Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Daniel Vișan-Dimitriu

Dorințe

Să mergem pe-alte țărmuri, împreună,
să nu lăsăm nimic să ne despartă,
să fie între noi doar voie bună,
să mergem, la sfârșit, pe-aceeași poartă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Noi ne-am promis

Eu ți-am promis, tu mi-ai promis,
Că tot ce ni se-ntâmplă, chiar și-n vis,
În clipe ce petrecem împreună,
Să fie alt motiv de voie bună.

Să nu uităm nimic să povestim
Din visurile ce ni le-amintim,
Iar tot ce mai aflăm din astă lume,
presărăm cu ale noastre glume.

Eu ți-am promis, iubita mea, un trai
Așa cum îl visai și ți-l doreai,
Și-mi place cum, pe față, fericirea
Exprimă ce-ai în suflet: doar iubirea.

Tu mi-ai promis mereu a mea fii,
mă iubești, cum numai tu poți ști,
În viața ce-o cânta-vom împreună
Pe drumul drept, ca a chitarei strună.

Eu ți-am promis, tu mi-ai promis, iar noi,
Pe-aceeași cale mergem amândoi,
Cu liniștea din suflete deplină,
Spre Casa încărcată de lumină.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Luca Caragiale

Zița: Ei, Doamne! Țato, parol, știi că ești curioasă! Ce, pentru comediile alea mergem noi? Mergem mai vedem și noi lumea. Ce, adică toți câți merg acolo înțeleg ceva, gândești? Merg numai așa de un capriț, de un pamplezir; de ce să nu mergem și noi?

replică celebră din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul I, Scena 7, scenariu de (1878)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Momente" de Ion Luca Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.36- 48.99 lei.
Carmen Cristina Ștefănescu

Noi mergem înainte

Când virusul acesta violent,
Se plimbă-n astă lume ca dement,
Noi mergem înainte, măi Mărie -
Din pat, în baie... și-n bucătărie!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sonetul zânuței mele

Am vă spun povestea unei zâne
pe care am ținut-o pe genunchi
în ani cam cât la mână un mănunchi
aș face-acum din degete bătrâne.

Era zânuța mea, era cea mare,
era prințesa, prima dintre fete,
frumoasa ce voia se desfete
cu o poveste seara, la culcare.

-Deschide gura, mergem la Zânuță!
-Dar numai dacă mergem cu mașina!
-Vom merge cu ce ai tu în mânuță!

La început, era doar cu tetina,
apoi a fost păpușa cea drăguță,
dar le schimba zânuța mea Corina.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

La moaște cu noi...

Să mergem cu toții la moaște
Când vrem a găsi izbăvirea
Acolo găsi-vom iubirea
Azi, mâine, în ziuă de Paște...

La moaște ne dregem privirea
În noi creștinismul renaște
Să mergem cu toții la moaște
Când vrem a găsi izbăvirea...

Genunchii târâș - recunoaște
Poporul își știe menirea
Cu greu acceptăm nemurirea
Atunci când durerea ne paște...

Să mergem cu toții la moaște!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Rondelul trecerii prin lume

Cine suntem și unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim,
Dar nu putem ca pricepem
Al veții sens ce ni-l urzim...

Ce e lumea nu-nțelegem,
Nici pe Pământ cum răsărim,
Cine suntem și unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim.

Noi suntem tentați credem
Că-n acest loc doar poposim,
Apoi spre viitor trecem
Luați în zbor... de Heruvim.

Cine suntem și unde mergem?

rondel de (2016)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marian Vanghelie

În ultimii cinci ani este anormal să mergem cu mașinile și cu transportul în comun care mergem.

perlă de
Adăugat de Carmen SisaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rezistăm împreună

De ce crezi în povești,
crezi mai mult în viață
De când te naști tu ești
Un om fără speranță.

Deși viața e mai grea
În doi o facem mai bună,
Poate să fie cât de rea,
E mai ușoară împreună.

Nu lăsăm lacrima rece,
Nici o secundă, nici un minut,
Nu lăsăm să ne înece,
Din dragoste facem scut.

Suntem doi avem iubire,
Lumea doar ură nebună,
Atacăm cu fericire,
Rezistăm tot impreună.

Nici un rău nu ne atinge,
Când cu drag te țin de mână,
Amândoi noi vom învinge,
Și-l vom trece împreună.

poezie de (15 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Poiana iubirii

Să mergem, iubito, la munte,
în primele zile din an,
când brazii au plete cărunte,
ițite sub albul turban.

facem un foc în poiana
în care, sub stratul de nea,
poveștile-așteaptă doar pana
ce-n vers, de uitare-ar salva.

Ne fie o ciornă zăpada,
iar albul din jur, va fi scut
la tot ce n-ar face dovada
că-i pur tot ce noi am avut.

Căci este poiana iubirii
în care, ades, ne-ntâlnim
plătindu-i tribut fericirii
când visele,-acolo,-mpletim.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde și cum mergem

Mergem pe un drum divin
Spre o viață mai senină,
Cu-adevărul ce-i în vin
Și minciuna-n limuzină.

epigramă de din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Paulo Coelho

Când mergem pe drumul visat, lăsăm tristețea în urmă...

citat din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Alchemist Hardcover" de Paulo Coelho este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 76.57 lei.

Trei păstori

Trei păstori se întâlniră [bis]

Raza soarelui
Floarea soarelui

Și așa se sfătuiră:

"Haideți fraților să mergem,
Floricele culegem
Și facem o cunună,
S-o'mpletim cu voie bună,
o ducem lui Hristos
Să ne fie cu folos
Nouă și la neamul nost,
De nașterea lui Hristos."

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Gânduri călătoare

Privește spre stele și zboară
cu mine spre ele și-apoi
s-alegem o stea solitară
din calea de stele convoi.

Privește, e una ce pare
ascunsă de stelele mii!
Ce crezi, să ne fie ea, oare,
căminul din alte vecii?

Să mergem, iubito, -mpreună,
cu gânduri de mână, -amândoi,
s-o facem, prin rugi, să ne spună
de are un loc pentru noi!

Dar, uite, e-a noastră, clipește!
Ne știe, ne-așteaptă, zâmbește.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Tu de ce-ai mai rămas?
Lucian: Eu?! Bună întrebare... Într-adevăr, oare de ce? Doream doar să-ți propun să mergem împreună, după ce o vei vedea și tu pe domnișoara Petra.
Lia: Împreună?! Rămâne de văzut, comandante!
Lucian: Ai putea ... -mi evaluezi activitatea.
Lia: După ce va începe misiunea; până atunci, nu încă.
Lucian: N-ar strica începi mai din timp.
Lia: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Monica: Trebuie merg la Peter -i ud florile. Știți ceva? Dacă o se despartă de mine, poate nu o -i mai ud florile.
Chandler: Dacă o se despartă de tine, poate Joey și eu ar trebui -i udăm florile, dacă înțelegi ce vreau spun.
Joey: Sau am putea să mergem acolo și să ne ușurăm pe ele.

replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Luci, știi, n-am mâncat nimic până acum, deci, propun să mergem la un restaurant, dacă ești de acord.
Lucian: Bine, de acord. De altfel, nici eu n-am mâncat nimic în navă, înainte de aveni aici. Am băut doar o cafea. Deci, putem servi împreună micul-dejun la un restaurant apropiat, chiar dacă...
Lia: Chiar dacă? Ce anume?
Lucian: Nu, nimic... N-are importanță!
Lia: Te deranjează faptul că totul e artificial? Asta o știm prea bine, așa că nu văd de ce te-ar deranja. Încă nu te-ai obișnuit cu ciudățeniile locale?
Lucian: Te rog, nu mă lua în seamă; e doar o altă toană de-a mea... Poate că încă nu m-am obișnuit cu toate ciudățeniile locale. Știu prea bine că totu-i artificial aici, dar... zicem că merge! Deși, un mic-dejun artificial... Nu mă încântă deloc ideea asta, însă...
Lia: Luci, nu mai bate câmpii! Te încântă sau nu ideea asta, treaba ta! Dacă nu-ți convine, n-ai decât să nu mănânci nimic. Eu însă am servesc micul-dejun, pentru că mi-e foame. Și nu mă deranjează că totul e artificial. Așa că, să mergem! N-are rost întârziem.
Lucian: Ai dreptate. Să mergem!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Larco

DIALOG PE ULIȚA SATULUI

- Mergem la votare, bade?
- Mergem, că așa se cade!
- De se cade, cum ai spus,
Vor cădea toți cei de,, sus"?

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A rămâne imobil nu folosește la nimic. Trebuie alegi între a progresa și a regresa. Să mergem deci înainte cu zâmbetul pe buze.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cercetasii" de Robert Baden-Powell este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 20.99 lei.

În vechime când se pornea vreun război, cu vitejie mergeau se lupte pentru apărarea Patriei, a neamului lor. Astăzi, nu mai mergem să ne apărăm Patria, sau să ne luptăm ca să nu ne ardă barbarii casele, sau să ne ia sora și s-o necinstească, nici nu mergem pentru vreun neam, sau pentru vreo ideologie. Acum mergem sau pentru Hristos sau pentru diavolul. Frontul este clar.

în Cu durere și dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de CodySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Viata, slujba, paraclisul si acatistul Parintelui Paisie Aghioritul" de Paisie Aghioritul este disponibilă pentru comandă online la numai 6.00 lei.
Mircea Albulescu

Prin 1900... vasăzică... 69, a apărut moda să mergem în fabrici cu Teatrul de Comedie, jucăm acolo, pe terenul dânșilor. Am hotărât să mergem la schimbul doi, ei să fie mai puțini, caște ochii la noi o vreme și noi să bifăm o ieșire "la uzină". Era acolo o platformă și mai dincolo, între niște utilaje, mă schimbam. La un moment dat, a apărut lângă mine un om care cred că era cu un cap mai înalt decât mine. Arăta cam așa cum arăt eu acum. Cu un bumbac își ștergea uleiul de pe mâini. A venit cu o față foarte puțin prietenoasă la mine, s-a uitat foarte atent și a zis: "Ce cătați aici?". Mă gândeam unde dracu' fug! "Păi, știți, tovarășu', am venit cu teatrul, cu Teatrul de Comedie, e și tovarășu' Beligan, îl știți..." "Ce cătați aici?" "Păi..." "Ce cătați aici?" "Da' de ce mă-ntrebați așa?" "Măi, tovarășu', eu mă duc la teatru de două ori pe an. Îmi iau nevasta, ne cumpărăm bilet, mergem la teatru, nevastă-mea atunci îmi cumpără mie o cravată, o batistă, eu îi cumpăr ei un batic și mergem la teatru. După spectacol, ne oprim la o bodegă lângă casă, mâncăm o friptură, bem câte o bere amândoi, după care ne întoarcem acasă și o bună bucată de vreme, când povestim despre o întâmplare, spunem: «Când a fost asta? Înainte sau după ce am fost la teatru?» Ce cătați aici să ne luați nouă bucuria asta?" Am rămas de piatră!

în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook