![George Ceaușu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/george_ceausu.jpg)
Rugă-n faptul serii
Vreau iubito să mă crezi:
Ți-am zărit prin ie sânii,
Împungeau ca niște iezi
Aerul din preajma stânii.
Te implor, cum vezi, cu ochii
Să mi-i slobozești din ie,
Dar mereu i-ascunzi sub rochii
Și nu-i lași afar' să fie.
Lasă-i mândro să și zburde
Pe imașul gurii mele,
Rugămințile-mi fi'nd surde
Tu nu vrei s-auzi de ele.
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Citate similare
![Mihai Eminescu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/mihai_eminescu.jpg)
Mândro, mândro
Mândro, mândro, vrei nu vrei
Un inel și doi cercei,
Dă-mi să-ți sărut ochii tăi;
De vrei roche de mireasă
Cingătoare de mătase,
Părul să-ți încurc mă lasă;
De beteală o cunună
Vrei pe fruntea ta cea jună,
Dă-mi o gură, numai una!
Iar de vrei un bărbățel
Să-l iubești, să crezi în el,
Nu-l căta - că iacătă-l!
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
![cumpărături](http://www.citatepedia.ro/g/32cart.png)
![Vladimir Potlog](http://www.citatepedia.ro/autori/f/vladimir_potlog.jpg)
Ochii tăi iubito
Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniștită și curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.
Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniștit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.
Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Și dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Și în jurul meu totul se risipă.
poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Ilorian Păunoiu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ilorian_paunoiu.jpg)
Hai, spune
De ce nu mai dai nici un semn,
iubito cu ochii de lemn?
De ce nu-nțelegi ca sunt Viața,
iubito cu ochii de ceața?
De ce nu ma lași sa te-ating,
pe tine cu floare sa ning
și nu ma saruți pe idei,
iubito, cu ramuri de tei?
De ce nu dai drumul la vânt,
iubito, cu sâni de pământ;
și ma tot lași de cu jale,
iubito, cu ochi de migdale?
De ce șoldul ți-e ca ulciorul,
sprânceana pe cer ca și norul;
și mă îmbăt în de tine
și sparg absolutul cu rime?
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Dumitru Sârghie](http://www.citatepedia.ro/autori/f/dumitru_sarghie.jpg)
Punct și de la capăt
Viața ar începe, Doamnă, de la capăt,
dacă tu, iubito, ai face doi pași,
să mă lași spre tine ochiul ca să-mi scapăt
și o mână-n sânu-ți, mândro, să mi-o lași!
Să mă-înec în ochii-ți de un verde sacru,
să scrâșnesc în carnea-ți dulce, aromată,
căci, iubirea pură eu vreau s-o consacru,
dulcea mea făptură, tainic sublimată...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Liviu Sergiu Manolache](http://www.citatepedia.ro/autori/f/liviu_sergiu_manolache.jpg)
Rondelul speranței
De crezi că ți-am plăcut în astă seară
Și simți că mâine vei vibra de dor,
Dă-mi semn să-mi fac din suflet o vioară,
Să-ți cânt iubirea și apoi să mor.
Pe Cupidon să nu-l lăsăm să piară,
Pătrunși fiind de-al dragostei fior,
De crezi că ți-am plăcut în astă seară
Și simți că mâine vei vibra de dor.
Sărutul tău e-o rază-n primăvară,
E un acord de glasuri într-un cor,
Pe chipul tău vreau zâmbetul s-apară,
Răspunde-mi cu iubire, te implor,
De crezi că ți-am plăcut în astă seară.
rondel de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Vladimir Potlog](http://www.citatepedia.ro/autori/f/vladimir_potlog.jpg)
Deschide ochii iubito
Deschide ochii iubito.
Și uită-te în ochii mei cât sunt de triști,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Și privește părul meu,
Alb ca neaua care se așterne pe câmpii.
Tu ești ca soarele care răsare
În zorii dimineții azurii.
Deschideți sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu ești lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Și privește brațele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ți cuprindă trupul,
Frumos și ca lacrima de curat.
Deschideți palmele iubito și ține inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote și ea.
poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Cu tine
Ți-am zărit de departe statura, te recunosc dintr-o mie,
Urât și păros, cu ochi bulbucați, cu pete pe piele, duhoare.
Ce tremur m-a luat. Ce inimă mare. Să pic din picioare.
Dar nu te-am privit, să nu vezi că-mi plâng ochii. Si ție
Nu-ti pasă că sufăr. Nu vrei să-mi simți trupul, nici sufletul meu.
Frumos mai ești, Doamne. Ce trist și -ncruntat
Ce minte bolnavă! Un monstru din tine a creat,
Ca să pot să te uit. Să nu te mai vreau niciodata. Mereu.
Nu se poate. Prin vene si pori ai pătruns, ești în mine.
In toate ești tu, flori si soare, în fân și pe tufa cu mure.
Să mor și nu-mi pasă. Cu mine te iau. Să traim în pădure,
Sălbatici și goi, doar cu frunze și apă. Mi-e bine. Cu tine.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Alin Ghiorghieș](http://www.citatepedia.ro/autori/f/alin_ghiorghies.jpg)
Adio, tată
Adio, tatâ!
Azi ți-am luat cravată
cu un model din cercurile mele.
Adio tată!
Azi ți-am luat cămașă
mai albă decât negrul gurii mele
Adio tată!
Azi ți- am luat pantofi
cu o talpă ochiul tău
cu o talpă ochiul meu...
Adio tată!
De azi nu o să mă mai vezi niciodată
De azi ne vom vedea mereu!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Capra cu trei iezi (în versiune modernă)
Zise unul dintre iezi:
"Să ne-aduci, când vei sosi,
Dacă vrei să ne mai vezi,
Kent, cafea și Ecstasy!"
epigramă de Vasile Vorobeț (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Petre Prioteasa](http://www.citatepedia.ro/autori/f/petre_prioteasa.jpg)
Blestem
Unde, mândro, te-ai ascuns
De mă lași fără răspuns?
Unde, mândro, ți-este gândul
De-ți duc dorul nopți de-a rândul?
Eu mă zbat, mândra-mi dispare
Și de mine habar n-are!
Mă zbat singur, ca un pește,
Mândra nu mă mai iubește!
Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!
Mândro, de te prind cu altul,
Fac scandal să afle satul,
Dacă nu-mi vii înapoi
Singur-cuc zac în zăvoi!
Să nu zici că nu ți-am spus
Că de boală sunt răpus,
De-oi pleca să nu mă plângi,
Doar durere-n piept să strângi!
Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!
Izbăvire vreau să-ți fie
Izvorul de apă vie,
Numai ploaia când revarsă
Să-ți sărute gura arsă,
Numai vântul când adie
Pletele ți le mângâie,
Numai noaptea când coboară
În mantia-i te-nfășoară,
Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!
Iară boarea cea tihnită
Să-ți vrea noaptea liniștită,
Numai stelele din zori
Fie-ți ochi strălucitori,
Să stăm tâmplă lângă tâmplă
Că-n final așa se-ntâmplă:
Stelele, noaptea și luna
Ne-or veghea întotdeauna!
Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Nu vreau, Iubito
Eu nu vreau, Iubito
să-ți trezesc resentimente
să te-ntristeze ori să te îmbete
dar ai uitat prea repede
că-n nopțole târzii de vară
cu dor nestins mă așteptai
să mă respiri și să mă ai
mereu ca-ntăia oară
să poți să mai trăiești o zi...
Ce s-a întâmplat cu tine
Cum vrei ca să mai Fi
în restul vieții împlinită
când nu mai ești robită
de focul sacru al primelor iubiri
Nu vezi, nu simți, ți-s clipele povară
tu nu trăiești, te minți...
poezie de Valeriu Cîmpeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Costel Zăgan](http://www.citatepedia.ro/autori/f/costel_zagan.jpg)
Aud în alb
O eclipsă de soare ai pe șoldul stâng iubito
mai implor tristețea să nu râdă de mine
cu ochii scoși liniștea rătăcește prin sânge
mormintele fac strep-tease în cimitir totul e bine
Sânii tăi îmblânzesc amurgul a doua oară
abia mai respiri în abisul cicatrizat
doi îngeri își beau cafeaua plângând
între noi veșnicia se-ntinde ca un pat
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
![Costel Zăgan](http://www.citatepedia.ro/autori/f/costel_zagan.jpg)
Haine indescifrabile
Tandrul meu dicționar
cum ți-aș rupe aceste file
unde îngerii dispar
și e noapte vreo trei zile
Cum ți-aș rupe aceste file
unde ți-am zărit o sânii
taci aceste taine zi-le
doar cu vorbele luminii
Unde ți-am zărit o sânii
pe-unde îngerii dispar
e o ceartă doar de linii
tandrul meu dicționar
Nu mai are nici o filă
căci le-am rupt fără de milă
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (aprilie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
Dormi, iubito!
Sus, pe garduri, sclipesc stropi sărați, albă-i sarea,
Iar portița-i de-acum încuiată. Și marea
Fumegând și săltând către diguri, de-a rândul,
Dintr-un soare sărat s-a-nfruptat, devorându-l.
Dormi, iubito! Oh, dormi! Sufletul meu vrea pace.
Stepa, munții... și ei dorm acum, n-au ce face.
Ciobănescul cam șchiop și cu claia prea mare
Chiar prin somn își mai linge lanțul lui plin de sare.
Marea-n tropot și crengile scormonind ca vătraiul
Și zăvodul din lanț ce-și trăi-n tihnă traiul,
Împreună cu mine, toți, mereu împreună,
"Dormi, iubito!" îți spunem acum. "Noapte bună!"
Dormi, iubito! Și uită că ne-am certat vreodată.
Ne-om trezi, împăcați, în lumina curată.
Stând în fân, somnoroși, vom simți cum ne vine,
Dinspre beci, un parfum de iaurturi gruzine.
Cum aș face, o, cum, să-nțelegi astea toate?
Dormi, iubito! Hai, dormi! Și-ai să vezi că se poate.
Fără lacrimi, prin somn, să zâmbești și să-ți pară
Că flori multe aduni și că-ți iei, bunăoară,
O mulțime de rochii frumoase, de vară.
Vrei să murmuri ceva? Tu îmi ești tot avutul.
Cât ai oare de gând să frămânți așternutul?
Învelește-te-n somn, înfășoară-te-n vise,
Toate căile, vezi, îți sunt astfel deschise,
Câte, trează fiind, ți-au părut interzise.
E absurd să nu dormi, când ai cum și ai unde,
Tot ce-ți urlă prin cap, în străfunduri se-ascunde.
Ochii tăi, care-adună și raiuri și-abisuri,
Sub pleoape-or simți abur moale de visuri.
Dormi, iubito! Mă-ntreb ce te ține-acum trează?
Al copacilor zvon? Marea ce delirează?
Sumbre, vagi presimțiri? Sau jigniri anonime?
Ori, chiar eu, măgării ți-am tot spus, o mulțime?
Dormi, te rog! Nu-i nimic de făcut, știi prea bine,
Dar sunt gata să jur: vina nu-mi aparține.
Iartă-mă, dacă poți! Și iubește-mă-oleacă!
Poate-n somn, supărarea cea grea o să-ți treacă.
Dormi! Pământul și noi - suntem toți o ființă!
Cu explozia lui, veșnic ne amenință.
Vreau la piept să te țin, într-o lume nebună,
Iar de ne-om prăbuși, să cădem împreună.
Dormi, iubito! Nu vreau să te știu supărată.
Dormi și lasă-te-ncet doar de visuri purtată.
Cât de greu se adoarme pe globul enorm!
Dormi, iubito! E timpul! Toți în jurul tău dorm.
Marea-n tropot și crengile scormonind ca vătraiul
Și zăvodul din lanț ce-și trăi-n tihnă traiul,
Împreună cu mine, toți, mereu împreună,
"Dormi, iubito!" îți spunem acum. "Noapte bună!"
poezie de Evgheni Evtușenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![cumpărături](http://www.citatepedia.ro/g/32cart.png)
![George Ceaușu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/george_ceausu.jpg)
Rondelul șefilor hapsâni
Contrar uzanței, pe șefi nu mi-i,, cinstesc''
Cum alții-o fac, pupându-i des prin dos
Și verde-n față, le spun că nu-i iubesc...
Așa sunt eu de felul meu căpos!
Dar nici n-aștept să mi se dea vreun os,
Cu carne macră din plin mă hrănesc,
Contrar uzanței, pe șefi nu mi-i,, cinstesc''
Cum alții-o fac, pupându-i des prin dos.
Eu dacă aș putea i-aș trage-n țeapă,
La fel ca Vodă-Țepeș, nefiresc!
I-aș plânge mai apoi cu ochi de ceapă,
Căci ei de când se știu ne țepuiesc...
Contrar uzanței, pe șefi nu mi-i,, cinstesc''.
rondel de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Georgeta Radu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/georgeta_radu.jpg)
Aș vrea
Azi vreau să știi că știu
că vrei să-mi spui că e mult prea târziu!
Nu mă întorc din drum, că-i timpul scurt
și am să fac din el un ultim scut.
Azi vreau să simți că simt
și să nu crezi că vreau cumva să mint!
Nu dau la schimb mugurii vii din ram
pe florile de gheață de pe geam.
Azi vreau s-auzi c-aud
o muzică a sufletului nud,
ce-a pierdut armonia de-nceput
cu fiecare zi care-a durut.
Azi vreau să plângi că plâng
peste bucăți de suflet ce se frâng
în jarul despuiat de-un jurământ
făcut în somn de-o inimă arzând.
Azi vreau să vezi că văd
nălucile ce-aduc în om prăpăd,
când casa-i, primitoare și curată,
e pustiită și-apoi dărâmată.
Azi vreau să râzi că râd
când munții se sfărâmă rând pe rând,
în goana dup-un diamant pierdut,
acoperit de bolovani de lut.
Azi vreau să ierți că iert
și niciodată n-am să te mai cert!
Am să păstrez din vis un curcubeu,
în care ne vom întâlni mereu...
Aș vrea să știu că știi,
Aș vrea să simt că simți,
Aș vrea s-aud c-auzi,
Aș vrea să plâng că plângi,
Aș vrea să văd că vezi,
Aș vrea să râd că râzi,
Aș vrea să iert că ierți
Aș vrea... să uit... că uiți...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Voalul
Din temple egiptene, tu apari...
Din depărtatele deșerturi
Al lumilor arabe,
Chipul tău nu vrei să ni-l arăți
Crezi că noi avem păcate?
De îți ascunzi fața de toți?
Îmi ieși în cale, dar mă privești cu frică
Îți pui vălul, de câte ori mă vezi
Și crezi că nu am dreptul
Ca să privesc o clipă
Ochii fascinanți, și verzi.
Începi să râzi, ești o enigmă
Nu știi ce e amorul
Și fugi, te-ntorci, zâmbești
Și-ți pui, pe chip, iar vălul.
Dă-ți voalul la o parte,
Vreau să te văd mereu
Sau vrei ca să îmi porți credință?
Dă-ți vălul la o parte, din fața mea,
Eu nu sunt Dumnezeu.
poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![George Ceaușu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/george_ceausu.jpg)
Rondelul iertării
De crezi cumva că ți-am greșit
C-o vorbă spusă în doi peri,
Oricând să știi că-s pregătit
Să-ți dau și LUNA, de mi-o ceri!
O iau din cerul înlemnit
În aspre ierni ori blânde veri,
De crezi cumva că ți-am greșit
C-o vorbă spusă în doi peri.
Îți pun în părul despletit
Raze de LUNĂ, flori de meri,
Să-ți dovedesc că te-am iubit,
Că te iubesc mai mult ca ieri...
Și să mă ierți că ți-am greșit.
rondel de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Spune-mi odată? Te implor
Iubita mea o știi demult,
Cât vreau o vorbă să-ți ascult,
De mângăiere și alin,
Să-ndepărteze atâta chin,
Ce mă păzește peste tot
De-atâta dor nici că mai pot,
Puterile să-mi țin.
Nu mă lăsa" rătăcitor"
Să pribegesc fără amor,
Fă-mă luceafăr străveziu,
O stea, să strălucesc pe viu,
Mai dă-mi iubirea înapoi
Și amintirea din "zăvoi",
Că mâine-i.. prea târziu.
Nu-ți vinde "duhul" prea ușor,
Unui "cretin" și impostor,
Ce-i drept, un alt "soi,"dar parșiv,
Ce se dă mare detectiv,
Dar care-i mic în tot ce vrei
Mai altfel ca niște mișei,
Din fire"agresiv".
Iubirea mea, dacă nu-ți plac,
Spune-mi cum vrei așa-m să fac,
Mă voi retrage-ncetișor,
Ca doina veche din folclor,
In codru dulce de stejar,
Să uit de toate, de amar
Și-apoi... și-apoi să mor.
Când amintirea din trecut,
Te va-ndemna la un sărut
Să strângi în brațe un "bibelou",
S-auzi prin vis al meu ecou,
Ce te-a chemat de-atâtea ori,
La "școala" cu grădini și flori,
Acolo pe..." platou".
Să vezi în el sclipirea mea,
In suflet să-mi simți dragostea
Iar dorul să-ți fie părtaș,
Măcar o zi-n al tău lăcaș,
Așa cum mie mi-a fost dat
Să sufăr ani, înlăcrimat,
Mai rău ca un "ocnaș".
Iubita mea nu-i un blestem,
Ci o chemare, un îndemn
Să faci așa cum o dorești,
Cu vorbe reci mă copleșești,
Spune-mi odată, că-i târziu,
In ochii tăi sunt un "pustiu",
Acolo, în... "Dudești".-
Mă voi retrage-ndurerat,
Din drumul strâmb și blestemat,
Cu ochii plin de duioșie
Și inima-mi arzând "făclie".
Iți jur pe sfânta "Născătoare,"
Nicicând să nu-ți mai ies în cale,
Iubita mea... "Mărie".
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Căntec
foaie verde trei lămâi,
de ce, mândro, nu rămâi,
să-ți pun zarea căpătâi,
cu iubirea cea dintâi,
să te sărut, să te mângâi.
să-ți sorb din ochi culoarea lor
si merele obrajilor
și vraja dulce-a buzelor
și rodiile țâțelor,
să fur pe veci savoarea lor...
să joc norocul tău pe cer
și-apoi frumos în iad să pier.
și foaie verde măr rotat,
de ce, mândro, m-ai blestemat
să tot te caut în zadar
ca să te joc din nou la zar?
să fii ispită și noroc
într-un șăgalnic tragic joc.
și foaie verde de-un dudău,
nu mă vorbi, mândro, de rău,
că ți-am fost dor când tu plângeai
și-ți voi fi pavăză în rai
și ți-am mai fost si altceva
când nimeni nu te mai iubea.
și foaie verde de stejar,
te caut, mândro, în zadar,
tu te-ai ascuns pe veci în flori,
ca să-mi dai mie iar fiori
și te-ai ascuns, mândro, -ntr-o stea
să fii pe veci averea mea.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (5 august 2007)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)