Vine toamna pe furiș
Vine toamna pe furiș,
Fură zilele frumoase,
Tremură dulce-n frunziș
Trilul păsării duioase.
Cuiburi goale-n păpuriș
Zac prin malurile roase,
Vine toamna pe furiș,
Fură zilele frumoase.
Lanuri de porumb mănoase
Ruginesc pe povârniș,
Ies mistreți din ascunziș,
Se plâng sălcii mlădioase,
Vine toamna pe furiș.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zile, poezii despre toamnă, poezii despre timp, poezii despre păsări, poezii despre plâns sau poezii despre frumusețe
Citate similare
Pe furiș
Soarele scapătă pe furiș,
Răsare și trece la fel,
Viața trece pe furiș,
Moartea vine la fel.
Iubirea vine și trece pe furiș,
Bătrânețea vine la fel.
Dumnezeu stă furișat și pândește
Cum trăim și murim pe furiș.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre moarte
- poezii despre religie
- poezii despre iubire
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre Soare
- poezii despre Dumnezeu
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Si totusi vine toamna
E inca verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.
Porumbul are inca dinti de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Varatec ploua in fiecare noapte
Si greierii mai canta pana mor.
Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.
In clai de fan miroase a foc de floare
Cerboaicele nu cauta mascul
In aburii de vifor cerul moare
Mai este pana la nunta timp destul.
Si totusi vine toamna,si totusi vine toamna
Si tu o stii si o ingani
Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si vai: suntem batrani.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre viscol, poezii despre visare, poezii despre verde sau poezii despre poduri
Vine toamna
Vine toamna cu frigul incert
Ce toamnă va fi topindu-se în mâini,
În ochii noștri apusuri de soare
Topind în forme de plumb păsări
Vine toamna prea devreme
Poetul Ioan Toma și-a umplut călimara cu cenușa din cer
Umblă pe ape inimă de cărbuni aprinși
În dansul femeilor de nicotină
Vine toamna pecetluind iubirea
Miroase a gutui, a izvor neînceput
Carele negre despart noaptea de lut
Roțile morilor macină iubirile, jerfind toamna.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre plumb, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre negru sau poezii despre mâini
Vine toamna
Vine toamna cu frigul incert
Ce toamnă va fi topindu-se în mâini,
În ochii noștri apusuri de soare
Topind în forme de plumb păsări
Vine toamna prea devreme
Poetul Ioan Toma și-a umplut călimara cu cenușa din cer
Umblă pe ape inimă de cărbuni aprinși
În dansul femeilor de nicotină
Vine toamna pecetluind iubirea
Miroase a gutui, a izvor neînceput
Carele negre despart noaptea de lut
Roțile morilor macină iubirile, jerfind toamna.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine toamna
Toamna cu roade bogate
Ne aduce poame coapte;
Guvernanții, din păcate,
Ne servesc... "verzi și uscate"!
epigramă de Ștefan Lipca din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre verde, epigrame despre toamnă sau epigrame despre bogăție
Dialog despre Moș Nicolae
- Stă ascuns într-un tufiș,
Pe furiș de-acolo vine,
Asta știi și tu prea bine;
- Mamă! Noi avem furiș?!
epigramă de Mircea Micle (5 decembrie 2012)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre mamă sau epigrame despre Nicolae
Vine toamna!
Vine toamna! Vântu-n pale,
Poartă frunzele-n spirale.
Vara mi-au închis-o-n cufăr.
Lacul n-are flori de nufăr.
Păsările cântă-a jale.
Vine toamna! În gradină,
Pomii-s goi, ori cu rugină.
Eu stau singură și tristă
Și trec vara în revistă,
În acord de cavatină.
Vine toamna! Numai umbre
Pe-arborii cu chipuri sumbre.
În răstimp, de peste vară,
Fac sufletul să-mi tresară,
Amintirile-n penumbre.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre nuferi sau poezii despre flori
Iubito, vine toamna!
Iubito, vine toamna peste noi,
Făcând să plece vara în uitare!
Ți-aș da, subit, o caldă sărutare,
Pe ceafa și pe umerii tăi goi.
Iubito, vine toamna peste tot!
Cad frunzele ce-mpodobeau copacii.
În stoluri mari, plecat-au pitpalacii,
Iar timpul prins-a verdele-n chivot.
Iubito, vine toamna peste văi
Cu pași târșiți, de frunze buimăcite,
Ce s-au trezit din vise năruite
Și rătăcesc pe neumblate căi!
Iubito, vine toamna peste deal,
Cu ploi și vânt, călcând însingurate,
Pe sufletele noastre tulburate,
Surpând în crez, supremul ideal.
Iubito, vine toamna peste munți
Și se prăvale-nscăunând stihia,
Uitând să ia-n desagi anestezia
Și să arunce înainte punți!
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre văi, poezii despre vânt, poezii despre uitare sau poezii despre sărut
Te-aștept când vine toamna
Te-aștept când vine toamna și plouă a potopire,
În anotimpul veșted, barbar, diluvian,
Când plouă a neființă, când plouă a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,
Te-aștept când vine toamna și plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile lumii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărțiri!
Te-aștept când vine toamna și plouă a despărțire,
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aștept pe un munte toamna, în noiembrie, târziu...
poezie de Marian Florentin Ursu (9 august 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre ploaie, poezii despre ocean, poezii despre munți sau poezii despre furie
Te-aștept când vine toamna
Te-aștept când vine toamna și plouă-a potopire,
În anotimpul veșted, barbar, diluvian,
Când plouă a neființă, când plouă-a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,
Te-aștept când vine toamna și plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile omenirii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărțiri,
Te-aștept când vine toamna și plouă a despărțire
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aștept pe-un munte toamna, în noiembrie, târziu..
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubito, vine toamna!
Iubito, vine toamna peste toate
Bacovia reintră în portrete
Cad frunze picurând singurătate
Și tu ai gesturi parcă mai încete.
Și te iubesc la echinox și după
Iubito, vine toamna să decline
Să macine, să năruie, să rupă
Al lumii apogeu de feminine.
Cum tu rămâi la țărmure de mare
Eu plec s-aștept și crivăț și omături
Și să mă-mbăt la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alături.
Iubito, vine toamna dinspre munte
Cu ghilotine și anestezie
Tot omul e un snop de amănunte
Care amenință esența vie.
Cu hachițe și mofturi și-alte alea
Îmi ești pedeapsa, dar îmi ești și doamna.
De pomi sinucigași se umple valea
Iubito, te iubesc și vine toamna.
Natura se închide ca un templu
Cu lacăte de fosfor și rugină
Eu morții mele te voi da exemplu
Cât ești de disperată și senină.
Iubito, vine toamna până-n oase
O simt în mâna care ți se-ntinde
Privește, ies fumuri peste case
Iubito, după toamnă vin colinde.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre portrete, poezii despre natură sau poezii despre mofturi
Vine toamna...
Vine Toamna, vine Toamna, vine cu gutui și struguri,
Toamna asta este Doamna ce-mi atârnă-n vârstă muguri.
O-așteptam din Primăvară când toți pomii înfloreau
și, nerăbdători, în Vară, nucii ciucuri își puneau,
corcodușii, prunii, merii se împodobeau de zor,
zarzării, caișii, perii țineau trena roadei lor.
S-au copt vișinii, cireșii, fructe dorite de-un an,
coacăzele și măceșii numai de pus la borcan.
Toamna știe că-i dorită pentru recolta bogată
și că viața pătimită pentru muncă-și vrea răsplată.
Înc-un an Toamna îmi pune în jerba vârstei, bogată,
și păzesc ca pe-o minune ursita ce mi-a fost dată.
P. S.: Stârpind inaniția din astă lume nebună
Păstrează tradiția după datina străbună!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre recoltă, poezii despre dorințe, poezii despre zarzări, poezii despre vișine, poezii despre tradiții sau poezii despre struguri
Omul străzii
Ziua doarme în frunziș,
Noaptea fură pe furiș...
Să trăiască, vrea morțiș
Viață dură... de derviș...
epigramă de Constantin Enescu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre viață, epigrame despre somn sau epigrame despre noapte
Și vine toamna
Si trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mā simti?
las frunzele sā-mi steargā fata
si buzele zilei pustii...
Iar gândul sā treacā cu zborul,
ca noptile ce-au fost fierbinti,
în verile când mā scāldai cu dorul
si mā chemai sā nu mā uiti...
În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi si copti
se coc si merii lângā poarta
sārutului cu foi de soc..
Dacå pādurea este goalā,
vād urma pasilor trecuti
când ne plimbam pierduti în varā
fārā sā stim cā toamna dor...
Si trece vara, vine toamna
dar trec si anii printre noi,
rāmân si singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor sau poezii despre mere
Destin-când vine toamna
Nu-mi ajungi și n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Așteptăm nopți mai lungi
Să ne putem și noi iubi.
Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ
Ia-ți pe umăr haină groasă,
Ia-ți flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ.
Desfrunziri eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri și-nviem uneori.
Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ.
Unde e căldura verii,
Pașii noștri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ.
Desfrunziri eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri și-nviem uneori.
cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație sau poezii despre gură
Vine toamna cu vin bun
Vine toamna cu vin bun,
Cu femei și cu tutun,
Dar vezi, că e doar un vis,
La anii tăi... Nu e permis!
epigramă de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre visare, epigrame despre timp, epigrame despre fumat sau epigrame despre femei
Toamna
Vine toamna pe câmpii,
Cu arșițe, uscăciuni,
Cu trudite veselii
Și umile plecăciuni.
Coboară toamna din munți,
Cu răcoare și nopți lungi,
Cu pomeni de voie, nunți
Și cu scobitul în pungi.
Intră toamna în cămări
Din grădini și podgorii
Cu ardei, castraveciori
Și cu iz de mustării.
Fani grămadă-n camioane
Lăsând culesul, aratul,
Dau buzna pe stadioane,
C-a-nceput... CAMPIONATUL.
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viticultură, poezii despre sport, poezii despre nuntă, poezii despre castraveți, poezii despre camioane sau poezii despre arat
Toamna din noi
A venit și luna lui octombrie
Cu covor de frunze si cu ploi
Totul e-nvelit de-o ceață deasă
Totul se transformă în noroi.
Păsările au plecat departe
Nu se mai aude nici un tril
Nici tăcerea nu ne mai desparte
Râdem și ne plângem inutil.
Nu e nici o frunză de vânzare
Dar pădurile s-au dat pe rând
Nu mai este chip de împăcare
Am rămas arizi, păduri plângând.
Nici o zi nu ne mai e întreagă
Secerați suntem de cei de sus
Spicele de grâu încep să geamă
De acel secerător intrus.
Vine toamna ca o izbăvire
Vine toamna ca un ultim pas
Vine toamna sa ne dea de știre
Cât de triști și singuri am rămas
poezie de Felicia Feldiorean (1 octombrie 2019)
Adăugat de Felicia Feldiorean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre știri, poezii despre tăcere sau poezii despre râs
Crepuscul
Ai spus că vine toamna,
privirea ta departe
scruta spre orizonturi
ascunse încă-n noapte,
prin tremurul din frunze
mureau copacii toți,
se contura apusul
însângerat la porți.
Am spus că vine toamna,
cu ploile-i flămânde
va înghiți albastrul
și trupurile ude,
din noi o să rămână
privirea ta firească
să caute prin noapte
această umbră ștearsă.
poezie de Adina Velcea (8 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre copaci sau poezii despre albastru
Mamă, vine toamna
nici eu nu mai sunt cel care am fost
știi bine asta
mamă
mimez doar ceea ce am fost
o parte din mine se clatină
precum vântul
din când în când
mă uit în oglindă și mă contrazic
de dragul a ceea ce am fost
m-aș pregăti să-și cer ceva dar
cuvintele mi se transformă în umbre
aidoma apei în gheață
vine toamna mamă și
cuvintele nu se mai leagă
știu
tu plângi și desenezi umbre
pentru atunci când
ne vom reîntâlni
mamă,
vine toamna
poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre gheață, poezii despre desen, poezii despre cuvinte sau poezii despre apă