Dor de ducă

Mi-e slobod gândul. Dor de ducă
Şi călător în lumea mare,
Dar l-aş opri ca să îţi spună
Ecoul vorbelor amare.

Apoi, eu l-aş lăsa agale,
La pas domol ca să ajungă
La inimă şi mai departe,
Ca să-l auzi şi să nu plângă.

Privirea să-ţi devină blândă,
În amintirea grăitoare
A zilelor de peste suflet
Şi-a clipelor rătăcitoare.

Apoi m-aş duce mai departe
În alte zări, în rătăcire,
Mă iartă, deci, de pasul aprig
Şi-a inimii dezlănţuire.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de ducă

Mi-e slobod gândul. Dor de ducă
Şi călător în lumea mare
Dar l-aş opri ca să îţi spună
Ecoul vorbelor amare

Apoi eu l-aş lăsa agale
La pas domol, ca sa ajungă
La inimă şi mai departe
Ca să-l auzi şi să nu plângă.

Privirea să-ţi devină blândă
În amintirea grăitoare
A zilelor de peste suflet
Şi-a clipelor rătăcitoare

Apoi m-aş duce mai departe
În alte zări în rătăcire
Mă iartă, deci, de pasul aprig
Şi-a inimii dezlănţuire.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet

E neputinţă, e trist şi-s clipele deşarte,
Cu fiecare pas, făcut tot mai departe,
Aşa cum imposibilă mi-e jalea
Ce tânguie-n peneluri... vise aievea

Îndepărtata inimă zvâcneşte sărutări
Spre neştiutul drum ce duce către tine
Mi-e colosală calea, abia te văd în zări,
Şi totuşi... ard în palme chemările divine.

Îţi dăruiesc privirea mea, să nu mai rătăceşti,
În inimă aşează-mi negura din suflet,
Apoi, când vei simţi o adiere-n creştet,
Te rog să-mi dăruieşti câte un zâmbet.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu foc de-aş fi, pământul l-aş încinge...

Eu foc de-aş fi, pământul l-aş încinge,
şi vânt de-aş fi, cu vifor l-aş pătrunde,
şi de-aş fi apă, l-aş vârî sub unde,
iar Dumnezeu - spre-adânc l-aş tot împinge...

Dac-aş fi papă,-n hohote m-aş stinge,
nenorocind creştinii de oriunde!
Iar rege, oare ştiţi cum le-aş răspunde?
Strângându-i snop în ţeapă i-aş înfinge.

M-aş duce, de-aş fi moarte, către tata.
Şi viaţă - ocoli-l-aş ca pe ciumă.
La fel aş face şi cu cin' mi-e mumă.

Iar Cecco - cum am fost şi sunt - o, gata
le-aş da pe toate fetele plăcute,
lăsând la alţii babe doar, şi slute!

sonet de Cecco Angiolieri (2008), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă de visare

M-am despărţit de anotimpuri,
Cu pas agale către mare,
Să scot cu visele din suflet
Doar gânduri vechi, ce par uşoare.

Mi-e ruginită amintirea
Şi scot cuvintele din suflet,
Vremea visării e departe
Şi ochii-mi sunt un veşnic umblet.

Tăcerea desenează ţărmul,
Cuvintele ascunse-n valuri
Înşiră versuri vechi, în rime
Şi clipa-mi pare numai voaluri.

Te regăsesc în toate-acestea
Şi cerul este foc de vrajă,
Sărbătoresc clipa din mine,
Lăsând-o singură pe-o plajă.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua mea, şi-a ei, şi-a lor,
E doar mirosul florilor,
E soarele pe cer senin,
E doar iubirea din destin.

E ziua mea, şi-a ei, şi-a lor,
E dragostea copiilor
E primăvara dintro viaţă
E litera ce te învaţă.

E ziua mea, şi-a ei, şi-a lor,
Este minunea zilelor
Este iubirea-n cerc rotit,
Este iubirea ce-ai poftit.

O fi o zi ca orişicare?
Care-i răspunsul la-ntrebare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sete

Mi-e sete de privirea ta.
Aş vrea să-ti sorb fiecare strălucire
A ochilor tăi plini de iubire
Şi să-ţi adun lacrimile de mâhnire.

Aş aduna lacrimile tale,
Le-aş amesteca cu ale mele
Şi aş face un elixir, pe care dacă îl bei,
Zâmbeşti din senin, fără temei.

Apoi, aş lua zâmbetul tău,
L-aş amesteca cu al meu,
Şi te-aş lua de mână să zburăm până la stele,
Să uităm de rele.

Mi-e sete şi tu eşti departe,
Am să beau gândurile tale toate
Şi am să scriu versuri inspirate,
Pentru suflete însetate.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul

Aş împărţi cu tine un cerc...
Îmi tot iese în cale:
Cu captele lipite,
Cu plinul râzând în soare,
Perfect...

L-aş cuprinde cu braţele tale...
Dar plouă acum în cerc,
Răsucind rugină roşie
Pe linia-i fără sfârşit,
Uman...

L-aş lumina cu privirea ta...
Când e întuneric şi-mi chinui cercul,
Îmbiindu-te să-ţi iei jumătatea
Din suflul inimii mele,
Cerşind.

Aş încălzi cercul c-un zâmbet...
Ţi l-aş fura din cuvinte,
Şi aş curăţa cu el din rugină
Cum faci tu când mă cuprinzi,
Topind...

Aş împărţi cu tine un cerc...
I-aş netezi colţurile cu suflet
Şi i-aş umple temeinic
Din goluri: cu tine, cu mine,
Iubind...

poezie de Gabriela Chişcari (18 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu muzei mele

De-ar fi să-ţi fac altar, l-aş face din inima mea;
să fii din Soare şi Pământ o parte,
din mireasma primăverii şi ruginia toamnă,
din Eternitate,
a sufletului meu angelică doamnă.

De-ar fi să-ţi fac un templu, l-aş face din albii trandafiri;
să fii o parte din Eden,
din rugăciunea către Tatăl Meu, din albul purităţii,
să-mi fii imnul abisal de suflet, scris într-un catren,
tu, veşnică Lumină a divinităţii.

De-ar fi să-ţi scriu Poemul, l-aş scrie cu sângele de suflet;
să fii nemuritoarea doamnă a spiritului meu,
zeiţă divină,
ţie să mă–nchin, şi-apoi lui Dumnezeu,
în veacuri de lumină!...

poezie de Ştefan Radu Muşat (3 noiembrie 2009)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând

O zi dac-aş avea cu tata,
Venită de niciunde, dăruită aşa,
L-aş strânge-n braţe şi i-aş aranja cravata,
Pe frunte-apoi uşor l-aş săruta,

I-aş spune că sunt bine, fericită,
Că viaţa mea este aşa cum şi-a dorit,
Să-l simt cum ştie că mă simt iubită
Să-l simt şi eu că este fericit,

O zi dacă aş avea cu tata,
L-aş strânge- n braţe ca pe-un prunc
Şi tot ca prunc aş fi întotdeauna gata,
În braţele-i prea sigure să mă arunc

Aşa cum n- am făcut-o niciodată,
Cum am crezut că pot oricând...,
O zi dacă aş avea cu tata,
L-aş ţine-n braţe, doar plângând.

(In memoriam Prof. Dr. Vincenţiu-Valentin Tcacenco)

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi tăcere

Cine ştie dacă mai ţii minte
Vocea care ţi-a ascultat viaţa
Şi îţi îmbracă în poezie
Paginile goale ale zilelor tale...
În timp ce vremea se scurge spre seară
Vântul a luat timpul ca un fum...
În apropierea tăcerilor mele
Eu voi fi cea pe care
O vei vedea cu adevărat.
Când vei fi gata să te uiţi şi
Ce vei răspunde timpului
Care încă mă întreabă?
Azi te-am putut auzi din nou
În ecourile cuvintelor care mă caută
În acele lucruri în care ai fost
Şi-n care ai devenit zgomot
Şi apoi tăcere...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet trist

Zborul dorinţelor îşi frânge aripi
Şi rând pe rând redevenim tăcere,
Din lacrimi picurând veninul "dulce"
Al clipelor pierdute-n deznădejde.

Să fie vis în necuprinsa noapte?
Să fie vers nescris în apatie?
Mă doare vorba nerostită-n şoaptă
De tine-n fiecare poezie.

Tăcerea ta se adânceşte-n mine,
Mi-ngreunează fiecare zâmbet
Şi versul tău îmi oglindeşte ziua,
Când nu voi mai vorbi cu tine.

Revin furtunile în tristu-mi suflet
Şi fulgere brăzdând iubirea toată,
O voi opri la margine de tine,
Rămân şi eu şi amintirea sfărâmată.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie

Atât sunt de gelos, încât îmi vine
Să te ascund adânc în catacombe
Şi-apoi, anxietatea-mi să se-aline,
Să potopesc Pământu-ntreg cu bombe!

Ca nimeni între noi să nu se bage,
Te-aş duce, azi, departe, în pustiu
Si-n jurul tău m-aş apuca şi-aş trage
Cu foc automat în tot ce-i viu!

Ţi-aş pune pe figură văluri mate,
Mănuşi în mâini, picioarele-n botine,
Să nu inspire gânduri necurate
Vederea pielii tale albe, fine.

Pe cel ce se apropie de noi,
Privindu-te atent în timp ce trece
Şi, fluierând, se uită înapoi,
L-aş împuşca atunci, cu sânge rece!

Pe şeful tău, ce ştiu că te alintă
Atunci când îţi întinde câte-o filă,
L-aş pune la perete ca pe-o ţintă
Şi foc cu foc aş trage, fără milă!

De te-aş găsi, ferească Dumnezeu,
Fflirtând cu unul, chiar din depărtare,
Aş năvăli asupră-i ca un leu
Şi, chiar în timp ce-ar implora iertare,

L-aş arunca de la etaj în gol,
Apoi i-aş trage-un glonte-n scăfârlie...
Atât că, deocamdată, n-am pistol
Şi-n plus, eu sunt un om de omenie.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui duşman

De mi l-aş şti duşman de moarte
L-aş îngropa în gând, departe,
Dar îl lovesc, cinstit, pe faţă,
Ştiindu-mi-l duşman de-o viaţă...

epigramă de Giuseppe Navarra din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Far - away

Pe la poarta mea
nu mai trece gândul zâmbitor.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
şi nu mai aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Pe aripile vântului
am scrijelat numele tău
ca, începând
de azi,
pasul lui domol
să te ducă tot mai departe
de sufletul meu singur.

Plec de sub basmul
în care te-am cunoscut
ca pe cel mai bun vis
şi fără să privesc înapoi,
mă gândesc tot mai pierdută
şi mai fără tine.
Chiar dacă pleci,
în sufletul meu vei rămâne
ca un mugure nou,
nemaivăzut până anul acesta.

Departe de toate,
pasul meu greu
apasă visarea
din care târziu,
mă voi mai ridica iar eu.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, departe...

mă cheamă tăcerea clipelor ce mor
de drag, de dor
pe triste versuri plânge o melodie
doar o melodie
adie pe corzi rupte
cheamă depărtările
ce lungi, pustii, sunt zările
privesc înainte păşind peste ape
mi-e sufletul oglindă în valuri înspumate
pe o stâncă golaşă, pitică
o rândunică plăpândă şi mică
clipeşte din aripi
să zboare pe mare, în dulce visare
ce reverie
barca alunecă pe ape
în cale, în zare
sirenele cântă, mă cheamă
ce suavă chemare
vâslesc între ape
cu mâna cufundată în gânduri
pe ţărmuri de suflet uitate
păşesc mai departe pe ape
departe de lume, departe de toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu aud

Azi aud doar vuietul din mine
Şi pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.

Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniştite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aş vrea să fii cu mine-acum din nou.

Simt gustul dorului şi-al tău,
Şi iar, şi iar gândesc la tine.
Ştiu, ne despart doar dimineţi
Ce-au fost scaldate doar de nopţi senine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând ea tot înainte, a ajuns apoi şi ea la Sfânta Duminică; dar şi aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi prosteşte. În loc să facă bucatele bune şi potrivite şi să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... şi când a venit Sfânta Duminică de la biserică, şi-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă şi îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturlubatică şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, şi să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi şi-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ia ziua bună şi binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce înainte; şi mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei creştine

Pe-un petic de rai creştin,
În Schitul din Păltiniş,
Doi vinovaţi, sfioşi păşeam,
Să pipăim cu sufletul iertarea,
Iar spiritul să-l lecuim, cu vindecarea.

Ţii minte, când ne închinam?
În faţa micului altar, din inimă de munte,
Doar noi doi, martor Dumnezeu
Şi ale noastre jurăminte.

În poarta casei sale de vecie,
Spiritul lui Noica
ne-a întâmpinat apoi, cu modestie.
Suflet plecat în rătăciri astrale,
Spirit treaz,
la ferestrele inimii mele şi-a tale,
Sfidând tăcerea noastră vie.

În mica bisericuţă, cu brâu de brazi,
De ger încremeniţi,
Păşeam tăcuţi spre altarul sfânt,
Ce-a întipărit pe lemnul lui mii de iertări.
Înconjuraţi de sfinţi pictaţi şi de duh sfânt,
Pe scaunul lui Noica ne-am aşezat pe rând,
Ca spiritu-i măreţ să-l salutăm şi să-l simţim.

Tăcerea era plină de icoane sfinte,
Aghiazmă apoi, noi am băut setoşi
Şi pentru ai noştri, cu pioşenie,
Noi am aprins lumini, de pomenire.

Căci numai Dumnezeu trimite harul,
Spre cei ce vor să-l simtă mai aproape,
Să înveţe, cum coboară bucuria sfântă în simţire,
Când glasul înţelepciunii îl ascultă;
Purtat în suflet şi-n faptă mai departe,
Spre mântuirea noastră şi a lumii.

Ţii minte iarna de atunci?
Şi-a noastră fericire?...
S-a dus, de parcă nici n-a fost
Şi am rămas, cu Sfânta amintire.

poezie de Valeria Mahok (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

departe de lumea ta găsesc resturi dintr-un timp din care am căutat să culeg amintiri,
departe de lumea mea strivesc cu degetele împreunate a rugă trei litere, le adun apoi în palemele noastre ca să putem să clădim din ele lumea noastră.

poezie de Claudia Marcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sentiment frugal

Se duce toamna, vântul m-apasă
Îmi spulberă şi zilele din an,
În poartă un trandafir îmi plânge,
Îi dau dreptate, soare nu mai am.

Începe-a ninge-n ochi cu toamna gri,
E pe sfârşite verdele din noi,
Pe-alei din ani veni-va timp târziu
Şi ierni ce le-am aduce amândoi.

Mi-e dor de mare, de talazul ei,
Pe fire de nisip aş desena
Să uit de ploi, de vânt şi de ninsori
S-aduc iar vara-ntreagă-n viaţa mea.

Mi-eşti vara ce-a trecut din calendar,
Te-am decupat din gândul meu de ieri,
Încerc să-ngheţ un sentiment frugal
Şi să-l acopăr, să nu mi-l oferi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!