Zi de ianuarie

În această zi de iarnă pot vedea limpede oceanul până departe,
de la ţărmurile Portugaliei la Marea Sargaselor;
şi-n această deschidere luminoasă, ţinându-mi răsuflarea
de teamă să nu se rupă vraja, văd, de asemenea, Irlanda.

Atlanticul este-un animal imens. Să-l lăsăm să doarmă,
bucurându-ne de-această nemişcare însorită, cel puţin până când
nava mea va ajunge-n Port of Spain, unde marea-i azurie şi-unde
rănile făcute de ruginitele tancuri petroliere se vindecă-într-o clipă.

Voi arunca ancora acolo,-n baia-înconjurată de palmieri,
dar nu voi adăsta prea mult; nu mi-ar plăcea
să pierd momentul când migdalii dau în floare
într-o vale ascunsă privirilor, lângă un sat din Benafim.

poezie de Jan Oskar Hansen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare şi pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.

Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.

Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.

Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.

Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi şi când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri şi şoapte,
Te voi iubi... când mă înveţi să zbor.

Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă ştie,
Te voi iubi... şi-apoi am să te fur.

Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi şi voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.

Te voi iubi-ntr-o noapte de beţie,
Te voi iubi... mărturisindu-ţi trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pierd

Mă pierd în apa unui râu,
Mă pierd în holdele de grâu.
Mă pierd pe plaja însorită
Şi-n pădurea adormită.
Mă pierd în iarna viscoloasă
Şi-n privirea-ţi luminoasă.
Mă pierd în toamna aurită
Şi-n frumuseţea ta iubită.
Mă pierd în tot ce sunt şi-n tot ce eşti,
Mă pierd atunci când mă iubeşti.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neferis

Dacă-ţi pui sabia sub nas
ai putea să mă simţi,
gustul nisipului unde eu nu mai sunt
te-ar putea slăbi până la trezire.
Dacă lama se frânge
spărgând frontiera mea de bumbac, e păcat.
Eu sunt dorinţa pe care ai omis să o doreşti
când carnea ta putea încă să se umple de dorinţe.
Tu eşti mult căutatul asediu fără cetate.
Mâine, dacă oasele care cresc în visul tău
vor ridica scoarţa pământului, eu voi fi acolo,
mă vei vedea scurgându-mă în adăpostul din care am plecat
vasul destinului:
Voi învălui furia cu pânza inimii,
Voi scufunda această câmpie în amărăciunea ta,
şi voi vindeca.

poezie de Norbert Bugeja (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate

Teama de-a fi înc-o dată înfrântă
Când cuplola cuvintelor tremură-nalt,
Până unde s-a rostit jurământul,
Până unde ne-a îngropat?

Celui ce în păcat îi e cuvenit să trăiască
Va trăi din păcat,
Cel ce a văzut,
Cel ce s-a temut,
Va ridica funerarul Amin
Crezut o clipă pierdut,

Iar eu voi pleca,
Voi pleca atât de departe...
Pentru ca măcar uneori,
Când genunchiul se frânge,
Să tremure fruntea
Ce-a adăpat cu blestem
Inima!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa dispărută

Cei mai mulţi navigatori găsesc drumul către casă,
dar unii se pierd pe drum.
Unul a fost aruncat de ape pe ţărm, la Algarve,
iar casa pe care o ştia nu era acolo.
Doar amintirea unui foc de buşteni şi a mamei
care citea romane şi care rar ridica privirea
pentru a vedea unde-i sunt copii.
Acum e prea târziu; navigatorul trăieşte-o altă viaţa.

poezie de Jan Oskar Hansen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în stare

să înot în apa teribil de rece
sub luna plină de regrete
înaintez încet şi abia respir
privesc cum se măreşte distanţa
de ţărm de nisip
în largul mării
în adâncul ei
unde razele soarelui nu pătrund
înot cât pot
şi până când mai pot
durerea mea e ascunsă în fundul mării
stă acolo
e departe de mine
mă cuprinde o sete ne
bună de înghiţit toată apa
înot cât mai pot
osteneala vine din durerea
lepădată în larg
continui să înot până mă eliberez
apoi simt cum durerea
mă trage în adânc
unde nu pătrund razele soarelui
unde apa e rece şi paralizantă
voi sta acolo cu durerea mea re
găsită pe nisipul rece

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când mi-ar plăcea să dau drumul diavolului, când văd cât de iubiţi sunt diavolii - căci marea mea preocupare este cum să fiu tot mai iubită.

Anais Nin în Incest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea
Aş vrea mereu cu voi să fiu,
Să mă plimb pe-un fir de râu,
Si-mpreună s- ascultăm,
Cum natura fredonează
O spăimântoasă melodie,
Când apa în cascadă cade
Şi-al ei curs îl croieşte pân la vale.

Aş vrea mereu cu voi să fiu,
Pe o plajă-ntinsă, însorită,
De spumoase valuri străjuită
Şi-n dimineţi senine, răcoroase
Pe nisipul umed să se-aştearnă,
Siluete lungi şi tenebroase,
Semn că razele blânde, luminoase,
Ce cuprind zarea azurie
Încălzesc pământul şi marea
Şi-n noi sădeşte fericirea, bucuria.
Mai apoi, cu voi, dragi nepoţei,
În adierea uşoară a brizei sărate,
Să-nălţăm pân la buza norilor,
Zmee colorate multe,
Al căror fâlfâit sonor,
Fac deliciul admiratorilor.

Aş vrea mereu cu voi să fiu,
Să plecăm în drumeţie
Şi-n pas vioi şi cadenţat,
Să urcăm pe-o cărăruie
Până sus, pe creasta munţilor
Şi de-acolo să admirăm
Semeţia codrilor şi brazilor.
Ecoul glasurilor voastre,
Să răsune-n valea largă
Să-l audă o lume-ntreagă.

Aş vrea cu voi mereu să fiu
Să vă văd cum creşteţi mari
Şi a voastră transformare,
Să-mi aducă aminte tot mereu,
Că şi pentru mine timpul trece,
Lăsându-şi a lui pecete
Pe-al meu trup şi chip sculptat,
De anii mulţi care s-au adunat.

poezie de Georgeta Ganea (15 octombrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miazănoapte

aşa cum zilele se rostogolesc
bătute de vânt pe câmpia de sare
tot astfel voi pleca şi eu într-o iarnă
agăţată cu unghiile de mantia
zdrenţuită a crivăţului
înspre nord tot mai la nord
acolo unde cerbii cu nări de catifea
îmi vor sufla peste pleoapele obosite
peste fruntea împovărată de amintiri
peste inima pe care nădăjduiesc
că o mai am încă sub coaste
pulsând precum un far în calea celor
mai rătăciţi decât mine
va ninge va ninge
pe trepte de zăpadă voi urca
până la carul cel mic până la carul cel mare
până la calea lactee mult prea frumoasă
până la luna de filigran şi tăcere
de unde voi privi înapoi
cum ursul polar îmi face un semn de adio
în timp ce amândoi ne înghiţim lacrimile
de gheaţă şi diamant

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi

Ştiu că va fi, va fi o zi
când printre stele voi pluti,
căci voi zbura atât de sus
încât al Soarelui apus
nu-l voi zări.

Iar când, din nou, va răsări,
voi veţi avea o nouă zi
în care mi-ar plăcea nespus
în ea, să fiu şi eu inclus
prin poezii.

Voi fi cu voi când veţi citi
şi, chiar de nu veţi auzi,
voi mulţumi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi acoperi cu iubirea mea data viitoare când te voi vedea, cu mângâieri şi extaz. Vreau să mă înfrupt din tine, cu toate bucuriile cărnii până o să leşini şi o să mori. Vreau să te uimesc până într-acolo cât să-ţi spui că niciodată n-ai avut parte de asemenea trăiri. Când o să fii bătrână, vreau să-ţi aminteşti aceste câteva ore, vreau ca oasele tale secătuite să se înfioare de plăcere când te vei gândi la acele momente.

Gustave Flaubert în scrisoare către Louise Colet (1846)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul Cerului

Privesc albastrul Cerului
Parcă-s ochii Visului!

In clocotul gândului,
Pe valurile norilor,
Aş vrea să urc şi să cobor
Până la inversarea Timpului
Şi Începutul Începutului!

O să înot printre Planete
Voi sfida Timpul cu ele.
Împrumut, Lebăda albă o voi cere,
Ca să plutim pe Marea Galaxiilor Semeţe
Până când Farul Veşniciei
îl faţă ne va lumina.

Ancora Speranţei atunci o vom arunca,
Lângă El vom acosta,
In Lumina Sa ne vom îmbăia
Până când in Lumină şi noi ne vom transforma...

Strălucind aşa, inapoi în Galaxia noastră vom putea naviga
Cu puterea Luminii Timpul îl vom putea alunga
Speranţele Începuturilor in noi, de atunci le vom putea purta
Şi cu toţii in Albastrul Cerului fără de sfârşit, Măcar cu clocotul gândului
Cândva ne vom muta....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă o clipă

Din cerul plumbuit, a început să cearnă,
Stropi mici, prea umiliţi, de astă primăvară,
Încerc să mă grăbesc, să nu mă pierd pe sine,
Iubitul mea din vis, din noaptea mea subţire.

Pe părul meu puţin, cad picături de ploaie,
Le simt cum se preling pe şira-mi călătoare,
Am bluza mult udată, arăt, cam cum o fi,
Tot trupul îmi e apă, din mine, focuri vii.

De-ai vrea şi de-ai să poţi, aşteaptă-mă o clipă,
Iar voi promite tot, de teamă şi în pripă,
De teamă să nu pleci în mână doar c-o floare
E visul meu din nopţi, pe visul meu cu soare.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că această planetă era atât de necunoscută avea o explicaţie. Şi anume: nimeni nu se încumetase până atunci să se aventureze într-o asemenea călătorie până la Proxima, care li se părea foarte periculoasă, datorită distanţei enorme dintre cele două planete. De asemenea, după cercetările făcute în ultimul timp, planeta Proxima li se părea un ţinut deloc prietenos şi total inaccesibil. Nimeni nu şi-ar fi putut imagina cum o navă spaţială avea să răzbată până la Proxima, acest lucru părându-li-se de domeniul fantasticului, un lucru practic irealizabil. Nici acum nu erau siguri că nava albastră va reuşi totuşi să străbată cu bine extrem de dificilul drum şi-şi dădeau seama cât de mult riscau. Dar îşi spuneau că trebuie măcar să încerce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Când ploaia de la geamul tău
Plângând, te va trezi în noapte
O picătură voi fi eu
Venit la tine de departe.

Când vântul, fremătând uşor,
Lin printre crengi va adia
Tu vei simţi prin al tău păr
Timidă, mângâierea mea.

Când Soarele va străluci
Şi, zâmbitoare, a ta faţă
O rază-a lui o va privi
Voi fi eu cel ce te răsfaţă.

Când marea-n ea te va primi
Şi-n apa ei vei luneca,
Un val al mării eu voi fi
Învolburat de vraja ta.

Când, la fereastră, chipul meu
Plângând, te va trezi în noapte
În poezie voi fi eu
Venit la tine de departe.

Voi fi cu tine zi de zi,
Te-oi însoţi în a ta viaţă,
La geamul tău mă vei privi
Zâmbind, în astă dimineaţă"

Din vis, atunci eu m-am trezit
Şi am privit spre curcubeu,
Ştiind că cel ce mi-a vorbit
A fost chiar El, iubitul meu.

poezie de Marilena Răghinaru din Frânturi de suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul pe deal

Nimeni nu poate să-mi spună bine
Nimeni nu ştie la noi
Vântul acesta de unde vine
Şi-unde se duce apoi.

Vine în zbor din depărtare
Şi bate iute de tot
Pot să alerg oricât de tare
Să îl ajung n-am să pot.

Dar dacă sfoara eu aş lăsa
Ce zmeul mi-l ţine departe
Vântul l-ar lua şi l-ar purta
Timp de o zi şi o noapte.

Însă oriunde îl va purta
Îl voi găsi negreşit
Şi-atunci voi şti în sinea mea
Că vântul acolo-i oprit.

Şi aş putea să dau de ştire
Unde se duce-acest vânt
Dar unde începe-a lui rătăcire
Noi nu putem şti pe pământ.

poezie de A.A. Milne, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

mă-ntorc în lumea mea
de unde am plecat
acolo îmi găsesc liniştea
acolo cuvântul e cuvânt
floarea este floare
soarele acelaşi
în fiecare dimineaţă

nu pot urca mai sus...
nu pot aspira
spre înălţimile artei
acolo unde tu eşti împărat

mă-ntorc acasă
recunosc, nu fără un regret
dar mă voi regăsi
trecând pragul casei
care mă aşteaptă
aşa am fost, aşa voi fi
şi nu mă voi schimba
niciodată.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu mă înţelegi

Iisus a certat marea, Darius a cerut să fie biciuită,
Eu nu o rog decât să mă lase să o contemplu.
O, de când privesc această mare verde,
Sărată, ca buzele iubitei mele, Annemarie.
La Vama Veche, într-un hamac, am uitat de mine
Şi am crezut că sunt o fiinţă amfibie
Care noaptea se ascunde-n mare,
Iar ziua se întinde pe nisipul fin.
O, lumea-i largă, marea-i boltită dincolo de orizont,
Vapoarele dispar pe curbura verde de apă.
Iubita mea a plecat de mult într-un oraş carbonifer,
Unde şi-a găsit un ceferist şi stă ascunsă
Într-o gară mică. Aşa că fii binecuvântată mare verde,
Doar tu mă înţelegi, doar tu nu mă trădezi
Şi mă primeşti în fiecare an să-ţi simt pântecul,
Să fiu parte din tine.
Iar când voi muri să mă aşezaţi pe un rug plutitor,
Să ard cu o flacără albăstrie.

poezie de Mircea Florin Şandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea crucii

O cruce stingheră
Într-o vale mică,
Arătănd a jale
Semănând a frică.

Aici, nu demult,
A fost măcelul,
Unde la romani
Li s-a făcut felul.

Fiind scoşi din case
De la mic la mare
Şi duşi cu minciuna
Pe-o altă cărare.

Le-au arătat Prutul
Pe care să-l treacă,
Dar ei s-au supus
Neavând ce să facă.

Au fost aşteptaţi
De ruşi cu pistoale
Şi-mpuscaţi pe rând
În această vale.

Zac acolo oseminte
Rămase în pustiu,
De care prea puţini
Ce s-a-ntâmplat ştiu.

Nimeni nu a scris
Şi nu vor să spună
De crimele făcute
În vatra străbună.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!