Plasa de gânduri
Un gând, un singur gând aș vrea să prind
în mâna ce se sprijină pe frunte
și îl așteaptă, nu ca să-l înfrunte,
ci pentru ca, în suflet, să-l cuprind.
Nu vreau mai multe, unul mi-e de-ajuns,
ori, dacă e cel așteptat, se poate
să îmi doresc mai multe gânduri, toate
ce vor veni la gândul meu răspuns.
Dar cum să prind un gând? Cu ochii-nchiși?
Cu mâna-ntinsă, degetele-plasă?
Cu alte gânduri? Cum se face? Lasă!
Îmi țin, mai bine, ochii larg deschiși,
mă mai ajut cu gândul "Nu îmi pasă!"
ori uit de tot ce, astăzi, mă apasă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Privirea ta
Îmi trec prin gânduri pașii, mi-i petrec
de la un gând la altul, zi de zi,
în obiceiul meu de a trăi,
și o voi face pân-o fi să plec.
Mă mai oprește, uneori, un vis,
din mersul printre gânduri, dar plutesc
prin alte lumi și nu, nu mă opresc,
căci sunt, la tot ce-i nou, mereu deschis
și-mi place să te văd acolo-n el,
alături, cu privirile arzând,
iubindu-mă, dansând sau surâzând.
Privirea ta... știi tu, ai tu un fel
de-a mă privi, de-a-mi fi în vis și-n gând
pe care n-aș putea să-l uit nicicând.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul
Sunt stăpânit de un gând de bine,
Extras dintr-o eră ce vine.
Gândul din mine știut,
Îl înalț dialectic până la stele,
Ca să-l confrunt
Cu gândul din ele.
Din gândul din mine,
Și din gândul din stele,
Realizez întregul meu gând, universala Devenire,
Cu care voi lumina Pământ și ere.
poezie de Gheorghe Alionte (20 martie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătorul proscris
E doar un gând ce bate la poarta unui vis
Nerăbdător să intre, să facă o-ncercare
Și, poate, să-nceteze prea lunga-i căutare
Ce-l face, printre gânduri, un călător proscris.
Dormea, în noapte, visul, era în plină pace
Cu lumea de afară, cu el, cu lumea sa,
Iar gândul, observându-i privirile opace,
A-mpins, cu grijă, poarta ce totu-i ascundea.
Era ciudat acolo, chiar pentru el, un gând:
Imagini când mai clare, când șterse și pierdute,
Cu amintiri în zborul ce devenea mai blând
Atunci când, curioase, veneau să îl salute.
-Voi, amintiri din vise, în lumea neștiută
Pierdută în uitare și-n nepătruns abis,
Nu ați văzut pe-acolo, ascunsă și tăcută,
O amintire-anume, un gând rămas nescris?
-Noi am văzut, ți-am spune, zadarnicule gând,
Ți-am povesti mai multe din lumea cea străveche,
Dar visul se trezește, întreabă-l și, oricând,
El poate să te-ndrume spre gândul tău pereche.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipa de gând
Sunt zile și zile ce vin și se duc,
Se-agită cu gânduri ce-apar uneori
Prin clipele triste ori clipe-culori,
Iar gândul, prin ele, e-adesea năuc:
O clipă e vesel, o alta e trist,
Provoacă un zâmbet sau pune un nor
În ochi ce scânteie a rouă de dor,
Apoi se transformă în gând optimist.
În zile cu gânduri în clipe-izbuc,
Acelea în care mă-ntreb ce mai faci,
Te văd alergând peste câmpuri cu maci...
Sunt gânduri ce vin și-ntr-o clipă se duc.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alegere, Ai?! Da, chiar așa, și ce anume e alegerea decât situația în care gândul din stânga numit "eu" îl alege pe dracu de gând din dreapta. numit "viața". Ce parodie e asta, pe cine încercăm să prostim? Noi credem că alegem viața și de fapt tot ceea ce poate alege gândul sunt alte gânduri care ca orișice gând doar apare în viață, nu are nici o tangență cu viața. Nu ai observat asta? Mintea a scris mii de cărți și a făcut mii de filme despre puterea "alegerii", dar viața chiar acelor oameni care vorbesc sau scriu despre asta continuă să fie de rahat. Pentru că ei sunt naivi și dau crezare nenorocitului de gând în loc să fie viața. E tipul acela, Dale Caragiale care a scris și a ținut mii de seminarii despre cum să îți faci prieteni, era unul din cei mai amabili oamenii din SUA dar a murit singur. Pe cine dracu încearcă să prostească gândul? Că viața nu se lasă chiar deloc prostită de ea.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Viața e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viața" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică și ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăiește gânduri crezând că trăiește "viața". Tu ești Viața, care nu poate fi făcută de nimeni și de nimic. Dacă părinții tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i așa? Gândul nu poate cunoaște viața, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viață"; după cum Adevărata viață nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viața ființează ca prea-fericire a fericirii, doar în absența gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici și acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici și acum, Sunt Viața din aceasta clipă și nu gândul care apare în ea și pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viață liberă de devenirea gândirii înlănțuitoare. Contemplă asta!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaia din gând
Mi-e teamă, ploaie, c-ai să-mi vii mai rece
Decât un gând ce-adânc mă înfioară
Când mă cuprinde, nu mai vrea să plece
Și-aduce-n suflet noaptea de afară.
Cu el mă pot lupta: mi-aduc seninul
Din zile-n care cerul mi-e aproape
Iar sufletu-mi respinge tot veninul
Venit cu întuneric să-l adape,
Dar nu pot, ploaie, să mă lupt cu tine,
N-aș îndura cu lacrimi reci să-mi vii
Din ochi pe care știi atât de bine
Că îi iubesc demult și-i voi iubi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul inimii
Prin față, un gând jucăuș
Îmi trece și pare că vrea
Să simt ce îmi place mai mult:
Cum inima ta mi-ar bătea
În brațe făcute căuș.
Îl prind cu o plasă de dor
În brațele-ntinse ușor,
Iar sângele-mi poartă,-n tumult,
Pe note din inima mea,
Cântarea ce-n brațe-mi pulsa.
Ești tu, ori e gândul ghiduș
Ce știe neliniștea mea?
Dar ea, cea pe care o-ascult?
De nu-i, oare cum aș putea
Să-i simt mângâierea pluș?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul stropilor de gând
Mi s-a lipit de ploaie gândul
și cade-n picuri de culoare
în lumea viselor hoinare
ce îl primește, alinându-l.
Mi s-a-mpărțit în curcubeie
cuprinse-n stropi de bucurie,
în a naturii feerie,
c-o altă primăvară zeie.
A fost un gând, acum sunt multe
pierdute-n alte mii și mii,
ce, prin culori, par să exulte,
căci toate-s calde, toate-s vii
și-ncearcă ploaia s-o asculte
în ritmul stropilor zglobii.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri pe un drum
Se fac din evenimente gânduri,
se vând gânduri fără orizonturi,
se ard gânduri care mai au lumini
și se spânzură gândul răsăritului.
Caut un mugur viu într-un izvor
și când îl așez pe un gând banal
mă întreb ce trebuie să facem
ca să nu murim mereu fără un final.
Diminețile țin printre gânduri
razele de soare și de lună,
dar nu le înțelegem niciodată
deși ele stau uneori împreună.
Ascult ecoul unui gând în somn,
cu dorința de trezire seculară
și caut semințe de muguri vii,
pentru a le ține pe drum o comoară.
poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (august 2011)
Adăugat de Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri pe un drum
Se fac din evenimente gânduri,
se vând gânduri fără orizonturi,
se ard gânduri care mai au lumini
și se spânzură gândul răsăritului.
Caut un mugur viu într-un izvor
și când îl așez pe un gând banal
mă întreb ce trebuie să facem
ca să nu murim mereu fără un final.
Diminețile țin printre gânduri
razele de soare și de lună,
dar nu le înțelegem niciodată
deși ele stau uneori împreună.
Ascult ecoul unui gând în somn,
cu dorința de trezire seculară
și caut semințe de muguri vii,
pentru a le ține pe drum o comoară.
poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (iunie 2011)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șoapte de gând
Mi-am trimis, aseară, gândul
Rupt din visul meu albastru,
C-un mesaj ce, murmurându-l,
Să-l șoptească unui astru:
- Stea de peste ani-lumină,
Te-am ales, ți-am dat un nume,
Gându-mi care ți se-nchină
Vrea privirea să-ți îndrume
Către cel ce crede-n tine,
ca fiind aceea care
poate,-n nopțile senine,
să-i răspundă la chemare.
-Dulce gând și calde șoapte!
Știu ce vrei și, c-un efort,
Va afla, în astă noapte,
Cea al cărei nume-l port.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pui de gând
Te căutam printre gânduri
Cu mâna pe tâmplă
In scorburi de ecouri
Și-am dat de tine pui de gând
Ca o privighetoare cântând
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Starea de vis
Privirile mele se-alintă cu flori,
din gânduri mi-alung și tristețe și nori,
iar jurul pe care îmi place să-l am
se pierde-n pădurea cu frunze pe ram.
Mă-ndeamnă un gând să mă-ntind pe pământ
să prind între gene-al petalelor cânt,
s-aud, ca prin vis, clopoței albăstrii,
în clinchet voios, afirmând: "Va veni!".
Ascult, fermecat, adieri de cuvânt
venite s-aline eternul frământ
al celui ce-așteaptă și încă-i stingher,
legat prin culori ce încântă de cer.
Încerc să îți simt cunoscutul parfum,
s-aud cum te-apropii - o boare pe drum -
plutind încântată spre starea de vis
în care te-aștept cu iubire, deschis.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând nou
Te cred, iubita mea, te-ai săturat
de zbaterile unui gând ce curge,
pe râul ne-mplinirii demiurge,
spre un apus mocnind, îndepărtat.
Nici iarna, ancorată de trecut,
nu reușește,-n luna cea mai rece,
să îți înghețe gândul, să îl sece
de răul ce există, nevăzut.
Îți uită gândul! Chiar de e cu mine,
alungă-l, și-ți trimit un gând mai nou,
c-un alt decor, senin, un alt tablou.
Va fi cu-albastrul zorilor marine,
sau cu al golului alpin ecou,
va fi... cum vrei, doar dorul să-ți aline.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valea plângerii...
Ea încerca să uite
un val de nopți pierdute,
dar totuși gândul îi zbura în gol
cu ochii uitându-se la un stol.
Stolul de păsări se oprește
și singură se pedepsește,
să stea așa n-ar fi de-ajuns,
pe valea plângerii a ajuns.
Stătea și se uita la râu plângând
și-n sufletul ei avea un singur gând,
să uite valea acestei disperări
și să meargă pe mai multe cărări.
Mergând așa ea se oprește
și-un gând frumos ea îndrăznește,
se roagă la domnul să-i dea putere,
odată-n viață încearcă să mai spere.
poezie de Eugenia Calancea (5 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau gândul tău să-l citesc
Ce bine ar fi să știu ce gândești,
Că uneori mă întreb unde ești?
Îmi place când ochii tăi strălucesc,
Dar vreau gândul tău să-l citesc.
Vreau să nu fii o dilemă pentru mine,
Că uneori am întrebări despre tine
Și vreau să descifrez din tainele tale,
Că inima mea vrea să fii în a mea cale.
Fluturi din stomac încă nu au zburat,
Dar știu că poate fi adevărat,
Să-mi închipui că ești lângă mine
Și că mă-ntorc mereu la tine.
Inima ta bate pentru mine
Și știu că și eu am dor de tine,
Doar vântul mă trezește-n noapte,
Și mă trezesc cu gândul plin de șoapte.
poezie de Eugenia Calancea (3 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu pot fi acolo unde doresc, închid ochii și plec cu gândul, zbor, plutesc acolo unde mi-aș dori să rămână. Nimic nu ține un sentiment, o afecțiune, un gând. Mâinile pot rămâne despărțite, îmbrățișările nu se pot întâmpla, dar nimic nu are puterea să țină un suflet, nimic, niciun zid, nicio închisoare nu mă poate face să nu-mi imaginez, să nu gândesc, să nu doresc ceea ce vreau!
Ioana Crețu în Șoapte (23 martie 2024)
Adăugat de Ioana Crețu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul întâiului mai
În gând, am sărutul dintâi
Și-n brațe te strâng ca atunci
Când vreau o privire s-arunci
Spre cel ce a vrut să-i rămâi.
Probabil pe buze mai ai
Uimirea din primul sărut
Ori zâmbetul ce mi-a părut
Chemarea-n tărâmuri de Rai.
Să-ți gust din uimire un strop,
Mi-ar fi ca intrarea-ntr-un vis
Cu noi sub ninsori de cais
Și-n jur inorogi în galop.
Să-ți fur și din zâmbet un pic,
Mi-ar fi pentru suflet balsam
Și miez în credința că am
Preaplinul din vastul nimic.
Te-alinți și în brațe-mi rămâi
Ca-n timpul aceluiași mai
Din care și astăzi mai ai
Un gând cu sărutul dintâi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răsăritul
Văd în zare răsăritul
ce-nroșește orizontul,
unduirile măiestre,
îmi fac zările albastre,
soarele-l cuprind cu mâna
că nu se mai vede luna.
Cer frumos e dimineața,
când nu te cuprinde ceața
ș-uite așa e ziua mea,
vreau să-mi spui și tu ceva,
că te vreau la mine-n gând,
într-un dor de vise arzând,
închipuindu-mi chipul tău blând
și eu să-ți pot șopti în gând.
Vreau timpul să se oprească-n loc,
poate că eu azi am noroc,
să te cuprind cu zarea
și s-ascult cum răsună marea.
poezie de Eugenia Calancea (10 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!