Pescari pe chei

zece oameni pescuind
pe cheiul din auckland
toţi au vergi din fibră de sticlă
toate au aceeaşi lungime
(made in china)
toţi urmăresc pe luciul argintiu
mişcarea plutelor celorlalţi
niciunul nu priveşte
propria plută

unuia i se întinde firul
mulineta zvâcneşte
se învârte
acum nouă oameni privesc intens

un peşte de 20 de centimetri zbătându-se
prea mic îl aruncă-înapoi în apă.
o orcă cu luciri metalice
alunecând încet
sub douăzeci de picioare bălăngănindu-se
decide
că distanţa e prea mare
pentru a crănţăni un om la micul dejun

se strecoară în tăcere
spre celălalt mal
unde simte
picioare lipăind în apa puţin adâncă.

primitiv.

poezie de Marshall Gass, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se simte greutatea unui grăunte într-un butoi, o picătură de apă ajută oceanul să crească, o scânteie de foc dă lumină lumii. Niciunul din aceste lucruri nu este prea mic, prea slab, prea sărac ca să fie folositor. Gândeşte-te la asta şi acţionează.

citat clasic din Hannah More
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nigel (în timp ce pelicanii îl privesc pe Gerald cum se îneacă cu micul dejun): Cineva ar trebui să-l ajute pe sărmanul pelican.
Pelicanii (toţi ridică din umeri şi mormăie): Da, da...
Nigel (sarcastic): Ei, dar nu vă aruncaţi toţi odată.

replici din filmul artistic În căutarea lui Nemo
Adăugat de Liliana Stefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie la micul dejun

Bună seara, iubito! Hai, ieşi din mormânt,
Să privim, amândoi, din văzduh spre pământ
Şi să bem, fericiţi, din al vieţii potir!
Este timpul de un mic dejun de... vampir.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeală a unuia, reuşită a altuia, să nu te preocupe asemenea împărţeli. Nimic nu e fertil decât marea colaborare a unuia prin celălalt. Mişcarea ratată slujeşte mişcării ce reuşeşte. Iar mişcarea ce reuşeşte arată celui ce a greşit scopul pe care îl urmăreau amândoi. Cel ce află infinitul îl află pentru toţi.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este greu să găseşti oameni la vârsta de şaizeci de ani de zece ori mai bogaţi ca la douăzeci, dar niciunul din ei nu spune că ar fi de zece ori mai fericit.

citat celebru din George Bernard Shaw
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul dejun servit la pat

El, i–a pretins micul dejun la pat
Iar ea, pentru a-i face–o bucurie,
S–a străduit şi singură–a mutat,
Patul, lângă masa din bucătărie.

epigramă de Paul Constantin (7 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

O formă nouă din aluat de pâine

Astăzi, de Florii, ştiu că-i dezlegare -
Peşte vom mânca, toţi, în Postul Mare;
Apă mai avem şi făină-n casă,
Dacă frământăm... peşte o să iasă!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să presupunem că avem două diapazoane cu braţele de aceeaşi lungime... Când faceţi să vibreze pe unul, celălalt va răspunde pentru că vibrează pe aceeaşi lungime de undă. Deci, pentru a ne cunoaşte, pentru a cunoaşte acea fiinţă divină care e înlăuntrul nostru trebuie să ajungem să vibrăm pe aceeaşi lungime de undă cu ea. Numai aceasta e condiţia de a o cunoaşte.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai milă pentru toţi, pentru bogaţi şi săraci în aceeaşi măsură. Fiecare om are suferinţa lui. Unii suferă prea mult, alţii prea puţin.

citat celebru din Buddha
Adăugat de Maya
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii săi strălucea reflexia celei mai frumoase planete din Univers - o planetă care nu este nici prea caldă, nici prea rece; care are apă în stare lichidă pe suprafaţa sa şi unde gravitaţia este tocmai potrivită pentru fiinţele umane, iar atmosfera este perfectă pentru ca ei să poată să respire, unde există munţi şi deşerturi şi oceane şi insule şi păduri şi copaci şi păsări şi plante şi animale şi insecte şi oameni - o mulţime de oameni. Unde există viaţă. O mică parte din ea, probabil, inteligentă.

citat celebru din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valul

cu toate cele zece degete de la picioare
mângâi forme albe negre în pure culori sau numai tentative
sub ape străvezii
pietre aplatizate sau rotunjite tremură fug de sub picioare
apoi se înalţă
surprinse se ating numai sau se depărtează
cad una peste alta se amestecă se aşază cercuri
în locuri altele de până acum peste nisipul mişcător ce fierbe
pentru a se pierde în
valul
pregătit din larg pentru atingerea ţărmului

într-un ultim sărut tulbure
lasă pe malul ce mai înaintează câţiva centimetri
un nelămurit amestec de nisip şi piatră
câtă vreme apele
se retrag limpezite
prinse de glezne în cercuri lucitoare

nimeni nu înţelege mişcarea pietrelor
preţ de o privire fiecare crede într-un val
ce i-ar aparţine inundând oglinda în care tălpile alunecă spre afund
iar chipul
e dus departe de ţărm corabie
suflată de vântul ce aspiră doar a fi vânt

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Săraca mea ţară bogată
De mulţi... prea mulţi... ai fost prădată
Se zvârcolesc în morminte morţii
Te laşi prădată de toţi hoţii.

Române tu... din neam străbun
Cum poţi ca să mai rabzi acum
Să vezi copii cum îţi pleacă
Slugi la străini... fără de soartă.

Ajunge... atâta minciună
Românii iarăşi se adună
Vrem să trăim în ţara noastră
Să muncim glia strămoşească.

Se schimbă mereu prim miniştrii
Iar noi ne amăgim... ca proştii
Promit salarii..... pensii mărite
Dar la raft... toate-s iar scumpite.

Şi atunci nu avem altă salvare
Ieşiţi cu toţi cu mic cu mare
Repuneţi ţara pe picioare
Să aducem copii de peste hotare.

Haide, Moldovă... Bucovină
În ţară să facem lumină
Să punem ţara pe picioare
Nu să vărsăm lacrimi amare.

poezie de Mirela Tufişi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mulţime de oameni se plâng de comportamentul celorlalţi. Aceeaşi mulţime de oameni nu aruncă nici măcar o privire modului lor de a se comporta. Interesant e că toţi afirmă că vor o schimbare, şi încă una majoră. Ne place la nebunie să criticăm ce fac alţii, dar se pare că e mai puţin plăcut când ni se întoarce moneda. Poate că ar trebui, măcar din bun-simţ, să încetăm să ne plângem până în momentul în care nu facem noi înşine ceva pentru a face lumea un loc mai bun.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaun cu spătar

Ieri erau patru picioare,
Stăteam fără frică în scaunul cu spătar,
Azi au rămas doar două picioare
Slăbite de toţi cei care au abuzat,
Greoi fără salvare.
Cum să mă descurc acum pe două picioare?
Când spătarul e aruncat
În mare?
Dar mai am două picioare,
Obişnuite cu cei greoi.
Le voi căuta un spătar cu inima mai mare,
Şi cine-o vrea,
O să aibă un scaun cu patru picioare.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi oameni, până la războiul ăsta, n-au omorât pe nimeni. Şi acum omoară fără să clipească din ochi. Acum aproape că nu e om care să nu fi omorât cel puţin un alt om. Războiul.. războiul calcă în picioare toate legile.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

1,2 m

umbră stingându-se în adagio, luciditate
şi nevoie
nervii, muşchii, articulaţiile, întreaga maşinărie biologică
participă la o viziune al cărei limbaj
numai muzica îl poate transpune – trupul meu
în sărbătoare
triumfal a traversat zilele metalice din ultima zodie
a trecut –
puls lunecând în rock

de acum
ferestrele vor fi deschise
numai spre mâine
ascund
toate amintirile
în stânga sus, la fix un metru şi douăzeci de centimetri
de la pământ – nu vă va veni a crede
dar am măsurat atent…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele încep

să se deşire şi să se târască
pe luciul apei
râul a scăpat de întuneric
şi o să vad animalele din jur
va trebui să stau neclintit
ca un guru
va trebui să nesocotesc cârceii
şi frigul nepăsător
trebuie să respir încet
foarte încet şi fără zgomot
pentru ca respiraţia să nu-mi tulbure
apa care a ajuns la bărbie
trebuie să stau nepăsător
la tot ce este târâtor prin mâlul
din jurul meu şi nu am voie
să adorm deloc
o să văd lucruri înspăimântătoare
şi umbre care vor sări din copac
în copac sprintene
dacă o să văd lupii ridicându-se
în două picioare
aplecându-se să bea apă
de lângă mine din râu?
o să trebuiască să stau
ca un guru şi să aştept

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcat. Eram o invenţie atât de faină

Ţi-au extirpat
Coapsele din şoldurile mele.
În ceea ce mă priveşte,
Toţi sunt nişte chirurgi. Absolut toţi.

Ne-au demontat
Pe unul din celălat:
În ceea ce mă priveşte
Toţi sunt doar nişte ingineri. Absolut toţi.

Păcat. Eram o invenţie atât de faină
Şi de drăgălaşă.
Un aeroplan construit dintr-un om şi o femeie.
Aripi şi toate cele.
Am plutit puţin deasupra pământului.

Şi, puţin, chiar am zburat.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cum o plantă se-ntinde din întunericul unei pivniţe spre lumină. Fiecare fibră i se îndoaie spre razele de soare. Nu poate trăi fără de lumină, şi totuşi planta nu simte şi nici nu vede lumina. Oare, sufletul nostru nu creşte şi nu se întinde şi el spre-o lumină pe care n-o simţim şi n-o vedem?

Lucian Blaga în Pietre pentru templul meu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul lebedei

Am făcut salturi mortale pe lac, înecând albul în blue marine.
În jurul meu, cercuri concentrice îmi desenau calea.
Luciul apei făcea să alunec uşor printre ani de zbor.
Ştiu că nu pot zbura prea sus, eu îmi deschid aripile larg
într-un evantai al luminii, doar că nu mă inalt.
Uimită privesc dansul de sclipiri a soarelui,
aplec capul în luciul clipocind a viaţă
scutur, mulţumită de ce văd, gâtul lung şi delicat.
Noaptea când stelele se cuibăresc în ochiuri de apă
transform lacul într-o sală de bal. Cântecul meu răsună
alungând întunericul, ajunge la malul celălalt al existenţei.
Aripile fâlfâind a uitare de sine, se apleacă încet, încet,
până ating apa într-o ultimă zbatere a sorţii.

Ochii privesc stelele cerului, apoi licăririle apei.
Înţeleg, voi adormi pentru o veşnicie şi o secundă.
Vocea mi se stinge ca un ecou pe sfârşite odată cu candelabrul vieţii.

Povestea e adevărată, mi-a scris-o o lebădă pe un fulg
Înainte de a dispărea într-un superb dans al morţii.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!