Suflet de vers
Sunt poate totul sau nimic,
Pot să fiu mult sau doar un pic,
Un sub-atom sau univers,
Dar eu de fapt sunt numai vers.
Cuvinte simple-n ritm de dans,
Îmbrățișate în balans,
Ce numai muzică așteaptă
Și suflete încet deșteaptă.
Sunt o iubire fără trup,
Din 'nalt de ceruri mă tot rup,
Plutesc ușor fără de chip,
Ca dragostea s-o înfirip.
Pot să fiu totul dar nu vreau,
Ascuns în poezie stau,
Aici e locul meu acum,
De-aici iubirea pot s-o spun.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre suflet
- poezii despre poezie
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre versuri
- poezii despre ritm
- poezii despre muzică
- poezii despre inteligență
- poezii despre dans
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Perfecțiune?
Vreau să fiu perfect în toate,
Dar apoi stau și gândesc,
Oare îmi voi da dreptate
Dacă, poate, mai greșesc?
Este ea, perfecțiunea,
Chiar ceva ce îmi doresc?
Îmi șoptește rațiunea
Să mai stau să mă gândesc.
Ar fi bine bun la toate?
Mă ajută cu ceva?
O ascult, îi dau dreptate,
M-am pierdut pe undeva...
Pot fi geniu, pot fi suflet,
Sau iubire... sau nimic,
Pot fi versuri, pot fi cântec,
Pot fi tot... sau doar un pic.
Pot să fiu perfect în toate?
Poate nu, poate că da,
Conștiința va răzbate,
Voi trăi și voi vedea.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre perfecțiune, poezii despre viață, poezii despre greșeli sau poezii despre genialitate
Trup cu nume
Sunt singur și în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit și cine sunt nu știu.
Sunt foarte mulți acei ce-mi dau binețe,
La fel și foarte mulți ce nu îmi dau
Și stau în bucurie sau tristețe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.
Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.
Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăți din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre promisiuni, poezii despre cunoaștere sau poezii despre bucurie
Cu capul în nori
M-am însetat cu amintiri
Din cupe pline cu nimic,
Le-am tot golit, doar din priviri,
De tot ce aș mai vrea un pic.
Acum parcă sunt beat... deloc,
Trezit de ce-aș putea să fiu,
Mă simt cum ard... dar fără foc
Într-un apus de ploi, târziu.
Privesc cum nori din ceruri cad,
Sunt mult prea grei de tot ce-i gri,
Iar eu, un suflet de nomad,
Nu pot de ei, a mă feri.
Devin fără să vreau, subit,
Un amețit cu capu-n nori
Și deși singuri au venit,
Eu cred că zbor... și am fiori.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre ploaie, poezii despre nori, poezii despre foc, poezii despre devenire, poezii despre amintiri sau poezii despre alcoolism
Să vreau să fiu a ta
Degeaba mă iubești apatic,
De nu tresar când mă atingi
Nu te feri să fii sălbatic,
Înspre extreme să mă-mpingi
Degeaba mă săruți pe buze
Și-mi spui că mă dorești nebun,
Când trupul meu caută scuze,
Pe care-n vorbe nu le spun
Degeaba-s mângâieri pe frunte,
Când eu pe sânii mei aș vrea
Atingeri care să asculte,
Tot ce acum pot doar visa
Degeaba cumperi flori frumoase,
Dar mâinile nu-mi spun nimic,
Vreau degetele-ți să îmi lase
Fiori ce m-ar trezi un pic
Nu vreau să fii numai bărbatul,
Ce siguranță îmi va da,
Fi-mi și iubirea și păcatul,
Ca eu să vreau să fiu a ta
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre sărut
- poezii despre sâni
- poezii despre siguranță
- poezii despre nebunie
- poezii despre mâini
- poezii despre frumusețe
- poezii despre flori
Tot ce vreau
Aș putea să-ți fiu enigma timpului strivit în struguri,
Sub picioare de femeie, într-o vie, în amurguri,
Pot să-ți fiu și alb și roșu, nici prea mult, nici prea puțin,
Să mă simți cum curg prin tine, aromat precum un vin
Sau de vrei, pot fi oceanul, o furtună trecătoare
Pot fi vântul verii tale, pot fi cald, pot fi răcoare
Pot să-ți fiu oftatul tandru odihnit pe a ta piele,
Printre șoapte coborâte, lângă tine, dinspre stele
Îmi doresc să-ți fiu sărutul veșniciei pe obraz,
Un apus pictat pe coapse c-un fior magic, turcoaz
Tu zâmbește, mă acceptă, n-am nevoie de mai mult,
Vreau să-ți fiu adolescentul în al dragostei tumult
Pot să-ți fiu o mângâiere, sau sălbaticul nebun,
O tăcere ce-ți vorbește când la pieptu-mi te adun,
Iar de vrei, pot fi devreme, îți pot fi mereu târziu
Tot ce vreau de fapt, femeie, este să mă lași să-ți fiu
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre vară, poezii despre timp, poezii despre struguri sau poezii despre stele
Lumea mea e-n poezie
Parcă n-am trecut prin viață, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheață, parc-am fost altundeva.
Nu aici și nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.
N-am avut un rost pe lume și aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenței din inexistența mea.
Am trăit în altă lume și e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopții și am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina și ploi și jale și tot răul omenesc.
M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veșnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanțuri, pot să zbor și pot să cânt
Și sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.
Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor și să renasc,
Și de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre vinovăție, poezii despre trandafiri sau poezii despre superlative
Eu sunt
Sunt fapte care nu se spun
Și vorbe care nu se-aud,
Sunt șoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.
Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.
Adesea mă întorc plecând
Sau plec și nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.
Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să știu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.
Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut și ce-am avut.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre realitate, poezii despre gânduri, poezii despre artilerie, poezii despre aripi sau poezii despre adevăr
Eu sunt femeie
Eu sunt femeie, și-nseamnă că-s actriță.
Joc mii de roluri și am si mii de fețe,
Eu sunt femie, sunt cea mai rea ființă
Aleg drumurile scurte si istețe.
Eu sunt femeie, și mint fară să vreau
Și fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ți iau
Eu sunt femeie, iubesc și pot urî...
Eu sunt femeie, și sunt ca și pustiul
Pot să sufoc, și pot să-ți ard privirea,
Și pot sa fiu și apa, atunci când îți e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simți iubirea.
Eu sunt femie, mai pot și ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aș putea...
Dar sunt femeie, și pot să fiu și slabă...
Eu sunt femeie, și multe ori bârfesc,
Și câteodată mă prefac că-s tristă,
Cu aceleași chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori și egoistă.
Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care bărbații nu o prețuiesc
De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire
Și din iubire pot să și urăsc.
Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Așa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Și chiar de slabă sunt și plâng fără-ncetare
Eu sunt și voi rămâne tot femeie...
poezie de Anna Panovici (14 iulie 2008)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre viitor, poezii despre prezent, poezii despre plâns sau poezii despre minciună
Orchestra cuvintelor
Nu pot să-ți fiu altar fără ca cerul
Să își asume partea lui de vină
Pentru cuvinte ce dezgheață gerul
În vers cuprins de grația divină
Eu sunt un muritor ales de el
Prea rușinat de gânduri sau de fapte
Ce știe c-a greșit, dar într-un fel,
A regăsit lumina după noapte
Mă tot întreb mereu de ce-i așa
Dar pân' la urmă nici nu mai contează
Atâta timp cât simt că inima
În simfonii de îngeri îmi vibrează
Mă regăsesc, cumva, un dirijor
Orchestra lui e marea de cuvinte
Și-o să le-aștern prin suflete ușor
Să le iubească și să le alinte
poezie de Adi Conțu (2 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre ger, poezii despre cuvinte sau poezii despre rușine
Esența rătăcită
M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer
Culeg zâmbete și stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur
Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam
De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup
De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Știam tot, dar ce "incult"
Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învățat,
Neînțelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat
Doar trăiam o existență
Care nu era a mea,
Risipind ce e esență
Și ajută a zbura...
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre învățătură sau poezii despre uitare
În negura din jurul meu...
În negura din jurul meu,
Plutesc adesea numai eu,
Copac cu ramura de nea.
La tâmple am nămeți de stea...
În suflet verile mi-au ars...
Pomada verbelor, în ceas
S-a scuturat și mă întreb:
Sunt om, sunt pasăre sau cerb?
Sunt floare, stea, quasar sau râu?
Sunt lacrima în spic de grâu?
Pot fi din toate câte-un pic,
Ori poate nu pot fi nimic.
Sunt un atom! Clepsidra-i spartă
Eu sunt doar o pictură moartă,
O cifră în statistici cave
Mai insalubre, mai bolnave!
Cenușa risipită-n zori
Apoi tăcere și... ninsori,
Vaier și clopote, mormânt.
Și-atunci ce sunt?! Nimic nu sunt!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre verb, poezii despre statistică, poezii despre râuri, poezii despre păsări sau poezii despre pictură
Mă rog să-Ți fiu
Mă rog să-Ți fiu un vas ales de Tine,
să folosești din plin viața mea
spre slava Ta, spre tot ce este bine,
să fiu al Tău întreg pe veci aș vrea.
Mă rog, Isus, ca ochii mei să plîngă
numai de dragul Tău cît voi trăi,
viața mea de Tine să se strîngă
și numai voia Ta s-o știu grăi.
Doresc, Isuse, scumpa mea Comoară
și prețiosul meu Mărgăritar,
să-Ți pot purta și eu a Ta povară,
să-Ți fiu și eu alături pe Calvar.
Ajută-mă, căci făr' a Ta putere
și fără harul Tău nimic nu pot;
nu sunt nimic, nimic e slaba-mi vrere,
ci numai Tu și Harul Tău e Tot.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Traian Dorz despre viață, poezii despre ochi, citate de Traian Dorz despre ochi, poezii despre dorințe, citate de Traian Dorz despre dorințe, poezii despre creștinism, citate de Traian Dorz despre creștinism, poezii despre comori, poezii despre Iisus Hristos sau citate de Traian Dorz despre Iisus Hristos
Tot ce sunt
Eu sunt, de fapt, doar o oglindă care îți spune cine ești
Tu te privești, te simți, te cauți, te regăsești și te iubești,
Sunt doar un sol, un oarecare, un trecător zâmbind discret,
Un trandafir întins spre stele, un suflet tandru de poet,
Nimic mai mult... închipuire, ce te va face să tresari,
Să râzi din nou, să te descoperi, cu ochii tăi frumoși și mari
Să nu mă uiți, să nu te superi, o mângâiere-ți voi lăsa,
Ridic o aripă spre tine, te îndrăgesc, dar nu pot sta
Primește-mi versul, e cadoul, e tot ce astăzi pot să-ți fiu,
Minune dulce de femeie, atât sunt eu... e tot ce știu
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare sau poezii despre râs
Sămânță de iubire
Atâta dezbinare nefirească,
Atâta zgomot pentru te miri ce,
Cuvinte care pot să otrăvească,
Mă-ntreb de omenia încă e.
Atâta zbucium care numai strică,
Priviri ce dor și gânduri fără sens,
Iubire ce se zbate și abdică,
Deși ea este forța-n univers.
Ne depărtăm de ceilalți fără voie,
Pentru idei ce nu ne aparțin,
A devenit și ura o nevoie,
Pe care însă eu nu o susțin.
Putem fi buni, dar ne alegem jalea,
Ne tăvălim fără de rost în ea,
Nu cred că doar aceasta ne e calea,
Sau dacă este, este una rea.
Atâtea aberații inutile,
Iubire unde ești, de ce nu vii?
Mai sunt încă aici inimi fertile,
Ce te vor crește pentru a iubi.
poezie de Adi Conțu (13 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre inimă, poezii despre idei, poezii despre dor sau poezii despre creștere
Eu vreau totul sau nimic
Eu vreau totul sau nimic,
Tu-mi oferi câte un pic,
Clipe dulci de amor și dor
Sau fior după fior.
Eu vreau sărutări nebune,
Tu îmi dai... ce nu pot spune,
Ce nu îndrăzneam a-ți cere
Îmbrăcându-mă-n plăcere.
Eu vreau merele-ți din sân,
Tu credeai că sunt păgân,
Tandru, blând, nerușinat,
Însă sfârcul... mi l-ai dat.
Eu vreau mijlocul de floare,
Tu mă prinzi c-o-mbrățișare
Și mă strângi năucitor,
Între coapse... pe covor.
Eu vreau totul sau nimic,
Tu-mi oferi câte un pic,
Azi ceva, mâine ceva,
Lâng-o ceașcă de cafea.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plăcere, poezii despre nerușinare sau poezii despre cafea
Aici sunt păcate
Și-mi iartă greșeala de-a ști să iubesc,
Cu mintea, cu trupul, cu suflet ceresc,
Mă iartă că-mi caut etern în femei,
De-acum până-n clipa când vii să mă iei
Greșeli sunt destule și știu că le fac,
Sunt înger în versuri, în viață sunt drac,
Mă iartă degeaba, degeaba mă ierți,
Nu pot să nu fiu și aștept să mă cerți
Aleg semnul crucii chiar dacă greșesc,
Regrete m-apasă, dar vreau să trăiesc,
Degeaba promit că încerc să mă schimb,
Nu știu cum să port o coroană de nimb
Sunt doar păcătos pe un drum luminat,
Cu trupul murdar, dar cu suflet curat,
Mă iartă din nou că iubire aleg,
Din trup de femeie ajung s-o culeg
Atunci când va fi judecata de-apoi,
Oricum ne-om întoarce în cerul tău goi,
Nu vreau să mă judeci prin ce-s pe pământ,
Aici sunt păcate, acolo sunt sfânt
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre femei sau poezii despre trupul femeii
Iubirea noastră
Tu ai putea să fii și fără mine,
Însă nu poți să fii și fără noi,
Fără iubirea ce ne curge-n vine
Și ne menține-n viață pe-amândoi.
Eu aș putea să fiu un singuratic,
Dar singur doar cu tine vreau să fiu,
Să ne iubim cu patos și sălbatic,
Apoi să te iubesc așa cum știu.
Eu îmi doresc să-ți fiu orice dorință,
Nu trebuie decât ca tu să vrei,
Mă lasă să-ți alin din suferință,
Iubire să-ți ofer și tu s-o iei.
Tu m-ai făcut să fiu ce nu-s cu tine,
Un visător ce scrie fericit,
Iubirea ta m-a vindecat pe mine
Și tu-n a mea din nou te-ai regăsit.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre singurătate, poezii despre fericire sau poezii despre declarații de dragoste
Sunt eu, sărutul
Sunt vorbe ce nu vrei să spun,
Cuvinte ce nu vreau s-ascult,
Sunt clipe ce nu vreau s-adun
Și amintiri ce-au fost demult.
Sunt lacrimi care nu mai curg
Peste obrajii mult prea seci,
Uscați de vântul din amurg,
Când tu de lângă mine pleci.
Sunt zâmbet dulce când revii,
Atingeri care le aștept,
Sunt toate câte le mai știi
Atunci când tu mă strângi la piept.
Sunt sânul meu în palma ta,
Ce te așteaptă neîncetat,
Sunt eu, sărutul ce te vrea,
Ascuns la mine în oftat.
~Adi Conțu~
poezie de Adi Conțu (11 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Adi Conțu despre zâmbet, citate de Adi Conțu despre vânt, citate de Adi Conțu despre sărut, citate de Adi Conțu despre cuvinte sau citate de Adi Conțu despre amintiri
Geografia fără cuvinte
Doar zăpezile veșnice care
sunt mai vechi decât istoria
nu pot fi încadrate în aceasta
deoarece
despre zăpezile veșnice
nu s-a putut spune niciodată nimic în plus
de ceea ce sunt astăzi...
Geografia prin ce nu poate fi schimbătoare
sau înșelătoare?
De la o zi la alta,
Pământul poate fi umed sau uscat;
apele pot ieși din matcă sau seca;
plantele pot fi verzi sau uscate,
însă zăpezile veșnice au fost întotdeauna
și sunt de asemenea reci
și unicele prin alcătuirea care
n-a înșelat așteptările...
Geografia fără zăpezile veșnice
se poate menține viabilă doar
punând în plan cimitirele
când acestea
sunt etalate prin simple imagini
fără a fi prezentate în cuvinte
fiindcă atunci ar părea istorie...
poezie de Vasile Dan Marchiș
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre istorie, poezii despre verde, poezii despre plante, poezii despre imagine, poezii despre geografie sau poezii despre botanică
Liniște bizară
Ce liniște e astă seară-n casă!
O liniște cum n-a mai fost de mult,
Și-mi place vocea ei și o ascult,
Mă-nvăluie, m-atrage, e frumoasă.
Nu mi-am dorit așa o seară tristă,
Dar dacă e aici pot s-o admir
În mersul ei ușor, ca un zefir,
Și c-o aromă care nu există.
Valsează, e desculță, e ușoară,
Aud, cumva, o muzică de dans,
Dispare și apare-ntr-un balans
Iar muzica devine mai bizară.
Mă vede și, în fumul de țigară,
Se-apropie șoptindu-mi câte-un vers
Din epopeea timpului pervers
Ce caută acum s-o dea afară.
Sunt versuri sacre, sunt nescrise rime
Încerc să le notez rapid, febril,
Dar sunt oprit de-un sunet de mobil
Iar liniștea dispare-n întregime.
- Alo, sunt eu, nu-ți este dor de mine?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre viteză sau poezii despre vals