Bogata - Floare de vânt pe aripa ploii

pe palmele ploii
repezi de vară
ce cade pe Dălina
şi scaldă Lorniţul
în zâmbetul zilei până în Coastă
şi apoi satul întreg
îl împleteşte cu picuri mari şi limpezi
trecând pe la Izvore şi Părău
ţinându-şi drumul până spre Roiba
într-o postată super
prin Podu Lacului
şi pe la Dâmburi
neuitând însă
nici cealaltă parte de sat
Părăul Dălinii
şi până în Deal
Rupturile mai pe urmă
nerămânând uscate
nici Valea Târgului
nici Lazurile
rămân
suspendat în dulci amintiri

doar Dealul Blaghii ne zâmbeşte
cu degetele sale verzi atingând
aripile vântului
colorate cu picuri de ploaie
aşa de limpezi şi de curaţi
Bogata de Jos oglindindu-se-n ei
cumpănă şi vis
pe aripile norilor
din Dâmbu li" Dan

Bogata
e mersul prin iarbă
într-o dimineaţă de vară când roua
mersu-ţi înfloreşte
şi-n gingăşie ţi-l scaldă
piciorele ude fiindu-ţi îndată

în satul acesta
floare de vânt pe aripa ploii
mi s-a dat să-mi aştern paşii pe
urmele zborului
ciocârliei de pe Imaş
din Jos şi din Sus
când oile
îmi erau atât de aproape
până
la o aruncătură de cuvânt când iarba
aşa de gingaş îşi înălţa cântecul spre cer în
chemarea oilor

cântecul ploii pe
un pământ proaspăt cosit
când picurii ploii faţa îţi udă
şi picioarele-ţi lunecă pe coastă
e satul acesta Bogata de Jos numit aici în Ardeal

în raze de soare scăldat
până-n Poeieni
în Jii
la Bortă şi-n Dosu Răcii
împletind fiecare privire cu
surâsul zilei de vară când umbra îţi împrospătează şi mersul
şi privirea

Bogata
e spicul grâului
în
palma vântului
într-o zi de vară senină când oile pasc
pe la Ogrădeasa
muindu-şi privirile în cântecul ierbii
ciocârlia
când spre ceruri se avântă
scăldând tot imaşul cu cântecul ei fără pereche
spre soare suind
şi suind
până-n cumpăna luminii cu melodia aceea superbă
ce sufletu-ţi mângâie şi pe alte tărâmuri
parcă
te aşază
de tine să uiţi şi să te scalzi
în cântecul ei pe muguri de vis legănat

Bogata de Jos
e mâna întinsă a ploii de vară
ce-ţi împleteşte privirea cu propriu-i surâs
când apele curg
pe mâini şi pe faţă
pe iarba ce-o calci în picioare
în Coastă şi-n Pustă

ori
pe Podul Lacului când fugi
surârul ploii să nu te mai prindă
fugi
sub o tufă repede
să te ascunzi
un trăznet pe când văzduhu-l despică
de-ţi moaie fiinţa
şi inima chiar

poezie de Ioan Daniel Bălan (23 iulie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri de vânt ardelean - Bogata de Jos

imaginea
pomniţelor de pădure
şi aroma
căpşunilor de câmp de pe Priloage
când vara-ţi
subţie privirea şi mersul
e
satul acesta
Bogata de Jos numit

de departe
doar cu un ochiu
Ogrădeasa ne priveşte paşii la fiecare
pe palma secundei făcuţi

încep
hribele să-şi arate privirea de
sub tufele din Şesuri şi
cele de la Peşteş ca
o floare de vânt în palmele zilei

aroma
din floarea de vânt împletită cu
visul Zgleamănului
adus prin Ogrădeasa pe
degetele plorii de vară
e
satul acesta
inimă
în Ardeal
cu
flori stropit
cu gustul căpşunilor de câmp ce-ţi fură fiinţa

şi
savoarea hribelor ce-ţi înfloreşte şi mersul şi ochii
la umbra pădurii cu drag ce-ţi şopteşte
pe aici să mai vii
şi
aroma pomniţelor de pădure ce-ţi umple fiinţa
de gustul lor fin ce nu îl mai uiţi
aceste arome-s
Bogata de Jos

Roiba
Armata
Ogrădeasa
Citera
Dosu Răcii
Şi Dâmbu li"Dan
cu Dealul Blaghii
şi Lorniţul
tot satu-l împletesc
cu flori de
hai vino
mireasma de vară
tu însuţi s-o guşti
gingăşia să ştii ce înseamnă

iarbă
flori
şi picuri de ploaie pe
aripile vântului
de
pe Lupoaia
pe Lorniţ
până la Ogrădeasa

aici doar
vântul te ia de mână
şi-ţi scaldă ochii
în zâmbetul său

Bogata de Jos
e
satul amintirilor
e satul
unde tu însuţi îţi poţi frige ciupercile ce le-ai cules
de pe
Imaşul din Sus
la flacăra focului

imaginea zboară
ca un ţiglu pe drum cu el când te joci
ori
de-a ţădiu cu alţi copii
sau de-a untuţu
în minunata copilărie din Bogata de Jos

cât de scumpă
era apa de la Bortă
chiar din borta de sub nuc când soarele arde
dar
s-au topit acele vremuri
nucul a dispărut
şi borta nu ştiu dacă mai există
în floarea Bogăţii de Jos
aproape de Pietrosul unde avem câţiva meri
şi din dreapta
dinspre cumpăna dealului Dosul Răcii te priveşte
prin ochii turmei de oi
păşunată de mult pe la Bortă
şi-n Dosul Răcii

cântecul
ciocârliei când se avântă spre cer
într-o zi de vară pe Imaşul din Sus
când mireasma păşunii te trece
dincolo de dincolo
în melodia aceea pe lame de vânt
întreg imaşul
când e o muzică parcă din alte sfere
cusută cu raze de soare
cu-o adiere de vânt
e
Bogata de Jos
satul
acesta ce-ţi surâde cu flori de priviri până
în Jii
în Poieni
în Dâmbu li' Dan
şi până în Deal şi
în Lazuri

de pe
culmea aceea acoperită cu păduri
Rupturile ne zâmbesc
Peste Valea Târgului
spre Dealul Blaghii privind

imaginea aceea
cu
Valea Târgului
cu Rupturile
cu Fundu Târgului
cu Dealul Blaghii
parcă îmi mângîie fiinţa
căci pe acolo
mi-am petrecut copilăria

la oi şi la miei
singur
sau cu alţi copii
încălzindu-mă în floarea primăverii timpurii
umblând
sau aprinzându-mi focul pe ploaie uneori şi
destul de greu şi zgribulind de frig

am fost şi pe Dălina
cu oile şi mieii
unde
pe vremea aceea era o neviscă ce
prindea păsărele probabil pentru puii ei

cu mieii
şi oile-mpeună
ziua era ţesută
cu flori şi cu jocuri
cu trâmbiţa

ce legăna aşa de dulce melodia aceea de
primăvară subţire
aşezând-o cu atâta drag pe lambriuri de vânt

Lorniţul
cu ochii mari
ne privea pe sub sprâncene
înscriindu-ne mersul pe degetele tale de la mâna stângă
până
pe aripa ploii
la Bortă
pe Lupoaia
sau la Ogrădeasa
până în Zgleamăn urcând

aroma
căpşunilor de câmp
de pe Priloage
ori din Coastă
nu pot s-o uit
căci îţi fură fiinţa
şi simţul
într-o nuanţă sălbatică de câmp
când ziua se scurge-n pahare
la umbra pădurii

visul
ploii de vară
când ploaia cade pe un pământ proaspăt cosit
în brazde
cu atâtea arome
cu atâtea miresme
de căpşuni
de pomniţe de pădure
de hribe
şi strigătul mieilor primăvara
e
Bogata de Jos
din lungul şir de priviri a Ogrădesei spre Oveştene
şi Lorniţ apoi
în behăitul oilor de la Halauă
ori din Zgleamăn

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 iunie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ogrădeasa - Valea Târgului

Ochii tăcuţi
ai amiezii ne înveşmântau
în culoarea cerului
şi oile uşor
începură să cânte
cântarea ierbii
când aripa vântului
ne atinsese de-abia
era vară
în tufele de la Ogrădeasa
ce ne îmbiau la umbră
să ne răcorim privirea
în mirosul de fragi
şi apă de izvor
paşii
ne erau o cântare
aproape de oi
în culoarea zilei
când ochii ni-i scăldam
şi-n paşterea ierbii
apa de izvor
aproape
ni se scurgea pe mâini
pe degete
împletite cu privirea
până departe
pe Măgura Vadului
Ogrădeasa
e cântecul ierbii
e apa-n izvor
ce-ţi satură
şi ochii şi paşii
pierduţi în cântare
cu oile-n mers
acolo
sub stropi de priviri
stropii de apă
ţi se înşiră
ca fragii pe fir
în miresmele verii
izvorul şi umbra
când ţi-s aproape
şi turma-i
alături de tine
la Ogrădeasa
paşi-mi erau o cântare
pe strunele verii
când ceru-i aproape
şi norii şi vântul
pe palme te ţin
un licăr de ape
paşi-mi erau
un cântec pe strune
când oile pasc
şi suflul le simţi
şi paşii mărunţi
în iarba cea deasă
când ziua
era un surâs
pe urmele oilor
acolo
ni se pierdură
şi paşii şi ochii
pe strune de vis
nici fluierul
nici mersul
nici ochii
când nu-ţi mai lasă
nicio odihnă
cântarea ierbii
cântarea
oilor mele
răsuna pe aproape
melodie
din ape ţâşnită

mirosea a Bogata
mireasmă de vis
din Paradis
în anii
când eram copil
şi mă scăldam
la umbră
în ochii oilor
cumpănă-n vis
paşi-mi erau o cântare
şi frunze şi dor
pe la Halauă
când Cetăţuia Vadului
ne stăruia în priviri

de Valea Târgului
mi-aduc aminte
când primăvara timpurie
ne scălda paşii
în fruntea mieilor
atât de gingaşi
şi-a oilor
un breavăn
şi-un vis înflorit
Bogata de Jos ne era
pe urmele mieilor
bureţii de prun când creşteau
în iarba cea deasă
sub pruni
o mireasmă aparte
Valea Târgului era
până
spre Fundul Târgului
ori
spre Dealul Blaghii
mireasmă
de miei în Ardeal
de iarbă şi flori

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (23 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - Ogrădeasa şi Zgleamăn

mă strecor şi eu
printre
ciuperci de lumină
cu picuri de apă de la Ogrădeasa
uneori
din Zgleamăn venind
de pe
cumpăna norilor
când aripile-şi desfac
dinspre Dosul Răcii
spre Măgura Vadului plutind pe
degetele vântului
semănând răcoarea şi
surâsul de iarbă bine primit

ni se
face o floare
Bogata
Bogata de Jos
satul acesta-surâs
din palmele norilor cu drag când pe ceruri se plimbă
ameninţând cu udatul stratul de priviri
din uliţele satului sau
de pe ogoare când ochii spre ceruri privesc

nu uit
aroma aceea sălbatică de căpşuni de câmp
de pe Priloage
când oile-mi păşteau
iar eu culegeam căpşunii vara de pe păşune
de o aromă înscrisă pe muchii ardelene
cum arar întâlneşti
şi nici
mireasma pomniţelor de pădure

nu pot s-o uit
când
culegeam în palmă
zâmbetul lor
înmiresmat cu glasul tufelor de la Bortă
pe când oile în Dosul Răcii
îmi păşteau cuvintele din iarba plină de flori
de uimire

la Ogrădeasa
oile vin
iar pe păşune
să se adune
la iarba cea grasă
şi atât de gustoasă
spre Zgleamăn trecând
câte una pe rând
cu ochi din pădure
prin tufe de mure

Ogrădeasa
e surâsul oilor
ce pasc liniştite
până la tufe
pe lângă muşchi
şi umbra cea deasă
de tufe lăsată

în capte se bat norii aici
în mireasma acesta sălbatică
de iarbă şi paşi de tufe şi umbre
pâraie de vis
şi-un câmp deschis
doar pentru oi
gingaşe de soi

mai sus
Zgleamănul
cu ochii ne prinde
şi umbre ciudate
de spini înţepate

pe aici
prin Zgleamăn am fost
cu turma-n păşune
prin tufe de spini
pe-o coastă cu iarbă
pe-o coastă abruptă
ce nu se uită

pe Zgleamăn în sus
cu turma m-am dus
când soarele viu
luceşte-a pustiu
când floarea de iarbă
nu mai întreabă
cine-o cunoaşte
şi cine o paşte

la umbră de nori
printre fiori
pe acolo-am păscut
oile-mi mult
a mele mioare
pe la răcoare
dar timpu-a trecut
şi azi doar mă uit
la ce a fost
o dată

îmi amintesc de Halauă
de iarba călcată în vânt
de ochii oilor
când
ciocârlia urca pe aripi de lumină
revărându-şi cântecul
un potop de triliuri
ce te ducea dincolo
de dincolo
pe aripa vremii
într-un mojalău de cuvinte nerostite
pe strune de vis
cum numai la ţară auzi

melodia aceea
cântată cu foc
pe Imaşul din Jos
la Halauă
te poartă pe note de vis
împletindu-ţi simţurile
cu murmurul frunzei în vânt
ori şuieratul lui prin păiuş
lângă tăul de la Ogrădeasa cu atâtea libelule
ce-ţi aduceau ziua pe degete
înflorindu-ţi liniştea colorată cu aripile lor
albastre sidefii
până pe măgura cuvântului înflorit cu zâmbetul tău
acolo
acolo în cascada aceea de melodii venite parcă dintr-o
altă lume
pe degetele zilei înflorită de cântecul ciocârliei
ce se revărsa ca şi un potop peste imaş
asemenea
cu cântecul acela din fluier de la Dâmburi
ce niciodată nu-l uit căci Bogata întreagă a umplut-o

de melodia aceea venită din alte sfere
să ne surprindă simţurile fiecăruia şi să ne îmbrace
în muzica aceea fermecată de
fluierul de la turma de oi
Dâmburile toate îmbrăcându-le
ca şi satul de altfel
într-o tunică de muzică ardeleană ce-ţi fură şi fiinţa şi auzul
pe alte meleaguri de vis înscriindu-ţi şi mintea şi mersul

Ogrădeasa
sipce de vise
pe aripa ploii când vântul pe degete te ia
mireasma aceea a păşunii tu însuţi s-o simţi
când picuri de ploaie îţi cad pe obraz
şi oile vin mai pe aproape
paşii urmându-ţi
în urmă păscând
iarba
cu gust de Ogrădeasa în ochi
pe muchia vântului frumos când adie
spre Măgura Vadului cu ochii privind
peste prăpăstii uitate acolo-n părăul de la Ogrădeasa
ce fuge la vale cumplit când ploile-s mari

pe-acolo
copil fiind am păşunat
oile satului
aşezându-mi paşii pe cărări de vise
când nori de vată sclipitori de sus simpatic îţi surâd
acoperindu-te cu gingăşia lor pe o aripă de vânt
oile toate
urmându-te
aproape de tine cu voioşie cum pasc de le auzi şi suflul şi orice mişcare

Ogrădeasa şi Zgleamănul
e strigătul turmei însetate la apă când vine
în fugă pe-nguste cărări de coastă şi râpi
când soarele arde şi căldura toridă
te-nmoaie
şi la apă te duce s-o sorbi cu nesaţ acolo-n păşune
din izvoare curate

de acolo
de la Ogrădeasa
vezi pănă departe
Măgura Vadului
Cetăţaua Vadului
Armata
de la Vad şi Bogata
şi-n stânga Cetăţelei
peste Someş se vede până departe Câţcăul cu dealurile şi pădurile lui
ce-mbracă Ardealul
în verdele câmpului
într-o cunună de vise cu drag ce o porţi
sub norii de la Ogrădeasa
cu ochii ce-ţi fac zâmbindu-ţi toată ziua
ca o chemare spre cer când turma-n linişte-ţi paşte

Bogata de Jos
e cântecul Ardealului de la Ogrădeasa şi Zglemăn venind pe culmea dealului spre Dosu Răcii când vântul bate mai cu furie
şi bota spre nori o arunci
iar vântul o poartă pe aripi
mult în spate spre Ogrădeasa căzând la pământ
obrajii şi ochii mângâindu-ţi cu jind
acolo
pe coama dealului

simţi
adânc tu simţi bătaia vântului dinspre Bortă
Jii şi Poeni
şi coasta aceea piejişă din Dosu Răcii cu tufe în stânga spre Bortă
privirea îţi soarbe pe lame de vânt şi paşi de mioară
într-un candelabru de priviri spre Imaşul din Sus
de unde când am fost cu oile
ciuperci de câmp am cules
spre seară după ce le-am fript
cu gustul lor gingaş ne-am delectat spre stele privind
la para focului de la colibă acolo în mijlocul naturii
cu aerul ei curat sub ochii stelelor ce
ne priveau cu luare aminte pe fiecare
dormeam
în colibă cu tata pe când stelele şi luna
ne mângâiau pe frunte şi pe obraji cu zâmbetul lor cristalin
în tăria nopţii

şi nopţile
ni se împleteau
într-o diademă de priviri
aruncate cu gingăşie spre stele
ca-ntr-o cascadă colorată de vise cu drag în amintiri ce încă o porţi
imaginându-ţi că tu însuţi spre stele în zbor cu sete te duci pe aripile copilăriei
pe care cu drag şi astăzi le porţi în tine însuţi
atâtea clipe scumpe ce la Bogata tu le-ai trăit
pe Dălina şi-n Pustă
în Deal sau în Lorniţ
Ogrădeasa şi Zgleamăn
La Bortă şi-n Dosu Răcii

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos-- Ogrădeasa şi Zgleamăn

BOGATA DE JOS— OGRĂDEASA ŞI ZGLEAMĂN
-POEM-
mă stecor şi eu
printre
ciuperci de lumină
cu picuri de apă de la Ogrădeasa
uneori
din Zgleamăn venind
de pe
cumpăna norilor
când aripile-şi desfac
dinspre Dosul Răcii
spre Măgura Vadului plutind pe
degetele vântului
semănând răcoarea şi
surâsul de iarbă bine primit

ni se
face o floare
Bogata
Bogata de Jos
satul acesta-surâs
din palmele norilor cu drag când pe ceruri se plimbă
ameninţând cu udatul stratul de priviri
din uliţele satului sau
de pe ogoare când ochii spre ceruri privesc

nu uit
aroma aceea sălbatică de căpşuni de câmp
de pe Priloage
când oile-mi păşteau
iar eu culegeam căpşunii vara de pe păşune
de o aromă înscrisă pe muchii ardelene
cum arar întâlneşti
şi nici
mireasma pomniţelor de pădure

nu pot s-o uit
când
culegeam în palmă
zâmbetul lor
înmiresmat cu glasul tufelor de la Bortă
pe când oile în Dosul Răcii
îmi păşteau cuvintele din iarba plină de flori
de uimire

la Ogrădeasa
oile vin
iar pe păşune
să se adune
la iarba cea grasă
şi atât de gustoasă
spre Zgleamăn trecând
câte una pe rând
cu ochi din pădure
prin tufe de mure

Ogrădeasa
e surâsul oilor
ce pasc liniştite
până la tufe
pe lângă muşchi
şi umbra cea deasă
de tufe lăsată

în capte se bat norii aici
în mireasma acesta sălbatică
de iarbă şi paşi de tufe şi umbre
pâraie de vis
şi-un câmp deschis
doar pentru oi
gingaşe de soi

mai sus
Zgleamănul
cu ochii ne prinde
şi umbre ciudate
de spini înţepate

pe aici
prin Zgleamăn am fost
cu turma-n păşune
prin tufe de spini
pe-o coastă cu iarbă
pe-o coastă abruptă
ce nu se uită

pe Zgleamăn în sus
cu turma m-am dus
când soarele viu
luceşte-a pustiu
când floarea de iarbă
nu mai întreabă
cine-o cunoaşte
şi cine o paşte

la umbră de nori
printre fiori
pe acolo-am păscut
oile-mi mult
a mele mioare
pe la răcoare
dar timpu-a trecut
şi azi doar mă uit
la ce a fost
o dată

îmi amintesc de Halauă
de iarba călcată în vânt
de ochii oilor
când
ciocârlia urca pe aripi de lumină
revărându-şi cântecul
un potop de triliuri
ce te ducea dincolo
de dincolo
pe aripa vremii
într-un mojalău de cuvinte nerostite
pe strune de vis
cum numai la ţară auzi

melodia aceea
cântată cu foc
pe Imaşul din Jos
la Halauă
te poartă pe note de vis
împletindu-ţi simţurile
cu murmurul frunzei în vânt
ori şuieratul lui prin păiuş
lângă tăul de la Ogrădeasa cu atâtea libelule
ce-ţi aduceau ziua pe degete
înflorindu-ţi liniştea colorată cu aripile lor
albastre sidefii
până pe măgura cuvântului înflorit cu zâmbetul tău
acolo
acolo în cascada aceea de melodii venite parcă dintr-o
altă lume
pe degetele zilei înflorită de cântecul ciocârliei
ce se revărsa ca şi un potop peste imaş
asemenea
cu cântecul acela din fluier de la Dâmburi
ce niciodată nu-l uit căci Bogata întreagă a umplut-o

de melodia aceea venită din alte sfere
să ne surprindă simţurile fiecăruia şi să ne îmbrace
în muzica aceea fermecată de
fluierul de la turma de oi
Dâmburile toate îmbrăcându-le
ca şi satul de altfel
într-o tunică de muzică ardeleană ce-ţi fură şi fiinţa şi auzul
pe alte meleaguri de vis înscriindu-ţi şi mintea şi mersul

Ogrădeasa
sipce de vise
pe aripa ploii când vântul pe degete te ia
mireasma aceea a păşunii tu însuţi s-o simţi
când picuri de ploaie îţi cad pe obraz
şi oile vin mai pe aproape
paşii urmându-ţi
în urmă păscând
iarba
cu gust de Ogrădeasa în ochi
pe muchia vântului frumos când adie
spre Măgura Vadului cu ochii privind
peste prăpăstii uitate acolo-n părăul de la Ogrădeasa
ce fuge la vale cumplit când ploile-s mari

pe-acolo
copil fiind am păşunat
oile satului
aşezându-mi paşii pe cărări de vise
când nori de vată sclipitori de sus simpatic îţi surâd
acoperindu-te cu gingăşia lor pe o aripă de vânt
oile toate
urmându-te
aproape de tine cu voioşie cum pasc de le auzi şi suflul şi orice mişcare

Ogrădeasa şi Zgleamănul
e stigătul turmei însetate la apă când vine
în fugă pe-nguste cărări de coastă şi râpi
când soarele arde şi căldura toridă
te-nmoaie
şi la apă te duce s-o sorbi cu nesaţ acolo-n păşune
din izvoare curate

de acolo
de la Ogrădeasa
vezi pănă departe
Măgura Vadului
Cetăţaua Vadului
Armata
de la Vad şi Bogata
şi-n stânga Cetăţelei
peste Someş se vede până departe Câţcăul cu dealurile şi pădurile lui
ce-mbracă Ardealul
în verdele câmpului
într-o cunună de vise cu drag ce o porţi
sub norii de la Ogrădeasa
cu ochii ce-ţi fac zâmbindu-ţi toată ziua
ca o chemare spre cer când turma-n linişte-ţi paşte

Bogata de Jos
e cântecul Ardealului de la Ogrădeasa şi Zglemăn venind pe culmea dealului spre Dosu Răcii când vântul bate mai cu furie
şi bota spre nori o arunci
iar vântul o poartă pe aripi
mult în spate spre Ogrădeasa căzând la pământ
obrajii şi ochii mângâindu-ţi cu jind
acolo
pe coama dealului

simţi
adânc tu simţi bătaia vântului dinspre Bortă
Jii şi Poeni
şi coasta aceea piejişă din Dosu Răcii cu tufe în stânga spre Bortă
privirea îţi soarbe pe lame de vânt şi paşi de mioară
într-un candelabru de priviri spre Imaşul din Sus
de unde când am fost cu oile
ciuperci de câmp am cules
spre seară după ce le-am fript
cu gustul lor gingaş ne-am delectat spre stele privind
la para focului de la colibă acolo în mijlocul naturii
cu aerul ei curat sub ochii stelelor ce
ne priveau cu luare aminte pe fiecare
dormeam
în colibă cu tata pe când stelele şi luna
ne mângâiau pe frunte şi pe obraji cu zâmbetul lor cristalin
în tăria nopţii

şi nopţile
ni se împleteau
într-o diademă de priviri
aruncate cu gingăşie spre stele
ca-ntr-o cascadă colorată de vise cu drag în amintiri ce încă o porţi
imaginându-ţi că tu însuţi spre stele în zbor cu sete te duci pe aripile copilăriei
pe care cu drag şi astăzi le porţi în tine însuţi
atâtea clipe scumpe ce la Bogata tu le-ai trăit
pe Dălina şi-n Pustă
în Deal sau în Lorniţ
Ogrădeasa şi Zgleamăn
La Bortă şi-n Dosu Răcii
03-10-2017 cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - Floare din Ardeal

Ce frumoasă e Bogata
Primăvara când apare
E o floare cum nu-I alta
Văzută din depărtare

Soarele când ne zâmbeşte
Şi ne-mbracă în lumină
Când pădurea se porneşte
La viaţă ca să vină

Câte flori şi jiorele
În Coastă acum nu sânt
Să-ţi scalzi ochii printre ele
De pe aripi iuţi de vânt

Iar la Dâmburi ciocănaşi
Parcă râd acum la soare
În mov cât de drăgălaşi
Te adulmecă-n splendoare

Satul nostru ce frumos
De departe ne zâmbeşte
Căci Bogata mea de Jos
Parcă iar întinereşte

Din Poieni până în Lazuri
De la Roiba în Lupoaia
Flutură prin aer glasuri
Căci se dă la viaţă foaia

Chiar şi Lorniţul surâde
De pe-o aripă de vânt
Şi în văzul lui ne prinde
Călcând gingaş pe pământ

De la Bortă până-n Zgleamăn
De pe Citera în Lazuri
Pare o floare azi de breavăn
Împlinind atâtea nazuri

Ogrădeasa — Oveştene
Parcă totu acum vibrează
Şi pe corzi de vânt alene
Inima ţi-o-nviorează

Mă văd parcă acum în Pustă
Trecut chiar pe la Izvore
Pe cărarea cea îngustă
După flori multicolore

Albe roşii şi albastre
În Coastă tu le găseşti
Pe pământurile noastre
Cu drag dacă tu păşeşti

Şi mă uit înspre Dălina
Până încă-n Cărbunar
Unde ne-am găsit odihna
Pe al satului hotar

Valea Târgului — Rupturi
Delul Blaghii şi Armata
Nicidecum nu poţi să-nlături
Să-l renegi în clipa asta

Pe toate le-am colindat
În a mea copilărie
Lucrând sau la păşunat
Pe sub bolta argintie

Ce frmoasă e Bogata
Ca o floare de bujor
Când sufletu-ţi este gata
Să bea apă din izvor

Podu Lacului era
Loc de joacă pentru noi
Pe când turma ne păştea
Toţi fiind atunci la oi

De-a untuţu ne jucam
De trăiam din plin în toate
Căci oile ne vedeam
Nu flămânde — nu-nsetate

Ce frumos e satul meu
Luat din copilărie
Să te plimbi prin el mereu
Pe braţe ca să te ţie

Dosu Răcii eu nu pot
Să îl uit să-l dau uitării
Mic copil când eu am fost
L-am bătut din lungul zării

Şi spre colţul de pădure
Am găsit atunci saptiu
De-o culoare să îţi fure
Întreg sufletul tău viu

Fluturi gingaşi printre flori
Uneori se zbenguiau
Umplând fijinţa-mi de fiori
Ce adânc mă săgetau

Ce frumoasă e Bogata
În Ardeal când tu o vezi
Aşezare cum nu-I alta
De nu-ţi vine azi să crezi

Bate-n geamuri iarăşi ploaia
Pe sub palele de vânt
Eu doar singur pe Lupoaia
Tai în fugă-al ei pământ

Mai apoi spre Lorniţ iată
Sunt pe-o aripă de vânt
Stăruind s-ajung o dată
Să calc iarăşi pe pământ

Şi-ntreg satul eu să-l prind
Printr-o dulce-nchipuire
Şi cu ochii să-l cuprind
Într-o nouă înflorire

Ce frumosă e Bogata
Pus pe-o aripă de ploaie
Când lumina este alta
De-nspre sine te îndoaie

Gingaş sat ardelenesc
Ca şi perele de vară
Când în gură-ţi se topesc
Bune bune să îţi pară

Floare scumpă din Ardeal
Pe aripi de ciocârlii
Până mai pe După Deal
Sau în toamnă pe la Vii

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos--umbra Ardealului pe degetele ploii

umbra Ardealului pe
degetele ploii de vară ce
se desface într-o floare de priviri de
pe Lupoaia
şi până la Ogrădeasa
e
satul acesta cântec de ciocârlie şi umbră
pe mâna ta dreaptă
Bogata de Jos numit

încă
mai înainte
de a intra în hotarele sale dinspre
Vad venind
cu
braţele deschise satul aceasta te primeşte
într-un surâs de pomniţe de pădure şi căpşuni de câmp
din Priloage culeşi
de o aromă şi o bunătate cum niciodată nu poţi să o mai uiţi

şi locuri şi hotare
de o rezonanţă şi un farmec cum nu poţi să le mai uiţi
ţi se
întipăresc bine în minte
mai altceva ca în memoria calculatorului de zece gigabaiţi

Armata
e primul hotar
e primul loc
ce-ţi fură privirea cu pădurile ei mari şi
păşunile întinse pentru vaci în special
pe partea stângă întinzându-se până la vârful dealului
dar
urmând drumul asfaltat
treci Printre Hotare şi
ajungi la Dâmbu Crucii unde se face o curbă spre stânga
iar
în dreapta
un drum şchiop de ambele picioare
urcă sus pe deal
cu bucurie privind drept înainte înspre Ogrădeasa
care e ascunsă de dealul destul de peiziş
ce-ţi frânează parcă picioarele să nu ajungi prea repede
sus
mai sus
pe păşunea de la Halauă

de câte ori n-am fost cu turma de oi pe acolo
de timpuriu în copilăria mea
în fruntea oilor
păscându-le cu grijă în cântecul ciocârliei
ce umplea păşunea până la Ogrădeasa

cu melodia aceea venită parcă dintr-o altă lume de basm
pe aripile vântului ce-mi mângâia obrajii
cu trilul acela ce-ţi trecea prin inimă până în adâncul sufletului de copil

turma de oi
păştea
păştea iarba cea bună şi-i
auzeam suflul turmei mele atât de aproape
pe-o palmă de vânt
pe-o umbră de timp
când soarele strălucea sus
şi-mi mângâia privirea şi obrajii cu raze într-un surâs de vânt pe
palmele timpului

de acolo
de la Halauă
se vede păşunea spre Ogrădeasa şi Zgleamăn
se vede în dreapta Măgura Vadului
şi mai înspre dreapta Cetăţaua Vadului
dealul acela gingaş
cu chip frumos
şi ochii de sticlă ce-ţi fură fiinţa pe palme de aer
dealul acela
unde se spunea în trecut
că erau uriaşi aciuiaţi pe acele meleaguri
urmând apoi Armata despre care am scris mai înainte

la Ogrădeasa
parcă am fost mai mult
arătându-le oilor păşunea
Ogrădeasa cu părul acela pe care nu-l uit niciodată
şi tăul în jurul căruia creşte păiuş
iar pe deasupra

zburau libelule de un albastru atât de viu că-ţi fura şi privirea şi ochii
în atmosfera aceea romantică şi scumpă cu oi
cu libelule în vara cea caldă

din gudulii
de floarea soarelui
de câte ori n-am făcut halauă
şi le puneam pe cursul apei la poalele Zgleamănului
să curgă apa prin halăul acela mic
apoi ca o cascadă să cadă mai departe
putând s-o bei după ce se limpezea
în aroma aceea de vară
când oile pasc pe păşune
iar tu
poţi să petreci în voie timpul pe care în palme-l aduni
flori din el să-ţi croieşti
după propria ta imaginaţie

mai sus
pe dealul acela cu spini
se întinde Zgleamănul
până sus de tot
înflorindu-ţi privirile pe muchia norilor ce apa o poartă
când
îţi fac cu mâinile salutându-te
într-un uriaş zâmbet alb în diverse nuanţe
o floare uriaşă tot întinsul fiind

Bogata de Jos
e cântecul ciocârliei la Halauă când libelulele zboară
în picaj peste tăul de la Ogrădeasa
înflorindu-ţi privirea cu mersul la umbră când soarele
arde
iar tu însetat

aştepţi un pahar
de cuvinte în floare
pe muşchii de la Ogrădeasa
ce erau ca un pat de burete de astăzi la Cluj
parcă văd
Dealul Blaghii şi Oveştene
coasta de lângă Vale până sus
pădurea
ce ne pofteşte surâzând la umbră să ne aşezăm pe iarba moale pentru un pahar de vorbă şi odihnă
de unde
satul se vede până departe spre Vale în Sus

acolo
ne-am înfrăţit cu iarba
şi cu coasa
pe când tata trăia
eu
tata şi frate-miu
de scârţâiau coasele prin iarba ce cădea la pământ în brazde
până am terminat de cosit
nu ne mai fugeau ochii spre sat
ci spre iarba ce ne chema s-o aşezăm în brazde pe
muchia timpului rămas

Rupturile
şi Valea Târgului
ne priveau tăcute alpaudându-ne
pe când cosaşii din iarbă îşi mai luau zborul uneori

de câte ori nu am dus nuiele mai groase de alun sau altceva de la Rupturi ca să le folosim la mazăre
mi-aduc aminte
cum odată trebuia să am grijă de prunii pe care

îi primiserăm de la colectiv
ca să nu ne dispară prunele de pe ei căci ne trebiua pentru silvoiţă
şi
părinţii mi-au dat de mâncare miere de albine
să-mi
pun cu mine

eram în vârful Coastei spre Valea Tărgului
şi
mi-am adus nişte tufe cu frunze verzi
pe care le-am înfipt în pământ făcându-mi umbră
şi de acolo îmi păzeam prunii încărcaţi şi
mă înfulecam cu mierea atât de bună şi scumpă
că nici azi nu am uitat bunătatea aceea
atât de curată şi fină

dar
peste sat
şi mai sus de Dâmburi şi de Citera
se întind Priloajele
unde în copilărie find cu oile
am găsit cam în iulie căpşuni copţi de câmp
atât de buni şi aromaţi că nu uiţi niciodată aroma aceea
însă
puţini doar am găsit
acolo pe păşune

aproape de Stuptină înspre apus
este un deluşor mic pe care era un corcoduş dacă nu greşesc
şi din care în atâtea rânduri
mă săturam de corcoduşe
am ajuns până la urmă
să-l consider ca al meu căci nu era mare

dincolo de drumul ce duce spre Citera
vizavi
e un alt deal puţin mai mare decât cel de unde mâncam corcoduşe
şi
pe acesta am urcat în dese rânduri privind peste sat şi până
la Bărc
pe Poduri
sau în Poieni şi Jii
ori pe Imaşul din Sus

Bogata
e cântecul ploii de vară
e murumurul frunzelor vântul când bate
şi-i apa ce curge la Roiba
e amintirea ce mă duce-n Poiana din Jos la mălai
cu mama când îl culegeam
dar nu ca altădată
mai mic când eram
şi carăle soseau acasă cu mălaiu nedesfăcat
de ne umplea casa cu el
iar noi abia aşteptam să începem desfăcatu
de vejii mânânţele pe care le puneam într-o parte
iar cucuruzii în cealaltă

eram copii mici
şi ne jucam în vejii mânânţele
aruncându-ne ca pe o pernă pe ele
erau aşa de moi
şi ne îmbălsămam în mireasma aceea de cucuruzi şi vejii
ce ne făcea inima să ne bată de bucurie

era frumoasă copilăria la ţară
trăiam viaţa în milocul naturii
au fost clipe când eram plecat cu capra să o hrănesc
pe drumul Dălinii unde erau răchiţi şi spini
dar
am buctat-o odată
când într-o dimineaşă am mers cu ea

deodată
am văzut norii peste Lorniţ
că se înnegresc tot mai mult
şi vântul a început să bată tot mai tare
mi-am luat capra de aţă
şi am luat-o la fugă cât am putut spre casă
am trecut Valea pe la Izvore într-o fugă
se înorase deja amar şi cred că pe la Părău
a încept să cadă ploaia cu gheaţă
am trecut într-o fugă pe lângă casa lu" bădiucu Ion a lelii Catalină şi pe lângă casa lu" bădiucu Petre a leliuchii Margaretă
şi
pe când am ajuns acasă ploua deja cu putere şi gheaţa cădea amar

cele mai frumoase clipe ale copilăriei mele le-am petrecut în Bogata
pe-o frunză de fag
o botă de alun
în Podu" Lacului cu drag
să fii tot mai bun
cu toţi din jurul tău
că e un Dumnezeu
ce binele ţi-l vrea
de-a pururi fericirea

Bogata de Jos
e murmurul vântului în Dâmbu li" Dan
şi e privirea
de pe Poduri ce-o arunci înspre Poeni
în palmele ei
când ploaia te prinde
şi-ţi mută privirea spre norii ce-şi varsă licoarea

îmi amintesc
o dată
o ploaie mare
a turnat cu găleata
pe Imaşul din Sus
pe Poieni
pe la Bortă şi
s-au strâns aplele în puhoaie
coborând cu putere uriaşă la vale
Părăul s-a umplut de apa tulbure ce venea de pe Imaş
şi de la Bortă
a luat coteţele unui om ce erau lângă drum
şi al cărui nume l-am uitat
căci
apele erau fără măsură şi măturau totul în cale
se auzeau bolovanii duşi de apele furioase pe
fundul Părăului făcând un zgomot funebru
de-ţi lua aproape urechile
cu urletul acela sinistru

Bogata e cântecul ploii de vară
când ploaia e lină şi doar udă pământul
când Lorniţul îţi surâde frumos spre Dâmbu li" Dan privind o dată cu tine
cu drag
pe palmele lui luându-ţi chipul

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 ianuarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasmă de picuri de ploaie pe un pământ proaspăt cosit

Atât de frumos
vara
se împleteşte
cu mersul pe jos pe la umbră
când soarele-ţi zâmbeşte cu căldură
şi te
îmbracă într-o haină de raze
iar vântul
îţi mângâie fruntea cu aripile lui din zbor

cresc hribele
aşa de aromaţi căpşunii de câmp te-mbie să-i culegi
cireşele
te cheamă aproape pe nume
să le savurezi mireasma atât de gingaşă
iar dudele
îţi fac cu ochiul din duzii încărcaţi cu
miresmele lor

ploaia
îţi numără paşii sub picurii ei
în special la ţară pe un pământ proaspăt cosit
pe Poduri printre pruni
la Bogata
când pământul reavăn atât de gingaş îţi surâde
dezbrăcat de iarba care e stivuită în brazde
în mireasma aceea atît de fină cu
picuri de ploaie
cu adieri de vânt
cu mirosul acela de iarbă proaspăt cosită
în mijlocul naturii create de Dumnezeu pentru om

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 iulie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - flori în Coastă

Fermecat de gingăşia
Florilor de primăvară
Îmi văd iar copilăria
Trăită demult la ţară

Îmi văd satul meu natal
Cum în soare străluceşte
Şi eu cum urcam pe deal
În pădurea unde creşte

Jioreaua cea albastră
Chiar şi breavănul apoi
Căci Bogata e a noastră
Şi în soare şi în ploi

Vai cu câtă gingăşie
Jiorelele-şi scăldau
A lor floare-n armonie
Privirea de mi-o furau

Coasta cea cu jiorele
Parcă flutură în vânt
Gingăşia lor spre stele
Dar crescute din pământ

Am găsit şi jiorele
Albe albe ca zăpada
Ascunzând farmecu-n ele
Puţine— nu cu grămada

Cele roşii chiar mai multe
Îns-albastrele umpleau
Chiar şi tufe nevăzute
Cu vântul se sărutau

Căci atâta gingăşie
Radia atunci din ele
În mireasma lor cea vie
Şi-n petalele rebele

În Ardeal— un sat frumos
Aşezat în lung de vale
E Bogata mea de Jos
Unde-mi taie gândul cale

Sat şi floare ardeleană
Pe lambriuri mici de vânt
Parcă simt a ta mireasmă
Adusă azi prin cuvânt

Bogata pe aripi fine
De vânt şi de povestiri
Văd Ardealu-ascuns în tine
În atâtea amintiri

Ciocănaşii de la Dâmburi
Tresar parcă într-un vis
Unduind în dese rânduri
Petale ca-n paradis

Podu Lacului se-ntinde
Pân" la Citera la poale
Şi privirea mi o prinde
Vântul doar cu aripi goale

Înspre Bărc dacă te-ndrepţi
Râpile le vezi departe
Şi de ajungi Între Acăţi
Să vezi Jiile ai parte

Şi Imaşu cel din sus
În faţă şi se întinde
Pân" departe-nspre apus
Întreg—ochii ţi-l cuprinde

Dar pe Citera urcând
O bucată bună bună
Unde oile păscând
le-am păzit şi eu în turmă

Ogrădeasa o s-o vezi
cum în faţă îţi apare
cu păşunile ei verzi
zâmbind însăşi ca o floare

Zgleamănul departe-n stânga
îţi urează-un bun venit
amintindu-ţi însuţi turma
cum pe acolo ai păzit

de pe Citera de sus
Cetăţaua Vadului se vede
gingaş deal cum alte nu-s
pân" la vârf de-un verde verde

Ogrădeasa mers frumos
Cântec scump de ciocârlie
Din Bogata cea de Jos
s-o vezi azi ce te îmbie

pe acolo am umblat
turma să îmi păşunez
când eram un mic băiat
cătam umbra să m-aşez

la Halauă pe imaş
ciocârlia când cânta
eu micuţul ciobănaş
mioarele ce-şi păştea

păşuni scumpe din Ardeal
de sub aripa privirii
până sus şi După Deal
pe cărarea amintirii

bogata eşti vis frumos
ţesut astăzi în Ardeal
din Lazuri până în Dos
pe al amintirii mal

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 martie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muroii

pe
degetele
Bogăţii de jos
mi-am
petrecut copilăria
în zâmbetul ei gingaş
şi frumos

Bogata
e
aripa vântului
când vara îţi
mângâie obrajii
în Fundu Târgului
din blid
când sorbi tomnajii

toate hotarele
Bogăţii
le-am
străbătut
umblând cu mieii şi oile
sau
la lucru
ori după hribe şi bureţi

clipe frumoase
am trăit în Bogata de Jos
din frageda-mi copilărie când încă
se mai păstrau obiceiurile frumose
lăsate din bătâni

primăvara
începuse să-şi scalde privirile
în ochii noştri
şi
înverzise pădurea

acasă
eram cu ai mei
când deodată
am auzit sunete de trâmbiţe
aşa frumos răsunând
de-ţi
era mai mare dragu să le asculţi

şi
mai tare
şi mai tare
răsuna muzica aceea venită parcă
de pe alt tărâm din basmele copilăriei

n-a trecut mult
şi iată la noi
la poartă
au venit muroii

erau băieţi îmbrăcaţi
cu tureci de coajă de cireş la picioare
iar pe cap aveau un coif
tot din coajă de cireş
de
numai ochii li se vedeau
şi gura puţin
cu-o botă în mână
umblau pe la casele oamenilor ca
să primească ouă

pe care la urmă le vindeau
la cooperativă ca să-şi
facă bani
preţul pentru
cel puţin o zi şi o noapte
petrecute prin păduri ca să-şi facă
trâmbiţele ce răsunau aşa de gingaş şi de minunat
de
umpleau satul întreg cu melodia aceea atât de scumpă şi legănată
şi apoi
coifurile şi turecii
inclusiv îmbrăcarea moşuţului care era parcă personajul principal cu frunze îmbrăcat
de abia vedea pe unde să păşească

şi trâmbiţele
răsunau
în melodia aceea scumpă
căci cei ce
le foloseau erau experţi
în melodiile acelea atât de gingaşe şi fine
de
însuşi satul se legăna pe aripile vântului
în melodia aceea scumpă
pe când cei cu coifuri şi
cu bote în mâini umblau
pe la casele oamenilor
uneori repezindu-se cu botele după femei ca să le sperie
dar
alteori
femeile aruncau găleţi de apă peste
tinerii mascaţi cu coifuri

şi
tot satul
toată Bogata de Jos
era în derivă
trâmbiţele sunau
muroii fugeau după femei
moşuţu mergea încet pe drum
pe când vreo doi trei băieţi
erau cu coşercile de ouă strângându-le
din mâinile femeilor opărite de atâtea
figuri cu coifuri
de melodia aceea a trâmbiţelor ce parcă şi
Bogata de Jos o legănau
din Coastă până la dâmburi
şi
de la Dâmburi
până în Coastă
lăsând Pusta suspendată undeva
în miljlocul melodiilor acelea
fine ale
trâmbiţelor

şi era aşa de frumos
să vezi forfota aceea de oameni
mascaţi unii cu bote în mâini
şi
fugărind femeile mai puţin curajoase
sau
umblând prin curţile caselor
colorând totul
parcă în nişte culori de basme

primăvara
se scălda pe aripi de vânt în Bogata
13-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos--Oveştene

Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai
Bogata apare
Chip din depărtare
Şi Dintre Hotare
Pân" la Fântânele
Toată numai stele
Roiba vine-n urmă
Cu apa cea bună
De la Oveştene
Peste timp şi vreme

Până în Rupturi
Să nu te mai saturi
Satu să-l priveşti
Ca să-ţi aminteşti
Tot ce-i mai frumos
În Bogata— de Jos
Apele să-ţi spele
Gândurile rele
Valea Târgului apoi
Păscută de oi
Să ne înfăşoare
Vara la răcoare
Pusta iată vine
Azi pentru oricine
Izvore la rând
Îmi stăruie-n gând
Iar Dălina apoi
Cu turma de oi
Ce o păşunam
Când copil eram
Şase oi sau zece
Prin ploaia cea rece
Când eu le păşteam
Pe când mic eram

Înspre Cărbunar
Iar mă uit şi iar
Şi pe-un spic de vânt
Iat-al meu cuvânt
Lorniţu-l descrie
De pe culmea-i vie
Bogata o vezi
Plină de cirezi
De atâtea vite
Care pasc cuminte
Pe Imaş din sus
Unde azi s-au dus

Floare de mălin
Dâmburile vin
Podu Lacului apoi
Unde-am fost şi noi
În copilărie
Toţi dar ca să ştie
Cum noi ne jucam
Oile păşteam
Citera privind
Zile-ntregi la rând
Apoi pe Stuptină
Am fost fără vină
Poiana din jos
Locul nost a fost
De unde bucate
Carele-ncărcate
Acasă veneau
Când ai mei trăiau
Ei părinţii mei
Cum trecură ei

Acum la Bogata
Casa este alta
Nu e locuită
De mama iubită
Căci dîns-a plecat
Casa ne-a lăsat
Nu e focul viu
Ocolu-i pustiu

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul - ploaie de stele

Cântecul frunzei
în zbor peste ape-i
Ardealul
şuvoiul acesta de stele
ploaie
pe drumuri de munte
cu floarea de colţ
cu stânci
şi cu paşi
acelaşi
să nu mai rămâi
Ardealul
e cântecul apei
ce cade-n cascadă
e mersul pe ape
pe Someş şi Mureş
când ploaia se varsă
din ochi în priviri
pe frunze
pe mână
să nu te
mai miri
izvor
şi-mpletire
de şoapte şi voci
cunună de ploi
de paşi şi de stele
cuvinte şi stânci
prăpăstii adânci
pasul şi zborul
pe uliţe-n vis
mersul pe zid
pe apă
prin ploaie
şi cântecul pietrei
sălbatice-n munţi
strajă pe vârfuri
pe stânci
ciuperci de lumină
de umbră
de flori
e ţara aceasta
numită Ardeal
poveştile
prind rădăcini
ca umbra pe ape
ca norii ce-ţi fură privirea
poteci de cuvinte
în urmă lăsând

zborul de fluturi
o taină rămâne
pe muchii de foc
pe muchii de dor
să nu-ţi afli loc
ci călător
pe poarta iubirii
să intri
s-alergi
Ardealul să-l strângi
să-l porţi în priviri
ziua
aici e un vis
cu atâtea oraşe
cu sate şi văi
cu muguri şi ochi
cu stele şi oi
cu miei şi cuvinte
ce-ţi plouă pe mâini
ciuperci de lumină
te absorb şi te pun
să umbli pe drum
cascade de vis
şi pomi
şi păduri
aici se-mpletesc
cu soare şi dor
Ardealul
e cântecul apei
e mersul pe frunze
şi zborul spre stele
când însuşi o stea
ţi se deschide
ţie în mers
în zborul pe frunte
cântecul ciocârliei
şi zborul rândunicii
în sine
ziua când cade
uitându-şi minutele
ce-i mai rămân
chemare sub ape
până-n izvor
Ardealul
e casa
pe munţi de priviri
niciodată nu mi s-a dat
pe degete
Ardealu să-l port
nici Clujul
să-l mut peste ape
pe Tâmpa
Braşovu să-l sui ca
glasul ciupercii
ce creşte-n pădure
pe umeri de ploaie
ce umblă pe ape
până-n izvoare
ne absoarbe
în zid de lumină
şi stele
până
în
Bogata de Jos

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (29 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia ploii

cântecul ploii răsună în stradă
stropii mari cântă pe frunze duios
copiii aleargă către o bravadă
sar în băltoace de sus în jos.

mâinile diafane a ploii de vară
mângâie suav arbori înfometaţi
greierii surprinşi în lanul de secară
scutură aripi ude profund încântaţi.

fluturii ascunşi sub corole de flori
se îmbată de miresme şi splendoare
sunt prea fragili să zboare pe sub nori
aşteaptă cu iubire razele de soare.

simfonia ploii pe strune de viori
e magie pură şi prană hrănitoare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgleamăn--Bogata de Jos

Zgleamăn Zgleamăn loc umbros
Cât de mult te-am străbătut
Păcând turma-n sus şi-n jos
Nicidecum nu pot să uit

Când cu tata pe păşune
Turma noastră o păşteam
Printre ierburi vii şi bune
Mic copil când eu eram

De la Ogrădeasa-n sus
Prin Zgleamăn ne întorceam
Privind cerul spre apus
Oile ni le hrăneam

Printre sutele de spini
Creştea iarba pe la umbră
Ochii tăi să ţi-i alini
Căci nimeni nu te conturbă

Tu erai de oi aproape
Răsuflarea le-o auzeai
Ca-ntr-un spic uşor de ape
Atenţie să le dai

Le priveam cum pasc alene
Cu ochii lor jucăuşi
Scumpe blânde-n orice vreme
Chiar şi pe lângă pănuşi

Toamna când era târzie
Zilele mai mici fiind
Şi păşunea mai pustie
Ne străriua-n ochi şi-n gând

Din Zglemăn vedeai departe
În jur tot ce te-nconjoară
Multe locuri minunate
Ca de pildă— bunăoară

Cetăţaua Vadului senină
Cum în faţa ta răsare
Într-o zi de vară plină
Cât de scumpă ea îţi pare

Acel deal ce se ridică
Ca un trunchi de piramidă
Când privirea pe ea-ţi pică
N-ai vrea ochii să se-nchidă

C-o-nălţime aşa frumoasă
Parcă-n faţă îţi zâmbeşte
Cu privirea ei aleasă
Inima mereu de-ţi creşte

Iar în stânga vezi Câţcăul
Peste Someş mai departe
Ce-ţi invită-n sine eul
Ca să ai în sine parte

Iar în dreapta de-ţi arunci
Cu nesaţ a ta privire
Sorbind văile adânci
Pe-o umbră de amintire

Vezi Armata cum se-ntinde
Cu iarbă şi cu păşuni
De privirea-ntreagă-ţi prinde
Ca-ntr-o cupă de căpşuni

De Ogrădeasa apoi mai sus
Peste dealuri e Bogata
Alte sate ca ea nu-s
Să îţi scalde-n sine faţa

Miresme în adiere
De căpşuni şi pere coapte
A privirii filiere
Îţi trezesc a minţii şoapte

Sat frumos azi din Ardeal
E Bogata mea de Jos
Ce ne oferă un pocal
De-amintiri din sine scos

Însă Zgleamănul rămâne
Cu-Ogrădeasa iar la rând
Nişte piscuri pentru mine
Ce străruie-n al meu gând

Ce hotare scumpe ai
Tu bogată şi frumosă
În Ardeal pe-al vremii strai
Unde-a fost a noastră casă

Cu privirea înspre cer
Zgleamănul iată rămâne
Îmbrăcat ca-ntr-un mister
Pentru mine o minune

Căci acolo luni în şir
Oile am păşunat
Culegând al vremii mir
Cât mie mi s-a-rătat

În viaţa de copil
Ce mi-a fost ca şi o floare
Păşind peste tot subtil
Căci un sens viaţa are

Mulţumesc Lui Dumnezeu
Căci asupra-mi a vegheat
M-a făcut copil al său
Şi viaţă El mi-a dat

Chiar dacă am fost departe
Şi de sat şi de-a mea casă
Eu cu tata aveam parte
De turma cea mai aleasă

Cu dânsul doar împreună
Păşteam oile din sat
Şi-ngrijeam frumoasă turmă
Nouă care ni s-a dat

Zgleamănul— adesea fiind
De noi şi oi străbătut
Veneau oile pe rând
Bucuroase la păscut

Norii ne înveşmântau
Uneori cu umbra lor
Iar oile ne urmau
Păscând toate ca în cor

Din Zgleamăn spre Dosu Răcii
Uneori ne îndreptam
Bătând firele potecii
Cu grijă ades călcam

Printre spini— tufe de mure
Adesea când am trecut
Lăsând gândul să mă fure
Cu ce-am fost şi ce-am avut

Rămânând Zgleamănu-n urmă
Sus pe deal iat-am sosit
În faţă mereu la turmă
Până când iat-am zărit

Şi Poienile şi Borta
Dosu Răcii şi Pietrosul
Pe când eu privindu-mi bota
Am făcut pe seriosul

Şi bota mea iar în vânt
Cu sete mi-o aruncam
Până când de pe pământ
Iar eu însumi mi-o luam

De vânt dusă mult în urmă
Căci vântu avea putere
Şi-o ducea mai înspre turmă
Pe sub ochi şi la vedere

Zgleamănul fiind aproape
Surâdea în floarea vremii
Ca un vis purtat de ape
În puterea înserării

De pe florile de vânt
Pe aripi de amintire
Eu privesc spre cerul sfânt
Ţi-aduc Doamne mulţumire

Căci pe acolo am umblat
Prin Zgleamăn pe la Halauă
Păşunea când am lăsat
Pe la Ogrădeasa-n rouă

Şi s-au dus acele clipe
Din a mea copilărie
Sub a vântului aripe
Viaţa aşa n-o să mai fie

Tata mama au plecat
Pentru veci şi-n veşnicie
Parcă singur m-au lăsat
Casa noastră e pustie

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oveştene

Plaiurile ardelene
mi-au ţesut copilăria
cu izvoare şi cu flori
cu oiţe şi cu stele
ce te-mbie adeseori
în cuvinte
printre ele
Dealul Blaghii
parcă-l văd

surâzând în depărtare
Valea Târgului alături
cât de scumpă faţă are
înspre sat
mai jos din stânga
Oveştene ne surâde
şi clipind din ochi uşor
ne îndeamnă
ne îmbie
să urcăm pe un răzor
sub a lui
cetăţenie
soarele
doar te îmbracă
cu lumina lui de sus
când te aţii
pe Oveştene
însă vezi
în depărtare
capul satului de jos
ce plăcută faţă are

Dâmbu Crucii
te surprinde
printr-un reazim
de cuvinte
iar mai sus
imaşul ţine
toată zarea
tot întinsul
până înspre Ogrădeasa
ce-i ascunsă de priviri
la Bogata
toate-s ude
şi de ochi
şi de cuvinte
când mireasma-i te pătrunde
şi-ţi aduce
iar aminte

ce tezaur
se ascunde
şi mai sus
de Oveştene

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2009)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodia ploii

cântecul ploii este purtat de vânt
printre arborii cu sete fremătândă
mâini diafane pe clape de pământ
mângâie crizanteme cu fervoare crescândă.

fluturii ascunşi sub corole de flori
aşteaptă razele să le topească teama
se îmbată cu miresme de splendori
arborii arămii îşi spală năframa.

rapsodia ploii pe strune de viori
e magie pură prană hrănitoare
sufletul meu trece de perdele de nori
eliberat de stres se avântă spre soare.

ce frumoasă-i ziua când raze se adună
să nu simtă pământul tragica furtună

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - mireasmă ardelenă

- poem din Ardeal -

m-am născut în Bogata de jos
un sat ca floarea din Ardeal
c-un chip plăcut aşa frumos
ca un ficior gingaş pe-un cal

un sat frumos Dintre Hotare
şi până sus la Fântânele
să-ţi tai prin el când vrei cărare
ca-n zbor de scumpe rândunele

ca ploaia care în şiringi
din Lorniţ parcă se abate
de vârful lui să te atingi
cu zâmbete nenunărate

aici pe-o aripă de vis
eu mi-am trăit copilăria
la miei şi oi când tata m-a trimis
ca să le pasc hăt pe Dălina

pe-acolo eu mi-am păşunat
mioarele-n frunte cu mieii
ce ades spre seară la jucat
cu toţi prindeau firu chemării

pe Părău Dălinii-n special
era concurs atunci la fugă
luându-şi ochii de prin Deal
cu toţi cătau primul s-ajungă

la fuga lor nevinovată
şi cerul parcă se oprea
să vadă joaca lor curată
din ochi lumina— ce le radia

pe Valea Târgului am fost
cu oile şi mieii împreună
şi mi-am tăiat prin vreme rost
să-i duc pe o păşune bună

treceam adesea prin Rupturi
spre Fundu Târgului păscând
a mieilor gingaşi făpturi
cu oile tăcute-n rând

dar peste câţiva ani o iată
două capre noi aveam
în primăvara-naintată
şi tot eu însumi le păşteam

cu ele şi cu iezii împreună
pe la Părău ades mergeam
în special pe vreme bună
când iezii gingaşi se jucau
.............................................
trecuse vremea de împreunat
şi iezii mei nu mai erau
ci doar caprele eu le-am luat
pe la Părău— iar le păşteam

venea adesea şi Vaslica
cu berbecuşii lui frumoşi
şi adesea-o capră-ncepea lupta
cu un berbec cu ochii furioşi

şi capra mea-n două picioare
săre-avântându-se-n văzduh
şi pac de acolo între coarne
lovea berbecul cu năduf

şi înc-o dată înc-o dată
aşa frumos ziua trecea
de zâmbete fiind udată
şi soarele ce strălucea

am fost ades şi-n Oveştene
pe Dealul Blaghii— pe Armata
şi din Rupturi aduceam lemne
sau de pe Citera cu tata

era în vara cea fierbinte
când mama iată m-a trimis
prin Pustă să mă duc "nainte
căci la batoză-am fost înscris

la pleavă atunci eu am lucrat
luând cu furca floare ei
dar nasul vai prea-nfundat
adesea îmi vărsa scântei

iar uneori eram la paie
ce le clădeam doar în jirezi
era mai greu dar praful ce îţi taie
respiraţia— nu-l mai sesizezi

de grajduri noi eram aproape
şi îmi aduc acum aminte
adesea a fântânii ape
eu le scoteam pe dinainte

şi vacile le adăpam
pe care tata le-ngrijea
căci uneori îl ajutam
să-i mai uşurez viaţa

mi-aduc aminte în cuptor
tata bătrân pâinea punea
şi spre mirarea tuturor
atât de mare ea creştea

uriaşă o parte îi era
mai modestă cealaltă
la dânsu pâinea îi creştea
cum la puţini creşte pe vatră
.............................................
dar la Izvore o dată m-am oprit
şi mă jucam atunci în apă
un zgomot când am auzit
şi tot mai tare atunci parcă

mi-am ridicat ochii deodată
pe vale-n sus rapid privind
când iată unda-nvolburată
venea cu adesturi mari plutind

rapid la fugă am luat
să nu mă prindă apa-n cale
cu viaţa astfel am scăpat
şi Lui Isus i-aduc azi osanale

o fi plouat poate la Calna
ori pe la Bogata de sus
de atât de mare era valea
cu adesturi care le-a adus

mi-aduc aminte cum o dată
am fost cu şcoala la cules
de prune-n toamna aceea caldă
şi le strângem mai pe ales

unii colegi le scuturau
dar majoritatea eram jos
căci cei mai mulţi le culegeau
c-un zâmbet gingaş şi frumos

iar altădată la bătut
de floarea soarelui eram
aşa noi ziu-am început
de lucru nost" ne bucuram

eram elevii şcolii din Bogata
la practică în Pustă duşi
să iei dar floarea cu lopata
atât eram de jucăuşi

băteam la ruji fără oprire
cu spor şi fete şi băieţi
mai aruncând câte-o privire
spre cei mai buni şi îndrăzneţi

şi batalauăle zburau
lovind în rujile de floare
seminţele pe jos cădeau
ca picurii de ploaie mare

era la şcoală atunci frumos
Reghina Beta Iuliana
şi Silviu Gavriş mai în jos
să-ţi ştergi cu ochii tăi năframa

pe vremea cocerii era
a fructelor scumpe de vară
şi-o vecină cum avea
un păr frumos la ea-n ogradă

m-am dus o vizită să-i fac
cu pere dânsa m-a servit
aşa de bune cum în veac
puţine doar eu am găsit

lelea Valerie de la biserică
la care adesea mă duceam
căci se purta cu min" de parcă
nepot de-al dânsei eu eram

era aşa de cumsecade
cu inima mereu deschisă
să-ţi facă şi ţie o parte
din bunătatea ei proscrisă

atunci când eu eram copil
am fost cu tata pe Lupoaia
în primăvară când subtil
bătea şi vântul— chiar şi ploaia

şi la pământ mă întindeam
cu picioarele de unde vântul
că bate rece îl simţem
şi mai reduceam în mine frigul

mi-aduc aminte— cărămizi
cum oamenii din sat făceau
la soare apoi să le întinzi
şi doar spre seară se uscau

atâţia oameni ne chemau
pe noi copiii— să îi ajutăm
şi cu bomboane ne plăteau
la lucru mâna să le-o dăm

spre toamnă însă-n mari cuptoare
cărămizile ei le clădeau
şi-n foc apoi— flacără mare
cărămizile— ei le ardeau

din flăcările mari aprinse
eu de Lupoaia-mi amintesc
aerul de pe cuptoarele încinse
cum frânt părea şi nefiresc

şi mi-amintesc odată vara
cu vecinul Gustin am plecat
lăsând în urmă apoi Coasta
spre Peşteş iată am luat

apoi intrarăm prin păduri
sub tufe căutând la hribe
văzându-le tu să te bucuri
din plin să vezi că nu ai hibe

bădiucu Gustin— atunci era
mai bun expert în căutare
şi dânsul iată că găsea
mai multe hribe sub frunzare

dar şi eu iată am găsit
n-am rămas cu mult mai jos
căci Dumnezeu mi-a oferit
cadou şi mie aşa frumos

Ardealul iată i-un izvor
de hribe multe şi pomniţe
în farmecu-i cutezător
dorinţele să ţi le aţâţe

la umbra lui mereu să stai
să-i guşti mireasma-mbietoare
din flori să-ţi faci un colţ de rai
curată viaţ-având sub soare

răsare Zgleamănu ca-n vis
şi Ogrădeasa iat-apare
păşunea când li s-a deschis
cu zeci şi sute de mioare

şi curge apa prin părău
prin tufele ce aici răsar
de moare iarba-n dorul tău
sub frunzele ce fluturi par

rămâne Ogrădeasa-n urmă
şi Zgleamănul în depărtare
pe culmea dealului la turmă
mă văd sub un surâs de soare

şi iat-apoi cum Dosu Răcii
cu ochii lui ochii mi-i prinde
suind pe urmele potecii
atâtea flori acum ne vinde

şi Borta iat-o— din trecut
acum e goală şi pustie
nucul nu e de văzut
demult a dispărut din vie

Poienile doar au rămas
puţin aşa ca altădată
nici Jiile nu sunt la pas
cum fură în trecut odată

şi Bărcul iată s-a schimbat
de părău e mai aproape
căci râpile-au alunecat
căzând şi ele apoi în ape

acum Bărcu-i mai îngust
iar nucul ce a fos odată
demult demult a dispărut
cu faţa lui cea fermecată

atâtea lucruri s-au schimbat
şi oamenii atâţi plecară
de nu cunosc prea mulţi în sat
Bogata parcă-i legendară

dar ea e satul cu pomniţe
şi hribele din palma verii
privirile să ţi le aţâţe
din zori şi până-n faptul serii

aici pe muchii de izvoare
ciocârliile le auzi
cântându-şi cântecul în soare
adâncul lor să le pătrunzi

să vezi cum Lorniţu-ţi surâde
urându-ţi azi un bun venit
şi-n ochi fiinţa îţi cuprinde
să fii de soare-ncercuit

aici mireasma ardeleană
te spală în a ei izvoare
să fii şi tu pe ape o mreană
dar fără pată— zâmbitoare

te ia pe braţe acum Ardealul
să-i sorbi mirasma lui cea vie
ca tu să-ţi schimbi în tine planul
să fii o stea în veşnicie

nu vezi cum Lorniţu-ţi surâde
şi Dealul Blaghii te priveşte
Bogata-n braţe te cuprinde
cu drag ea astăzi te primeşte

o floare gingaşă-i Bogata
o floare gingaşă de ardelean
cum în zadar ai vrea azi alta
te zbaţi să afli doar în van

pe aripa ploii aici eşti
zâmbind cu vântul împreună
şi zbori spre stele cereşti
în noapte doar cu vreme bună

un cântec doar este Ardealul
un murmur cald dintre izvoare
ca apa când surprinde malul
cu unda-i binevoitoare

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 noiembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - mireasmă ardeleană

m-am născut în Bogata de jos
un sat ca floarea din Ardeal
c-un chip plăcut aşa frumos
ca un ficior gingaş pe-un cal
un sat frumos Dintre Hotare
şi până sus la Fântânele
să-ţi tai prin el când vrei cărare
ca-n zbor de scumpe rândunele
ca ploaia care în şiringi
din Lorniţ parcă se abate
de vârful lui să te atingi
cu zâmbete nenunărate
aici pe-o aripă de vis
eu mi-am trăit copilăria
la miei şi oi când tata m-a trimis
ca să le pasc hăt pe Dălina

pe-acolo eu mi-am păşunat
mioarele-n frunte cu mieii
ce ades spre seară la jucat
cu toţi prindeau firu chemării
pe Părău Dălinii-n special
era concurs atunci la fugă
luându-şi ochii de prin Deal
cu toţi cătau primul s-ajungă
la fuga lor nevinovată
şi cerul parcă se oprea
să vadă joaca lor curată
din ochi lumina— ce le radia
pe Valea Târgului am fost
cu oile şi mieii împreună
şi mi-am tăiat prin vreme rost
să-i duc pe o păşune bună
treceam adesea prin Rupturi
spre Fundu Târgului păscând
a mieilor gingaşi făpturi
cu oile tăcute-n rând
dar peste câţiva ani o iată
două capre noi aveam
în primăvara-naintată
şi tot eu însumi le păşteam
cu ele şi cu iezii împreună
pe la Părău ades mergeam
în special pe vreme bună
când iezii gingaşi se jucau

.............................................
trecuse vremea de împreunat
şi iezii mei nu mai erau
ci doar caprele eu le-am luat
pe la Părău— iar le păşteam
venea adesea şi Vaslica
cu berbecuşii lui frumoşi
şi adesea-o capră-ncepea lupta
cu un berbec cu ochii furioşi
şi capra mea-n două picioare
săre-avântându-se-n văzduh
şi pac de acolo între coarne
lovea berbecul cu năduf
şi înc-o dată înc-o dată
aşa frumos ziua trecea
de zâmbete fiind udată
şi soarele ce strălucea
am fost ades şi-n Oveştene
pe Dealul Blaghii— pe Armata
şi din Rupturi aduceam lemne
sau de pe Citera cu tata
era în vara cea fierbinte
când mama iată m-a trimis
prin Pustă să mă duc "nainte
căci la batoză-am fost înscris
la pleavă atunci eu am lucrat
luând cu furca floare ei
dar nasul vai prea-nfundat
adesea îmi vărsa scântei

iar uneori eram la paie
ce le clădeam doar în jirezi
era mai greu dar praful ce îţi taie
respiraţia— nu-l mai sesizezi
de grajduri noi eram aproape
şi îmi aduc acum aminte
adesea a fântânii ape
eu le scoteam pe dinainte
şi vacile le adăpam
pe care tata le-ngrijea
căci uneori îl ajutam
să-i mai uşurez viaţa
mi-aduc aminte în cuptor
tata bătrân pâinea punea
şi spre mirarea tuturor
atât de mare ea creştea
uriaşă o parte îi era
mai modestă cealaltă
la dânsu pâinea îi creştea
cum la puţini creşte pe vatră
.............................................
dar la Izvore o dată m-am oprit
şi mă jucam atunci în apă
un zgomot când am auzit
şi tot mai tare atunci parcă
mi-am ridicat ochii deodată
pe vale-n sus rapid privind
când iată unda-nvolburată
venea cu adesturi mari plutind

rapid la fugă am luat
să nu mă prindă apa-n cale
cu viaţa astfel am scăpat
şi Lui Isus i-aduc azi osanale
o fi plouat poate la Calna
ori pe la Bogata de sus
de atât de mare era valea
cu adesturi care le-a adus
mi-aduc aminte cum o dată
am fost cu şcoala la cules
de prune-n toamna aceea caldă
şi le strângem mai pe ales
unii colegi le scuturau
dar majoritatea eram jos
căci cei mai mulţi le culegeau
c-un zâmbet gingaş şi frumos
iar altădată la bătut
de floarea soarelui eram
aşa noi ziu-am început
de lucru nost" ne bucuram
eram elevii şcolii din Bogata
la practică în Pustă duşi
să iei dar floarea cu lopata
atât eram de jucăuşi
băteam la ruji fără oprire
cu spor şi fete şi băieţi
mai aruncând câte-o privire
spre cei mai buni şi îndrăzneţi

şi batalauăle zburau
lovind în rujile de floare
seminţele pe jos cădeau
ca picurii de ploaie mare
era la şcoală atunci frumos
Reghina Beta Iuliana
şi Silviu Gavriş mai în jos
să-ţi ştergi cu ochii tăi năframa
pe vremea cocerii era
a fructelor scumpe de vară
şi-o vecină cum avea
un păr frumos la ea-n ogradă
m-am dus o vizită să-i fac
cu pere dânsa m-a servit
aşa de bune cum în veac
puţine doar eu am găsit
lelea Valerie de la biserică
la care adesea mă duceam
căci se purta cu min" de parcă
nepot de-al dânsei eu eram
era aşa de cumsecade
cu inima mereu deschisă
să-ţi facă şi ţie o parte
din bunătatea ei proscrisă
atunci când eu eram copil
am fost cu tata pe Lupoaia
în primăvară când subtil
bătea şi vântul— chiar şi ploaia

şi la pământ mă întindeam
cu picioarele de unde vântul
că bate rece îl simţem
şi mai reduceam în mine frigul
mi-aduc aminte— cărămizi
cum oamenii din sat făceau
la soare apoi să le întinzi
şi doar spre seară se uscau
atâţia oameni ne chemau
pe noi copiii— să îi ajutăm
şi cu bomboane ne plăteau
la lucru mâna să le-o dăm
spre toamnă însă-n mari cuptoare
cărămizile ei le clădeau
şi-n foc apoi— flacără mare
cărămizile— ei le ardeau
din flăcările mari aprinse
eu de Lupoaia-mi amintesc
aerul de pe cuptoarele încinse
cum frânt părea şi nefiresc
şi mi-amintesc odată vara
cu vecinul Gustin am plecat
lăsând în urmă apoi Coasta
spre Peşteş iată am luat
apoi intrarăm prin păduri
sub tufe căutând la hribe
văzându-le tu să te bucuri
din plin să vezi că nu ai hibe

bădiucu Gustin— atunci era
mai bun expert în căutare
şi dânsul iată că găsea
mai multe hribe sub frunzare
dar şi eu iată am găsit
n-am rămas cu mult mai jos
căci Dumnezeu mi-a oferit
cadou şi mie aşa frumos
Ardealul iată i-un izvor
de hribe multe şi pomniţe
în farmecu-i cutezător
dorinţele să ţi le aţâţe
la umbra lui mereu să stai
să-i guşti mireasma-mbietoare
din flori să-ţi faci un colţ de rai
curată viaţ-având sub soare
răsare Zgleamănu ca-n vis
şi Ogrădeasa iat-apare
păşunea când li s-a deschis
cu zeci şi sute de mioare
şi curge apa prin părău
prin tufele ce aici răsar
de moare iarba-n dorul tău
sub frunzele ce fluturi par
rămâne Ogrădeasa-n urmă
şi Zgleamănul în depărtare
pe culmea dealului la turmă
mă văd sub un surâs de soare

şi iat-apoi cum Dosu Răcii
cu ochii lui ochii mi-i prinde
suind pe urmele potecii
atâtea flori acum ne vinde
şi Borta iat-o— din trecut
acum e goală şi pustie
nucul nu e de văzut
demult a dispărut din vie
Poienile doar au rămas
puţin aşa ca altădată
nici Jiile nu sunt la pas
cum fură în trecut odată
şi Bărcul iată s-a schimbat
de părău e mai aproape
căci râpile-au alunecat
căzând şi ele apoi în ape
acum Bărcu-i mai îngust
iar nucul ce a fos odată
demult demult a dispărut
cu faţa lui cea fermecată
atâtea lucruri s-au schimbat
şi oamenii atâţi plecară
de nu cunosc prea mulţi în sat
Bogata parcă-i legendară
dar ea e satul cu pomniţe
şi hribele din palma verii
privirile să ţi le aţâţe
din zori şi până-n faptul serii

aici pe muchii de izvoare
ciocârliile le auzi
cântându-şi cântecul în soare
adâncul lor să le pătrunzi
să vezi cum Lorniţu-ţi surâde
urându-ţi azi un bun venit
şi-n ochi fiinţa îţi cuprinde
să fii de soare-ncercuit
aici mireasma ardeleană
te spală în a ei izvoare
să fii şi tu pe ape o mreană
dar fără pată— zâmbitoare
te ia pe braţe acum Ardealul
să-i sorbi mirasma lui cea vie
ca tu să-ţi schimbi în tine planul
să fii o stea în veşnicie
nu vezi cum Lorniţu-ţi surâde
şi Dealul Blaghii te priveşte
Bogata-n braţe te cuprinde
cu drag ea astăzi te primeşte
o floare gingaşă-i Bogata
o floare gingaşă de ardelean
cum în zadar ai vrea azi alta
te zbaţi să afli doar în van
pe aripa ploii aici eşti
zâmbind cu vântul împreună
şi zbori spre stele cereşti
în noapte doar cu vreme bună

un cântec doar este Ardealul
un murmur cald dintre izvoare
ca apa când surprinde malul
cu unda-i binevoitoare

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 noiembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă ardeleană

ne-a-nflorit toamna
cu zâmbetul său
plin de roade
şi ea însăşi plină
de cuvinte bogate
din
Bogata de Jos
sat
din inima Ardealului

pe fiecare
ne ating petalele
florilor de toamnă
iluminându-ne
şi mersul şi privirea
cum luceafărul ne mângâie cu razele sale

toamna
cu ochii căprui
pe fiecare ne farmecă
pe
degetele aerului uşor
plutind
ca un potop de miresme ţesute aici în Ardeal
din florile ardelene
şi atâtea recolte
ce-ţi împletesc privirea cu zâmbetul lor atât de fraged
şi subtil

toamnă pe
degetele răsfirate ale Ardealului

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă pe degete

în zi
ziua ne-mbracă
pe
palmele zâmbetului tău
înflorindu-ne
în lumină
pe
aripile vântului
purtate
dintr-un ungher înforit
până pe
degetele norilor

n-ai auzit
şoaptele frunzelor
cântecul
atât de duios
pe aripa zilei
în
limpedele surâs
al frunzelor
ce fiecare
îşi
cântă cântecul

şi toamna luce
cu
ziua în ochi
împletindu-şi
privirea
cu
chipul tău
25-10-2022 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orhideea Ardealului--Bogata de Jos

ORHIDEEA ARDEALULUI – BOGATA DE JOS
-poem-
Eram la Bortă eu şi turma
De oi ce noi o păşunam
Şi îmi aduc aminte acuma
Cum la umbră eu stăteam

Şi era atunci aşa de deasă
Jos sub nucul uriaş
Şi iarba era frumoasă
Pentru micul ciobănaş

Fântâniţa era aproape
Într-o scorbură sub nuc
Plină fiind dar de ape
De al verii rece suc

Atunci Borta strălucea
Cu a apei rece unde
Ce fiinţa-ţi răcorea
În umbra ce te ascunde

De căldura cea toridă
Pe când turma spre fântână
De soare să se ascundă
Era lână până-n lână

Soarele lucea pe cer
Arzând dur ca şi cuptorul
Cu cercurile de fier
Ca să coacă pâinea omul

Dar sub nucul de la Bortă
Atunci era dar răcoare
Şi priveam în juru-mi roată
Cât era — de cald la soare

Vedeam până-n Dosu Răcii
În stânga pe sub pădure
Unde eu băteam potecii
Peste frunzele de mure

Citera se înălţa
Cu fruntea până spre nori
Mângăindu-mi dar fiinţa
Din umbră şi cu fiori

Iar Poienile departe
Se-ntindeau până în Jii
Cu pomi gingaşi încărcate
Şi cu fructe mii şi mii

Mi-amintesc că în Pietrosul
Când eram elev la şcoală
Am fost şi noi la culesul
Poamelor — a câta oară

Am cules atâtea prune
Alţii când le scuturau
Aromate şi — aşa de bune
Că ochii ţi-i luminau

Însă Borta mi-a rămas
Şi astăzi adânc în minte
Când cu oile la pas
N-aveam alte aşezăminte

Mi-amintesc — ele păşteau
Venind până lângă mine
Le-auzeam cum răsuflau
Ca oamenii — ca oricine

De câte ori eu n-am suit
Prin Citera spre Dosu Răcii
Şi apoi spre Zgleamăn am pornit
Lăsând în dreapta toţi Acăţii

La vârf apoi — mai sus pe culme
Bătea un vânt vijelios
Şi botele spre înălţime
Ni le aruncam dar ele veneau jos

Şi gingaş vântul le ducea
Şi mai departe le găseam
Căci cu putere el bătea
Şi noi cu vântul ne jucam

De acolo Zgleamănul se vede
Şi Ogrădeasa pe aproape
Iar Cetăţuia Vadului se pierde
În raze vii — îndepărtate

Mai jos spre sat — Priloajele se-ntind
Unde în copilărie
Mi-a fost dat să mă aprind
Sorbind căpşunilor mireasma vie

Căpşuni de câmp eu am găsit
Acolo în Priloaje chiar
Şi aroma lor mi-a făurit
Un chip de pus într-un pahar

Erau aşa de buni şi dulci
Şi în aromă îmbrăcaţi
Nicicând în viaţă să nu-i uiţi
Aşa erau de minunaţi

De acolo Valea Târgului se vede
Şi Lazuri chiar — până-n Rupturi
Căci amintirea nu se pierde
Nici Dealul Blaghii cu păduri

Rămâne Coasta înspre sat
Alune de unde mi-am strâns
Fiind de ele-nfometat
Dar totu văd — parcă-ntr-un vis

Şi Dâmburile le privesc
Cu Stuptina dimpreună
De ele eu îmi amintesc
Amintirea lor mai scurmă

Înspre Bărc de la Stuptină
Era un dâmb atunci micuţ
Şi-un prun alb cu scunda lui tulpină
Era mic şi atâta de drăguţ

Era-ncărcat atunci cu prune
Şi cât de bune dar erau
Doar pentru mine parc-anume
Cu aroma lor mă săturau

Şi colectivu era-n toate
Atunci stăpânul peste sat
De aceea a purnului mic roade
Mie parcă mi s-au dat
...................................................
Şi prin Goroni am trecut
La turmă fiind cu tata
Pe acolo am păscut
Oile în lumea asta

Acolo doar mălai cu lapte
Toamna aproape am mâncat
O nespusă bunătate
Alta cum nu mi s-a dat

Ce frumos era cu tata
În fruntea turmei eu să fiu
Trăiam o viaţa cum nu-i alta
Dar tatăl meu nu mai e viu

De Bărc aproape e-ngropat
Şi tata ca şi mama
Viaţa lor şi-au terminat
Ei şi-au sfârşit aici cărarea

Şi la Bogata e pustiu
Ocolu-i plin de iarbă
Niciodată cum nu ştiu
Să mai fi fost aşa vreodată

Se strică casa şi ciripu
Şi parcă totul se dărâmă
Dar nu acesta este chipu
Când eu eram acasă-n urmă

Părinţii mei pe când trăiau
Viaţă dând la totu-n jur
Prin casă şi ocol lucrau
Şi aerul părea mai pur

Mi-aduc aminte cum punea
Mâncarea mama atunci pe masă
Şi cât de bună ea era
Cum nu e alta mai aleasă

Dar la Crăciun fierbeau ptiroşte
Atât de gingaş le auzeam
Pe drumul când atunci de obşte
Colindătorii îi priveam

Şi răsunau colinzile-n vecini
Ptiroştele când se certau
În oala aceea cu minuni
Sufletul de-mi asaltau

Era aşa frumos pe la Crăciun
Colinzile când răsunau în sat
Şi noi copiii tăiam drum
Cu alţi copii la colindat

Să colindăm şi noi dar am plecat
Să strângem mere — colăcei
Şi cu ciocanele prin sat
De ni le umpleam atunci cu ei

Fetiţele — pupeze primeau
Iar noi băţieţii — colăcei
Şi feţele ni se scăldau
Şi ne bucuram de ei

Răsuna Bogata de colinzi
De-a lungul satului mereu
Inima să nu ţi-o-nchizi
Căci se cânta de Dumnezeu

Aşa frumos era la ţară
Copil tu însuţi să trăieşti
Să-ţi cânţi viaţa cu-o vioară
Pe care tu s-o constuieşti

Mi-aduc aminte când am fost
Pe Poduri cu mama la sapă
Pământul doar era al nost"
Şi eu stăteam la umbra deasă

La prunu acela de pe hat
Stăteam atunci şi mă jucam
De aceea eu nu l-am uitat
Sub el fiinţa-mi răcoream

La sap-am fost şi pe la colectiv
Însă atunci — eram mare
Şi aveam munca — ca obiectiv
Căci eu trăiam în ascultare

Ba chiar şi la batoză am fost
La pleavă unde am lucrat
Tăind prin vreme scop şi rost
Părinţii mei nu m-au cruţat

Şi-am dat snopii chiar cu furca
Pe batoză până sus
Lucrând toată ziulica
Să umblu cu fruntea sus

Dar la pleavă a fost mai greu
Prafu acela mă-nneca
Vai fiind de nasul meu
Şi de răsuflarea mea

M-a trimis mama odată
Rude eu ca să aduc
Ca mazărea toată toată
Pe rude eu să o urc

Şi-am fost până în Rupturi
De-am adus o legătură
De rude pentru culturi
Din mazărea ce te fură

Dar de acolo din Rupturi
Dealul Blaghii scump se vede
Îmbrăcat fin de păduri
Gingăşia nu îşi pierde

Valea Târgului mai jos
Parcă gingaş te pofteşte
Să te apropii serios
Căci mireasma-ţi dăruieşte

Dealul Blaghii ni se arată
Ca floarea de orhidee
Şi cu cerul îmbrăcată
De pe căile Lactee

Eu cu Ştefan şi cu tata
Am cosit iarba pe el
Înspre seară am dat-o gata
Cu brazdele frumuşel

De-acolo de sus se vede
Cât Bogata-i de frmoasă
Chipu-i gingaş nu se pierde
Nici sub brazda de sub coasă

Acolo eu am crescut
Şi prin Pustă şi prin Lazuri
Până mare m-am făcut
Plecând pe alte islazuri

Dar acasă cât am fost
Am vrut cinstea s-o trăim
Să avem aici un rost
Nepătaţi cu toţi să fim

Ne-am înţeles cu toţi vecinii
Ce se purtau cu noi frumos
Veneau la noi dintre ei unii
În satul meu — Bogata de Jos

De badea Vasile-mi amintesc
Bunicul chiar a lu Dorina
Eu ca prin ceaţă îl zăresc
Om bun fiind dintodeauna

Iar cu bădiucul Gustin am mers
La Peşteş vara după hribe
Şi am găsit şi am cules
Să scap şi eu atunci de grije

De lelea Valerie îmi amintesc
De la biserică cu plăcere
Căci dat mi-a fost să-i întâlnesc
Paşii-n văile stinghere

Aşa frumos dar s-a purtat
Cu mine şi părinţii mei
Şi uneori ne-am ajutat
Făcând din asta un temei

Dar au trecut acele vremuri
Cu toţii sunt astăzi în mormânt
Pe veci sfârşidu-se a lor drumuri
Şi viaţa lor de pe pământ

Şi doar Hristos pe fiecare
Ne ştie aşa cum am trăit
De-am păşit pe-a Lui cărare
Aşa cum Domnul a voit
23-11-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!