Turbulenţe

ziceam în trecut că oraşul arde cu luminile lui
false cu acea calea unirii unde pictorii seduc femeile doar dintr-un fum de trabuc iar adolescenţii se dau cu parapanta printre demisoluri decorate kitch-os şi discoteci turbulente

dar arta urbanului mi-a intrat în plex ca o respiraţie efervescentă şi nu mai pot descălţa sandalele hai-rup-iste
nu mă mai pot clona să fiu a satului cu umbrele sale vitange
foamea de artă demolează mitulvesnicieinascutelasat

din enclava numită oraşul-meu-flamboaiant toţi piticii vor să mă scoată vie abulică victimizată
să îmi poată scrijeli pe piept logica raţiunii pure
cea conform căreia nu ar trebui să înot între cele două emisfere moarte/viaţă cu masca de oxigen pe chip

simt cum oraşul se întinde ca lava peste minţi murdare
aici deţinuţiii evadează avem zile zen şi oamenii politici se aşază pe esplanadă umăr lângă umăr într-o tovărăşie stupidă
doar eu poeta mironosiţă rezist

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de unde vii

are străzi nepavate îmi ţin
tocurile în maini cum aş ţine sufletul tău
gravat
într-o albă singură noapte
aburul râului se întinde pe alei
ca nişte limbi de şarpe degustând un asfinţit
ziua se dă cu parapanta
între noi doi arborii lumii tac infinit

orele se scurg pe asfalt
miroase zurliu a război şi a morţi
pe acoperişuri pisici zvelte torc
în mâinile tale inima mea se goleşte de sânge de ani şi de sorţi.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză în ulei

lumea pare prinsă într-o centrifugă pe strada Lipscani pictorii
beau la terase apoi urinează pe zidurile desenate în graffiti
culori de ulei li se scurg pe pantofii albi
nici să împarţi un fum cu cineva nu mai este permis
arta se limitează la contemplarea lumii
prin oraşul meu circulă zei cu braţele pline de sticle goale
aerul viu care iese din canale
şerpuieşte printre câini şi hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îţi zic Manole s-a ruinat catedrala iarba a năpădit amvonul
oamenii ca şi păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanenţă erosul miroase a stârv
cu toate acestea împart încă falia mea de timp şi vă mărturisesc că în oraşul acesta dimineaţa se spală străzile
până nu mai miros a urină nici a artă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt miros de iarbă
în sandalele umede.
Secundele se aşază ca un polen
pe mantaua tinereţii.
Va ploua; dragostea va înflori din cer.

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânză în ulei

lumea pare prinsă într-o centrifugă
pe strada Lipscani pictorii beau la terase
culori de ulei li se scurg pe
pantofii albi
se urinează pe zidurile desenate în graffiti
nici să împarţi un fum cu cineva nu mai este permis
arta din acum se limitează la contemplarea lumii diogenic

ehei prin oraşul meu circulă zei cu braţele pline de sticle goale
ca nişte irişi orbi deschişi neluminii
aerul viu care iese din canale şerpuieşte printre câini şi hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îţi
zic Manole
s-a ruinat catedrala iarba a năpădit
amvonul
oamenii ca şi păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanenţă erosul miroase a stârv

cu toate acestea împart fiecare milimetru de eu
falia mea de timp necartezian
iubirea ca un pescăruş decolorat sferic sărat
şi vă mărturisesc că în oraşul acesta dimineţile se spală străzile
până nu mai miros a urină nici a artă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din care se pleacă

oamenii ies la strada mare
cu demonii lor sub braţ fiecare cu fiecare
îngeri înalţi printre statuile goale
ce beau pe datorie cafeaua zilelor pline de ipocrizii
gazete cu limba albastră salivează pe ideea mea despre univers
vecina care fumează în timp ce împinge căruciorul
scrie despre cum se toacă bani din proiectul de-a arta
poeţii nu s-au reinventat au rămas la stadiul de larvă
cât vor purta mantaua lui gogol
mai pot scrie la colectiv
arşi de febra poeziei /de-a v-aţi ascunselea

el a furat un câine pentru a păcăli timpul
să scrie încă un vers despre bruneta din tramvai cu sânii lascivi
serile se plimbă ca un şobolan roz gâf âind de neputinţe
din oraşul acesta se pleacă pe cai mari
atât de mici sunt străzile cu femei splendide cu poeme mignone şi zile
nenumărate

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente incolore

acea zi fără echinocţiu mi-a schimbat viaţa/ştiai că sunt în palma ta
ca o brichetă stricată
nu puteam să întorc orele cu acea cheie uriaşă de la intrarea în oraşe
iar tu lipeai asfaltul de pe autostradă îmbrăcat într-o uniforma incoloră
şi beai stupid de sincer o halbă de bere
ca toţi artiştii nerealizaţi

ţi s-a spus vreodată că sistemul solar este populat cu emoţii pure,
din toţi arborii va curge dragostea aia cu iz de filme în 3D
şi, doar eu, voi fi ţigara slim strivită de asfalt/
ultima ta noapte zen
de parcă aici poţi trăi în parcări subterane ∞love
şi absolut niciodată nu te vei lăsa sedus
de liniile verticale ale morţii

iar acest sentiment de autoizolare ne va împlini sufleteşte
căci eu şi cu tine venim din câmpiile ivorii
tineri victorioşi capabili de a ne multiplica pinkemoji

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

oraşul torid -
pe trotuarele largi
doar vrăbii şi mei

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Îmi eşti cea mai frumoasă dintre ele,
Tu nu mă crezi, păcat, mă tot frământ
Eşti cea care străluce printre stele
Şi-mi dă puterea de a fi cuvânt

Te pierd, de fapt te pierzi printre emoţii,
Iar eu te mângâi... Doamne! Sper să pot!
Să-ţi pot aduce-n dar ce doar poeţii,
Mai reuşesc să facă, dintr-un tot

Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o-mbrăţişare,
Pe ultima, îţi spun: nu pot s-o uit!
Nu pot să fiu un suflet în uitare,
Când trupul tău în juru-mi încă simt

Tu să mă crezi femeie... nu e alta
Şi chiar dacă ar fi, nu va fi tu,
Pe noi ne leagă sufletul şi soarta,
Iar între noi nu poate fi un nu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sicriul pe umăr

Toţi oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toţi oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
şi codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toţi copii lumii vor plânge şi apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrăţişa, îi va înspăimânta şi-i va arde.
Toate femeile din lume ţipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezişul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuşi este aşezat spre somn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lampioane

aceeaşi fată cu pantofii în mână mereu cu inima zdruncinată precum o eclipsă de soare sau de lună îţi caută
cravată cu dungi verticale şi rupe
cu mâinile reci umbre culcate pe asfalt ireale
erai cu sufletul împărţit între două emisfere harta scrisului tău mi se pliase în palme şi aş fi înghiţit-o să-mi rămână fidelă
să nu umble cu parapanta prin lume să nu poată sări în nicio stratosferă

acele teiubescuri longiline surâdeau ca pe Marte iar eu mă temeam de război şi de mările roşii negre sau moarte sau de ani de război de cactuşi de amalgamul iubirii galactic
pictam în ulei ramura de măslin şi încercam să mă obişnuiesc cu firescul de a contempla lumea furnicilor tinere

anii trecuţi ziceam că ne sunt poveri anii ca nişte lampioane ce se înalţă triumfător dar peste orice iubire timpul trece cu şenile nu mor decât ceasurile
amintirile înfloresc c lujeri ai nopţii înfipţi în pământ care cresc şi descresc

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile cameleon

timp faleze pietriş toate pictate
în pântec de oraş
deschizi uşa cazinoului şi vezi oameni care beau
iar aura norocului se dezbracă de sofisme
cu tocuri de egretă femeia din colţ numără rămăşiţele nopţii
sau adaugă încă un conţinut în povestea cu mirt

sentimentul că ploile vor ucide furnici nu mai există
doar o masă amorfă de ciment gata să se prăbuşească fără unde seismice
doar unde radio prin care poţi auzi porta-vocea realităţii
se schimbă şefii politici cad structuri ale statului se pune bază într-un om atât de singur încât îşi înghite chitul

de peste tot din oraşul dement pluvial
auzi maşinăria de rumegat despre schimbarile cameleonilor politici
nimeni nu intelege de ce un magistrat #nupoateajungepresedinte
când a ţesut pânza de păianjen a existenţei
şi precum Calypso i-a transformat pe toţi în porci captivi
iar azi-ul a devenit bastard
singura opţiune fiind un deadline pentru mâine

nişte concitadini pescuiesc din balcon cu tălpile goale atârnate la fereastră
peştii nu au coloană vertebrală se lasă pescuiţi între secunde muţi
de ce toate curg într-un flux şi reflux din care scapă doar elfii aceşti orăşeni demodaţi ce nu îşi pun capul pe tăietor?
plouă prin imperiul oraşului metafizic
cu oase cu pietre cu ziare on-line

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

Tu eşti furtuna ce-a spulberat
Castelul de nisip al inimii mele.
Mă tem de forţa ce ne-a unit destinele
Cu lanţurile sălbăticiei.
De ce aştept curcubeul care să-mi lumineze
Existenţa cea de dincolo de aici?!
Ea nu mai semnează cu surâsul speranţei...
A murit odată cu prima palmă primită...
Ce sărut mi-ar mai demonstra iubirea,
Când eu simt doar teamă şi ură?
Ba nu, nu pot nici măcar să urăsc.
Sufletul meu a murit atunci când,
Cu lacrimi în ochi
Te-am întrebat dacă
Mai crezi că te pot iubi.
Unde s-a ascuns visul din templul fericirii?
Unde este dragostea la care visam?!
Fericirea este un înger-fantomă.
Un fum alergând dezordonat
Prin oraşul inconştienţei...
Ştiu că nu te mai pot iubi. Te iubesc
Doar de teama de a nu te pierde...
Deşi... femeile pot iubi mai sincer, mai mult...
Credeam în dragoste veşnică,
Dar tangoul credinţei a fost risipit de-al tristeţilor vânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiradar

ce ar putea să ne spună oamenii... mereu într-o alergare haotică
cu blazările lor eroismul rutina opiumul zilei
tovarăşi în celula minusculă de unde
se pot conduce imperii// vis cu sirtaki pe o plajă la Acapulco

vin din oraşul-caracatiţă pe străzile căruia aceşti zombi neştiuţi
aprind focuri şi strigă numele celor din eşalonul 1//fii de politicieni rataţi conduc SUV-urile cu mâna dreaptă
iar cu stânga îşi strâng femeile aproape

radarul înregistrează aici şi toţi ştiu că nu poţi
intra în depăşire
trebuie să mergi pe axul drumului cu peste o sută de km/h pe lângă meteoriţi şi eclipse
cu lipsă de sentimente şi un abonament la
erotic-time
tot în acest spaţiu linear ultimul sosit este mesia
doar el îşi poate tăia tendoanele fără lamentaţii
ca într-un puzlle tu ştii că omul se recompune

imaginile cu semenii tăi care fac partide/matrioşka lor amoroasă/te readuc în agora
unde doar tu mai poţi pipăi aburul seminţele neîncolţite masa tăcerii şi flacăra olimpică

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shamanism

Ore de întrebări autodresate.
Iată corespondenţa cu magma cuvintelor,
cu existenţa #rezist... cu strada
unde pictorii mor lângă culoare.
Ieri turnai asfalt în gropile patriei,
erai tu şi autostrada cu aurolaci.
Amprentai afişele liderilor zonali ca şi cum
ai fi avut nişte glande pentru (∞)realitate
şi, iar şi iar, ofertai salariul minim...

Destest amatorismul în discurs
şi recunosc că vă multiplicaţi Xxx
dar shamanismul artei
scade,
stinge,
sparge
impostura, acolo unde stadioanele cer circ
iar deţinuţii cer azil politic exotic.

Cetăţeanul suferă de automatisme
în ţara cu cele mai candide utopii.
Încă nu avem copia lumii pe stick?
Încă nu am salvat politica într-un folder
criptat?
Pe culoarele morţii ai paşaport permanent,
viaţa însă este ca un Ipod
scos la ofertă:
cu multe aplicaţii, inutil.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

în zori oraşul este cel mai vulnerabil
copacii ating cerul
vântul împrăştie
mormane de frunze
vise înfipte în glie

se va lăsa ceaţa
ploile îmi vor curge pe piept
sufletul va desfrunzi decadent
voi regăsi singurătatea efemeră
nopţile cu armonii distilate

umbre violacee vor scrie un curcubeu
cu arta de a saliva cuvinte
îmi vei dărui clipe cu ferigi la urechi
dinspre sufletul tău vor aburi nopţi
cai cu pinteni înfipţi în dragostea cât o câmpie
care se scutură de ciulini

coama vântului şterge obrajii oraşului
plouă cu aburii poemelor

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberea albă

este vremea florilor de cireş vremea pulberii albe să se răspândescă în vene
a venit ceasul când trebuie să înhalăm ploile pe o singură nară
iar meteoriţii să îşi reverse lumina în noi cu fiorul efemerităţii

mirosul care cutremură axul lumii
pătrunde ilogic în singurătăţi
în fluxul care deversează afluenţii iubirii
şi de aici dintre titanici scufundaţi în aval universul dă replici
lui Dumnezeu şi îngerilor deghizaţi în vii

zice inima mea către florile de cireş: nu zbor!
mă reîntorc la starea când ochii mei erau bulbi de plante degetele creşteau precum viţa-de-vie înconjurând imaginare lumi
picioarele mele treceau peste clipe din care secundele se desfăceau în mai departe sau mai aproape
iar în piept îmi creşteau şerpi ce se târau
spre locuri unde metafizica morţii s-a dedublat în magma timpului

haine albe ca nişte orhidee otrăvesc cupola cu parfumuri
se mai pot cupla conectorii minutelor zen la
hubloul numit zero-existenţă?
flori de cireş înfloresc în irişi cuvintele monologhează cu aura lui Osiris cameleonul-
suflet se aşază între grinduri se ierbeşte devine herghelii apoi carul mare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta self respectului

codul penal
s-a inventat să nu abuzăm de condiţia artei
până şi poeţii pot da de pământ
cu arta
pot abuza ostentativ cuvinte
le pot transforma în corzi de kick boxing
unde îşi trântesc adversarii literari

furtul unor sintagme poate echivala
cu hoţia trivială
căci un poet este ca un pet cu vorbe de hartie
cum poţi să nu incriminezi
furtul artistic?

se fură sentimente brute falii de viaţă
utopii pigmenţi
arta nu are cod
oricine se poate aşeza la drumul mare
nelegat la mâini
să îşi scrie memoriile fără self respect
faţă de arta din penitenciare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graniţa cerului

suntem într-un loc unde nimeni
nu a mai fost până acum
ne aflăm chiar în acea zonă
în care timpul şi spaţiul se destramă
unde liniile de forţă
sunt distorsionate şi totul
este confuz şi sfărâmat
oraşul
oraşul
oraşul îngerilor zăcea în ruine
norii albi ai distrugerii
acopereau turnurile mândre
şi parcările şi şoselele
nu se mai vedeau
ţinea arcul în mână
şi
şi
aştepta comanda cu spatele lipit
de peretele metalic
uşa depresurizatorului se trânti
de perete şi vălătucii de fum
au intrat prin deschizătură
lemnul s-a îndoit sub tensiunea
strânsă de forţa lui
săgeata a şuierat ascuţit
a fulgerat o vietate
a mai încordat arcul de două ori
trei umbre zăceau
zăceau
zăceau
în fum şi totul a fost o vânătoare
o simplă vânătoare
o simplă
vor fi ridicaţi de spaţiali
dezmembraţi şi topiţi
vor veni câinii întunericului
cu navele lor destul de reduse
ca dimensiuni şi luptele se vor relua
oraşul îngerilor o să dispară
arcul se încordă şi săgeata
luminoasă ţâşni spre motocicleta cu ataş

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de lângă coline

În oraşul acesta oamenii beau capuccino
în dimineţile când albatroşii urcaţi pe vestigii
sparg liniştea istorică
un negru mărunt mătură aleile şi salută turiştii
cu un zâmbet cât piaţa Spaniei
pe străduţe sunt înghesuite motociclete rudimentare
iar tu îţi faci selfie lângă Fontana di Trevi cu mulţimea
isterică de anonimi veneţieni

simţi cum dependenţa de oraş creşte
precum serotonina
iar dialogul imaginar cu statuile acestuia
te transformă într-un scrib ce prescrie
poţiuni de fericire

pe la taverne femei tinere râd în cascade
cu porţiile neterminate de paste în faţă
bărbaţi îngânduraţi trec pe lângă vitrine
ispitiţi de ploaia nesfârşită
preocupaţi să ocolească vânzătorii sordizi care vând umbrele
în centrul istoric se roteşte orologiul vechilor clădiri
atât de tare încât miroase a timpuri moderne
urbea cu mii de columbi voiajori

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!