E joi, pe-aproape...

E joi, pe-aproape, vinerea-i târzie,
iar sâmbătă mi-e dor de toate cele,
de dus cu gândul spre telenovele
cu ce-ar fi fost şi nu a fost să-mi fie.
Şi plouă, parcă, plouă prin podele!
nici ceaşca de cafea nu mă îmbie,
şi nu mai scriu, tot ce-aş putea eu scrie,
e undeva doar oale şi ulcele.
În liniştea ades-prea curgătoare,
ce mă cuprinde stânga împrejur,
îmi dă o stare-anume fără stare,
că aş fugi pe calul cel mai sur,
cu făt-frumosul falnic din dotare...
de nu mi-ar fi prea lene ca să-l fur.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E joi, pe-aproape...

E joi, pe-aproape, vinerea-i târzie,
iar sâmbăta mi-e dor de toate cele,
de dus cu gândul spre telenovele
cu ce-ar fi fost şi nu a fost să fie.
Şi plouă, parcă, plouă prin podele,
nici ceaşca de cafea nu mă îmbie,
şi nu mai scriu, tot ce-aş putea eu scrie,
e undeva doar oale şi ulcele.
În liniştea ades-prea(mergătoare),
ce mă cuprinde stânga împrejur,
şi-mi dă o stare-anume fără stare,
că aş fugi pe calul cel mai sur,
cu făt frumosul falnic din dotare...
de nu mi-ar fi prea lene ca să-l fur.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă, iubite

Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperţi din întregul jurnal...
Plouă aici şi plouă oriunde... am fugi, am zbura, mă tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi şi-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată şi ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni şi cu regi, inundat mi-e castelul
şi mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum să dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet şi în calendar, ne plouă cu clipe şi viaţa ne trece, îmi plouă, iubite,

pe vers şi pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru şi rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...

poezie de Adriana Szabo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E miercuri dus...

E miercuri dus şi plouă... La câmpie
E ud pământul până la prăsele.
Mă uit pe dreapta, încă am inele
Şi poză-n buletin cu Nicucie.
Ce aur, ce argint? doar tinichele!
Dau tortul de cincizeci pe o felie
De douăşcinci cu bune şi cu rele.
O cioară-mi cântă lie ciocărlie...
Nu-i dau bineţe şi-n final dispare.
Cu-n fâlfâit de stânga împrejur
Îmi trece ziua-aiurea la întâmplare.
În alb şi negru fără de cusur,
Te-aştept să vii, covor de neuitare
Să-ntinzi avaramu ca-n raj kapoor.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de dus

Adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici
un fel de alba fără de pitici
cu ţigla de pe casă-n demolare.

Mă duc încet în hârşâiri de bici
şi-aud în mâini tălăngi de ursitoare
adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici.

Iar dacă nu-s ce mi-ar păsa în care
(mi-ai fost sau nu mi-ai fost şi poate nici)
din cele şapte vieţi şi trei hectare
te-am rătăcit printre atâtea frici
şi iarbă ce-mi tot creşte a uitare.

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de dus

Adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici
un fel de alba fără de pitici
cu ţigla de pe casă-n demolare.

Mă duc încet în hârşâiri de bici
şi-aud în mâini tălăngi de ursitoare
adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici.

Iar dacă nu-s ce mi-ar păsa în care
(mi-ai fost sau nu mi-ai fost şi poate nici)
din cele şapte vieţi şi trei hectare
te-am rătăcit printre atâtea frici
şi iarbă ce-mi tot creşte a uitare.

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de spirit

Am mătreaţă în sprâncene,
Şi mi-e lene... da, ce lene!
Şi să-mi vâr haleala-n bot,
Îmi e lene... şi nu pot...

Nu mă scarpin când mă mâncă,
Stau cu capu' într-o brâncă,
Nu pot sta nici în picioare,
Mi-e o lene de mă doare...

Ochii-abia îi ţin în gene,
Lene mi-e să-mi fie lene,
Şi să-nhaţ un chilipir,
Lene mi-e şi să respire...

Am mătreaţă în sprâncene,
Şi mi-e lene... da, ce lene!
Şi să-mi vâr haleala-n bot,
Îmi e lene... rău de tot...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă plouă

Mă plouă dincolo de visul vieţii,
mă plouă cu tine,
culoare din ploi,
ridică-mi de poţi cortinele ceţii,
şi lasă-mi să plouă o ploaie
de joi!

Îmi lasă să plouă pădurea
pe mine
şi gândul, iubito, îmbibat doar de noi,
să simt gustul holdei sub coaja
de pâine,
să fim doar iubire, iubind
amândoi!

Ne plouă trecutul cu clipe
uitate,
ne plouă tăceri în săli de aşteptare,
apusuri cu tine, atingeri
furate,
pe cât azi me place, ne plouă...
ne doare.

Ne plouă pe dealuri, iubirea lumină,
ne plouă un gând, rătăcind
depărtări,
ne plouă pământul mereu cu o vină,
la ţărmuri de ape, pe tulpina
de mări.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e somn, mi-e lene şi mi-e dor...

Mi-e somn, mi-e lene şi mi-e dor,
Torcând, molcom, ca in pisoi,
Şi te-aş iubi pân' mai apoi,
Şi-aş curge lin, ca un izvor...

Cu unda, trupul să-ţi măsor,
De luni, iubito, până joi,
Mi-e somn, mi-e lene şi mi-e dor
Să numărăm din doi în doi,

În dulcea înserare din pridvor,
În paşi de dans, în ritm vioi,
Să te îndoi, să mă desdoi,
La modul corespunzător...

Mi-e somn, mi-e lene şi mi-e dor!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă iar, plouă metodic, plouă lung şi plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, şi azi,
Plouă şi la ţărm de mare, şi la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galaţi şi în Bacău,
Plouă ca şi cum chiar ploaia a murit... şi-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră şi tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, şi greu, şi tare, plouă halucinogen,
Plouă cu neruşinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârşit,
Plouă straşnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbuşit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deşănţat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăşi, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?

poezie de Eduard Lupascu (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
Mi-e dor de viaţă, ca de bucurie.
Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
Mi-e dor de clipa fără de sfârşit.

Mi-e dor de vise care-s împlinite
Mi-e dor de taine nedescoperite.
Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
Mi-e dor de mine şi mi-e dor de... Tine.

Putea să fie, dar păcat, n-a fost
Acum, când îmi doream mai mult un rost
Unde am greşit şi ce-am cerut eu oare?!
Lasă-mi măcar speranţă-n inima ce doare.

Rămâne doar o amintire dragă
E trist, dar pentru o viaţă-ntreagă...
Iubire veşnică de tu vei dărui,
Dragoste nemărginită vei găsi.

poezie de Mariana Simionescu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păream inocenţi

Foşneam amândoi precum pomul sărut,
Cu buzele, frunze timide,
Prea umede parcă în vântul tăcut,
Ce suflă şi-n braţe cuprinde

Păream inocenţi, neatinşi de nimic,
Doar tremur, dorinţă intensă,
Un pic ruşinaţi... dar obraznici un pic,
Şi-o dragoste mare, imensă

Să nu mă întrebi nici de ce şi nici cum,
A fost de ajuns o privire,
A fost un atunci ce a dus la acum,
O mare, nespusă, iubire

Şi chiar dacă pare că mult a trecut,
Atingerea noastră mai ştie,
Aminte aduce de tot ce-am avut
Şi parcă din nou ne îmbie

Foşnim amândoi, aplecaţi peste vremi,
Cu gândul la ziua de mâine,
Tu ştii c-am să vin iar eu ştiu că mă chemi,
Să merg spre apus lângă tine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainele mirajului ceresc

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele prin colţuri se strecoară
pe cântecul duios venit dintr-un caval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-mi spune deodată
din haosul uitării-n braţe s-o cuprind.

Cu gândurile-ntoarse peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de amintiri uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n şoaptă îi vorbesc,
şi-n clipele venind tot mai senine
mă-mbăt cu tainele mirajului c

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge cerul

Plânge cerul în hohote,
tone de lacrimi
scăldând pământul.
Tună şi fulgeră
parcă blestemând vremea.
şi curg, curg mereu
mii şi mii de picături.
Vântul supărat
îndoaie copacii
în timp ce ploaia-i loveşte.
Natura dezlănţuită
trimite fiori reci
oricărei fiinţe.
Şi plouă, plouă, plouă...
Cerului nu-i seacă lacrimile..
Mi-e dor să-mi fie dor
de ploile copilăriei,
dar... ploaia de azi
mă nelinişteşte;
înfiorarea vremii
strecoară tainice gânduri
în mintea-mi răvăşită.
Continuă să plouă,
deşi cerul îşi luminează faţa.
Plouă asemeni unui plânset
ce pare să se sfârşească.
Vântul oftează lung,
iar lacrimile i-au secat.
Liniştea îmbracă natura,
iar seara se-aşterne încet
ca o pătură pufoasă.

poezie de Carmen Munteniţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măşti de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
prin spaţiul sideral ce-aveau de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.

Şi să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în mine

Plouă în mine, mai mult decât ştii,
mă plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceaţă,
mi-este ruga să vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
Mă plouă cărarea ce-mi ştie suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cişmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-aşează
s-asculte.
Mă plouă o viaţă, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
mă plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
mă plouă şi macii...
dar mă iartă pădurea.
Mă plouă oraşul, cu paşi...
că nu treci,
mă plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâşii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
mă plouă tăceri.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie echinocţială

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat...

Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu precis ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.

Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie autumnală

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-nroşit dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
aşază sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun..., fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri venite peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
dar ea îndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n raiul interzis.
Ele ajung..., se-apropie de mine,
le strâng în braţe, vreau să le vorbesc,
simt clipele venind tot mai senine,
văzându-le, din nou, în raiul pământesc.

poezie din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

mi-e dor,

mi-e dor de copilăria jucăuşă
unde toată lumea era a mea,
mi-e dor de adolescenţa zburdalnică
unde conta numai dragostea sinceră şi pătimaşă,
mi-e dor de gândul liber, când cugetam fără limite,
mi-e dor de naivitatea sentimentelor ce le aruncam
fără margini şi mă prindeam în jocul iubirii,
mi-e dor de surâsul mamei dojenitor
când făceam câte o boroboaţă,
căci săraca nu putea nici să se încrunte la mine,
mie dor de tot ce îmi e drag şi nu mai este,
mi-e dor de multe sentimente uitate,

mi-e dor.

poezie de Silviu Petrache (octombrie 2009)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!