Cred că aș putea să înșir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcție de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălțime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aș putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închiși murele oloage de murele crescute în tufe, foșnetul unui fag de foșnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viață.
Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Sav Simina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre înălțime
- citate despre timp
- citate despre schimbare
- citate despre păduri
- citate despre ploaie
- citate despre ochi
- citate despre descoperiri
- citate despre creștere
Citate similare
Raza de iubire
A fost o zi pe care n-am s-o uit
cum n-aș putea uita mireasma zilei
în care ploaia, sub imperiul milei,
s-a scurs din norul negru, adormit,
și a scăldat, cu stropi de apă vie,
natura, îmbiind-o să învie.
Eram la umbră de stejar bătrân
și dormitam alături de izvorul
ce, în pădure, completa decorul
în care, liber, gândul să-mi îngân,
iar adierea unui vânt molatic
șoptea spre o sclipire de jăratic:
Nu poți să te ascunzi, prințesa mea,
de tatăl tău, tu, rază de lumină,
iar de arșița zilei nu ai vină,
căci, singură, nicicând nu ai putea
să-ncingi atât de tare o țărână
ca nici măcar o floare să rămână.
N-ai cum! Destinul tău nu-i separat
de-al razelor ce pleacă dinspre Soare
dând, pe Pământ, și viață și culoare,
dar tu, prin frica ta, ai demonstrat
și, tuturor, ai dat acum de știre
că nu ești doar o rază, ești iubire.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre știri
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre stejari
- poezii despre somn
- poezii despre păduri
- poezii despre ploaie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ecouri
tot ce memoria sfințește
obiecte, imagini, vibrații
eul pictat undeva în urmă evaporat
degetul (profeție?!) a unui copil grav
în «mime» totuși lucindu-i ochii
bucle, panglici, flori presate și urmele
pe hârtie ca niște desene «criptate»
tot ce memoria sfințește
ecouri
efectul nu mai este același, acum
craniul mi-e din tablă zincată
ba chiar întreg trupul
plouă și
aud ropotul la fel
ca atunci când lucram într-o hală învelită cu tablă
.......................................
deschizând ochii
ditamai soare în culmea amiezii
înăuntrul meu
ploua
umbra unui deget rămâne tot ce memoria
a sfințit?!?
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre degete, poezii despre pictură, poezii despre ochi, poezii despre miezul zilei, poezii despre imagine, poezii despre hârtie, poezii despre desen sau poezii despre copilărie
Urmă de umbră
tresari câteodată
când ți se pare c-aș fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?
tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al pașilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?
spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre visare, poezii despre tăcere, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre insule sau poezii despre fluturi
Prieten drag
Mă ierti atunci când lacrimile-mi curg
Îmi mângâi fruntea ce acum e obosită
Mă porți prin foșnetul de brad din crâng
Mă-ncurajezi în viață să fiu eu pregătită
Nici uraganul nu mă mai doboară
Ori vorbele aruncate la întâmplare
Peste sufletul meu liniștea coboară
Din orice zi voi face o sărbătoare
O piatră aruncată nu mă omoară
De fulgere și tunete nu mă feresc
Glumesc și râd cu toți cei de afară
În omul bun sprijin la nevoie găsesc
În piept o inimă ce bate pentru tine
Prieten drag cu suflet bun și îngeresc
Te-am întâlnit pe cer în fulgere și ploaie
Printre lacrimi spun acum: eu te iubesc
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre uragane, poezii despre umor, poezii despre sărbători, poezii despre râs sau poezii despre prietenie
Confuzie
Aduc adesea deasupra mea
O umbră
Și-adeseori nimic nu mi-aș putea dori
Decât să fiu:
O umbră
Fără să las o urmă
Pașii mei se-ndreaptă spre incert
Și vag și tot mai vag
Mă simt ca o nălucă pe nesfârșitele cărări
Înțepenită-acut de-un straniu vis
De-o altă umbră nevăzută
Mă regăsesc în vastul labirint albastru
Căutând o umbră a unui fir de rai
Aduc adesea-n fața mea
O umbră
Și-adeseori nimic nu m-ar putea salva
Decât să fiu:
O umbră
poezie de Cristina Litoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre dorințe sau poezii despre albastru
Furtuna
Soarele-a apus, învăluit în arămiul cerului.
Încet a dispărut, plecând dinspre această lume,
Lăsând loc lunii argintii.
Miros de primăvara-i peste tot,
Și triluri mii și mii se-aud în depărtare,
În jur e mare gălăgie, înainte de culcare.
Acum e liniște și nu se știe ce va veni să fie,
Furtună, ploaie sau tot liniște...
Tăcere de mormânt ce ne-nfioară.
Calmul... încet, încet se pierde și foșnetul
De frunze multe realizat, preia iar scena.
Un fulger și un tunet vestesc o noapte de furtună.
poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre noapte sau poezii despre frunze
Consolare
M-am consolat
în perspectiva morții
că într-o anumită
măsură,
chiar de pe acum
nu mai trăiesc..
In multe morminte
se odihnesc părți
din ființa mea.
În multe existențe
uitate
mi-am depozitat
pentru totdeauna
frânturi
ale sufletului.
poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre odihnă, poezii despre moarte sau poezii despre existență
Cat de ciob...
Cat de ciob sunt,
cand globul-noi s-a spart acum
si a ramas din el,
doar aerul ca o sfera.
Cat de ciob sunt
si cat de nihilist
e liantul ce m-ar putea lipi
la loc, in spatiul acela gol,
prin care intra si ies acum in voie,
demonii unui viitor
ce ar fi putut fi
dar deja nu mai e.
Cat de ciob sunt,
si cat de netede imi sunt marginile
si cat de mate,
ca ale unei prisme
care tine in ea,
toata lumina unui soare negru
ce va lumina de acum,
doar umbrele unui trecut
ce va fi doar in...
ciobul din mine,
globul din tine,
si sfera de aer
ce obisnuiam sa o respiram
candva...
... impreuna.
Cat de ciob sunt...
poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre aer, poezii despre viitor, poezii despre negru sau poezii despre Soare
Chiar și în această eră, folosind metrul, ca unitate de măsură, diametrul telescopului avea nu trei sute de metri, ci o mie de picioare. Discul uriaș, așezat între munți, era acum aproape pe jumătate în umbră, în timp ce soarele tropical se ducea încet să se culce. Dar rețeaua complicată, triunghiulară, a antenei suspendate la înălțime, chiar în centru, era încă în plină lumină. De jos, de la sol, ți-ar fi trebuit ochi foarte ageri ca să observi cele două siluete umane din labirintul de traverse, cabluri de susținere și sisteme de transmisie a undelor.
Arthur C. Clarke în 2010: A doua Odisee Spațială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre metrologie, citate despre lungime, citate despre telescop, citate despre picioare, citate despre munți, citate despre lumină sau citate despre Soare
Până acum, în istorie de câte ori am avut un Ev Întunecat, a fost temporar și local. Și în alte părți ale lumii, oamenilor le-a mers bine. Și până la urmă am fost ajutați să ieșim din Evul Întunecat. Noi, acum, ne confruntăm cu un posibil Ev Întunecat care să fie global și permanent. Asta este ceva diferit. Dar odată ce vom realiza mai multe lumi, vom putea face ce dorim, atât timp cât o facem odată într-o singură lume.
citat clasic din Isaac Asimov
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate de Isaac Asimov despre timp, citate despre posibilitate, citate despre istorie, citate despre dorințe sau citate despre ajutor
Murele
De sub poale de pădure
I-am cules iubitei mure
Și, cuprins de dulci văsări,
De pe buze ‒ sărutări.
poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (4 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut sau poezii despre iubire
Sunt propria mea născocire
am băut din aceeași cupă
un lichid amărui
și memoria a început să revină
m-am ridicat în picioare
cu brațele rezemate de amintiri
aceeași viață
a judecăților inexacte
câteva cioburi
ici colo
îmi înțepau tălpile
aș fi jurat pe verdele ierbii
sau pe colții lupilor
că anotimpul reînvierii mele
seamănă cu o febră mai mare
de 40 de grade
un fel de imposibil cu mâini
și picioare
un drog care mă învață să fiu
fără lanțuri
și sorb încă o dată
memoria mea se deșiră ca un ghem colorat
aproape îmi vine să cred că exist
chiar mă iau în serios
și-mi apăs rănile trecutului
până simt sarea din sânge
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre început, poezii despre verde, poezii despre trecut, poezii despre sânge, poezii despre picioare, poezii despre mâini sau poezii despre lupi
Scriindu-mi tristețea
Pronia cerească mi-a luat demult soția,
Acum mi-a răpit și fiul.
Cei doi ochi nu-s uscați încă,
Inima mea își dorește moartea.
Plouă și ploaia este absorbită de pământ,
O perlă se afundă în adâncul oceanului.
Scufundă-te în mare și poți găsi perla,
Sapă în pământ și vei găsi apa.
Numai oamenii se întorc la sursa primară, acolo jos.
Pentru eternitate. Știm asta.
Mă strâng în mine spre cine m-aș putea întoarce acum?
Emaciat, o umbră în oglindă.
poezie de Mei Yaochen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perle, poezii despre tristețe, poezii despre soție, poezii despre ocean, poezii despre inimă sau poezii despre căsătorie
România, în decursul mai multor veacuri, a devenit, periodic, pradă a diferitelor popoare, care veneau din est și din nord și se înghesuiau. Limba acestei populații s-a îmbogățit cu multe cuvinte vorbite de popoarele de aici. Cele mai multe fiind cuvintele slave, deoarece slavii, din timpuri străvechi, înconjurau această țară, din mai multe părți. Din cauza vecinătății apropiate cu slavii și a relațiilor permanente cu ei, România a devenit o țară slavo-romană, adică, jumătate slavă, jumătate romană (latină). În sfârșit, această țară, împreună cu vecinii slavi și greci, a fost cucerită de turci, care au dominat-o câteva sute de ani. Încetul cu încetul, cu ajutorul Rusiei, România s-a eliberat de sub jugul greu al turcilor și a format două principate: Moldova și Valahia, care mai târziu s-au unit în unul singur, cu numele de România. Acum țara este în totalitate liberă și independentă. Însă urmele de robie grea, multiseculară, n-au putut să dispară în câteva zeci de ani. De aceea, România, între popoarele europene, este un stat foarte tânăr, neînsemnat, sărac, care n-a reușit încă să-și dezvolte bogățiile sale naturale, cu care a fost înzestrată din plin de Dumnezeu.
Feofil Puțâkovici în Românii. Lectură pentru popor (1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cuvinte, citate despre Turcia, citate despre România, citate despre vorbire, citate despre vecini, citate despre tinerețe, citate despre sărăcie sau citate despre sfârșit
Câtă vreme voi mai putea gândi ca acum, nu știu. Și nici nu vreau să fac vreo presupunere. Deocamdată, cerul e senin, iar oțetarii din curtea vecină abia se clatină. Și nu am nimic de cerut destinului - dacă destinul este propriul nostru caracter - decât puterea de a crede că gândurile din această dimineață explică, în sfârșit, ceva.
Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Octavian Paler despre sfârșit, citate despre gânduri sau citate despre dimineață
Orașul meu beton și sticlă
zile crescute în colivii
cenușii închisori de conștiință
devastează timpul
în cruciada binelui cu răul
dac-am putea să ne înlănțuim
precum rădăcinile copacilor
ținând pământul
dar ei sunt perpetuu maltratați
cu mașinării inteligente
de plânsetul lor
nu s-a mai auzit
de la eminescu încoace
în fața coliviilor nu mai sunt umbre
nici foșnetul frunzei
păsările stau închise de bunăvoie
fără tril ori ciripit
își scutură maladiv praful de pe aripi
copiii au inventat un joc
de-a asfaltul și creta
desenează fiecăruia
o coroană
poate câteva fructe
imaginație infantilă
cârcotesc unii
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre păsări, poezii despre plâns, poezii despre oraș, poezii despre jocuri, poezii despre inventatori, poezii despre inteligență sau poezii despre imaginație
Să cred
a fi sau nu.... să cred in ce?
in ursitoarele din cer?
să cred că undeva există
un alter ego? un Dumnezeu?
să cred in ce? in viața mea?
azi e... și mâine nu există
si rai si iad sunt pe pământ
si intrebarea mea persistă
să cred in soare? se va stinge
să cred in spirit renăscut?
să cred in viața fără moarte?
să cred in ce? tot e pierdut...
să cred in timp? el se contractă
să cred in spațiu? e infinit
să cred in ce? privesc spre stele
sus e un cer... si jos pământ
a fi sau nu... e o-ntrebare
cu multe secole in urmă
răspuns nu vom afla nicicând
și gândul meu se curmă.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre prezent
murele coapte
printre ghimpi nu văd decât
ochii vecinei
haiku de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub acopeișul ce se înălța țuguiat ca al unui conac, se afla o cameră, luminată de o fereastră cu cercevelele din lemn de brad, lucrate cu mult gust. De acolo privirea, după ce cuprindea zarea unde se profila un grandios lanț de munți, putea să coboare până jos, în valea îngustă, unde vuia Maan-ul, jumătate torent, jumătate râu.
Jules Verne în Un bilet de loterie
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre văi, citate de Jules Verne despre văi, citate despre râuri, citate de Jules Verne despre munți, citate de Jules Verne despre lumină, citate despre lemn, citate de Jules Verne despre lemn sau citate despre brazi
Cea mai mare parte a timpului o dedic studiului: mirosurile din Natură, ingredientele parfumeriei, parfumurile clasice ori contemporane și studiul abstract al formelor olfactive, în paralel cu scrisul. Compun doar în câteva perioade ale anului și doar în anumite momente ale zilei, cele prielnice exaltării simțului olfactiv, plus un regim special.
citat din Octavian Coifan (20 aprilie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Octavian Coifan despre timp, citate despre superlative, citate de Octavian Coifan despre superlative, citate despre simțuri sau citate despre natură