Pădurea din marginea caselor

Disperarea orbă-a pietrelor de ploaie,
Fremătând sub norii tineri şi grăbiţi,
Zarva răbufnită de sub muşuroaie,
Ale unor arbori ce-au căzut trăzniţi.

Se aud ca boabe, strugurii de piatra,
Agresând ferestre-n nopţile de vară,
Mă uimesc de apa care nu mă iartă,
Şi de după-amiaza, prefăcută-n seară.

Se ridică norii lunecând pădurea,
Ca la un divorţ, pleacă-ntunecaţi,
Şi ca la o pace, prevăzând securea,
Au rămas în urmă, arbori inundati.

Ştiu că în pădure, de pe scoarţe, plopii,
Zvârlu în lumină, umezeli din soare,
Din coroane umezi, şi din mâlul gropii,
Niciodată lumea, n-a părut mai mare.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vină toamna

O să vină toamna cu lungi insomnii,
Cu nori aruncaţi peste-acoperişuri,
O toamna rugină, în care devii,
În văile albe de sub zmeurişuri.

O să vina toamna, cu parcuri ecou,
Sandale în ploaie şi râuri pe stradă,
O să vină toamna, enigmatic, din nou.
Ca un clopot uitat, amintindu-şi să bată.

O să vină toamna, inevitabil şi sferic,
Mă plimb prin tăcerea de frunze căzute,
Prin vântul de zi, transparent şi himeric
În nopţile peste-ntuneric stătute.

Se lasă deci toamna, o duminică-n vară,
Cu aerul veşted arzând peste nări.
Anotimp descleştat în imagini de seară.
Cu timp strecurat de secunde şi stări.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure nebună

--ocoliţi pădurea!
se aud şoaptele ploii pe pomeţii pietrelor fierbinţi
--lăsaţi pădurea în pace!
murmură vântul dansând cu colbul la braţ în văzduh

vânătorul speriat caută din priviri poteci ocolitoare
iar tăietorul se uită cu spaimă în luciul securii
şi cu fereală face cale întoarsă
de departe pădurea cu pleoapele închise vibrează a taină
iar lumea temătoare priveşte peste umăr şi
paşii grăbiţi, sfărâmicioşi se aud tot mai slab

pădurea nu ascunde un zmeu sau o ghionoaie
nu există farmece cumplite sau spirite neliniştite
nici o vrăjitoare nu-i aşteaptă pe hansel şi gretel
răufăcători puşi pe jafuri nu-şi au sălaşuri în poieni
nu afli ştreanguri în care atârnă oameni
traşi de picioare de angoasele sinuciderii

pădurea este o oază cu miresme de libertate
în care frunze catifelate valsează pe aripi de vânt
pe rămurele, din cuiburi, ciripituri vesele şi armonioase
trezesc la viaţă veveriţe jucăuşe ascunse în scorburi
iarba mătăsoasă se înalţă făcând loc florilor
să zâmbească razelor de soare în luminişuri
unde căprioare cu ochi timizi pasc în turme
picuri de rouă umezesc gleznele copacilor
în dimineţile urşilor cautători de zmeură.

poezie de Vasile Lungeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de primăvară

S-a trezit din noapte ziua luminând iarăşi pădurea
Cerul, tot ca marea-albastră, vântuieşte singur norii
Într-un colţ de zare ştearsă se îngrămădesc cocorii
Se întinde peste zare vântul şuierând aiurea

Roua a căzut pe frunze şi pe florile bălţate
Iarba udă se foieşte dis de dis de dimineaţă
Câte-o gâză precupeaţă merge repede la piaţă
Să culeagă ce-şi doreşte, dulce suc din flori de toate

E lumină, este ziuă, e lumină cu mult soare
Nu e rost de nici o ploaie, totul e într-o mişcare
Într-un stufăriş o iadă rupe frunzele şi-o floare

Se aude cum se curge un pârâu vuind la vale
Peste crâng e primăvara ce-a venit din depărtare
Are ploaie, are soare, are fluturi de oricare

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt anotimp

Septembrie, seară târzie,
Fereastră lovită de ploaie şi vânt.
În colţ de odaie, aştern pe hârtie al toamnei cuvânt.

În negura serii doar norii coboară,
Cum umbre coboară în oraşul pustiu,
Pe străzi trecătorii grăbiţi către case
Par albe lumini strălucind argintiu.

Şi stelele ard colorate în noapte,
Şi vântul dansează în frunzişul căzut,
Mi-e dor de lumină, de toamna senină,
Mi-e dor de speranţă ca de un scut.

Şi simt cum iluzii şi vechi adevăruri
Aleargă fugare prin gând fremătând,
Răscoală e în suflet, răscoală afară,
În camera mea ecouri se aud.

Ascult cum tăceri în şoapte vorbesc
Cum inima îmi bate în ritmuri tribale,
Şi cred că înţeleg că rostul omenesc
Se aseamănă mult cu a toamnei chemare.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile se arcuiesc după cer

Nicio umbră nu s-ar îndrăgosti de un copac iarna,
ar aştepta să-i crească frunzele din muguri
şi raiul ei ar deveni ademenitor,

mai verde decât seva care inundă pădurea
trecerea se topeşte-n plăcerea demult visată
în care nu se mai simte decât foşnetul viu,

în lumea ei fagurele vieţii strânge minuni,
aici nu este nimic fără încleştare şi pândă.

Nopţile se arcuiesc după cer, freamătă de stele
până-n dimineţile cu trup de lumină
în care şi o rugă capătă chip.
Se ceartă norii deasupra şi cad ploi de argint
cu picături respirate de ramuri,

se vântură aerul, mă ia de guler pe nepregătite,
lumina alunecă odată cu timpul pe poteci,
vin din depărtări arome de fructe sălbatice,

inima mea bate şi se ridică cu smerenie-n piept.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem 67

Din ochiii primăverii răsunau cireşi
Prin anotimpuri pline de-ntuneric,
Prin veghea noptii, albatroşi întorşi
Roiau în albe dâre de himeric.

Din ochiii limpezi, fantomatic alb
Ardea sub vremi o tulburare nouă,
Mă întorceam în pântecele cald
Şi miroseam salcâmi în flori de rouă.

Din întuneric răsfirat a zori
Se despletea un soare somnoros,
În nimbul timpilor interiori
Creştea un mugure de grâu întors.

Adulmecam lumini a despletire,
Din muzici ale merilor întorşi,
Iar peste apă, luneca subţire,
O oglindire gri de albatroşi.

Te miroseam în crengi şi flori de lună,
Din întuneric, în lumini şi soare
Şi privegheam comedia nebună
Ce nu-nceta să se mai desfăşoare.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din tâmple-mi cresc
arbori pătaţi

aud în urechea internă
vaiet de drujbă

plânsu-mi se duce
în frunze
şi nu mai ştiu dacă sunt
rimă sau ramă
la vernisaj

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit

cum se uită cu ochii
umezi de căprioară
care clipesc admirând
vântul care stă de pază
în timp ce frâng razele de soare
încercând să ajung la ea cu pielea
muiată-n sare de mare
prefăcută în norii care plâng
pot să mă aplec în ochii ei
să-i văd deşertul din suflet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de Rai...

Mii de stele strălucesc sus, pe bolta înstelată
Şi prin ele Tatăl Sfânt toată slava şi-o arată.

Ziua, bolta azurie în întreaga ei splendoare
Este plină de lumină, un ocean întins şi mare.

Soarele, un glob de aur, fu-ntocmit să ne-ncălzească
Şi pe raza lui plăcută primăvara să sosească.

Noaptea, alt luminător stă pe bolta înnegrită:
Este luna ce veghează; lumea toată-i adormită.

Când pe bolta cristalină norii nu-şi mai află loc
Vezi că Domnul te iubeşte? Ai căldură fără foc!

Iar când norii se adună după-o secetă cumplită
Iar te bucuri: după ploaie atmosfera-i răcorită!

Noi din lume-am fost aleşi, ştim că Domnu-i Ziditorul
Şi de Patria Cerească ne cuprinde astăzi dorul.

Oamenii din lume, însă, se întreabă uneori:
"Cine a făcut aceste: soare, lună, cer cu nori?"

Şi de-aceea li se-nchină lor, unor creaţii mute
Ce nu pot să le vorbească, ce nu ştiu să îi asculte.

Căutăm de mult răspunsuri la-ntrebări ce ne frământă,
Dar al Domnului Cuvânt oare câţi îl mai ascultă?

Măcar tu, iubite frate, să asculţi şi să-mplineşti,
Să te bucuri în iubire, viaţa-n Domnul s-o trăieşti.

Dincolo de norii slavei e un colţ de rai bogat
Şi dacă-mplineşti Cuvântul ţie-ţi este rezervat.

poezie de Dorel Puchea din Seminţe de Rai (21 martie 2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp cu nimbul aurit

gânduri au îngălbenit de-atâta freamăt
toamna s-a aşezat şi în sufletul meu
frunzele cad din arbori se aude un geamăt
viori în festival plâng la Ateneu.

a rămas nostalgia în ungherele vieţii
şi versurile scrise sub cerul zâmbitor
vise de împlinire trec prin vaporii ceţii
semeţe sunt ca brazii în minunat decor.

e un timp de reflecţii care mă îndeamnă
să conserv în suflet trăiri de poveste
după orice vară toamna mă condamnă
să strâng înţelepciune din zările celeste.

timpul cu miracole lumea o înseamnă
sub soarele statornic ce lumină vesteşte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lemnul unor arbori se fac viori. Dar şi ciomege.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada vântului

vântul aleargă prin văi şi prin lunci
mângâie alene arbori, florile mirene
se joacă frenetic cu plete de prunci
dansează lambada cu Sânziene.

povestea vântului o scriu visătorii
o colorează macii din lanul de grâu
în hărnicia lui gestionează norii
în jurul pământului e diafan brâu.

vorbesc şi eu cu vântul câteodată
norii gravi negri să-i alunge departe
să nu se prefacă în furtună turbată
spulberând splendori culturi şi arte.

mirifice păduri să nu le mai bată
până cad frunzele să la ducă la moarte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catifeaua cu cortine

Eu sfâşiam din arbori
rădăcini. Ce colţi cu sânge verde
frunzele uscau în frunze.
Mă sfâşiam de râdăcini.
Mă ancoram de ancora privirii.
Eu sfâşiam din arbori rădăcini
să-nvăţ gustul vorbirii
să pot să am un trai prin mărăcini
cu mine de-ale gurii!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere la masă

Te umple esenţa delicată-a unor flori
care nu mai sunt, devenind
un pârâu subţire ca un fir de păr, pe care tu îl urmezi,
curgând din vasul cu miere peste masă

şi dincolo de uşă şi peste câmp,
şi care-între timp se îngroaşă,

se adânceşte şi devine mai întins, mărginit
de ramurile pinilor şi de pietrele umede,
de urmele lăsate de râşi şi de urşi, până când,

adânc în pădure, tu
clatini coroanele şi rupi coaja unor arbori,

pluteşti în el şi absorbi stropi de pe frunze,
bucăţele de copaci, albine strivite - - - o aromă
alcătuită din toate care s-au pierdut,
în care toate care s-au pierdut se regăsesc.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă de purpură

Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările îşi caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghiţind cu totul tăcerea,

din arbori verdele se vărsa-n lumină.

Tu pluteşti prin gânduri la zmei
pe când nu se zăreşte niciun prinţ
şi magic salcâmii şi teii se îmbrătişează
în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfârşitul singurătăţii,
împreună să-i măcinăm calcarul
şi să respirăm verdele poeziei,

în fiecare dimineaţă de purpură.

Se ridică aburii pământului,
norii îşi lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îţi cade pe ochi cu foame
încât te ucide aşteptarea, iubind,

Limba te seacă-n cuvinte nespuse
şi absoarbe lumina din ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat să 'l înţeleg şi numai Dumnezeu
mi 'l poate arăta.
În faţa Lui şi 'n faţa ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta.

Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc şi mug
mai multă strălucire 'mi dai când mă iubeşti
şi simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile să rupă din pământ
precum tu mă alinţi şi clopote 'ngereşti aud
sunt însetat şi nesătul.

Când noaptea plânge dup' un iluzoriu trup
văd norii ce-au trecut fără picături de ploaie
iar eu de dor sunt ud.
Aş fi dorit să înţeleg ţărâna în nevoia ei de sânge,
să 'ţi dărui, dor al meu, pe piele apa în şiroaie
şi-abisul dezbrăcat şi vântul nud.

Când pentru tine însă adevărul se strânge 'n sufletul avid
aşa cum e mişcarea din nori să năpustească locul
în care ne răsare luna,
mi-e pieptul jale că nu dărui pe cât pot magia dintre flori
aşa cum vreau şi ştiu spre tine 'n zbucium să deschid
năvalnică furtuna.

poezie de Liviu Pendefunda din Ros ucis (2009)
Adăugat de Liviu Pendefunda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crai nou

Crai nou se tot iveşte pe codri şi genuni:
E coasă aninată de tată în goruni,

Când s-a culcat, şi timpul cu piatra l-a-nvelit,
Pân'o să crească iarbă mai bună de cosit.

El s-a culcat, şi, iată de când nu s-a răspuns,
La subţioară iarbă şi mie mi-a ajuns!

Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
Cu cât îmi creşte iarba, ea suie şi mai sus!

Am să mă zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mă voi face mâine cu iarbă pân'la gât?

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crai nou

Crai nou se tot iveşte pe codri şi genuni:
E coasă aninată de tată în goruni,

Când s-a culcat, şi timpul cu piatra l-a-nvelit,
Pân'o să crească iarbă mai bună de cosit.

El s-a culcat, şi, iată de când nu s-a răspuns,
La subţioară iarbă şi mie mi-a ajuns!

Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
Cu cât îmi creşte iarba, ea suie şi mai sus!

Am să mă zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mă voi face mâine cu iarbă pân'la gât?

poezie celebră de Eusebiu Camilar din vol. "Călăretul orb", 1975
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele serii

Ajung printre arbori rafale de vânt,
se-adună buimace în lungi rotocoale
pe strada ce încă îmi plânge în gând
cu toate iubirile scoase în cale.
De unde veniţi? Ce visuri vă cheamă
să-mi bateţi cu doruri târzii la fereastră
când umbrele serii cuprinse de teamă
vestesc în surdină întoarcerea voastră?

Aş vrea să vă chem pe toate în casă,
poveşti să vă spun despre inimi furate
la margini de timp când uitarea apasă
cu mii de regrete în urmă lăsate,
să-aprindem şi focul în soba nebună
cu-amnare şi iască din anii pierduţi,
aduse-ntr-o seară de vară din lună
cu caii-n galop printre norii căzuţi.

Să stăm împreună, aproape de sobă,
sorbind în tăcere prea dulci amintiri
întoarse acasă în straie de probă,
croite-ntr-o noapte din false iubiri.
Când ceasul va bate la poarta uitării
lăsaţi-mă singur cu gândul sedus
de umbrele voastre, la marginea zării,
plutind în derivă spre veacul apus.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul vremii (secetă la Bradu - variantă)

Tot mai aud fântânile secând
Şi câmpul şuierând a-nfometare,
Pământ uscat, cât se cuprinde-n zare,
Pe care câinii-l blestemă lătrând,

Parcă şi-acum pe-atâta depărtare,
Se mai aud fiinţele zăcând,
Bisericile toate implorând,
Să aibă mămăligă fiecare!

Era atunci o vară, lunecând,
Pe o căldură tămăduitoare,
Când cerul sta alăturea de soare,
De secetă primară lăcrimând,

Dase ocol oglinzile de *care*,
Şuvoaie din Moldova fremătând,
O coajă de mălai adulmecând,
Copii să şi-i ţină către soare!

Şi-atunci pământul viu ameninţând,
Cu neorânduieli incendiare,
Se clătina-ntr-o dulce fremătare,
Fântânile-n adâncuri alungând!

Tot mai aud cum stinsele izvoare,
Mai clipoceau înfrânte de nămol,
Cum ciutura ieşind suna a gol
Şi cum din pieptul mamei mă dogoare!

Tot mai aud cum tata da cu sapa
Şi fierul ricoşa spre infinit,
Cum cerul se-nroşea către zenit,
Când refuzase să ne deie apa!

Şi beam nămol, visam mereu că beam,
Cu doniţa curgându-mi setea-n piept
Şi cum mă ridicam, în zori de zi mai drept,
Sătul de apă dacă mă trezeam,

Se-aud şi-acum bătăile pe şei,
Gonind cu vita până la ghioroc,
Tânjind după-o felie de noroc,
Pentru lumina zilei alor mei!

Parcă aud când seara se lăsase
Şi se-ntorceau flăcăii de la munci,
Un cântec trist, ca vremea de atunci,
Bătând în geamuri să-ncălzească case!

Şi înotam în vreme peste haos,
Cu ce puteam, în mână ţine frâul,
Rugând icoana să ne crească grâul
Şi apa să apară din repaos...

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!