Ciclul vieții
Omu-i frunză frunza-i om
Trece vremea si se duce
Timpu îl pune la răscruce
Omul nu mai este om
Frunza nu mai este-n pom
Fericit tu vrei omule să fii
Viata multe îți va daruii
Ea îți da mereu un semn
De tot ce ntalnesti sa nu te temi
Viața ce o trăiește un om
O frunză agățată-n pom
O primăvară veselă se ivește
Si tot pământul după o iarna
Se-ncălzește la viață ne trezeste
Si mugurul se arată in luna lui april
Zâmbet pe chipul vesel de copil
Acum in luna caldă de april
Apare frunza verde n pom
Inveseleste orice suflet din om
Iubești soarele si vântul zăpăcit
Si fetele ce stau la umbră de nuc răstignit
Aduc prânzul omul la plug
Iar vara frunza i fericită si omul si ea
Iubeste viața si este iubită
De multe ori se scutură de vânt
Se apleacă până la pământ
Si toamna apare printre nori
Atinge frunza cu stropi grei si ploi
Suiera un nebun de vânt
Se scutură si frunza verde zace
Căzută galbenă pe pământ
Trece grăbit timpu-n zbor
Frunza galbenă-i sfărâmata de picior
Si vine primăvara blândă luminoasă
O alta frunză mai frumoasă
Un om se duce o frunză cade
E o rotație a ciclului divin
Un mugur nou apare-n primăvară
Un prunc se naste devine bărbat
Un ciclu al naturii repetat
Este de mii de ani lumină neîncetat
Nu poate fi schimbat
Cu toate că de mult
omul a încercat
Dar bunul Dumnezeu ne-a iertat de acest mare păcat
Ciclul vieții nu poate fi schimbat!
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Frunza
Ai... frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a și venit.
Ieri iubita mi-a spus târziu-
Vezi tu codrul cel veșnic viu
Vara noastră se va sfârși
Când galben de tot va fi.
Codrul verde și-adânc era
Și-avea umbra de catifea
Și-n tot codrul, sub cerul clar
O galbenă frunză doar.
Pentru galbenul ei noroc
Nu văzu pe pământ alt loc
Decât inima mea râzând
Și-n ea mă lovi căzând.
Ai... frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a și venit...
Ai... frunza galbenă
Ai... glasul tău
Ai... frunză galbenă
Ca visul rău...
poezie de Dan Verona
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
O frunză căzută jos
O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
și în zbor, și pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a înghețat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheață și ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se așterne.
poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre frunză
Oare frunza se gândește
când e mică și când crește,
ce rol are ea de-i verde
și de unde se hrănește?
Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald și când e rece?
Oare frunza are simțuri
și se sperie de vânturi,
știe frunza când e noapte
și de ce plouă în rate?
Știe frunza sau nu știe
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare știe
și bătrână și pustie?
Știe frunza când e ruptă
și când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată și e frântă?
Sau când doare poate știe
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
știe frunza... cine știe?
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vânt turbat
Sunt clipe în viață când sufletul
Ca frunza în pom se odihneste
Vânt puternic strânge cu corsetul
Se adună usor dansează plutește
O adiere îl trezeste, îl poartă-n vânt
O zi două, trei, îl lasă și poposeste
Din frunză, din vânt, se aude un cânt
Apoi mai aprig și frumos se iubește
Cântă copacul, tu stai la o rădăcină
O viață tu ai dirijat, ești un bărbat
Se leagănă în vânt frunza ce suspină
Nu ești bărbat, ești vântul turbat
Domol te-ai așezat pe câmpul curat
Frunza singură să se învârtească
Vântule turbat, o vioară te-a alungat
Sufletul să hotărască, el să iubească.
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunza verde
Frunză verde, știu să cânt
Mamei mele pe pământ,
Mi-a dat viață și mă crește,
Mă-ngrijește, mă iubește.
Frunză verde, cântul meu
Vine de la Dumnezeu,
Zâmbet cald, iubire mare,
Mama pentru mine are.
și iar verde, crudă frunză,
Ieri am prins o buburuză,
I-am cântat și-a zburat lent
Mărțișor pe-al mamei piept!
poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pas in pas,frunza in frunza
Treci pe lângă mine tăcut
Uiți ținta. O atingi cu vârful buzei
Pas în pas, frunză în frunză așterni
Vânt de gând alunecă-n palmele mele
Să fi fost oare părere?
Sau poate o lumânare aprinsă,
Tăiată în clipa strălucirii?
O singură dată suflând s-a stins.
Repetabilă singurătate eu, lumina,
Tu, plecând pas în pas, frunză în frunză
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunza și toamna
Creionez un substantiv
cu chenar de adjectiv:
frunza verde, fistichie,
care tremură în vie.
Pe potecile uscate,
două verbe încurcate
de un vânt hoinar, golaș,
care a l e a r g ă păpădia
în răzorul din imaș.
Sus pe dealu' unde-i via,
nu mai c â n t ă ciocârlia...
Frunza e un subtantiv,
capătă și-un adjectiv
când se-arată toamna gri
în stejarii a r ă m i i...
Frunză verde a bobului
făcuși casă dorului
în balade, rapsodii,
în povești pentru copii.
Ai doinit ades cu jale
la izvoare și pe vale.
Iar acum, așa deodată,
te-ai desprins în larg mirată,
galbenă și inutilă,
în mâini limpezi de copilă.
poezie de Ștefan Radu Mușat din Anotimpul cu aripi de copil (20 august 2011)
Adăugat de Ștefan Radu Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe o frunză cât o țară
Pe o frunză cât o țară
Crește mare o omidă,
Ronțăind dulce hotar
Vrea cu aripi s-o cuprindă.
Fluture duios devine,
Zboară țanțoș pe sub nori,
Peste zări, în altă țară
Uitând frați, uitând surori.
Și cum frunza-i cât o țară
Și țara e cât o frunză,
Dorul devine amar:
Un descânt de buburuză.
Timpul ronțăie la toate
Ca omida din poveste,
De tânjești în zbor să fii
Frunza cade, nu mai este!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunza iubăreață
Nu sunt frunza nimănui,
Eu sunt frunza dorului,
A dorului și-a iubirii
Din inima omenirii.
Luminez pe unde trec,
Niciodată nu mă-nec,
Vântul mă poartă în zare,
Nu mă pune la-ncercare.
N-am aripi dar am lumină
În inima mea senină,
Merg cu ciocârlia-n zare
Lipită de-a ei cântare.
Cerul mai aduce frunze,
Mă prinde ușor în buze,
Apoi fluieră-a lui viers
De s-aude-n univers.
- Am o frunză iubăreață,
Este pătrunsă de viață,
De viață și de dor
În al soarelui pridvor.
Nu e frunza nimănui,
Este frunza cerului,
Se lipește omenește
De sufletul ce-o iubește!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără suflet, omul nu mai este om
Pleacă sufletul din om
cum pleacă frunza din pom.
Dar frunza revine iară
într-o nouă primăvară.
Pentru sufletul plecat
nu e cale de-înturnat.
Pomul din nou înverzește,
omu-n pământ putrezește.
Fără frunze, pomul
mai poate fi pom.
Fără suflet, omul
nu mai este om.
poezie de Dumitru Delcă (18 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză verde nucă dulce (Doină românească)
Frunză verde nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie
Boarea vine de-mi aduce
Ce mi-a fost de jale mie.
Mândrei mele nici că-i pasă
Inimioara că mi-a frânt.
Vocea mea prin frunza deasă
Cântă singură pe vânt.
Frunză verde nucă dulce!
Boare, vin' să nu te pierzi,
Primăvara de-mi aduce
Păstorița să-mi dezmierzi!
De i-ai duce dragostea,
Dorul fraged ce mi-l știi,
Doamne, cum aș mai cânta
Mândra de m-ar auzi!
Frunză verde nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie,
Boare lină, mândrei duce
Ce mi-a fost de jale mie.
poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt frunză
o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă doare mă
roade
pătrunde în carne să-mi
ardă de-a valma
și mâna-ncleștată
și ochiul și
palma
iar moartea pornește
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic și
gol
sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare și
plâng
și-acum înțeleg ce
anume mă doare
sunt singur și
veșted sunt frunza
ce moare
poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Facere
viața omului - frunza pomului
din grădina raiului
ce-ascunde în definit
taina fructului oprit
pică frunza cade omul
cruce se preface pomul
mugurele înverzește
și omul se omuiește
prin adam scăpat de teamă
femeia devine poamă
poamă-mamă mamă-poamă
poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunza veșniciei
Frunze parfumate cu miros de fum
Cad înfiorate la margine de drum,
Trec mașini, căruțe, vântul le ridică,
Le zburlește forma și forma le strică.
O fată se apleacă să ia o petală,
Devine de-odată prea sentimentală,
Culoare și mirosuri chiar de-s trecătoare
Sunt de crizanteme, din grădina-i mare.
Ce păcat? Își spune, iarna vine-acuș,
Frunzele de urcă, sus, pe derdeluș,
Nici o săniuță nu le duce-n spate,
Joaca lor de viață, e joaca de moarte!
Un bătrân se-ntreabă de-i frunză în vânt,
Răspunsul îi vine din guri de pământ,
Ești frunză aleasă sub soare, pe câmpie,
Când timpu-și rupe coasta intri-n veșnicie!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La răscruce de vieți
Ascult, surâzând, liniștea toamnei,
Doar foșnetul frunzelor, în amurg, mă încearcă,
Gândul cernit m-aleargă pe alei,
Adunând, câte-o galbenă frunză, în treacăt!
E frunza căzută, izvorul de timp,
Lăsată de tine, pe-aleea pustie,
O voi păstra, la piept, un răstimp,
În semn că iubirea, veșnic, reînvie!
E frunza ninsă ce-a înghețat,
La piept, cu speranță, o încălzesc,
În nopți, doruri dulci, le-am degustat,
Scântei de iubire în ochi le topesc!
De mână, pornim, la răscruce de vieți,
Alegem aceeași viață, împreună,
Iertăm greșelile, suntem profeți,
Alegem primăvara, ce ne-a fost cunună!
poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Opriți această frunză
Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne
Intreaga roata a lumii si fiecare pom
O simt ca mi se rupe din sange si din carne
Si mi se face mila de lume si de om.
Si mi se face mila de mine si de tine
Si frunza care cade ma-nebuneste iar
Si apoi de-atatea lacrimi imi e putin mai bine
Si mi se desfrunzeste pe trup un calendar.
Si nu se mai intampla nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade in dulce hodoronc
Si nu mai am putere si nu mai am cuvinte
Si fiecare fibra rasuna ca un gong.
Opriti pe creanga frunza, destul cu-atata toamna,
Destul cu-atata ceata si oameni neciteti
Opriti aceasta frunza de foc ce ma condamna
Sa stiu masura scurtei mele vieti.
poezie celebră de Adrian Păunescu din "Manifest pentru mileniul trei", vol II, ed. Eminescu, Bucuresti, 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă
Mi-e dor de tine frunză verde
Din primăvara ce s-a dus,
Mi-e dor de tine și se vede
Că-s ofilită spre apus.
Mi-e dor de tine frunză verde
Și de mai crede doar puțin,
Ai înverzi în iarna unde
Eu am albit și-am părul lin!
Te rog, revino frunză verde,
Ajută-mă să fiu copil
Și te-oi uda cu apă rece
Și ți-oi cânta un vesel tril!
E toamna mea în multe ape
Și-s în noroiul ăstei vieți,
Te rog, revino frunză verde,
Ridică-mi mările de poți!
Mi-e dor de tine frunză verde,
De primăvara mea cu flori,
Aș vrea să vii și nu mă pierde
În tainicele tale zări!
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă uitai pe Olt în jos ( Doină românească )
Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Și pe maica necăjită.
Plânge, plânge și suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.
Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi și rădăcină.
Primavara face frunză,
Arșița să n-o pătrunză.
Face umbră răcoroasă
Și se leagănă duioasă
În grădina de acasă
Casă, vatra mea frumoasă...
( Doina este prilejul prin care omul comunică cu sufletul )
Fă măicuță pâine-n vatră
Că-ți vine copila acasă.
Unde este e străină
Și nu prinde rădăcină.
publicată în revista Constelații Diamantine - nr. 12 (124) / 2020 (decembrie 2020)
cântec, versuri de Camelia Oprița din Ulițe și oameni (2020)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești arborele...
Ești arbore...
Sunt frunza ta
Și-mi contenesc chemarea...
Sunt frunza ta
Și nu am curajul să definesc...
iubirea dintre mine
și ființa mea..
Sunt o frunză ca oricare alta
dar nu asemeni
Pentru că taina mă face să-mi
trag seva din tine.
Priveste în jurul tău și vei vedea
Sute de frunze.. dar nu ca mine...
Un glas trist și singur
se-aude de pe-o culme:
"Sunt singură dar sunt cu tine arbore"...
Frunza suspină, amorțește
dar sufletul nu moare!
Din cenușa amorțelii,
frunza se va naște
în primăvara următoare...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză în arborele vieții
destinul meu e-o frunză pe un ram
freamătă sub stele pictate pe năframă
angelice lumini îmi bat la geam
și mă îndeamnă să nu îmi fie teamă.
dar mă lovesc furtuni o spaimă de groază
trece prin nervuri până la rădăcină
seva pământului trunchiul escaladează
mă energizează ca o vitamină.
vin vremuri cu probleme și cu ceață
cu valuri de brumă și de frig
nu mai aștept prea multe de la viață
și parcă tot mai des în pustiuri strig.
ia-mă Doamne în grijă ta sfântă
să nu fiu ca frunza căzută înfrântă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!