Vara copilăriei

Mergeam la Tata-Mare, "la ţară", în vacanţă,
În fiecare vară, cuprins de nerăbdare;
El ne primea: "Hai, taică!", iar apoi, cu mirare,
Privind spre noi c-un zâmbet, mergând mai la distanţă:

"Dar voi cine mai sunteţi, ce mi-aţi făcut nepoţii?
Că nu erau atâta, eu am pe uşi măsura,
Şi nici atât de scoabe, să-nţepe bătătura,
Ia să mi-i daţi acuma, de voi îmi sunteţi hoţii!"

Venea, din urmă, Maica: "Ia lasă, bre, copiii!
Hai, gata, dezbrăcarea, spălat pe mâini, la masă!"
Şi ne ducea, grămadă, pe scări, la ei în casă;
Ce tropăit, ce râset! Fugeam ca bidiviii,

Dădeam ocol prin casă, ne mai uitam prin "Sală"
Sclipea în ochi plăcerea, zburdam cu voie-bună,
Ne aruncam pe paturi, chiar şi-n "Odaia bună",
Şi ne jucam întruna, uitând de oboseală.

Acea copilărie, acea uitată "ţară"
Răsare-acum din minte c-un strigăt de plăcere,
Şi uit pe loc şi grija sau teama de durere.
Privesc cu drag în urmă şi văd... alt fel de vară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu drag

Am fost, iubita mea, cuprins de spaime
la gândul că la mine-ai să te-ntorci
ca nervii ce-au rămas să mi-i mai storci
cu bănuieli că am iubiri şi taine

Dădeam din colţ în colţ prin mintea-mi vie
şi mă loveam, adesea, de un gând,
dar –fii tu liniştită!- din cel blând,
de-acela gen: cum ar putea să fie?

Acum sunt împăcat; privesc un prag
pe care l-ai trecut de multă vreme
doar într-un sens, iar sufletul îmi geme
ca scârţâitul unei uşi de fag
pe care aş fixa, cumva, cu cleme,
anunţul: "Am plecat! Hai, pa! Cu drag."

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi

Voi sunteţi ne-ntinata bucurie
Ce a trimis-o Domnul pe pământ,
Voi sunteţi stropi divini de veşnicie,
Iubirea întrupată în cuvânt.

Voi sunteţi marea binecuvântare
Primită-n dar de pântecele sfânt
Al mamelor de viaţă născătoare
Ce au făcut cu pacea legământ.

Voi sunteţi crezul nostru în mai bine,
Speranţa zilelor ce vor urma,
Convingerea că vă vor fi senine,
Că orice rău, iubind, îl veţi curma.

Voi sunteţi răsăritul dimineţii,
Sărutul blând al ploilor de vară,
Voi sunteţi înflorirea tinereţii,
Sunteţi superba noastră primăvară.

Prin voi se naşte iar eternitatea,
Privindu-vă, simţim că-ntinerim,
Sădiţi în noi candoarea, bunătatea,
Credem în voi, doar pentru voi trăim!

(La mulţi ani binecuvântaţi tuturor copiilor, tuturor adolescenţilor!)

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fiecare femeie

pentru fiecare femeie câte o floare,
în loc de mărţişor,
voi sunteţi pentru noi raze de soare
şi pentru asta vă zâmbim în cor

voi sunteţi dorul dulce ne-mpăcat,
voi sunteţi oful nostru din suspin.
voi sunteţi împlinirea în păcat,
voi sunteţi jumătatea ce-o iubim

pentru voi, în loc de mărţişor, o floare
şi-n ea vă dăruiesc un of şi-un dor,
vă dăruiesc cu multă încântare,
petale ce le-asud prin patul nopţilor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau cu voi la masă

Când stau cu voi la masă
Şi închin un pahar cu vin.
Viaţa îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!

Vă ascult cum vorbiţi,
Despre nişte lucruri atât de banale,
Dar sunt mulţumit că soarta
V-a scos în a mea cale.

Eu nu sunt ca voi
Şi voi nu sunteţi ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.

Hai să fim uniţi,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viaţa e scurtă şi trebuie trăită
în pace şi veselie,

Când stau cu voi la masă
Şi mâncăm din aceeaşi pâine,
Atunci ştiu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înţeleg că Dumnezeu e cu mine.

poezie de Vladimir Potlog (2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi ne daţi speranţa

Voi ne daţi speranţă
Că avem un viitor,
Să nu cădem în disperare,
Să fim ca pasărea în zbor.

Voi aveţi mâini de aur
Şi răbdare de oţel
Vă mulţumim din suflet,
Pentru al vostru caracter.

Voi, care din paturi ne ridicaţi
Şi cu vorba ne alinaţi,
Sunteţi pentru noi,
Ca nişte mame şi taţi.

Sănătate să aveţi
Şi ceea ce vă doriţi,
Să nu uitaţi de noi
Cei mai puţin fericiţi.

poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul umbrelor

Dansaţi voi, umbre, vesele şi vii,
căci nu mai sunteţi gânduri de-altădată,
nici vise ori frânturi sau cioburi, mii,
ci mă-nsoţiţi spre zorii ce se-arată!

Dansaţi, în timp ce vă privesc senin
cum colindaţi pereţii din cabană
în ritmul flăcărilor din cămin
ce, în mişcări de salsa, vă emană!

Priviţi cu bucurie înspre noi
şi-aştept, cu nerăbdare, să îmi spuneţi:
tabloul cel fantastic de sub voi,
puteţi în nemurire să-l transpuneţi?

Pictaţi întâi doar ochii-mi ce lucesc,
cu bucuria dragostei depline,
privind, alături, ceea ce iubesc,
dormind, adânc, alăturea de mine!

Schiţaţi, uşor, un umăr dezgolit
pe care-aştern acum sărutul tandru,
mai zăboviţi pe şoldul arcuit,
şi faceţi, din penel, apoi, meandru!

Dansaţi voi, umbre, vesele şi vii
şi spuneţi: braţul ce o odihneşte
pe cea mai mare dintre avuţii
e vis, e gând, sau cel ce-o ocroteşte?

În zâmbet are bucuria mea!
Pictaţi-i a obrajilor roşeaţă,
dar bucuraţi-vă: nu-i gând, e ea,
şi suntem, de acum, legaţi pe viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii mei

Vă tot aştept, din nou, să stăm sfătoşi de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteţi împreună şi mama face ciorbă...
Şi dacă vă iubiţi, la fel, părinţii mei?!

S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Şi n-aş vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braţ sunteţi, părinţii mei!?

Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceţi
Şi cine vă ascultă poveţele-n crâmpei
De moarte pentru viaţă, ce-n şoapte le-ntorceţi...
Vă şuşotiţi şi-acum, cu drag, părinţii mei?!

Vă pun o întrebare, aşa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneţi un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinţii mei!?

... Şi-acolo, e vacanţă sau tot munciţi într-una
Şi cui mai daţi bomboane, cui întrebaţi; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriţi cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări şi ţări?... Vă e dor, părinţii mei?

Şi dacă aţi plecat, n-aţi luat bilet retur
Să vă întoarceţi, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-aţi fi fost, sau sfinţi, să daţi un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinţii mei!

Că ştiu, voi n-aţi avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneţi mie şi eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Şi să ne întoarcem toţi, c-am timp, părinţii mei?!

Voiam să ştiu şi dacă singuri sunteţi pe-acolo,
Sau vă aveţi cu toţii -fraţi, veri, toţi îngerei-
Ca să le spuneţi voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinţii mei!

Să-mi spuneţi voi, curat, de viaţa chiar există
Şi trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Şi ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinţii mei?

Să ştiţi c-am învăţat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Şi pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin braţe tot, de daruri; voi doi, părinţii mei!

Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel (un strigăt, o durere)

Eu, ştiu că sunteţi prea departe
Şi mă gândesc mereu la voi
Obstacolele şi vremurile toate
N-au fost impedimente pentru noi.

Anii petrecuţi împreună
Rămân o mărturie vie
Un vis, o amintire bună
Şi-n inimi numai bucurie.

De la noi, plecat-au oameni şi bunicii
S-a stins şi buna voastră mamă
Mă duc şi eu când rându-mi vine
Dar, asta oare ce înseamnă?

Aici au trăit bunii şi străbunii noştri
În vremuri bune ori supăraţi
De ce acuma voi şi cu copiii voştri
Să fiţi din ţară desrădăcinaţi.

Luaţi bine seama dragi intelectuali
Voi lucrători ori căpşunari
Că viaţa voastră acolo nu-i mai bună
Decât în vatra noastră cea stăbună.

Nu mai gândiţi la sărăcie
Ea va dispare dacă-i hărnicie
Uitaţi cu toţii visele şi filosofia
Veniţi acasă, mama noastră este România!

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară fierbinte

Din tată-n fiu, chiar dacă-i oraşean,
E-ndrăgostit de viaţa de la ţară:
Cu drag venea în fiecare an
Obişnuind să stea doar peste vară.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri dintr-o copilărie

Nu mi se-ntâmplă adesea, din păcate,
Dar azi m-am pierdut iar în pietate
Cu ochii-n lacrimi căutând părinţi
C-un dor nebun, mai mult decât de sfinţi.

Îmi mângâie timpanul vorba caldă
Ce-o avea tata... Mama iar mă scaldă
Cu mâini micuţe, parcă-n puf şi ochi de pluş;
Mă dojenind că-s iar murdar, un jucăuş.

Aş strânge-n braţe aerul de atunci, aroma
Ce am pierdut-o dar o simt. Sunt iar aidoma
În casa parcă din poveşti ce le-am doar file,
Cu grădiniţa îmbujorată, plină de zambile.

Sunt iar la masă seara, ca-ntr-un cuib
Sunt printre rândunelele ce puii îşi îmbuib...
Aud cum tata, Breul, cheamă fin pe mama;
"Jeni, hai la televizor, începe serialul, drama..."

Sunt iar de mână rând pe rând la fiecare
În palme calde... Mergeam la plimbare;
Ştiută că-i la bloc, la tanti Miţa cea mai bună
Mătuşă; durdulia ce mă stânge-n braţe, ca o zână.

Sunt fericit; nici nu mai sunt acum! Eram,
Am nodul permanent! Nu ştiu, atunci plângeam,
Sau e-un pelerinaj ce nu vreau să sfârşească...
Ah, cum să fac să mă topesc în turla strămoşească?...

... Să fiu iar cu bunica mirosind, toată scrobită,
Cu pas se legănănd în broderie-n jur tivită,
În zi de mers la slujbă; "Că e-o sărbătoare...
"Nu uita vreodată, niciodată, zi de Înălţare!".

N-am nicio grijă, chiar de n-am de toate,
Am inima un fulg, o simt ce fin îmi bate
Şi ce departe-i timpul; "Cum oare voi fi mare
Şi cum voi arăta matur la-nsurătoare?"...

Dar nici nu-i timp, mă scutur, strigă cineva,
Mă cheamă... "Dane, mergem la vâlcea?"
Şi ies, mă duc pierzându-mă-ntr-o zi de vară...
Ştiţi, nu mai am părinţi, nimic... Plâng prăbuşit. Aşa am rămas de-aseară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeu între zei

Vă pier dumnezeii, toţi trei deodată,
Închişi între ziduri, zidiţi pe pereţi,
Biserica-i numai o curvă fardată
Furându-vă banii când voi sunteţi beţi.

Prea mulţi sunt hristoşii ce-atârnă pe cruce,
Dar spinul durerii doar voi îl purtaţi,
Chiar şi fericirea la chin se reduce
Şi sunteţi de sfinţii cei falşi escrocraţi.

Credinţa-i minciuna-mbrăcată-n odăjdii,
Ce neagră e cartea din care citiţi
Că aripi de vultur primiţi în primejdii,
Deşi toată viaţa prin colb bâjbâiţi.

Daţi vina pe unul cu coarne şi coadă,
Şi-n replică el e un alt dumnezeu,
Actori anonimi din acea bufonadă
Purtaţi la vedere un fals caduceu.

Ei nu pot nici trupul din rame să-şi mişte,
Au chipul pe care voi înşivă-l daţi,
Ce semne de bine vă dau în restrişte
Când lespedea rece pioşi o pupaţi?

O lume întreagă-i supusă de zei.
De ce-ar fi al vostru mai zeu printre ei?

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila iubire

Nici urmă de durere în pântecul meu, nici urmă de tremur, te iubesc la fel
ca pescăruşii în zbor pe sub poduri, aripi întinse ţin vântul în loc,
cât sa fie ora când îmi înfrunzeşte iar mâna dreaptă, măslinii îşi scutură în plase
rodul mărunt, alte vise, de la capăt, iar ploi, oh, Doamne!

Nici urmă de poteci în poienile arse, nici urmă de miere în faguri, doar inima mea
dezbrăcată, inima mea ca o viespe de noapte, ca o lăută ascunsă sub pat,
hai sa jucăm jocul acesta, înfăşură-ţi gleznele-n carpe, şterge-mi cu buzele genunchii ierbaţi, opinteşte-te-n poartă, în colţul gurii infloresc macii, hai, râzi!

Nici urmă de îngâmfare în coapsa rotundă, nici urmă de mustrare sub sâni, pune-ţi trupul pe şine, tramvaiul e gata de drum, cercuri zimţate pictează copiii pe geam şi ferigi, ştii camăruţele toate-s curate, intră şi vezi, acum şi aici strigăt suntem, sărutul se sparge în sărut şi palma se înfăşură în palmă, vino, iubeşte-mă toată!

poezie de Silvia Van
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antistrofe

O, dacă voi, femei, aţi veni
aici, printre noi, deşi suferinde,
nu mai cruţate ca noi în viaţă, şi totuşi în stare
să faceţi din noi nişte preafericiţi.

De unde,
când se-arată iubitul,
îi luaţi viitorul?
Mai bogat decât va să fie vreodată.
Cine ştie cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spaţiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfăşuraţi în mulţime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.

Voi într-adevăr mai sunteţi aceleaşi?
Sunteţi chiar aceleaşi copile
înghiontite în drumul spre şcoală
de un frate mai mare?
Voi, pure fiinţe.

În timp ce feţele noastre
se zbârceau, urâţindu-ne,
voi rămâneaţi pâine proaspătă.

Nici despărţirea de copilărie
nu v-atingea. Dintr-o dată
v-aţi schimbat în ceea ce sunteţi, dumnezeieşte
şi miraculos împlinite.

Noi, ca rupţi dintr-un munte,
adesea de mici
colţuroşi; uneori
ciopliţi fericit;
noi, aşchii de piatră,
peste flori prăvălite.

Voi, flori ale pământului, ale adâncului,
dragi rădăcinilor toate,
voi surori ale Euridicei,
voi care urmaţi cu credinţă
urcuşul bărbatului.

Noi, adesea jigniţi de noi înşine
lesne jignindu-vă însă, şi cu plăcere,
şi din nou la nevoie jigniţi.
Noi, ca nişte arme-aşezate
cu furie-alături de somn.

Voi, ocrotindu-ne-acolo unde
nimeni nu ne mai apără. Ca un pom umbros
şi îmbietor la somn e gândul la voi în reveriile celor însinguraţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de voi...

Îmi mai târăsc un an din bătrâneţe...
Atâtea gânduri şi nevoi s-au strâns.
Înconjurat de clipe de tristeţe
Mereu mai ai o lacrimă de plans.

Şi nu le plângi, că pâine n-ai pe masă
Sau bolul de făină s-a golit.
Sunt lacrimi pentru liniştea din casă
Şi pentru glasul porţii împietrit.

Mie dor de voi, să va mai văd odată
În jurul mesei puse peste ani.
Mă doare c-am să mor de voi uitată
Şi nu de grija nu ştiu căror bani.

Mă tem de ziua-n care o să pier
Şi n-o să fiti si voi alăturea.
Doamne, dacă mai eşti acolo-n cer,
Trimite-le spre suflet vorba mea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există nimic din ceea ce aş putea să vă ofer, prin intermediul ajutorului care se manifestă în şi prin fiinţa mea de la Dumnezeu, pe care voi să nu-l deţineţi deja fiecare în Universul vostru lăuntric, fie în stare latentă, fie în stare de mugure ce urmează să crească şi să înflorească. Este bine ca fiecare dintre voi să vă daţi seama că ceea ce Eu sunt, veţi fi mai devreme sau mai târziu şi voi, iar ceea ce voi sunteţi am fost cândva şi eu.

Gregorian Bivolaru în Aforisme pline de înţelepciune pentru fiecare zi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atracţia trandafirului

Venea mereu, venea grăbit,
Stătea în aşteptare
Strângând la piept, neliniştit,
Cea mai frumoasă floare.

Venea şi ea, maiestuos,
Adesea încruntată,
Şi, uneori, privea duios
Figura-i încurcată.

Iar trandafirul... îl lua
Nepăsătoare,-n mână,
Şi nu ştia, sau nu-i păsa,
Că el vrea să rămână.

O aştepta pe drumul ei
Iar ea, tot ocolindu-l,
Grăbea, pe vechile alei,
De-o vreme, nici privindu-l.

Dar, într-o zi, spre floarea lui,
S-a arătat, plăpândă,
Din ochi frumoşi, din ochi căprui,
Privirea nouă, blândă.

Erau alţi ochi, de suflet cald,
Era un dar al vieţii:
Iubire-nfăşurând c-un fald
Relicvele tristeţii.

A fost, atunci, şi a rămas,
Înflăcărată, vie,
Va fi cu ei şi la popas
Acasă,-n galaxie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea unui copil

E multă tristeţe în ţară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an şi-o vară
De când pe-acasă n-aţi dat.

Mi-e foame, mamă, şi mi-e frig.
Picioarele mi-au îngheţat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.

Mă doare capul şi mi-e rău,
Şi plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Şi noaptea-n somn ea te striga.

Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu ştim unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-aţi lăsat.

Suntem străini în sat la noi
Şi nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteţi şi voi.
Doamne, ce viaţă pierdută!

Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniţi să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!

Ne este prea greu fără voi
Şi gânduri negre ne încearcă.
Înduraţi-vă, mamă, de noi!
Nu lăsaţi vremea să treacă!

În casa noastră-i cald şi bine
Când suntem cu toţi la masă.
Vă aşteptăm şi azi, şi mâine
Să faceţi cale întoarsă.

poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigarea colindătorilor

Hai! Crăciun în casă,
În casă curată
Şi mult luminată,
De venirea lui,
Ziua Domnului,
A mântuitorului,
Bucuria omului.

Hai! Crăciun în casă,
Intră pe fereastră,
Cu colindă aleasă,
La cei ce te-aşteaptă,
Cu brad şi beteală,
În prag cu aburi şi zăpadă.
Cu stele de gheaţă,
În geamuri cu ceaţă.

Hai! Crăciun în casă,
Cu colaci pe masă,
Şi sarmale-n oală,
Din lut de la ţară,
Cu tort auriu de mămăliguţă,
Şi friptură grasă,
În vârf de furculiţă.

Hai! Crăciun în casă,
La bucurie aleasă,
Cu vin rubiniu,
Cu tare rachiu,
Apă de prună şi foc,
Toţi colindătorii,
S-aducă noroc,
Când bat la fereastră
Şi ne intră în casă,
Domnului Iisus
Să îi mulţumească

poezie de Valeria Mahok (27 decembrie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând bun pentru tine...

Fraţi suntem pe pământ
Doar un cer avem curat,
Hai să ascultăm un cânt
Ce din cer la noi e dat.

S-aveţi viaţa mai frumoasă
Sufletul mai împăcat,
Peste tot la voi în casă
Linişte să fie dat.

Hai puţin să ne gândim
Căci avem acelaşi ţel,
Toţi vrem ca să ne iubim
Pace vrem şi un gând vesel.

Pentru asta hai să fim
Mai buni, mai înţelegători
Hai cu drag să ne iubim
S-avem buni conducători.

Vreau să fie-n ţară bine
Să fim liniştiţi în noapte
Să dăm daruri să facem bine
Şi lauda să fie-n fapte.

poezie de Eugenia Calancea (22 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!