Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Sav Simina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza de iubire

A fost o zi pe care n-am s-o uit
cum n-aş putea uita mireasma zilei
în care ploaia, sub imperiul milei,
s-a scurs din norul negru, adormit,
şi a scăldat, cu stropi de apă vie,
natura, îmbiind-o să învie.

Eram la umbră de stejar bătrân
şi dormitam alături de izvorul
ce, în pădure, completa decorul
în care, liber, gândul să-mi îngân,
iar adierea unui vânt molatic
şoptea spre o sclipire de jăratic:

Nu poţi să te ascunzi, prinţesa mea,
de tatăl tău, tu, rază de lumină,
iar de arşiţa zilei nu ai vină,
căci, singură, nicicând nu ai putea
să-ncingi atât de tare o ţărână
ca nici măcar o floare să rămână.

N-ai cum! Destinul tău nu-i separat
de-al razelor ce pleacă dinspre Soare
dând, pe Pământ, şi viaţă şi culoare,
dar tu, prin frica ta, ai demonstrat
şi, tuturor, ai dat acum de ştire
că nu eşti doar o rază, eşti iubire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri

tot ce memoria sfinţeşte
obiecte, imagini, vibraţii
eul pictat undeva în urmă evaporat
degetul (profeţie?!) a unui copil grav
în «mime» totuşi lucindu-i ochii
bucle, panglici, flori presate şi urmele
pe hârtie ca nişte desene «criptate»
tot ce memoria sfinţeşte
ecouri
efectul nu mai este acelaşi, acum
craniul mi-e din tablă zincată
ba chiar întreg trupul
plouă şi
aud ropotul la fel
ca atunci când lucram într-o hală învelită cu tablă
.......................................
deschizând ochii
ditamai soare în culmea amiezii
înăuntrul meu
ploua
umbra unui deget rămâne tot ce memoria
a sfinţit?!?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ţi se pare c-aş fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al paşilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag

Mă ierti atunci când lacrimile-mi curg
Îmi mângâi fruntea ce acum e obosită
Mă porţi prin foşnetul de brad din crâng
Mă-ncurajezi în viaţă să fiu eu pregătită

Nici uraganul nu mă mai doboară
Ori vorbele aruncate la întâmplare
Peste sufletul meu liniştea coboară
Din orice zi voi face o sărbătoare

O piatră aruncată nu mă omoară
De fulgere şi tunete nu mă feresc
Glumesc şi râd cu toţi cei de afară
În omul bun sprijin la nevoie găsesc

În piept o inimă ce bate pentru tine
Prieten drag cu suflet bun şi îngeresc
Te-am întâlnit pe cer în fulgere şi ploaie
Printre lacrimi spun acum: eu te iubesc

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzie

Aduc adesea deasupra mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu mi-aş putea dori
Decât să fiu:
O umbră…

Fără să las o urmă
Paşii mei se-ndreaptă spre incert
Şi vag şi tot mai vag
Mă simt ca o nălucă pe nesfârşitele cărări
Înţepenită-acut de-un straniu vis
De-o altă umbră nevăzută
Mă regăsesc în vastul labirint albastru
Căutând o umbră a unui fir de rai…

Aduc adesea-n faţa mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu m-ar putea salva
Decât să fiu:
O umbră…

poezie de Cristina Litoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Soarele-a apus, învăluit în arămiul cerului.
Încet a dispărut, plecând dinspre această lume,
Lăsând loc lunii argintii.

Miros de primăvara-i peste tot,
Şi triluri mii şi mii se-aud în depărtare,
În jur e mare gălăgie, înainte de culcare.

Acum e linişte şi nu se ştie ce va veni să fie,
Furtună, ploaie sau tot linişte...
Tăcere de mormânt ce ne-nfioară.

Calmul... încet, încet se pierde şi foşnetul
De frunze multe realizat, preia iar scena.
Un fulger şi un tunet vestesc o noapte de furtună.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consolare

M-am consolat
în perspectiva morţii
că într-o anumită
măsură,
chiar de pe acum
nu mai trăiesc..
In multe morminte
se odihnesc părţi
din fiinţa mea.
În multe existenţe
uitate
mi-am depozitat
pentru totdeauna
frânturi
ale sufletului.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de ciob...

Cat de ciob sunt,
cand globul-noi s-a spart acum
si a ramas din el,
doar aerul ca o sfera.
Cat de ciob sunt
si cat de nihilist
e liantul ce m-ar putea lipi
la loc, in spatiul acela gol,
prin care intra si ies acum in voie,
demonii unui viitor
ce ar fi putut fi
dar deja nu mai e.
Cat de ciob sunt,
si cat de netede imi sunt marginile
si cat de mate,
ca ale unei prisme
care tine in ea,
toata lumina unui soare negru
ce va lumina de acum,
doar umbrele unui trecut
ce va fi doar in...
ciobul din mine,
globul din tine,
si sfera de aer
ce obisnuiam sa o respiram
candva...
... impreuna.
Cat de ciob sunt...

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi în această eră, folosind metrul, ca unitate de măsură, diametrul telescopului avea nu trei sute de metri, ci o mie de picioare. Discul uriaş, aşezat între munţi, era acum aproape pe jumătate în umbră, în timp ce soarele tropical se ducea încet să se culce. Dar reţeaua complicată, triunghiulară, a antenei suspendate la înălţime, chiar în centru, era încă în plină lumină. De jos, de la sol, ţi-ar fi trebuit ochi foarte ageri ca să observi cele două siluete umane din labirintul de traverse, cabluri de susţinere şi sisteme de transmisie a undelor.

Arthur C. Clarke în 2010: A doua Odisee Spaţială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acum, în istorie de câte ori am avut un Ev Întunecat, a fost temporar şi local. Şi în alte părţi ale lumii, oamenilor le-a mers bine. Şi până la urmă am fost ajutaţi să ieşim din Evul Întunecat. Noi, acum, ne confruntăm cu un posibil Ev Întunecat care să fie global şi permanent. Asta este ceva diferit. Dar odată ce vom realiza mai multe lumi, vom putea face ce dorim, atât timp cât o facem odată într-o singură lume.

citat clasic din Isaac Asimov
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murele

De sub poale de pădure
I-am cules iubitei mure
Şi, cuprins de dulci văsări,
De pe buze ‒ sărutări.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (4 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt propria mea născocire

am băut din aceeaşi cupă
un lichid amărui
şi memoria a început să revină
m-am ridicat în picioare
cu braţele rezemate de amintiri
aceeaşi viaţă
a judecăţilor inexacte
câteva cioburi
ici colo
îmi înţepau tălpile
aş fi jurat pe verdele ierbii
sau pe colţii lupilor
că anotimpul reînvierii mele
seamănă cu o febră mai mare
de 40 de grade
un fel de imposibil cu mâini
şi picioare
un drog care mă învaţă să fiu
fără lanţuri
şi sorb încă o dată
memoria mea se deşiră ca un ghem colorat
aproape îmi vine să cred că exist
chiar mă iau în serios
şi-mi apăs rănile trecutului
până simt sarea din sânge

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriindu-mi tristeţea

Pronia cerească mi-a luat demult soţia,
Acum mi-a răpit şi fiul.
Cei doi ochi nu-s uscaţi încă,
Inima mea îşi doreşte moartea.
Plouă şi ploaia este absorbită de pământ,
O perlă se afundă în adâncul oceanului.
Scufundă-te în mare şi poţi găsi perla,
Sapă în pământ şi vei găsi apa.
Numai oamenii se întorc la sursa primară, acolo jos.
Pentru eternitate. Ştim asta.
Mă strâng în mine – spre cine m-aş putea întoarce acum?
Emaciat, o umbră în oglindă.

poezie de Mei Yaochen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, în decursul mai multor veacuri, a devenit, periodic, pradă a diferitelor popoare, care veneau din est şi din nord şi se înghesuiau. Limba acestei populaţii s-a îmbogăţit cu multe cuvinte vorbite de popoarele de aici. Cele mai multe fiind cuvintele slave, deoarece slavii, din timpuri străvechi, înconjurau această ţară, din mai multe părţi. Din cauza vecinătăţii apropiate cu slavii şi a relaţiilor permanente cu ei, România a devenit o ţară slavo-romană, adică, jumătate slavă, jumătate romană (latină). În sfârşit, această ţară, împreună cu vecinii slavi şi greci, a fost cucerită de turci, care au dominat-o câteva sute de ani. Încetul cu încetul, cu ajutorul Rusiei, România s-a eliberat de sub jugul greu al turcilor şi a format două principate: Moldova şi Valahia, care mai târziu s-au unit în unul singur, cu numele de România. Acum ţara este în totalitate liberă şi independentă. Însă urmele de robie grea, multiseculară, n-au putut să dispară în câteva zeci de ani. De aceea, România, între popoarele europene, este un stat foarte tânăr, neînsemnat, sărac, care n-a reuşit încă să-şi dezvolte bogăţiile sale naturale, cu care a fost înzestrată din plin de Dumnezeu.

Feofil Puţâkovici în Românii. Lectură pentru popor (1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă vreme voi mai putea gândi ca acum, nu ştiu. Şi nici nu vreau să fac vreo presupunere. Deocamdată, cerul e senin, iar oţetarii din curtea vecină abia se clatină. Şi nu am nimic de cerut destinului - dacă destinul este propriul nostru caracter - decât puterea de a crede că gândurile din această dimineaţă explică, în sfârşit, ceva.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul meu beton şi sticlă

zile crescute în colivii
cenuşii închisori de conştiinţă
devastează timpul
în cruciada binelui cu răul

dac-am putea să ne înlănţuim
precum rădăcinile copacilor
ţinând pământul

dar ei sunt perpetuu maltrataţi
cu maşinării inteligente
de plânsetul lor
nu s-a mai auzit
de la eminescu încoace

în faţa coliviilor nu mai sunt umbre
nici foşnetul frunzei
păsările stau închise de bunăvoie
fără tril ori ciripit
îşi scutură maladiv praful de pe aripi

copiii au inventat un joc
de-a asfaltul şi creta
desenează fiecăruia
o coroană
poate câteva fructe

imaginaţie infantilă
cârcotesc unii

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cred

a fi sau nu.... să cred in ce?
in ursitoarele din cer?
să cred că undeva există
un alter ego? un Dumnezeu?

să cred in ce? in viaţa mea?
azi e... şi mâine nu există
si rai si iad sunt pe pământ
si intrebarea mea persistă

să cred in soare? se va stinge
să cred in spirit renăscut?
să cred in viaţa fără moarte?
să cred in ce? tot e pierdut...

să cred in timp? el se contractă
să cred in spaţiu? e infinit
să cred in ce? privesc spre stele
sus e un cer... si jos pământ

a fi sau nu... e o-ntrebare
cu multe secole in urmă
răspuns nu vom afla nicicând
şi gândul meu se curmă.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

murele coapte
printre ghimpi nu văd decât
ochii vecinei

haiku de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub acopeişul ce se înălţa ţuguiat ca al unui conac, se afla o cameră, luminată de o fereastră cu cercevelele din lemn de brad, lucrate cu mult gust. De acolo privirea, după ce cuprindea zarea unde se profila un grandios lanţ de munţi, putea să coboare până jos, în valea îngustă, unde vuia Maan-ul, jumătate torent, jumătate râu.

Jules Verne în Un bilet de loterie
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare parte a timpului o dedic studiului: mirosurile din Natură, ingredientele parfumeriei, parfumurile clasice ori contemporane şi studiul abstract al formelor olfactive, în paralel cu scrisul. Compun doar în câteva perioade ale anului şi doar în anumite momente ale zilei, cele prielnice exaltării simţului olfactiv, plus un regim special.

citat din Octavian Coifan (20 aprilie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!