Ce dibaci, Doamne!

Cum să-i spun ochiului mic, ce a dat peste orbită,
Cu ce har ai zămislit, Doamne, pân' şi o omidă...
Ce ai scris în ADN-ul (dacă e!) de târâtoare,
Să mănânce şi să doarmă cât e ziulica mare?
Târâitul pe genunchi peste frunza devorată
E un obicei primit de la mamă, de la tată?
Oare-n clipa de avânt, căţărată pe-o cicoare,
Nu aspiră-nfrigurată, albă, aripă, să zboare?

Ce-a luat de la strămoşi, cu ce-au uns a ei pleoapă,
Că de baştina-nverzită nu se rupe nici de-o şchioapă,
Poartă-n ea respectul mâinii, ce o trece în mătase
Sau a celei ce-i mângâie pânza pe care o coase?
Cu ce drag îşi face cruce către frunza ce-o-ntăreşte
Şi fântânii cum se-nchină, când de sete-o măguleşte?
Brr! Aş vrea s-o ţin pe palmă fără coconul de fire,
Să-i privesc în ochi minuscul, să-nvăţ oarbă dăruire...

Muză, câtă fericire, micului ştrengar splendoare,
Cu omida drăgălaşă ce i-a-mplut ochi cu mirare!
Gândul se împotmoleşte între semne de-ntrebare,
Doamne, şi-astă gingăşie din Iubire, oare, moare?
Că iubeşte ce-i sublim nu s-atestă vreo-ndoială,
Căci alunecă pe corp, copleşindu-i val-sfială,
Cu, subtil, un foşnet dulce, firu'-i tors în pijamale...
Şi mă face, ca nepotul, să pornesc în exclamare:

Ce dibaci, Doamne, cioplit-ai crisalida creatoare!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dac-ar fi să-i spun

Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin

ştiu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veşmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate

Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har şi-nţelepciune
doar atât, să-nvăţ a-i spune

scriu cu fir de dor nebun
ţesând şoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste

Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căinţă
dezmierdând cu neputinţă

ştiu că-n consacrată vină
sorţii i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie

Doamne, fă-mă doar ce ştii
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult şi nici puţin
cât din dragoste mă-nclin

fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
şi din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul

Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare

şi-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi şoapta din impas
fă-mă foc, şi dor, şi ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie

Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aş vrea să-i fiu surghiun
i-aş picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme

spune, Doamne-n câte porţi
cumpănind astfel de sorţi
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?

Doamne, dezrobeşte-mi firea
nu-s poet da-mi ştiu menirea
cât să ştiu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfinţind aminte!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vin din lumea lui foaie-verde

Eu vin din lumea lui foaie-verde
De unde dorul este pribeag,
Unde dragostea ni se pierde
În tot ce-i frumos şi ni-i drag.

Eu vin din lumea lui Făt-Frumos,
Unde totul este iubire,
Cânt doina pe fluier de os
Şi caut calea spre fericire.

Eu sunt făcut din lutul barbar
Ţara –o doică cu sânul plin,
De la ea am supt lapte cu har,
Dar şi mierea şi vinul pelin.

Îmi pare c-aud depărtările cum
Plutesc pe aripi de dulce mătase,
Pe toate-aş vrea să le-adun
Din rune trecute, din vise şi oase.

Sub fruntea adânc-a Carului -Mare,
Scârţâie cumpăna fântânii şi-atât,
Doamne, unde-i mâna Ta, oare,
Să mi-o pui drept fular peste gât?

Eu vin din lumea surâsului Tău
Şi glasul duios îmi sună-n timpan,
Eu nu Ţi-am făcut nici un rău,
Trece-mă, Doamne, frumos în alt an.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere de mamă

Ziua pleacă, noaptea vine
Dorul greu tiptil revine,
Mă aşez oftând la masă,
Gânduri negre nu mă lasă.
Doamne, cu ce Ţi-am greşit,
De-am ajuns un om sfârşit?
De ce pruncii mi-au plecat
Spre un ţărm îndepărtat?
Sufletul mă doare-ntr-una
Şi-n trăiri bate furtuna.
Nu mai ştiu de ei nimic,
Doar la cer, ochii-mi ridic,
Rugi şoptesc şi mă închin
Să-i fereşti de rău şi chin.
Puii mamei, dragi feciori,
Când vă strig mă trec fiori,
Cât aş vrea să vă mângâi,
Să vă pup, să vă răzgâi,
Cum făceam odinioară
Fără lacrimi şi povară.
Adu-i, Doamne, mai degrabă,
Căci îmi e suflarea slabă,
Fie, Tată, pentru-o clipă
Să-i alint cu-a mea aripă,
Apoi, Doamne, pot să zbor,
Sus pe-o stea fără de dor.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune de binecuvântare!

Doamne, Tatăl meu din ceruri
Azi Te rog cu glas fierbinte
Să Te-apleci cu îndurare
Rugii mele ia aminte...
Azi e zi de sărbătoare
Căci ţi-aduc în Faţa Ta
Pe acest micuţ odor
Spre a-l binecuvânta!
Braţul Tău de Dumnezeu
Să-L întinzi spre el acum
Să-I fii Doamne călăuză
Ne-ncetat pe-al vieţii drum...
Să-i dai Tată sănătate,
Dragoste şi bucurie
Să aleagă calea dreaptă
Care duce-n veşnicie!
Iar pe dragii lui părinţă
Doamne, i-ai pe Braţul Tău
Dă-le sfântă-nţelepciune
Şi fereşte-i de ce-i rău!
Pune-n ei un duh curat
Plin de dragoste divină
Şi le dă putere Tată
Pentru vremuri ce-or să vină!
Fă căminul lor o oază
De iubire şi credinţă!
Poartă-i Tu în carul Tău
Ce duce la biruinţă!

rugăciune de Maria Luca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândul scris în Biblie

Sufletul e floare minunată,
Moare în dor şi moare în iubire,
Străluceşte peste-ntinsa zare,
Peste tot ce-nseamnă fericire.

Sufletul e robul unei turle
Din carne, oase, tors plăcut
Plin de speranţe şi tristeţe
Pe drum prăfuit, necunoscut.

Îşi vrea trofeul de fiinţă,
S-atingă zări nebănuite,
Căldura altui trup răpus
De încercatele ispite

E-o primăvară-n căutarea
Frumosului de cald augur,
Aripă e de curcubeu
Prinsă în creştetul meu sur.

La rându-mi de păşesc în taina
Frumoasă-a mângâierilor,
Un lucru este demn de mine,
Eu am furat cu voia lor.

Cheia misterului rămâne
În felul, Doamne, cum iubesc,
Un rând ce-i scris în Biblie
Îmi spune să nu prea curvesc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvează-i, Doamne, pe ţărani

Salvează-i, Doamne, pe ţărani,
Că sunt atâta de sărmani
Încât îşi plâng în bătătură
Amara lor înghiţitură!

Şi n-au putere să-i oprească
Pe cei ce vin să-i jefuiască
De truda lor de peste ani,
Salvează-i, Doamne, pe ţărani!

Îi ştii, Părinte, din vecie,
Sunt tot cu lacrimi în bărbie
Şi strigă-ntruna la plăvani,
Salvează-i, Doamne, pe ţărani!

Ajunşi acum şi cerşetori,
Că nu mai au de sărbători,
Nici oi, nici vaci şi nici găini
Şi sunt în ţara lor străini.

Ajută-i, Doamne, nu-i lăsa,
Că nimănui nu i-o păsa
De ei, că nu au nicio vină,
Plătesc de veacuri şi suspină.

Salvează-i, Doamne, Fii-le, scutul,
Că-şi pierd săracii tot avutul,
Le fură unii ce-i mai bun.
În pragul Sfântului Crăciun!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne, dacă nu-i prea greu
Pune ordine în haos
Şi învaţă neamul meu
Să se roage în pronaos.

Doamne, dacă mă iubeşti
Ia vrăjmaşii de pe mine
Ştii Tu cum să-i pedepseşti
Să-i faci lumii de ruşine.

Doamne, dă-le la săraci
Pâine, pace, bucurie
Ouă roşii, vin, colaci
Bani de şcoală şi chirie.

Doamne, vindecă-i, de poţi
Pe bolnavii din spitale
Ocroteşte-i Tu, pe toţi,
Cu suflarea gurii Tale.

Doamne, mergi şi la azil
Unde plâng în pumni bătrânii
Naufragiul lor umil
Rupe cumpăna fântânii.

Doamne, sfinte vietăţi
Fără milă sunt jertfite
Curge sânge prin cetăţi
Îngerii Tu Ţi-i trimite.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (26 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagă, Doamne

Leagă, Doamne, vântu-n iesle
şi mă-ncuie-ntr-o copită
cu cinci maici de crânguri murge
şi cu jar trosnind sub plită;
Doamne, de-un potop frumos
cu doi miei de câmp de mure
leagă ochii mei să-ndure
dorul ei de vin lutos

Leagă-mă de mine, Doamne
cu tăciune stins pe râuri
cum şi ea pe greabăn frâuri
mi-a tot pus din colţ de ochi
şi mi-a răsucit prin oase
verzi spărturi de lemne coapte
şi-mi tot rupe şi-mi tot coase
ploi de ea prin mâl de nopţi.

Leagă-mă ca pe o toamnă
de un stâlp de mânăstire
şi-mi citeşte din psaltire
cu doi ochi subţiri de hoţ,
cu doi ochi subţiri de doamnă

Să nu plec,
să nu mă fure
cu tot sufletul din mine
ca pe-o cană de afine
ca pe-un braţ de flori
la porţi.
Leagă, Doamne, dacă poţi...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Camelia Radulian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de flăcări...

Oh, ce ochi, voi ochi de fată,
ah, şi geana reîntoarsă,
nu doar una, amândouă,
ce frumoase sunt cu rouă,
ah, şi gura, buze crude,
înroşite să se ude,
ah, şi părul, părul galben,
Doamne, cum îşi freacă palme,
Doamne, uite-o cum zâmbeşte,
cum vorbeşte, cum păşeşte

Ah, ce foc arde în mine,
ce dorinţă plină vine,
of, de ochii ei spre mine,
m-ar ţinti şi ar rămâne,
pironiţi cu o dorinţă,
cea de-am fi, de-acum, iubită,
cea de-ar stinge jar roşit,
doar de ea, că m-a privit,
doar de ea, c-a apărut,
chemând gândul meu năuc

Doamne, Doamne, ce dorinţă,
nu ştiu cum e cu putinţă,
Doamne, am o rugăminte,
cheam-o, cheam-o de oriunde,
adu-mi-o aici pe iarbă,
să-i fiu drag, să-mi fie dragă,
să o ţin, noaptea, în braţe,
s-o sărut, să-ntreb ce face,
să o sorb, să o mângâi,
să îi fiu ca cel dintâi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin

Senin îmi este sufletul acum
Gândindu-mă la tine puiule,
Senină Doamne îmi este inima,
Cu gândul la iubirea Lui mare.
Ce-a fost dovada marii Lui iubiri
În taină totul făcând pentru mine
Lăsând doar miere să-mi curgă-n vine.
Mulţumesc Doamne pentru a Ta iubire,
Ce este Doamne a mea fericire,
Mulţumesc Doamne Sfinte pentru tot,
Aş vrea să pot, dar Doamne nu mai pot.

poezie de Oana Alexandra Călin (17 iunie 2016)
Adăugat de Oana Alexandra Călin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de părinte

Precum este mama, nime-n lume nu e!
Sau precum e tata! Doamne, dă-le lor
O cărare lină, nu poteci să suie
Iar in ochi, lumină, nu lacrimi de dor!

Îşi ascund povara aşteptării terne
De-i întrebi ce-i doare, spun că n-au nimic;
N-or să-ţi pomenească bolile eterne
Sau de ce-a zis vraciul:... că mai au un pic.

Uneori se ceartă, dar cu gingăşie,
Că s-a-nchis portiţa prea de timpuriu.
Ochii li-s în lacrimi! Ora-i prea târzie
Să le vină fata, să le-apar-un fiu.

Des mai lăcrimează! Sufletul lor ştie
Că de-acum sunt singuri! C-or muri de dor!
Casa, plin-odată, azi, este pustie.
Le-au plecat copiii; au căsuţa lor!

Iar când aşteptarea pare să-i doboare,
Pregătesc bagaje pentru-a doua zi...
Dar spre dimineaţă, plumb au în picioare,
Şi dureri... şi junghiuri. Nu au cum porni!

Apoi, la culcare, în genunchi se roagă
Să-i mai lase-o vreme Domnul pe Pământ
Măcar până-n clipa-n care-o să-şi revadă
Ce-au mai scump pe lume, ce-au mai drag, mai sfânt!

O ultimă-ntâlnire! Stând cu toţi la masă!
Ea s-aducă tortul, el să toarne vin,
Râsete, cântare, voie bună-n casă!
Apoi... de-o vrea Domnul: jale şi suspin!

Şi mai au o rugă fiecare-n parte!
Să nu plece primul de lângă celălalt!
Împreună-n viaţă, împreună-n moarte;
Căci singurătatea greu e de-ndurat!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Pe-o masă veche din odaie
Sub stinsa lumânării vâlvătaie
Stă tristă o scrisoare în Ajun
Ce i-am trimis bătrânului Crăciun.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Tăicuţul meu cu părul nins
Îngerul meu de pe Pământ
Care a plecat şi-apoi s-a stins
Fără să-mi lase al său cuvânt.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de voi, părinţii mei
De casa noastră cea mai sfântă
De clopoţei, de zurgălii
De oamenii care colindă.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să vă mai colind o dată!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-ne, Doamne!

Dă-ne, Doamne, ploi, tornade,
Să plecăm cu toţi în moarte.
Lacrima fă-o pârâu
Şi-nveleşte-al vieţii brâu!
Dă-ne cântece de jale,
Fiindcă viaţa noastră doare...
Cianură dai în grai?
O fărâmă de mălai
Să dai Domne, la săraci!
Să-i încalţi şi să-i îmbraci!
Dă-le literă şi minte
Să meargă tot înainte...
Dă-le-un strop de-nţelepciune,
Să poată trăi în lume!
Dă-ne Doamne, iar, vâltori,
Dă apus în loc de zori,
Căci de-atâta suferinţă
Şi fărâma de credinţă
Am pierdut-o. Şi în rugi,
Doamne, numai tu ne plângi.
Dă păduri şi nu spitale,
Nu lăsa morţii de foame
Neîmpărtăşiţi. Rămâi
Să-i veghezi la căpătâi!
Peste munţii ce se-nalţă,
Lasă doamne iarăşi viaţă
Şi păduri, râuri de dor.
Iartă Doamne, iartă iarăşi,
Încercatul tău popor!
Spovedeşte-ţi credincioşii,
Paşii celui ce-au greşit,
Să-i întorci din întinare,
Căci poporul ţi-ai iubit.
Fă-ne cumpănă şi lege
Şi ne iartă de păcat.
Căci nu e fărădelege
Fără s-o fi încercat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă vrăjită pe un stâlp înflorit

Leagă, Doamne, vântu-n iesle
şi mă-ncuie-ntr-o copită
cu cinci maici de crânguri murge
şi cu jar trosnind sub plită;

Doamne, de-un potop frumos,
cu doi miei de câmp de mure,
leagă ochii mei să-ndure
dorul ei de vin lutos.

Leagă-mă de mine, Doamne,
cu tăciune stins pe râuri,
cum şi ea, pe greabăn frâuri
mi-a tot pus din colţ de ochi

şi mi-a răsucit prin oase
verzi spărturi de lemne coapte
şi-mi tot rupe, şi-mi tot coase
ploi de ea prin mâl de nopţi.

Leagă-mă ca pe o toamnă
de un stâlp de mânăstire
şi-mi citeşte din Psaltire
cu doi ochi subţiri de hoţ,
cu doi ochi subţiri de doamnă;

să nu plec, să nu mă fure
cu tot sufletul din mine
ca pe-o cană cu afine,
ca pe-un braţ de flori la porţi.

Leagă, Doamne, dacă poţi...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de scurt

Un cuplu se trece de mână pe stradă
Cu plete lucind şi scalpul de ace
Şi alunecă ferm legănând vis să vadă
C-amorul există când lumea-i o pace.

Şi cuplul se închină sub vechi pirostrii,
Ca apoi să renască copiii ce-au fost,
C-aşa-şi reamintesc din nou bucurii
Şi viaţă înţeleg; "părinţii au un rost!"...

Dar pâinea şi acum se câştigă din greu
Şi scalpul cu ţepe se duce înrolând
Să fie viteaz pentru altul, ateu;
Ce n-are nici rugă, nici rai... n-are gând!

Drapelul revine pe-o ladă inertă
S-acopere răul ce-ar vrea răzbunat
Din bine ce-a vrut, lăsat scris pe-o copertă;
"Aş vrea de-azi să fiu omenirii soldat!".

PS
De ce n-am fi oare la fel, cum doar suntem,
Că toţi din iubire ne naştem; un fruct
Ce lasă sămânţă de drag... dacă vrem
Şi căi peste poduri pot trece de-abrupt?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dor

Mi s-a făcut un dor nebun
De-o dragoste curată, nu oricum,
De-una adevărată şi de bunătate,
Crezi, Doamne, oare că se poate?

Mi-e dor, aşa, de-o caldă-mbrăţişare,
De-o mângâiere şi de-o sărutare,
Or fi prea multe, oare, astea toate?
Tu ce spui, Doamne? Crezi că se mai poate?

Tare mi-e dor ca seara să aştept
Să-i stau iubitului, acolo, lângă piept,
Ca inima bătând să i-o ascult,
Tu ce zici, Doamne? Oare cer prea mult?

Mi-e tare dor să simt că mă-nfioară
O dragoste, precum aceea de fecioară:
Curată, blândă şi adevărată,
Crezi, Doamne, c-o să se mai poată?

Mi-e dor de omu-acela bun şi iubitor,
De omul demn, şi cald şi răbdător,
Ştiu, Doamne, Tu eşti înţelept!
Dacă există, ce zici? Oare să-l aştept?

Mi-e dor să vină omul meu cuminte,
Un om care iubeşte, ce nu mă minte,
Tu ce zici doamne? Ce spui? Îmi promiţi
Că dacă-l merit, o să mi-l trimiţi?

04.02.2017

poezie de Florentina Mitrică (4 februarie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hrană

Cum ştie-o rană veche să are prin cuvânt,
Însămânţându-şi dor nebun să mă topească,
Inaptă, ce-ar putea să-i spună lama de cuţit,
Când ea alege timpul potrivit, să pârjolească.

Această rană uneori o dau cocorilor, plângând,
S-o ducă-n lume, gând să nu-mi trudească,
Dar se întoarce mai fierbinte-n aripă, ţipând,
Neaşteptând în puful nou să se-nvelească...

În codru de stejari am presărat încinsă zgura,
Să-ndoape ger din ghinda masă-n putrezire,
Dar au arat şi-acolo braţele-i, trecând măsura
Şi-au supt din glie noi puteri de-nmugurire...

Cu scâncet de copil muşcat-a azi din zare,
Tocmindu-mi lacrima din ochi de păpădie...
M-a înţepat în inimă cu semn de exclamare:
"Mai sapă-un cuib de hrană nouă, mamă!"

Şi, Doamne, n-o pot mângâia de izbăvire,
Căci e, din aşteptare lungă, botezată rană,
Doar îi şoptesc smerită, de muşcă din Iubire,
Să-mi cruţe inima, că-i moştenire de la Mama-Ană...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi aripi, Doamne

Dă-mi aripi, Doamne, ca să zbor
peste muntele cu nor.
Dă-mi aripi, Doamne, ca să trec
marea, fără să mă-înec.
Aripi, Doamne, de-aş avea,
către cer m-aş înălţa,
Mai liber ca pasărea,
la Tine aş cuteza.
Aş pluti în zborul lin
către cerul Tău sublim.
Cânt de slavă-aş înălţa,
la picioare Ţi-aş cădea,
viaţa Ţi-aş încredinţa.
Că Tu eşti ocrotitorul,
Tu eşti şi mântuitorul.
La Tine, Doamne, mă-închin.
Iartă-mă, Doamne! AMIN!

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi eu, la tine, mamă...

N-am mai fost pe-acasă, Doamne, de-o vecie şi mai mult,
Să-mi găsesc copilăria şi salcâmii să-i ascult.

Cum mai ning peste morminte, aşezându-se domol
Pe-aminitirea mamei mele şi pe sufletul meu gol!

A curs pe Danubiu apă, cât să-nece dorul meu
De când ai plecat la stele, lângă rai şi Dumnezeu.

M-ai lăsat orfană, mamă, şi nu am cui să mă plâng,
Când se-adună toamne-n mine şi în mine, ploaia strâng.

Numai visele mi-alină, când te-aduc la mine-n zori,
Supărările şi vina, că nu ţi-am adus, azi, flori.

Trec secundele grăbite şi-mi mai fură câte-un an
Şi mă veştejeşte timpul cu surâsul lui viclean.

Şi m-aduce mai aproape de grădina-n care eşti.
Vin şi eu curând, la tine, dorul să mi-l linişteşti.

Tata este lângă tine, sau nu l-au primit în rai?
Am să-i spun o vorbă, mamă. Şi de nu, te rog să-i dai

Veste că sosesc degrabă şi deşi nu m-a iubit,
Aş vrea să-i vorbesc de vremea, când în suflet l-am primit.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se potoleşte

Bate vântul cu putere ca nebunul
Cade o scândură uscata de la gard
Frunze zboară pe tot drumul
Rupe creanga falniicului brad

Bate vântul aspru intr-o dungă
Fluieră usucă frunza nucului bătrân
Ma înclin si fac acum o rugă
Doamne vântu-i peste tot stăpân

Dar o rază a Luni albă se zăreşte
Printre norul tulburat de uragan
Ea îi face ochi dulci el se potoleste
Meteo anunţă noul lor program

Vântul bate in retragere se opteste
Cerul tulburat norii grei ii alungă
Luna pe vânt îl atrage si-l iubeşte
Vântul se opreste cerului îi este slugă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!