Dramaturgul şi poeta
Un dramaturg cu pasul rar
Se-ntreabă: Câte piese am?
Din ele câte au succes
Şi câte fără înţeles...?
Oricum, rămân apreciat
Şi deseori aplaudat,
Infatuat nu pot a spune
Faţă de cei fără de nume
Privi spre mine la un vers
- Tu te cam plimbi prin univers.
- Adevărat, şi Terra-i stea
În univers pe undeva.
- Tu nu ai înţeles deloc...
Vrei să te laud chiar pe loc?
- Nu... nici gând, maestre,
Eu iau viaţa aşa cum este.
Şi dacă mă gândesc un pic,
Pot să mă supăr din nimic?
Apocalipsa de-o să fie,
Desigur nu e poezie....
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Prin nume înţelegem un sunet având un înţeles prin convenţie, fără raportare la timp şi din care nicio parte nu are înţeles, scoasă din întreg... "Înţeles prin convenţie" s-a introdus pentru că nimic nu este de la natură un nume, ci devine aşa numai când ajunge un simbol; în adevăr, sunetele nearticulate, aşa cum produc animalele, au un înţeles, dar nici unul din ele nu constituie un nume.
Aristotel în Despre interpretare, 2
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba greacă. Dacă îl găseşti, îl poţi adăuga la Gr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poţi semnala pagina, ca să creăm legătura.
Viaţa
Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?
Câte nopţi nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?
Câte punţi neobosesc
Astupând incert nămeţii?
Câte viscole gonesc
Şi tot vin în prova vieţii?
Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?
Câte sunt şi câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viaţa, lume... lume!
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câte
Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?
Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?
Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?
Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?
Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?
Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?
Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?
Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?
Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???
Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!
Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?
Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?
poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vers aprins
Din depărtari spre mine vin
Mici bucurii sau un suspin
Le-adun din spaţii ancestrale
Le risipesc apoi în vale
Voi duce mai departe-n timp
Fără să cer nimic în schimb
Izvor de gând fără oprire
În vers aprins de poezie
Strălucitoare nestemate
La uşa ta cândva vor bate
Voi fi poate demult plecată
Lumina cerului uitată.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hiperviziune
Prin câte hiperspaţii s-au născut,
În minte sau aiurea-n Univers,
Alături invizibili am fi mers,
Până ce şoapta cea dintâi ar fi tăcut.
Din câte stele în Ocean
Sclipirea-şi odihnesc,
Pe una numai, din alean,
Identic am ales.
Dar plini de colb stelar pe trup,
În păr cu radiaţii,
Pe Om noi l-am zidit din Lut,
Şi gheme de senzaţii.
Şi-n câte hiperpaţii s-au născut,
În minte sau aiurea-n Univers,
Alături împreună am trecut,
Cu glezna-nnobilată de un vers.
poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Terra
Ce-ar fi Terra fără Soare
Fără raze de lumină
Fără râul ce în vale
După trupul tău suspină
Ce-ar fi Terra fără tine
Fără pasul tău uşor
Fără verzile coline
Fără unda mea de dor
Ce-ar fi Terra fără stele
Fără luna cea tăcută
Ce priveşte în fereastră
Gura ta ce mă sărută
Ce-ar fi Terra fără noi
O planetă-n amorţire
Chiar de vântul în trifoi
Ar cânta la mandoline
Terra, raiul cu iubire
Unica in univers
Un miracol.... nu-l cuprinde
Frumusetea unui vers
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câte poeme?
Câte poeme ţi-oi fi scris?
Nici eu nu ştiu câte au fost
Şi poate nici nu are rost,
Din vis rămâne numai vis.
Câte poeme am să-ţi scriu?
Nici asta nimeni nu va şti,
Tu, dragul meu din poezii,
Este târziu, foarte târziu.
Câte poeme vor pluti
Fără să fie în colecţii?
La începutul unor lecţii,
Fără sfârşit te voi iubi.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De câte ori...
Mă pierd zile la rând... cu capu-n nori!?
Privesc cu ochii goi chipuri prin sticlă
Şi-i strig în van; aivea nu se-aplică
De câte ori, de câte ori...
M-avânt cu gând d-elan în fiecare zori,
Trăiesc clipite de tumult de vis;
Sunt un torent de reuşite, nedescris
De câte ori, de câte ori...
M-afund în misticism ce-mi dă fiori
Cu închinări la ţeluri destrămate;
Invoc în van pe Dumnezeu la pietate
De câte ori, de câte ori...
Mă simt rănitul d-exterminatori
Şi-mi vreau răscumpărări de libertăţi şi bunuri
Furate de la viaţa-mi, cu mentalele străbunuri,
De câte ori, de câte ori...
Mă resemnez în cânt de coardă de viori
Înghesuit în mine, adâncul... Îmi deplâng
Destin de începuturi cu piciorul stâng
De câte ori, de câte ori..
De câte ori mă ştiu prin amintiri cu nori,
De câte ori mă văd plângând săruri de mare,
De câte ori am dăruit sau am primit o floare?!?...
De câte ori, de câte ori...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcere
Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…
poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am înţeles
Inima mea e plină de durere
simt cum mi se rupe în două...
Am înţeles că viaţa,
de multe ori îmi mai dă câte o palmă...
ca să ştiu ce am de făcut pe urmă...
Am înţeles că lacrimile îmi sunt de prisos,
dacă în mine e o continuă furtună...
Şi doare...
Da, vreau să sper până în ultima clipă...
Ceva în mine îmi spune să fiu tare...
Şi poate aşa voi reuşi...
Oare voi putea trece peste?
Oare voi reuşi cândva?
Să trec peste tot şi toate...
Aşa cum mai trece o zi şi vine iar noaptea...
poezie de Eugenia Calancea (14 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apocalipsa
Apocalipsa a cuprins
Pământ şi soarele aprins
Dispare trist îin infinit
Viaţa fara de sfarsit
Iubitul meu nepamantean
Intinde-mi mana ca sa am
In vesnicii care nu mor
Tot ce am strans cu-atata dor
Misterul noptilor cu luna
Si florile de mar cununa
Marea albastra-n unda calda
Si tot ce am iubit odata
Sa duc cu mine-n univers
Si frumusetea unui vers
In alta lume, spirit viu
Voi fi ce n-am visat sa fiu
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regret...
Azi am vorbit cu Dumnezeu,
Cum am putut, în felul meu,
L-am întrebat de viaţa mea,
De ce acum, de ce aşa!
De ce mi-a dat acest destin
Cu lacrimi grele de pelin
De ce mi-a dat o cruce grea
Cu numele strivit pe ea.
Şi nu mi-a spus când am venit
Că o să am de suferit,
Că viaţa mea e-o poezie
Precum a Pandorei cutie.
Un vers ce nu se mai termină
În drumul său către lumină,
Un vers hoinar într-o poveste
Care mereu călătoreşte.
El mi-a răspuns în felul Său,
L-am auzit în gândul meu,
Şi Mi-a şoptit de viaţa mea,
Punând pe cer încă o stea.
Am înţeles atunci că-n viaţă,
Nu-s toate bune de povaţă,
Dar trebuie să le-încercăm,
Si-apoi din ele să-nvăţăm.
Ne alergăm printre cuvinte,
Şi nu vrem să luăm aminte,
Că viaţa trebuie trăită,
Şi nici o clipă irosită.
Căci vom ajunge printre stele,
Fără să poţi privi spre ele,
Şi-adânc apoi vom regreta.
Căci n-am trăit când trebuia.
Deci ţine-ti minte dragii mei,
Căci anii cât or fi de grei,
În univers se vor topi
Şi alţii nu vor mai veni.
Azi am vorbit cu Dumnezeu
Şi Mi-a vorbit de viaţa mea
Mi-a arătat în felul Său
Că sus acolo am o stea.
poezie de Alexandru Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parte sunt din Univers
Pierdută-n tăcere într-un unghi din Univers,
o rază de stea îmi luminează sufletul imers
fără de voie în adâncul neştiinţei, pervers.
Sunt doar un simplu vers dintr-o poezie
în continuă expansiune, grevată de fantezie,
unde întreg Universul vibrează de frenezie.
E totul mişcare deşi pare un static moment,
viitor căutăm, plecaţi fiind din trecutul ardent,
în galop călărim secunde din al nostru prezent.
Sunt cuvântul ales din versul de-acces
către poezia ce viaţa a scris cu succes,
umilă aştept sentinţa ultimului proces.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Definiţie
Se găsesc 23 de adolescenţi,
Nici prea înalţi, nici prea scunzi,
Nici prea răi, nici prea cuminţi,
Nici prea slabi, nici prea activi,
Nici prea responsabili -
Asta dăunează grav sănătăţii!
Se adaugă 34 de ore pe săptămână -
De 4 ori câte 7 şi o zi de 6 -
Din care rămân doar...
Shhh!
Se mai sparge câte un geam,
Se mai trânteşte câte o uşă,
Se mai aruncă cu câte o cretă,
În fine!
Apoi se obţine câte un rezultat
Pe la câte o olimpiadă,
Niciodată pe măsura aşteptărilor,
Se mai ia câte o notă de trecere
În lucrare,
Apoi se mai face şi câte ceva bun,
Doar tre’ să existe un echilibru în toate!
Dar dacă-i vezi dincolo de aparenţă,
Vei observa 23 de suflete,
Nici prea mari, nici prea mici,
Nici prea tari, nici prea slabe,
Nici prea optimiste, nici prea pesimiste,
Însă pline de zâmbete rotunde
(Care uneori apar şi-n timpul orei…)
Şi de speranţa că vor găsi la şcoală
Sprijinul, imboldul şi puterea de a
Intra în vârtejul vieţii,
Prietenii de suflet, dar şi reperele
De care au nevoie.
E, şi-n timpul orei
Dacă se mai aude câte un bip,
Sau dacă se mai uită melancolici
Pe fereastră,
Ori dacă pe chip le-a mai apărut
Câte un coş
E clar: sunt îndrăgostiţi
Sau şi-o doresc;
Înlăuntrul lor se poartă războaie
Mai grele decât vor ei s-o arate.
Ei, ar mai fi multe de amintit.
Ca să rezum voi spune
Că totul trebuia
Să poarte un nume,
Aşa că i s-a spus
Clasa a X-a A!
poezie de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
câte zăpezi au căzut
peste tine, mamă,
şi câte ploi te-au durut,
au muşcat, ca nişte hiene
din pântecul tău,
dinainte de a mă naşte
în ziua a noua a lui cireşar,
mamă, fără să ştii, fără să vrei
mi-ai dăruit un nume...
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câte drame?
Câte Drame sunt pe lume,
Cu nume şi fără nume.
L-ai iubit şi te-a lasat,
Fără să ştii a plecat
Tu plângi după El,
Şi în suflet te frămânţi,
El cu alta la Hotel,
Tu rugându-te la Sfinţi.
Lasă-l dragă-n pacea lui,
Inima fă-ţi-o de piatră,
Nu eşti chiar a nimănui,
Fii tare încă o dată.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nopţi de vis
Ocolesc inimi cu spini
Şi te rog să te inchini
Cerului rodind minuni
Gând curat si oameni buni
Penetrez cu o idee
Smulg a sufletului cheie
Văd iubiri nevinovate
Flori de măr fragede-n carte
Adunând vers după vers
Simt intregul univers
Cum vibrează in făclie
Nopţi de vis si poezie.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două călătorii spre limite absurde
întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta
aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jurnal
în univers creat de mine
prin unde tainice transmit
un dor de zilele senine
şi viaţa fără de sfârşit
se mai apleacă câte-o creangă
şi umbră pune-n calea mea
mai simt căzând în noaptea neagră
o lacrimă sclipind ca stea
şi poate unii se întreabă
de ce atât ne povesteşte
scriind silabă cu silabă
ce o îndeamnă să vibreze?
cuvintele-s mărgăritare
şi gândul zbateri din aripi
eu astăzi sunt precum o floare
cu o tulpină fără ghimpi
petale roşii sunt purtate
din sufletul mereu pribeag
spre luminiţele din sate
şi muntele ce mi-a fost drag
acum revărs înspre câmpie
amurgul meu, fâşii de raze
şi scriu în cartea vieţii file
în trepidante mari oraşe
adorm târziu... închid jurnalul
ce-s eu? nimic în astă lume
o picătură din oceanul
eternităţii fără nume.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu iartă-mă, iubito
Un gând fugar prin marmura cea rece,
Îşi face loc, cu teamă, spre tine astăzi trece.
O pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
Şi văd obscur, lumina cea stinsă în apus.
O floare răsărită din pură întâmplare
In minte imi aduce lumina-ţi sclipitoare!
În candela ce arde la cruce căpătâi,
De dincolo de moarte tu îmi şopteşti... rămâi.
-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut,
În viaţa fără moarte şi fără început...
Ţi-e mâna îngheţată şi-ncremenită pari,
Nu te speria Iubito, nu e nici Iad, nici Rai.
E altă existenţă a spiritului viu,
Ce e transmis prin veacuri de Tatăl către Fiu.
Dar nu-nţelegi, că nimeni nu poate înţelege
Ce a creat Divinul prin propria lui lege.
De dincolo de moarte, îţi spun că te iubesc
Şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc.
Tu, iartă-mă Iubito... ştiu, ai crezut în noi,
Dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!