Aş fi bolnav

Aş fi bolnav să cred în vise,
În sângele vuind înalt,
În tot ce e ştiinţă pură,
În fanteziile lui Kant.

Aş fi bolnav de ecuaţii
Nedesluşite-n rădăcini
Văzându-te în forme crude
Intrând furiş pe la vecini.

Mi-i scâncet neputinţa vieţii
Că n-am nisipuri, nici tipare,
Nici marmură a la Carara
Să-ţi fac statui între fecioare.

Eşti mângâierea unic pusă
În ochiul meu de Dumnezeu,
Din mine a făcut mulajul,
Din tine chiar sufletul Său!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul mi-i bolnav de tine

De ce taci, de ce nu taci,
Suflet răsfirat prin stele
Şi prin gândurile mele
Cum zoreaua-i pe araci?

Floare eşti, orice vei spune
Cu blândeţe de poveşti,
Urci în valuri îngereşti
Să strecori vorbele bune,

La limanuri de durere
Unde bătrâneţea-i goală,
Golul tău e-un fel de boală,
Boala de multă plăcere...

De ce taci sau nu auzi
Cum trec stelele în fum,
Tu eşti clipa mea din drum
Ce de dragoste-o acuzi?

Gândul mi-i bolnav de tine
Şi-n izvorul lui te las
Unde-i cald, şi unde-i treaz,
Să te-nece cu iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele iubirii cu mii de rădăcini

Iubirea mea, credinţa, prinde rădăcini
Între două mere râvnite de vecini,
Urcă peste dealuri, curge în furtuni,
O sorb cu plăcere din adânci fântâni.

Urme lungi de umbre se-ntind către apus,
În braţe infinitul ne poartă spre Iisus,
Netezim răspunsul şi aşteptarea noastră
Că-ntr-o zi vom trece în viaţa cea albastră.

Până atuncea punem spice la cingători,
Copii-i înălţăm spre soare deseori
Şi visăm la mărul râvnit şi de vecini
Prin sângele iubirii cu mii de rădăcini!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vezi Dumnezeu

Puternic şi sfânt
Pe veci legământ
Cu Tine-am făcut
Doar cu Tine
Te chem Dumnezeu
Şi sufletul meu
Cu lacrimi de lut
Strigă-n mine
Spre Tine.
Eşti inima mea
Eşti viaţa din ea
Eşti tot ce-mi doresc
Pentru mine
Şi sufletul meu
Ţi-l dau Dumnezeu
Şi nu mai trăiesc
Fără Tine
Ştii bine.

Cu pleoape de dor
Mă mângâi uşor
Privirea Ţi-o-ndrepţi
Către mine
La margini de rai
Cu dragoste stai
Mă chemi şi m-aştepţi
Lângă Tine
Pe mine.

Asculţi, Dumnezeu
Auzi, Dumnezeu
Mă vezi, Dumnezeu
Mă crezi Dumnezeu
Mă ştii Dumnezeu
Mă chemi, Dumnezeu
Sosesc, Dumnezeu
Eşti Tu şi sunt eu...

poezie de Adriana Cristea (30 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bolnav de tine şi cu sângele înveninat

ce să fac cu ochii tăi, iubito?
ochii linxului sunt în frunziş
glonţul puştii a rănit doar viul
ochii au ajuns la stele pe furiş
şi sunt stelele-nvrăjbite între ele
ochii şi-i aprind pe rând în cer
uite cum vânează umbra linxului stingher
puii de năpârcă care încă-şi schimbă-n zori
pielea, nu veninul, ce să fac, iubito
azi cu solzii tăi de monstru marin,
(cu-al tău zâmbet tremurând ezoteric,
cu arsura secundelor din atingerea ta),
cu aripi de pasăre măiastră şi cu pielea ta?
teme-te de pasărea dracului că n-o poţi învenina.
sunt bolnav de tine şi cu sângele înveninat
îmi aştept sfârşitul pân' la scăpătat,
vino şi mă înrobeşte, să mor împăcat.
taci, e sufletul linxului ce piere curat sau
e alizeul sărat, al aromelor tale,
ce mângâie-n zori ploile aprinse de izvoare
fac pariu cu noaptea că doar ele mai îmbată
stelele în care mă învălui tu
cu moartea, mult prea adorato.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem fără tine

Doamne, sunt străin de mine
Când în oase bate vântul,
Când pe calea fericirii
Pierd afurisind cuvântul.

Sunt un strop din galaxie
Plin de găuri încercate,
Inima mea visătoare
E mister plin de păcate?

Sunt ca turla părăsită
De luceferi credincioşi
Şi-s strivit în nopţi cu lună
Doar de ochii ei frumoşi.

Pleoape puse-n mângâierea
Lumii cu bătăi de vânt
Izvorăsc din vraja vieţii,
Ea mi-i floare pe pământ!

Inima mi-i o scânteie,
Chiar de sunt străin în mine,
Bate vântu-n oase rupte
Şi poemu-i fără tine!

Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheile Altarului

Ochii vopsesc Piatra Altarului
Cu lacrimi de aştri.
Sângele neamului meu
Între hotare se zbate,
Cheile Altarului zumzăie legate
De gâtul lui Dumnezeu.

Desăvârşim istoria
În vatra cu pâine din Piatră,
Munţii se-nchid în rugăciuni,
Sângele neamului în mine înoată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul bolnav

O Trandafir tu eşti bolnav.
Viermele nevăzut
În zbor noaptatic
Prin furtuna vuind neîntrerupt:

A intrat în patul tău
Descoperindu-i catifeaua şi albeaţa:
Iar taina-întunecată-a iubirii lui
Îţi va distruge viaţa.

poezie de William Blake,1757 –1827, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul... Geneza 29,34

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine
mai mult ca floarea veşnică pe stînci.
Şi uit de ani, de lume şi de mine,
privind adînc în ochii Tăi adînci.
Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
din visul meu să nu mă mai deştept,
să simt şi taina slăvilor senine,
şi inima de om ce-ţi bate-n piept...

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-un levit de-altarul său divin,
să n-am nici plug în văi, nici holde pline,
ci Tu să-mi fii şi pîine-n veci şi vin!

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-o mireasă smulsă de la greu.
Ridică-mă din valea de suspine
şi-ascunde-mă cu Tine-n Dumnezeu!...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

Sufletul meu este tot mai bolnav
Şi n-am ce medicament să-i mai dau
Trupul meu este al viciului sclav
Dis-de-dimineaţă-mi zice să stau
Toată ziua şi să nu fac nimic
Să mă chircesc în pat să mă fac mic
Şi ştreangul să mi-l pun în tăcere
Pe gât aşa să scap de durere
Pe piept să îmi scrijelesc cu lacrimi
Ale vieţii ultimele patimi
Chiorăitul maţelor flămânde
Să-l plimb pe picioarele-mi plăpânde
Sufletul să plece nestingherit
De virusul corpului obosit
Am încercat să-l eutanasiez
Doar că-s nemuritor şi am un miez
Care tot creşte orice i-aş face
După noaptea în care îl arunc
El din nou se trezeşte în pace
Priveşte lumea cu ochii de prunc
Trăiesc ca un sclav sunt veşnic bolnav
Pedepsit să nu mor oricât de dor
Mi-ar fi de ea de liniştea
Din care am pornit.

poezie de Sorin Lupu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucernă ca din vis

Cheamă-mă în vis,
cămaşa să-ţi deschei
cu nasturii de stele,
să te scriu pe trup
cu sângele prelins,
făcut mărgele...
Pune-mă inel,
la glezna ta fierbinte,
ia din mine tot,
chiar şi moartea,
trece-o prin penel,
fă din ea un şopot...
Creşte-mă în tine,
lucernă ca din vis
cu ochiul lunii-n ea,
iar când cumpăna
ţine să se-ncline,
Ia din Dumnezeu
dragostea!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet bolnav

Mi-e sufletul bolnav, o ştii!
De spleen şi de melancolii,
Şi doruri triste nenţelese,
În vagul lui brumos se ţese.

Mi-e sufletul bolnav, o ştii!
Din dragostele vechi, târzii,
Rămas-au rănile deschise
Cu sânge şi ruini de vise.

Veghează deci la căpătâi,
Cu mâna albă mă mângâi,
La pieptu-mi faţa ţi-ai plecat,
Să bată inima-a-ncetat.

Şi capu-mi cade tremurând,
Eu voi muri, presimt, curând,
Pentru mormânt un imn îţi cer:
Să-mi cânţi un vers trist din Baudelaire!

poezie clasică de Dimitrie Karnabatt
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bolnav

Azi nu mai fumez,
Nici nu mai visez
Şi nici teatru nu mai pot juca.
Sunt golit de tine
Şi scârbit de lume,
Ca un biet orfan,
Ca un biet golan.
Nu mai pot trăi,
Nu mă mai trezi.
Patul parcă-mi zboară,
Mă trezesc la gară
Şi te-aştept deşi nu vii nicicând.
Sunt bolnav,
Complet, complet, bolnav.
Când mamă m-ai pierdut în noaptea mare
Şi m-ai uitat singur în disperare.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Nu ştiu unde sunt
Şi nu plec niciund'
Viaţa asta o duc de vreo doi ani.
Eşti un foc târziu,
Eu, un peşte viu
Ce se zbate pe uscat
Sub jarul tău,
Mă simt istovit,
Sunt prea obosit,
Nimic nu mă mai face fericit.
Când "ei" sunt acasă
Cu moartea la masă
Beau tot whiskey-ul ce-a ramas în bar.
Vapoarele mele
Ce purtati drapele,
De ce nu mă puteţi lua cu voi?
Sunt bolnav,
Incurabil, bolnav,
Versuri moi şi line
Îmi cântă prin vine
Până cad ca o pasăre moartă-n drum.
Tu mă avizezi, de cânt mă privezi,
Îmi răpeşti talentul, fără remuşcări.
Dragoste ce-ai fost,
Nu, nu mai ai rost,
Sunt mai singur astăzi ca oricând.
Ascult ca un prost,
Muzică pe post
Ascult din nou vocea mea, cântând.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Cum mi-ai putut fura cântecul?
Cum mi-ai putut rupe sufletul?
Versul, inima.
Da, sunt bolnav,
Dar stau pe baricade şi aştept mereu
Ceva, chiar dacă sunt bolnav.

cântec interpretat de Serge Lama, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtă baladă

Numai fereastra ta nu se stinge, nu.
Singură sus, lângă cer, orbitoare,
ca un ochi mă fixează când trec
bolnav de vini imaginare.

Numai arborii tăi nu-şi pierd în iarnă
frunzele verzi, pieritoare,
când trec cu ninsoarea sub ei
bolnav de vini imaginare.

Nici câinele tău schelălăind printre maşini,
cel cu patru picioare,
nici el nu mă latră când trec
bolnav de vini imaginare.

Nici faptul că exist şi tu o ştii
nici faptul că sunt, nu te doare,
când invizibil mă agăţ de cuvinte
bolnav de vini imaginare.

Hai judecă-mă, hai pedepseşte-mă cu nepăsarea ta, oarecare,
din ce în ce cum sunt mai bolnav
de vini imaginare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu-mi eşti pură întâmplare;
Nici poveste încurcată;
Îmi eşti albastrul dintr-un soare;
Nu te gândi la mine îngândurată!

Nu eram pictat în manuscris;
Prin timp sau prin ce-am scris;
Nu eram ascunsă întrebare;
Eram în tot asemănare!

Şi tot vibram în violet;
Şi-a trebuit să se întâmple;
Să devenim un tot complet;
În toate lucrurile simple!

Nu-i un simplu fapt că vreau iubire;
Şi nici un simplu fapt să zici nu ştii;
Chiar după atâta amăgire;
Cu foc si dor te pot iubi!

Ţi-am spus că m-am oprit la tine;
Nu doar din pură întâmplare;
Eu căutam şi stiu pe cine;
Nu pe altcineva din vieţi anterioare!

Te cred că mult te doare;
Tot ce ţi-am spus într-un târziu;
Dar totuşi nu-i o întâmplare;
Sunt tot ce pot acum să-ţi fiu!!!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred şi sper...

Cred şi sper, şi sper, şi cred,
Că sunt liricul aed
Ce-a pus sufletul în rime
Cu iubirea-i să te-anime,
Să te bage în ispită,
Să te facă fericită,
Fără să fie păcat
Fac din vers şi stele pat!

Fac din flori, şi stele, vise
Din adâncuri necuprinse,
Din nălţimi fac şi inele
Ca să te cuprind cu ele,
Să te-ncing la cheutoare
Unde eşti mai arzătoare,
Că sunt liricul aed
Cred şi sper, şi sper, şi cred...

Ard în firbinte cuvinte,
Literele îmi sunt ţinte
Şi ochesc sub lună plină
Patul de crudă sulfină
Unde noi vom veşnici
Clipa-n care ne-om iubi -
Că-n iubire sunt aed
Cred şi sper, şi sper, şi cred!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albi porumbei dau în zbor

Spre depărtarea albastră
Am dat porumbiţa-n zbor,
Să-ţi aducă la fereastră
Iubirea şi al meu dor.

N-am ştiut că depărtarea
Doare chiar atât de mult.
Nici că aşterne uitarea
Peste tot ce ai mai scump.

Mă doare sufletul mamă
Că nu mai eşti lângă mine.
Revino la mine, mamă!
Să-mi fie şi mie bine.

Lângă tine, mamă dragă,
Mă simt ca o rândunea.
Pot zbura în zarea largă
Să am şi eu steaua mea.

Dorul meu aş vrea să zboare
S-ajungă, mamă, la tine.
Să-ţi aducă alinare
Şi iubire dela mine.

Din pragul casei părinteşti,
Albi porumbei dau în zbor,
Să-ţi aducă, mamă, veşti
De la al tău pruncuşor.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul cu venin

Când neputinţa ne cuprinde
Zăngănim paharul cu venin,
Iubirea noastră pare că se vinde
În crâşma unui fioros destin.

Tu ieşi pe uşă şi eu ies pe geam,
Nici raza amintirii nu ne leagă,
În mine tot trecutul e balsam,
Prezentu-aduce moartea în desagă.

Nu neputinţa, ci-ndârjirea noastră
De-a îmbuiba paharul cu venin
Lăsă în urmă o lumină-albastră
Crucificând iubire şi destin.

Ne-om întâlni cândva sau sunt iluzii,
Visele noastre tocite-s în trecut?
Răspunde-va durerea cu perfuzii
În sângele tăcerii din sicriul mut!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revedere

Nu, n-am să-ţi spun la revedere
Nici lacrimat nu am să-ţi fiu
Chiar de e ultima şedere
Am să renasc într-un târziu

Cu tine gânduri se vor duce
Intr-un abis al nimănui
Bătuţi de vânturi la răscruce
Să nu ai teama cui s-o spui

În preajma inimelor noastre
Gradini cu flori tu să rasai
Şi să dispari apoi spre astre
Pe muzica acestui grai

Nu, n-am să-ti rătăcesc dorinţa
Prea bine ştii ăst drum ales
Chiar de ascundu-mi neputinţa
Visez să te visez mai des

Şi de la mine pân la tine
Nu e nimic, nici loc nici drum
Rămân aceste serpentine
Cu doru-mi presărat de fum

poezie de Emanuel Ciprian (mai 2018)
Adăugat de ciprian san
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum... nu-ţi cer,
Nu-ţi voi mai cere,
Revedere, reîntânlire!
Te voi iubi în linişte,
Şi în tăcere!
Tăcerea unei iubiri nemuritoare,
În infinita clipei arzătoare!
Şi chiar de-i ger în iarna trecătoare,
Tu eşti focul ce tot arde-n viaţa...
Viaţa asta, viaţa noastră!
Unde îmi eşti începutul,
Din nesfârsitul încă nesfârşit!
Dorinţa ce mă macină,
Între timpuri ori netimpuri!
Că atâtea rădăcini în mine ai înfipt,
Şi atâtea lacrimi din ochi s-au scurs,
Încât acum sunt tot doar uns,
Cu seva din sufletul tău!
Îmi cresc aripi pân 'la cer,
M-apropi chiar de Dumnezeu!
Şi nu-i nici un mister,
Sunt Eu... tot Eu,
Şi Tu... tot Tu,
Şi Noi... tot Noi,
Chiar şi fără de Noi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!