Oglinda din afara timpului

Oglinda din afara timpului am privit
şi modul meu de-a prinde viaţa l-am văzut
lacom şi pofticios căci ultima ocazie s-a ivit
cu lumea să mă raportez în cercul devolut.
Impulsul ce fierele-mi mişcă e provocarea,
poate pentru că de mici am fost învăţaţi
mai buni decât noi înşine să fim, precum zarea,
ori poate, pentru a ne simţi destul de importanţi,
ne creşte vrerea de a cunoaşte răsuflarea
dorinţei de-a iubi ce se-adânceşte precum marea.
În fond, lumea toată-i o descoperire
care cere negreşit o acţiune.
Acţiunea de-ar fi un sentiment,
stimulentul ne-ar duce oriunde fără viriment
şi dacă lucrarea ar fi un cuvânt,
cu siguranţă "exist" ne-ar fi acoperământ.
Am avut zile cu cerul în mână
şi nopţi albe cu rele şi bune împreună,
dimineţi speciale dar şi aparent egale
şi-n aceeaşi mişcare constantă
continui căutarea uneori delirantă,
aştept acţiuni ce existenţa-mi completează.
Între timp, visez şi mişc munţii,
mut aşezări şi cursuri de ape urmăresc
dar dorul de-a cunoste nu se stinge
căci viaţa-i paleta infinită de emoţii,
de gesturi şi idei ce slăvesc spaţiul
înfipt în prezent sau pierdut în imaginarul vieţii.
Apoi, din nou vreau emoţii şi senzaţii,
iubire vreau şi mă întreb de îmi ajunge
când mult prea mare-i cererea care mă frânge
de-a fi eu însămi chiar şi în oglinzile de sânge.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei nu-s din picăturile de ploaie...

aproape fabulă

Suntem o lume plină de cuvânt,
Lăsat, să ne zidim cu el iubire
Şi să trăim cu drag şi dăruire
Fată de tot ce poate fi mai sfânt.

O altă lume, tot la fel de sfântă,
Poate cea mai curată dintre ele,
În care, loc, au prea puţine rele,
E lumea celor care nu cuvântă.

Şi negreşit, sămânţa vieţii, apa,
Furând câte ceva din amândouă,
Cu picături de ploaie şi cu rouă,
O altă lume, marea, o adapă.

Pe fundul ei, tăcute ca o stâncă,
E lumea picăturilor modeste,
Mai fără de păcat şi mai celeste,
Stau cufundate-n liniştea adâncă.

Urcând uşor, o simţi într-o trezire
Şi agitată cum loveşte malul,
Iar peste toate stăpâneşte valul
Precum un călăreţ, peste oştire.

Şi tocmai sus, pe val, stau cocoţaţi,
Şi inactivi şi fără greutate,
Doar cu plăcerea de-a fi duşi în spate,
Tot felul de nocivi şi de rataţi.

Ei nu-s din picăturile de ploaie,
Sunt doar o pleavă, frunze, putregai,
Uşor plutind şi prinşi precum un scai
Pe haină, într-un cuvânt, gunoaie.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui

Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mironosiţa

Mi-am coperit a mele plete
În negru-albastru măsluite.
Mi-am tras pe suflet jaluzele
Să mi-l ascundă chinuite.

Mi-am întrebat de sunt iertată,
Dar nimeni nu mi-a dat răspuns.
Am înţeles îndurerată
Că nicio caznă nu-i de-ajuns.

Apoi mi-am cufundat genunchii
În tot ce e semantic chin;
Am sfărâmat ai mei rărunchii
Urlând de-atât amar venin.

M-am flagelat cu bisturiul
Făcându-mi mătrăgună vrerea.
Nu vreau să pierd al meu pariul
C-odat' se va sfârşi durerea.

Căci nu se poate: e o lege,
Îngenunchiată de-ţi e firea,
Iertarea de păcat dezlege
Atunci când în pământ privirea

Îţi pironeşti fără s-o-ndupleci
De-a îşi sălta de-acolo catul;
De-a fi iertat umil adulmeci
Umblând de-a lungul şi de-a latul.

Iar din iubire fără samăn
Pentru umila mea cosiţă,
El a făcut ca să m-asamăn
Cu un Cuvânt: Mironosiţă.

poezie de Dana Staicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea artei

Eu nu sunt o artistă, inima mea însă,

în căutarea frumosului m-a trimis,

să-ncerc a-l găsi chiar şi-n al meu abis.

Nu-i treabă uşoară, vă zic..,

dar rezultatul va veni negreşit

atunci când dorinţa-i aşa mare

că se confundă cu însăşi viaţa în spirale.

Cortina lumii materiale am tras, saturat

şi-o alta pe cerul scenii mele s-a desfăşurat...

Aici nu se stă cu picioarele pe pământ,

aici, nimic nu-i nevoie s-atingi,

o lume-i de senzaţii şi simţiri,

e lumea cea adevărată scăldată-n armonii.

Pianul pluteşte pe-o mare turcoaz,

îl vezi dar nul vezi, e sunetul lui pe talaz.

Fiori de plăcere îţi trec pe piele şi-n gând

când respiraţia petalei de crin

s-aşază discret, surâzând,

pe buzele-ţi însetate de soare precum un măslin.

Fascinată,-n lumea nouă-naintez,

desenele alb-negru colorez

şi-ajung aşa la desăvârşire

căci în culoare stă întreaga fire.

Nu sunt o artistă cum s-ar zice

însă am găsit frumosul diafan ce de plăcere inima-mi frânge...

O frânge în mii de sunete, senzaţii şi culori,

o-mbracă-n mantie de zefir din seară până-n zori

şi-o-nalţă mai sus, tot mai sus,

sumbrul şi ambiguu rămân la apus...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea artei

Eu, nu sunt o artistă, inima mea însă,
în căutarea frumosului m-a trimis,
să-ncerc a-l găsi chiar şi-n al meu abis.
Nu-i treabă uşoară, vă zic..,
dar rezultatul va veni negreşit
atunci când dorinţa-i aşa mare
că se confundă cu însăşi viaţa în spirale.
Cortina lumii materiale am tras saturat
şi-o alta pe cerul scenii mele s-a desfăşurat...
Aici, nu se stă cu picioarele pe pământ,
aici, nimic nu-i nevoie s-atingi,
o lume-i de senzaţii şi simţiri,
e lumea cea adevărată scăldată-n armonii.
Pianul pluteşte pe-o mare turcoaz,
îl vezi dar nu-l vezi, e sunetul lui pe talaz.
Fiori de plăcere îţi trec pe piele şi-n gând
când respiraţia petalei de crin
s-aşază discret, surâzând,
pe buzele-ţi însetate de soare precum un măslin.
Fascinată,-n lumea nouă-naintez,
desenele alb-negru colorez
şi-ajung aşa la desăvârşire
căci în culoare stă întreaga fire.
Nu sunt o artistă cum s-ar zice
însă am găsit frumosul diafan ce de plăcere inima-mi frânge...
O frânge în mii de sunete, senzaţii şi culori,
o-mbracă-n mantie de zefir din seară până-n zori
şi-o-nalţă mai sus, tot mai sus,
sumbrul şi ambiguu rămân la apus...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 18 ani

La 18 ani, o fată e totul..
Are atenţie, înţelegere,
ocrotire şi amor discret.
Ea există pentru orice înţelept...

La 18 ani, un tânăr
e privit cu asprime,
neîncredere de tată în fiu:
"Stăm noi de vorbă mai târziu!"

La 18 ani, o fată ştie,
Înţelege totul...
Va dori, va lupta
Să nu piardă confortul.

Totuşi, nu păstrează
prea mult farmec pentru viitor.
Când tinereţea se duce,
plictiseala apare în dormitor.

Tânărul de 18 ani
e mai interesant...
Poate ajunge realizat,
rasat, experimentat.

Îşi poate oricând oferi
plăcerea egoistă, irezistibilă
de-a gusta, de-a iubi
o fată de 18 ani, disponibilă.

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul timpurilor neştiute

Noi, când ne-am sărutat? Nu-mi amintesc
De-a fost la început, de-a fost în vară...
Sărutul nostru, tandru şi firesc,
A fost când ne-am privit întâia oară?

Îţi aminteşti ce simplu, natural,
Acele buze şi-au unit dulceaţa
În spaţiul devenit atemporal
Când, în sărut, simţeam, eternă, viaţa?

Mai ştii cât a durat? Eu nu mai ştiu
Şi nici nu vreau, dar cred că-n veşnicie,
De-ar fi la fel sărutul, de-ar fi viu,
Ne va-nsoţi. Aşa aş vrea să fie!

Iar de va fi atunci cum a mai fost,
Înseamnă că, prin vieţile trecute,
Era mereu cu noi, era al nost'
Şi-n timpurile noastre neştiute.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stare de dimineaţă...

Am un dor de inimă de copil şi un sentiment fragil,
Era atât de simplu pe atunci pe când eram copil.
Acum mă zbat şi vreau să răzbat precum aş vrea,
O carte s-o citesc de la tine cu părerea ta.
Asta-i doar o speranţă de viitor când sunt tristă
Şi lacrimile curg ca la o artistă.
O stare de-agitare, mă duce-ntr-o simplă constatare, pe care,
Uneori aş vrea s-o văd că fiecare o are.
Chiar vreau să te trezeşti în fiecare dimineaţă,
Cu mintea clară şi zilei noi să-i faci faţă,
Într-un mod curajos şi chiar ingenios,
Cu multe idei, dar de-a dreptul fricos.
Dimineaţa suntem nişte roboţi ai propriilor minţi
Şi murim încet precum nişte sfinţi,
Dar vreau să ştii că şi tu vei afla,
Că va fi cineva ce va salva lumea.

poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de cuvinte (un alt fel de poem)

Pe crengile de vise
Pe versuri triste scrise
Pe verdele lăstar
Pe cerul de cleştar
Pe zorii dimineţii
Pe cartea sfânt-a vieţii
Pe vânt călduţ, uşor
Pe aripa în zbor
Pe câmp cu ghiocei
Pe-a viţei vechi cârcei
Pe-adâncului ascuns
Pe gândul nepătruns
Pe soarele-n săgeţi
Pe rouă-n dimineţi
Pe astre luminoase
Pe umbra de pe case
Pe strigătu-n cuvinte
Pe lacrima cuminte
Pe urma ei lăsată
Pe lumea neschimbată
Pe rostul fără rost
Pe zâmbetul ce-a fost
Pe adieri de vânt
Pe-a câmpului pământ
Pe liniştea-n tăcere
Pe-a inimii zăcere
Pe dorul de-a iubi
Pe foamea de-a simţi

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave Maria!

AVE MARIA,
fluture al cerurilor,
polenul stelelor,
Tu ce-n rugăciuni rătăceşti
şi inimile sărace ne hrăneşti
cu speranţa de-a ajunge la tine,
asigurându-ne că Cerul ne aparţine!

AVE MARIA,
Mamă a noastră şi-a fiilor noştri,
cu puterea ochilor tăi albaştri,
opreşte scânteia unui fulger,
transorm-o-n aripă de înger
pentru a da lumină celor dispăruţi,
cu Cerul acum convertiţi!

AVE MARIA,
ceaţă a minţii şi gândului şubred,
lumina celor ce cred,
pedepsiţi cu speranţa micuţului ied
de-a ajunge la Tine, chiar şi cei zămisliţi
din insticte şi de impulsuri nutriţi,
de orgasme nesupuse ferfeniţi!

AVE MARIA,
Noi, fiinţe de lut ruginit,
avem un vis de-mplinit,
speranţa umană făcută din aripi
să ne poarte la tine în patimi
şi-n pântecele tău liniştit,
pacea să găsim negreşit.

AVE MARIA,
când numele Tău buzele-mi descoase,
din gură-mi ies fluturi-de-mătase,
simt o bucurie celestă şi nu ştiu de ce
dar numele ţi-l cânt sotto-voce...
Poate-i doar numele tău de Mamă,
cu siguranţă nu-i o anagramă,
care recheamă ai săi fii
scăpaţi de destinul lumii sub rodii.

AVE MARIA,
că-i zi sau e noapte,
mereu ireal şi peste-poate,
Tu cobori şi ne mângâi,
lacrimile ni le ştergi
şi calea spre Adevăr ne alegi!
Ne iartă Măicuţă gândul ce fuge
căci plăcerea pământeană ne frânge
şi aşa, el ajunge-n nămeţi
sau devine cai verzi pe pereti...

AVE MARIA,
buchet alb de crini,
azi suntem ai Tăi pelegrini,
cu aripi de dor atingem al tău mormânt
care-i în Cer dar şi-n fertilul pământ!
Îngenunchem în astă diminaeţă cu smerenie
participanţi suntem la Sfânta Utrenie!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte

Eşti ca o pată de culoare
Un fulger roşu-nmiresmat
Pictat cu grijă pe o floare
Într-un tablou adevărat

Ai adunat în tine timpul
Sfidând zâmbind, trecerea lui,
Chiar dacă îţi reflectă chipul
Amprenta lui, a timpului,

Tu ai rămas la fel, frumoasă,
Icoana mea, cum te privesc!
Cum te aştept să-mi vii acasă
Să te alint, să te iubesc,

Dar câteodată uiţi şi-s lacrimi
De te-ai vedea cum te văd eu!
De mi-ai simţi aceste patimi
Ai ştii... te voi iubi mereu

Eu nu ascult ce spune lumea
Ea nu te va vedea aşa
Ea nu-mi va înţelege foamea
De-a te dori, de-a te avea,

Hai vino-n braţe-mi, mă răsfaţă,
Vreau inima să-ţi simt cum bate
Vom adormi şi-n dimineaţă
Te voi trezi uşor, în şoapte

poezie de Adi Conţu (5 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte

Eşti ca o pată de culoare,
Un fulger roşu-nmiresmat,
Pictat cu grijă pe o floare,
Într-un tablou adevărat.

Ai adunat în tine timpul
Sfidând zâmbind, trecerea lui,
Chiar dacă îţi reflectă chipul,
Amprenta lui, a timpului.

Tu ai rămas la fel, frumoasă,
Icoana mea, cum te privesc!
Cum te aştept să-mi vii acasă,
Să te alint, să te iubesc.

Dar câteodată uiţi şi-s lacrimi,
De te-ai vedea cum te văd eu!
De mi-ai simţi aceste patimi,
Ai ştii!... te voi iubi mereu.

Eu nu ascult ce spune lumea,
Ea nu te va vedea aşa,
Ea nu-mi va înţelege foamea,
De-a te dori, de-a te avea.

Hai vino-n braţe-mi, mă răsfaţă,
Vreau inima să-ţi simt cum bate,
Vom adormi şi-n dimineaţă,
Te voi trezi uşor, în şoapte.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orgolii

Orgoliu nemăsurat şi mândria
Sunt lucruri ce ne-au furat bucuria
De-a ne căuta sau de-a ne găsi,
De-a conjuga, la prezent, verbul,, a iubi".

Sunt la o bătaie de inimă... distanţă
Nu-i timp pentru atâta ignoranţă
Iubeşte-mă, când dorm cu tine-n gând
Iubeşte-mă, când te alint sau când îţi cânt!

Iubeşte-mă şi-atunci când te mai cert
Iubeşte-mă, când grabnic eu te iert
Când te aştept cu visele pe masă
Tu, pentru mine-nsemni mereu,, acasă"!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aş cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Şi nici nu sunt sigur că merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aş simt obligat să întorc serviciul
Şi nu ştiu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă preţuieşte.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aş cere şi nu aş primi,
Aş fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerşeală,
Aştept doar să fiu iubit
Şi atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri şi vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci aşa L-am văzut pe Dumnezeu
Şoptindu-mi prin senzaţii.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puţin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de Cosmin Druţă din Teorie poetică şi poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i scopul vieţii tale

Care-i scopul vieţii tale,
Doar să faci numai parale,
De-a lucra cum ţi se spune,
Să n-ai nopţi şi zile bune?
Să lucrezi şi nopţile-n vis
Că n-ai făcut precum ţi-au zis,
Să n-ai timp să te odihneşti,
Să ai greaţă când te trezeşti?

Să nu vezi cum creşte floarea,
Sau că a sosit ninsoarea,
Să te joci cu bulgări iară
Cu fetiţa pe afară?

Să n-auzi nici ciripitul,
Să nu-ţi placă gânguritul,
Nici femeile frumoase
Când te pun să speli la vase?

Care-i scopul vieţii tale,
Să te vaiţi numai de şale,
Sau viaţa-ntregă să iubeşti,
Să simţi şi tu că mai trăieşti?

Va veni şi vemea poate,
De nu le mai faci pe toate,
Ai avut timp pân-acuma.
E târziu, se-ngroaşă gluma!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu prea bine că nu sunt vrednic de Dta; te-am rugat de atâtea ori să ierţi dac-am îndrăznit să arunc asupra vieţii D-tale umbra aceasta nefericită şi tot de atâtea ori ai avut bunăvoinţa de a-mi trece cu vederea acea evidentă slăbiciune de caracter, acea lipsă de acţiune care e cauza tuturor relelor mele.... Pentru Dta va fi, fără îndoială, mai bine de-a lepăda departe această sarcină, pe acest om care nu poate nimic, nu vrea nimic, pe acest om care numai ţi-ar mânca zilele cu propria lui neputinţă şi laşitate. Neavând curajul vieţii, neavând o rază de senin în suflet, am îndrăznit cu toate astea a te iubi, am avut lipsa de cuget de-a te compromite în ochii oamenilor, am pus dorinţa de-a fi a mea peste orice consideraţii şi peste orice cuvinte de cruţare aş fi avut; mă sperii eu însumi de răutatea cu care te-am tratat.

Mihai Eminescu în scrisoare către Veronica Micle (4 februarie 1880)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!