce mai faci
De mult, n-ai mai vorbit.
Şi spune-mi, de ce taci
De ce m-ai părăsit?

Ştiam, că nu-mi vorbeşti
Ştiam, ştiam.
Ştiam, că-ţi aminteşti
Şi nu greşeam.

Şi eu, mi-am amintit
Mi-am amintit de tine.
Şi eu, m-am tot gândit
Că Luminiţa-mi vine.

Ia loc te rog, şi stai
Statul, e gratuit.
Poate îţi vine grai
Şi poftă de iubit.

Nu vrei, stai în picioare
Şi cred că oboseşti.
Îţi creşte... aripioare
Şi sper să te trezeşti.

Acum, te-ai răzgândit
Te-ai aşezat pe pat.
Citesc al tău privit
Priveşti îngândurat.

Acum, tu, ai clipit
Şi-o lacrimă îţi vine.
M-atingi, ţi-ai amintit
Ţi-ai amintit de mine.

Acum, şi eu te simt
Eşti sinceră şi rece.
N-aş vrea să mi te mint
Şi un fior îmi trece.

Acum, te-ai răzgândit
Şi vrei să te ridici
Îmi dai, ultim, privit
Şi-ai vrea, ceva, să-mi zici.

Să-mi zici... că ai venit
De mine ţi-a fost dor.
Ai lăcrimat, privit
Şi n-ai făcut amor.

Şi te-nţeg... prea bine
Ai fost a mea soţie.
Porţi, amintirea-n tine
O amintire vie.

Şi te-nţeleg... cum eşti
Cum eşti, şi cum vei fi.
Cu timpu... 'mbătrâneşti
Şi vom îmbătrâni.

Şi te-nţeleg... acum
Acum sau niciodată.
O vizită, un drum
O zi, îngândurată.

O zi, care o ştiţi
O zi... deosebită.
O zi, de-ndrăgostiţi
O zi, sărbătorită.

poezie de Paul Preda Păvălache (14 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puteai...

Din dragostea-mi, puteai clădi un Rai,
Din suferinţa-mi se va naşte-un Purgatoriu;
Cu mine-ai vrut să fii, dar nu să stai,
Astfel, iubirea mi-ai trimis în derizoriu!

Din ce simţeam, puteai crea o lume,
Dar tu, parcă n-auzeai şi nu vedeai cum plâng,
Iubirea noastră-a rămas fără nume,
Mult timp de-acum, în urma ta, cioburile-i strâng!

Noi am fi fost poveste-adevărată,
Despre o iubire mare, fără de sfârşit,
Nemaitrăită de nimeni vreodată,
O legendă frumoasă, cu tâlc, aproape mit!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capcanele timpului

Eram altfel cândva, cu toţii...
Nu ne plângeam pe atunci morţii;
Şi chiar şi noi eram mai vii...
Mă-ntreb dacă mai ştii?!

Mai ştii de unde vii, hai spune:
De ce ţii astăzi cont de lume
Şi uiţi de tot ce ţi-ai promis...
Mai ştii c-aveai un vis?

De ce pretinzi că nu mai eşti,
Astăzi, tu - cel ce-ai fost?
Împreună, am scris poveşti...
Îţi ştiu povestea pe de rost!

Nu poţi nega că ai uitat,
De vremea când îţi permiteai,
Să fii TU: cel adevărat...
De vremea când trăiam în Rai!

Mă-ntreb ce oare te-a făcut,
Astăzi, să fii absent,
S-ajungi de nerecunoscut,
Atât de neglijent?

Atât de mic în ochii mei!
Mă doare să te ştiu,
Astăzi, atâta de pustiu,
De parcă nu mai vrei,

Să simţi ce-nseamnă să trăieşti
Cu-adevărat, să faci -
Parte din acele poveşti,
Ce azi te fac să taci...

Spune-mi, încotro ai de gând,
Să te îndrepţi acum?
Oare-ai putea să fii mai blând,
Cu tine-n primul rând?

De tot ce am trăit cândva,
Observ că ai uitat!
Astăzi, aspiri spre altceva...
Cine-o fi vinovat?

Viaţa? Deşi nu sunt convins
Că ea mi te-a furat...
Mă-ntreb cine oare te-a-nvins?!
Şi de ce mi te-a luat?
....................................

Credeam că scopu-i altul;
Al tău, al meu, al nostru...
N-aş fi crezut că timpul
Este, de fapt, un monstru...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am risipit

M-au viscolit şi ierni şi timp şi viaţă
În graba lor furtuni m-au tot cernut,
De-ar fi să plâng, mi-e lacrima de gheaţă,
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Am strâns mereu în pumnul meu averi,
Trufaş stăpânul lumii m-am crezut,
Pe umeri aplecaţi, ducând poveri
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Si am visat, pân-au rămas doar- vise
Nici nu mai ştiu prea bine ce am vrut
Trecut-au anii, tâmplele mi-s ninse
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Iar azi, când tu îmi baţi in suflet iară
Iubirii să-i mai facem legământ...
Nu stiu de iei, sau pui altă povară
M-aş aduna, de-aş şti pe unde sunt.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis rătăcit

-Ce faci? Ştiu, ţi-am lipsit. Am fost plecat
Prin dimineţi lipsite de culoare,
Cu nori mânaţi prin lumea asta mare
De amintiri ce, iar, s-au răsculat

Şi, agăţat de franjuri stând să cadă,
Atent la ce spun ei, nu ce simt eu,
M-am transformat, un timp, în curcubeu
Trimis de cer cu ultima zăpadă.

Eram de un albastru-sângeriu,
Străpuns, din loc în loc, de câte-o rază
Din amintiri ce drumu-i fragmentează
Cu pete de un negru-cenuşiu.

Eram... nu eu, acela! - o nălucă
Ce-şi rătăcise paşii într-un vis
Şi-i îndrepta... nu înspre ce-a promis,
Ci pe alt drum, departe să îl ducă.

Am revenit. Ce faci? N-a fost uşor!
Mă mai iubeşti? Ţi-e teamă? Ţi-a fost dor?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!