Cu zadar adesea

renasc mirări în oameni zăvorâte
şi mă-nsoţesc adesea cu zadarul
drumeţ spre unde-mi cade-n soartă zarul
şi vise-având eternităţii câte.

tăcerea-mi adânceşte-n lut habarul
sub ceruri în lumină coborâte
de timp tu ai sprâncene mohorâte
femeie ce-n cuvânt îţi verşi nectarul.

priviri lăuntrice în tine-arunc
venind, nălucă, din eresul ploii
şi dulce-mi înverzeşti în albul foii
pe-albastru ţărm, în nemurire prunc.

e prin tenebre noaptea-n ale sale
vestiri de nuntă-n zile colosale.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru

Îmi eşti mormânt în dedesubtul ploii
Şi rezemându-te de apă-ţi cade
O lacrimă de taine-n cavalcade
Din vechi pe când spre mâine zboară noii.

Zău, azi e-un teatru cu scenarii fade,
Îmi spânzur minţile de albul foii
Şi stihuri vin, enigme şi strigoii
Şi nunta, preot Domnul la izvoade.

Iar prin saliva ta în tine intru
Pe racla gurii când îmi dai sărut
Şi mă ademeneşti sub cerul cintru.

Că răni de-amor pe sânge mi-au crescut,
Privesc la toate cele-n zarvă dintru
Un morb de stele ce-mi coboară-n lut...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Thalia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru lăsarea vorbei

Femeie, ai la gură preacuvinte
Plăceri chemând în lut de poezie
Din buze verşi tăcere pe hârtie,
Pe masă-i ieri cu stihuri spre-nainte.

Spre mâine, muză, a nu fi-n pustie
Cerneala-n văz la nimeni să n-alinte
Îmbracă-ţi ale clipelor veşminte
Secunda să ne-aducă veşnicie.

Fiind, eternul bem din carpe diem,
Un loc de azi mereu rodind în minţi
Divinul de statuie-n strai de sfinţi
Înalt pe-adânc de şoaptă să descriem.

De nu şi-n zar ne va cădea uitare
Ne-om răsuci-n morminte sedentare...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pas de zbor

lumină beau, străjer în ape sure
şi adâncit în doruri colosale
amurgul nedormit cărând pe sale
ca-n noaptea umbrei de-arbore-n pădure.

ebrietatea frumuseţii tale
în respirarea păsărilor pure
îmi alerga prin sânge, să-mi procure
pe drumul meu parfum de soartă moale.

femeie-n gânduri ce-mi încărunţeşti,
prin lume-mi eşti destin şi testament,
al zămislirii dulce element
şi piatră de înmormântare-mi eşti.

genuni deasupra leneş se deschid,
păşim în cer tiptil şi-n zbor lichid.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Kalu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonsensuri

(despre tine)

enigme în tristul de ploaie strică umbra
încolţind o luciditate a morţii în grădina luminii de-ntuneric
săpând la rădăcina minciunii fântâni de-adevăr
tu vii către a locui apa nimicului eu
vrând a urca acolo unde se coboară,
nălucă de sorgintea tăcerii
izvodită-n albul de sub strigătele poeţilor eşti,
femeie fără truismele existenţei,
cu rănile eternităţii,
în galop pe umbra ta din tristul de ploaie
pe glia visului meu treci fără poveri de-ntrebare
gândul doar mi se mai vopseşte mirare,
duhul, bând clipa lângă nemoarte
din pipa cu fum fără timp cheamă scribul
să urce zidire pe unde se coboară
toată ploaia asta fără umbră,
asemenea fantomei tale de femeie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

ivirea ta mi-e-n semne-a tainei grabă
nuntită-n ochii mei pe-altar de lene
îmbrăcăminţi de-atingeri ţii, viclene
în palma ta şi pielea-mi ţie-i roabă.

mirări smulgeai din glii nepământene,
din rădăcini o umbră ce întreabă
din rana de lumină,-n piept podoabă,
icoană-n cui pe-a Domnului sprâncene...!

aşa că Dumnezeu priveşte-n mine
prin văzul tău, ce-mi este hram de-oglinzi
şi mă cufundă, om, în Sfânt prin tine.

la preţ păgân în sacru tu mă vinzi
şi-o Cruce-mi creşte-n spate, pe ruine
de noapte-n duh, în zorii de murinzi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajbă de eternitate

eternitatea e o vrajbă-a vieţii
în cerul cel îndestulat cu rugă
din calea timpului ades să fugă
secundă-n neclintire bând poeţii.

mirarea-ţi este-n taine-abia văiugă,
adâncul din a florilor excreţii
odaia-ţi este-aşezământ tristeţii,
o raclă raţiunea ce-ţi subjugă.

îmi eşti corola ploii viitoare
ce din amar îmi va uda-n priviri
de nelumină stând făuritoare.

fiind de pasăre-n îmbolnăviri
îţi respirai iar umbra şi te doare
un gând spre oameni, clipă-n zăboviri.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Popeye
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de ploaie

Statuie-i amintirea, timp îndeamnă
spre viitor, din ou de azi să iasă
ca umbra ce-n lumină e crăiasă
când frunza-n brâu îmi rugineşte-a toamnă.

Imaculări sub vorbă numeroasă
pe tine-n stih de linişte condamnă...
În poezia nefiinţei, Doamnă
eu nupţial duc lutu-n a ta Coasă.

Iar Dumnezeu, în sacrul domiciliu
pictat e-n a enigmelor pereţi,
pătat de Om cu rugăciuni... Şireţi
se-adună Şerpi cu Mere în sigiliu...

Ci tu, femeie ce-n păcat exişti,
ai ochi de ploaie, uzi de taine, trişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia mirări spinarea întrebării duce

(sonetivală)

***

mirări spinarea întrebării duce
sinceritate de lumini a cere
pe umbre, unde-s imnuri de tăcere
şi preacuvânt pe a hârtiei cruce.

a şti cu vorbe însă-i drum de mere
lumeşti cunoaşteri, fumegând năuce
din rugă, vând a lor de lut cauce
pe frunţi călugărind sub veac himere.

***

sub ploaia cu morminte-abia de eşti
un dumnezeu ţinând la braţul stâng
femeie, har în visul meu nătâng,
abia de clipă-n veşniciei cleşti.

***

din primăvara ninsă de candoare
mai cade alb şi viu şi zău! ne doare...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iazul

oglindă-n iaz e-a basmelor scânteie
ce lângă vatră amintesc moşnegii
şi lângă foc apun din zări pribegii
la nasturii de duh de se descheie.

spre Dumnezeu mai trec pe drum cortegii
şi lut acela tot pământ să-ncleie
doar haz de prunc zideşte curcubeie
din mal în ţărmul cel divin al legii.

să te mai nasc, femeie, e zadarnic...
privesc altarul unde-n stih stăteai
să-mi guşti absintul slovelor, paharnic.

aveam lumină de copil în strai
dar timpul e curgând povestea harnic
şi zăvorăşte poarta de la Rai...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproximativ poezie

cunoaşterea luminii umbre strigă,
spre Domnul rugăciune-n penitenţe...
infern de vorbe vis îmbracă-n zdrenţe
pe când de nuntă-n veci îţi dau verigă.

iubindu-ne sub clipelor esenţe,
sub lacrimi moi de timp ce zori irigă
ci-n rouă taine-amorul ne exigă
în miezul simplei noastre existenţe.

adorm la tine sub sprânceana deasă
zidind în urmă veghe-n stih puţin
de sub crepuscul dimineţi să iasă.

iar slava toată sfinţii toţi o ţin
să nu se surpe de cu zbor, mireasă
pe buza ta cuvânt pe-oglinzi devin.

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Poetul tău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femur vărsat în rugă

parfum al stinsului mi-alcătuieşte
în pipa veşniciilor tot jarul
un ultim fum în soartă mi-e ca zarul
de margini de soroc de se loveşte.

strecor prin vămi de-aiurea necesarul,
pe frunţi învăţătură se iveşte
acolo e al nemuririi cleşte
ce după chip îţi făurea altarul.

îţi aduceam iubirea mea ofrandă
în sânge ce mă doare ancestral,
pe-acoperiş sunt ploi în sarabandă.

pe zidul vremii sta un vis mural,
scoteai un aur rece din salbandă,
vărsat ca apa-n rugă-s femural.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Bluto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără alte cuvinte

(sonetul de timp)

renasc tăceri, ruine emulsive,
tu-ndestulezi cu taine-a ta ulcică
ci între noi a depărtări despică
o sete-n sânge fiert, stingând misive.

şi-n rugăciuni fiind infern de frică
expectoram mirări şi moi, lascive
la uşi erau doar umbre convulsive
a înviere-n crucea noastră mică.

aceleaşi vorbe am spre a ne spune
în stih seninul mi s-a domolit
dar pe mai mult e de nimic genune.

îmi amintesc sonetul monolit
şi clar şi verde, da-n clepsidră dune
furtuni de timp truisme-au dezvelit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Cupidon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sperare

s-a spart o rugă-n cioburi felurite
iar lumânarea-i stinsă la statuie
şi nu e dor la demiurge să suie
izbindu-se de ceruri împietrite.

tot pare-n ţărm că foc de viaţă nu e
doar zeii reci, pe-altare măiestrite;
ofrande curg la morţile-nflorite
şi un hristos îşi vinde-a sale cuie.

femeie,-nchinăciune duc în spate
o s-o revărs în moale al tău sân,
mi-s cărnurile de tăceri crăpate.

pe-a tale buze slove de îngân
e-n raţiune de speranţă-un poate
prin secole că viu o să rămân.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Euterpe
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-un timp

De-un timp în mine se ascunde
Un prunc firav... Plânge-n adânc...
Se pierde în copilărie,
În al tăcerilor amurg...

Nu, nu-i bolnav! E doar o umbră
Trăind cu mine-n orice clipă,
E centrul pineal ce-n ere
Ca o speranţă se ridică...

Tăcut şi blând se înfiripă,
Trup nou ce-n trupul sfârtecat,
Trofeu prin mâine se ridică...
În alte timpuri întrupat,

La braţ cu noua mea făptură,
Venind din minus infinit,
Eu şterg păcatul omenirii
Ce-n nopţi târzii te-a zămislit.

În lupte aprige prin lume
Cu 'cela ce m-a ruinat,
Câştig, căci pruncu-i arma care
Spre transcendent m-a înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis turbat

de nalţ nimicuri, îţi cioplesc montură
rubinului de-amor, deşertăciune...
un diamant al nefiinţei spune
de alte-averi, ce-n ochi de lut n-au gură.

pe gând era minciunii leziune
de-mi putrezea a literei structură...
pe raft e Domnul în miniatură
abia clipind biserici pe genune.

cu dulci convulsii de mirări mă-ncaier,
sub noţiuni de noapte-i vis turbat
diform alint ce dezveleşte vaier.

ci doar de mine nu te-am întrebat
când mai veneai pe-o umbră-n şa de aer...
mă pitulam, de ploaie vinovat...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo

pictez în ceas cuvintele, nevolnic
şi-mi pari venind în şa de umbre fierte
de nelumină rece să te ierte
când Adevăr la masa ta e stolnic.

în ale rugăciunilor concerte
creşteau mirări iubite-n har statornic
abia zărind finalul cel din ornic
când Dumnezeu deasupra să mă certe.

şi aşteptând Hristos spre Mântuire
atunci, în nelumire de coşciug
voi stinge-n mine Iad în bântuire.

în mersul tău ţi-e talpa ca un jug
chiar de-are-n frumuseţi alcătuire;
la pieptul tău o linişte conjug...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumină şi păcat

Pe fâşia îngustă din eter mai şovăie la soare
un suflet rătăcit ce încă n-a plecat
spre groapa cerului adâncă:
el cumpăneşte între lumină şi păcat
şi rareori se întâmplă
să privească în jos
la florile de mucegai cum se caţără pe cruce,
la un mormânt aproape stins de ploaie şi de vânt...

Ecou de timp nescris în ceruri
îi deschise anevoiosul drumul în nesiguranţă încă,
se frământă... ca o bucată de piatră se frământă
în celelalte oasele ale cerului.
Din soare se desprinse o strălucire adâncă
şi-l îndemnă spre necunoscut.
Aici rămase crucea
îngenucheată
între lumină şi păcat,
la căpătâiul trofeului de lut...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Cuib Literar (Algoritm Literar) septembrie 2010 (22 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de descompunere

Zadar fiinţă sângele emană,
e-n oameni existenţa bând minciună
morminte doar aievea sacru spună
sub cerul ploi ce-au izvodit o rană.

Tăceri de timp, cu miezul de furtună...
În clipa de amor şi pământeană
o veşnicie parcă-mi eşti sub geană
plătind a Mere-n Luntre împreună.

Păcatul viu, femeie, suie-n racle
ci doar în adormiri dumnezeieşti
de mântuire-i adevăr în Cleşti
prin a eternităţii habitacle.

La umbre-n rădăcini se descompune
secunda fiartă în deşertăciune...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Maioneză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea de a patra dimensiune dintre noi

înmormântând sărutul tău pe gură
în mine şoapta clipelor adie
părelnic mâine, bând din veşnicie
e-n vise ce din ieri se tot ţesură.

spre amintire astăzi drumul ştie
eresul stins din flacăra cea sură
de-atâta-nzăpezire sub arsură
a stihului pe sânul de hârtie.

şi totuşi căi mai am spre mine-acasă
pe unde e cuvânt să te mai scriu
acolo unde nu-i de-amor sicriu
şi noaptea în iubire nu se lasă.

că drag mai am de împărţit cu tine
cât încă moartea nu îmi aparţine...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ceruri când urci

Spre ceruri când urci
fantasmă prin magica noapte polară,
Mi-ngheaţă privirea şi sângele sudic, şi gândul,
Dar, stană cum sunt,
mă plec şi-ţi sărut paşii sfinţi de pe boltă
Cum cade-n genunchi Golful Finic în braţele Névei.

Spre ţărm când cobori
fascicul din aura rece-australă,
O rază-mi aprinde privirile, sângele, gândul,
Incendiu polar, cu limbile-mi ‘ţí mistui etericul trup
Cu setea luminii ce sfâşie-ntúnecul nopţii.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!