La nașterea mea
"Poezia nu e un mamifer
și, totuși, naște pui vii și îi hrănește cu lapte.
Îmi vine să deschid ferestrele larg și să strig:
s-a născut un poem!
Așa cum a făcut, în douăzeci și cinci iulie, doctorița,
pe vreme de ploaie,
în anul o mie nouă sute cincizeci și opt,
la orele două după-amiază, fix când pleca
ultimul escadron al Armatei Roșii din țară.
Nu trăim deloc timpul lucrurilor definitive.
Nici eu nu m-am născut atunci pe de-a-ntregul,
mai netezesc și acum la chipul meu armenesc, arămiu,
și nici Armata Roșie n-a plecat de-a binelea vreodată.
Numai că, privind pe fereastră, doctorița și-a pus palma la gură,
pe stradă tocmai trecea un cortegiu funebru,
cineva se hotărâse să moară, ca să-mi lase locul lui pe pământ.
Cât privește poemul, nu știu mai nimic despre el,
cine-i acela care îl va înțelege
și dacă-și va ține cumpătul când cocoșul va cânta de trei ori.
Nu știu de unde vine și din ce fel de lume
poemul acesta copil, îmbătrânit de zile.
Cuvintele par a fi fost pentru el
un fel de-a muri,
dar doctorița s-a întors, totuși zâmbind, către mama:
«e norocos Varujan, băiatul ăsta al nostru,
care a murit și s-a născut în aceeași zi!»"
poezie de Varujan Vosganian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- poezii despre naștere
- poezii despre roșu
- poezii despre moarte
- poezii despre armată
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre ploaie
Citate similare
Cântec de leagăn
Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineața, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.
De-atunci lumina nu mai e aceeași
Pe care o știu de demult
Și nici pământul nu mai e același
Chiar dacă e totuși pământ.
Copile, tu nu știi mai nimic despre viața
În care ți-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-și curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.
Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Și tu, copile, nici nu știi că drumul
E lung din pământ în pământ.
Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.
poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre somn, poezii despre pace, poezii despre nori sau poezii despre muzică
Se naște un oraș
A murit un om
s-a născut o stradă,
s-a născut un copil
s-a mai născut o stradă
și nimeni nu simte
cum anii
nasc un oraș.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre oraș sau poezii despre copilărie
Alex: Deh, mă... Nu știu ce să-ți zic.
Nistor: Zi-mi doar că rămânem în continuare prieteni; atât. Chestia asta n-o să se schimbe, nu? Rămâne valabilă, în picioare?
Alex: Ce-ai, mă? Ce și de ce să se schimbe între noi? Bineînțeles că rămânem prieteni, pentru totdeauna! Doar nu-ți închipui cumva că Stela mi-ar putea interzice să vorbesc cu tine?!
Nistor: Știu și eu... Și dacă ți-ar interzice totuși, i-ai da ascultare?
Alex: Bă, tu ești căzut în cap rău de tot, ce dracu'?! Sau ce-ai?! Evident, nici n-ar putea să-mi interzică așa ceva! Știe că tu și Luci sunteți pentru mine... Mă rog, ceva mai special; ne leagă o prietenie trainică, veche, ce nu poate fi destrămată niciodată, de nimeni, nici chiar de ea. Așa că nu-mi mai veni cu prostii de genul ăsta. Clar, nu?!
Nistor: Eh, așa mai merge. Da' tu... Zău, mă... Nu pricep deloc; cu doctorița noastră... Ce ți-a venit așa, deodată? Ai înnebunit brusc? Stai, să-mi amintesc... Cum ziceai înainte de a fi plecat de pe Terra? Parcă spuneai ceva de genul că nu te-ai încurca deloc cu doctorițe sau psihiatrii, mai ales că Stela avea mereu ceva împotriva ta. Ce s-a întâmplat acum cu Alex de atunci, negativistul? Unde a dispărut?
Alex: Ce vrei, mă, se mai schimbă omu'...
Nistor: S-o schimba, mă, nu zic nu, da' nici chiar așa, brusc, ca tine și în asemenea hal, la 180 de grade...
Alex: Păi, părerea mea de atunci a rămas undeva, departe, în urmă, în trecut; alta i-a luat locul acum. Ce-ai vrea? Să mă mai împotrivesc? Nu mai pot, mă! M-a prins deja în mrejele ei, iremediabil și ireversibil; m-am îndrăgostit de ea, tocmai de ea, doctorița noastră! Am căzut în capcană; nu mai pot ieși, ori da înapoi.
Nistor: Ai căzut, ca fraieru'...: Oricum, felicitări, mă! Sincer. Sper să fii fericit alături de doctorița ta, doar pe ea ai ales-o; probabil o meriți... Nu, zău, serios acum, chiar mă bucur pentru voi, ce naiba?! Ce prieten ți-aș mai fi dacă aș gândi altfel? Casă de piatră, mă!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre schimbare
- citate despre prietenie
- citate despre medicină
- citate despre medici
- citate despre interdicții
- citate despre draci
- citate despre vorbire
- citate despre trecut
- citate despre sinceritate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu existam când te-ai născut
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreți că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuți în aceeași zi,
Ne-am fi petrecut toată viața împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanță între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aș fi devenit o floare îmbrățișându-și fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.
Poezia a fost scrisă in jurul anului 1075, când poetul Su Shi își visa soția moartă. S-a căsătorit cu ea in 1054, cand ea avea cinsprezece ani. Din nefericire, a murit 11 ani mai târziu. Anul următor, a reînmormântat-o în cimitirul familiei din ținutul Sichuan și a plantat câțiva pini in jurul criptei.
poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre căsătorie, poezii despre visare, poezii despre soție, poezii despre noapte sau poezii despre nefericire
și totuși cred că m-am născut cu mine
nici nu mai știu
de când mă știu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-și poartă
stele la chipiu
nici nu mai știu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme
nici nu mai știu:
am fost la școală?
sau ploaia clipei
m-a'nvățat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veșminte
nici nu mai știu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurși
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
și de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc
poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieții mele vreasc
din câte oase
carne-aș vrea să-ți fiu
c-am două mâini
și sângele cu care scriu
privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irișii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând
și totuși cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-și țină mintea
trează'ntre ruine
și sufletul în mâini,
de Dumnezeu
simt dor de viață
de-adieri de vânt
simt ploaia
și natura'ntr-un Cuvânt
și chiar de nu mai știu
de când mă știu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!
și totuși cred
că m-am născut
cu mine
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre cuvinte, poezii despre școală, poezii despre vânt sau poezii despre trup și suflet
Din Cuvântul Tău
Doamne, știu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri și pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Ești acolo, Doamne, în Cuvânt.
Dincolo de ce-aș putea eu crede
Dincolo de ce-aș putea eu ști
Dincolo de tot ce nu se vede
Ești doar Cuvântul și a fi.
Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârșit zidirea
Și prin el la Tine ne-ai adus.
Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip și nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.
Doamne, știu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri și de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...
poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos sau poezii despre Crăciun
La final
Când mi-am pierdut întâia carte
și m-am ascuns în cea de-a doua
găsindu-mi siguranța în a treia,
în cea de-a doua mi-am pierdut
du doar speranța... -
Uitat de fiecare frază
scuipat de literele șchioape
m-am pus pe drum sa-mi caut o lume
în care nici păcatul cărții
nici pierderile nu sunt otrăvite.
Așa ajuns în țara anilor din urmă
în țara orelor în care m-am născut
m-am regăsit un pui de om în fașă
și fericit și plin de siguranță.
Dar a venit tata și când m-a văzut
m-a strâns în prima carte ce-a găsit-o,
apoi s-a dus acasă luându-și arma
și a împușcat cu două gloanțe barza
ce m-a adus sub aripi cu trei cărți.
poezie de Christian W. Schenk din Elegii Coliconeze, III (2001)
Adăugat de Gheorghe Papuc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cărți, poezii despre siguranță, poezii despre țări, poezii despre tată, poezii despre sfârșit, poezii despre ore sau poezii despre fericire
Atins de duhul sfânt
A fost luceafăr pe pământ,
Copil de țară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În țara mea când s-a născut.
A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mișei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.
Trăind în lumea de povești
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipotești,
Copil de țară, la-nceput.
Și, poate, în copilăria sa,
Voios și liber alergând
Cu alți copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.
Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În țara mea când s-a născut.
În țara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de țară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre trecut, poezii despre suflet, poezii despre sfințenie, poezii despre păduri sau poezii despre patrie
Atins de duhul sfânt
- glossă madrigal -
A fost luceafăr pe pământ,
Copil de țară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În țara mea când s-a născut.
A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mișei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.
Trăind în lumea de povești
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipotești,
Copil de țară, la-nceput.
Și, poate, în copilăria sa,
Voios și liber alergând
Cu alți copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.
Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În țara mea când s-a născut.
În țara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de țară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hârca aceasta de babă era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus că dăduse moșneagul, crescătorul lui FătFrumos. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpânusău, Făt-Frumos, în purcelul cel răpciugos și răpănos, cu chip să-l poată face mai pe urmă ca să ia vreo fată de-a ei, din cele unsprezece ce avea și care fugiseră după dânsa din bulhac. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o așa de grozav. Iară pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul și împărăteasa, și pe lângă dânșii l-au ținut până la sfârșitul vieții lui. Acum, aduceți-vă aminte, oameni buni, că Făt-Frumos nu făcuse nuntă când s-a însurat. Dar acum a făcut și nunta și cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit și nici nu cred că s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Și numai cât a gândit Făt-Frumos, și îndată au și fost de față părinții împărătesei lui și crescătorii săi, baba și moșneagul, îmbrăcați iarăși în porfiră împărătească, pe care i-au pus în capul mesei. Și s-a adunat lumea de pe lume la această mare și bogată nuntă, și a ținut veselia trei zile și trei nopți, și mai ține și astăzi, dacă nu cumva s-a sfârșit.
Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre porci, citate despre sfârșit, citate despre nuntă, citate despre cadouri, citate despre zile, citate despre viață, citate despre timp, citate despre religie sau citate despre prezent
Eugene: Știu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi și o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înțeles niciodată. Își acoperea vânătăile și tăieturile și îl primea înapoi. Pentru că o implora și plângea. Și acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să știi ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Și într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani și nu îmi mai era frică de el. Și când l-am privit în ochi și i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, și-a dat seama. Și-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Și stau în fața casei. Țip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă lovește în cap cu o scândură și îmi sângerează urechea. Și mă târăște. Mă târăște în spatele casei în garaj. Și pleacă. Un minut... cinci minute... nu știu. Apoi se întoarce. Și mă stropește. Mă stropește și nu înțeleg. Nu înțeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înțeleg. Și apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roșie din camion. (Plânge.) Și se uită la mine pentru ultima oară... și aprinde chibritul. Și ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacție.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îți pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu pățească și Trevor același lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.
replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ștefan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noapte, citate despre minute, citate despre urechi, citate despre roșu, citate despre plâns, citate despre mamă sau citate despre iubire
Rose (amintindu-și de trecut): O mie cinci sute de oameni au ajuns în ocean când Titanicul s-a scufundat cu noi. Erau douăzeci de bărci care pluteau alături și doar una s-a întors. Una. Șase persoane au fost salvate din apă, printre care și eu. Șase... din o mie cinci sute. Până la urmă, cei șapte sute de oameni aflați în bărci nu aveau decât să aștepte. Să aștepte să moară, să aștepte să trăiască, să aștepte iertarea care nu mai avea să vină.
replică din filmul artistic Titanic
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vinovăție, citate despre salvare, citate despre ocean, citate despre moarte, citate despre iertare, citate despre bărci sau citate despre apă
Scrisoare către inima mea
ți-aș scrie epistolă
dar vin cuvintele de-a valma
precum noiane de furtuni
încătușându-mi palma
tu deschizi larg poarta fericirii
și cum faci, nu știu
îngenuncheat, zâmbind, nebun
scoți inima din locul ei
lăsându-i locaș gol
de-o parte și de alta;
- te du la ea
trebuincioasă nu-mi mai ești
nici credincioasă
strămută-ți șoaptele de-aici fără de teamă
că n-ai mai exista în versurile mele
du-te și înflorește-i gura
pe care-mi prinde viață numele
din când în când coboară veste
secretul ei dezvăluiește
mi-adu splendoarea-i bob de rouă
și-împarte-te totuși în două
o veșnicie ei, eternitatea nouă.
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre scrisori, poezii despre secrete, poezii despre rouă, poezii despre religie, poezii despre nebunie, poezii despre inimă sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Țigări și whisky și femei nebune, nebune
(dintr-un cântec)
Poate m-am născut în genunchi,
m-am născut tușind într-o iarnă nesfârșită,
m-am născut așteptând sărutul norocului,
m-am născut cu o anumită impetuozitate
și, totuși, cu trecerea anilor,
am învățat repede despre bariere,
despre frustrare, despre mirosul clismelor.
Am învățat foarte devreme să nu îngenunchez,
să nu sper, să-mi cultiv pasiunile în debara
unde nu se află nimeni, doar păpușile, perfecte și îngrozitoare,
cărora li se poate vorbi în șoaptă sau pot fi așezate jos pentru a muri.
Acum, că am scris atâtea cuvinte
și am renunțat la multe iubiri,
rămânând tot cine am fost întotdeauna
o femeie a exceselor, a ardorii, niciodată îndestulată,
găsesc că efortul a fost inutil.
Nu mă uit în oglindă
în aceste zile
și văd un șobolan beat care îmi evită privirea?
Nu-mi simt dorințele la fel de acut,
că aș prefera să mor decât să le privesc
în ochi?
Îngenunchez încă o dată,
în caz că norocul ar putea trece totuși
în secunda următoare.
poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre femei, poezii despre învățătură, poezii despre whisky, poezii despre vorbire sau poezii despre sărut
Ca între Tată și Fiu
Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată și fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câțiva bănuți și
nici despre lucrurile care nu există
dacă ți-aș cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aș întreba de ce
nu-i înveți să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viața
și că
viața trebuie să-i învețe
când și cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineață devreme
să stea de vorbă cu tine și
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
își punea șorțul
și-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcați
din când în când își ștergea fruntea
brăzdată de griji și lăcrima
prin colțul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiți
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi își cufunda capul în pumni și suspina
ai mai îmbătrânit și tu și tata
ați spart cerul și prin crăpătura aceea
ne priveați chiorâș până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
își împreuna mâinile și te ruga să ai grijă de noi
cu siguranță mama e acolo și mă privește de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni și nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit și eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
știu că
tata și cu mama au fost cândva pe-aici
e târziu, Doamne!
ține-mă pe genunchi în seara asta
și lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau
nu trebuie să mă înveți să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche față de tine
lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!
poezie de Teodor Dume din Volumul: Temnița de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară sau poezii despre prietenie
Nu sunt ce par a fi
Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aș fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să știu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creștin,
Și n-am rămas decât... Cel care sunt!...
Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generații de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moșneni
Și orășeni -
Strămoșii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii așa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat și ei pe el...
Și cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...
Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgășani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu mințile
Și datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Și ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezește
Și se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...
La fel și eu, ca orice bun creștin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot așa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Și-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viticultură, poezii despre vin, poezii despre umor, poezii despre superlative sau poezii despre râuri
Dă-mi, Doamne, timp
Sunt supărată, Doamne,
Sunt supărată că ți-ai trimis timpul
Care mi-a intrat în grații
Și eu l-am crezut
Că-i cinstit, că nu fură
Că lui nu-i trebuie nimic
Și i-am încredințat, Doamne,
Clipe, zile, nopți, dimineți
Coarda cu capetele colorate în roz
Fundițele din panglică albă înnodate de mama
Și chiar șotronul zgârâiat cu cărămida
Prin clasa a treia
Pe pământul reavăn din curtea școlii.
Eu de bună credință m-am învoit
Am plecat să îmi văd de ale mele
Dar nu înainte de a-l asigura
Că îl voi răsplăti.
Și da, m-am întors,
Dar a dispărut șotronul
Vântul mi-a șoptit că l-a șters timpul
Dar pe cine să mai trag la răspundere
Când din cel pe care l-am lăsat
Nu am mai găsit decât o epavă
Un sfrijit gârbovit și surd
Către cine și cui să strig
"Că timpul meu nu mai are timp"
Și că eu simt că mai am puterea
Să râd, să plâng,
Ba chiar să zgârâi un alt șotron
Pe obrazul aceluiași pământ.
Mă fac una și aceeași cu cărămida
Pe care-o strâng, și-o strâng
Până se transformă în lutul
Din care m-am născut
Coarda se închide într-un cerc
Acel zero infinit din care m-am întrupat și m-am născut.
poezie de Daniela Vîlceanu (iulie 2023)
Adăugat de Daniela Vîlceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șotron, poezii despre supărare, poezii despre răsplată, poezii despre râs sau poezii despre roz
Nici nu știu de-a fost un om...
fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit și-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
și acum ca și atunci, în iubirea-i neclintită,
țara a cântat în rând, dragostea și-a lui iubită
răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă și ne cheamă,
când suntem mai abătuți, când iubim, când timpu-i dramă
și cum el a aranjat spațiul, cerul și natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleștează gura
nici nu știu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană și pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulți și prigoniți, astăzi rupți de cele sfinte
și atunci ca și acum versul său ascunde doruri
și de țară și de crâng și de flori și păsări stoluri
trece timpul peste noi și înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt și veghează și îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munți, sub lună
și de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre flori sau poezii despre spațiu și timp
Tată...
Ești prea departe, tată, și îmi e dor de tine!
Te rog, vino acasa cât viața te mai ține,
Te rog, rămâi cu noi, nu mai pleca departe
Îmi este tare greu să te știu în străinătate.
Eram așa de mică atunci când ai plecat,
Dar anii s-au tot dus și m-am maturizat.
Privesc cum vremea trece, înapoi nu mai vine,
Un lucru nu se schimbă: am nevoie de tine!
Știu de ce stai acolo: datorii și probleme,
Dar și cu doru'-i greu, lasă pe suflet semne...
Nici toti banii din lume nu vor șterge vreodată
De pe obrazul meu vreo lacrimă vărsată!
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Gabi Dedu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre dor sau poezii despre bani
De plictiseală...
E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu fața-n jos.
E-un fel de am să plec și să revin,
Un fel de nu știu ce și nu știu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.
E-un fel sfârșit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Și neavând ce face... m-am născut.
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lene, poezii despre iarnă, poezii despre frumusețe sau poezii despre dorințe