Pasărea
tăceam și răsfiram cuvinte
în crâng se zbăteau ca să cadă
galbene frunze
lumânarea s-a stins între lacrimi de ceară
am luat de mână cerul
să îi arât ce a mai rămas din oameni
mă îmbrac în haine de pământ
să ascult tăcerea cuvintelor ce mor
aici, târziu, la țărm uitat de mare
sunt cântec în amurg
pe buze foșnește cuvântul a valuri
să aprind în ochi curcubee
în poarta vieții o făptură
atât de albă, atât de pură
pășește încet către cer, pășește spre iubire
iubirea sufletului în țipătul pământului
cuvântul este tril divin, e tainică chemare
iar cântul ei e dus spre alte zări de păsări călătoare
mă așez pribeag pe stânca goală
tot așteptând apusul
tu ai venit în zorii noi
din suflet preacurat să aprinzi lumini
nu te-ai ascuns în ziduri de tăcere
tu ai zburat, aleasa cerului, spre stele
dar totul a fost doar un vis
tu pasăre măiastră, închisă în colivii
azi scriu surghinuit pe drum de seară
mă arde ceara arsă și strig
arată-mi Doamne calea către ea
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pe raze de suflet
dacă nu exist
atunci cine sunt
am văzut într-o zi nevăzutul
rătăcind în abisul din noi
între cer și pământ se întind timpuri ce curg
lumea plânge în zadar
uitând, aici nu există un dar
atunci am înțeles cine sunt
frunze galbene cad iarăși pe triste poteci
eu scriu cu lumânări de suflet pe ziduri de ceară
uneori mă plâng
noaptea asta nu este decât un vis rătăcit
nu mai am întrebări, adun doar chemări
să vină, să vină la noi
pașii trec, se pierd în zare
iarăși lipsește cărarea
dintre noi și cel plecat
se șterg iarăși, se șterg toate
strig în ultimul cuvânt
adormit de glasul ploii
curge, curge peste noi
glasul tău, cuvântul meu
este strigât către cer
timpul astăzi e ucis
obosit, mă așez în strană
îl aștept pe Iuda, să vină, aștept sărutul fatal
crucea goală, zace afară
zac și sufletele noastre
se mai zbat în fața porții
fluturi morți în fața sorții
între noi am pus în zori, doar un strop de adevăr
o să fie aici și pentru noi o primăvară
atunci vom zbura liberi spre cer
purtând pe aripi raze de suflet preacurat
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântul
demult, în vremuri vechi
clădeam tăceri
în umbra ramurilor goale
din frunze scriam mărturisiri
pe trupuri dezgolite de copaci
sunt gând, sunt pasăre în zbor
pășesc printre cuvinte aruncate
și glasul urcă, urcă către El
în trupul meu de lut
făcut-am legământ
să scriu, să scriu mereu cuvântul Tău
pe puntea către cer
mă apropii cu iubire
pe buze însângerate port cuvântul
și din al Tău cer pogori în lume, iubirea
iubirea e azurul nemuririi, e sângele de foc și timpul este'i trupul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina
azi nu mai urc și n-am să cobor
sunt doar un pescăruș în zbor
zbor lung, prelung, amăgitor
în taina ultimului dor
mă smulg din valuri spre noaptea neștiută
sunt stea însângerată și timpul e opac
aprind luminile în palmă la ultimul popas
în drumul sorții către moarte
renasc din ape când tremură luna
sunt sete nestinsă rătăcită în uitare
se sparge cerul și curg întrebări
sunt încă departe nemărginirea să o cunosc
mă arde depărtarea
foșnesc printre șoapte
în zbor peste ape
mă trag cărările și trupul mi-e catarg
trec dintr-o întrebare în tainică chemare
voi sparge bolta cu o vorbă
înmugurind în zori
și la răscruci voi pune dans de nuferi
să lumineze tăcuții mei pași
plutesc către lumină lucind între spini
mă sting tragic în noapte
mă voi întoarce în zori
să urc, să urc
nu mai cobor
mă apropii de cer
sub taina sfântă a primei împărtășiri
să fiu o flacără în zbor
mă cheamă lumina
sunt taină și spirit
cuvântul mi-e zbor
eu am venit să împletesc fântâni
aici, în infinit
să aprind lumini
vestind cuvântul Lui, în zorii zilei noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zori
aici și timpul a murit
înjunghiat
tăcut, necunoscut
cărările mă alungă
spre alte lumi, spre alte dăți
pulsează în mine un foc necunoscut
pășesc peste ape
sub steaua ultimului ceas
fășnesc gânduri în tragice amurguri
aici și clipa sângerează
cuvântul a rămas pe buze uscate
mă cheamă un glas
himerice lumi
mă arde retina sub țipătul luminii
noaptea dansez în ploaie cu strigoii
sub lacrima nufărului alb
uitat între pleoape
în zori, urc să cioplesc
fântâni de rouă în cer
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ancora sufletului
apasă gânduri pe umeri
atârnă veghea pe gene
în labirintul gândului nespus
picură ceară din neguri uitate
susură amintiri din amintirile moarte
eu scriu pe coji roase de arțar cuvinte
le așez tăcute pe aripi rupte între coperțile timpului
ochii aprind stele
căutând pietre pe fundul mărilor
ei, un demiurg, tăcut...
un fir de iarbă
a rămas agățat într-un zbor
țipăt ascuns într-un crin
se aprind aripi de humă
urcând către piscuri străine
cu făclii de amurg în privire
nisipul s-a revărsat din clepsidră
în mână a rămas fir de lut astupând sângele pierdut
pulsează timpul în artere
ceasornicul a stat
catargul agătat de nori printre stele
ancora s-a rostogolit în nisip
urlă zadarnic steagul căzut
eu scriu un vers pe matca timpului pierdut
mă ridic pe vârfuri de gânduri
netezind tăcerea din adâncuri
orologiul a încremenit
plouă cu flori în abisul privirii
cuvântul meu, un strigăt în apus
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cocorul
aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig și e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare și timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma cațăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă și un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
uciși de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur și sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu știu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieții
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina și întunericul, în tăcere
mă dor lanțurile vieții
sânge pe dalele timpului
m-au înfășurat în tristețea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beții cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieți
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăștiați
de mine, de viață
păsări călătoare țipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aștept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalț la cer
munții înalți să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zborul
mi-e glasul urlet tăcut
am stins lumânarea în camera goală
doar tăcerea vorbea prin cămară
picurau din gânduri lacrimi de ceară
sunt cântec în amurg
un glas foșnind în trecătoarele valuri
trec ore pustii
caut crucea de taină
aprinzând lumini în stanca de piatră
în zbor sacru către El
din șoapte căzute în zăpadă
croiesc calea
din palme zboară un înger
adoarme ecoul în palmă
mi-e somnul prelung și sângele curge
mai cad ireal flori siderale
port urmele vieții în mine
ca un surâs în pântecul zilei
mă atinge întunericul
căuta chipul tău
plămădit în prima zidire
la final mor și eu
în zbor frânt
zburător cu aripi de ceară
în cer, se aprinde focul tăcerii în rugă
veghind devenirea
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul poem
e frig afară și mă sting
plouă în cer și lacrima doare
mă scurg și scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în țipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la țărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceață
tot căutând un drum, o viață
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiți
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristețea și disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe țărm
dar țărmul azi mai este țărm
mă înțeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe țărm
sunt țărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăț în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
pașii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârșitul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumânarea
aici sunt ploi târzii și lungă este noaptea
în care pleacă în zbor spre alte zării, cocorii
zbor lung, sfâșietor
și plânge în ropot nesfârșit iar ploaia
numele meu e plâns în amurg
azi e târziu
aș vrea să știu și nu mai știu
dar ce să știu când totul este gol, pustiu
aș vrea să plâng dar nu mai pot
aș vrea să țip, să joc
dar nu am loc
pe țărm răsună pașii unui gând
gândul e trist, spre alt destin
ce viață, ce chin, ce festin
offf, câte aș vrea
dar pasul ăsta s-a sfârșit
așa că am plecat și eu un pic
să dorm o clipă doar
am obosit să mor în fiecare zi
mă voi trezi în zori să scriu
povestea unui om nebun ce crezut odată în iubire
când nu scriu, țip
când nu țip, plâng
când nu plâng, mă rog
alteori cioplesc cuvinte dintr-un ciot
aruncat de sălbatice valuri pe țărmul sufletului
nu, nu dorm
privesc cum se izbesc în tâmplă
gânduri spuse și nespuse
dintr-o piatră
lovită de veacuri aride, uscate
obosit de griji, de timpuri, de păcate
am ridicat un lăcaș pe țărmul sufletului
pentru lumea ce trece, se duce
în prag am pus o lumânare
arde și arde
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima chemare
noaptea țeseam lumina
între căderi de pleoape
să vindec rănile din suflet
păsări de foc se smulg din valuri
mă întorc pe țărm și iarăși plec
eram o pasăre în noapte
și cântul era șoaptă
dansam prin constelații în cercul lumii solitar
amăgitor, învăluit în ceață
mă mistuiam în tragic dor
curgeam
un foc de aripi
peste mare
mai deșiram povești
la fusul din odaie, la soba unui suflet
despre ultimul cocor în noapte
mereu mă întreb
sunt doar o întrebare
sau stea însetată pe un țărm
se scurge cerul în adâncuri
și pasul meu aprinde alte stele
pe bolta lumii încă o dată
în zori mi-a înflorit privirea
visam să ating nemărginirea, învăluit în ape
iar la sfârșit aprind cenușa
tot căutând în lunga zare
un om, un gând, într-o chemare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o seară
în astă seară
am să mă întorc pe țărm
mă cațăr spre cer
pe picioare de lemn
să ascult țipătul pescărușilor
orele trec, topind înserarea
apar iarăși zorile
e ziuă iar
din roua iubirii
un cântec sfâșie tăcerea
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se aprind felinare
se scurtură zorii sălbatici pe drum
respiră vântul printre gânduri răzlețe
pașii de humă se strâng, se adună în crâng
pătrunde adierea nebună în vatra străbună
se aprinde și glasul ploii în noapte
zac stele ascunse sub ape
sunt suflet chinuit care zace
neliniștea asta nu îmi dă pace
o rază zace uitată în fereastră
trec clipe în goană nebună să spună
privirea mi-o poartă departe-departe
amurgul a căzut de pe umăr și tace
curg amintiri din vise trecute
se desfac sub pași galbene frunze
e târziu și e toamnă
adun între roase coperți alte gânduri
caut o cale în beznă
bezna cheamă timpul rămas
trece o pasăre în zbor trecător peste ape
astăzi scriu femeie pe boltă
sprijin de ceruri cuvintele mele
aprind felinare în suflet cu versuri de lumină
căutând în gol nesfârșirea
respir adevărul și strig
lasă-mă Doamne să aștept învierea
în ochiul de apă din pleoape
să fiu o rădăcină a clipei ce vine
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bulgăre de lumină
pe țărm un pescăruș
singur cu marea
păsesc către el
sunt drumețul cu chipul de ceară
rănit între spini
cu fiecare pas
trecut, rămas
mă apropii de cer
mă rog, mă închin
lucesc între spini
stropi cruzi de lumină
ochii senini
a cui este vina
joc de umbre pe cer
pe umeri mantie cu crini
obosit mă așez între ani
mă închin în taina primei lumini
curgeam prin viață tăcut
în urmă fecioare
născute din mare
pășeau spre soare apune
printre valuri și spume
apune și timpul rămas
astăzi iubesc și beau orizontul cu sete
la final se naște un prunc
aici, lângă mare
surâde candid devenirii
în ochii lui cruzi răsar bulgări de lumină
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zburătorul
mi-e glasul urlet tăcut
stinsesem lumânarea în camera goală
doar tăcerea vorbea prin cămară
picurau din gânduri lacrimi de ceară
eram cântec pribeag în amurg
un glas foșnind prin trecătoarele valuri
treceau ore pustii
eu căutam crucea de taină
aprinzând lumini în stanca de piatră
în zbor sacru spre El
din șoapte căzute în zăpadă
croiam cale de suflet
zbura un înger din palme murdare de gânduri
adoarmea ecoul în vatră
mi-era somnul prelung și sânge curgea
pe treptele lumii
cădeau ireal flori siderale
purtam urmele vieții în mine
ca un surâs în pântecul zilei
mă atingea întunericul
căutam chipul tău
plămădit în prima zidire
la final muream eu
în zbor frânt peste ape
zburător cu aripi de ceară
în cer,
se aprindea focul tăcerii a rugă
veghind devenirea
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pașii sufletului
soarele a căzut pe pământ
cântecul ploii a tăcut
o lacrimă s-a scurs în palma mea
și a plâns
iarba se târa agonic la vale
coboară tăceri din văi
din mână în mână
hăulește un dor, mai latră dulăul
răsună o stâncă în stâncă
eu am rămas să scriu în nisip
povestea unui om rătăcit într-o noapte
aleargă turmele din munți
cu copitele despicând amurgul
torentele se rostogolesc în cale
se topește amurgul
sunt singur pe țărm
sufletul, o poartă spre casă
mă apasă tăcerea și clipa e dusă
încotro prin casă
caut un torent de lumină
coboară o stea
în marea de flăcări
caut un drum către casă
afară e noapte
și noapte este în mine
ochiul tăcut
pulberi de gânduri
păsări de lut și oameni de piatră
în palme, lacrima pură
plăsmuiește-mă Doamne, din roua Ta
să fiu fiorul unui gând surâzând în zare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fir de floare
azi cerul s-a despletit de valuri
cioburi de stele
curg, se scurg
din ochii tăi femeie
umblam descuț de gânduri, de păcate
mă cufundam tăcut în valuri
uneori împleteam din frunze șiraguri de șoapte
să le așez pe trupul tău în noapte
obosit mă înveleam în mantii de humă
sunt poetul ce plânge în umbră
tu pășeai tăcută în penumbră
căutam muza printre cioburi de speranță ucisă
trist, frământam în palme alte gânduri
să învelesc noaptea cu marea
mi-e dor să îmbrățișez văzduhul în lacrima cuvântului nescris
să urc spre cer, a visare
să-mi caut muza în zare
scriu, scriu
și-n dimineața crudă
o veste bate-n geamul sorții
să mă deschid într-o chemare
invață-mă Doamne, cuvântul din lacrima morții
învață-mă să te iubesc femeie
să-mi fii muză, dor și scânteie
să modelez cuvinte-n cer
ce tainic cântă astăzi marea
ce lungă-i este așteptarea
tu înflorești în zorii noi femeie din întunericul nestins
ești fir de floare, ești surâs
ești lacrima ca a topit apusul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vioara
ating timpuri
în noaptea albă dintre lacrimi
găsesc doar vise rătăcite și timpuri tocite
suspin printre frunzele cerului și lacrimile dorului
se scurg încet în mine
și mai strig așa-așa
poate mândra s-o scula
jelui-m-aș și n-am cui
cuiul dușmanului și lacrima sufletului
Doamne, dă-mi puterea să mai duc
să apuc secerișul grâului în lumina soarelui
triste reverberații curg
pășesc în gând
mângâiat de roua dimineții
tresare iarba în adieri
de ieri, de nicăieri
a amuțit tăcerea
nu am simțit durerea cuvintelor ce mor
în curte hohoteau ciulinii
mirați de țipătul privirii
se sting iubiri
curg clipe peste ape
amețite de mângâierea unui cânt
a mai rămas doar o vioară
cântă și cântă
un cântec de jale,
un cânt de uitare
zac pe un țărm
de mare, de zare
ea cântă și cântă
dar nimeni nu o ascultă.
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripi arse
e toamnă, se scurge tăcerea în scorburi
și timpul coboară agale pe pleoape
mă scurg în suspin căutând eterna iubire
visam o lume de taină în cuvânt nenăscut
să așez în orbitele goale lumina divină
sunt mugur în pământ înghețat
mi-e neliniște sângele și boală e timpul
sunt val răsfirat în alt val pe tărâm ireal
trubadur rătăcit într-o tragică soartă
în poartă plânge durerea și cântul
dar ce este cântul fără un ideal
ceasornicul bate aproape, tot mai aproape
apoi mă desparte pe mine de noapte, se pierde între șoapte
tăcerea mă înfioară și nu-i prima oară
sunt inimă de lut cioplită în piatră
cuvintele se scurg, miros de crin
pe unde trec atunci când vin
pleoapele plâng în frângeri de șoapte
pășesc spre izvoare căutând zadarnic o mare
tăcerea a rămas agățată de buze flămânde
curg lungi ploi peste suflete goale
mi-e somnul prelung între ape
susură visul rămas departe-departe
mă rotesc în spirale căutând zadarnic un cer
mi-e aripa arsă de raza crudă de soare
se scurge ceara în palme, mă arde, mă doare
cad Doamne, rănit, la picioarele Tale
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre pulberi de gânduri
trăiesc în spectacolul nefiresc al întunericului
pe ăst pământ pârjolit
unde piere iubirea și viața se stinge
în lacrimi și sânge
uneori ascult glasul anotimpurilor
în oglinda fisurată de valuri a mării
îmi caut sufletul pierdut
regăsesc doar răspunsuri eșuate
din cer curg lacrimi
prea puține, pentru astă tristă dramă
numită retoric omenire
un nor trecător a trecut întâmplător, prea departe
pescărușii au să mai vină la țărm
unii au plecat, spre alte zări, departe
îngenunchez în pulberea stelară
privesc către cer
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescărușul
am zgâriat cuvintele pe ziduri
să nu le fure timpul
amurgul zăcea între idei și subiecte
pe tâmple ardea o coroană de umbre
azi toate triste, sumbre
legat de gânduri m-am târât printre cuvinte
să plec, să fug de aici
aici nu's oameni, sunt doar cruci
curgea amurgul pe geam
drept tovarăș, a mai rămas un vis
de unii proscris
ei, un nebun ce strigă pe drum
căutam un fir de iarbă, verde-crud
în astă tristă lume
ochii se răsfrângeau prin camera goală
se izbeau de pereții uscați și seci
cântau păsări afară
pe plopi, pe tei, pe alei
pe unde vrei să o iei
dincolo de poartă
glas de copil
un heruvim se joacă
atunci am înțeles
cuvântul iubire și libertatea de a gândi liber
de toți și de toate
sunt pescăruș pe albastrul cer
nu am văzut, nu am simțit glonțul ce vine
pe țărm a rămas o pană albă și un vis efemer
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!