Necuvinte

Ea a (a)bătut spre mine briza a-ntrebare;
Tresărind, eu i-am răspuns a acceptare.
Ea a întins spre mine talazul ca un braţ;
Eu am întins spre ea braţul ca un ţărm.
Ea m-a-mbiat la gânduri nesperate
şi m-a-ncercat cu descurajare
şi nenumărate clipe solitare;
Eu am înfruntat-o cu tenacitate şi
m-am ales cu o fărâmă de speranţă
ca o măsură preventivă.
Ea m-a sedus cu libertatea fără de sfârşit
a temniţelor albastre;
Eu îi sunt dator cu o lacrimă de-nţelepciune.

Eu am devenit valul zbuciumat între malurile sale;
Paradoxal, ea, liniştea dintre malurile mele.
Eu am trecut prin ea;
Ea a trecut prin mine.
Eu simţeam cum urcă sângele meu precum fluxul;
Ea, cum mi se scurge sufletul cum refluxul.
Eu, proră de corabie
care-şi face rondul de viaţă
în unduirea vesperalelor hore tălăzuite;
Ea, deschizătoare de orizonturi
la-ndemnul selenarelor chemări.

Sub răsfrângerea de-oglindă,
ea a rămas o lume de-nceput,
rece şi atotcuprinzătoare;
Eu, cu inima înflăcărată,
veşnic îndrăgostit.

Înfiorând ţărmul,
ea este acelaşi sărut funciar de creaţie divină;
Uitând de suferinţele toate,
eu rămân ţărmul
care-i doreşte sărutul generator de lumină.

Poarta ţărmului a rămas deschisă;
Prin ea, prezentul
– în care mai reverberează ecoul primului val –
se-afundă-n trecut.
În amurgul de nacru,
reperând hublouri crepusculare,
amintirile sortează nisipul clepsidrei
pătrunse de timpul scurs în talazuri.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un umăr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetineşte sângele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porto franco

În alidada timpului,
azimuturile mi-au întins velele sfârtecând dăruirea.
Din trunchiuri de ape,
înfloreau ramuri fluide.
Am strâns în braţe marea
cum femeile care ştiu s-aducă alinare.

Copleşind liniştea cu lumina bătând între două carturi,
farul de-aterizare părea o epavă de-argint.
Amurgul aştepta prilejul să-nece orizontul dragat de pescăruşi.
Sub briza toamnei, cu trena încă verde,
am revenit în portul cu poveşti neterminate.

Corabia a rămas înfiptă-n reciful din mine.
La refluxul de voaluri arzânde,
cu un suspin prelung şi-adânc pătimaş,
marea-şi întoarce privirea spre ţărmul renăscut.
Sângele bate aprig în tâmple.
În scoica sufletului,
se zămislesc perle de destin
luând din aer gustul sării.

Libere de orice taxe de cheiaj,
în portul de dincolo de mare,
îmi descarc croznia de-amintiri:
unele melancolice şi tăcute,
altele mai zgomotoase şi plăcute,
cele mai multe nesperate,
dar... toate-n carne ancorate.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat că...

Amintirile din grinda veche
tânguitor gem.

Că-n braţul lumii tale
nopţi ard aprinse
că dor gândurile
şi simţurile răscolesc
galben de soare.

Că ape albastre sculptate
prin lacrimile irişilor tăi
cu toate culorile strigă
stai.

Am uitat că...
smaraldul arde negru
zdrobindu-mi inima.

Am uitat...
căminul nopţilor noastre
jăratec în nebunii.

Am uitat...
amintirile mele albastre
tavernă unde laviţa iubirii
stă cu licori care desfată.

Am uitat...
unde lumina cărărilor
de trecut m-au înghesuit
la poarta sărutului
de unde m-am ales cu un ciob
de buză răscolită.

Am uitat...
uliţa din buzunarului meu
prăfuit şi gol
reflectat în asfaltul lucitor
... de acasă.

Am uitat că...
sunt ca o carte deschisă
spre trecut unde am rămas
în memoria bunicii
fără să ştiu că mai exist
că sunt cărare în prag de casă.

M-am uitat în...
masa de lemn şi-n piatra naturală
în râu... apă de izvor... căruţă... cal
munte deal şi vatră cu jăratec.

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă...

Închid ochii şi se aşează sub pleoape
Înger de şoapte, în noapte.
Şi fiecare şoaptă este o catacombă...
Cad lacrimi în trombă...
Amintirea se disecă în mii de tăceri.
Este timpul de ieri...
Când eu - mireasă a verbului ruginit,
Îmi amintesc de-nceput.
De mireasa de rubin, cu voaluri din care,
Din râuri de sânge-am ţâşnit,
Cu tălpile goale.
Căutam să cunosc fericirea
Din laptele mamei dulce şi alb.
Prin Dumnezeu mi-a rămas
Far şi catarg.
Au trecut ani...
Am devenit femeia-mireasă,
Femeia frumoasă, frumoasă, frumoasă...
Păşind spre altar
Cu sete de viaţă.
N-am gândit niciodată
Că sub pleoapele ninse
Se vor scurge deodată,
Lacrimi, gânduri şi vise.
Am trimis la plimbare
Timpul iute trecut
Şi sub lespezi de Soare m-am ascuns - început.

În alt timp am plecat
Şi să plâng m-am decis,
Printre munţii de doliu,
Pentru ultimul vis.
Şi trecutul acela în zadar a apus,
Toate visele vieţii ca o clipă s-au scurs.
Despre visele mele
N-am nimic să vorbesc.
Am prea multă durere,
Dar tot vreau să iubesc...
...............................................................
Paşii-aleargă prin mine,
Sunt un gând de cristal
Dintr-o vară rămasă
Rătăcită la mal.
Şi din nou sunt mireasă,
Mire mi-e Infinit
Şi la tâmple-mi anină
Ramuri-valuri de mirt.
Îmi e voalul un val
Peste umerii goi,
Peste umeri de ceară,
Dar e-un vis fără noi.
Doar buzele mele sunt încrustate-n nisip,
Ca urmele paşilor
Trecători prin... peste timp.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În firuirea timpului

În oglinda timpului, tâmple cărunte s-arată
Făcând perimetrul clipei să pară o ghipură,
Dar trecutul freamătă cu bucurie alterată
Accentuând un evantai de nostalgie pură.

Rememorându-mă din timpul petrecut,
Când melancolice, când furtunoase precum
Marea în care sunt pe veci ancorat de trecut,
Amintirile mă-ntăresc pentru momentul,, acum".

Îmbrăţişând răsăritul albastru, infinit şi cinetic
Şi sfidând trecerea anotimpurilor prin cutezanţă,
Vreau să trăiesc amurgul amintirilor mai frenetic
Vindecând prin tendenţa sufletului edenica speranţă.

În acest conglomerat de viaţă multivalent,
Cu tot ce-i real omenesc, am concrescut;
Dar în ochii amintirilor şi numai prin prezent,
Găsi-voi formula ce leagă viitorul de trecut.

Doar străbătând calea prezentului la pas,
Voi reuşi să-nţeleg de unde-am plecat,
Cum am ajuns la actualul loc de popas
În drumul spre următorul loc de descălecat.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă de iubire ...

Şiroaie de lacrimi
Se cern pe obraji
Din aripi de vise-mplinite,
Din bulgări de tristeţe,
Din gânduri ştrengare,
Din sufletul meu plin,
Din dorul meu lăuntric.
Le las să alunece-n voie
Pe ultimul drum...
Oglindă-mi încropesc din ele
Să-mi privesc gândurile,
Răscolite de amintiri,
Înzăpezite în trecut.
Aducerile-aminte
Mă fac să râd, să plâng...
Cercetez cu sufletul trecutul:
Lumină şi întuneric...
Caut cu-nfrigurare spre nori.
Doar urme de paşi se zăresc
Călcând pe comorile vieţii.
Şi dorul, amorţit în uitare,
Pierdut în nisipul clepsidrei,
S-a oprit în pragul timpului,
Ce se scurge fără remuşcări.
Şi plâng şi râd suind coama,
Pe cărările virgine ale viitorului.
Îmi cern amintirile prin sita uitării.
Din firele rămase in gând,
Împletesc prezentul
Pe care-l alint:
Speranţă de iubire.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază de vară

Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?

Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.

Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschişi, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Şi ca pe un vuiet depărtat l-ascult.

Viaţa dormitează germinând,
Şi o simt în jur, universală,
Într-o nesfârşită oboseală
Şi-n absenţa ultimului gând.

Şi rămân şi eu uitat de toate
Şi de mine însumi tot, uitat,
Rar clipind, cu capul aplecat,
Ca oricare altă vietate.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarul vieţii

spiţele mele de viaţă din roata lumii
erau slăbite şi nu mai aveau dioptrii fine
eram la şcoala de orbi ai vremii
şi aveam numai zaruri din destine

de sus nu ştiam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine

am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
şi-al vieţii mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulţime
umblând pe trotuarul meu de viaţă ca vrăjit

pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc şi lipsă
nu trăiam în peşteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor şi învelitoare aveam trecut

viaţa mă lovea cu picioroange grele
am fost scos şi dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulţime şi-ţi mulţumesc că eşti cu mine

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmări...

Privind spre trecut, prin lacrima unui vis de nemurire,
La poarta încătuşată a inimii lovite cândva
De trăznetul viu, aprins dintr-o dulce sclipire...
Zăresc desprinsă din ceaţă umbra ta...

Şi paşii tăi...urmându-mă prin negura tăcerii,
Aleargă spre ultimul val de iubire din trecut
Şi rătăcind în noapte se lovesc de zidul durerii
...ce tu l-ai ridicat prin ultimul sărut!

poezie de Roxana Grigorescu
Adăugat de Roxana Grigorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea de sine

Se scurge timpu-n legea lui firească,
îl resinmţim în cugete din plin
de cum în noi începe să se nască
cunoaştere de sine şi destin.
Sădeşte-adânc în conştiinţa noastră,
prin nesfârşite clipe care curg,
trăiri adânci ce ne vor fi fereastră
pentru-a privi în urmă din amurg.

Şi uneori amurgul ni se pare
doar un prolog la noul început,
prefigurat spre lumea viitoare
urmând cărări ştiute din trecut.
Înaintăm având în noi credinţă
că falnica zidire ce-am primit,
de unică-irepetabilă fiinţă,
e concepută fără de sfârşit.

În drumul nostru descifrăm prezentul
ori tainele trecutului apus
şi-adăugăm noi legi la fundamentul
dorit în viitorul presupus.
Şi ne gândim, în fiecare clipă,
cum să urcăm în falnicul destin
doar genele care prin noi ridică
noi începuturi pentru cei ce vin.

Prezent acum şi conştient de sine,
tu, cel ales din toamna tuturor,
vei retrăi, prin timpul care vine,
un alt apus în veacul viitor.
Şi veac de veac trecut vei fi prin vreme
prin succedenţi care din urmă vin,
în drumul lor mereu or să te cheme
să fii temei pentru un nou destin.

poezie din Cunoaşterea de sine, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2017
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine

lumile îşi dosesc rănile în noroiul timpului
uitând că ţărâna şi apa
formează lutul prin care trupul a căpătat suflu de viaţă
malurile apelor veştejesc privirile
pentru ochiul
care nu-i decât vremelnic în timp
doliul este păcatul
în lipsa luminii şi-a întunericului

m-am trezit în tresăritul unei clipe
dintr-un sunet trecut ghearele din mine au desfăcut virginităţi
imaginare
trupurile mă ascund de frigul fierbinte
nopţile mă numără în cruci
fără destine

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

am strâns gheaţa de pe chipul iernii
şi-am aruncat-o
înapoi
spre un Decembrie
timp proscris
simt durerea nopţii cum mă strânge
în cleşte, încă o zi
încă un ieri

o fereastră din mine a rămas lumină
întoarsă spre cer
astăzi norii picură aşchii, prea subţiri
ca trupul să-mi mai poată simţi
amintirea îngropată în zidul tăcerii

privesc cum cad secundele şi pictează timpul
înspre trecut, cu mine
nu mai sunt nici măcar iarna să-ngheţ
la capătul unui drum închis
pe câmp aleargă vântul, strigând a pustiu

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmăţul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălţimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârşitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeaşi direcţie necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbeşte întunecimii ce urcă şi coboară
despicată de himere într-un dezmăţ de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne iubim la timpul trecut

ne iubim la timpul trecut
dintr-un cuvânt, într-o părere
îţi spun că te visez mereu,
iar când te văd, te pierd printre himere,
alerg din ce în ce mai greu
să te visez, să te ating, să te sărut...
un ceas... îmi spune c-a trecut
şi timpul... a rămas în urmă,
şi zbor spre tine seara şi ascult
cum ne iubim sau ne iubeam demult...

poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Din năzuinţa fiecărui zmeu înălţat,
împărtăşind acelaşi cer,
simt cum se zburătăcesc în mine aripi.
Îmbătat de credinţă adâncă,
gândul le avântă spre orizonturi
neatinse de rostul timpului.
Inima desculţă bate cu sânge de cer.
Zâmbetul ei desenează zborul nenăscut.
În colţul genelor, apune luna,
dar...
aripa există,
suverană,
deasupra paşilor,
înlăuntrul albatrosului din mine.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil nebun

Eram un suflet rătăcit în noapte,
Speranţele mele au dispărut, toate...
Un înger cu aripile rupte, frânte,
Trecut prin furtuni, lupte, multe...
O mână de copil nebun mi s-a întins,
Interesant, o flacără s-a aprins.
O privire mi-a atins inima sfâşiată,
Inimă de aur, speranţă împrăştiată,
Tu... tu ai apărut în viata mea bizară,
O, tu, copil nebun, floare rară!
Aripa ta a vindecat-o pe a mea,
Am căzut la pământ, lume rea,
Demoni mascaţi îmi vânau soarta,
Prieteni, duşmani, s-a întors roata.
Necunoscut erai tu pentru mine,
Însă ai ştiut să mă citeşti bine.
Sunt o carte deschisă pentru tine
La fel cum eşti şi tu pentru mine,
Scrisă cu litere de aur, diamante,
Toate astea sunt bine păstrate.
Sufletul e secretul ascuns de fiecare,
O singură persoană o cheie are,
Tu... copil nebun, eşti acela oare?

poezie de Larisa Oancea
Adăugat de Larisa Oancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Val după val

Mă ceartă şi marea val după val,
pe ţărmul care din imensitatea lui
a rămas doar o dungă de pământ,
poetic sau straniu numită mal...
Mă ceartă şi vântul cu stropii lui reci
venit să-mi scuture gândul
într-un tern si tainic amurg
cu raze pierdute prin norii buieci.
Mă ceartă şi dorul din mine
prin strigăt mut sufocat de valuri
doar soarele mi-e mângâierea cea caldă
pe ţărmul cel rece al lumii marine.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipul rece

Dă-mi mâna, sufletul meu
Alerg nisipul umed, rece
Fără ajutor nu-l pot trece,
Trec fiori, pasul este greu

Atinge gândul cu un sărut
Izvor, apă sărată cântând...
Apa macină nisipul urlând,
Vioara cântă, glasu-i pierdut

Pe mal, iubire, primul sărut
Marea iubeşte valul mereu,
Suflet bun, eşti gândul meu,
Nisipul ţărmul nu l-a pierdut

Pluteşte gândul tău pe val,
Unduie melodia unui cobzar
Spirituală melodie de vioară,
Dans, val după val, marele bal

Înaintez, nisipul umed, rece
El zboară ca notele-n vioară,
Dansez acum ca prima oară
Nisipul rece începe să sece...

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!