Poveste din dializă...

După ce le-am dat bineţe fetelor din dializă,
le-am spus, sincer, cu blândeţe: - Astăzi nu mai intru-n criză,
nici nu chem infirmiera la final să-mi ţină stază,
sigur merg pe filiera: doar pe mine punem bază!
Ce să vezi, totul e bine când o dăm pe armonie,
iar discuţia începe: - Ai mai scris vreo poezie?
– Una, dis de dimineaţă: "DACĂ CEL DE SUS... MĂ CERE",
pe care-o citeşte Gela cu cea mai mare plăcere!
Doamna Neacşu face zâmbre că n-are şi ea Facebook,
încearcă să bage strâmbe şi vrea schimbare de look.
Lupancea e cam nervos că nu-i merge "manivela",
de tv nemulţumit, dă lui Chelbe "daravela",
zicând că e obosit, cu ea nu are ce face,
se întoarce plictisit, în pat se duce şi zace!
Barbu, ca de obicei, nicio vorbă nu mai scoate,
dar din ochi îi sar scântei, iar să vorbească nu poate!
Numai Domnul Vasilichie turuie ca o morişcă,
mă freacă (ca pe ridiche) şi-apoi mă-nvăluie-n frişcă!
Face versuri, spune glume şi o dă pe fantezie,
iar la gură face spume: i-a ieşit iar poezie!
Povesteşte despre Gimi, căţeluşa lui isteaţă,
din categoria "primii", "cei mai buni căţei pe piaţă"!
Hei, dar m-am luat cu taina şi-am uitat esenţialul:
tensiunea-şi pune haina şi de-acum începe balul!
Am intrat în fibrilaţii şi de-aici nevoie mare:
se lărgesc-strâmtează spaţii: când căldură, când răcoare!
Dana-i prima vigilentă, asistentă personală,
spune Andreei, prudentă, că e treaba cam nasoală!
Tensiunea este bună, numai pulsul se "distrează",
iar inima, cam nebună, când bate des, când stopează!
Anunţă pe Domnişoara, care soseşte îndată,
şi începe iar povara: treaba pare încurcată!
Se mai ia o tensiune, din nou inima ascultă,
dificilă misiune: astăzi este treabă multă!
- Fetelor, să vă grăbiţi, să putem evita drama,
repede să pregătiţi electrocardiograma!
Harnicele furnicuţe se pricep, şi-n mare grabă,
amabile şi drăguţe, se pun serios pe treabă.
Un propranolol aduce, poate cu puţin noroc
tensiunii-i punem cruce dacă-i dăm şi-un betaloc.
– Lăsaţi capul mai pe spate, cât mai sus picioarele!
Stela, repede cât poate, pregăti tampoanele.
Toată lumea e pe fază, nimeni nu se fâstâceşte,
la Fresenius se lucrează ştiinţific, nu băbeşte!
Şi cum totul este bine când se termină frumos,
mulţumesc cum se cuvine că am scăpat sănătos!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplarea

Furios nevoie mare,
Se gândeşte la-ntâmplare
Şi nu poate să-nţeleagă
Cum, nevasta lui cea dragă
Poate să i-o facă-aşa
Lui, de parcă n-ar avea
Intuiţia la ea.

Cu trei zile-n urmă-a spus
- Iar el nu i s-a opus –
Că mătuşa ei bătrână
E bolnavă. "Să rămână
În tot weekendul cu ea
Dacă-i liberă şi vrea
Cât de cât a o-ajuta".

Şi-a plecat! Iar el, "cuminte",
Doar din câteva cuvinte
S-a-nţeles, a rezervat
Şi la mare a plecat
Iute cu amanta. Da,
S-o-ngrijească – de! – că ea
N-are pe altcineva.

Toate bune... până-n seară
Când – ah! – inima să-i sară
Când, pe-o uşă din hotel
Au intrat şi Ea, şi El,
Ea – nevasta lui, vezi bine!
El – vecinul. Ah, Mărine,
Tare-mi pare rău de tine!

Na! – că are-o grijă nouă:
Lasă că v-arăt eu vouă!
Cum adică, eu, minţit?
Chiar credeai că m-ai prostit?
Cum să-mi spui aşa ceva
Când mai simplu îţi era:
"Dragă, plec la mama, pa!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colegilor mei din salon

Eşti băiat frumos, Petrică,
dar năravul tău te strică,
mai bine erai urât
cu comportament plăcut,
că tu intri-n fibrilaţii
şi ne produci palpitaţii!

Dana, Ema şi Ancuţa,
speriate dau fuguţa,
o aduc pe Domnişoara
să-ţi consulte inimioara.

Bagă ser, bagă injecţii,
inimioarei îi fac frecţii
şi cu tratament banal
aduc pulsul la normal.

Uimit, Chelbe, doar oftează,
Vasilichie se stresează,
Barbu priveşte-ngrozit,
Gela te-ar vrea liniştit,
doamna Neacşu se uimeşte,
declarând că te iubeşte,
fi'ncă ştie ce vorbeşte:
te vrea sănătos, fireşte!

Doar Ion este tăcut,
parcă este surdo-mut,
deşi-i pare rău de tine,
respectuos, cum se cuvine,
se simte că-i e ruşine!

Sus ceşcuţa de cafea
că v-am turnat peste ea
bucurii şi sănătate
pentru fiecare-n parte.

Fraţilor, eu mă fac bine
că vă este drag de mine,
noi, cu toţii ne iubim,
numai sănătoşi să fim!

Chiar dac-am îmbătrânit,
tot mai vreau să fiu iubit!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maricica...

Mama lui de Photoshop,
Sunt toate frumoase foc,
Însă numai pe ecrane,
Când le vezi... sunt mai "sărmane"

M-a oprit una pe stradă,
M-am trezit că mă întreabă:
Mă mai ştii? Sunt Maricica!
Dintr-o dată mă luă frica!

Maricica ce-o ştiu eu
N-are frate chipul tău!
E mai altfel, mai stilată,
Mai finuţă... nemachiată

Pe când tu? Îmi fac şi cruce
Cât fard faţa ta mai duce...
Aveai ochi frumoşi, căprui,
Ai tăi... unul e mai şui!

Ce să spun... hai sărut mâna!
Dau să fug... însă nebuna
Se ţinea scai după mine
Să îi scriu o poezie

Şi i-am scris una pe loc:
Maricica, zic, stop joc!
Scoate poza din profil
Că-n real... eşti cam trotil

Plus că ai rămas c-un dinte,
Nu mai spun că n-ai nici minte,
Iar în rest?... eşti o frumoasă!
Dar mai bine stai în casă

Că dacă mai ieşi pe stradă,
Creezi vreo degringoladă,
Te-am pupat! Mă rog... bezea,
Mai mult chiar nu îţi pot da...

Şi-am luat-o uşor la trap,
Doar cu gândul c-am să scap...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru Elfida şi Tanţa (din Centrul de dializă Fresenius NephroCare Constanţa)

Tot încerc în dializă
să nu produc iar vreo criză,
să nu intru-n fibrilaţii
şi să creez palpitaţii
că Elfida şi cu Tanţa
n-ar vrea să-mi strice vacanţa
cât timp mă aflu-n Constanţa,
ci doresc să mă simt bine
în mediul ce îmi convine:
voie bună, rodnicie,
pace şi prietenie,
peste tot noi vrem să fie
zâmbete şi armonie,
ce rost are supărarea
să ne-nvolbure ca marea,
tristeţea nu-şi face loc
să prezică nenoroc,
noi doar râdem şi glumim
că vrem să ne veselim,
nu avem mai multe vieţi
să cunoaştem mulţi poeţi,
singur unu-i printre noi
şi ne-ncântă, e vioi,
stima noastră e aleasa
că il cheamă Prioteasa.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rifca cea frumoasă la rabi

Într-un orăşel de munte
Rabi–i omul învăţat.
Are el răspuns la toate
Şi se face ascultat.

Veni Rifca cea frumosă,
Zise cum vă spun acum:
- Eu am cinci copii acasă
Şi al şaselea-i pe drum.

Spune Rabi, mă învaţă,
Sigură-s că tu le ştii:
Ce să fac de acum în viaţă,
Ca să nu mai fac copii?

Stă Rabii şi se gândeşte
Şi-o priveşte pe sub geană ;
«Ah! Ce frumuşică este »
Iar păcatul îl îndeamnă.

- Când Ştrul îţi face ochi dulci,
De la mine tu să ştii
Dacă-n pat ai să te urci,
Picioarele-ntr-o oală să le ţii.

-Dacă ăsta este sfatul,
Mă gândesc – nu-i vorbă goală,
Eu am să-mi trimit bărbatul
Ca să-mi cumpere o oală.

Au trecut doi ani de zile,
Poate chiar ceva în plus,
Şi din nou la Rabi vine,
Rifca, dar nu cum s-a dus.

-Rabi, am acum şase copii
Şi iar sunt însărcinată.
Ştiu că toate tu le ştii.
Mai învaţă-mă o dată.

-Rifca dragă, rog să-mi spui
Dacă sfatu-ai respectat:
Picioarele-ntr-o oală să le pui
Când cu Ştrul te urci în pat.

-Sfatul, eu l-am respectat.
Dar bărbatul minte n-are:
Două oale mi-a luat.
N-a găsit una mai mare.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?

Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ţine
Puşca drept, şi trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,

Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aş spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic".

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui pensionar optimist

"Deşi sunt coşcogeamite bărbat,
Înalt, voinic, destul de arătos,
La pensie-am ieşit anticipat
Şi, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Îmi creşte tensiunea în artere,
Iar pulsul mi-e la limita de jos,
Să urc pe scări eu nu mai am putere
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Colesterolu-mi este ridicat
De-o cârjă mă susţin când merg pe jos
Mi-e greu cu diabetul zaharat
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

La ochi am dobândit o cataractă,
Pe toate-n jur le văd acum pe dos,
Iar muşchii feţei nu se mai contractă
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Sunt surd acum de ambele urechi
Şi nu aud, chiar de-mi vorbiţi frumos,
În spate mă mai ţine-un junghi mai vechi
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

De-o vreme mă cam supără prostata,
Mi-e sexul fleşcăit, cândva fălos,
De băutură mi-e ficatul gata
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Bojogii mei sunt negri de tabac,
Am paraziţi în intestinul gros,
Am patru operaţii la stomac
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!

Reumatismul zburdă prin ciolane,
Când plouă simt că-mi trece os prin os,
Îmi fac ades varicele şicane
Dar mulţumesc, sunt bine, sănătos,

Acum, scuzaţi, închei a mea misivă
Ce sper c-o să vă fie de folos,
Că sunt la terapie intensivă...
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!"

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După nuntă, feciorii se duc iarăşi în cărăuşie şi nurorile rămân iar cu soacra acasă. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură şi, cum înserează, se culcă, spunând nurorilor să fie harnice şi dându-le de grijă ca nu cumva să adoarmă, că le vede ochiul cel neadormit. Nora cea mai mare tălmăci apoi celeilalte despre ochiul soacră-sa cel atoatevăzător, şi aşa, una pe alta se îndemnau la treabă, şi lucrul ieşea gârlă din mâinile lor. Iară soacra huzurea de bine. Dar binele, câteodată, aşteaptă şi rău. Nu trece tocmai mult, şi vine vremea de însurat şi feciorului cel mic. Baba însă voia cu orice chip să aibă o troiţă nedespărţită de nurori... de aceea şi chitise una de mai înainte. Dar nu-i totdeauna cum se chiteşte, ce-i şi cum se nimereşte. Într-o bună dimineaţă, feciorul mamei îi şi aduce o noră pe cuptor. Baba se scarmănă pe cap, dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face, şi, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, şi pace bună! După nuntă, bărbaţii din nou se duc la treaba lor şi nurorile rămân iar cu soacra acasă. Baba iarăşi le dă de lucru cu măsură şi, cum vine seara, se culcă după obicei.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropo de noua "Lege a Pensiilor" - Scrisoarea unui pensionar optimist

"Deşi sunt coşcogeamite bărbat,
Înalt, voinic, destul de arătos,
La pensie-am ieşit anticipat
Şi, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Îmi creşte tensiunea în artere,
Iar pulsul mi-e la limita de jos,
Să urc pe scări eu nu mai am putere
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Colesterolu-mi este ridicat,
De-o cârjă mă susţin când merg pe jos,
Mi-e greu cu diabetul zaharat
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

La ochi am dobândit o cataractă,
Pe toate-n jur le văd acum pe dos,
Iar muşchii feţei nu se mai contractă
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Sunt surd acum de ambele urechi
Şi nu aud, chiar de-mi vorbiţi frumos,
În spate mă mai ţine-un junghi mai vechi
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

De-o vreme mă cam supără prostata,
Mi-e sexul fleşcăit, cândva fălos,
De băutură mi-e ficatul gata
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Bojogii mei sunt negri de tabac,
Am paraziţi în intestinul gros,
Am patru operaţii la stomac
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!

Reumatismul zburdă prin ciolane
Când plouă simt că-mi trece os prin os
Îmi fac ades varicele şicane
Dar mulţumesc, sunt bine, sănătos,

Acum, scuzaţi, închei a mea misivă
Ce sper c-o să vă fie de folos,
Că sunt la terapie intensivă...
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!"

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedeapsa a venit dar nici acuma...

E boală peste toată omenirea,
Însă durerea nu ne mai atinge.
Şi nu mai ştim ce e compătimirea
Decât atunci când spaima ne străpunge.

Nu mai rostim măcar o rugăciune,
Deşi e ciuma roşie pe-afară,
Însă sperăm mereu la o minune,
Când înspre noi doar negri nori coboară.

Pedeapsa a venit dar nici acuma,
Când singura speranţă e o cuşcă,
Nu vrem să înţelegem ce-i cutuma,
Care pe toţi cu furie ne muşcă.

Ne-am săturat să stăm numai în casă,
Dar azi, doar pasărea e-n libertate,
Depresia ne taie ca o coasă,
Şi aerul îl căpătam în rate.

Şi vântul bate, bate-atât de tare,
Încât nu poate nimeni să-l răpună
Şi se zăresc numai trei cruci în zare,
Iar pe pământ e cea mai grea furtună.

Pe una zace, Cel fără de păcat,
Purtând pe frunte-a spinilor povară,
Cuiele morţii, în palme i-au intrat,
Iar faţa Lui e albă ca de ceară.

Apostolii se-apropie de cruce,
Dar nimeni să-L salveze nu cutează,
Putere n-au, când iadul ne conduce,
Iar Domnul îi priveşte şi oftează.

Dar totu-i scris în Cartea cu Destine,
Şi nimeni n-are drept să se opună,
El şi-a dat viaţa să ne fie bine,
Însă-'ntre noi doar ura se adună.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şedinţă la Asociaţie

Am dat curs la invitaţie
Şi m-am prezentat pe loc
Sâmbătă, la Asociaţie,
La şedinţa pentru bloc.

Ordinea de zi e mare,
Dar răbdare, să vedem,
De rămâne în picioare.
Nu cumva să deviem...

Se începe cu prezenţa,
Care, sincer să vă spun,
Consemnează-n fapt absenţa
Celor care se opun
Din principiu, la schimbare
Şi la orice s-ar propune,
Neîncrezători se pare
Că se fac şi lucruri bune.

Suntem cinci, cu mine şapte,
Căci îmi reprezint şi soacra,
Care-i dusă după lapte
Şi n-a apărut săraca.

Prinde glas întâi Popeasca,
Până să înceapă totul,
Cum că nu mai vrea ca proasta
Să tot pună-ntr-una botul
Şi să măture aleea
De seminţe şi ţigări,
Când avem, vorba aceea,
O femeie pentru scări.

Sare arsă şi Ioneasca,
Cu pisicile din bloc.
A mai zis de treaba asta
Şi nu s-a schimbat deloc
Obiceiul să se pună
Animalelor mâncare,
Iar acestea să rămână
Şi să-şi facă treaba mare.

Dar Georgeasca mi se pare
C-ar avea altă problemă,
Cu gândacii de pe scară,
Care umblă fără jenă
Şi-au intrat la ea în casă,
Din bucătărie-n baie,
De-a ajuns să stea retrasă,
Disperată, în odaie.

Se mai plâng unii de molii,
Alţii nu mai vor căldură.
Cică se lucrează-n dodii
Şi că Asociaţia-i fură...
Uite-aşa se face unu,
Când şedinţa se încheie
Şi de ce-am stat ca nebunu'
Nici măcar nu am idee.

poezie satirică de Mihai Manolescu (27 martie 2014)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Star Trek

Sunt science fiction... personajul
Care aleargă printe stele
Acolo sus, am avantajul
De-a spiona lupta-ntre ele
Căci informatia-i putere
Eşti foarte cool, dacă o ai
Iar eu o dau doar cui... mi-o cere
Precum agenţii FBI
Ştiu... vreţi să ştiţi ce vi se-ntâmplă
Ce vă e scris acolo sus
Ce gânduri vi se bat sub tâmplă...
Ce-aţi vrut să spuneţi şi... n-aţi spus!
Ce semn e astăzi mai în formă
Din universul vast, astral
Şi face faţă la reformă
Pentru-a trăi omul normal!
Ce semn zodiacal, fireşte
Permite s-aduni bani la CEC
O fi Berbecul? O fi peşte?
În faţa lui eu, zău, mă plec!
Căci banii mei, salar pe... Lună
În doar o zi îi cheltuiesc
Azi ce-ai în mână... e minciună
Ca minciuneaua se topesc!
Şi uite-aşa îmi trec tot anul
Cum trec şi stelele pe cer
Cu... uite banul, nu e banul
O lume plină de mister!
Precum în Star Trek bunăoară
Aceasta este ţara mea
Ce? Vi se pare într-o doară?
E science fiction? S-ar putea!

Tot pe acolo sus vuieşte...
Bate de libertate-un vânt
Sub semnul Racului... fireşte
Căci racul dă-napoi... pământ!
Bietul ţăran român se-ntreabă
(De auzit, aude... vântul)
Aşa... doar să se afle-n treabă
Unde-i pământul? Nu-i pământul!
Unde e legea? Nu e legea
Cea din domeniul agrar
Şi stă ca prostul Sandu Blegea:
Păi sunt sau nu sunt proprietar?
Cu legea funciară-n mână
Dar şi cu ochii ţintă-n cer
Ţăranul nostru-o să rămână
Învăluit doar în mister
La fel ca-n Star Trek bunăoară
Aceasta este ţara mea
Ce? Vi se pare într-o doară?
E science fiction? S-ar putea!

Pe boltă totul străluceşte
Sub semnul de neconstestat
Al Vărăstorului fireşte
Vărsăm... impozite la stat
Căci timpul trece-n fărădelege
Şi-s mulţi care încurcă treaba
Specialişti, se înţelege
La lovituri de stat... degeaba!
Iar noi... cu taxe şi chirie...
Şi ne-or mai cere pe dreptate
Impozite şi pe chelie
S-acoperim tot ce se poate
Pe senatori şi chiar pe Sfântu'...
Pe Domnul X sau pe alt domn
Nu-i ştie vântul nici pământu'
Şi sunt cinstiţi numai în somn
Uite aşa facem de toate
Tot aşteptând daruri din cer
Noroc divin şi sănătate
Iar restul este un mister
La fel ca-n Star Trek bunăoară
Aceasta este ţara mea
Ce? Vi se pare într-o doară?
E science fiction? S-ar putea!

Acolo sus... totul e bine
Sub semnul stelelor din cer
Şi al Balanţei căci, în fine...
Ea pune totul pe taler
Cu bucurie, cu suspine
Că suntem slabi că suntem tari
Viaţa noastră o reţine
O... Floare şi doi grădinari
Din când în când mai dăm de dracu'
Mai dăm cu dreptul nostru-n stâng
Dar când să mai plângă săracu'
Când până şi bogaţii plâng!
Şi chiar de câteodată-i vine
Să dea el cu cuţitu-n piatră
Ce poate face? Se abţine
Privind la câinii care latră
Căci precum Star Trek bunăoară
Aceasta este ţara mea
Ce? Vi se pare într-o doară?
E science fiction? S-ar putea!

poezie satirică de Corneliu Sofronie din Unda veselă, spectacolul "Dosarele U" (1996)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Văd că ştii cum să răstorni situaţia în favoarea ta.
Lucian: Nu întorc nimic în favoarea mea, pentru că situaţia este deja în favoarea mea!
Stela: Aşa-i; eşti, de obicei, favorizat... Bine, frumosule! Nu uita să urmezi întocmai tratamentul.
Lucian: N-aş îndrăzni să uit. Voi ţine minte chiar şi-n somn.
Stela: Asta-i bine. De altfel, voi fi aici peste şase ore, pentru următoarea injecţie.
Lucian: Cum?! Care următoarea?! Adică, n-am scăpat?
Stela: Nu, frumosule! Ai 12 injecţii; asta a fost de abia prima. Vei face câte trei pe zi, una la opt ore.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate!
Stela: Ba da, se poate! Doar că astăzi le vei face la şase ore, iar de mâine vom regla programul. În plus, pe tot parcursul tratamentului, nu ai voie să părăseşti nava.
Lucian: Asta-i tot?!
Stela: Mai vrei şi altceva?
Lucian: Cum crezi că voi suporta toate astea?! Atâtea sacrificii... Mai bine m-ai condamna la moarte!
Stela: Nu exagera, frumosule! Nu-i vorba decât despre trei zile de tratament.
Lucian: Trei zile... Bine. Voi încerca să le fac faţă. Sper că voi reuşi. Din nou...
Stela: Nu eu sunt de vină pentru ceea ce ai păţit, frumosule. Din nou...
Stela: Sincer, nici eu, doctore. Cel puţin de data asta.
Alex: Bine. Acum să plecăm. Ceilalţi ne aşteaptă de mult. Pariez că sunt nerăbdători să ne vadă.
Lucian: Nu-i nevoie să pariezi, bătrâne. Sunt sigur că ai dreptate.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp de schimbare

Le-am complicat un pic pe toate.
De fapt... le-am complicat cam mult,
Crezând că poate-avem dreptate.
Privesc în jurul meu... ascult.

Era, cam totul, mult mai simplu,
Tot ce doream, tot ce trăiam.
Acum devine foarte amplu
Şi mă întreb de-i ce voiam.

Începem toţi cu plâns sau zâmbet,
Puţini se nasc cei ce doar tac,
Dar când apar, e totul foşnet
Şi chiar din prima zi îţi plac.

Cumva trăim doar la extreme
Şi echilibrul e precar,
Vrem demonstraţii, teoreme,
Nu mai trăim viaţa ca dar.

Poate fi simplu... nu mai este.
Pe undeva, nu este rău.
Putem trăi într-o poveste,
În vârf de munte... sau în hău

Simt că e timpul de-o schimbare,
Simt că e timpul să mai fim.
Avem o şansă... una mare.
Hai să-ncercăm să o trăim!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raspuns final?

Privind aceeaşi stea ce mă inspiră
O vorbă-am vrut ca să îţi spun,
Răspunsul tău mă cam intrigă
Nu pot să înţeleg, nu ştiu.

Să fi grăit tu oare adevărul?
Sau eu am înţeles greşit…
E imposibil, spun buzele tale,
La ce mi-ai spus mult m-am gândit.

Motivul forte de l-ai spune,
Acel motiv din urmă care
Îmi face mie imposibil
Să mai visez in continuare.

Poate că mulţi mi-au spus că e mai bine
S-aştept să treacă timpul rău,
Dar greu se mai scurg ale mele ore
Când nu sunt prin-prejurul tău.

Aşa că îndrăznesc din nou
Să îţi vorbesc ca un ecou,
Prin versuri chiar nereuşite
De mine mult, mult chinuite.

Alege-o variantă de răspuns:
Poţi spune “da”, poate vei spune “nu”,
S-au chiar poţi spune “mai incearcă tu”,
Dar steaua mea se-ndreaptă spre apus.

Iar de răspunsul tău va fi
Acelaşi, dar numai de-aş şti,
În pace eu te voi lăsa
Voi şti că nu vei fi a mea.

Dar sper acum, măcar de-această dată
Răspunsul dat, să fie doar al tău,
Să nu fie influenţat de alţii
Să fie sincer, clar ca un ecou.

Încerc să-nchei, dar mi-este foarte greu
Căci incă nu ţi-am spus tot ce simt eu,
Însă măcar un lucru-aş vrea să îl reţii:
Dăm doar un semn, sau un cuvânt, sau orice-ar fi.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mic se suie în pod şi coboară de-acolo un căpăstru, un frâu, un bici şi o şa, toate colbăite, sfarogite şi vechi ca pământul. Apoi mai scoate dintr-un gherghiriu nişte straie foarte vechi, un arc, nişte săgeţi, un paloş şi un buzdugan, toate pline de rugină, şi se apucă de le grijeşte bine şi le pune deoparte. Pe urmă umple o tava cu jăratic, se duce cu dânsa la herghelie şi o pune jos între cai. Şi atunci, numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros şi slab, de-i numărai coastele; şi venind de-a dreptul la tava, apucă o gură de jăratic. începe a purta caii încolo şi încoace, şi numai iaca slăbătura cea de cal iar se repede şi apucă o gură de jăratic. Fiul craiului îi mai trage şi atunci un frâu în cap, cât ce poate, şi apoi iar începe a purta caii de colo până colo, să vadă, nu cumva a veni alt cal să mănânce jăratic. Şi numai iaca, şi a treia oară, tot gloaba cea de cal vine şi începe a mânca la jăratic, de n-a mai rămas. Atunci fiul craiului, mânios, îi mai trage un frâu, iar cât ce poate, apoi îl prinde în căpăstru şi, punându-i frâul în cap... Şi cum sta el în cumpene, să-l ia, să nu-l ia, calul se şi scutură de trei ori, şi îndată rămâne cu părul lins-prelins şi tânăr ca un tretin, de nu era alt mânzoc mai frumos în toată herghelia.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua cea de astăzi

În ziua cea de astăzi să-nveţi mai mult ca toţi
Să-mprăştii Fericire şi de iubit să poţi
Mai mult ca ieri, mai mult ca vreodată pân-acum,
Să nu urăşti pe nimeni, de jignit nu ştii cum.

În ziua care-ncepe să iei din răsărit
Lumină şi Viaţă şi-n suflet, încolţit,
Să stea mereu mai verde, mereu tot mai voios
Un Simţământ de Bine şi-o foame de Frumos.

Din noapte, Înţelepciune şi Linişte-ai luat
Din zi să iei Iubire să ai mereu de dat.
Ce Bunătate-n noapte ai primit, înapoi
Să dai mereu mai multă, s-ajungă pentru doi.

Răbdarea cea din noapte când soarele-a apus
Să o cultivi în alţii şi să priveşti în Sus
Ca Binecuvântarea să o primeşti sutit,
Că doar de-o-mparţi cu alţii o simţi tu înmiit.

Numai Speranţa fie-ţi al vorbelor Izvor
Şi Vorba Bună dă-o cu grabă tuturor.
Celor ce le lipseşte, spre trebuinţi să dai,
Pentru cei în păcate, Iertare tu să ai.

Priveşte lumea toată cu ochi Cuprinzători
În viaţă peste grele învaţă-te să zbori
Iar pieptu-ţi, cu Nădejde să-l ai mereu umplut
Din groapă când pleci, Liber, să-l iei pe cel căzut.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Musca

Nu vreau să produc stupoare,
Nici s-ajung iar de poveste:
Musca, pentru mine este
Cea mai proastă zburătoare ;

N-am nimica personal
Chiar de este vreunul, frate,
Care intră şi se zbate
În vreo balegă de cal,

Sau aşa cum zice-o vorbă,
Precum dumneaei, în grabă,
Doar ca să se afle-n treabă
Se amestecă în ciorbă,

Şi apoi, privind la fapte,
Că pot face-o epopee (!)
Făr’ să aibe vreo idee
Cade-aiurea şi în lapte,

Însă treaba cea mai cea,
De consider musca bleagă,
Când mi-e lumea a’ dragă
Pică proasta-n ţuica mea,

Chiar când trag un păhărel,
Nu-i scot vorbe, numa’ zic,
Cicătelea mi-e amic (?!)
Mă trezesc, aşa, cu el….

Iar acum, nu-i mare sculă,
D-aia nici n-am să vi-l spui,
Sper şi io ca dumnealui
Poate-o simte pe căciulă!....

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!