Dospesc în umbre gânduri amorţite

Dospesc în umbre gânduri amorţite
şi-n colţul unui zâmbet stau de pază.
Spre trecătorii ce se afişează
semnale de lumină să-i invite

la bal mascat le-aruncă. Vai, ce groază!...
În pântecele umbrelor vopsite,
unde-s atraşi mereu, pe nesimţite,
păcatele din ei se estompează.

Din vis în realitate şi-napoi se
mai scurge câte-un strop de viaţă-amară.
Şi în deşertul inimii, ca Moise,

toţi se preumblă-alene, într-o doară,
dar nu-i dau voie minţii să-i apese
pe rănile închise, ce-au să doară!

sonet de Ionuţ Popa (31 iulie 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mângâi păcatul o să te doară doar pe tine. Loveşte-l, ca să-l doară şi pe el!

Cornel Stelian Popa (25 ianuarie 2016)
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credeam

credeam că-s venit aşa într-o doară,
doar să deschid fereastra spre viaţă,
de sub ocupaţia cerului ochiul să mi-l sustrag
şi să-i dau voie să fugă
sferic în aceeaşi formă mereu de când se ştie.

nu întruna să văd un soare
târât pe insuccese imediate şi cancanuri,
plânse de un plâns bifurcat de viitor.
sau că eu repetat retras într-un si bemol
de lume trebuie să mă ascund vibrând,
cu mâna întinsă spre necunoaşterea
din umbra unui salcâm şi-a clipei văzută
pe vârfuri mergând pe tâmplă.

n-am crezut că voi avea asemenea visări
şi o aşa trezire a vă putea scrie...
dintr-un profund nevertebrat
ori dintr-un hol gol şi nepereche,
câte ceva despre gându-mi oval-obtuz
că rămăşiţele ţipătului de stradă
eu deviant muzical le voi ascunde-n mansardă.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-au cum să nu doară cuvintele într-o doară...

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dor să nu mă doară...

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu-l frământ,
e mereu ca prima oară,
e durere chiar de-l cânt

este ca un pom în iarnă
şi eu iarna tot crăpând,
apoi este primăvară
şi eu frunze înfrunzind

apoi se transformă vară
şi eu vara înflorind,
toamna lui acum pe-afară,
în durere mi-o colind

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu îl plâng,
e cum este o vioară,
care cântă verde crâng

este dorul o năpastă,
dar de nu-i sunt un mormânt,
fără floarea lui albastră,
nu-mi simt inima bătând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbore genealogic (Sonet LXXV)

Visez mereu la arborele verde,
îl mai zăresc adesea printre astre
şi cu sudoare mi-l aşez în glastre,
când frunza-i cade şi în gând se pierde.

De jeg să-i curăţ soiul, de albastre
promisiuni ce-n umbre îl mai arde,
când se-nnoptează brusc pe bulevarde,
şi-n rădăcini zac patimile noastre.

Zăcea copacul sub un cer de cretă...
Coroana-i vie, palidă se-aruncă
prin alte lumi, predând o grea ştafetă,

când vântul morţii suflă a poruncă
şi singura-i prezicere concretă
închide trunchiul într-o groapă-adâncă.

sonet de Ionuţ Popa (8 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o doară

amiezi târzii

prin crăpăturile gândului
vorbele nu mai sunt

decât nişte frunze
îngălbenite de vreme

e toamnă
şi iar inventăm
refugii unde să mai putem
respira

tandru
fără încrâncenare
timpul

ne învârte
în palma destinului
ocolind toate
disperările posibile

într-o doară
în aşteptarea unui curcubeu
acelaş ticăit de ceas

îmi răsună

în inimă.

poezie de Lucică Dragoş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful unui netot

Doarme-n groapă împăcat
Cel ce-o viaţă-n gropi a dat;
N-o să-l doară, n-o să-i pese
Că din asta nu mai iese.

epitaf epigramatic de Ion Diviza din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa in lumină

Suferinţa unui suflet de lumină
Crezul lin al iubitoarei lumi
Fac din nuanţe gri, strălucirea inimii
Şi se-abate din frumoasa adormire
Spre-a cunoaşte dreapta împărăţie..
Nu are urme de regret in suflet
Ci numai gânduri de iertare,
împăcare sufletească.

Se propaga asemeni liniştii divine
Şi intr-un cântec de festivitate
Se linisteste şi se pierde-n zare.
E un cuvânt spre mântuire şi o lumină vie.

Plec către casa eliberată de gânduri
Traume sau vagi respiraţii,
amăgite-n umbre.
Acum lumina este calea..,
şi credinţa mea e fermă.
Asemeni unui corp cuprins de cercuri de lumină şi de mii de culori întrepătrunse.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scara omenirii...

pe scara omenirii urcat-am din genune
la naştere şi-n viaţă cobor câte un pic
şi vremilor las vorba s-aud ce au a spune
iar de se-mparte moartea vreau singur s-o despic

călare pe o rază m-ascund de umbra minţii
servindu-mi din cuvinte tăcerea cea mai grea
ca noaptea ce abundă în raiul fără sfinţii
ce-au refuzat să-ntindă stăpânului o stea

mi-e infinitul treaptă şi balustradă clipa
când paşii ce în tremur fac saltul decrepit
spre colţul nebuniei şi-au adormit în pripa
seducţiei fatale... nu-s eu cel toropit

în pântecul hapsânei vom colinda ca racii
şi peste noi de-a pururi vor înfrunzi copacii

sonet de Ionuţ Popa (10 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Mâinile tale au versuri din petale de cer
Şi ţi-e trupul subţire, un suav giuvaer,
Ce-alunecă timpul peste clipele-i nude
Cu lacrima vieţii-n flâmânde secunde.

În picurii sufletului ai săruturi din soare,
Ecou de smarald fuge-n pletele tale,
Şi-n albe-amintiri pierdute în nopţi
Curg rănile inimii, sfredelită de hoţi,

Iar umbra credinţei e flămânde de vară,
Ca lacrima aurului în lumină să doară,
Miraje şi naşteri, curcubee de farmec,
Închise-s în tine şi-n pământul ostatec.

Orizontu-i urzit cu pieiri şi iubiri,
Eu pasăre-aş fi să-ţi zbor în priviri.

poezie de Aurel Petre (10 iulie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai conteneam să-l ascult. Tăcerea mi-era răsfrântă în ecouri şi noaptea păşea graţios peste clipele târzii. Avea urme de tocuri în suflet şi parfumul trupurilor avute într-o doară, îi rămăsese încă impregnat în gânduri, ca o amintire savurată în taină, ca o piesă de teatru jucată pe scena vieţii, fără aplauze. Purta în priviri toate păcatele, şi-n palme inima mea străină de suflete călătoare, goală de sine si plină de el, până la nebunie.

Andreea Palasescu (25 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima, izvorul vieţii

Inima, izvorul vieţii,
Mereu trebuie să bată,
De vrem zorii dimineţii
Să-i vedem când se arată.

Neîncetat să pulseze
Sângele, hrană a vieţii.
Răul din noi să-l dreneze,
S-avem girul tinereţii.

Când moare s-o resuscităm.
Viaţa din nou să apară.
Sufletul să înzestrăm
Cu o nouă primăvară.

De la vânt şi de la soare
Să-i dăm aer şi lumină,
Dacă vrem să nu ne doară
Motorul care ne-animă.

Aşa vom trăi mai mult,
Ne vom bucura de soare,
Vom dăinui pe pământ,
Omenirea nu dispare.

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi suntem atraşi de Lună, nu doar îndrăgostiţii şi poeţii. Atraşi de gravitaţia ei.

aforism de Cornel Stelian Popa (4 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al roţilor negre se pierdea în aglomeraţia de paşi şi urmele timpului scrijeleau adânc gânduri nespuse pe asfaltul fierbinte. O priveam în tăcere, cuprinzand într-o palmă mică, întinderea nesfârşită a cerului albastru. Soarele aţipise într-o geană de amurg şi aripile albe de metal mângâiau pământul cu mantia umbrelor. Doar vântul cobora agale pe pistă, cu bagajul viselor îndesate într-o doară, fără regrete. Ne-am strâns în braţe, cu toată puterea iubirii care ne unea. Era atât de frumoasă. I-am făcut o poză cu sufletul şi zâmbetul ei, mereu tânăr şi viu m-a îmbujorat. Şi-a cerut iertare că pleacă. Eu mi-am cerut iertare că n-o pot urma.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât să-i spui tot timpul unui copil că focul arde, mai bine lasă-l să se frigă puţin. O să-l usture degetul, dar n-o să-l mai doară capul.

citat clasic din Andre Gide
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei ce s-au născut şi se vor naşte au să moară
Şi teama lor cea mare este c-ar putea să-i doară,
Dar cei ce-n traiul lor iubit-au banul şi huzurul
Dispuşi ar fi de a se naşte şi a mia oară.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spânzurătoarea din lumină

Unde m-aş putea eu duce,
Să fiu fără Dumnezeu?
În pădure? La răscruce?
Sub un pod? Pe gurgumeu?

Precum ochiul unui laţ,
El mă va privi-ntr-o doară,
Strângându-mă cu nesaţ;
Umbrei să nu-i fiu povară!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremi şi noi

Mai vin, mai stau, mai plec
Între cuvinte şi suspin
A fericirii tale epic spin
Cu lacrima-ţi, eu o petrec

Un strop în plus pe azi mai cer
Când nu-i destul, îndeajuns
Unsoarea inimei, de uns
În colţul nostru efemer

Mai trec o vreme, tu mai treci
Ca umbre în bătaia serii
Precum un nor în arsul verii
Lăsând în urmă ape reci

poezie de Ciprian Emanuel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fumul din mine

Mă tot gândesc mereu, mereu la tine
Că mi-ai pătruns de-afară în plămâni,
Cât mai aproape de un ritm anume,
Al inimii descantec ce îngâni.

Şi te-am sorbit ca fumul de ţigară,
Atât de alb, atât de mofturos,
Făcându-mi respiraţia să doară
Şi cum te scot? Ţi-e gândul păcătos.

Te-ai cuibărit în colţul cel din umbră
Şi m-ai muşcat de inimă puţin,
Durere tainică rămasă surdă,
Mi-ai pus acolo dulcele-ţi venin.

Mă tot gândesc mereu, mereu la tine
Şi te respir de câte ori te văd,
Cu tot cu ochi, cărnoase buze fine,
Mă dor plămânii, inima nu-mi văd.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catârul. Epitaf

Mereu, mereu capsat
Şi într-o doară
S-a încăpăţânat
Subit, să moară!

epitaf epigramatic de Corneliu Sofronie din Fericirea de a fi cal
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!