Zi de ianuarie

În această zi de iarnă pot vedea limpede oceanul până departe,
de la ţărmurile Portugaliei la Marea Sargaselor;
şi-n această deschidere luminoasă, ţinându-mi răsuflarea
de teamă să nu se rupă vraja, văd, de asemenea, Irlanda.

Atlanticul este-un animal imens. Să-l lăsăm să doarmă,
bucurându-ne de-această nemişcare însorită, cel puţin până când
nava mea va ajunge-n Port of Spain, unde marea-i azurie şi-unde
rănile făcute de ruginitele tancuri petroliere se vindecă-într-o clipă.

Voi arunca ancora acolo,-n baia-înconjurată de palmieri,
dar nu voi adăsta prea mult; nu mi-ar plăcea
să pierd momentul când migdalii dau în floare
într-o vale ascunsă privirilor, lângă un sat din Benafim.

poezie de Jan Oskar Hansen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pierd

Mă pierd în apa unui râu,
Mă pierd în holdele de grâu.
Mă pierd pe plaja însorită
Şi-n pădurea adormită.
Mă pierd în iarna viscoloasă
Şi-n privirea-ţi luminoasă.
Mă pierd în toamna aurită
Şi-n frumuseţea ta iubită.
Mă pierd în tot ce sunt şi-n tot ce eşti,
Mă pierd atunci când mă iubeşti.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e puţin

Mai e puţin
Şi vom vedea migdalii în floare,
Marmura sclipind în soare,
Valurile cârlionţate, marea de un bleu nespus.
Mai e puţin,
Trebuie doar să ne-înălţăm un pic mai sus.

poezie de Giorgos Seferis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că această planetă era atât de necunoscută avea o explicaţie. Şi anume: nimeni nu se încumetase până atunci să se aventureze într-o asemenea călătorie până la Proxima, care li se părea foarte periculoasă, datorită distanţei enorme dintre cele două planete. De asemenea, după cercetările făcute în ultimul timp, planeta Proxima li se părea un ţinut deloc prietenos şi total inaccesibil. Nimeni nu şi-ar fi putut imagina cum o navă spaţială avea să răzbată până la Proxima, acest lucru părându-li-se de domeniul fantasticului, un lucru practic irealizabil. Nici acum nu erau siguri că nava albastră va reuşi totuşi să străbată cu bine extrem de dificilul drum şi-şi dădeau seama cât de mult riscau. Dar îşi spuneau că trebuie măcar să încerce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea crucii

O cruce stingheră
Într-o vale mică,
Arătănd a jale
Semănând a frică.

Aici, nu demult,
A fost măcelul,
Unde la romani
Li s-a făcut felul.

Fiind scoşi din case
De la mic la mare
Şi duşi cu minciuna
Pe-o altă cărare.

Le-au arătat Prutul
Pe care să-l treacă,
Dar ei s-au supus
Neavând ce să facă.

Au fost aşteptaţi
De ruşi cu pistoale
Şi-mpuscaţi pe rând
În această vale.

Zac acolo oseminte
Rămase în pustiu,
De care prea puţini
Ce s-a-ntâmplat ştiu.

Nimeni nu a scris
Şi nu vor să spună
De crimele făcute
În vatra străbună.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile nedesluşite

azi a fost la fel ca ieri,
poate mai cenuşiu a fost cerul,
ne-am aruncat vorbe mai grele decât altădată
când felinarele păreau că aleargă pe lângă nori
mai repere decât noi,
paralel cu destinul.

azi a fost la fel de frig ca ieri,
crengile prea ude
sfârâie pe un foc făcut în pripă.
o jumătate de pădure a luat-o la goană dintr-un
peisaj prea liniar,
suntem doar nişte copaci cu ramuri
înlănţuite
care se mai gândesc
la o iarnă lungă de împăcare
înainte de balul bobocilor,

în definitiv ne raportăm la trecut,
punem într-o balanţă iubirile de ieri
cu greşelile de azi,
facem ceva ce ne doream doar pentru noi
de prea mult timp,

îmi plăcea să merg cu tine de mână
de la colţul străzii până la
capătul lumii.

mi-e dor de zilele nedesluşite
şi porţile albastre ale oraşului,
când nu mai ştiam de unde începe
Paradisul
şi până unde se termină
Pământul.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu tălpile scufundate în iarba sfinţită a pământului,
cu ochii închişi, sufletul meu se roagă.
Până când iarba se preface în apă şi paşii se pierd în plutire.
Până când gândul alunecă, cer după cer, către Tine...
Aşteaptă-mă, Tată sau Mamă, sau Frate,
Prea greu îmi cresc aripile, şi Tu eşti departe...
Aşteaptă-mă unde fluviul se varsă în mare,
La graniţa dintre dulce şi sare.
Aşteaptă-mă acolo, între stânci, lângă mal.
O zi două trei, o oră măcar.
Până învăţ ce înseamnă să fii om, să fii vânt,
Să fii pasăre-n zbor şi ulcior de pământ...

Aşteaptă-mă, Tată sau Mamă, sau Frate,

Prea greu îmi cresc aripile, şi Tu eşti departe...

Biserica mea - Pădurea. Altarul meu – Copacul.
Evanghelia mea – cântecul păsărilor.
Lumânările mele – mănunchiul de stele
din coasta a doua a Căii Lactee...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa dispărută

Cei mai mulţi navigatori găsesc drumul către casă,
dar unii se pierd pe drum.
Unul a fost aruncat de ape pe ţărm, la Algarve,
iar casa pe care o ştia nu era acolo.
Doar amintirea unui foc de buşteni şi a mamei
care citea romane şi care rar ridica privirea
pentru a vedea unde-i sunt copii.
Acum e prea târziu; navigatorul trăieşte-o altă viaţa.

poezie de Jan Oskar Hansen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ar plăcea să lucrez în America. Nu mi-ar plăcea să locuiesc acolo, dar mi-ar plăcea să am experienţă de lucru acolo.

citat din Daniel Radcliffe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce facem cu restul de iubire?

să nu fumăm toate ţigările
să nu bem tot vinul
să nu mâncăm tot ce avem pe masă
să mai lăsăm şi pentru mâine
vom fi din nou fericiţi

dar cu iubirea ce facem
cu această nevoie de a ne dărui
până la ultima respiraţie
până la ultimul strop de plăcere
până la ultima firimitură de carne

cum putem lăsa iubirea pentru mâine
dacă de atâtea ori
ceilalţi nu-şi mai amintesc de noi
ne părăsesc ne lasă goi
şi nu mai privesc niciodată înapoi

ce facem cu această iubire
rămasă singură la masa tăcerii
oftând plângând
strângând în palmă lacrimile
ca pe o ultimă comoară

ce facem cu această iubire
cui să o dăruim când nimeni
nu se mai hrăneşte cu resturi
când toţi sunt politicoşi
ca la o masă străină
cerându-ne pentru sentimente
chenzină

ce facem cu această iubire
când pasărea neagră a morţii
vine şi bate cu ciocul
în fereastră
pe ea să o hrănim?

poezie de Ionuţ Caragea (28 septembrie 2011)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu îmi ceri să uit

Întârzie un dor
la hotarele Amaradiei
de la Scrăzi
până la Stejari, drept spre ponoare,
acolo unde dediţeii în somn de frunze
renasc
noaptea de migdală
cu vise,
cu viaţa tihnită dinainte,
peste această pădure
la locul ei
răbdătoare
această apă liniştită

şi ce greu le-a fost
n-ai de unde să ştii
când s-au îmbrăcat de sărbătoare
şi au iertat totul

poezie de Eli Gîlcescu
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem prebalcanic

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie,
cu plopi rari
cu grâu mult
şi cu dughie,
iar la şapte seara cu marele foc al asfinţitului.

Frumoasă mai eşti
şi mult te iubesc.

Între hotarele tale mereu mă trezesc
în ovăz şi trifoi
până la Ciorogârla,
în orz şi porumb
până la Tântava.

Şi mai departe până întâlnesc Argeşul şi-l salut.

O, întinsă câmpie
toate satele ţi le ştiu
drumurilor tale le sunt muşteriu
aşa cum se duc departe, spre apus
şi sufletul meu cu ele e dus
departe de tot, spre Turnu Măgurele.

Acolo, frumoasă şi gătită cu mărgele
e iubita mea din Balcani
fată de douăzeci de ani.

Dar e departe de mine, aproape de marele fluviu
departe de mine, lângă Munţii Balcani
şi-atât o iubesc, şi-atât de dor mi-e de ea
că dacă Dunărea ar fi cerneală şi marea hârtie
tot nu mi-ar ajunge pentru a-i scrie.

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul Cerului

Privesc albastrul Cerului
Parcă-s ochii Visului!

In clocotul gândului,
Pe valurile norilor,
Aş vrea să urc şi să cobor
Până la inversarea Timpului
Şi Începutul Începutului!

O să înot printre Planete
Voi sfida Timpul cu ele.
Împrumut, Lebăda albă o voi cere,
Ca să plutim pe Marea Galaxiilor Semeţe
Până când Farul Veşniciei
îl faţă ne va lumina.

Ancora Speranţei atunci o vom arunca,
Lângă El vom acosta,
In Lumina Sa ne vom îmbăia
Până când in Lumină şi noi ne vom transforma...

Strălucind aşa, inapoi în Galaxia noastră vom putea naviga
Cu puterea Luminii Timpul îl vom putea alunga
Speranţele Începuturilor in noi, de atunci le vom putea purta
Şi cu toţii in Albastrul Cerului fără de sfârşit, Măcar cu clocotul gândului
Cândva ne vom muta....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipei se dedă florarul

Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.

De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă Florarul.

Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.

Ne cade-n gură când vorbim,
şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avântul.

Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.

Visând, întrezărim prin doruri -
latente-n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.

poezie celebră de Lucian Blaga din Cântecul focului
Adăugat de Rodica Kadar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor săi. Tiranul e un om absurd şi lipsit de ruşine. Nu îi e ruşine să îşi chinuie semenii. Oricum suntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate până la nivelul puşcăriei - numai omul e capabil de asemenea nebunie.

citat clasic din Petre Ţuţea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-am o altă voce

Dacă n-am o altă voce care să mă dezvăluie,
Această tăcere a ecoului altor sunete
Trebuie să vorbească, să vorbească până jupoi
Cuvintele care ascund ceea ce gândesc.

Ea este vorbirea frântă între devierile
Săgeţii care s-a otrăvit pe ea însăşi
Sau marea coagulată cu nave
Unde un braţ înecat ne îndrumă.

E vorba de-a împinge o rădăcină-n patria ei
Când piatra blochează un drum,
De-a arunca tot ce spune altcineva,
Copacul care-i mai mult trunchi, e mai singur.

Ea va spune, cu cuvintele descoperite,
Poveşti despre obişnuinţa de a trăi:
Această oră care leagă şi dezleagă,
Nevăzutul, neavutul, aproape a fi.

poezie de Jose Saramago, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totu-i prea mult...

Când totu-i prea mult,
Când totu-i puţin,
Iubirea ascult
Venind din senin.

Când totu-i firav,
Sau totu-i imens
Nimic nu e grav,
Iubirea e vers.

Nimeni nu ştie,
Nimeni nu simte,
Că inima-mi vie
Iubire promite,

Ţi-aduce o floare
Şi stele în dar
Pe sacra cărare
Mai sus de altar.

Nimeni nu ceartă,
Nimeni nu-mbie,
Domnul ne iartă
Scânteia în vrie,

Totul nu-i mult,
Totu-i puţin,
Inima-i rază şi scut,
Iubirea-i destin!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu mă înţelegi

Iisus a certat marea, Darius a cerut să fie biciuită,
Eu nu o rog decât să mă lase să o contemplu.
O, de când privesc această mare verde,
Sărată, ca buzele iubitei mele, Annemarie.
La Vama Veche, într-un hamac, am uitat de mine
Şi am crezut că sunt o fiinţă amfibie
Care noaptea se ascunde-n mare,
Iar ziua se întinde pe nisipul fin.
O, lumea-i largă, marea-i boltită dincolo de orizont,
Vapoarele dispar pe curbura verde de apă.
Iubita mea a plecat de mult într-un oraş carbonifer,
Unde şi-a găsit un ceferist şi stă ascunsă
Într-o gară mică. Aşa că fii binecuvântată mare verde,
Doar tu mă înţelegi, doar tu nu mă trădezi
Şi mă primeşti în fiecare an să-ţi simt pântecul,
Să fiu parte din tine.
Iar când voi muri să mă aşezaţi pe un rug plutitor,
Să ard cu o flacără albăstrie.

poezie de Mircea Florin Şandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea-i mare
Oriunde în zare.
Soarele răsare,
Tot în ea dispare

Marea-i mare
Cu valuri călătoare.
Mii de-notătoare
Îţi apar în cale.

Marea-i mare
De la munte pe cărare,
Serpuită pâ-n la vale,
Pân ce dă în largul mare.

Marea-i mare
Cu-a sa zbuciumare,
Cu zbor de păsări călătoare,
În glas doar a lor chemare.

Marea-i mare,
Clară îndrumare
A vaselor fărmare
Spre veşnică uitare.

Marea-i mare,
Totuşi nu atât de mare.
Poate fi o rezumare
Şi putină informare.

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul intrase în dormitor, deşi nici gând să doarmă, nici el. Fiul lui, pe care mereu îl considerase a fi foarte cuminte, ajunsese în faţa Comisiei Disciplinare a Institutului. Ce însemna oare acest lucru? În nici un caz că n-ar avea absolut nici o vină, doar nu ajunsese din greşeală în această situaţie. Iar blondul era tare nemulţumit din această cauză. Îl dezamăgise oare Lucian? Nu era foarte sigur de acest amănunt, dar îi venea tare greu să-l considere nevinovat. Şi nu-i plăceau probleme de acest gen. Nu-i plăcea ca lumea să-l arate cu degetul, vorbindu-l pe la spate, şuşotind pe seama comportamentului fiului său. Uşa dormitorului se deschise şi intră Diana. Era întuneric, deci, n-o vedea prea bine; îi auzi însă glasul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!