Amintire

iubito, dacă în preajma unei amintiri mai eşti
ca ziua să-ţi intre în casă la candelă ancestrală,
adu-ţi aminte cum deschideai slabele fereşti
până-n încheietura flăcării mânjită de reumatism
ce incomoda frenezia mersului ei pe verticală,
uimindu-ne cum umbrele făceau faţă cu stoicism.

cum ne temeam de muzica stâncilor aprinse
sau de luna ce-şi îneca pasul în ierburi necosite
când invitată de grădini ea venea să fure caise
dislocând iluziile din carnea nopţilor priponite.

cum în dumbrava genelor lămuream sentimente
pe contururi căzătoare şi gândurilor date-n sfere;
cum atingeam linii negre şi se năşteau nopţi lente,
nevăzuţi să ne turnăm fiinţele-n gângurita iubire.

cum câinele se zbătea de zor în cinstit lanţ
speriat de fluturele surprins-n zbor haotic,
cum de pe buza sfioasă a marginii de şanţ
o păpădie deocheată se tulbura uşor trofic.

cum tunetul îşi potolea refugiile sale în odaie,
norii săreau corzi de curcubeie pierzând esenţe,
iar stropii negri de ţărână săreau gleznei vioaie
precum puricii nepedepsiţi în datini de existenţe.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boală

Mi te cobori cu pasul tău uşor
pe treptele de amintiri lânoase
şi te visez din noapte până-n zori,
iubirea mea cu firile întoarse.

Eşti şi nu eşti cu chipul tău plăpând
atât de clară strălucind ca luna
şi străluceşti de dragoste în gând
precum zâmbeşte soarele întruna.

Mi te cobori în negrul absolut
al nopţilor în care mi-e furtună,
iubirea mea din carne şi din lut,
cât te iubesc acum şi totdeauna.

Mi te cobori în vise când adorm
pe raza stelelor încercănate
şi mă trezesc udat din al meu somn
şi te rostesc strigând întreaga noapte.

Eşti şi nu eşti cu chipul tău plăpând
şi râd şi plâng amarul deodată,
iubirea mea prea mult este de când
eşti tot aici, cu mine niciodată.

Şi visul ţine până-n zori de zi
şi ziua mea nu este luminată,
ascult pădurea, scriu şi poezii
şi-ncep să uit şi vreau să zbor odată.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

nu ştiu dacă aici bine am nimerit
cu ochiul meu fraged întrebător
curiozitatea cunoscând,
cu sătula pândă mereu
la nemiloasă cărămidă de odaie
unde văd reversa spaimă
ale umbrelor legănate de tangibilele amintiri.

aici în pasul meu când închid măsura
şi celelalte lumi de îndoială nestăpânită.
ştiind cred,
cum sub furia neîmpăcatelor gânduri
să aştern covorul roşu
pentru neantul ce se cere sosire
să-şi târâie existenţa printre noi.

nu ştiu dacă groaznica reîntoarcere la mine
n-ar tulbura ascuţitele muchii
întinse în petreceri pe obrazul seninului,
dacă n-ar dărâma emoţia investită-n carne
până la colţul inimii de unde să poată privi,
zvâcnetul şi cele câteva tipare de trăiri
ce rup sensul speriat,
montat uneori lângă noi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte

Adu-ţi aminte de cerul sub care te-ai născut,
află povestea fiecărei stele.
Adu-ţi aminte de lună, descoperă cine-i ea.
Adu-ţi aminte de naşterea soarelui în zori,
acesta-i cel mai puternic punct al timpului.

Adu-ţi aminte de asfinţitul soarelui care deschide poarta nopţii.
Adu-ţi aminte de naşterea ta, de lupta mamei tale
pentru a-ţi da formă şi respiraţie. Eşti evidenţa
vieţii ei şi-a mamei ei.
Adu-ţi aminte de tatăl tău. El, de asemenea, e viaţa ta.

Adu-ţi aminte de pământul a cărui piele eşti:
pământ roşu, pământ negru, pământ galben, pământ alb,
pământ cafeniu, noi toţi suntem pământ.
Adu-ţi aminte de plante, de copaci, de fiinţele vii care toate
au triburile lor, familiile lor, istoriile lor. Vorbeşte-le,
ascultă-le. Ele sunt poeme vii.
Adu-ţi aminte de vânt. Adu-ţi aminte de vocea lui. El cunoaşte
originea acestui univers.

Adu-ţi aminte că tu eşti toată omenirea şi că toată omenirea
este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tu eşti acest univers şi că acest
univers este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tot ce este mişcare, care creşte, eşti tu.
Adu-ţi aminte că limbajul provine din asta.
Adu-ţi aminte de dansul care-i limbajul, că viaţa este.
Adu-ţi aminte.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt ceva

fântâna ochiului mult se mai miră
pentru steaua căzută în ea
trofeu
şi pentru zborul întrerupt
în cochilia de atunci.

amintirile cer alte veşminte
mai de răscoală, mai de franjuri
spre serile ce în noi contururi se cer,
cu cerbii alături căzuţi în unghiuri
pe ierburi ce-şi trec gleznele
prin roua sorbită de întuneric.

acum e alt ceva:
eul îşi duce vrerea mai în dreapta realităţii,
ceva mai în deosebit -
cu furtunile sângelui degustate de fluxul de dor
iar celelalte neîmpliniri îs tratate
cu răşină de stânci căzătoare
din dimensiunea îngăduitoare a lui dumnezeu.

cad îmbrăţişări melomane de îngeri neaşteptaţi
pe genunchi când tocmai ne sorbim cafeaua
şi cu cârlige de degete amare,
tragem iluzii diplomatice spre noi
şi de viaţă ne agăţăm sărmani.
nădăjduim realităţi înflorite
în glastra din fereastră
spuzată de sunetele sării zilnice.
în valul poemului,
noi alandala jefuiţi de pastelul iubirii
întins pe trufia ciorapului de mătase,
şi rănit de sărutul prelung al dungii verticală.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas

Pasul e amintire,
Dor
De început.

Pasul e miros
De iarbă
Cosită de zei.

Pasul e lecţia
Gândurilor
Călătoare în memoria mersului.

Pasul e crucea
Respiraţiei noastre.

poezie de Claudiu Ovidiu Tofeni din Paşi pe nisip (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai vrea, precum se vede, să-ţi mai aduci aminte

Ai vrea, precum se vede, să-ţi mai aduci aminte
D-acea miniatură a sexului frumos,
D-a ei vioiciune, spirituasele-i cuvinte,
D-ocheada cea focoasă din ochiu-i amoros;

De ochii ei cei negri ce-ar sparge o-ntristare
A lumii toată în doliu, d-acel surâs ceresc
Ce veseleşte lumea ca ziua de sărbare,
De gestele-i vioaie şi timbrul îngeresc;

De buclel-ebenine, lucioase şi flotânde
Pe sânul d-alabastru, ca aripe de corbi
Ce fâlfâie pe bruma ninsorilor căzânde
Cu toată răsuflarea-i ce tu în drag absorbi? –

Pleca când am văzut-o, şi tremuram de frică;
Căci inima-mi sta gata cu dânsa a zbura.
Purta pe piept o cruce, o cruce mititica,
Pe care şi evreii părea c-ar săruta.

poezie clasică de Cezar Bolliac (26 mai 1840)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dacă...

Dacă ai uitat ca să zâmbeşti,
Adu-ţi aminte că trăieşti!
Bucură-te enorm de prezent,
Trăieşte din plin fiecare moment!

Dacă ai uitat ca să iubeşti,
Adu-ţi aminte cine eşti!
Cum viaţa încă te iubeşte,
Aşa şi tu te îndrăgosteşte!

Dacă ai uitat ca să trăieşti,
Adu-ţi aminte să zâmbeşti!
Căci bucuria de a trăi,
Trebuie simţită în fiecare zi!

Dacă simţi că nu mai poţi,
Gândeşte-te acum la toţi,
La cei care nu mai sunt,
Şi ar mai fi vrut pe pământ!

poezie de Ovidiu Kerekes (30 martie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tot e toamnă

dacă tot e toamnă,
voi plânge în versiunea pumnului tău mărunt
umplut cu amintiri definitive
şi-mi imaginez că tu îţi vei prelungi o claviculă anume,
pe care buza mea flămândă de tinereţe
trebuie s-o atingă până ce ea speriată,
s-o trezi între stele.

s-a aflat deja că sunt naufragiatul ochiului tău
aşteptând să-mi trimiţi din coapsă o emoţie,
pe care să mă pot căţăra văzut adevăr
de toate cuvintele ce stau la rând
să-mi survoleze poemele care se întind la viaţă.

apăsând clanţa speranţei torturată de obsesiile vechiului,
aproape distruşi vom năpădi odaia prin uşa nordică
nevăzuţi de luna întomnată,
nici de tabloul atârnat de singurătate...
şi învălmăşindu-ne sentimentele până la epuizarea ispitelor
ne vom salva atomii lutului nesigur
cu străluciri încovoiate de sălbătăciile galactice
lângă Dumnezeul mut şi cu mască de senin.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapteo

noapteo, cântă-mi cu stele acum
când filozofia nu mai este pe masă
şi câinele refuză lătratul lângă casă.
hai cântă-mi doar cu stele
şi rămâi în cerc pe un butuc pe care stă luna
şi cele câteva înfricoşări ale mele.

ia-mi luna de pe faţă!
refuz să fiu aprins şi văzut când sărut
ţărna umbrei mele
ori amintirea răsturnată pe fila toamnei târzii;
te rog ia-mi luna de pe faţă,
asta fă-o mai întâi!

hai dă-mi mâna acum!
o joacă să începem,
pe după timp, vise şi poezii...
de harnicul sunet al zadarului noi vizavi.
ai grijă cum strângem fluida iubire între noi
am putea neca oricând ispita de a fi
şi strigătele laterale
când povestii noastre se împreună,
de se sperie degetul captiv inelului de cerneală
şi încoronat de tăcerea nebună.

hai cântă-mi cu stele!
dă-mi mâna să ne jucăm
pe un vers ce ne înconjoară ţarc
până când pe masă voi găsi iară filozofie
şi o şoaptă alungată de pe o coapsă arc.
te rog noapteo, apropie-te, vino-mi şi mă atinge,
de aspiraţii eu atârnat, mi-e teamă prelungă,
că ş-o aripă de fluture acuma m-ar învinge.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti lumina nopţilor...

ce m-aş face fără tine,
luna mea din nopţi de chin,
doar cu tine îmi e bine,
când nu dorm de gând nebun

îţi cobori lumină blândă,
o strecori prin norii deşi,
te priveşti ca în oglindă,
când pe lac tu luminezi

laşi răceala ta de aur,
să pătrundă prin fereştri,
răscoleşti într-un tezaur,
cu iubiri împărăteşti

pui urechile-ţi s-asculte,
şoapte pline de amor,
pui jăratec peste clipe,
care ard şi care dor

de ce noaptea eşti stăpâna,
tainelor ce se ascund,
de ce chemi înlănţuirea,
braţelor care se prind

tu aduci şi frământarea,
gândului nebun de dor,
eşti şi chin şi mângâierea,
eşti lumina nopţilor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă verticală

O bătrâneţe tânără mi-aduce
Aminte de senzaţii, de răscruce,
De- un drum pe care singuri am fugit,
Mult înainte de a fi pornit,

De o privire parcă rătăcită
‘N puterea de a fi iubită,
Nu întristat şi nicidecum pierit,
Iubit- aşa cum eu mi- aş fi dorit;

Ţi- aduci aminte cum o clipă goală,
Ades se rătăcea pe verticală,
Spre cer tânjind cu mâinile întinse
Atât de necuprinsă- n necuprinse,

Cum nopţile erau un simplu zbor
Neinţeles, ascuns oamenilor,
Din care tu pierit te prabuşeai
Pe sânii mei când încă ma iubeai?

Priveşte ploaia calmă- n ochii mei,
Cu transparenţa purităţii ei,
Pe care dacă tu nu o pierdeai,
Eu încă te aveam, tu ma aveai,

Dar tinereţi bătrâne de puteri
Ne- au luat pierdute- n sens, ziua de ieri
Şi plouă ca- ntr-o moarte verticală
Ce îşi alintă noaptea cea de smoală.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco (10 mai 2017)
Adăugat de SILVANA ANDRADA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet blând

Ai urcat din amintiri spre soare,
să-mi spui iubito să fiu tare şi să lupt.
Acum sunt eu aici şi mă gândesc la tine,
tu luptă draga mea ca să învingi.
Eu te aştept cu sufletul la gură astăzi,
să-mi spui că mă iubeşti şi mă doreşti în preajma ta.
E stilul tău, al meu, prietenia-i caldă
şi vreau să-ţi spun că te iubesc şi eu mereu,
Sunt doar un suflet cea pătruns în casă
ca să-ţi aline sufletul bolnav de amintiri.
Păstreaza-mă aşa şi câteodată, tu lasă-mă
în braţe sâ te strâng când o să plângi.

poezie de Magdalena Rosca
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor uşor de umbre, chipul tău, femeie

în mine se-firipă viesparul poftei hâde
când murmură izvorul si soarele-ţi surâde,
şi razele lui dulci încearcă să te plouă,
calcând ca o madonă pe picături de rouă.

îmbălsămezi pământul cu alba ta minune
când muzica naturii se-aude-ncet pe strune
şi-apari aşa deodată cu trupul sibilin,
cu aere suave într-un decor divin.

un zâmbet de femeie din vraja ta născut,
făcând din al meu suflet un ne-ndoielnic scut,
din ura milenară a strâmbelor pisanii,
când se încrucişară doi ochi atăt de stranii

şi-au coborât văzduhul în straie de safir
ca un tăiş de fildeş din ţara lui Ofir,
lumina nevisată în care s-au scăldat
mi-a fost noroc pe viaţă atunci când mi s-au dat.

privesc nemărginirea şi stau mereu la pândă
ca ieri se naşte astăzi din ziua de osândă,
şi te aştept, iubito, în luna lui april
să-ţi dau în dar pe viaţă- un roşu trandafir.

zbor uşor de umbre, chipul tău, femeie,
peste câmp de vise, dor de elizee
se-afundă-n întuneric ca umbra unui mort,
ca vasul ce se rupe de malul unui port.

te-ai stins şi ai rămas lumina fără nume
şi te-ai pierdut haotic în neştiuta lume
pe ceruri de argint degeaba te mai caut
e ca un cântec trist, un îngânat de flaut...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slova-mi educ

Slova-mi educ, să fie atingere sfioasă,
S-alunece suav şi gingaş către tine,
Pe aripi de vis blând, armonioasă...
Cu înfiorări calde, diamantine.

Slova-mi educ, să pot a-te cuprinde
În dantelări care înfloresc iubirea
Şi atunci când raza zilei se aprinde,
Să-ţi lumineze sufletul, trăirea.

Slova-mi educ, să fie şi visul de iubire
Când luna despleteşte în raze moi
Şi fluturii dansează în a nopţii lucire,
Pe aprinse felinare uşor... doi, câte doi
............................................................................................
Slova educ, să–mi fie şi cuvânt de-apus.
Cum încă n-am pus frâu la simţâminte
Şi încă nu-i târziu să-ţi spun, ce nu ţi-am spus
Că te-am iubit în felul meu... cuminte...

poezie de Elena Volcinschi din Amurguri şi anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună seara, iubito!

Bună seara, iubito!
Am trecut să-ţi spun
Eternul noapte bună,
Sau că te doresc oricum.
Să-ţi spun că-mi eşti noapte,
Sau că somnul nu vine,
Să te chem mai aproape
Sau să te ştiu în mine.
Bună seara, iubito!
Mă primeşti în iatac?
Îţi promit nopţi de vis,
Tu mă rogi ca să tac.
Răscolind prin cuvinte
Hoinărim prin eter,
Tu eşti fată cuminte,
Eu de soaţă te cer.
Bună seara, iubito!
Chiar şi mâine mai sunt,
Acelaşi rămas bun,
Scris pe-o pală de vânt.
Hamalul de vise,
Ce îţi cară din stele,
Constelaţii nestinse,
Să-ţi speli paşii cu ele.
Bună seara, iubito!
Mă lasă să plec,
Înainte să vin,
Prin tine să trec.
Poteci de cuvinte
Străbătute-n doi
Aducându-ne aminte,
Să ne naştem goi.
Bună seara, iubito!
Ce-ar mai fi de spus,
Te iubesc, dar ştii,
Nu ne este deajuns.
Nevoie avem,
De-un pic de noroc,
Eu pot, noi putem
Şi nu stăm pe loc.
Bună seara, iubito!

poezie de Mihail Coandă (28 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aduc aminte de marea lume a satelor în care am copilărit, de cum săreau cu toţii de pe prispă, de paşii mărunţi şi iuţi ce se îndreptau spre poartă, când dincolo de ea se auzea unul din glasurile care cereau apă.

citat celebru din Geo Bogza
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vălmăşagul milogilor, o muiere înaltă, despletită, cu şalul fleandură şi rochia ruptă pe şold, mânjită pe faţă cu funingine, trăgea cu un băţ pe scândura din garduri, ridicând toţi câinii în picioare. Se jelea cu voce ascuţită, înfiorându-ţi carnea, iar în ceata ţăranilor, care se îngroşa mereu, femeile îşi făceau cruce.

Fănuş Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte!

Mai dă-mi să beau ambrozii
ne'ncepute,
nu-mi cânte încă
marşul de plecare,
Adu-ţi aminte!
Mâine, în volute,
vor arde ruguri,
viselor fanare.

Prologul, nu l-am scris,
iar Demiurgul
împarte brume lacome-n livezi.
Adu-ţi aminte!
N-am cuprins amurgul
cu palmele
rănite de zăpezi.

În galben doarme firea,
prea învinsă
de noaptea
cu mirosuri de tămâie...
Adu-ţi aminte!
Sunt cărarea ninsă,
cerşind la porţi lumina.
Să-mi rămâie...

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii peste vreme...

Trec anii peste vreme si vremea peste ani –
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.

Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deşarte.

Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
din guri neostenite, dar fără pic de duh,
ce-şi caută cuvântul în coada de lopată.

Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
să regăsesc tăcerea în umbrele opace
aduse peste noapte de visul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.

Îndată şi tăcerea se-aşterne..., ca un scut,
o linişte cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în braţe mă cuprinde.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 11.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătăi de păpădie

Fericirea de a te vedea fericită
Mi-e o lumânare de păpădie
Ce ţi-o aprind în inimă ţie
Cu iubire de demon curată

Căci mă întreabă îngeri
Cui aprinzi atâta năvălnicie
De trezeşti în cer euforie
Printre moarte paradisuri

Biet demon de lut nebun...
Ce arzi în puf de păpădie
Pentru crezul tău surghiun
Ce infinit foc o să-ţi fie..

De parcă ai avea o datorie
Să aprinzi lumânări de păpădie
Ce sunt întrebate de oricine
Cui sunt aprinse nebune

Când tu umbli prin iaduri diurne
Cu pleata în vânt şi inima plină
De dor, cu furibunde supline
Ce te ard in această tină

Aprinzând puful de păpădie
Pentru ce,.. tot cerul ştie
O singură fiinţă..
Ce are putinţă

Să nască in tine, demone
Lumânări de păpădie..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!