Calea

Te trezeşti în fiecare dimineaţă, şi chiar acolo, în momentul dinainte de a deschide ochii şi a ţi se porni mintea, este pace şi linişte. E acea moţăială plăcută, o stare pe muchia dintre vis şi realitate.

Unii ar putea numi-o lene, dar e ceva mai mult de atât - o stare de o potenţă incredibilă; o stare în care totul pare realizabil, în care greşelile sunt doar reuşite deghizate. Poate că de asta ne place atât de mult să stăm acolo - e cald şi bine, ca în braţele bunicii sau ale mamei, genul acela de invincibilitate şi vulnerabilitate deopotrivă.

Cum ar fi oare ca totul să ia naştere din acea stare? Să luăm decizii şi să creăm din acea stare. Cum ar fi?

Ştim amândoi însă, că oricât ne-am strădui, nu o putem convinge să rămână - ca o persoană iubită pe care ai rănit-o, şi căreia orice i-ai spune, tot nu te va ierta.

Pe măsură ce mintea se trezeşte la viaţă, această stare începe să dispară. Cu primul gând apare prima dorinţă. Ceva ne acaparează încetul cu încetul lumea - un fel de nemulţumire, o încordare ce ne menţine într-un antrenament continuu, dar care în loc de muşchi, ne dezvoltă mai degrabă confuzia, neliniştea şi neîncrederea în propriile forţe.

Ne ridicăm din pat, şi înainte de a ne aşeza tălpile pe pământ, ne amintim brusc de toate planurile pentru ziua respectivă. O mulţime de obiective, principale şi secundare, oameni de întâlnit şi lucruri de pus la punct, toate încep să ne bâzâie din ce în ce mai zgomotos în minte, ca albinele unei colonii ce se trezeşte la viaţă. Din acel punct, deşi fizic ne-am trezit, ne prelungim în continuare somnul. Doar că ăsta nu e un somn obişnuit, nu e deloc ca locul din care am venit. În somnul ăsta durerea pare să ne ajungă până la oase, care ne dor; ne trecem mâinile prin foc, în joacă, dar focul de data aceasta nu ne mai iartă. În somnul ăsta singurătatea nu mai e deloc melancolică, poetică şi dulce, ci mai degrabă ne-nfioară; parcă nici iubirea nu mai e aşa uşoară, ne uităm în jur şi aflăm că în acest somn putem răni cu "iubirea" noastră. Mergem pe stradă, iar în vitrinele librăriilor vedem cărţi întregi despre această "iubire". Manuale groase de instrucţiuni - ce să faci, ce să nu faci, cum să-l atragi pe cel pe care-l placi.

Ah, ce iubire complicată; cine ar fi crezut că mierea poate fi amară?

Nu înţelegi nimic din toate astea şi sincer, nu te pot învinovăţi. Ce te-nfioară însă şi mai tare, este că îţi dai seama că poţi trăi aşa o viaţă-ntreagă - mulţi din jurul tău încă o fac. Pentru că nimeni nu e dispus să-i ia locul altcuiva în poveste, toţi sunt prea ocupaţi să îşi rezolve propria dilemă. Aceeaşi dilemă, de fapt: Unde este iubirea? Nu "iubirea", ci Iubirea.

Unde este simţul acela al siguranţei dincolo de siguranţă, al zborului neîntrerupt, al dansului în care ştii deja muzica şi paşii? De ce nu este aici?

Ce rost mai are viaţa, dacă nu poţi cânta chiar dacă nu ai voce?

Îţi cauţi calea, şi e frustrant pentru o vreme. Devine cu atât mai dificil cu cât acel zumzet neîntrerupt, care pălăvrăgeşte constant despre câte ai de făcut, îţi stă de atâta vreme alături, încât ai ajuns să îl consideri o parte din tine. Simţi că în această căutare nu te poţi încrede decât în tine, iar când te încrezi în altcineva, o faci tot pentru că tu ai acceptat acea persoană şi acele cuvinte pentru a-ţi fi lumină. Nu mă asculta pe mine, nu sunt aici să te învăţ nimic - oricât de mult mi-aş dori, nu ţi-aş putea oferi nimic din ce nu ai deja. Tot ce pot face e să mă bucur alături de tine, să sufăr alături de tine, să te ţin de mână în timp ce trecem împreună prin tunelul întunecat şi rece al propriei suferinţe.

Lumina soarelui nu apare decât atunci când tunelul se sfârşeşte, până atunci trăieşte orbeşte. Însă nu viteza te ajută aici, ci repausul; nu dorinţa din a ieşi, de a scăpa, ci renunţarea la a mai încerca. Atât timp cât vei căuta concluzia celor ce te-nconjoară, vei rata toată această frumuseţe, privită de pe fereastra unui tren fără destinaţie - un tren ce se poate opri, dar asta doar ca să pornească din nou la drum cu şi mai mult avânt.

Sari nebuneşte în acest tren al lipsei de identitate şi fii în sfârşit tu, cel dincolo de nume şi de ţel. Fă asta şi-ţi promit că vei regăsi, fară să vrei sau să ştii, lumina soarelui. Abia atunci poate începe cu adevărat călătoria vieţii tale - cea la care ai visat în tot acest timp; cea care-ţi va potoli setea de întregire şi-ţi va aprinde artificii în privire.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo şi e singurul loc unde va fi. Şi atunci când nu simţi iubire e pentru că ţi-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenţei de zi cu zi şi doar de tine depinde să îţi mişti fundul şi să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citeşti o carte care îţi place, când te uiţi la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie şi eşti în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării şi toate problemele de acasă par departe. Când asculţi muzica preferată, când eşti cu prietenii din copilărie şi râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îţi spune: "Devino maxim din ceea ce poţi să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îţi spune: "Iubeşte-te! Vreau să ai un corp frumos şi sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când ştii că meriţi tot ce e mai bun în viaţa asta şi iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune şi uiţi cum trece timpul. Iubirea e în tine când îţi îmbrăţişezi părinţii şi bunicii şi îi ierţi pentru toate greşelile pe care le-au făcut faţă de tine, pentru că atât au ştiut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiţi în ochii persoanei pe care o iubeşti şi îi spui: "Te iubesc" fără să îţi pese de reacţia ei şi fără să ai nevoie de ceva în schimb.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când poţi accepta că durează 15 ani să obţii orice lucru cu adevărat valoros, se întâmplă ceva magic: - îţi dai seama că nu poţi aştepta 15 ani ca să te bucuri de viaţă aşa că în timp ce faci munca aia, călătoria de 15 ani, începi să trăieşti mai mult micile bucurii ale vieţii. - îţi dai seama că drumul înseamnă fericirea şi nu destinaţia aşa că începi să aplici asta în toate aspectele vieţii. - înţelegi că te poţi face pe tine bogat făcându-ţi nevoile mai puţine, şi în acelaşi timp realizezi că dacă ai un vis mare pentru care să te trezeşti dimineaţa, toate poverile sunt mai uşor de dus. - după câteva luni din această călătorie realizezi ce simplu e să fii fericit şi parca nici nu mai îţi doreşti să ajungi la destinaţie asa repede pentru că nu mai vrei să scapi de propria ta viaţă mizerabilă care acum are sens, şi descoperi că îţi poţi iubi viaţa şi te întrebi cum de nu te-ai simţit atât de bine până acum, pentru că deşi nu ai mai multe în exterior, simţi că ai trezit în tine uriaşe comori interioare care au fost tot timpul acolo. Ce altceva ai mai învăţat din călătoria ta?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei mai mulţi bani? Îţi doreşti relaţii mai bune cu cei din jur? Te uiţi cu admiraţie la cei care reuşesc să comunice foarte simplu şi eficient sau să îşi creeze foarte uşor relaţii cu necunoscuţi? Vrei să fii mai sănătos şi să ai alături oameni care să te inspire sau să te încurajeze? Toate se reduc la cine eşti tu! La ce înseamnă normalitatea pentru tine. Iar un prim pas ca să îţi dai seama din ce poziţie pleci este să te uiţi la oamenii alături de care petreci cel mai mult timp din viaţă în momentul ăsta. Direct şi indirect, calitatea oamenilor care ne sunt aproape, ne influenţează. Aşa că hotărăşte-te ce vrei, începe prin a lucra la tine şi fii foarte atent la oamenii din jurul tău. Îţi pot accelera sau îţi pot frâna evoluţia mai mult decât crezi. Iar asta tot de tine depinde! Succesul înseamnă prieteni mai deştepţi decât tine.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii nu se pornesc pe drumul schimbării pentru că nu sunt gata. Nu sunt încă pregătiţi psihic şi emoţional. Scuzele cu: nu am bani, nu ştiu de unde să încep, nu am pe nimeni care să mă ajute, sunt doar mecanisme de apărare ale minţii, prin care te ascunzi şi fugi de schimbare. Când eşti gata, totul apare în cale: maeştri, mentori, oameni care să te ajute, oportunităţi, totul se aranjează pentru tine. Şi sufletul ştie acest lucru, el nu are teamă. Dar mintea te ţine pe loc în limitări, temeri şi convingeri negative. Când vei fi gata să renunţi la ceea ce nu te-a ajutat şi la ceea ce nu te ajută nici în clipa de faţă (gânduri, convingeri, credinţe, obiceiuri), atunci te vei porni pe marele tău drum. Dar cât timp te vei încăpăţâna să faci ca tine şi doar ca tine, crezând că doar tu ai dreptate şi refuzând orice vine spre tine ca şi semn şi lecţie de viaţă, vei rămâne tot în acelaşi punct ani la rând. Ori te vei îmbolnăvi, ori viaţa îţi va da o situaţie şocantă prin care să conştientizezi, dar aceste lucruri sunt dureroase. Ele se întâmplă atunci când sufletul vrea să se salveze, să îţi arate că nu e bine cum trăieşti şi că el nu mai poate aşa. Dar de ce să ajungi acolo, în acel punct dureros? Nu mai bine conştientizezi şi faci schimbările care se cuvin? Ce se poate întâmpla atât de rău?!

citat din Diana Pârje
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noi doi şi nimic altceva

să deschizi o uşă
e ca şi cum ai trage aer în piept

doi oameni pe un peron
tu
cu pumnii încleştaţi
eu
căutând să te fac să zâmbeşti

uităm pentru o clipă
tot
şi parcă
pe undeva laşi să se vadă
un surâs
crispare?
ori
înainte de toate
cum răsare soarele
printre privirile noastre

eu
doar o fărâmă din acele multe cuvinte
tu
un amalgam de reproşuri

împreună, însă
o poveste de dragoste

dacă merg pe o stradă tu mergi pe cealaltă
nici umbrele
n-ar putea să facă mai mult

umbrele sunt pentru cei pierduţi
eu am totuşi vaga impresie
că ne vom spune
până la capăt

să nu mă întrebi
vorbele sunt de prisos
cuvintele...
sunt atât de multe încât
nu pot

e mai bine să tac?
crezi tu că e mai bine
să o luam fiecare pe acel rahat
de drum diferit
ca şi cum...
dar dacă asta înseamnă o pierdere

spune
ce doare mai mult decât un cuvânt

un pahar cu apă nu e de ajuns
aşa cum nu e deajuns
să spui
punct... şi de la capăt

mereu faci aşa
dar uiţi atunci când suntem noi
să fii tu

gata cu asta
tot timpul cauţi un argument
chiar şi atunci când cafeaua dă pe afară

dacă ţin pumnii strânşi
poate că încă mai este ceva
poate acea boare de vânt
sau doar valurile mării
mângâindu-te
şi eu...
eu
căutând printre atâtea singurătăţi
pe
doar una

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul în care partenerul este cel care îţi satisface încrederea în tine, deja ai gustat din primul şi cel mai toxic drog care dă dependenţă – anume că valoarea ta depinde de altul, şi nu de tine. Nu ţi se pare nimic ciudat în acele momente pentru că doreai de mult timp să vină un salvator să te salveze din propria mizerie în care te vedeai tu. Când ai ajuns aici, eşti deja dependent complet de celălalt. O să începi să îi accepţi orice mici abuzuri emoţionale. La început, nu te deranjează deloc pentru că oricum îţi oferă enorm de mult pe partea cealaltă. Simţi cât de mult te iubeşte şi te apreciază! Cum? Numai tu ştii în imaginaţia ta asta! Aşa că îi treci cu vederea faptul că deja partenerul începe să te critice şi să te demoralizeze. Ai senzaţia că doar ţi se pare, că e ceva de moment, lipsit de importanţă. Gândeşte-te puţin la această capcană mascată şi încetează să-i mai laşi pe cei din jurul tău să deţină controlul asupra ta.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-te iubită

Nu încerca să pui sechestru pe iubire,
Vrând să o ţii doar pentru tine.
Nu arunca nimic deoparte, cotorul joacă un rol esenţial în felul cum e prinsă o carte.
Nu sta deoparte, hora e jucată atât de-un grup la unison, cât şi de fiecare-n parte.

Lasă-te iubită, asta îţi e menirea,
La fel cum lumânarea prin foc atinge împlinirea.
Nu încerca să controlezi, cu cât te vei forţa mai mult, cu atât mai puţine o să vezi.

Relaxează-te iubito, întinde-te pe spate, urmează calea desenată de ale mele şoapte.
Finalul nu e departe, însă există multe sfârşituri, şi toate sunt la fel de colorate.

Ai încercat mult timp să îmblânzeşti iubirea, s-o forţezi să facă tumbe atunci când pocneşti din bici.
Nu şi aici, unde gloanţele voinţei sunt oarbe, unde singura cale este să te predai curenţilor de aer, precum un marinar ce s-a pierdut pe mare.

Oare, nu simţi ce simt şi eu?
Oare nu-ţi simţi corpul atât de greu?

Oase şi carne ce par certate, gânduri veşnic alienate, mintea şi inima privind fiecare într-o parte.
Promisiuni deşarte, legăminte încălcate, ai trecut prin toate.
Ai fugit departe, în căutarea unui regat, al cărui împărat, să-ţi aşeze o coroană cu diamante pe cap.

Ai încercat, să te prefaci că nu îţi pasă,
Că atât timp cât ai o casă frumoasă şi tot ce-ţi trebuie pe masă, de nimic nu îţi mai pasă.
Ai fost proastă, ai îndurat nopţi reci, ce păreau a nu se mai termina vreodată, sacrificând pentru o noapte de amor nebun, tot ce te ştiai a fi odată.

Măcar de-ar fi fost dulce, acest amor ce ia mai mult decât aduce.

Te rog, nu te minţii, încetează să mai pleci, şi învaţă sa fii.

Să fii în iubire, înseamnă să mori şi să renaşti cu fiecare tresărire, cu fiecare smucire, cu fiecare bătaie de ritm a unui cântec pe care-l ştii atât de bine.
E scris special pentru tine, indiferent dacă îţi pare că nu-l vrei sau nu-ţi convine.

Poţi recunoaşte, iubirea adevărată, prin faptul că nu te lasă nicicând baltă, nu te lasă deşartă, ci dimpotrivă, din ce în ce mai plină de fiecare dată.

Aceea e iubire curată, cea care dă sens vieţii şi ţine totul laolaltă, aşa cum împinge o cauză nobilă spre victorie o întreagă armată.

O artificie, atunci când explodează şi cerul îl luminează, sclipeşte cel mai puternic atunci când e pe terminate.
Aşa că relaxează-te iubito, întinde-te pe spate, lasă totul în seama mea, pune orice grijă deoparte.

Aici nu-ţi foloseşte,
Aici viaţa nu se gândeşte, ci se trăieşte.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul nărăvaş al minţii

Aşa cum recolta are nevoie de ploaie ca să crească şi focul are nevoie de vânt ca să se-nteţească, la fel şi mintea noastră are nevoie de meditaţie ca să se liniştească.

Meditaţia nu este despre fixare, ci mai degrabă despre decongestionare. Nu este ca şi cum îţi lipseşte ceva şi trebuie adăugat, ci mai degrabă ai prea multe pe cap şi trebuie să le oferi în dar.

Oferă-ţi gândurile în dar liniştii.
Oferă-ţi agitaţia pradă tăcerii.

Nu ai de ce să vrei să controlezi această zbatere - mintea e ca un deţinut ce îşi fixează singur lanţurile şi apoi se roagă pentru libertate. Nu îi asculta lamentarea, nu îl salva, pentru că nu asta vrea. E singura dată când nu e nevoie să fii erou; e singura dată când ceea ce se zbate, trebuie să piară. Nu există final fericit în acest film, dar ah, ce fericire după ce se termină.

Calul minţii e unul nărăvaş - într-un moment te înalţă la ceruri, doar ca în următorul să te trântească la pământ. Încerci să ţii frâiele în strânsoare, dar cu cât încerci mai mult cu atât îi alimentezi forţa mai tare.

Soluţia? Nu îl stârni, lasă-l să zboare.

Nimic nu poate opune rezistenţă la nesfârşit - va exista un moment în care se va aşeza extenuat deoparte, trăgând un pui sănătos de somn. Pentru o vreme va fi linişte şi pace, lucrurile vor reveni la normal.

Ai trăit deja astfel de momente - o plimbare în parc când lumina soarelui părea să aibă o strălucire aparte, când aerul părea să îţi desfunde căile respiratorii şi când simţeai de parcă ai zbura în loc de a păşi.

O dimineaţă în care te-ai trezit simţindu-te neaşteptat de bine. Ai zâmbit tuturor fără motiv, molipsindu-i cu fericirea ta, tot fără motiv. Dacă cineva te-a întrebat ce e cu tine, de te simţi aşa de bine, probabil că i-ai spus că ai ‘o zi bună' şi că ‘totul merge strună'.

Cu toţii ştim însă că viaţa e departe de-a fi un drum drept, fără urcuşuri sau coborâşuri.
Mai devreme sau mai târziu drumul se îngustează, se şerpuieşte, vin momente în care acea bucurie lipseşte.

Oare lipseşte?

Dificultatea în viaţă nu e dată de ceea ce întâlnim la suprafaţă, ci cât ne e percepţia de luminoasă. Dacă pe cerul minţii noastre atârnă nori de judecată, ploaia rece a gândurilor poate transforma oricând o zi glorioasă, într-una nefastă.

Dacă meditaţia, sau mai simplu, ‘statul în tăcere' are vreun scop, acela este de a ne asigura că oricât de încovoiat ar deveni drumul, deasupra lui soarele va străluci mereu.

Să facem împreună un popas, încetând să ne mai trăim vieţile după ceas; să stăm pentru un timp la aceeaşi masă, povestind despre cum poţi face acea ‘zi bună' să nu mai fie rară; să turnăm apoi iubire în halbele propriilor vieţi, până când spuma să dea pe dinafară, inundând totul în jur.

Să revenim la drum, umplându-l de lumină, să-ncălecăm pe calul nărăvaş al minţii, ghidându-l din inimă.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Viaţa e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viaţa" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică şi ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăieşte gânduri crezând că trăieşte "viaţa". Tu eşti Viaţa, care nu poate fi făcută de nimeni şi de nimic. Dacă părinţii tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i aşa? Gândul nu poate cunoaşte viaţa, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viaţă"; după cum Adevărata viaţă nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viaţa fiinţează ca prea-fericire a fericirii, doar în absenţa gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici şi acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici şi acum, Sunt Viaţa din aceasta clipă şi nu gândul care apare în ea şi pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viaţă liberă de devenirea gândirii înlănţuitoare. Contemplă asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie-n trei

De mult doream să stăm la masă,
Doar noi trei, încuiaţi în casă,
Nu vreau să fim cumva deranjaţi,
Vă atenţionez că o să plecăm bulversaţi!

Suntem ca oglinzile ce se privesc cu dor,
Tu trecut, prezent şi necunoscutul viitor,
Vorbim pe rând, avem ce să ne arătăm,
Suntem impulsivi, nu vreau să ne certăm!

Trecutule, noi nu prea avem ce povestii,
Mă bucur totuşi că ne-am putut reîntâlni,
Vreau să îţi cer scuze, dacă se poate,
Ai avut vise şi eu le-am spart pe toate.

-Nu de la mine trebuie să îţi ceri scuze,
Doar viitorul are dreptul să ne acuze,
Cât despre vise, rău nu prea îmi pare,
Ai luptat mult, nu te credeam în stare...

-Totuşi cam mulţi oameni parcă ai rănit...
Şi pe toţi eu chiar i-am iubit,
Poate îmi explici tu de ce ai procedat aşa,
Pentru că vina cred că este doar a ta...

Aici o să te contrazic, şi îţi explic de ce,
Multe învelişuri calde cu interior rece,
O să încerci să le repari pe toate chiar,
Şi o să te răceşti, că nu lucrezi după tipar.

Am în schimb o mică rugăminte,
Nu mai crede nesincere cuvinte,
O să te rănească, rând pe rând,
Şi-o să ai doar amintiri în gând.

O să dai de vremuri negre câteodată,
O să înveţi cum să faci din ele artă,
O să te consumi ca cerneala din stilou,
Şi o să dai negrul într-un alb cadou.

Vreau doar să te mai întreb ceva,
Când pleci definitiv din mintea mea?
Te-am tot pus în versuri şi pe foi,
Dar mereu cumva te întorci înapoi.

-Mă faci să rănd, la fel de comic ai rămas,
Plec mereu, odată cu secunda de la ceas,
Ăsta e blestemul, nu mă întorc vreodată!
Şi doar tu crezi că nu plec niciodată.

Tu viitor ce faci? sper că eşti bine!
Sper să merite la câte fac pentru tine,
Noi doi nu ne-am văzut până acum,
Spune, talpa tot singură calcă pe drum?

-Măi băieţi, nu vă mai bateţi pe coroană,
La aceste lucruri deja am fost la pomană,
O să se ducă, mai devreme, mai târziu,
Dar la toate acestea promit că vă scriu!

-Vă ascult cuminte, pe amândoi,
Dar eu sunt victima din acest război!
Oare nu vreţi voi să faceţi pace?
Să fiu şi eu bine, tare mult mi-ar place!

Deci nu sunt bine, nici măcar în viitor,
Asta înţeleg din vorbele ce dor,
Speram ca măcar cu tine să pot relaţiona,
Şi să înţelegi că repar greşelile "altcuiva"...

-Amândoi greşiţi şi eu încă greşesc,
Dar această luptă trebuie să o sfârşesc,
La trecut nu am ce să schimb, e departe,
Dar tu prezentule, tu le poţi face pe toate!

-Ştiu deja unde o sa ajungi, nu îţi spun,
Aş strica drumul bătut până acum,
Ştiu că nu o să renunţi şi nu e defect,
Ăsta este şi motivul pentru care am efect.

Înţeleg, spune-mi doar ce e bine să fac,
La ce să renunţ şi mai ales unde să atac?
Deja ai trecut prin toate cele,
Ce rost are să mă lovesc şi eu de ele?

-Eşti naiv să crezi că ţi-aş spune,
Şi cele rele când o să se adune,
O să-mi facă bine, încă nu ai aflat,
Că sunt suma a tot ce s-a întâmplat.

Te las să pleci, cred că ai multă treabă,
Sper că eşti mândru când cineva întreabă,
O să îmi amintesc zâmbind de mine,
Când o să mă întâlnesc cu tine.

Trecutule, tu oricum eşti plecat,
Mulţumesc pentru tot ce m-ai învăţat,
Cu tine nu o să mă întâlnesc vreodată,
O să te vorbesc frumos cu "a fost odată".

Despre mine, cel prezent, am ce spune?
Sau sunt aievea pe aici prin lume?
Poate nici nu exist şi sunt ca o punte,
Între trecutul grăunte şi viitorul munte.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (8 octombrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să slăbesc, spune gura. Mănânc ca porcul, spune fapta. Pe cine să credem? Eu cred fapta. Şi când văd fapta, văd motivaţia. Motivaţia ta este să mănânci. De ce? Pentru că mâncând, simţi o uşurare şi o linişte sufletească pentru câteva ore. Preferi să mănânci decât să înfrunţi adevăratele probleme din viaţa ta aşa cum un alcoolic preferă să bea, iar un drogat să se drogheze. Spui că vrei bani, dar rămâi la acelaşi job sau stai cu părinţii în continuare. Nu faci nimic pentru a ieşi din situaţia actuală. Înseamnă că eşti motivat să rămâi în situaţia asta. Beneficiile actuale sunt mai mari decât beneficiile ce ar rezulta din schimbare sau asta e ceea ce crezi tu. Spui că vrei o viaţă mai bună, dar nu faci decât să betonezi condiţiile tale actuale de viaţă şi să rămâi prins în vechile tipare de comportament, vechile obiceiuri care îţi guvernează existenţa ce este pe pilot automat. Pentru că nu ai trăit beneficiile unei vieţi mai bune, preferi siguranţa actualei vieţi proaste având iluzia că asta e tot ce există în viaţă. Tot ce pot să fac pentru tine este să mă rog că vei suferi atât de mult şi viaţa te va pune în situaţii atât de groaznice, vei pierde totul, bruma aia de siguranţă, încât vei fi pentru prima oară o persoană liberă, vei da tot ce ai mai bun pentru că nu mai ai nimic de pierdut, vei ieşi din zona de confort cu forţa şi vei gusta din adevărata frumuseţe a vieţii, a iubirii, a împlinirii şi a autosuficienţei.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti genetic jumătate mama şi jumătate tata. Dacă îţi negi un părinte prin ură, lipsă de iubire şi acceptare, ucizi o bucată DIN TINE. Eşti un om mutilat. Orice trăsătură care nu îţi place la părinţii tăi, este deja în tine şi dacă nu o accepţi, iubeşti şi admiri, nu o poţi folosi în avantajul tău. Aşadar simte în inima ta toată iubirea, înţelegea şi acceptarea pentru părinţii tăi. Doar astfel, vei putea să devii tu întreg. Vrei să trăieşti aici şi acum? Vrei dezvoltare personală şi evoluţie? Perfect. Te duci acum şi îţi iei părinţii în braţe, le spui că îi iubeşti şi îi ţii în braţe, mult şi cu toată acceptarea şi iubirea. Şi ei au lupta lor. Dacă ceva te nemulţumeşte la ei, atât pot ei acum. Înţelege că şi ei vor lucruri aşa cum vrem noi toţi dar poate ceva îi opreşte. Şi ei suferă. Şi ei vor mai bine pentru familia lor dar uneori viaţa dă cu tine de pământ şi te ţine acolo. Ăsta nu e motiv să îţi priveşti părinţii altfel decât cu maximă iubire şi acceptare. Luptă tu şi pentru ei, nu le mai cere nimic. Doar iubeşte-i şi mulţumeşte-le apoi ieşi pe uşă şi mergi la război.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu îţi urmezi vocaţia, atunci te vei dezamăgi pe tine şi nimeni nu îţi va da o medalie pentru asta. Încercând să nu superi oamenii din jur, nu faci decât să le hrăneşti propriile slăbiciuni. Nu îi trădezi, de fapt, neurmând cu curaj propria ta cale în viaţă? Crezi că cei din jur au nevoie să fie menajati în zona lor de confort sau au nevoie de exemple de oameni care au îndrăznit să îşi urmeze vocea interioară indiferent de vocea societăţii? Pe nimeni nu trădăm mai puternic decât pe noi înşine. E o iluzie că poţi dezamăgi pe cei din jur. Fiecare dintre noi se poate dezamăgi doar pe sine, ceilalţi nu au puterea asta asupra noastră. Fii un exemplu, nu încă o persoană fricoasă. E plin de fricoşi şi de învinşi, lumea nu mai are nevoie de încă unul. Investeşte în tine şi în evoluţia ta (care vin prin autoeducaţie). Creşte şi depăşeşte-ţi condiţia de victimă. Poţi de 100 de ori mai bine de atât. Fă-ţi treaba cu 100% dedicaţie şi profesionalism, autodepăşeşte-te indiferent de sarcină. Astfel vei fi remarcat rapid şi vei urca în orice ierarhie. Caută să fii indispensabil şi valoros. Caută să oferi valoare celor din jur, permanent să te întrebi "Cum pot să îi fac viaţa mai bună/uşoară celui de lângă mine? Care sunt obiectivele celor din jur şi cum îi pot sprijini să şi le atingă?" Care e planul tău pentru a-ţi trăi viaţa pe care o doreşti? Cum arată viaţa pe care ţi-o doreşti?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey (îl găseşte pe Rocky în Biserică, rugându-se pentru Adrian, care este în comă): Salutare, Rock. E ora trei dimineaţa. M-am dus la tine acasă şi mi-au zis că eşti aici. Este ora trei dimineaţa, puştiule. Adrian e o fată bună. Şi ştii că îmi pare rău pentru voi doi. Nu pot face nimic în legătură cu asta. Doar că... vreau să îţi zic ceva... şi e pentru ultima oară... Dar Rock, ai o altă şansă. Este a doua. Nu ştiu... cel mai mare titlu posibil... şi o să schimbi pumni cu cel mai periculos luptător din lume. Şi asta în cazul în care creierul tău nu prea te ajută... Toate astea se întâmplă rapid, iar tu nu eşti pregătit. Nu eşti nici pe departe în formă. Aşa că, pentru numele lui Dumnezeu, de ce nu te ridici să îl baţi serios pe tipul ăsta? Cum ai făcut-o data trecută. A fost minunat. Nu te lăsa aşa. Ca şi cum nu ai fi conştient... ca o stârpitură sau ceva de genul ăsta. Că o să-ţi spargă faţa. Exact. Tipul ăsta nu vrea doar să câştige. Vrea să te bage în pământ, să te umilească, să demonstreze lumii întregi că prima oară nu ai fost altceva decât... o curiozitate. A zis că ai fost un vagabond care a avut noroc. Acum, nu vreau să mă înfurii într-un loc sfânt ca ăsta, dar cred că eşti mult mai mult decât atât, puştiule. Mult mai mult! Dar, aşteaptă un minut, dacă vrei să dai totul naibii, să-l dai naibii, am s-o fac şi eu cu tine. Dacă vrei să stai aici, voi sta şi eu cu tine. Voi sta cu tine. Voi sta şi mă voi ruga. Ce am de pierdut?

replică din filmul artistic Rocky II, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când simţi că nimic din ceea ce vezi în lume nu este adevărat, vei începe să cauţi în interiorul tău. Aceasta căutare te va rupe din lume şi te va conduce la adevărul ce a stat mereu ascuns în inima ta. Ai venit aici cu tot ce ai nevoie pentru existenţă, ba mai mult de atât vei descoperi că poţi cu adevărat să te bucuri de această existenţă. Şi care e scopul de fapt? Să mergi dincolo de cuvinte ca mama, tata, copil, om, suflet, spirit, Isus, Dumnezeu, Conştiinţă. Mergi dincolo de toate astea şi locul pe care îl vei descoperi îţi va arăta cu adevărat cine eşti. Din acest loc te vei putea bucura cu adevărat de ceea ce înseamnă de fapt O Mamă, Un Tată, Un Copil, Un Om, Un Suflet, Un Spirit, Un Isus, Un Dumnezeu, O Conştiinţă. Toate astea adunate dau UNUL. Cine eşti tu cuprinde tot ceea ce există şi nu există. Toată istoria şi toate posibilităţile se nasc din inima ta. Este fabulos când priveşti în urmă şi vezi că ai pornit de la un aparent om de rând. Vei înţelege nu doar că a meritat încercarea, ci pur şi simplu nu aveai cum să ratezi acest scop, pentru că scopul ai fost mereu Tu.

citat din Marius Chirilă
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să-ţi spun că... Totuşi, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aş vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Ştii tu... Pentru tot. Pentru tot ce ţi-am spus, în urmă cu şase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu ştii cum m-am simţit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poţi să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt şase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înţelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înţeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înţelegi şi tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniştită. Altfel, nu mai pot suporta situaţia asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insişti... Pentru liniştea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deşi practic, nici n-aş avea motive pentru care să te iert. N-ai greşit deloc atunci, ţi-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacţionat greşit.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Mai bine explică-mi de ce te-ai separat de colegii tăi? Doar din cauza cuvintelor pe care ţi le-a adresat colega ta preferată? Te-au deranjat atât de mult?
Lucian: Ai auzit ce mi-a spus, aşa-i? Iar dacă ştii, de ce mă mai întrebi?
Sonya: Repet, ceea ce s-a întâmplat, nu-ţi justifică deloc comportamentul, nici decizia luată. Doar dacă... O iubeşti atât de mult?
Lucian: Cum?! Pe cine?
Sonya: Nu te preface. Ştii bine pe cine, doar nu eşti prost. Pe cea care ţi-a adresat acele cuvinte. De aceea te-au deranjat atât de mult cuvintele ei?
Lucian: Nu, nu-i vorba despre asta.
Sonya: Atunci despre ce?
Lucian: Nu ştiu... Poate că am greşit. Trebuia să mă fi gândit mai bine înainte de a fi luat o asemenea hotărâre, însă în acele momente nu eram capabil să mai şi gândesc; nu eram în stare... Orice decizie aş fi luat, tot greşită ar fi fost.
Sonya: Atunci îndreapt-o! Ce mai aştepţi? Du-te înapoi la colegii tăi şi vorbeşte cu ei! Fiţi din nou o echipă unită, aşa cum îţi place ţie, ca o mare familie.
Lucian: Cum îmi plăcea; înainte de incidentul ăsta. Acum lucrurile s-au schimbat.
Sonya: Eşti încăpăţânat! Renunţă la orgoliul ăsta prostesc; n-aduce nimic bun.
Lucian: Nu-i deloc prostesc.
Sonya: Nu eşti sincer cu mine acum.
Lucian: Încă îmi pui la îndoială sinceritatea? Tot n-ai încredere în mine?
Sonya: Nu-i vorba despre asta, deşi nici chiar tu nu eşti întotdeauna sincer, uneori ascunzi câte ceva; probabil ai motivele tale să procedezi astfel. Nu te pot acuza de nimic, dar aş vrea să te ajut.
Lucian: Nu cred că ar fi nevoie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!