Sunt propria mea născocire

am băut din aceeaşi cupă
un lichid amărui
şi memoria a început să revină
m-am ridicat în picioare
cu braţele rezemate de amintiri
aceeaşi viaţă
a judecăţilor inexacte
câteva cioburi
ici colo
îmi înţepau tălpile
aş fi jurat pe verdele ierbii
sau pe colţii lupilor
că anotimpul reînvierii mele
seamănă cu o febră mai mare
de 40 de grade
un fel de imposibil cu mâini
şi picioare
un drog care mă învaţă să fiu
fără lanţuri
şi sorb încă o dată
memoria mea se deşiră ca un ghem colorat
aproape îmi vine să cred că exist
chiar mă iau în serios
şi-mi apăs rănile trecutului
până simt sarea din sânge

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi vine

îmi vine îmi vine îmi vine
să mă culc
încă odată să repet
noaptea de somn
chiar îmi vine să a
dorm în picioare cu tine-n gând
şi mă apucă o febră ne
bună de nimic
îmi vine îmi vine îmi vine
să strănut
te-aş lua în braţe te-aş pupa
să mai schimbăm viruşii între
noi să adormim îmi vine
îmi vine îmi vine îmi vine
o gripă serioasă ca tine

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aseară, în parcarea de la Selgros, am omorât un înger

aseară, în parcarea de la selgros,
am omorât un înger.

pe când mergeam liniştit să-mi iau ceva de băut
un înger mi-a sărit în cale în parcarea imensă a supermarketului
de la capătul liniei de autobuz 22.

s-a aşezat brusc în faţa mea şi a început să-mi vorbească repede,
într-o limbă stranie şi guturală.
iritat, am încercat să-l dau la o parte -
dar îngerul nu vroia, cu niciun preţ, să mă lase să trec.

pe nesimţite, mintea mi-a fost cuprinsă de o furie animalică
şi am început să-l lovesc cu sălbăticie
plin de ură
de entuziasm
nebunie...

loviturile mele curgeau năvalnic
peste faţa... pieptul... peste mâinile... şi picioarele îngerului
care s-a umplut curând de sânge.

în mod ciudat -
el nu se ferea deloc de izbiturile mele repetate -
continua să-mi spună, în aceeaşi limbă necunoscută, lucruri pe care nu le pricepeam,
în timp ce furia mea creştea tot mai mult.
până când îngerul s-a prăbuşit sub loviturile mele
şi a murit.

gâfâind, mi-am ridicat privirile şi am privit în jur -
o linişte adâncă se aşezase peste tot.
am inspirat adânc în piept aerul călduţ al serii
cu miros de benzină şi iarbă proaspătă din parcarea pustie de la selgros.

cerul senin era străbătut pe alocuri de fâşii roşiatice -
precum rănile deschise
ale îngerului mort
care zăcea nemişcat la picioarele mele

mi-am tras respiraţia pentru câteva momente
apoi m-am căutat în buzunarele blugilor după o monedă de 5 mii pentru căruciorul de cumpărături
şi am intrat să-mi iau ceva de băut.

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de Adrian Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

lângă stâlpii de apă
se risipea albastrul
la picioarele noastre
şi-apoi verdele
până când galbenul
ne-a înghiţit într-o mare

nedescifrând labirintul încă
împletim în gând
coliziuni cromatice.

cioburi colorate ne strigă
iar noi, fachiri, cu tălpile
încă verzi.

poezie de Vero Anttheia Teodoru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul ospitalităţii

De popoare migratoare
au ajuns şi-n ţara mea
n-am avut nicio scăpare
făr-de verbul a răbda

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne i-am primit pe toţi
de la Ana la Caiafa
şefi de oşti sau şefi de hoţi
şi-au umplut la noi carafa

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Şi am dat şi am tot dat
din Mare pân-la Carpaţi
- Dacia nu fu bărbat-
vremea e şi voi să daţi

Rabdă azi rabdă şi mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Care Doamne o fi leacul
am răbdat răbda-i-ar dracul
că de-atâta bună-voie
am ajuns Arca lui Noe

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Vin se urcă ne mănâncă
nu cotează vrem-nu vrem
să crească iarba din stâncă
din dragoste şi blestem

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne unde-i Ţara Ta
unde-i pacea şi aleanul
Te-am ruga Mări ruga
hai să ne trezim la anul

C-am răbdat şi azi şi mâini
să nu cad am dat din mâini
şi din mâini şi din picioare
dar nu vi-i ruşine oare

poezie de Costel Zăgan (4 iulie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu m-am schimbat; sunt aceeaşi fată ca şi acum 50 de ani şi aceeaşi tânără ca la 17 ani. Sunt încă însetată de viaţă, sunt încă feroce de independentă, tânjesc încă după dreptate şi mă îndrăgostesc nebuneşte cu uşurinţă.

citat din Isabel Allende
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bei ceaiul ăla

care sprijină circulaţia
în sens giratoriu te învârţi
până te aduce-n formă
scapi de oboseala cerebrală
simţi că ai reuşi să rezolvi
integrale sau sume riemann
creşte capacitatea de învăţare
a mersului pe două cărări
sau din zid în zid cu memoria
sporită în sinteza serotoninei
pentru a creşte starea
de bine după câteva câni
cu vin demisec dilată
vasele de sânge şi-ţi trece
stările depresive şi anxioase
înlătură senzaţia de picioare grele
obosite de stat pe scaunul
inconfortabil de la bar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înălţimea e cea care mă sperie: înălţimea mă face să mă simt vie, energică, cu toate organele şi vasele de sânge şi muşchii din corp acordate la aceeaşi gamă. Deodată, îmi dau seama care e problema. El e. Ceva din el mă face să mă simt pe parcă aş fi pe cale să cad. Sau să mă transform într-un lichid. Sau să iau foc.

Veronica Roth în Divergent (25 aprilie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun cu "Of!"

Răbdarea mea e pusă la-ncercare
în dimineaţa asta de Crăciun,
căci s-a-ntâmplat – să vezi minune mare! –
cu Ea gripată, eu să fiu imun.

Necazul meu – c-aşa a fost să fie:
să aibă treişopt de grade, Ea –
e că, acum, stau în bucătărie
şi fac ce – zău! – de, altfel, aş făcea:

Mai toc un morcov, mărunţesc cartofii,
fac harcea-parcea nişte castraveţi,
la gogoşari abia-mi înăbuş "Of"-ii,
şi-mi vine să-mi dau capul de pereţi.

Mai e şi maioneza şi... mai sunt
atâtea de făcut şi de ornat,
că simt cum, părul meu, deja cărunt,
uşor-uşor, pe cap s-a ridicat

Şi-mi vine să vă jur pe sfinte moaşte
că nu mai vreau Crăciun aşa, cu "Of!",
şi nici să nu aud, chiar de e Paşte,
că mi se cere, iar, salată boeuf.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E destul de greu să vorbim despre memoria umană, fiindcă nu ştim în detaliu cum funcţionează creierul. Ştim însă totul despre cum funcţionează memoria unui calculator. Prin urmare, prefer să pun în discuţie săgeata psihologică a timpului pentru calculatoare. Cred că e rezonabil să presupunem că săgeata pentru calculatoare e aceeaşi cu cea pentru oameni. Dacă n-ar fi, am putea da lovitura la bursă, având un calculator care ţine minte preţurile de mâine.

Stephen Hawking în Teoria universală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea şi memoria sunt ca două jumătăţi ale aceleiaşi nuci: nu sunt identice, dar împreună formează întregul. Şi raţiunea mea, şi memoria mea mi-s la fel de dragi şi amândouă m-au ajutat la fel de mult în viaţă, iar ele s-au ajutat una pe alta la fel de mult şi niciodată una n-a încercat s-o domine pe alta, s-o facă servitoarea ei. Amândouă sunt conştiente de acest mare adevăr: Ce-ar fi memoria fără raţiune? Ce-ar fi raţiunea fără memorie?

aforism de George Budoi din Raţiunea şi Memoria în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (4 iulie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ha-ha-ha

mâinile...
şi
... picioarele

fără ele nicăieri
nu e nimic de făcut

! dar iată cerul
/el
este aşa de mare
este aşa de mare
şi
ciudat/
nici el
nu are nici picioare
nici mâini

: ha-ha-ha

cer
ciudat
fără picioare

ha-ha-ha:

/eu am chiar
cap
şi gât
şi umeri
! şi drumul conturat!

poezie de Anna Grig, traducere de Florica Bican
Adăugat de Adela Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Mă cred fluturele ce stă nemişcat pe piciorul tău..."

ai spus
iar lumea din jurul meu
a devenit atât de mică
încât
m-am simţit inutilă
cu braţele moi
cu tâmplele zvâcnind de durerea cuvintelor tale
şi când n-am putut să mai respir
am închis ochii
de parcă sub pleoapele mele
se ascundea
o grădină imensă
unde strigătele stau suspendate

şi vezi tu
mă tem să te crezi fluture
că toamna fluturii trec în uitare
şi nu vreau să îmi fie dor
nu încă
pentru că n-am apucat
să gustăm
din întâmplarea noastră
ca dintr-un fruct zemos
şi să ne limpezim poveştile
să ne ştergem braţele
de sânge
să alergăm desculţi prin toate visele
ca şi când tot ce am trăit până acum
a fost nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără putinţă de scăpare, dintre coapsele fierbinţi ale femeii cu picioare nerăbdătoare

prins strâns între coapsele fierbinţi
ale femeii cu picioare nerăbdătoare,
fără putinţă de scăpare,
ascult un copil din faţa blocului, care cântă în batjocură:
"hoţii mi-au furat chi-looo-ţii!
hoţii mi-au furat chi-looo-ţii!"

târziu, înconjurat de mici insule de spermă şi sânge,
sorb vinul roşu dintr-o cană de mort
salutând încă o dată furia urbană care îmi acaparează sălbatic gândurile
pe ritmuri asurzitoare de rock'n roll

amorţit de băutură, mă clatin apoi, neîndemânatic, la marginea patului
cu ochii închişi, deja plictisit de ce e dincolo,
privesc furios la flash-urile de lumini galbene şi roşii
care fulgeră disco prin faţa ochilor
în timp ce melodia oraşului explodează paroxistic în mine
sub supravegherea atentă a coapselor moi
ale femeii cu picioare nerăbdătoare

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întins în iarbă, cu faţa în sus, priveam cerul. Cerul senin al zorilor de zi, însângerat la orizont de razele unui Soare îmbătrânit, aproape fără de viaţă. Contemplarea aceasta îmi făcea bine, mă liniştea şi îmi dădea forţe noi. Aşa am început să mă simt mai uşor, eliberat de tristeţea şi de coşmarul existenţei mele confuze de până atunci. Aşa am început să mă simt din nou demn, puternic, liber, şi am ştiut că puteam începe de-acum o nouă viaţă, viaţa mea cea adevărată, o viaţă de om.

Constantin Cubleşan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treptat toamna

ziua se făcea minusculă
ieşeam pe furiş în grădina cu tufănici
scuturam pământul de somn
ssssst! – tăceam aşa într-o doară
mă auzeau şi se conformau
vreo 2-3 complici

prometee mai altfel încercam
întoarcerea pe aceeaşi cale
nu-mi puteam surghiuni melancolia
chit că moartea şi de aici ar fi putut
la o adică să mi se tragă

aşa că zăboveam
în imaginaţia băncii prăbuşite
dintr-o nevoie acută de intimitate
în gândul copacului ca-ntr-un început de cer
îmi lăsam părul inundat de păsări de cercuri
de fumul oval al toamnei ridicându-se gros
spre mimicile salopetelor îndoliate:
aleile trebuiau curăţate
chiar cu preţul înăbuşirii
unui ţipăt

din slăbiciunile mele intense pentru viaţă am iscat foc minor
pentru toţi aceia care dintr-un motiv sau altul
îşi rataseră întâmplarea

m-am întors aproximativ pe acelaşi drum
am mângâiat o fereastră speriată
etern dând spre uliţa copiilor
ce alergau năuci
cu tălpile goale
am adus la gradul de suportabil
răceala neagră a orfelinatelor

până la frumuseţe
mai erau doar
câteva
trep
te

rănile vegetale îmi acceptaseră ploaia.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaun cu spătar

Ieri erau patru picioare,
Stăteam fără frică în scaunul cu spătar,
Azi au rămas doar două picioare
Slăbite de toţi cei care au abuzat,
Greoi fără salvare.
Cum să mă descurc acum pe două picioare?
Când spătarul e aruncat
În mare?
Dar mai am două picioare,
Obişnuite cu cei greoi.
Le voi căuta un spătar cu inima mai mare,
Şi cine-o vrea,
O să aibă un scaun cu patru picioare.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca timpul să se întoarcă în vizuina lui

ca un animal bătrân şi învins
să îşi lingă rănile
să tragă ţărână peste orele scurse
atât aş vrea
să se întoarcă
până la ultima nefericire
ca un animal lovit cu sabia în creştet
să se ghemuiască în durere
să îşi urle trecerea
de pe faţa mea
atât
doar atât aş vrea
să-l văd cum se întoarce
cum îşi linge rănile
cum trage ţărâna

ah!
timpul
da
timpul
cel mai feroce animal
şi-a înfipt colţii
în obrazul meu
mi-a despicat abdomenul
mi-a umplut de sânge amintirile

ah!
atât aş vrea
să se întoarcă în vizuina lui
să se acopere cu ţărână
ca rănile mele să se vindece

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mestecând aceeaşi bucată de cer

Tu nu recunoşti timpul dintre noi,
îl striveşti sub picioare
privindu-mă-n ochi
ca şi cum trenul în care suntem
nu va opri nici într-o gară...

Secundele bat de acum
în trup de fluture
şi amândoi ne facem cruce
cu mâna celuilalt,
mestecând aceeaşi bucată de cer,
până când sufletele ne vor da bineţe
din ochii lui Dumnezeu...

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Sav Simina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi plecare ca a trenului tragic din februarie, la aceeaşi oră, în aceeaşi frământare a gării, în acelaşi zgomot, aceeaşi fumăraie. Decât că acum era încă lumină, un amurg clar, de o infinită blândeţe.

Emile Zola în Bestia umană (1890)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!