Zădărnicie

În casa aceasta a locuit un om,
avea în grădină flori şi roşii
şi dimineaţa îl trezeau cocoşii,
iar fructele le lua direct din pom!

Mai avea-n grădină şi un gutui,
le admiram şi iarna când treceam,
cum stăteau înşiruite-n geam,
galbene cu puful ca de pui...

Acolo, lângă casă, avea o vie,
cu struguri albi şi tămâioşi,
cum nu se poate mai gustoşi,
iar viaţa îi părea o veşnicie...

Prin curte îi zburdau nepoţii,
din prispă îi privea cu bucurie,
în jur era tot veselie,
dar anii au fugit ca... hoţii.

Acum n-ai ce să mai admiri,
omul a plecat, de mult, spre stele,
lăsând aicea toate cele
şi un crâmpei de amintiri,

care... vor dispărea şi ele...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mi-e dor de tine mamă şi aş vrea
să fii, acum, când plouă, lângă mine,
s-alungi tristeţea de pe fruntea mea
aşa cum o făceai, fiind cu tine.

Să mergem după lemne amândouă,
acolo, în pădurile umbroase,
să culegem şi ciuperci şi flori
şi să ne-ntoarcem, seara, bucuroase.

S-aprindem focul din surcele-n tindă
fierbând o mămăligă pentru lapte
eu să alerg, voioasă-ntr-un picior
pe lângă focul scânteind în noapte...

Dar unde eşti? Te caut tot mereu,
iar în grădină mai este câte o floare,
fac un buchet, pornesc spre cimitir,
să îţi aprind, cu lacrimi, lumânare.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VREMELNICIE

Ce scurtă-i, Doamne, viaţa pe pământ!

iar dincolo vom sta o veşnicie

nu are rost să plângem, să fim trişti,

viaţa aceasta-i doar vremelnicie

Strângem averi şi ne necăjim

şi nu privim la soare pe colnic

uitând mereu că viaţa-i trecătoare

iar în pământ cu noi nu luăm nimic.

Ne ocupăm cu lucruri efemere

şi nu privim mai des la stele şi la flori

n-ai înţeles nimic din viaţa aceasta

şi te trezeşti că trebuie să mori.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit definitiv

Ce mic e tată dealul copilăriei mele!
Mi se părea un munte când eram în sat
tu mă priveşti de-acolo dintre stele
mustrându-mă duios că am plecat.

Dar m-am întors acum la bătrâneţe
să construiesc o casă spre izvor
să regăsesc trecuta-mi tinereţe
sădind muşcate în pridvor.

Cînd vălureşte grâul ca o mare
o să mă plimb prin el ca altădată
când pomii se vor umple iar de floare
să uit definitiv c-am fost plecată.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mi-e dor de tine mamă şi aş vrea
să fii, acum, când plouă, lângă mine,
s-alungi tristeţea de pe fruntea mea
aşa cum o făceai, fiind cu tine.

Să mergem după lemne amândouă,
acolo, în pădurile umbroase,
să culegem şi ciuperci şi flori
şi să ne-ntoarcem, seara, bucuroase.

S-aprindem focul din surcele-n tindă
fierbând o mămăligă pentru lapte
eu să alerg, voioasă-ntr-un picior
pe lângă focul scânteind în noapte...

Dar unde eşti? Te caut tot mereu,
iar în grădină mai este câte o floare,
fac un buchet, pornesc spre cimitir,
să îţi aprind, cu lacrimi, lumânare.

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia Bătrânei

Stă bătrâna gârbovită
pe o bancă sub un tei,
toate tristeţile lumii
sunt ascunse-n ochii ei.

Se gândeşte neîncetat
la căsuţa ei umilă
ce i-au vândut-o copiii
ca să-şi construiască vilă.

Dar în vilă n-are loc,
i-au făcut lângă grădină
cămăruţă cu un geam
să privească spre lumină.

Căci copii-s ocupaţi,
se plimbă în jos şi-n sus.
Merg chiar la Biserică,
Să-L slăvească pe Iisus.

"Fii, măicuţă, mulţumită
să ne-ajuţi pe fiecare!
Cine astăzi ţi-ar mai da
farfuria cu mâncare?

Că dacă ai îmbătrânit,
nu este a noastră vina,
vila se-ntreţine greu,
vrem să schimbăm şi maşina!"

În clipele de răgaz,
ascunzând o cheie-n mână,
se îndreaptă către casa
unde a fost, cândva, stăpână.

Numai cheia i-a rămas,
că în rest toate sunt duse,
casă, tinereţe, soţ,
sunt durerile-i nespuse.

Lung priveşte printre gard
şi îşi vede viaţa toată,
simţind cum din ce în ce
de puteri este lăsată.

Însă, într-o dimineaţă,
au găsit lângă grădină,
moartă, pe bătrâna mamă,
tot strângând o cheie-n mână.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
având alăturea pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să mai găsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul şi Adela porniră apoi spre poartă, pe aleea asfaltată; de o parte şi de alta a aleii se întindeau rânduri de flori. Nistor le privi "de sus". Erau frumoase florile, mirositoare, cu petale colorate... Dar mult mai frumoasă decât ele era Adela, tânără, blondă, înaltă, iar în acel moment se afla chiar lângă el. Şi o ţinea de mână, deşi era convins că tatăl ei, domnul Gigi Cristescu îi privea atent din casă, de după perdea. Şi ce dacă îi privea? Nu conta acest amănunt, doar nu va ieşi din casă pentru a-i reproşa ceva; nici n-ar avea ce... Iată că tatăl adolescentei nici nu-i deranjă, chiar dacă-i urmărea atent cu privirea, într-adevăr, din casă, după cum bănuise lunganul. Acum însă, cei doi tineri erau deja afară, la poartă, ieşiseră din curte. Era o zi frumoasă de vară, cu cer senin, evident, călduroasă, tocmai de aceea Adela se îmbrăcase lejer. "De ce oare tocmai în albastru?" părea a se întreba în gând geograful. Adela privi visătoare steagurile ce împodobeau strada.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit salcâmii

N-am observat c-au înflorit salcâmii,
treceam pe lângă ei nepăsătoare,
am ridicat privirea-n dreptul Lunii
şi florile au luminat mai tare...

M-au îmbiat cu văluri de parfum,
din floarea albă prinsă-n evantai
şi mi-am promis că n-o să uit, de acum,
că înfloresc salcâmii-n luna Mai...

Să luăm în seamă aceste flori gingaşe,
cu gustul lor cel dulce-acrişor,
şi vom putea să trecem peste toate,
mai bucuroşi şi poate mai uşor...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri sumbre

Mai întâi a plecat mama, către bunul Dumnezeu,
La puţin timp după aceea, a plecat şi tatăl meu.
Tot ce au clădit în viaţă, copiilor au rămas,
Ce folos că-n dimineaţă, casa nu mai are glas.
A crescut iarba-n ogradă, via nu se mai cunoaşte,
Casa e gata să cadă, fântâna-i plină de broaşte.
Undeva, în faţa casei, bradul mai veghează încă
Cum trec anii peste lume, cum curge râul prin luncă.
Într-un alt colţ din grădină, frunzele din nuc căzute,
Dau pământului culoare, prin ogradă aşternute.
S-au uscat pomii-n livadă, puţini din ei mai rodesc,
Iar uluca stă să cadă, stâlpii n-o mai sprijinesc.
Un decor plin de ruine, se aşterne-n faţa mea,
Printre ele, o găină, mai scormoneşte ceva.
...........................................
Unde sunteţi MAMĂ, TATĂ, să vedeţi cum ce-aţi clădit
Din lemne, nisip şi piatră, la pământ s-au năruit.
Peste ce-aţi clădit cu trudă, dezastrul s-a aşternut,
Viaţa cu noi este crudă, nu putem face mai mult.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul din tugă

Când cântă guguştiucul printre blocuri
îmi aduc aminte cum la mine-n sat
juca, în aer, fagure, căldura,
iar eu mergeam, cu tata, la arat.

Tata-ntorcea cu plugul brazde lungi
iar eu eram cu gândul doar la masă
când boii se vor odihni şi vor bea apă
şi noi vom sta sub salcia pletoasă...

De pe ştergarul alb, pe iarba verde,
nu înainte de-a-nălţa o rugă,
mâncam, cu poftă, ceapă cu mălai,
bând apa rece de izvor din tugă.

Dar tata nu mai e, nu e nici plugul,
nici boii ce trăgeau din greu la jug,
curtea-i pustie, casa stă să cadă
iar buruiana creşte din belşug.

Şi dacă aş putea întoarce timpul
să merg sub salcia pletoasă de la drum
să mai mănânc aşa mâncare simplă,
dau toate bunătăţile de acum!

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul din tugă

Când cântă guguştiucul printre blocuri
îmi aduc aminte cum la mine-n sat
juca, în aer, fagure, căldura,
iar eu mergeam, cu tata, la arat.

Tata-ntorcea cu plugul brazde lungi.
iar eu eram cu gândul doar la masă,
când boii se vor odihni şi vor bea apă
şi noi vom sta sub salcia pletoasă...

De pe ştergarul alb, pe iarba verde,
nu înainte de-a-nălţa o rugă,
mâncam, cu poftă, ceapă cu mălai,
bând apa rece de izvor din tugă.

Dar tata nu mai e, nu e nici plugul,
nici boii ce trăgeau din greu la jug,
curtea-i pustie, casa stă să cadă
iar buruiana creşte din belşug.

Şi dacă aş putea întoarce timpul
să merg sub salcia pletoasă de la drum
să mai mănânc aşa mâncare simplă,
dau toate bunătăţile de acum!

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puişorii

S-a făcut o casă într-un sat
Într-o curte mare de om bogat,
Ce avea o grădină înflorată
Un coteţ şi o poiată
Toate aşezate gospodăreşte
Unde şi-un copac altfel creşte!
Pentru că gospodarul bogătaş,
A lăsat viaţa de oraş
Pentru casa de la ţară.
S-a mutat în primăvară
Să pună şi o clocitoare
Pentru 50 de vieţuitoare
Puiuţi de rasă de găină
Ce iute mari o să devină.
Însă o cloşcă, moştenire,
Umbla prin ogradă în neştire
Făcând zarvă mare
Să nu o bage în mâncare
Bogătaşul cu răbdare
A luat 10 ouă de la clocitoare
Şi i le-a pus în cuibar să le ocrotească
Ca să nu mai cotcodăcească,
Iar după 3 săptămâni
Au ieşit 40 de pui păgâni
Şi alţii 9 de la cloşca mamă
Ocrotiţi cu mare seamă.
Obrăznicăturile ce se alergau prin curte
Râdeau în hohote că cei 9 au picioare scurte
Că nu ţin pas năzbâtiilor
Chinuind viermişorii de zor,
Fugărind un măr o zi întreagă,
Jucând cică fotbal prin ogradă
Îşi mai dădeau coate unii la alţii
Şi pe deasupra neobrăzaţii
Mai râdeau şi de biata găină
Că e grasă cât luna plină
Şi că îi ceartă pe cei 9 cuminţei
Să nu se îndeparteze din ochii ei
Pe când orfanii erau împrăştiaţi
În toată ograda, nu ca ceilalţi
Ce stăteau mai mult la fusta mamei
Fără a se îndepărta în ciuda Foamei.
Foamea era o pisică înstrăinată
Cu cicatrici, fără un ochi şi ciudată,
Ce-şi câştigase urâtul nume
Trăind din furat prin lume.
O pradă sigură şi uşoară
Erau cei 40 de pui de odinioară
Ce dispăreau care mai de care
Rămânând 8 pui din întreaga clocitoare,
Iar până să vadă bietul orăşan
I-a mâncat Foamea până la ultimu' năzdrăvan
De şi-a zis săracul om
Că la anul o să facă un ocol
Şi în loc de clocitoare
O să pună tot cloşca străduitoare
Iar aceasta mândră şi înfoiată
A povestit puilor fabula toată!

fabulă de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Demult visez la o casă
Galbenă şi cu pridvor
Lângă ea o grădiniţă
Şi un plop tremurător.

Casa să fie spre soare
Pe aproape un râu să curgă
Două trei sălcii pletoase
Pe deasupra lui să plângă.

Grădiniţa să îmi fie
Plină, plină cu lalele
In în ele să ostoiesc
Toate dorurile mele.

Pe pridvor să pun muşcate
Precum maica a sădit
Şi în florile lor roşii
Să văd chipul ei iubit.

Când grâul va văluri
Ne-om plimba prin el de mână
Voi fi foarte fericită
Şi-am să uit că sunt bătrână.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi nu se luminase bine de ziuă, şi împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite şi să-şi împace nesaţiul ce avea de a se uita la dânsele. Dară rămase ca ieşit din minţi, când, în loc de mere coapte aurii, văzu că pomul înmugurise din nou, iară merele nicăiri. Încă fiind acolo, văzu cum înfloreşte pomul, cum îi cade florile şi cum roadele se arată iarăşi. Atunci îi mai veni inima la loc şi se mulţumi a aştepta până a doua zi. în ziua următoare, ia merele de unde nu e. S-a supărat împăratul, nevoie mare, şi porunci ca paznici să se uite să prinză pe hoţi. Dară aşi! unde e pomana aia! Pomul înflorea în fiecare zi, se scuturau florile, rodul creştea şi seara da în pârg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci şi le lua, fără să prinză de veste oamenii împăratului. Pare că era un lucru făcut: acel cineva care lua merele îşi bătea joc şi de împăratul şi de toţi paznicii lui. Acest împărat acum nu-i mai era că nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era că nici pârga acestui pom nu o văzuse măcar. Aceasta îl întristă până într-atâta încât p-aci p-aci era să se scoboare din scaunul împărăţiei şi să-l dea celui ce se va lega a prinde pe hoţ.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
să merg pe deal cu mama şi cu tata
să simt parfumul fânului cosit
şi să duc apă rece cu găleata.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi,
să merg la şcoală, iarna, în opinci,
iar pe măsuţa scundă din odaie
să n-ai nimic să pui ca să mănânci.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
ca să învăţ din nou la lumânare
să mai privesc lumina clară
a cerului cu stelele-n spinare.

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
s-ascult cum cântă cucul în pădure
şi să nu simt nimic, de mă rănesc,
în mărăcinii rugului cu mure

Dă-mi, Doamne, tinereţea înapoi
aşa cum o aveam în satul meu natal
căci am plecat după Izvorul Vieţii
şi, dintrodată, m-am trezit la mal.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen s-a jucat iar cu florile prin grădină cât a vrut. Aşa a trecut multă vreme. Gretchen cunoştea acuma fiecare floare, dar, deşi era o mulţime, ei i se părea că lipseşte una. Care anume nu ştia. Iată însă că într-o bună zi sa uitat mai bine la pălăria de soare pe care o purta baba şi care era zugrăvită cu flori, şi a văzut printre florile zugrăvite şi un trandafir, care era mai frumos decât toate celelalte. Baba uitase să şteargă de pe pălăria ei trandafirul atunci când surghiunise în pământ trandafirii din grădină. Dar, ce să-i faci, aşa-i întotdeauna când nu bagi bine de seamă!

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a fost gata casa noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu ştiu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca nişte gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În faţă satul.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar...

Stau la geam cu capu-n mână
iar pisoiul toarce timpul
ca pe un fuior de lână.
Iar se schimbă anotimpul!

Plouă-ncet cu picuri mici
peste câmpuri, peste floare,
vântul taie ca un brici.
Toamna aceasta iar mă doare.

Amintiri mă-ncearcă iar
peste tot sunt frunze ude
totu-mi pare în zadar.
Aş pleca, dar nu ştiu unde...

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de la sfârşitul lumii

Mama era iarna de la sfârşitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de ţărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârşitul lumii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!