"Neşte" guşteri

Guşteri roşii, guşteri verzi
lunecă prin iarba crudă,
se ascund, să nu le vezi
burta plină şi rotundă.

Epigoni cameleonici,
sunt experţi în camuflaj.
Aşa au ajuns puternici,
cu tupeu, plini de curaj.

Complotează ziua-ntreagă
cum să nu afle câmpia
c-a lor inimă beteagă
nu cunoaşte omenia.
Din zbor prind orice insectă,
chiar de nu le mai e foame.
Lăcomia lor infectă
sfidează orice canoane...

Între ei nu se suportă,
dar ipocrizia-i mare
şi le curge prin aortă
sânge rece şi turbare.

De nimic nu mai au teamă,
lenevesc fără-ncetare,
pe nimeni nu bagă-n seamă,
şi-au luat nasul la purtare...

Se-odihnesc sub pălării
de ciuperci otrăvitoare
colorate, fistichii,
care-i apără de Soare.

Aranjaţi sunt şi puiuţii!
Toţi vor fi milionari!
Sunt asiguraţi, drăguţii,
că "babacii este mari!"...

Uită de rude sărace,
ce n-au după ce bea apă
şi n-au cu ce să se-mbrace,
dar care întruna sapă...

De unde atâta forţă?!
Din credinţa că-ntr-o zi,
cine arde ca o torţă
doar-doar s-o îmbogăţi.

Guşteri roşii, guşteri verzi,
azi, ajunşi în toamna vieţii,
se treziră ( ce să vezi?!)
La cheremul bătrâneţii...

Şi, cu pieile uscate,
vin la rudele sărace
şi, cuprinşi de pioşenii,
fac în faţa lor mătănii,
cer iertare de păcate
şi pomană la soroace.

C-"ăia micii" nu au milă
(şi ei nu mai au putere)
şi-i privesc cu multă silă,
gândind numai la avere...

Când şi-aduc aminte,-n fine,
că nu sunt nemuritori,
ar vrea să se spovedească
(şi să se şi-mpărtăşească),
dar n-apucă, mor în zori...
(Nimeni nu le-aduce flori!)

Guşteri roşii, guşteri verzi
au trăit ca în poveşti...
Bine-ar fi să nu îi vezi
şi să nu îi întâlneşti.

S-ar cuveni şi-o morală:
"În postul Sfintei Mării,
dup-o viaţă imorală,
au sfârşit în... bălării..."

fabulă de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie cu frunze în vânt

dragule frunze arămii se scurg pe alei
miroase a versuri uploadate din cer
de atei
bat clopotele în turn prelung ca un şarpe de vânt
port între palme lumina/doruri gravate-n aspru cuvânt/
sar guşteri din frunziş/silabe ale lumii din noi
îmi încalţ neliniştea tăceri răsărite din ploi

se zice că lumea începe ca un zbor de cocori
cu toamne pe aripi cu frunze demente şi nori
rugina s-a întins pe dealuri sculptez în molizi sensul vieţii
aştept să se răsucească sufletul alb al dimineţii
cu faţa spre luna de toamnă alb de zurlie
dragule sunt iubiri care ard în iarba orelor vie

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie cu frunze în vânt

dragule frunze arămii se scurg pe alei
miroase a versuri uploadate din cer
de atei
bat clopotele în turn prelung ca un şarpe de vânt
port între palme lumina/doruri gravate-n aspru cuvânt/
sar guşteri din frunziş/silabe ale lumii din noi
îmi încalţ neliniştea tăceri răsărite din ploi

se zice că lumea începe ca un zbor de cocori
cu toamne pe aripi cu frunze demente şi nori
rugina s-a întins pe dealuri sculptez în molizi sensul vieţii
aştept să se răsucească sufletul alb al dimineţii
cu faţa spre luna de toamnă alb de zurlie
dragule sunt iubiri care ard în iarba orelor vie

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nimeni...

Şi nimeni nu mă vede când eu tac...
Şi nimeni nu m-aude când vorbesc.
Cu sufletul rănit şi mult opac,
Ca o lumina sunt care mult orbesc...

Şi nimeni nu cunoaşte ce port eu...
Sunt ca o scoică ascunsă în durere.
Şi-mi ascund tainele în ea mereu,
Sunt inima ce ştie să ofere...

Şi nimeni nu alege să îşi tacă
Plânsul tăcut, aşa cum eu aleg...
Las zile câte una ca să treacă,
Şi-aştept comoara să-mi culeg.

Şi nimeni nu mai plânge azi cu mine...
Sunt prea avari în proprii simţăminte.
Nimeni nu vrea să-şi urce munţi, coline
Şi-au încălcat chiar proprii jurăminte.

Sunt într-o lume oarbă, mult prea rece...
Sunt ce nu poţi să afli când nu vezi...
Inima mea, pe toţi ea vă întrece,
Sunt mult prea mult, ca să mă crezi...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua de Paşte

Toţi copiii azi se-mbracă
Cu ce au ei mai frumos,
Şi părinţilor le cântă,
Învierea lui Hristos.

Şi la masă, ciocnesc astăzi,
Toţi copiii cei cuminţi,
Ouă roşii şi pestriţe,
Cu iubiţii lor părinţi.

Toţi copiii azi sunt darnici,
Căci ei ştiu că lui Hristos,
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.

Şi copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci şi ouă roşii,
La copiii care n-au.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi şerpi

Motto:
"Ce oameni primitivi, murdari şi răi
Şi ăştia, Doamne, sunt copiii Tăi?"

Ce lume mică e în jurul meu!
Vieţuitoare fără idealuri
Mă simt ca legendarul Prometeu
Înlănţuit de stânci, bătut de valuri.

Nu toţi sunt oameni, încă nu s-au tras
Definitiv şi sigur din maimuţă
Au haine scumpe, ochelari şi ceas
Dar gena primitivă nu îi cruţă.

Încep să cred că sunt reptilieni
Trimişi la noi din altă galaxie
Ei nu au sânge cald, de pământeni
Fac dâre de şopârlă străvezie

Te uiţi în ochii lor – nu vezi nimic
Vorbeşti cu ei – exact pe dos fac toate
Eu îi cunosc perfect şi ştiu ce zic:
Ei nu fac parte din umanitate.

Ei sunt sub-oameni, nu au fost creaţi
De Dumnezeu, ci poate de Satana
Feriţi-vă de monştrii deghizaţi
Ei într-un lan de maci sunt buruiana.

Eu am un simţ aparte, îi detest
Privesc la ei cu silă şi cu milă
Azi, Iuda ce se vinde dă şi rest
Nu vă lăsaţi conduşi de o reptilă!

E şarpele cel rău, primordial
Din mitul biblic, cu Adam şi Eva
El se adapă din Sfinţitul Graal
Şi îi va lua Planetei toată seva.

Nu toţi sunt oameni pe acest pământ
Ei pregătesc, de zor, Apocalipsa
N-au inimă, n-au creier, n-au cuvânt
De vor pieri, nu le vom duce lipsa.

E fără de sfârşit acest coşmar
Trăiesc din plin cea mai lucidă dramă
Trag clopotul alarmei în zadar
Şi-mi vine să mă-mbăt din cramă-n cramă.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (15 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shambala

Înaripata-mi minte, cu mult discernământ,
Tot scormonind prin tomuri, cu fler de jurnalist,
Aflase de-un loc mitic, eteric, sub pământ,
Sub Polul Nord şi-n zona Tibetului budist...

Acolo-ar fi o lume de basme şi de vis,
Cu oameni ce nu mor, de care n-am ştiut,
Creând civilizaţii de superparadis,
De super-tehnici vaste, cum nimeni n-a văzut.

Se spune că pe-acolo sunt râuri, codri verzi,
Că-n loc de soare, miezul din Terra dă lumini,
Că sunt şi flori, şi păsări, că-n jur doar viaţă vezi,
Cu au oraşe-parcuri, că toţi sunt blânzi, blajini...

Când amiralul Byrd, la ei, sub Polul Nord,
Ajunse-n zbor pe-un spaţiu prin care a intrat,
A fost primit cu drag şi-onoruri, ca pe-un lord,
Iar gazdele, gentile, ce-a vrut - i-au arătat.

Se zice c-ai lor lideri, de-atuncea, în secret,
Ţin legături cu ţări mai avansate-n lume,
Le dă tehnologie, rugându-le discret
S-o folosească paşnic - şi-ades vin să ne-ndrume.

Discret, ne controlează şi ne trimit semnale,
Prin ceea ce noi spunem "farfurii mari zburătoare",
Căci orice OZN-uri nu sunt interastelare,
Nu sunt extraterestre, ci oricât de bizare,

Ele-s a lor creaţii ce vin să ne ferească
De-o nouă Hiroshimă, de groaznice vedenii,
Spunând că-s ferm decişi, planeta s-o păzească
De-anihilări cum fost-au în urmă cu milenii,

Din care ei scăpară ascunşi jos în Shambala,
Căci sus, la suprafaţă, viaţa dispăruse
În alt conflict atomic când Terra-şi pierde fala
Şi mari civilizaţii au fost pe veci distruse!

În locul lor, Shambala se naşte din legende,
Dacă dorim să credem în cronici vechi sau noi.
Unii spun că există-n greceştile calende,
Iar alţii-o cred reală ori... "lumea de apoi"!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiparoşii

Chiparoşii izbucnesc din nori
ca nişte flăcări verzi
care se unesc cu cerul
prin chiparosul zvelt albastru
chiparoşii, străjeri ai munţilor
ce se zăresc prin aburul auriu al vieţii,
ei sunt dezmierdaţi de ape
şi de zarea pufoasă,
ce se rupe din văile
ce miroseau a munţi,
trei chiparoşi opresc munţii să cadă
îi sprijină cu umărul lor
şi cu temelia ce se prelinge-n Terra,
sunt chiparoşii stâncilor
care strălucesc în Soare
fiecare stâncă este o bibliotecă
plină de istorie, amintiri, amprente
şi mai ales energii.
scriu despre chiparoşi
cu rădăcinile lor
şi cu vârful, flăcări verzi,
lustruind cerul cu flacăra
verde ce răsare din Soare.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea şi Oltul

Dunărea vorbea cu Oltul:
Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale
Tulbure mereu
Plouă mult la voi la munte,
Sate şi câmpii de-neci,
Ori ţi-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci?

Rup şi maluri câteodată
Şi fac holdele de pier,
Iar când plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfântă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de câte văd mi-e milă,
Maică, şi-i păcat!

Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi şi ţări şi munţi frumoşi,
Neamuri ce-şi vorbesc ferice
Graiul din strămoşi.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viaţa
Şi de soarta lor.

Vezi şi-aici poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene şi mândre fete
Şi flăcăi voinici.
Şi ţi-e dragă ţara asta
De români, căci te iubesc
Dar tu nu cunoşti de-a-ntregul
Neamul românesc!

Eu de unde vin, mâhnitul,
Furios spre şes scobor,
Căci de unde vin, e spaimă.
Groază şi fior.
Tot români sunt şi pe-acolo,
Neam din veac pe-aici adus,
Dar pe gâtul lor şi astăzi
Jugul este pus.

Ei n-au voie să-şi vorbească
Graiul strămoşesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Suliţele stau.
Sfânta libertate este
Nume gol pe-al lor pământ:
Cei nedrepţi sunt cei puternici,
Singuri au cuvânt!

Ah, de mila lor eu, maică,
Vin aşa de tulburat,
Şi de ciudă pe duşmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec şi mal şi oameni,
Nu mai ştiu ce fac nici eu
Că mă simt de-atâta jale
Tulbure mereu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuante de verde

Ochii ei verzi, plini de stralucire, sunt raza de lumina pe chipu-ti trist
Ochii ei verzi, la nesfarsit sa-i privesti
Ochii ei verzi, plini de taina si mister
Iti vor voRbi cu soapte inocente
Ochii ei verzi, sunt ca si-o oglinda pentru el
... si, ce poate fi mai frumos decat chipul lui, reflectat in ochii ei verzi?!

poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii

Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăunătoarele insecte

Dăunătoarele insecte rod marginile frunzei verzi...
E bine să îţi termini treaba şi să te faci că nu le vezi
şi, doar aşa... întâmplător, le poţi servi un pic de-otravă,
că-n lăcomia foamei lor, vor devora frunza, degrabă.

Dăunătoarele insecte pot fi stârpite-n mod tăcut.
E toamnă, oricum frunza moare, nimic nu mai e de făcut,
dar... nu contează! 'n verde crud va răsări în primăvară,
când noi toţi grijă vom avea să nu fie mâncată iară.

Dăunătoarele insecte de-abia atunci vor dispărea,
mâncându-se una pe alta, că altă hrană n-or avea.
Şi vei putea să-ţi vezi de treabă, în linişte, făr-apăsări,
sub mărul tău cu frunza verde, s-aşterni în poezii visări.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihna de la capătul drumului

poate că... ştiu. mulţi sunt speriaţi... şi eu sunt
dar asta nu mă poate opri. nimeni nu poate opri timpul în loc
se ştie că orice fenomen are o finalitate.
şi viaţa e tot un fenomen. fenomenal aş putea spune
vezi tineri în jur. nu mai au răbdare
vor totul. repede.
se uită la tine. nu te înţeleg
dar asta e treaba lor. nu trebuie să le explici nimic
nici nu ar avea răbdare să asculte
eu uită că şi tu ai fost ca ei
şi uneori chiar şi tu uiţi
uiţi pentru că acum acum ai mai multă răbdare
şi altă înţelegere a lucrurilor
acum ştii că orice ai face, soare îşi vede de ale lui
nu are nici condică de semnat
nici tramvai de prins
şi nici concediu magnific de organizat
aerul e respirabil sau nu
apa e potabilă sau nu
viaţa e trăibilă sau nu, dar ea,
ea se merită trăită
şi atunci când se termină bateriile
înţelegi că ai ajuns
la capăt
şi îţi iei o binemeritată pauză

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e...

Azi e...

Azi e cald... chiar dacă-i dor.
Frunze-s verzi, chiar dacă mor.
Sufletele-s peste tot, chiar şi-n coaja unui pom.
Care-i plină de culoare şi cu inima-n văpaie.

Azi iubesc.. dar nu un om.
Poţi iubi, fără să crezi, personaje din poveşti.
Ce-s de lună, gri, pictate şi plutesc încet, pe şoapte...
Care sunt înmiresmate de tandrele lunii păcate.

Azi e frig.. chiar dacă-i foc.
În privire, în cuvânt şi-n destinul nostru sfânt.
Ce-i pictat cu flori din Rai, ce-ţi fac viaţa dulce trai.
Şi te îndeamnă să iubeşti şi frumosul să-l trăieşti.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti nebuni frumoşi

Îmi plac nespus nebunii care
Urmează regulile lor,
Aleargă dezbrăcaţi sub soare,
De când se nasc şi până mor

Mă uit la ei, poartă o haină
Care îi face transparenţi,
Sunt doar hoinari fără de teamă
Şi par mereu indiferenţi

Nu îi apasă nici o grijă,
Sau dacă au, tu nu o vezi,
Nu îi atinge nici o schijă,
Au capul sus, îmi par mai verzi

Îi caut fără încetare,
Aş vrea să fiu mereu cu ei,
Să râd la tot ceea ce doare
Şi să miros a flori de tei

"Nebunii" ăştia foarte liberi,
Ne fac pe noi mult mai normali,
Ne fac mai buni, ne fac mai sinceri,
Uitând cum să mai fim banali...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lentilele minţii

A minţii lentile convexe, concave,
Rotunde, ovale,
Dispuse-n craniu-n imense spirale,
Sunt grave,
Spirituale.
Se-mbină lentile perfect şlefuite
Cu altele sparte, turtite
Şi multe normale.
În minte refracţii bizare se ţes
Şi cată în lume fără-nţeles.
Privind prin toate aceste lentile,
Imaginare sau microscopice,
Vezi universu-n fantasme utopice,
Vezi negre nopţi transformate în zile,
Vezi prin fiinţă până la os,
Vezi adevăruri multe pe dos,
Vezi în trecut lumea-mpietrită
Dar fericită c-a împietrit,
Vezi viitorul sub semn de-ntrebare,
Nedefinit,
Urcând în căutare
Spre infinit,
Vezi în viaţă cum mii de păcate
Sau de creaţii măreţe, sublime,
Plutesc în eterna ereditate,
Vezi cum natura se naşte în cicluri,
Vezi crime
Ce-ţi par că-s nimicuri!
Dar sunt şi minuni ce nu se zăresc,
A minţii lentile mai aburesc
Sau se destramă şi cad,
Cad obosite pe rând într-un vad...
Ciudat şi bizar este destinul lor
În al vieţii vad, trecător.

poezie de Petru Miloş (20 aprilie 1973)
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e...

Azi e cald... chiar dacă-i dor.
Frunze-s verzi, chiar dacă mor.
Sufletele-s peste tot, chiar şi-n coaja unui pom.
Care-i plină de culoare şi cu inima-n văpaie.

Azi iubesc.. dar nu un om.
Poţi iubi, fără să crezi, personaje din poveşti.
Ce-s de lună, gri, pictate şi plutesc încet, pe şoapte...
Care sunt înmiresmate de tandrele lunii păcate.

Azi e frig.. chiar dacă-i foc.
În privire, în cuvânt şi-n destinul nostru sfânt.
Ce-i pictat cu flori din Rai, ce-ţi fac viaţa dulce trai.
Şi te îndeamnă să iubeşti şi frumosul să-l trăieşti.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar apă

Sunt mulţi şi le e frică
de alţii care-i sapă
şi-i vor, la o adică,
la apă.

Dar banul bate frica:
îl fac en-gros, şi-l papă,
că-i peşte prin băltica
de apă.

Nici pe la mititica
nu prea ajung, căci scapă,
bolnavi cum sunt: cu frica
de apă.

Mai prind, din câte-o clică,
un prost cu banii-n mapă,
dar prea puţini mai pică
la apă.

Degeaba, ca la iapă,
bat şaua să priceapă,
căci versul meu nu-i ţeapă.
E apă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După primul pahar vezi lucrurile cum ai vrea să fie. După al doilea, vezi lucrurile aşa cum nu sunt. La sfârşit, vezi lucrurile aşa cum sunt şi ăsta este cel mai rău lucru din lume.

citat celebru din Oscar Wilde
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescut pentru a fi liber

din păcate, libertatea este moartă şi ei uită să scrie anunţul în ziare
dar, curios, ziarele sunt pline de ştiri despre orice
şi chiar şi necrologuri pe paginile dedicate

dicţionarele nu mai sunt la putere, cuvintele sunt parcă mai goale de conţinut
şi lumea nu reacţionează, o ceaţă somnolentă cuprinde minţile
încât te întrebi dacă toţi vom putea trece prin strungă

floraria e plină de ghivece. ghivecele sunt pline de flori deosebite
florile cresc aşa cum cred ele că e bine, inundând lumea de parfum şi culoare
dar din păcate, florile sunt crescute în ghivece. ele nu ştiu ce înseamnă libertatea

fericiţi cei ce au gustat sălbăticia chiar dacă libertatea era doar un vis

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce intră, fiindu-i frică de mumă-sa vitregă să nu o bată dacă se va întoarce acasă, pentru că întârziase, întrebă dacă nu cumva are trebuinţă de o slujnică. Sânta Vinerea, care locuia înăuntru şi care priimi pe fată, îi răspunse că are trebuinţă de o asemenea fată; ea rămase acolo. Mai întâi îi spuse că treaba ce are să facă dimineaţa este să dea de mâncare puilor ce-i avea în curte, însă mâncarea să fie nici caldă, nici rece; apoi să scuture şi să deretice pân casă. Iară maica Sânta Vinerea plecă la biserică. Fata făcu tot, precum îi poruncise. Când veni acasă, Sânta Vinerea întrebă de puii ei, carii erau balauri, şerpi, nevăstuici, ciuhurezi, şopârle, năpârci şi guşteri, cum le-a dat mâncarea, şi toţi răspunseră că n-a fost băgat de seamă daca a lipsit ea de acasă; aşa de bine au fost căutaţi. Intră în casă maica Sânta Vineri şi văzu toate lucrurile aşezate la locul lor şi rămase foarte mulţumită.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!