Sunt umbra mea cuminte

Mă războiesc cu demonii ce-n spate
mi s-au urcat şi nu mai vor să plece.
Le-am repetat, în van, că timpul trece;
şi viaţa, dar şi moartea! Totul, toate...

Nici simţuri n-au - nu ştiu ce-i cald sau rece -
nici mâini murdare şi nici mâini curate.
Nimicnicie, oare? Greutate,
ce-apasă pe clavicula-mi să-nece

dorinţa de a merge înainte.
Dar luptele indică spre-un trecut ce
mă mai aruncă înspre cele sfinte,

când demonii refuză să se culce
îmbrăţişaţi, candizi, printre morminte.
Mă lupt cu ei, sunt umbra mea cuminte!

sonet de Ionuţ Popa (8 august 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luke: Nici măcar nu-mi plac copiii. Întotdeauna au gem pe mâini. Chiar şi când nu există gem în casă, ei au gem pe mâini. Nu mă descurc cu mâini murdare de gem.

replică din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aventură galantă

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutând ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.

Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea'naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.

Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Ş-a început să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,

I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă.

Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,

Nişte-îmbrăţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,

Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,

Şi când mă rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,

Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru,
Văd nici verde, nici albastru.

- Ce cauţi aici? – Mă întreabă,
Nici în pripă, nici în grabă,
I-am spus, fără să-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!

Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul...
... Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtă, nici pe spate,

De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură,
Ori cu Haike ori cu Sură.

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânditorul

Îmi caut veşnic alte definiţii
Aşa cum n-au fost spuse înainte,
Căci mă feresc, ca-n dragoste, de repetiţii
Şi plictisit sunt, doar să fiu... cuminte.

Tot metaforic vreau şi-n epitete,
Mă străduiesc ca-ntr-o pictură să pun nuanţă,
Căci sunt sătul de-atât de multe etichete
Şi de prostia etalată-n soi de importanţă!...

Tot reflectez la timpul cum era-n înainte;
Cum oare se-nghega dorinţa, gândul,
Când încă nu erau nici gestul, nici cuvinte?...
Cum se iubea şi cum cerea, mânca... flămândul?

Sau e un moft, când lumea-i foarte simplă
Aşa cum şi natura pare sau o fi? Nu ştiu
Şi nu-i nevoie-n van de zvâcnete de tâmplă
Când totu-i mai uşor, fără obstacol ca-n deşert... pustiu!

Şi câte exemple sunt, de "limpezi" reuşiţi... Ce fistichiu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin noroi

Liniştea mi-am ales-o din noroi,
Era săraca de ea,
Doar nervi în frunzele grămadă
Şi toate ude din certuri de fricoşi.
Nici nu ştiu cum eram când le-am atins
Nu mă vroiau decât deschis
Cu mâini curate
privite cald de ochi frumoşi.
Am apucat-o cu grija unui docher
Rănit de lanţuri prin vapoare
Dar azi atent la tot ce-i dai,
M-am aşezat la mal de voci
Eram doar eu,
cu inima pierdută-n rai
Gândind la cum să mai trezesc
O linişte deja rănită de plebei
Ce te-au secat de calm
Si părăsită în mâl grotesc.

poezie de Mili Dumitru (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un aviator irlandez îşi simte moartea

Ştiu, îmi voi întâlni soarta curând – abrupt,
Undeva-între norii albastrului ceresc;
Nu îi urăsc pe cei cu care lupt,
Pe cei pe care-i apăr nu-i iubesc;
Din Kiltran Cross eu am venit mai ieri,
Irlandezii mei sunt toţi săraci, se ştie,
O înfrângere nu le-ar aduce pierderi,
Nici victoria mai multă bucurie.
Nu lege, nici plată mă fac să lupt,
Nici public – nici aplauze şi flori,
Sunt condus doar de-al sângelui tumult
Când singur zbor departe, printre nori;
Am cântărit tot, am judecat tot,
Anii ce vin n-au însemnătate,
Anii trecuţi nu merită un zlot –
Cât această viaţă,-această moarte.

poezie clasică de William Butler Yeats din Lebedele sălbatice la Coole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici în pictură, nici în poezie, nici în teatru, chinezul nu are acea voluptate caldă, densă, a europenilor. Într-un poem, el indică, iar trăsăturile pe care le indică nici măcar nu sunt cele mai importante, nu au o evidenţă halucinantă, ci fug de ea, nici măcar nu sugerează... din ele se deduc peisajul şi atmosfera lui.

Henri Michaux în Un barbar în Asia (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de poezie

Picături de poezie

Dacă ai pune frunza
să facă poezie,
atunci frunza
cu ce oare ar scrie?
Nu ştie nici ramul,
nici codrul nu ştie
în freamăt şi-n valmă,
cu ce oare frunza ar scrie
când iată, aproape-i de toamnă.

Dacă ai pune iarba
să facă poezie,
atunci iarba
cu ce oare ar scrie?
Nu spune cuvinte,
creşte, se ofileşte,
se frânge-n două,
cu ce oare iarba ar scrie
când uite, vara trece
şi nu mai plouă.

Dacă ai pune steaua
să facă poezie,
atunci steaua
cu ce oare ar scrie
de acolo, din nemurirea ei?
Numai Dumnezeu ştie
care-a facut-o ca pe noi din iubire
şi din dor de poezie.

Dacă ai pune Fiul Lui
să facă poezie,
atunci Fiul de pe cruce
cum şi-ar scrie poezia?
Nu ştie nici Maica Preacurată Maria,
nu ştie nici Pilat
cel pe mâini spălat,
nici Baraba cel vorbăreţ,
nu ştiu nici oştenii romani
care fac de pază
şi se-ncălzesc la foc.
Ştiu însă totul
cele doua cuie
bătute în palme,
dar ele nu pot scrie
din care şi ani mai cad
picături de poezie.

Inviato dall'app Tiscali Mail.

poezie de Iurie Bojoncă (2021)
Adăugat de Iurie Bojoncă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre ape şi păcate

ora curge în etape
gânduri azi se frâng pe ape
toată omenirea doarme
eu aştept să ard pe rug
rug creat de astă lume
din surcele şi minciuni
peste mine plâng tăcerile aldine
un cuvânt mai trece, oare
offf, se pierde iară în retorica întrebare
despre lume, despre care
se aşterne în splendoarea unei fraze risipite
printre trecătoare raze
noaptea mă preling prin stele
scriu pe coaja asta ruptă
din copacul de pe munte
scriu cu sufletul, cu lacrimi
degetele toate le-am uitat
în desaga de la spate
sunt ciobanul din cetate
ce mioarele îşi mână
pe o coală albă, goală
timpul fuge, viaţa curge, nu ajunge
să achit nota de plată
este plină de păcate
între mine şi cetate
curg de toate
scara către cer e azi ruptă
nu am timp şi nici răbdare
să aştept a ta chemare
amintirile's murdare
paşii se scurg pe o cărare
printre sticle şi pahare
toate's sparte, toate's goale
viaţa asta trece, trece
uneori se mai petrece
ziua vine, alta pleacă
între mine şi ăst cer
a rămas doar mister
azi să urc, eu nu mai sper

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

şi m-a lovit aşa un dor de tine
printre destine
că nu mai ştiu nici cui îi aparţine
nici ce-i cu mine

m-a mai lovit un soi de nostalgie
cu scrum în fine
că nici nu ştiu măcar dacă eşti vie
nici ce-i cu mine

mă mai lovesc într-una vise mute
şi clandestine
că nu mai simt nici secole trecute
nici ce-i cu tine...

poezie de Iurie Osoianu (2 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mori. Rănit din dragoste. De ceaţă

avea mâini mici tandreţe şi pisici
în preajma ei m-am simţit ca niciodată acasă
dar poeţii ăştia sunt duşi cu capul
nu ştiu să stea înţelept inocent şi copil

ca ursuleţul Jimmy din grădiniţă la azil

vor tot şi se trezesc cu nimic
după care se miră
că totul s-a isprăvit

uite avea mâini mici îi spuneam
Mânuţe într-o zi
minunăţiile astea două
o să mă omoare
nu te supăra
eu nu te merit şi nu te mint
sunt cel mult dobitocul tău
mic şi nenorocit

cum să vă spun ne simţeam
în cădere liberă
incontrolabili
pe contrasens
şi nu meritam
chiar nu meritam
ce avea să urmeze

acum nu mai e între noi
nici măcar omenie
ce să vă desenez amiciţie
sau cea mai incredibilă
urmă de dragoste

am ajuns un străin
mai mult mort decât viu
am slăbit ca umbra unui câine
alungat de peste tot
şi ceaţa mă năruie
cu o frumuseţe
de nimicnicie

e bine Mânuţe
spune-i lui Jimmy
să stea cuminte
iubim sau dă-ne-n pisici
şi numai amintirea noastră ne mai ştie

dar eu te voi iubi cu ardoare
deşi mi-eşti pierdută
tot simt cum ochii mei
închişi de depărtare te sărută

şşş acasă în linişte
în simţuri uitate

nebună de vie

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brrrr.... Buna dimineaţa, dragii mei!
Eu zic că nimic nu mai este cum era... nici noi, nici vremurile dar nici vremea!
Totul e sucit acum... nu mai ştii cum să te îmbraci, nu mai ştii nici ce să faci!
Oamenii uşor se schimbă şi se simnt prea importanţi(unii), viaţa merge înainte însa oare încotro? Vă invit la cefeluţă, poate ne mai dezmorţim şi aşa ne vom da seama, încotro să o pornim...

Elena Bulancea în Personală (24 septembrie 2014)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deruta

Învăţ să privesc înainte,
În spate a nins mai demult…
E rece şi umed pe stradă
Încerc să citesc printre rânduri
Scrisori începute-n trecut.

Cuvinte sau spusele mele arzând
n-au nici un ecou acum
când dragostea moare plăpând -
e-un cântec ce prinde culoare…
de ce mai priveşti în pământ?

poezie de Cristiana Crivăţ
Adăugat de Cristiana Crivăţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi el nopţile sunt la fel de agitate

fără întoarcere
ca dintr-o lume roasă pe toate părţile
cu demonii liberi
aşa sunt nopţile
pietre şi urlete
mai rar să vezi o frântură de adevăr la colţul camerei
unde râdeau odată femeile acelea

între mine şi el zilele nu au nici un rost
teama îi umple ochii
şi el taie
măsoară
se aruncă în gol
mai rar să-l auzi că vorbeşte de viaţă

între mine şi el au crescut păduri unde vieţuieşte durerea
ca într-o lume răsturnată
cu demonii liberi
şi el taie
măsoară
se aruncă în gol
mai rar să-l auzi că vorbeşte de timp
de femei
de zile
de ceva care să-i tulbure întunericul gândurilor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu pleci

Nici nu pleci, nici nu rămâi,
Mă cuprinzi între inele
Şi-mi pui sânii căpătâi,
Ridicându-mă la stele.

Nici nu vii, nici nu te duci,
Mă tot chemi înspre ispită,
Straiele... când le arunci
Şi te vrei, a fi... iubită.

Nici nu taci, nici nu vorbeşti,
Mă priveşti întrebătoare,
Trupul când ţi-l dezgoleşti
Cu mişcări provocatoare.

Nici nu fugi, nici nu te-nchini,
Mă dai păcatelor... sfinte,
Când mă iei dintre lumini
Şi mă laşi... între cuvinte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De frumuseţi

n-am avut niciodată un trup perfect
şi nici o viaţă sănătoasă
de fapt nici Blaga
El nu mai caută
iar eu
nu-mi mai iau capul în mâini
să se vadă puterea
speranţa că poate timpul nu va mai trece
când păşesc afară.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă, nobililor din Transilvania, nu ne place ideea că rămăşiţele noastre s-ar putea amesteca cu cele ale plebei. La vârsta mea, nu mai caut nici plăcerile, nici bucuriile vieţii, nici strălucirea voluptoasă a soarelui sau licărul tremurului de ape care îi fascinează pe tineri. Nu mai sunt tânăr şi inima mea, după ani mulţi de plâns morţii, nu mai este înclinată către veselie. În plus, şi zidurile castelului meu s-au prăbuşit; e năpădit de umbre, iar vântul suflă rece prin ferestre şi printre creneluri. Îmi plac întunecimea şi umbra, de cele mai multe ori prefer să stau singur cu gândurile mele atunci când nu sunt obligat să ies în lume.

citat celebru din romanul Dracula de Bram Stoker (1897), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cogito

Mi-am realizat
Toate profeţiile
Politice.
Sunt fericit...
Frumos
Este cerul
Senin, sau mânios.
Un aforism celebru
Te face să trăieşti...
Nu-i mâini,
Nici azi,
Nici ieri, -
Timpul...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalţă-n zare
să-mi agăţ palmele de soare.

Şi cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
şi ultimul pic de sudoare...
să-l am în arşiţa de soare.

Fac cald şi eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am şi eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist rămâne

dor de ieri, ce va fi mâine,
nu gândesc, nu vreau să ştiu,
ce în urma mea rămâne,
ştiu, e totul străveziu

şi când nimeni nu mă ştie,
nici un bun şi nici un rău,
tot ce-a fost nimicnicie,
îmi voi lua cu mine-n hău

ştiu, e trist şi trist rămâne,
pe-a cei ochii ce m-au iubit,
mult au plâns ei pentru mine,
şi-ai mei ochii s-au chinuit

au fost ochi furaţi de noapte,
cum să vadă pe-ntuneric,
lacrimi, ce au fost spălate,
de un gând ce-a fost himeric

prea-i târziu, bate la uşă,
furişându-se încet,
moartea care-i jucăuşă,
o să vrea să fim duet

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!