Descântec

Săruta-ţi-aş neică gura până când m-or duce plopii
Între patru anotimpuri peste deal la iarbă grea.
Verdele să-l scurg din ramuri să-l aşez în rând cu snopii
Ce te leagă-n cercul veşnic atârnat de stânga mea.

Mângaia-ţi-aş cu privirea pielea ta catifelată,
Pană ţi-ar ieşi jăratici din căprui pe sub sprâncea.
Să te-mpingă către mine toată linia ferată,
Miezul nucilor de lapte alungaţi de piază rea.

Descânta-ţi-aş cu refrene legămintele uitate
În sertarele-ndoielii, cât mai jos şi cât nu prea.
Unde nu ajunge cucul, ci doar cucuveaua poate

Ciripi vreo trei acorduri, toate trei pe limba sa,
Înapoi în evul mediu şi mai mult! te-aş da pe spate,
Doar făcându-ţi loc, oleacă, uite-aci în... viaţa mea

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mai există...

Încă mai există subiecte
Să le dezvoltăm la o cafea.
Eu să dau din genele-mi cochete,
Tu să te holbezi în bluza mea.

Să zîmbesc ştrengar şi pe-ndelete
Să-ţi sărut urechea şi-o sprâncea.
Să mă joc cu mâinile prin plete,
Tu să te holbezi în bluza mea.

Să-ţi desfac siretele la ghete,
Vreo trei nasturi, ceasul, o curea.
Scamele să-ţi iau de pe manşete,
Tu să te holbezi în bluza mea.

Toate-s vise, nu se va-ntâmpla!
Nici sărut, nici nasture... doar vezi,
Eu - îmi beau încet a mea cafea,
Tu - în continuare... te holbezi.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar

Te-aş schimba prin târguri mâine pe un car cu patru boi
Sau pe-un codru vechi de pâine şi o traistă-n patru foi
Te-aş schimba c-aşa mi-e felul te-aş schimba la o adică
Te-aş schimba cu muşeţelul ori cu verdele-n urzică
Te-aş schimba pe-un şase şase cu iluzia din zar
Cu trei ţigle de pe case cu un pod şi nici măcar
Nu te-aş lua nu te-aş întoarce nu te-aş duce nu te-aş... da
C-ai aşa pe vino-ncoace şi eşti cel mai cel cumva
Te-aş amesteca-n culori folosindu-mi trafaletul
Ca apoi prin zece sori să îţi trec arzând portretul

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trei zile-s nebună-ntre lumi

De trei zile-ntre lumi
Eu culeg vocea ta albăstruie,
Şi-aş zidi un spital de nebuni,
Dar n-am lemne şi nu am nici cuie.

De trei zile mă rog la apus,
Din aripa lui să îmi dea vreo trei fulgi,
Căci nu ştiu pe ai mei unde i-am pus
Şi nu ştiu, când mă vezi de ce fugi?

De trei zile zidesc un altar
Şi dărâm o biserică-apoi,
Că de mult nu mai am eu habar,
Cât rai şi cât iad se ascunde în noi.

De trei nopţi privesc la o stea,
Sunt nebună, şi nu-mi vine-a crede,
Cum din ochi îmi curge culoarea,
Picurând peste lume doar verde.

De-o veşnicie pictez o zi şi o noapte,
Să îţi fiu numai ţie aleasă,
Căci mă asemăn prea mult cu o moarte
Şi-am să-i fiu numai nopţii mireasă!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din gândurile omului

Omul,
toată viaţa, cât trăieşte,
la trei lucruri se gândeşte.
Cum să nu îmbătrânească,
Timpul în loc să oprească,
Muartea cum s-o păcălească.

Bătrâneţea-haină grea-
nu poate scăpa de ea.
Oricât de mult se fereşte,
de-îmbătrânit, îmbătrâneşte.

În zadar se străduieşte.
Timpul în loc, nu-l opreşte.
Oricât de mult îl măsoară,
omul moare, timpul zboară.

Toată viaţa de-ar lupta,
moartea n-o poate înşela.
Tot îl ia din astă lume.
El se duce, ea rămâne.

Până-la urmă, iese bine.
Ceva, ceva tot ia cu sine.
Fără să mai stea pe gânduri,
ia o cruce şi trei scânduri.

poezie de Dumitru Delcă (28 septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vreme-n care...

A fost o vreme-n care, prea aprig, te-am iubit!
Urau în minte, vara, pe rând colindători.
Aveam când tensiune, când nu, aveam fiori.
Era un talmeş-balmeş, ei bine, s-a sfârşit!
Azi, cântă lăutarii, pe umeri îmi cresc ciori.
Mă joc cu focul iarăşi, aprind câte-un chibrit.
Mai răsfoiesc sertare, mai prind un asfinţit
Şi nu-ţi mai spun "iubire" si nu-ţi mai dau ninsori.
De ce să-mi plâng de milă, când viaţa mi-a dat tot?
Şi-atât cât pot eu duce, nu poate orişicine.
Stau drept între dezastre până ramân un ciot,
Mă-ntrec în nebunie, doar eu, mă-ntrec pe mine.
Pe frunte-mi scrie mare, cu fonturi... idiot!
Şi tu pupându-mi mâna, îmi spui că-mi şade bine.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alungarea din mine

Te-aş alunga din mine ca pe-o necesitate
Ţi-aş face-ngropăciune cu popi şi parastase.
În gând ţi-aş da pomană din vieţile rămase,
Şi-ntreaga veşnicie ţi-aş umple-o de păcate.
Sau te-aş schimba la târguri pe voaluri de mătase,
Sau amanet în vamă pentru eternitate,
Urându-ţi toate cele de neam şi sănătate.
Să nu mai ştiu de tine, pe-un vis de şase şase,
Să-mi fii cea mai iubire uitată dintre toate.
Tu cea mai grea povară şi cea mai neagră cruce
Să nu te pot încape, să nu te mai pot duce;
Să te mai las o viaţă fără identitate,
La margine de drumuri sub cerul în răscruce
Te-aş alunga din mine (măcar pe jumătate).

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea, cea română

Dintre toate ce sunt, ori au fost, ori devin
Dintre graiuri uitate, ori prezente şi vii
Limba mea, cea română, te învaţă să fii
Cum nici una nu poate, mai înalt, mai divin...

Sunt plecaţi de acasă peste mări, peste ţări
Milioane de fraţi şi surori, aprig chin...
Limba mea, cea română, cea în care mă-nchin
Cea în care mă rog, pentru ei, către zări...

Limba-n care gândesc, mă exprim şi iubesc
Mă hrăneşte din cărţi cu o hrană de vis
Limba mea, cea română, cea în care v-am scris
Cea în care iubiţi şi trăiţi har ceresc...

Şi-ntr-o zi, peste timp, când m-oi stinge de tot
Voi gândi către voi - rugă Celui de sus
Limba mea, cea română, mi-ar zâmbi la apus
Şi-ar grăi pentru mine, când eu n-am să mai pot...

poezie de Petrică Conceatu (2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

pe lângă amintiri
de la ultimul porc mi-a rămas
o bucată de carne

stă în congelator
e piciorul drept din spate

la explozia solară de vara trecută
a avut loc o pană de curent
două zile a ţinut

rând pe rând
găinile raţele şi prunele s-au dezmorţit
şi le-am aruncat
însă piciorul porcului
fiind mai mare
a rămas îngheţat

când se anunţă vreo explozie solară
îl pun în geanta frigorifică
şi îl iau cu mine în delegaţie

cel mai greu este când îl aduc acasă
nu ştiu de ce
de la un drum la altul
abia mai încape în sertar

atunci mai tai câte-o felie
nu mult
doar cât să nu uit
cum îl strigam pe nume
şi el alerga pe deal înspre mine
grohăind fericit

cum a fugărit-o pe mama prin curte
când m-a bătut
iar eu drept răsplată
i-am dăruit merele cele mai bune
pe-acelea pentru plăcinte

dar mai ales
cum l-am ţinut de piciorul din spate
când l-au tăiat
iar el nu s-a zbătut nicio clipă
până ce nu i-am dat drumul
văzându-ne unul pe altul
plângând

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mult mă iubeşti?

Într-un colţ de univers,
am vrut să mă cuibăresc în braţele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre nişte pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoţie...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet şi
cred că tu te grăbeai către o bisericuţă
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Şi mai cred că acolo te aşteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ţi văd, doar o clipâ, faţa:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
şi am spus încet, doar pentru mine, că,
deşi nu te cunosc, te iubesc atât de mult...
Dar erai prea departe ca să mă mai auzi!
Pe urmă nu te-am mai văzut...
Cât de rău îmi pare că
nu te-am strigat să vii înapoi...
Dacă te-aş întâlni vreodată în vis
te-aş întreba:
cât de mult m-ai iubit atunci?
Atunci când, spontan, dezimvolt
şi atât de natural,
mi-ai întins braţele ca să mă ocroteşti,
deşi, ştiai precis,
că n-o să mă poţi atinge...
că n-o să mă poţi atinge atunci...
şi... niciodată!

poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de toamnă

Curgea apusu-n zarea clară,
o clipă-a stat în vârf de fag
ca un arcuş peste vioară
cu ultimele corzi drept prag.
Dar îl trăgea-napoi îndată
o mână de vrăjit scripcar
de tremura pădurea toată
sub geana cerului de jar.

Mai sus în deal la cetăţuie
trei raze din apusul scurs,
rămase-nfipte pe călcâie,
ţineau domniţelor discurs.
Şi mă uitam aşa, din creastă,
cât de frumoase..., cele trei,
cu părul în bentiţă-albastră
iar fustele-n culori de tei.

Cu cât se-ntuneca mai tare
pe toate le doream mai mult,
viorile-mi cântau barbare,
dar am fugit să nu le-ascult.
Şi m-am oprit mai jos, în vale,
la mica cârciumă din sat,
beam vin din antice pocale
privind în urmă cu păcat!

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 14.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de moarte

Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunaţi în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat

Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopţile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puţin mai îmi e soare

Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni şi câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele şi-mi urlă

De când sunt pe-această lume, zi de zi şi ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu ştiu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine şi nu vreau s-o răvăşesc

M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viaţă, boala asta îmi e grea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aş lua în lumea... mea,
Ţi-aş dărui nemurirea!
Te-aş scoate din pământ,
Te-aş face ceva sfânt!

La rădăcini ţi-aş planta
Ramuri din inima... mea!
Şi te-aş uda cu-o lacrimă
Cu dor şi patimă!

Şi te-aş creşte cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârii, să mă dori,
Să mă pierd în ochii tăi!

Şi te-aş face margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fii Tu, doar EU cu... tine!

Şi m-aş pierde în...
În privirea Ta,
Rezemat de-o clipă,
Doar un zbor, o aripă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna mea de roşu

Doamna mea de roşu, doamna mea de verde
Renaşte pamântul, eu mă simt un rege,
Am găsit norocul, Dumnezeu mai pierde
Condamnat la viaţă şi iubirea lege.

Doamna mea de roşu, doamna mea de floare
Mângâie-ţi urechea cu glas de primăvară,
Verdele tău pur mă îmbie la visare
Şi vântul cară note pe acorduri de vioară.

Doamna mea de roşu, doamna mea de bine
La braţ ai dimineaţa şi soarele cunună,
Sânul tău e pâine, mi-e şi pasiune
Au muţit poeţii când au venit la cină.

Doamna mea de roşu, doamna mea de foc
Am creeat poveste extrasă din poveşti,
Te iubesc o viaţă cât două la un loc
Tu verşi peste mine plăceri dumnezeieşti.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea cuprinde zarea cu o singură privire,
Nu te-aş mai avea în minte ca o simplă amintire,
Ţi-aş vedea frumosul chip în oglinda cerului
Şi mi-aş pune stăvilar împotriva dorului...!

De-aş putea schimba destinul aş da timpul înapoi
Şi-aş fugi în rai cu tine să rămânem amândoi
Pe guriţa ta ca fraga ţi-as da dulce sărutat,
Printre flori şi printre iarbă te-aş iubi neîncetat

De-aş putea să fiu eu floarea ce-o culegi în zori de zi
Cu mireasma mea te-aş face şi mai mult a mă iubi
M-ai păstra în foi de carte ca pe-o frunză-ntr-un ierbar
Şi din când în când ţi-aş cere un sărut, unul măcar

De-aş putea să fiu o apă cu-al meu val să mă-nfăşor
Să-mi pot şterge lăcrimioara din lumina ochilor
Ţi-aş vedea chipul aievea în apa izvorului
Şi n-aş mai fi trist într-una din pricina dorului!

De-aş putea să fiu eu timpul care trece mult prea greu
Când tu nu eşti lângă mine să te strâng la pieptul meu
M-aş opri în loc o clipă rătăcind pe-al vieţii drum
Iar pe tine te-aş preface în clepsidra mea cu fum!

De-aş putea să-ţi mângâi pleoapa cu-n sărut în zori de zi
Să-ţi fiu dulce dezlegare, tu iubita mea să-mi fii
Aş striga în gura mare să audă o lume-ntreagă
Cât de mult ţin eu la tine şi cât imi eşti tu de dragă!

poezie de Gabi Costin (13 aprilie 2014)
Adăugat de Gabi Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa colind

Stau toţi trei păcurărei
Cu oile după ei.
Pe cel mai mic l-o mânat
Să întoarne oile.
Oile le-o înturnat,
Lui grea lege i-o picat:
Să-l împuşte, ori să-l taie,
Or să-l puie-n trei fârtaie;
Să-l taie, or să-l împuşte,
Or să-l pue-n trei ţăpuşte.
Da el numa ce-o strigat:

- Hei, măi, frăţiorii mei,
De s-o-ntâmpla şi-oi muri
Pe mine mă dă-ngropaţi
În strunguţa oilor,
În locul găleţilor,
În ţărcuţul mieilor.
- Da` cine mi-o fi popa?
- Graurul când a cânta.
- Şi-apoi cine m-a jeli?
- Codrul când s-a veşteji.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rea de plată

Ea vine de la moară;
Şi jos în ulicioară
Punându-şi sacul, iacă
Nu-l poate ridica.
- "Ţi-l duc eu!" - "Cum?" - "Pe plată!"
Iar ea, cuminte fată,
Se şi-nvoieşte-ndată.
De ce-ar şi zice ba?

Eu plec cu sacu-n spate.
La calea jumătate
Cer plata, trei săruturi.
Dar uite, felul ei:
Stă-n drum şi să socoate,
Şi-mi spune câte toate,
Că-s scump, că ea nu poate,
Că prea sunt multe trei!

Cu două se-nvoieşte,
Iar unul mi-l plăteşte,
Cu altul să-mi rămâie
Datoare pe-nserat.
Dar n-am să-l văd cât veacul!
Şi iată-mă, săracul,
Să-i duc o poştie sacul
P-un singur sărutat!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Pacey, am vrut să-l văd pe Dawson în seara asta nu pentru că pentru patru luni a fost iubitul meu, ci pentru că mi-a fost prieten aproape toată viaţa. Şi ca prieten, l-am rănit foarte mult şi nu m-am simţit mai puţin vinovată în aceste trei luni. Aşa că da, am fost preocupată, m-a făcut să-mi pierd şirul gândurilor, dar inima mea? E de nestrămutat. Trei luni în care am cutreierat mări şi oceane nu au reuşit să o zdruncine şi nici nu o să las nesiguranţa ta să facă asta. Inima mea nu a plecat niciodată de pe barcă. Nu te-a părăsit niciodată. Şi din câte observ nici nu o să se întâmple asta prea curând.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guverne paralele

Cât ar fi viaţa de grea,
Nu m-aş plânge de belele,
Chiar de am în casa mea
Trei guverne paralele:

Vreau şi eu un şpriţ, ca omul,
Mărioara, liberală,
Îmi ascunde tirbuşonul,
De-l cat până intru-n boală,

Apoi, sare soacră-mea,
Cu tupeu de gazetară,
Ţărănistă cum e ea,
"Să mai beau şi apă chioară"!

Amândouă, cum vă spun,
Parcă-aş cere de mâncare,
Fără milă se opun
Contra clasei muncitoare,

Doar că eu, bun democrat,
Pentru crize, în balcon,
Cum sunt veşnic însetat,
Am pitit un tirbuşon,

Desfac sticla... competent,
O împart în trei pahare,
După care, evident,
Trecem la coabitare,

Discutând frumos, la masă,
Cu sarmale, cu plăcinte...
Şi cu trei guverne-n casă,
Viaţa merge înainte!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată curtea şi toată împărăţia era plină de jale. Făt-Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloşul în mână, călare pe calul ce-şi alesese, îşi luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toţi boierii cei mari şi cei mici, de la ostaşi şi de la toţi slujitorii curţii, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dând pinteni calului, ieşi pe poartă ca vântul, şi după dânsul carăle cu merinde, cu bani şi vreo două sute de ostaşi, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoţească. După ce trecu afară de împărăţia tatălui său şi ajunse în pustietate, Făt-Frumos îşi împărţi toată avuţia pe la ostaşi şi, luându-şi ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-şi pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Şi apucând calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile şi trei nopţi, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o mulţime de oase de oameni.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tufănele

Când deschizi o carte,
ai să vezi departe
flori de turtă dulce
în vechea cetate...

Moş-Pitic se află-n treabă
când fetiţa îl întreabă
cum să-şi facă papuci moi
din trifoi cu patru foi.

- Ia perechea de sandale
cu felii subţiri de soare!
Apoi urcă-te în vise
unde sunt grădini deschise:
flori în stânga, flori în dreapta,
portocale cât găleata,
biscuiţii cât lopata
traşi în cremă de fistic
de un cofetar-pisic.
Floarea umblă printre flori
şi le scutură de nori.

Floarea este mama.
A venit şi tata
cu trei biscuiţi
şi gogoşi fierbinţi.

Mai intrară-n casă
trei pisici sub masă.
Le-am dat biscuiţi, eu băui doar ceai.
- Măi, copilă dragă, mare suflet ai.
Mama ce să zică –
dă-i şi la pisică.

Dădui biscuiţii, i-am dat pe ascunse,
însă fiind prea mici chiar nu le-ajunse.
Întrebai deodată: ce e de mâncare?
- Mai sunt la bucătărie trei felii de soare.

- Mamă!... Phiii, ce chest'e!
Asta e poveste!
Luna unde este?

- E plecată la oraş
cu trei stele-n guleraş.
Au căzut La Tufănele
patru stele prichindele.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Planeta poveştilor, Antologie de literatură pentru copii
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!