Nălucire

Îndrăgostită moartă după soare,
Sfioasa lună mă atingea cu vrajă
Când în odaie strâmba lumânare
Pierea arzând ca efemeră strajă.

De ruginite balamale încătuşată,
Ţipa fereastra neglijent deschisă,
Mă dezmierda perdeaua delicată
Boţită fiind de-o adiere indecisă.

Şi pe pereţi cu veche zugrăveală
Mânată de tic-tacul de ceasornic
Dansa o umbră de fecioară goală
Pentru un creier de visare dornic.

Uzat pe dinafară iar lăuntric june
Eu parcă alintam cu palma sânul
Şi dulce glas poem porni a spune
Cu-o sclavă ce îşi adora stăpânul.

Încovoiat către podele din stejar
Alunecam cu voluptuoasa umbră.
Să ard, un vreasc în al iubirii jar,
Voiam în casa cu lumină sumbră.

După minute de plăceri înceţoşate
În zori juna nălucă o lua la goană
Şi m-am trezit cu şale îndurerate
Că-s gol satir căzut sub o icoană.

poezie de Adrian Tarita
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artemis

N-am mai aflat misterul serii
Din ochi căprui de visătoare.
Atins pe chip de bronzul verii
Mă pierd în gânduri pe cărare.

Amestecând decoruri înverzite
Cu triste freamăte autumnale
Sub crengi de vânturi răvăşite
Văd luna printre frunze pale.

Şi aura ei pe întunecata boltă
Cu galbenul de ceară glacial
Pe flacăra din inima în revoltă
Coboară fiori de univers astral.

Aproape de biserica armeană
Ajuns, zăresc ciudată umbră.
Ivită sub vitraliul cu icoană
Alunecă cu legănare sumbră.

Apoi, având magnetică privire
Superbul chip de blondă apare;
Tresare în mers o talie mlădie
Precum o flacără pe lumânare.

A ei cămaşă lungă, descheiată
Sub felinare pare albă, străvezie.
Sâni fermi fac inima să-mi bată
Şi şold curbat la atingere îmbie.

Iar fusta, parcă dăruită de Eros
E despicată către biblica ispită;
Lungi coapse în umblet graţios
Le intuiesc că-s ca de Afrodită.

Mă cred furat de aripa unui vis
Când văd surâs pe buze de rubin.
Splendoare din romantic paradis
Mi-atinge mâna şi pierdut suspin.

Vrăjit de ochi ştiuţi din reverii
Din murmur aflu interzisul dor:
Crăiasă a nopţii între astre mii
A irosit văpaia spre un visător.

Astfel, trimisă de celest Cuvânt
Îmi va lua cu scurta îmbrăţişare
Al poeziei foc şi etern mormânt
Găsi-voi orb în hăul cu visare.

poezie de Adrian Tarita
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nălucă

Năluca

O arătare ştearsă, sumbră,
O umbră vagă, fără umbră.

distih de David Boia (19 aprilie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Pe-o cărare din pădure,
M-am pornit cu pas agale,
Îs pornită după mure,
Având tocuri la sandale.

Şi uitându-mă în urmă,
Am văzut era o umbră,
Am călcat o iarbă sumbră,
Ascunzându-mă de umbră.

Umbra îmi stătea tăcută,
Însă am văzut că suflă,
Am atins cu tocul tufa,
Ea dinnou e lângă tuflă.

Hotărâtă merg spre casă,
Văd dinnou mă urmăreşte,
Iau din vinul de pe masă,
Lângă mine se-nvârteşte.

Eu mă culc şi ea se culcă,
Şi nimic măcar nu spune,
Nu ştiu când o să se ducă,
Am s-o pun la strâns alune.

Când în zori s-a luminat,
A sărit şi ea din pat,
Şi nici nu m-a salutat,
N-am văzut când a plecat.

Mă-ntreb, oare ce-a vrut,
Şi de ce s-o fi pierdut,
Am să es azi în pădure,
Poate vine după mure...
27.06.2019

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada Indiană

Te visam şi m-am trezit din vis
După primul somn, când lejer
În sălcii respira zefirul,
Iar stelele luceau pe cer.
Te visam şi m-am trezit din vis,
Şi-apoi, fermecat, am pornit-o
–Nu ştiu ce spirit m-a împins–
Către fereastra ta, Iubito!
Mătăsuri subţiri se desluşeau
În aer, povestind de paradis,
Iar mireasma pinilor curgea
Asemeni gândurile dulci în vis;
Dacă suferinţa privighetorii
În propria inima moare,
Astfel şi eu, să mă sting la sânul tău
Aştept cu nerăbdare.
O, ridică-mă din iarbă!
Mor. Leşin. Sunt pierdut aproape.
Lasă-ţi iubirea-n săruturi
Să-mi plouă pe buze, pe pleoape.
Obrazul mi-e rece şi palid –
Tumultul inimii, cumplit:
O, lasă-mi inima la sânul tău,
Unde va exploda-n sfârşit.

poezie de P.B. Shelley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o greşeală

Am făcut o greşeală,
m-am rătăcit printre umbre;
La un moment dat
m-am îndrăgostit de-o umbră,
m-am agăţat de vârful ei
şi ea mă plimba după ea
ca un somnambul.

Captivă în vraja umbrei
urmam ca un orb
drumul ei,
sacrificam clipa existenţei mele
spre a alimenta cu energia
sufletului meu
o umbră.

Vă daţi seama ce-nseamnă
a-ţi jertfi energia sufletului
pentru o umbră?

E ca atunci când încerci
să prinzi cerul,
acea iluzie a infinitului,
într-o capcană.

Am făcut o greşeală.

poezie de Ana-Cristina Popescu
Adăugat de Ana-Cristina Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

Medievală frumuseţe, palidă şi brună
Intersectând un ciclic vis de vârcolac
În noaptea când sălbatic vânt răsună,
Amor păgân va cere sub uscat copac.

Iar galben spectru sub groteştii nori,
Luna tăcută îşi trimite vraja sumbră
Peste ai ciudatei dame nărăvaşi fiori
Stârnind a lui Rasputin tristă umbră.

Şi-un visător zări-va frivolul moniţoi
Exorcizând bruna strigoaică adulteră
Apoi în zorile ce alungă răposaţii goi
Din luminat bostan ţâşni-va o himeră.

poezie de Adrian Tarita
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul iubirii

am lăsat gândurile după uşă
printre păcate, suspine şi şoapte
într-o noapte
pe ascuns, am pătruns în iatac
iubesc, sunt hoţ, ce pot să fac
o umbră sunt
din somn să te răpesc
ţi-e somnul lin şi chipul senin
nu ţipa, nu plânge
lasă sărutul să fie pecetea iubirii dintre noi
stau, privesc un înger
aşez pe perna ta un trandafir
mă înţep în spini
stropi roşii de iubire
curg pe sânii tăi
năvalnici sub ia deschisă
atât de albi, de puri, de goi
aduc cu mine o inimă plină şi un surâs
surâsul zărilor în zori

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persuasiune

Timidă ploaia se scurgea pe geam
Când reveria mea vâna prin nouri,
Nedesluşite păsări ciripeau pe ram
Şi alunecau în iarbă vesele ecouri.

De undeva venind sub o umbrelă
Paşi mici se agitau pe tocuri cui
Şi izvorând din atitudinea rebelă
Mă săgetă lucirea ochilor căprui.

Încât trezit din melancolica trăire
Deschisei larg fereastra surâzând
Apoi încurajat de optimistul gând
Am salutat cu inocenţa din privire.

Primii răspuns din senzuala gură
Al cărei ruj cu minijupul se asorta
Că-s domnul ce a fost zărit cândva
Prin mall având romantică figură.

Şi dumneaei schiţând zâmbet amar
Rapid mărturisi despre jenantul of
Produs recent de-un strâmt pantof
Ce a schimbat plimbarea în calvar.

Nefiind un prinţ călare, doar şofer
Mi-am pus galant Fiatul la bătaie.
Firescul gest, cu-a ochilor văpaie
Fu aprobat şi-am îndrăznit să sper.

Curând şofam voios către adresă
Iar lângă mine blondă trecătoare
Îşi exersa ocheadele de încurajare
Pentru un familist scăpat din lesă.

Ajuns rapid pe a lui Puskin stradă
Oprit-am vizavi de vila mai retrasă
Şi fiind desculţă, tipa voluptuoasă
Mi-a zis să bag maşina în ogradă.

În curtea casei, sub stufos umbrar
În leagăn neatins de-ai ploii picuri
M-am pus chemat rostind nimicuri
Când şold elastic mă atingea cu jar.

Analizam coapsele lungi, bronzate
Si ameţii chiar în anemicul balans.
Pierdut, în lungi minute de suspans
Sâni exploram cu gesturi delicate.

Sărutul lung, spontan incandescent
Trădă latente instincte fără bariere;
Dezinhibat, printr-o comuna vrere
Dădui frâu liber firii de iubit potent.

În leagănul aventurierului sedus
Ea mă încercă iubindu-mă călare.
Rugat apoi cu maximă candoare
Girant la BRD am devenit supus.

poezie de Adrian Tarita
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

plecam din vise către seară
mai rătăceam pe o orbită goală
din lacrimi izvorâte într-o noapte
am născocit în zori o mare
te-am dezbrăcat cu o suavă sărutare
te-am învelit în stropi de soare
şi împingeam păcatul pînă la capăt
sorbind aroma ultimului gând
plecam din braţe voluptoase
un călător prin noapte iară
iar când iubirea pierea într-o vară
mă întorceam în paşi spre ea ca întâia oară
mi's ochii lacrimi şi durere
mai căutam în zori cuvântul ce pierise
tu te scăldai în marea de odinioară
în lacrima iubirii pure
a unui poet ce iubise într-o vară, o codană
şi mai plecai femeie iarăşi
eu te urmam, biet călător în lumi deşarte
păşeam în tragica durere către moarte
am plâns în zori iubirea noastră
pe stânci golaşe de pripas
era atât de frig în lumea asta
nu am ştiut atunci de al meu pas
eu căutam ceva ce nu era firesc
şi mai scriam femeie iară
poem după poem
în căutarea nebuniei
de a mai primi odată în noapte
sărutul tău fierbinte pe obraz
sunt beat şi ceaţa asta nu-mi dă pace
te căutam pe drum în ochi cereşti
şi scriu femeie, scriu iubito
ca un poet pe drumul celor drepţi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie, căreia

Crăp uşa cu sfială,
Odaia ţi-este goală.
În perini se păstrează încă
O urmă-a capului adâncă.
La pat, stingheri, pantofii tăi de catifea,
Şi pe cearşaf o pată de cafea.
M-am întâlnit prin casă
Cu-o umbră vaporoasă.
De când pierişi, mi te-arătai întâi.

Măcar ca umbră, rogu-mă, rămâi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie căreia

Crăp uşa cu sfială,
Odaia ţi-este goală.
În perini se păstrează încă
O urmă-a capului adâncă.
La pat, stingheri, pantofii tăi de catifea,

Şi pe cearşaf o pată de cafea.
M-am întâlnit prin casă
Cu-o umbră vaporoasă.
De când pierişi, mi te-arătai întâi.

Măcar ca umbră, rogu-mă, rămâi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul

Spirale galbene strecoară
clinchete metalice pe portative obosite,
halucinante şi timide onduleuri
se conturează din şolduri de fecioară... goală, albă,
din foc de soare,
din umbră de lună
îşi concentrează dansul,
şi-l revarsă în mări de ochi străvezii
din care picură dulci lacrimi,
se preling pe obraji umezi,
şi se prăvălesc în oceane de sirene adormite...

şi ea dansează
în centrul perfect al sinelui,
punctând cu degetele-i graţioase
stele din vise universale,
de pe bijuterii scumpe cu scântei delirante...

şi tot dansează,
întorcând universul pe dos,
dezbrăcându-l de întunericul profund
îl desenează după mişcarea coapsei ei angelice,
pe foi galactice, străvechi,
pe când imense planete
răsar în părul ei tomnatic...

încă mai dansează... la infinit,
rotind lumi paralele în jurul
trupului ei de neoprit,
acoperit de mătăsuri fine
ţesute în primăveri târzii...

şi va dansa
până ce muzica infinită va înceta,
până ce ultimul om va săruta ultima stea...

poezie de Ioana Balea
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estival

E cald, e atât de cald -colant de după multă ploaie,
De-un diamant cât perla- arzând în baie de azot,
Lăsându-şi topituri de raze în şarjă peste pomii-n floare,
Fierbând până şi poamele... într-un pedunculat compot.

Şi gâzele devin apatice de-atâta zbor, libidinoase,
Pisoii jucăuşi de-o lună, stau alungiţi, sleiţi la umbră...
Doar rândunicile 'n survol de-asfalt încins se duc săgeţi spre case
Şi un câine-a săpat groapă adâncă... să-ntindă unde-i pata sumbră.

E larmă de copii pe stradă, tril neostoit, apel de guguştiuc
Maşini lucind clipocesc bitumu-aburit, atât de încins.
Echipe de meseriaşi îşi fac de lucru în soare, dup-un nuc...
S-a dus definitiv, pentru puţin, frisonu' rece... vara a învins!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub talpa goală

Şi-au despletit copacii din ramuri doruri multe
Şi mi-au căzut pe umeri, ca fulgii de zăpadă,
O frunză de lumină s-a frânt ca să m-asculte
Şi a căzut sub paşii îngrămădiţi pe stradă.

Sub talpa goală, seva s-a resemnat cuminte
Şi am simţit tic-tacul lui august sub călcâie.
E vară încă,-n mine, chiar dacă timpul minte
Şi mă îmbată-amurgul în aburi de tămâie.

Pământul încă plânge, cu dor de rai suspină,
Am lacrima sub talpă şi s-o strivesc nu-mi vine.
S-o iau în palma goală şi să o beau la cină
Ca pe agheasma vie, în serile străine?

E linişte-n oraşul cu marea la picioare.
Doar poezia cântă pe violete strune,
Un vers albastru-aprinde lumina din altare,
Când ruga către îngeri, de dorul tău apune.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România

Câmpia ne zâmbeşte, de flori împestriţată
Ca un chilim ce-l ţese natura-n feţe vii;
Şi iarba cea subţire, de vânturi aplecată,
Ascunde mii de fluturi cu aripi argintii.

Când florile mişcate de-o blândă adiere
Se-mbată de lumină sub soarele cel cald,
Din sânul lor albina cu poftă soarbe miere
Notând din floare-n floare pe marea de smarald.

Deodat' un nor năpraznic astupă mândrul soare,
Un văl ursuz şi rece se-ntinde peste flori;
Se-ntunecă pământul de-o noapte-ngrozitoare;
Şi fluturi şi albine-s cuprinse de flori.

Dar iată că pe ceruri, spărgând nemila ceţii
Un înger se iveşte, trimis de Domnul sfânt:
Împrăştie toţi norii, cu raza dimineţii,
S-aşterne iar voioasa lumină pe pământ.

Câmpia cea bogată e dulcea Românie
Cu fluturi, flori şi-albine; iar norul cel cumplit
E duşmanul ce tinde s-o ducă la robie
Lăţind o neagră umbră pe ceru-i umilit.

Luceafărul ce vine ca să ne dea dreptate,
Gonind întunecimea prin falnicul său zbor,
În lume acel înger se cheamă Libertate;
El trage după dânsul lumină peste nor!

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carmen Meretricis

Se cântă cu talent de orice damă tristă, acompaniată
"d'un acordeoniste", într-un mediu de pierzanie cu
vădită tentă pesimistă
"Cânta gurista beată moartă
În Crucea de Piatră..."

Ispită trăznet, paraşută
Din ceaţa cerului căzută,
Plăcându-i să fie avută
În Crucea de Piatră

Mişto senzaţii poţi s-alegi,
Cu ea toţi se simţea regi,
Poeţii-o trata-n bodegi
În Crucea de Piatră

Aproape goală,-n neglijé,
Cu hoit de vise rele, bre,
De se-nfrupta şi peştele
În Crucea de Piatră

Venea la geam ca o nălucă
Nu te holba, şi asta-i muncă,
Te ameţesc de mişc o bucă
În Crucea de Piatră

Se bulucea la dânsa gloată
De la maior la făr' de-armată
Nu mai giniseră aşa bucată
În Crucea de Piatră

Ieşea ştabii din otomobile
Şi diplomaţi poftind copile
Iar impotenţi lua pastile
În Crucea de Piatră

Curtea-Veche adora crăiţa
Ţaţa, nu: "piară-ţi sămânţa!",
Ea, râzând, scutura ţâţa
În Crucea de Piatră

Trecute, multe o invidiază,
Fără plăceri li-i viaţa varză,
Dar în desfrâie n-o să cază,
În Crucea de Piatră

Scorţoşi engleji o vizita
Cu tantra, vai, ce-o chinuia!
Dar polu-n plus îi strecura
În Crucea de piatră

Azi nu se primblă la fereşti,
Fugi cu unu' de la Baloteşti,
Tândala-aşa mai rar găseşti
În Crucea de Piatră

La casa ei, răcnea în zori,
Când se cordea(straşnici fiori),
Cu soţul de mai multe ori
În Crucea de Piatră

Prezis-a ielele – mare scofală?!,
Casă de piatră după tăvăleală...
Putea ajunge la Paris "damă fatală"
În Crucea de Piatră...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Romulus Vulpescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din zori

Să îmi fii oare visul meu din zori!
Cu ochii degetelor, îţi simt emoţia în suflet.
Să îmi fii oare visul meu din zori?
Scânteie sau orizonturi noi de viaţă!
Dar eşti mai mult, te simt, eşti seva vieţii
Cu ochii degetelor îţi simt emoţia în suflet
Iar palma mea şi palma ta, decât o umbră vinovată,
Ce mângâie plăceri!
E încă noapte... Şi eu aprind o stea în calea ta
Să nu orbecăim în şoapte...

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conducătorii din umbră

Criza asta ordinară
Ne impune soarta sumbră,
Iar stăpânii răi, din umbră,
Nu trăiesc ca noi... în ţară!

epigramă de Mihai Enachi (3 februarie 2012)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi pădurea

Râd pădurile-verzite către cer, văzând icoana
Soarelui pictat în aur, ce îşi pleacă-ncet coroana,
Îmbrăcându-le-n lumină. Capodopera naturii
Îşi relevă frumuseţea castă-n frunzele pădurii!

Sunt sfioase şi tăcute, ca o tânără fecioară
Ce-n prezenţa unui june blând privirile-şi coboară.
De departe le zăreşte şi ideea îl răsfaţă:
Le va îndrepta spre sine verdea, luminoasă faţă!

Şi trimite-o adiere peste capul lor cel pudic;
Vine de la vest, se-ntoarce, răscolind azurul sudic,
Iar apoi o ia la goană, cuprinzând întreaga zare,
Spre a soarelui plăcere şi-a pădurii desfătare.

Căutând refugiu-n seară, nici nu ştie ce-o aşteaptă,
Dar din norii-aduşi aproape, picuri mari spre ea se-ndreaptă.

sonet de Mihaela Dindelegan (9 februarie 2019)
Adăugat de Mihaela Dindelegan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzie

Aduc adesea deasupra mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu mi-aş putea dori
Decât să fiu:
O umbră…

Fără să las o urmă
Paşii mei se-ndreaptă spre incert
Şi vag şi tot mai vag
Mă simt ca o nălucă pe nesfârşitele cărări
Înţepenită-acut de-un straniu vis
De-o altă umbră nevăzută
Mă regăsesc în vastul labirint albastru
Căutând o umbră a unui fir de rai…

Aduc adesea-n faţa mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu m-ar putea salva
Decât să fiu:
O umbră…

poezie de Cristina Litoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!