Pești peste pești
Sar pești roșii peste pești galbeni
peste pești albaștri.
Flutură lacul. Dorm pescarii
cu stelele sub cap
cu steaguri prinse în undițe
cu undițe prinse în mâini
cu mâinile prinse în cârlige
Sar pești roșii peste pești galbeni
peste pești albaștri.
Pluta în cer se înfige.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pești
Peștii mici mănâncă pești foarte mici,
Peștii mari mănâncă pești mici
Așa că numai peștele mare crește gras.
Cunoști un asemenea individ în oraș?
poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pești
Nevasta mea, deși e Pește,
Bine-nțeles în zodiac,
Îngrozitor de mult vorbește,
Iar eu, deși-s Fecioară, tac.
epigramă de Eugen Albu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avertizări
Cu undițe de București,
Ți-o spun așa, în mod loial,
Că n-o să ai succes la pești,
În iazul meu... provincial.
epigramă de Dumitru Grigoraș din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul unui pescar bătrân
dar ce aud?
din buciume vestindu-mi,
și-aruncă marea peștii ne-ncetat
către bordeiul meu
de pești,
răsună-ntreg bordeiul ca de bani
și iată-acuma,
iat-o...
și umbra tinereții mele,
apropie-te, vino,
mereu spuneai că ți-e foame
bine-ai venit...
ia pești câți vrei, ia pești câți poți căra
mie mi-i silă, nici să nu-i mai văd
prea mulți sunt,
mult prea mulți...
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Există, de pildă, un mic pește răpitor care profită de un program neobișnuit de cooperare pus la cale de membrii altor două specii de pești. Pești mai mari, pe de o parte, și o specie de pești mult mai mici pe de altă parte, colaborează în beneficiul ambelor părți. Peștii mici îi curăță pe cei mari care le permit să se apropie și chiar să le intre în gură pentru a culege ciuperci și alți paraziți care s-au lipit de dinții și branhiile lor. Este un aranjament minunat!
Robert B. Cialdini în Totul despre psihologia persuasiunii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un juvete printre pești - Janet Nică
Văzându-i titlul, te gândești
C-acest oltean cu perii creți
E un juvete printre pești
Și-un pește printre alți juveți.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
pești înotând
contra curentului
peste curcubeul
ivit deasupra valurilor
după ploaie
gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
lacul înghețat -
doar luna oglindită
și freamăt de pești
haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasiune
Pasiunea copilului pentru un cer plin de stele
Deschide și închide mâinile ca o carte cu chipuri.
Pești galbeni, albaștri
Joacă-n acvariumul ochilor lui.
Viața arde un dram de înțelepciune,
Mireasma vieții lui.
Întinde brațele,
Și profesorul îl ascultă, astru încremenit
Femeia leșinând,
Lumea dispare.
Încet, magnetul soarelui
atrage o clipă de nădejde.
Inima cumpănește trupul,
Sângele, seva;
Creanga susține pasărea.
Adevărul spânzură de razele lunii,
Și copilul îl soarbe cu-o răsuflare
La marginea unui cer sfâșiat.
S. O. S. Frumoasa corabie-și întoarce pânzele,
Vis stins în spațiu.
Glasul timpului face înconjurul lumii
După copacii grădinii.
Pleoapa serii cade pe ochiul lunii,
Se prăbușește ceva în răspântie:
Umbra neagră a unei păsări roșii fără aripi.
poezie clasică de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căutătorul de pokemoni
Aceia care au încălțăminte de plută
vor fi cei dintâi la finish.
Așa grait-a căutătorul de pokemoni.
Nimeni nu este destul de sărac,
să nu își permită încă o cursă.
Cât am gustat lumea, cu crinolina ei verde,
m-am împiedicat de morți-vii
pe culoare.
Dacă lungul drum al nopții către zi
s-ar deschide precum un curcubeu,
m-ai așteapta pe singura treaptă
săpată pentru altarul lui Dumnezeu?
Apele lumii se umplu de pești ce visează
limane înguste.
Toți pescarii lumii acesteia întind noaptea năvoade,
pun momeli peste prag, la ferestre, între scânduri...
Înoată, suflet al meu, peste brazi, peste hăuri,
peste turnurile gemene,
tulbure ca vinul în cimitir!
poezie de Angi Melania Cristea din Căutătorul de pokemoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Purgatoriu
Curgeam în locul râului
între doi pești ce sfârtecau pescarul.
Copacii îmi făceau cu ochiul salve de tun.
Cu ochiul meu... desigur!
Doamne! Ce buștean îmi curge prin vene
de sângele-mi vorbește singur?
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescarii
Prind pești și apoi îi eliberez în apă,
încerc plăcerea și îndemânarea, mai puțin hrana
prin risipirea stresului în tăcere
și refacerea bunei dispoziții,
seara e momentul când totul se împlinește
orașul e citit de lumină și freamătă.
Noaptea stelele se grăbesc către ape
și le privesc cum valurile se luptă.
Pescarii așteptă zorii să-și încerce norocul,
dar peștii nu-s flămânzi
și întârzie să fie curioși.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În iazul minciunilor înoată doar pești morți.
proverbe rusești
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!
E OK să mănânci pești, pentru că ei nu au sentimente.
citat din Kurt Cobain (1991)
Adăugat de Snejana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luare-aminte
Sava se varsă destul de bine
Rapid și precis în Dunăre.
Dunărea trece foarte corect
Pe sub toate podurile,
Semnalizând cu ochi de pești
Care fac cu ochiul valurilor lumii,
Păsările zboară peste poduri
Cu obișnuita dezinvoltură.
Belgradul,
La locul lui, bine înfipt
În Europa.
poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul și polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
astrologie
înotând în sens opus
zodie cu Pești
haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Râul
Râul curge la picioarele mele,
Râul curge peste picioarele mele.
Pești de argint scot capul din apă și-mi spun:
"Aruncă undița să ne prindem în ea,
Aruncă repede undița".
Pești de aur scot capul din apă și-mi spun:
"Aruncă undița să ne prindem în ea.
Aruncă repede undița".
Mă uit la ei, zâmbesc și grăiesc:
"Nu vreau să vă prind în undița mea,
N-am ce face cu voi, n-am ce face.
Aștept să cadă sara, aștept
Să răsară luna, să cadă în râu,
Să cadă în râu și-n undița mea. "
Peștii de argint se uită la mine și râd,
Peștii de aur se uită la mine și râd.
"Luna e uscată și aspră", îmi spun,
"Uscată și aspră... "
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doctorul de pești
mor unul câte unul
și tot ce pot face este să le scot trupurile mici din apă
acum bazinul e gol:
nu am nici o soluție
pot doar sta privind șocat lângă acvariu
de-a lungul anilor am iubit minunatele acrobații ale carașilor-aurii
dar nu am învățat nimic despre bolile lor
de-a lungul anilor nu am întâlnit nici un doctor pentru pești
un soi de pește cumsecade cu capul mare
cu o trusă medicală marcată cu o cruce roșie atârnându-i de gât
pentru că numai departe în mijlocul oceanului el vindecă rănile
și salvează pe cei care sunt pe moarte
el nu poate veni la acvariul meu
maladia din cauza căreia ei mor cu toții este incurabilă
poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cocostârcii se bucură de secetă, căci găsesc mulți pești în lacurile secate.
proverbe bengaleze
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăcusta prinsă
În vârful cârligului
Hrană pentru pești.
haiku de Mihail Mataringa (15 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!