Noapte în Pantelimon – pastel bucureştean

Noaptea grăbită acoperă strada,
Ca un voal vaporos de mătase,
Întinzându-şi în tăcere pleiada,
Peste blocuri mohorâte şi case.

Stelele strălucesc pe boltă cuminţi,
Privindu-se în lac ca-ntr-o oglindă,
Cu chipurile lor luminoase de sfinţi,
Stau atârnate de a cerului grindă.

Văd sclipirile lor ca de mărgică,
Scânteind pe cer de parcă ard,
Şi razele lunii mângâind o pisică,
Ce miaună, cocoţată pe un gard.

O damă cu cizme lungi în picioare,
Stă pe-un trotuar, rezemată de o casă,
Şi dorind să exprime emancipare,
Primeşte la plată şi bonuri de masă.

La tomberon, în mirosul de câine,
Purtând cu mândrie coclite inele,
Un individ căutând o felie pâine,
Răscoleşte, îngânând nişte manele.

Cu genunchii pe bancă şi capul în iarbă,
Probabil visându-se în baldachin,
Un chefliu sprijinindu-se în barbă,
Răsucit, doarme în cap ca un yoghin.

Ca nişte fulgere de-un roşu-albastru,
Pe o stradă, în goană, înspre arene,
Prin frunzele de arţar şi jugastru,
Se aud cum gonesc maşini cu sirene.

Undeva, la un colţ prăfuit de alee,
Înfipt într-o bordură, pe trotuar,
Ca un sfânt meditând la teodicee,
Străjuieste-n tăcere un felinar.

Cu pâlpâiri calde, urmărite de umbre,
El luminează înconjurat de gângănii,
În egală măsură peste fiinţele sumbre,
Ce n-au auzit nicicând de mătănii.

poezie de Paul Aelenei din Vara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de toamnă – pastel bucureştean

Amurgul se lasă cu vânt şi cu nori,
Peste colbul ce este stăpân pe uliţă,
Peste un magazin cu prelată şi flori,
Unde-un pisoi tot cerşeşte cărniţă.

Privesc prin ploaia cu picuri de stele,
Cum peste bălţile ieşite din curţi,
Fac salturi lungi cu talent de gazele,
Bărbaţii înalţi cu falnice burţi.

La covrigi, la Unirii, în frigul de-afară,
Două blonde superbe se duc, venind,
Şi-un trubadur cu o ramolită chitară,
Cântă muzică rock, mai mult clănţănind.

Cu un pas elegant de carnasieră,
Merge spre Lido, flancată de doi,
Făcându-şi debutul în carieră,
O damă fierbinte cu sufletul sloi.

Noaptea se-ntinde ca o mătase,
Peste claxoane şi lătraturi de câine,
Acoperind străzi, blocuri şi case,
Şi aşteaptă să vină ziua de mâine.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un eu, aşteaptă

ning ruginii frunze-n inima mea
gându-mi rătăceşte anotimpuri
în patru
hoinar sunt prin viaţă
secera lunii culege ultimele fragmente de toamnă
întunecată de rămăşiţe de nor
bătute de vânt
inima-m mai prinde un rest de raze de soare
seara friguroasă îmbrăţişează câmpia
şi uşor se lasă-n apus de întuneric
o alee de plopi conduce strada, spre case
cu coşuri de fum
în tindă se aude câinele cum latră
şi-o fetiţă se zgâieşte cu degetul în nas
la poartă
căruţa greoi se mişca-n lăsat de seară
scârţâind miroase a fân şi-a câmpii
o lumină răzbate dintr-o fereastră spre stradă
ca un pustiu între copaci
un clopot bate toaca, iar sfinţii pe pereţi
zâmbesc, parcă şoptind, că o să vină iarna
târziu
un vreasc se frânge sub gheata mea
o albină, pe-n zid într-un con de lumină
s-a uscat şi nu tresare
pe clape de noiembrie, luna târziu, apasă
paşii ce-mi curg, rătăcind
se aud sunete-n depărtare ca-n ceţuri
şi vreau să aud prin vântul vieţii, a ta melodie
am în buzunar o cheie de inimă şi-un mobil
şi-n gând mă gândesc să-ţi vorbesc
la colţul străzii, aştept seara în mine
căţelul se uită să-i arunc un pic de pâine
rebegit piciorele-i tremură, ca la un câine
lovesc o piatră cu bontul tocit
sus undeva, că nu o văd, croncăne o gaiţă
strada încet a tăcut, vitrina din centru-i pustie
o ultimă mogâldeaţă grăbită traversează
strada
un mic felinar de viaţă, încă mai luminează
un eu, şi-un câine rebegit
aşteptând primăvara

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smerenie

În noaptea cu tăceri de stâncă,
Smeriţi urcau călugării spre cer,
Pe treptele de pocăinţă adâncă,
Îngânând stihuri şi cântece de ler.

Cu reverenţe se înclină universul,
În faţa smereniei ce ei o îmbracă,
Prin simplitate lin le este mersul,
Luceferi ofiliţi în cale li se apleacă.

Urcarea lor este o coborâre lină,
În eu-l lor cu candele în care ard,
Stele ce împrăştie în jur lumină,
Prin elixirul mirului de nard.

poezie de Paul Aelenei din Vara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânda

cred că o să vină ploaia
i-am spus să-i aud cuvintele
probabil mi-a răspuns
cu faţa acoperită de umbre
am întins mâna norilor
dintr-un colţ al cerului
pasărea a ţipat
scurt
ora unu
a după- amiezii
de pe trotuar ne pândea
singurătatea

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imponderabil

existenţa ta era doar
un foşnet de primăvară
limpede
peste pietrele din sufletul oamenilor

nişte paşi de aer
curat
pe o apă înfiorată
de îngeri
ale cărei unde se pierdeau undeva
între mit şi imponderabil

existenţa ta era doar
un scâncet de cer
pe o boltă senină
o trecere de mătase
un voal de zână
un zbor nevinovat peste
o fantasmă de april

o ramură de flori de măr
înfiripată
în trup de
pasăre

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

De trei zile iarna cerne
Fulgi în straie de mătase;
Catifea albă aşterne
Peste pomi şi peste case.

Prin văzduh, ameţitoare,
Trec năluci de vânt purtate,
Cu lungi trene de ninsoare
Şi în alb înveşmântate.

Sus în cer, mii de ferestre
Se deschid lăsând să cadă
Peste sat, ca-ntr-o poveste,
Nestemate de zăpadă.

Iar în faţa casei mele,
Pe o creangă, ghemuite,
Stau tăcute turturele
Şi visează fericite.

poezie de Lidia Batali
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nocturnă

Era o seară tristă
când ai plecat
o ploaie rece umplea strada
şi umbrele nopţii
cădeau peste sat
timpul trece-n goană printre noi
doar gândul mai luminează visul
ca o mângâiere,
cuvintele curg
în marea de tăcere
sub un colţ de cer senin
în necuprinsa zare
deschisă este poarta
paşilor ce vin...
lin se aşează toamna,
frunze legănate-n adieri de vânt
cad peste liniştea nocturnă
legată de destin.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

Nu mai rătăcesc prin gânduri,
nici prin versurile mele.
Mă cuibăresc între rânduri
scrise-n noaptea fără stele.

Îmi arunc privirea-n stradă,
înspre umbre trecătoare,
îi las pleoapele să cadă,
ferind irişii de soare.

Pe retina-mi obosită,
o poveste odihneşte
o frumoasă adormită
şi-un sărut care-o trezeşte.

Păienjenii-şi poartă crucea
printre pânze de mătase,
că demult şi-au aflat pacea
în pustiul unei case.

Aud cariul cum tot roade
fusul vremii care toarce
firul unei vieţi neroade
ce nicicând nu se va-ntoarce.

Peste toţi ninge tăcerea
cu tristeţi asurzitoare,
troienindu-ne durerea
cu zăpezi otrăvitoare.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina tocită

Am picioare cu cap.
Picioare cu cap am!
şi păşesc şi târâi cu pletele lor
peste nişte gânduri.
Şi văd în faţa mea la o aruncătură de om
un cap de picior pierdut
şi un om sărind
într-un picior fără cap.
Şi mă aplec să-i ridic capul
Şi el strigă la mine
"Lasă-mă! Lasă-mă!
Nu vezi că mă gândesc la un singur picior!"
Şi i-am ţinut umbră cu limba mea scoasă
Şi el a plâns cu lumină tocită
dintr-o talpă de ochi un şnur
ce avea la gât o iubită!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la fermă

Paie – nişte fulgere domesticite zac pe iarbă
Sau atârnate în zig-zag gardurilor vii pun barbă.
Apă verde-n teica spre care caii diseară-or să se-îndrepte.
Nouă raţe calcă legănat în două linii drepte.

O găină scrutează-atentă cu un ochi nimicul,
Apoi îl ciuguleşte. De pe cerul gol, negru trăgând pe el ilicul,
Un lăstun plonjează şi, fulgerând din aripi prin hambar,
Se avântă, săgeată, spre înălţimi albastre iar.

Nu gândesc. Stau pe iarba moale-întins, timpul ignorând,
Mi-e teama de locul în care m-ar putea duce-un gând.
Alături, un greiere cu-alură de elen la proba de pancraţiu
Îşi întinde membrele şi pe sine însuşi se regăseşte-n spaţiu.

Sine peste sine. Stau pe-un vraf de euri sau intru pe o poartă
În regatul necuprins al timpului – şi c-o mână-abstractă
Ridic ferma-n aer ca pe-o pleoapă şi văd, ciorchine,
Fermă peste fermă-n fermă, iar în centru mă-întâlnesc pe mine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas de clopot

Se-aude glas de clopot sus la mănăstire,
pe dealul bont apusul pare ca de ceară,
în rariştea de fagi măceşii scoşi din fire,
îşi amintesc cum ne iubeam întâia oară.
Târziu, rămaşi sub bolta înstelată singuri,
gustam mirajele de la-nceput de vară
din apa râului săltând zglobiu în prunduri,
cu undele-ntre maluri dând pe dinafară!

Pe deal apusul pal se stinge dintr-odată,
iar noaptea îşi întide mantia subţire,
de marginea pădurii luna, rezemată,
cu razele pictează sfinţi la mănăstire.
Tăcerea peste văi se-ntinde ca o plasă,
deasupra se aprind celeste felinare,
sclipirile din cer în părul tău se lasă,
venind pe căi de vis tocmai din Carul Mare.

Când te cuprind, tu mă săruţi printre suspine,
iar crengile-n măceş se-ascund după petale,
simt trupul tău căzând în iarbă tot mai moale,
pe boltă stelele încep să se închine.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul lacului Geneva

Tu lac întinzi năframe vii de ape,
Argintul undei pe nomad opal,
Culorile par moi, miresmele pe-aproape
Plutesc înspre cabane peste val.

Din soare stins se cerne prund de aur
Pe lac, în somn talaze dezmierdate,
Curând amurgul cade peste plaur
Şi-aprinde ape mov împurpurate.

Sub valuri de-aburi albi stâncile sumbre
Fantome-nfricoşate par în noapte.
Tăcere. Din cascade-voci de umbre,
Şi apele-n cădere sună şoapte.

Atunci să vezi minunile fluide
Cum scapără, se-aprind şi flacăra e val,
Jeratic dogorind văpăile lichide,
Pe focul stins al zilei, în licăriri pe mal.

Leman albastru, cerului oglindă,
Vioi azur de Orient. – Simte-un fior
La măreţia-ţi cele ce te colindă
Posomorât eşti, aprig şi totuşi zâmbitor!

Nici marea n-are valuri de poveste,
Nici munţi în jur mai falnici decât tine
De pază stau înaltele lor creste
Cu mândre frunţi spre zările-lumine.

O de-aş rămâne pe-al tău mal
S-aud cum plânge apa jalea lin,
Şi cum se tânguie în unde blândul val
Să fiu aici mereu, să mor senin!

Dar nu, eu voi pleca, iubite ape
La revedere - poate niciodată,
De-ntâia mea iubire cât de aproape
Va fi de voi – pe valuri legănată.

poezie celebră de Iulia Hasdeu (august 1884), traducere de Monica Pillat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

ard în mine, două smirne arome şi sunetele
mă strigă
doi copii stau ţinâdu-se de mână şi privesc
un gard verde
de pe zidul crăpat, o imagine de umezeală veche clipeşte-n
bobul de ploaie
o tobă bate, parcă, depărtările, cumpărând
linişte

sprijinit de un colţ de zid, un trup arcuieşte timpul
cu forme, iar ochii străzii îl privesc
cu mâinile în buzunare o barbă albă zâmbeşte
la o maşină ce traversează, veche
maşini noi
luceşte o fereastră, trece soarele, o sirenă de salvare
strigă, faceţi-mi loc
e strada, e lumea care trăieşte, sunt şi eu
sunteţi şi voi

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de iarnă

Am pictat iarna pe o pânză întinsă,
Cu troiene de sidef peste câmpii,
Pădurea-ntreagă este şi ea ninsă,
Cu brazii îmbrăcaţi în dalbele ii.

Stelele, ca nişte roiuri de licurici,
Strălucesc pe bolta ce geme de ger,
Viscolul rece pocneşte din bici,
Zburând peste nea ca un gand pasager.

Lupi plumburii merg pe cărări,
Cu gurile mari şi ochi de rubine,
Gândul meu zboară în patru zări,
Şi oriunde ar pleca, ajunge la tine.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un colţ de stradă-ngustă

La un colţ de stradă-ngustă
Printre atâţia trecători,
O femeie mai în vârstă
Vindea buchete de flori.
Avea ochii înlăcrimaţi
Părul alb, privirea blândă,
Pantofii decoloraţi
Şi o rochie veche, ruptă.

Era în genunchi bătrâna
Parcă se ruga la sfinţi,
Întinzându-şi tristă mâna
Trecătorilor grăbiţi.

Mulţi treceau nepăsători
Nimeni nu lua o floare,
Pe cer norii călători
Se strângeau vestind a ploaie.

Era început de toamnă
Şi lumea părea grăbită,
Târziu se opri o doamnă
La femeia amărâtă.

Ia măicuţă zece lei
Că nu am să-ţi dau mai mult,
Am şi eu bătrânii mei
Şi părinţi ce m-au crescut.

Şi n-aş vrea să-i văd aici
Pe o margine de stradă,
Te rog mamă să nu plângi
Îţi dau banii ca pomană.

Şi-atunci sărutându-i mâna
Sprijinindu-se de un pom,
Se saltă de jos bătrâna
Şoptind trist... Doamne mi-ai trimis un OM!

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Peste păduri licăre palidă olac
Luna ce ne cufundă-n vis,
Salcia de lângă negrul lac
Plânge în noapte cu glas stins -

Se frânge-o inimă - nestins
Valul ridică ceaţa din zăcere
Tăcere peste tot tăcere.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre cerul albastru

Visez la cerul cu azurul înstelat,
la luna mândră peste boltă,
cu stelele ce dansează fascinant,
privind uimită fără de revoltă.

Cu mâna mângâi stelele pe rând,
îmi place să le leagăn pe-un fir d-argint,
suav, angelic, împletesc iubirea-n gând,
pun mâna pe steaua gingaşă s-o alint.

Razele lunii le-mpletesc ca pe-o mătase fină,
ca să-nveselească a mea tristeţe,
ţesând cu iubire a ta lumină,
şi magicul voal ţesut să-ncânte a mea tinereţe.

E o pasiune fermecătoare de cuvinte,
ca aduce visul meu aici sus pe astre,
dezmierd sărutul dulce ce-i acum fierbinte
şi mă înalţ-n zbor cu aripile albastre.

poezie de Eugenia Calancea (20 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de pisică

Eu nu am ochi!
În locul lor sunt două pisici care miaună..
una foarte de foame de sete
alta foarte puţin a sete de foame
amândouă mirosind
mirosindu-se
a privire, a privind, a privesc,
a mângâiere în timp ce mă spală
şi cu privirea lor mă gonesc
într-o zi
într-un an
într-o vară...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişaţi

Două arderi într-un foc
Cuib de inimi la un loc,
Ploi de vise ca un roi
I-amăgesc pe amândoi
Şi se cred stăpâni pe cer
Prinşi de vrajă şi mister.
Ochi în ochi, două priviri,
Unul altuia, sclipiri
De îşi văd ca-ntr-o oglindă
Sufletele până-n tindă.
Timpul stă în loc să-i vadă
Cum sunt prinşi ca într-o nadă,
Încurcaţi le sunt fiorii
De cutreieră toţi porii...
Trupurile lor devin
De la alb pân' la carmin,
Amforă din lut prea crud
Modelată-n joc fecund.
Nu ne văd, nu ne aud,
Sentimentul lor e nud!
Prinşi de clipă şi de zbor
Lumea toată... e a lor!

poezie de Angelina Nădejde (17 iulie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!