Între două sirene imposibile
ca un anunț că se mai și moare din când în când
asfaltul miroase a ploaie de vară
traversez pe verde pragul dintre zile
golesc buzunarele într-un birt de cartier
cu patimă cu păcat
desfac gândurile în baloane de săpun
zâmbesc amar unei închipuiri
adorm cu ochii în tavanul sterp
parcă din ce în ce mai aproape de podea
mă răsfăț cu un vis de zefirelli
înainte de întoarcerea prin furcile caudine
ale unei noi zile
doar asfaltul își vede de praful lui
lacrimile nu se combină cu bitumul
par mult mai mari și negre
ca mai toate bubele
trec pe lângă o dugheană cu flori altoite
miroase ca la înmormântări
a crini a veșnicie sau poate a eliberare
florile de câmp îmi amintesc de mama mea
și de bucuria de a aduna stele de pe pământ
de felul acesta de a nu crește niciodată
cineva mă înjură
iar eu nu pot decât să-i zâmbesc
ca un tâmp ca un laș ca un terchea berchea
bine că nu mi-a dat o palmă
pentru că încă nu am învățat să întorc și obrazul celălalt
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
La noi în Bărăgan
Se spune că la noi în Bărăgan,
Primăvara miroase a pământ.
O spune truditorul de țăran,
Bătut de ploaie și de vânt.
Că pământul miroase a pâine,
Când vara aurește hotarul.
Nu duce grija zilei de mâine,
Când toamna îi umple hambarul.
De-acum, pâinea miroase a bine.
Mâncată cu vin, e pâinea sfântă.
E pâinea pentru zile senine,
Pe care țăranul o frământă.
Primăvara miroase a pământ,
Pământul miroase a pâine,
Pâinea miroase a bine
Plămădită cu soare și vânt.
poezie de Dumitru Delcă (26 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Între două felii de pâine neagră un gând alb
mestec cu lacrimi fiecare înghițitură
oricum la cina mea de taină
doar un fulger face pe meseanul
iar eu mă visez dansând cu stropii pe un câmp însetat
a verde a iarbă a grâu a mii de maci
și-mi miroase a îngeri pe fiecare geană
sub cerul acesta locuiesc fără chirie
nu am nevoie de haine și nu mă dor spinii din inimă
un măceș îmi crește din fiecare zgârietură
ofrandă pentru gâze culcuș pentru soare
din când în când o frunză
încă în stare de fotosinteză
ar vrea să-mi cânte-n buze
despre toamnă
despre oameni de zăpadă
iar eu mă scutur de ploaie
și-mi văd de infinit
a primăvară
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asfaltul îmi tot ceartă tălpile
ba că-s verzi
ba că pășesc ca pe o mare neagră
ba că șoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul pașilor mei neînvățați cu tropotul tramvaielor
e precum liniștea aceea deplină dintre două eternități
cât o pâine
deși știu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvnește la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai știu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat și visele
nu vă mai mirați așa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme și în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munții nici deșertul
.........................
odată cu răsăritul
așa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
și zbor peste tine asfaltule
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit primăvara
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din jurnalul unei zile (lagărul morții...)
Fiecare pasăre își cunoaște zborul
aripile de ceară sunt un "simulacru",
o contestare
a lagărului
și-a sufletului pironit între ziduri
nu toți copacii falnici au parte
de roade...
freamătul frunzelor este același
când
ispitele pun la cale
nașterea unei lumi damnate...
Numai femeia "aleasă" poate asculta
sâsâitul
provocator al șarpelui...
"Fiii tăi vor fi răzbunarea mea
pentru frumusețea
vieții oferite"...
De unde vine glasul acesta tulburător
asemenea unei zile ce-și îmbracă
hainele cernite?
Trec ades pe lângă un cimitir părăsit
câinii de pripas stau la soare cu boturile
lipite de lespezile grele
"să vorbească pământul într-o limbă
ce nu ne-a fost dezvăluită?"
florile sălbatice crescute la căpătâi
mai păstrează în culori
amintirea
stinsă
a unei iubiri...
Și câte nebunii, izvoare nesecate,
cai sălbatici
și păsări în colivii
poți vedea
într-un "lagăr al morții"...
Aripile de ceară
sunt un "simulacru"
ca și viața
Gândurile...
o avalanșă de străfulgerări năucitoare
singurele
care mai au curajul
de a îmbrățișa
libertatea unei zile de vară,
unei zile de vară...
poezie de Valentina Becart din Din jurnalul unei zile (17 aprilie 2011)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara parcă este grăbită
a înflorit până și gutuiul
soarele pripește ca într-o zi de august
iar eu demisionez din visare
chiar și salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi și ei bugetari
oricum sărbătoresc ceva
prea cad pene din cer și miroase a liliac
pe când privighetorile acompaniază
iar un cuc strigă în neștire
eu îmi întind nedumerirea între cer și pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima poate e timpul
poate iluziile de care mă despart
nu pot fi în nici un caz ele
nici florile de tei nu sunt
mă gâdilă viața și râd fără scăpare
mă răsucesc idiot inutil anemic chiar
râd până mor
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara parcă este grăbită
a înflorit și gutuiul
soarele pripește ca într-o zi de august
eu demisionez din visare
chiar și salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi bugetari
sărbătoresc ei ceva
cad pene din cer
miroase a liliac
privighetorile acompaniază
un cuc strigă în neștire
eu îmi întind nedumerirea
între cer și pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima
poate e timpul
iluziile de care mă despart
nu
nu pot fi în nici un caz ele
nici florile de tei nu sunt
mă gâdilă viața
și eu râd
fără scăpare
mă răsucesc idiot
inutil
anemic
râd până mor
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că am murit deja
și nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistență
pare și el rămas singuratic
prin inima mea de aer
într-un fel trec prin toate
ca și când nu ar mai fi
nici nu mai știu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare
chiar și țipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinți
nici măcar sărate
par să fie niște fulgi înghețați
care viscolesc prin imensul gol din mine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călcam norii să mai respir o dată andromeda
când tu îmi strigai că mă iubești
eu îți șopteam vulcanic teorema lui pitagora
ca un dement ridicam la pătrat fiecare închipuire
găuream cu vârful compasului harta lumii noastre
să rătăcesc după un azimut nu cum îmi place mie
oricum nordul este acolo unde nu mai este loc de sud
toate regulile acestea sunt încă vii
respiră și ele printre îndoieli
ca mai toți mormolocii înainte de a seca balta
ca mai toți munții înainte de a se îneca în mare
din când în când cerul mă întreabă de reciprocă
iar eu mă fac că nu mai știu nimic și te strâng disperat în brațe
de se clatină toate florile a iarnă
cutremurul acesta m-a prins călare pe o dungă albă
cu felul meu de a ține minte întunericul dintre două zile
locul acela îngust în care infinitul este infinit
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am învățat în sfârșit să râd precum dacii
acum sunt pregătit
să întâmpin toate dezastrele
nu mai clădesc aiurea baricade
nu mai vreau să obosesc
privind lumea la microscop
caut doar vârfurile
de unde să văd totul ca în palmă
ca pe un destin gata desenat
ca pe o cărare fără alternative
înainte de a închide ochii
pentru veșnicie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate am învățat în sfârșit să râd precum dacii
acum sunt pregătit să întâmpin toate dezastrele
nu mai clădesc aiurea baricade
nu mai vreau să obosesc privind lumea la microscop
caut în schimb vârfurile
de unde să văd totul ca în palmă
ca pe un destin gata desenat
ca pe o cărare fără alternative
înainte de a închide ochii pentru veșnicie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știu dacă o să întorc și obrazul celălalt
cum nu știu de ce
în toată iubirea aceasta de aproape
este atâta ură
dar continui să cred
că între două maluri imposibile
pot găsi măcar o scobită faleză
de unde se aruncă împăcate cu dezastrul
mulțimi idioate de sinucigași anonimi
în căutarea plutirii universale
sau doar în numele unei lumi mai bune
...........................................
între timp lipesc cu picătura
idealuri rupte din idealuri rupte
din când în când și o floare de colț
mâncată pe jumătate de o capră neagră
din nevoie
de foame
din acel ceva care mișcă lumea spre înainte
aproape cu desăvârșire
cu un rost determinat
și fără nicio părere de rău
.............................................
deși ar fi mai simplu să mă întorc din moarte
după fiecare nouă răstignire
decât să vă aduc acest fel de a iubi
egal
cumva cooperatist
ca o îmbrățișare de mamă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
In Memoriam "Bacovia"
E ploaie, e viscol
și singură sunt
în nări simt și acum
miros de pământ
Bacovia iar
îmi șoptește-un cuvânt
să scriu în memoria-i
doar un cânt
îmi amintesc de el
când e vânt
îmi amintesc de el
și când plâng
zâmbesc amar,
cu lacrimi
vrând, nevrând
unde ești tu poet
cu suflet plăpând
cuvintele tale
încă mai plâng
și mai strigă versuri
ce-ai scris suspinând...
"Dormeau adânc sicriele de plumb
Si flori de plumb și funerar veșmânt..."
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doi ochi, boabe de mărgăritar
Doi ochi, boabe de mărgăritar
îi împodobesc obrazul.
Când îi ofer flori în dar,
mama uită tot necazul.
Pe la tâmple, ghiocei
îi amintesc de primăvară.
S-au amintesc de anii grei
când viața i-a fost amară.
A trecut timp peste mama,
dar tot frumoasă a rămas.
Încă mai poartă marama,
tot mai dă la cântec glas.
Ce caldă este mâna ei!
Ce față blândă are!
Când eu plâng de dorul ei,
mama îmi dă alinare.
Lângă mama îmi este bine.
Ea cu drag mă încălzește.
Îmi face zile senine,
mama mere mă iubește.
Trandafirul ce-înflorește
mamei îl ofer cu drag.
Ea e stea ce strălucește
și-mi dă zborul către larg.
poezie de Dumitru Delcă (martie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Sunt pregătit să întâmpin toate dezastrele
nu mai clădesc aiurea baricade
nu mai vreau să obosesc privind lumea la microscop
tot căutând vârfurile de unde să văd totul ca în palmă
ca pe un destin gata desenat
ca pe o cărare fără alternative
înainte de a închide ochii pentru veșnicie
cred că am învățat
în sfârșit
să râd precum dacii
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prima piele
Zâmbesc tâmp de aproape treizeci de zile
De când m-am trezit iarăși
Cu miros de cafea rafinată în nări.
Am visat timp de nouăzeci de zile că
Voi revedea fiarele, șoseaua națională,
Cutiile colorate în case și calea ferată.
Acolo trenurile cu nume de oameni ajung rar.
În acea gară trenurile tac.
Mi-am oprit pașii doar să rămâi dincolo.
Nu știu să-mi mișc buzele de sus în jos
Pentru că limba ta mi-e necunoscută.
Privesc tâmp spre gară
Las foamea de piele să mă închidă
Dincolo cu tine.
poezie de Raluca-Ștefania Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine să-mi mai înțeleagă dansul
oricum privesc inutil
cu ochii mult prea larg deschiși
la un eveniment atât de pământean
dintre mine și umbra mea
ca și cum ar fi ceva mult prea imoral
aproape o blasfemie la adresa zeilor
iar eu numai bun de condamnat la moarte
dansez și zâmbesc aproape fantastic
precum un soare din spatele lunii
la final de eclipsă
deși cunosc verdictul acesta încă de la naștere
poate de aceea râd ca un nebun
și dansez atât de drastic
ca la un referendum despre sfârșitul lumii
iar judecătorii se tot întreabă
dându-și coate între ei
chicotind pe înfundate
balansându-se în ritmul nisipului
de unde naiba am atâta muzică
în inima mea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu pot să mă absolv de moarte
dar pot să-mi îndulcesc viața
cât pentru cel puțin un rai
cât pentru cel puțin un iad
nu am să consider păcat niciun exces de frumos
nu-mi voi opri inima decât să ascult liniștea
mă întorc plin de iubire
în circuitul natural
în pământ
în ploi
în im
să crească florile din mine mai albe
mai sus de floarea de colț
dar tot sub stele
să pot continua numărătoarea lor
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfum de vară
Ce frumos miroase iarba
Într-o zi caldă de vară.
Când e cosită de un fecior voinic...
Om simplu de la țară.
Ce frumos miroase pâinea
într-o zi caldă de vară.
Când este coaptă de o mândră fată,
Țărăncuță de la țară.
Ce frumos miroase ploaia
Când spală pământul.
Într-o zi caldă de vară,
Ce liniștit mai bate vântul.
Ce frumos miroase floarea
Cea de tei și de salcâm.
Ce frumos mai cântă cucu
Cocoțat pe un stog de fân.
Ce frumoși mai sunt copiii
Cu cireșe la urechi.
Jucându-se cu veselie,
Alergând perechi, perechi.
Iată așa trece vara
Cu zile calde și senine.
Cu miros de pâine coaptă
Și cu inimi de bucurie pline.
poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totuși dragostea nu e o teoremă
oricât aș reduce la absurd relatiile dintre noi
nu reușesc să-mi demonstrez mai nimic
nici de ce nu mai am loc în mine
nici de ce-mi curg lacrimile așa de invers
ca și cum oceanele s-ar vărsa toate într-un ochi
conform unui principiu nedescoperit de arhimede
poate de aceea toate reciprocele sunt betege
iar pătratele au redevenit
într-un anume fel
rotunde
cât să-mi lase speranța că totul nu e altceva
decât o operație de înmulțire cu nemărginitul
sau doar o simplă scădere a infinitului din zero
desfac un fulg în sentimente
și-mi este așa de cald
de parcă olaf mă sufocă cu îmbrățișările lui
apoi redesenez perfecțiunea
dintr-o singură tușă
cu sângele tău
parcă din ce în ce mai albastru
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia ca poezie
nu viața e de vină că nu o trăim
nici măcar societatea
educația nici atât
am văzut atât de mulți oameni educați
trăind
încât bănuiesc mai degrabă prostia
de banal
de insipid
de marele nimic
de felul acela de a se aplauda singuri
în fața unei oglinzi care mărește nesimțit
iar fericirea lor e ca o pită unsă cu untură
și un pic de magiun din prună popească
din fericire
nu mai știu nici măcar să mai fac pe prostul
zâmbesc tâmp și adulmec genunea
ca pe un drept la un alt drept la fericire
apoi răsucesc gândurile
ca pe o parâmă de andocat la cheile universului
și pășesc sfios
ca într-o poiană cu margarete
sau ca pe o zăpadă neîncepută
și liniez și depeletizez
cu înfrigurarea celui care știe
să se bucure cu sfințenie
de orice păcat
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!