Rugăciunea bătrânului pescar breton

Fii bun cu mine, Doamne,
Marea Ta-i imensă,-ascunsă-n ceaţă,
Iar barca mea-i micuţă coajă de alună;
Norocul n-are cum să-mi scoată-n faţă
În fiecare zi o soartă bună
Dacă bunătatea-Ţi nu deschide pentru mine
Cărări prin sălbaticele vastităţi marine.

Furtunile Tale, Doamne,
Sunt cumplite şi-înspăimântătoare,
Iar vela mea-i atâta de fragilă...
N-am cum să le-înfrunt, albit prin pulberea de sare,
Şi să rămân în viaţă, dacă dragostea şi-a Ta milă
Nu-s mai mari decât talazurile toate
Care mă-înconjoară zi de zi, noapte de noapte.

Pe mare, Doamne,
Pericole, mii, îmi taie drumul
Iar puterea mea-i prea de tot puţină...
Totuşi, deşi săgeţile morţii-mi caută pieirea cu duiumul,
Când coboară peste ape mari graţia-Ţi divină
Cetăţi pentru adăpost apar de nicăieri
Şi-i linişte, iar vijeliile devin tandre adieri.

NB. Primele trei versuri din "Rugăciunea bătrânului pescar breton", inscripţionate pe o plachetă de lemn, erau prezente-întotdeauna pe biroul lui John F. Kennedy. A fost citatul favorit al sus numitului preşedintelui american, citat pe care acestuia îi plăcea să-l folosească în diverse situaţii. Placheta îi fusese dăruită de celebrul amiral american Hyman Rickover ( cel care spunea că ar scufunda, dacă ar putea, toate submarinele nucleare, submarine pe care le considera un pericol mortal pentru omenire), amiral care obişnuia să dăruiască aceeaşi plachetă fiecărui nou căpitan de submarin.

rugăciune de Winfred Ernest Garrison, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea-i oloagă

Inima mea-i oloagă-alergând după inima ta neîntrerupt
Atâta cale,
N-ar trebui oare astăzi, privind la toate prin care am trecut,
Spre casă să pornim agale?

Pe drumul înapoi, în prag de seară sub tăcuta cerului tărie,
Nu conversăm – sau prea puţin,
Pentru-un moment privirea ta mă-îmbie
Şi pot de mână să te ţin.

Dar mâine, nu. Puterile mi le-am pierdut pe toate;
Atunci, deşi arăţi ca altădată, dragă,
S-ar putea să fie ceva mai iubitoare faţa Iubirii mele-n moarte,
Aşa cum inima ta pe drumul de-întoarcere-a putut să înţeleagă.
Inima mea-i oloagă.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrumută-mi un căţel

Îţi voi împrumuta un căţel, a spus Dumnezeu,
ca tu să-l iubeşti cât timp îl vei avea alături
şi să-l plângi când nu o să-l mai ai.
Poate unsprezece-doisprezece ani
ori, poate, doi sau trei...
Dar, te rog, până-l voi lua-înapoi
ocroteşte-l, vrei?

Te va înveseli cu giumbuşlucurile lui şi
(dacă timpul petrecut împreună va fi scurt )
vei rămâne cu nişte amintiri frumoase
care-or să te consoleze-n ceasul mohorât.
Nu-ţi promit că va rămâne cu tine zeci de ani,
pe lume-s hărăzite să vină şi să plece toate...
dar sunt lucruri simple pe care nu le ştii, şi-acest căţel
te va-învăţa cum să treci prin viaţă şi printr-o lungă noapte.

Am căutat în lumea largă îndelung
un suflet care să-i merite gingăşiile canine
şi din mulţimea-atâtor oameni,
iată, te-am ales pe tine.
Acum, îl vei iubi cât merită,
n-o să consideri efortul tău prea mare,
nu mă vei urî când va veni ziua să-mi iau căţelul
înapoi, aşa cum aş culege-o floare?

Mi-ar plăcea să te-aud spunând
"Sfinte Doamne,-împlinească-se-a Ta voie!"

Sau "pentru toate bucuriile pe care-acest căţel mi le aduce,
riscul de-a lăcrima la despărţire mi-l asum de bunăvoie."

Îi vei face adăpost, îl vei ocroti cu grijă şi blândeţe,
îl vei iubi atâta vreme cât îl ai şi poţi?
Iar pentru fericirea pe care-o vei afla
recunoştinţă oare o să-mi porţi?

Dar dacă va trebui să-l chem la Mine
mai repede decât te-aştepţi şi-alegi,
tu fii tare-n tristeţea pe care-o simţi
şi-încearcă să-înţelegi.
Dacă, prin iubirea ta, vei reuşi
dorinţa-Mi să-împlineşti, în amintirea lui
( care nu va scădea, ci va creşte înzecit )
fii vesel în fiecare zi pe care-o trăieşti sub soare
convins că şi el, de-asemeni, te-a iubit.

poezie de Autor necunoscut – SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea-i istovită

Inima mea-i istovită, a alergat atâta drum după tine, zi şi noapte,
Scrutând azimut după azimut,
N-ar trebui ca azi să ne-ndreptăm agale către casă revăzând toate
Lucrurile pe lângă care am trecut?

Spre casă... seara, pe drumuri liniştite, sub cerul calm, opalescent,
Fără cuvinte, neîncercând să mă convingi, să te conving.
Tu privindu-mă intens în ochi pentru un moment,
Când poţi suporta să te ating.

Dar mâine, nu. Puterile mi le-am pierdut pe toate;
Deşi vei arăta ca şi-altădată,-n acea clipită
S-ar putea să fie mai ispititoare faţa Iubirii mele moarte –
Aşa cum inima ta vede asta întorcând-se pe-aceeaşi cale, liniştită;
Inima mea-i istovită.

poezie de Charlotte Mary Mew, 1869-1928, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea ...

Iubita mea-i ca apele de munte,
Ce-mi curg prin vene, răscolindu-mi trupul,
Făcând din inima-mi o nouă punte,
Pe care n-ar putea s-o sfarme timpul.

Iubita mea-i ca valuri unduinde,
Ce-mi intră-n suflet şi pe veci ne leagă.
Şi ştiu că în vâltoarea ei m-o prinde,
Nimeni, nicicând de-acolo să mă tragă!

Iubita mea-i izvor de apă vie,
Din care numai sufletu-mi se-adapă.
Cântă-mi şoptit măiastra-ţi melodie,
Sfinţind în mine fiecare clapă!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne! fă-mă să seamăn mereu cu cea pe care bărbatul meu o doreşte în mine! Doamne! Doamne! salvează-mi bărbatul, pentru că el mă iubeşte cu adevărat şi fără el aş fi prea orfană. Şi apoi fă, Doamne, ca el să moară primul, pentru că vrea el să pară puternic, dar este cuprins de teamă când nu mă aude că fac gălăgie prin casă. Doamne! scapă-l mai întâi de teamă! Ajută-mă să fac mereu tărăboi prin casă, chiar dacă va fi nevoie să sparg câte ceva din când în când.

citat din Consuelo de Saint-Exupery
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Tată, o, Tatăl meu din Ceruri,
Îmi plec azi inima în Faţa Ta
Şi sufletu-mi smerit Te roagă
Ai milă de fiinţa mea!

Isuse, Tu, Cel ce
Pentru mine Te-ai jertfit
Ai milă de-ale mele lacrimi
Şi de-al meu suflet greu lovit!

Dă-mi, Domane, azi răbdarea
Ce Tu-ai avut odat
Când ai murit pe cruce
Şi ai tăcut, deşi nevinovat!

Dă-mi, Doamne, azi credinţa
Prin care Te-ai jertfit
Şi-ntreaga omenire
Prin ea ai mântuit!

Dă-mi, Doamne, azi iertarea
Ce spală orice păcat
Şi nu privi, Isuse,
La al meu cuget necurat!

Dar mai presus de toate,
Dă-mi, Doamne, azi iubirea
Să pot iubi ca Tine
Pe toţi din jurul meu!

Să pot să rabd ca Tine,
Când drumul e prea greu!
Să pot să iert ca Tine
Pe cel ce-mi face rău!

Să am credinţă vie
În Tine, Domnul meu!

poezie de Daniela Loga
Adăugat de Daniela Loga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care ştiu să viseze

toate vocile din capul meu au amuţit
e atâta linişte aici
încât aud trecutul vibrând
bună dimineaţa vă spun
noapte bună gândesc
este ziua când toate stihiile ies din plămânul stâng
coşmarurile îşi fac de cap în grădina efemeridelor
iar demonii nu vă cer decât viaţa
pentru îndrăzneala de a iubi prea mult

voi cei care aţi ştiut să visaţi frumos
sinucigaşi anonimi cu minutarele smulse
în numele vostru vorbesc
Doamne ne eşti dator
c-o iubire, un suflet şi-o viaţă

poezie de Magdalena Schulman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea, limba romana!

Limba mea e cea mai dulce,
Dintre toate pe pamant,
De ma las purtat, ma duce,
Printre versuri si prin cant.

Limba mea e din Lumina,
Rasarita-n zori de zi,
Limba mea, limba romana,
Straluceste-n poezii.

Limba mea-i glas de izvoare,
E in fluier de ciobani
E-n cant de privighetoare,
Si in graiul la tarani.

Limba mea e adierea
vantului, prin frunza deasa,
Limba mea-i dulce ca mierea,
Limba mea-i cea mai aleasa.

Limba mea-i freamat de stele,
E iubirea dintre frati,
E in versurile mele,
Si-n ecoul din Carpati.

Limba care ne aduna,
De la margini de pamant,
Limba mea, limba romana,
Va fi pururi graiu-mi sfant!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (31 august 2018)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne Dumnezeul... (Psalm 88)

Doamne Dumnezeul mântuirii mele
Zi şi noapte strigă rugăciunea mea
Săturat îmi este sufletul de rele,
Ia aminte, Doamne, nu Te-ndepărta.
De lăcaşul morţii am ajuns aproape
Şi cu morţii astăzi mă înşir la rând,
Vin înmormântaţii, vin să mă îngroape,
Printre morţii lumii mă trezesc plângând.

Doamne, mă-nconjoară morţii din morminte,
Doamne, cu-ntuneric m-ai lăsat zidit
De niciunul astăzi nu-Ţi aduci aminte,
Mâna Ta mi-apasă sufletul trudit.

Şi cu valuri grele mă loveşte-ntr-una,
De atâtea lacrimi ochii mi se sting
Şi pe capul care a purtat cununa
Fire de zăpadă înfloresc şi ning.

Pentru morţi, o, Doamne, mai lucrezi Tu oare
Cu minuni şi semne, ori se scoală ei
Să-Ţi aducă slavă, bunătatea-Ţi mare
Celor din morminte să le-o dai Tu vrei?

Toţi aceştia, Doamne, cum să Ţi se-nchine?
Vino, Doamne, vino, vino-n ajutor,
Pentru ce mă lepezi şi Te-ascunzi de mine
Când din tinereţe ştii că trag să mor?

Sunt cuprins de spaime, ape mă-nconjoară,
Peste mine trece azi mânia Ta,
Ziua, ca şi noaptea, spaima mă doboară,
Vino, Doamne, vino, nu Te-ndepărta!

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne, dacă nu-i prea greu
Pune ordine în haos
Şi învaţă neamul meu
Să se roage în pronaos.

Doamne, dacă mă iubeşti
Ia vrăjmaşii de pe mine
Ştii Tu cum să-i pedepseşti
Să-i faci lumii de ruşine.

Doamne, dă-le la săraci
Pâine, pace, bucurie
Ouă roşii, vin, colaci
Bani de şcoală şi chirie.

Doamne, vindecă-i, de poţi
Pe bolnavii din spitale
Ocroteşte-i Tu, pe toţi,
Cu suflarea gurii Tale.

Doamne, mergi şi la azil
Unde plâng în pumni bătrânii
Naufragiul lor umil
Rupe cumpăna fântânii.

Doamne, sfinte vietăţi
Fără milă sunt jertfite
Curge sânge prin cetăţi
Îngerii Tu Ţi-i trimite.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (26 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine oare...

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Ţi-ai lăsat Tu, slava, şi-ai venit în lume?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine crede în slăvitu-Ţi Nume!
Însă şi credinţa vine de la Tine,
Prin Cuvântu-Ţi Sfânt şi un har anume,
Harul de-a pricepe Legile-Ţi divine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Te-ai jertfit pe cruce, Miel ispăşitor?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine caută şi-azi un Salvator!
Dar lumina 'ceasta e tot de la Tine
Prin Cuvântu-Ţi plin de har mântuitor,
Un har sfânt ce umple tot golul din mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Eşti Tu Mare Preot, în Locul Preasfânt?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Intră prin credinţă, în Noul Legământ!
Dar şi-aceasta-i Taină Sfântă, care vine
De la Tine, Doamne, prin Duhul Tău Sfânt
Care L-ai trimis, să domnească-n mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Mi-oi trăi eu viaţa în această lume?
Pentru Tine, Doamne, nu pentru oricine!
Biruind ispita şi-n Sfântul Tău Nume
Voi trudi la plugul Slăvilor divine,
Prin Măreţul Har, acordat anume,
Celor ce iau jugul cel bun, de la Tine!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din Comorile de har (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Era un bot mare de cal
şi, Doamne, ce dinţi mari avea.
Căderi de meteoriţi în aval
dantura lui albă era.

El botul cel mare şi lung
ah, Doamne, cum şi-l înclina
şi dinţii cei albi, nibelung,
Doamne, un cal nibelung
cred că era.

Şi totuşi nu-s iarbă nu, nu.
Nicicând n-am fost iarbă, ah, Doamne...
Şi totuşi ce bot nesfârşit arăta,
ce cal nibelung îmi părea
că vrea să mă pască, ah, Doamne.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mă doare, Doamne...

Ce mă doare, Doamne, stau şi mă frământ
Ce mă doare, Doamne, dacă plâng de moarte
Nu sunt frunză, Doamne, să mă culc pe vânt
Să mă culc pe vântul care-o să mă poarte...
Ce mă doare, Doamne, ce durere rea
S-a ascuns în suflet şi nu vrea să iasă,
Uită-Te la mine, poate vei vedea
Care deznădejde m-a făcut mireasă...

Pune-ţi mână, Doamne, nu mă părăsi
Pune-Ţi mână, Doamne, totu-i cu putinţă
Fă-mă să răscumpăr fiecare zi
Ce m-a ars cu lacrimi şi cu suferinţă...

Ce mă doare, Doamne, Domnul meu cel sfânt,
Ce dureri de taină s-au ascuns în mine...
Nu sunt frunză, Doamne, să plutesc pe vânt,
Mână Ta-i aceea care azi mă ţine

Vindeca-mă, Doamne, gândul, plânsul meu
Nu lăsă pământul plânsul să mi-l poarte
Pune-Ţi mâna, Doamne, Tu eşti Dumnezeu
Tu eşti Dumnezeul ce m-a scos din moarte!...

poezie de Adriana Cristea (7 septembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mi-i fragilă

Iubirea mea-i frumoasă, dar fragilă, deschisă ca un zâmbet de copil...
De multe ori îmi pare inutilă în jocul vieţii noastre, inutil.
Privind-o, ţi se pare că-i un munte. Dar un izvor îl poate sfărâma.
Mi-e barba albă, tâmplele cărunte. Din suflet, Doamne, n-o pot alunga!
Fiorii-i mă pătrund precum izvorul... Atât de reci, sub sărutări de stânci!
Şi către cer – un clopot, urcă dorul şi-i penetrează rănile adânci.
Doar un surâs din Soarele-apune, se-ntoarce-n adieri în gândul meu.
Iubirea mea-i atâta de fragilă! Am s-o hrănesc cu dragoste mereu...
Ţi-s buzele cu gust de cianură şi doar cu un sărut m-ai otrăvit.
Mi-ai dat un vis şi-o palmă de cultură şi în cuvinte mi-ai înmugurit.
Un gest având urmări adiacente, m-a transformat degrabă-n bisectoare
Şi sunt "X" rezultate concludente. Doar unul spune că iubirea doare.
E prea târziu, sau poate-i prea devreme... Iubirea nu se poate împărţi,
Căci e impară şi e prea fragilă. Şi ce uşor ne poate părăsi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se aşează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar linişte, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzleţe şi sunt toate
Ale mele şi-au văpăi.

Cad aşa, însingurate,
Întind mâna să le prind,
Sunt prea sus şi sunt departe,
Cad arzând şi-apoi se sting.

Caut prin casă şi cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă ierţi, Doamne ...

Doamne,
n-am numărat niciodată bucuriile
şi mângâierile şi clipele de fericire
cu care, din pruncie, m-ai învăţat
să-i slujesc pe cei din jur!
N-am numărat nici iertările de cu seară
greşiţilor mei;
nici zâmbetele dis de dimineaţă,
oferite, cu îngăduinţa Ta, semenilor!
Ştiu că, prin zâmbirile din zori
şi iertările din amurg,
eu îmi alcătui zilnic,
un mic Eden, cum ţi-ai dorit Tu!
Şi că, aceasta e treaba mea, pe Pământ!
Ştiu că, Tu m-ai ales pe mine,
ca să-ţi înfăptuieşti Binele!
Doamne, cu toate acestea,
nu m-am învrednicit niciodată
să-mi număr creditele de răsfăţ divin,
şi concesiile de bunăstare pământeană!
Iartă-mă, Doamne!
Dar, Doamne, număr în fiecare zi
iubirile confiscate, refuzate,
reprimate de mine semenilor mei,
fără voia Ta!
Iar ele mă dor într-atât,
încât simt cum, fiecare
goleşte ireversibil,
cupa din mine a Binelui Tău!
Pentru aceste nevrednicii,
Doamne, să nu mă ierţi...!

rugăciune de Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de-ar fi să mă uiţi vreodată

Vreau să reţii
o singură chestiune.

Deja ştii cum funcţionează:
dacă-mi arunc privirea-nspre
luna de cristal sau ramul ruginiu
al toamnei liniştite, ce-mi bate în fereastră,
dacă alint
focul şi
cenuşa imaterială
ori coaja încreţită a butucului arzând,
îmi zboară gândul la tine
de parcă toate cele ce sunt:
miresme, lumină, metale
ar fi mici luntri care plutesc
spre insulele tale care m-atrag.

Ce-o fi, o fi!
dacă azi un pic, mâine alt pic vei înceta să mă iubeşti
voi înceta şi eu să te iubesc azi un pic, mâine alt pic.

Dacă subit
mă vei uita,
să nu mă mai cauţi
pentru că eu deja te voi fi uitat.

Dacă ţi se pare năvalnic şi nebun
vântul în vele
ce-mi trece prin viaţă
şi dacă vei alege
să mă debarci la malul
inimii în care m-am ancorat,
ia aminte
că în aceeaşi zi,
la aceeaşi oră,
voi ridica braţele
şi se va smulge ancora plecând
în căutarea altui loc, mai bun.

Dar
dacă zi şi noapte,
la tot ceasul
vei simţi că-mi eşti sortită
cu neprihănitu-ţi şarm.
Dacă zi de zi se-nalţă
spre buzele tale o floare şi mă caută,
of dragostea mea, of mie,
în mine se reaprinde focul,
în mine nimic nu se stinge şi nimic nu se uită,
dragostea mi se alimentează din dragostea ta, iubito,
şi veşnic ea va rămâne-n braţele tale
fără a se dezlipi dintr-ale mele.

poezie celebră de Pablo Neruda, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângerile lui Ieremia

Eu sunt acela ce-a văzut
Durerea, ca şi suferinţa
Când cu nuiaua mi-a bătut
Şi cu urgia Lui fiinţa.
În întuneric m-a mânat,
M-a dus departe de lumină
Doar împotriva mea a stat
Şi numai eu am fost de vină...

Întreaga noapte-ntreaga zi
M-a tot ţinut sub apăsare
Să nu mai pot nădăjdui
Că voi scăpa din închisoare.

În lanţuri m-a legat apoi
Să-mi ardă carnea de durere
Să gem plângând cu ochii goi
Şi ajutor să nu pot cere.

M-a-nchis în spaimă şi în frig,
Un zid a pus să mă-nconjoare
Şi ca să nu mai pot să strig
M-a rătăcit şi pe cărare.

Degeaba-aş încerca să-I spun
Că rugăciunea n-o primeşte
Şi Dumnezeul meu cel bun
E ca un leu ce mă pândeşte.

Pa vârf de munţi m-a prigonit
Şi-a-nfipt săgeţile în mine
M-a pustiit, m-a nimicit,
M-a dat cu totul de ruşine.

Cu pietre dinţii mi-a sfărmat
O, Doamne, pacea, fericirea,
Pe toate Tu mi le-ai luat
Şi mi-ai desăvârşit pieirea.

Dar totuşi bunătatea Ta
Nu s-a sfârşit, nu-i dusă încă
Că Tu eşti, Doamne, partea mea
De moştenire şi o stâncă.

De adăpost când nu mai pot
Şi însetat vin şi n-am apă
Când mort mă vad şi mă socot
Tot Tu eşti Cel care mă scapă...

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne...

Dă-mi, Doamne, dragoste de viaţă,
Să nu–nţeleg greşit adevăratu-i scop,
Că sunt aşa confuză câteaodată,
Şi gânduri pesimiste îmi dau foc.

Dă-mi, Doamne, dragoste de oameni,
Că printre ei destinul mi-l petrec,
Nu mă lăsa să mă dezamăgesc,
Privind la ai mei semeni,
Cum de viaţă lor şi-a noastră îşi bat joc.

Dă-mi, Doamne, dragostea naturii mândre,
Care oferă atâta frumuseţe pe pământ,
Şi nu lăsa ca muzica ei verde,
Să nu o înţeleg, să n-o dezmied.

Dă-mi, Doamne, spirit creator, ca să te bucuri,
Că-ţi pot cânta în versuri măreţul altruism,
Cu care ai împodobit viaţa şi atâtea lucruri,
Şi dragostea, ce o râvneşte orice muritor.

Dă-mi, Doamne, pace în suflet şi recunoştinţă,
Să-ţi mulţumesc în fiecare clipă, că trăiesc,
Şi să-ţi transmit mesajul de iubire mai departe,
Căci calitatea vieţii are mare preţ.

poezie de Valeria Mahok (februarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!