Rugăciunea din urmă

cine judecă se poate înşela
cine iartă nu se înşeală niciodată
puteţi spune orice despre mine
că sunt un visător nebun ce ţipă pe drum
printre scaieţi şi scrum
mă alungaţi şi mă scuipaţi
şi mă răniţi, mă umiliţi
dar nu îmi furaţi
ce sunt
ce am în suflet
nu, nu aştept soarele să răsară
aici, am învăţat joc şi să dansez în ploaie
pe ţărmul mării de smarald
ştii, întinderea nesfârşită a mării este o clipă
este clipa ce va veni
cândva, într-o zi
privesc marea
i-au în palme un pumn dintr-o mare
îl deschid
mâna rămâne goală
aşa e omul
dărui-ţii cele dragi
nu ştie, împărăţia e neantul mării
în care vin să se adape, suflete chinuite însetate
închisesem iubirea într-un suspin
mă ascundeam printre umbre
clopotul bate în turlă
bate a jale în lume
iubirea e izvorul, e leacul minune
o taină, o privire
privirea e mângâierea unui suflet curat
azi, pe drumul vieţii am plecat
purtând pe umeri
haina dăruită de Cristos
şi am găsit femeia...
femeie, fericirea are numele tău
nume zidit între stele
mângâiată de vraja divină
dacă îi dai iubire
ea îţi dăruie un copil
dacă îi dai o casă
ea îţi dăruie un cămin
dacă îi dai un zâmbet
ea îţi dă inima ei
când genunchii mei au atins pământul
inima a atins cerul
nu murim când murim
murim când suntem ticăloşi şi răi şi laşi
murim când am uitat să mai iubim
dă-mi ochii
să văd frumosul din oameni
dă-mi inima ce iartă
dă-mi sufletul să nu îmi pierd credinţa
să caut necuprinsul, să simt nemărginirea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noapte

dă-mi noaptea, dă-mi buzele fierbinţi
să sorb aroma pură a unui gând până la fund
dă-mi ochii tăi adânci ca marea
să mă scufund în adâncimi de dor
dă-mi trupul tău de heruvim
să-mi fie alinare şi suspin
în zilele ce curg, ce vin
eşti roza inimii curate, făclie pură în noapte
femeie, rai şi mântuire
dă-mi surâsul tău şi clipele senine
dă-mi sărutarea ta înfiorată de amor
amor sălbatic şi de dor
dă-mi clipa, dă-mi visarea
dă-mi vraja clarului de lună
dă-mi cântul tău pe ţărmul unui vis
dă-mi drumul către tine
şi fiecare pas, e pas spre nemurire
dă-mi ceasul, dă-mi durerea
dă-mi slova gândurilor tale
dă-mi inima să-mi dea de ştire
dă-mi gândurile şi şoapta fericirii
femeie, înger, demon şi destin
în noapte, printre clipe de iubire

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

e frig afară şi mă sting
plouă în cer şi lacrima doare
mă scurg şi scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în ţipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la ţărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceaţă
tot căutând un drum, o viaţă
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiţi
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristeţea şi disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe ţărm
dar ţărmul azi mai este ţărm
mă înţeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe ţărm
sunt ţărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăţ în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
paşii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârşitul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi

Dă-mi noaptea ta şi visele,
Dă-mi bucuria ce ţi-o dau,
Dă-mi dragostea-n privirea ta
Şi acelaşi dor a viselor!

Dă-mi ziua ta şi fericirea,
Dă-mi zâmbetul şi bucuria,
Dă-mi inima ca o mireasmă,
Iubitule, tu imi dai viaţă!

Dă-mi gândul meu să fie-al tău,
Dă-mi si iubirea să o am
Şi lasă-mă să fiu tot eu
Cea care cere dragostea!

poezie de Miriam Nadia Dăbău din Dor de poeme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi imaginezi că într-o relaţie de cuplu intri ca să iei de la partener, vei suferi atunci când aştepţi să primeşti şi nu ţi se dă. Dacă îţi imaginezi că relaţia de cuplu este ca să te facă fericit, vei suferi atunci când te trezeşti singur pentru o clipă şi îţi dai seama ce viaţă de rahat ai. Dacă îţi imaginezi că iubirea "se primeşte" de la celălalt, vei suferi atunci când vei uita că iubirea se "autogenerează" în fabrica din sufletul tău. Dacă îţi imaginezi că într-o relaţie de cuplu trebuie să îţi laşi deoparte libertatea, propriile nevoi, hobby-urile şi prietenii, vei suferi de fiecare dată când vei fi şantajat în numele iubirii să renunţi la tine iar la sfârşit – suferinţa supremă – când eşti părăsit pentru că eşti un om fără coloană vertebrală care a renunţat aşa uşor la propriul suflet. Iar cea mai mare suferinţă este atunci când ţi-ai format părerea despre iubire din ce spune religia, mass-media şi anturajul tău. Ai un compas perfect al iubirii în inima ta. Acolo ştii tot timpul ce e bine şi ce e rău, ştii când mergi pe un drum greşit sau unul al împlinirii, când e timpul să se încheie o relaţie sau să înceapă una. Nu asculta pe nimeni, nici pe mine, când vine vorba de iubire. Dar ascultă-ţi vocea interioară cu sinceritate brutală. Şi atunci vei ştii tot ce ai nevoie să ştii despre iubire, relaţii, îndrăgostire, fericire.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi azi, sensul vieţii mele,
Dă-mi un gând de dor purtat,
Dă-mi cununa mea de stele,
Dă-mi iubirea ce-am uitat.

Dă-mi duioasa mângâiere,
Dă-mi în palme dulce-alint,
Dă-mi a ochilor sclipire,
Dă-mi şoapte de mărgărit.

Dă-mi a vieţii mele rost,
Dă-mi sărutul tău cu sete,
Dă-mi din viaţa fără cost,
Dă-mi surâsuri alegrete.

Dă-mi din taine neştiute,
Dă-mi atingerea de mână,
Dă-mi din ochi pe cele vrute,
Dă-mi ceva ce-o să rămână.

Dă-mi azi zborul spre visare,
Dă-mi norii ce scriu pe gânduri,
Dă-mi acea iubire mare,
Dă-mi-o scrisă printre rânduri.

Dă-mi senin în vise albe,
Dă-mi a braţelor iubire,
Dă-mi sărutul florii dalbe,
Dă-mi tărâm spre nemurire.

Da-mi somnul pe braţul lumii,
Dă-mi sclipire-n loc de lacrimi,
Dă-mi lumina cald-a lunii,
Dă-mi iubirea fără patimi.

Dă-mi speranţa către mâine,
Dă-mi iubirea ce-am sperat,
Dă-mi lumina care vine,
Dă-mi din toate, am meritat.

Dă-mi să pot să dau la toţi,
Dă-mi iubirea Ta Celestă,
Dă-mi să las şi la nepoţi,
Dă-mi ce tot nu se contestă.

Dă-mi cărări de viaţă lungă
Dă-mi din bunătatea Ta,
Dă-mi iubire să-mi ajungă,
Dă-mi, de Tine n-oi uita.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice ai da unei femei, ea îl va îmbunătăţi. Dacă îi dai o casă, ea îţi va da un cămin. Dacă-i dai alimente, ea îţi va da hrană. Dacă-i dai un zâmbet, ea îţi va da inima ei. Ea înmulţeşte şi sporeşte tot ce i se oferă.

citat din William Golding
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul negru

Crinul negru
Bate vântul, bate ploaia, bate inima de piatră
Lasă-mi sufletul si gândul, cânta-mi iarăşi la vioară
Bate drumul dă-mi cărarea dă-mi o lumânare albă
Dă-mi o muză dă-mi un gând dă-mi iubirea dragă doamnă.

Cântă mutule cântă şi dă-mi sunet că sunt surd
Cântă soare cântă stele cântă lună in amurg
Scoate sabia din rană scoate! rănile să mi le ung
Pleacă tu iubito pleacă lasă-mi visul muribund.

Lasă cimitire spaţiu pentru tine vin plângând
Viaţa este viza noastră pentru moartea din pământ
Laşi tu cimitire ciorile, laşi groparul hoinărind,
Lasă-mi ultima dorinţă, crinul negru pe pământ.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Tofan Marius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce eşti?

Eşti domn, eşti sclav, dar şi stăpân,
mă iartă dacă îţi greşesc,
când gândurile se opresc
în calea vietii, când nu eşti!

Nu te-nţeleg de ce îmi vrei,
iubirea când nu poţi s-o dai
eşti domn, eşti sclav, dar şi stăpân,
dar nu eşti singur pe påmânt!

Când îţi vorbes nu vrei s-asculţi,
cuvintele mi le opreşti
te ştii de domn, dar eşti şi sclav
iubirii ce o porti şi-o dai!

Când îmi săruţi privirea
văd bolta cerului de sus,
un amalgam de stele mari
ce-mi mângâie iubirea!

Eşti domn, eşti sclav, dar şi stăpân,
te vreau aşa în viaţa mea
deşi mi-e greu să înteleg
cât de serios mă porti în ea!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aş fi
decât o adieră tristă în vânt
dimineţile vor fi tăcute şi pustii
nu mă întreba femeie azi nimic
voi rătăci în gol pe ţărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar odată
o ielă dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat, ai trecut
azi nu mai strâng la piept privirea
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin tristeţi, sufletul meu arde
mă apasă
tu azi eşti tu
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aş fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aş căuta în paşii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorţii
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în braţe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea şi crud e destinul
eu mor la ţărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer, de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
tu eşti steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aştepta pe ţărm în fiecare noapte
să-ţi simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul e lacrimă, e blestem
dacă tu ai pleca, aş fi nălucă în cer
învăluit în ceaţă
privesc valurile ce ţipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, plâng
în obsesia unui vis ucis
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aştepţi dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte şi pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată mare
tu unde eşti, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi aşeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Nu are nici un rost să fugi de Iubire.
Tot ce mintea îţi spune, este doar amăgire.
Mintea funcţionează după programe de supravieţuire
Şi îţi aduce argumente de ocrotire.

Mintea ia decizii documentate pe experienţele tale toate,
Respectă reguli de oameni inventate,
Te împinge să faci activităţi automate,
Dar, te reţine de la trăiri adevărate.

Inima, te ţine cu grijă în viaţă,
Are un creier, cu care îţi dă povaţă,
Îţi scoate oameni noi în faţă,
În tainele Iubirii, te iniţiază.

Inima, îţi bate cu putere când emoţia este atât de mare,
Că abia te mai ţii pe picioare.
Dă drumul fluturilor din stomac, să zboare,
Să îţi găseşti Iubirea, la orice depărtare.

Inima, este conectată printr-o cuantă energetică,
La inima Iubirii tale, multaşteptată.
Conexiunea nu poate fi desfăcută,
Ea poate fi doar, prin dragoste refăcută.

Dragostea, inimile pline de iubire le uneşte,
Doruri lungi şi grele potoleşte,
Iubirea cuantică o împlineşte,
Suflete pereche, într-un surâs contopeşte.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masă cu un heruvim

Ades privirea noi ferim
Şi când murim, şi când iubim.

Rămâne colbul scuturat,
Ca pe morminte-n ţintirim.

Deşi-nvăţăm, de mici copii,
În suflet, gingaş, să privim,

Cu fiecare pas călcat
Săpăm un şanţ, ce nu dorim

Să ţină, poate,-n matca sa,
Tot ce-am uitat cândva să fim.

Nu cred că timpul ştie calea
De-a ne întoarce, dar fugim

Înspre minutele în care
Dorim, iubim şi-apoi murim.

Pe Steaua Nordului jucăm
Busola-n care poposim

Şi într-un orizont de fum
Pe noi, apoi, ne regăsim,

Dar poate este prea târziu
La masă cu un heruvim.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e prima iubire

Adieri de primăvară,
Aşa-s primele iubiri.
Îţi fac inima amară
Şi-n suflet dezamăgiri.

Când uşor te-îndrăgosteşti,
Tânăr, la prima vedere,
Îţi pare că împlineşti
Tot ce inima îţi cere.

Când credeai c-ai întâlnit
Femeia visurilor tale,
Îţi dai seama c-ai greşit
Şi că iubirea asta doare.

Disperat, descumpănit,
Nu mai eşti în eul tău.
Crezi că totul s-a sfârşit,
Că orice bine e rău.

Iubirea se reaprinde.
Mintea ta e luminată.
Altă vrajă te cuprinde
Şi poate fi minunată.

Ai stare angelică
Inspirată de iubire,
Din fire platonică
Trăieşti multă fericire.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ntoarce roata...

Uita-te-ar relele, iubite, că ai uitat, să-mi dai de veste
În noaptea dintre ani şi cine, te-a monopolizat şi peste
Numărul meu de telefon, trecut-ai ca un vânt pribeag,
Când eu te-mbrăţişam în gând de dor ghebos şi-atâta drag?

Vreo blondă te-a ademenit şi ţi-a turnat în vin uitare
Şi mintea ţi s-a zăpăcit şi vin acum cu o-ntrebare:
Aşa de slab pentru-o cocotă, renunţi la mine, să mă suni
Şi-n inima ta, o ispită dintre atâtea fufe-aduni?

Credeam că-ţi sunt partidă bună, că m-ai chemat să stau la tine,
Să las în urmă ţărmul mării şi să mă mut, să-mi fie bine
Printre olteni, pe la Craiova, aşa mi-ai spus şi te-am crezut.
Vai, mie, de făceam eu pasul, acuma ce aş fi făcut?

Te-ai dat la fund precum ţiparul şi te-ai ascuns de-a mea iubire,
Dai cu piciorul la noroace şi calci pe cord şi fericire.
Şi cu-n surâs parşiv de demon îmi spui că-s aprigă şi rea,
Dar, tu cum eşti, măi, bărbăţele, când fugi de-mbrăţişarea mea?

Ei, lasă, ţi-o veni de hac şi-o să te fac şi de ruşine,
Când, fără voia ta, să ştii, o să-mi fac vânt cândva, spre tine
Şi să te văd atunci, băiete, cât ai să poţi să minţi şi cum,
Mă vei convinge că bat câmpii, când te-oi prinde cu fufa-n drum?

Plâng eu acum pentru-amândoi, dar va veni şi vremea mea,
Când îţi voi da ploaia-napoi, să plângă şi inima ta...

pamflet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

sunt pribeagul rătăcit printre voi
un suflet lovit, apoi strivit
e inutil şi trist aici
în lumea celor care nu cuvântă
e multă jale şi durere
copii plâng pe străzi amputate
familii se destramă
se poate...
sigur se poate
în ţara care nu mai este
nu am aflat nimic
ce să aflăm
când nimic nu căutăm
îndurăm în neştire
fără a da de ştire
să dăm de ştire cui
nu avem cui
mai bine poţi
să o pui în cui
al cui
ce întrebări tu pui
murim în fiecare zi
puţin câte puţin
noroi în noi, gunoi în voi
pulberi pe drum, strigoi acum
strivim frământări
oare mai suntem noi
suntem praf în vânt
purtat aiurea pe pământ
uneori ne aşezăm
la masa sorţii
să bem pelin cu morţii
în cană e cucută şi venin
de ce să vin
în lacrimi şi suspin
uitat-am marea albastră
ne acoperim cu ţărână... nu
biet suflet rătăcit în lumea asta mare-mare
în care totul este de vânzare
sau poate mi se pare
hei, cât dai pe fiecare
nu's tânăr
nici bâtrân
suflu tăciunii unei vieţi
de care nu am azi habar
uneori ocrotesc lumânarea stinsă
de ură, minciună şi păcate
o viaţă într-o rimă, o lume în ruină
păşesc prin colbul vieţii şi întreb
Doamne, de ce m-ai trimis printre ei
mai am în mână doar o pană

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi

Mai dă-mi Doamne şi azi putere
Să-mi duc necazul şi durerea
Şi bucuria să n-o uit,
Căci ştii, că eu iubesc mai mult.

Când dimineaţa mă trezesc
Văd cerul albastru si mi-e drag,
Că-n noua zi de viaţă pot
Să-mi bucur sufletul de dor.

Zâmbesc la soare jucăuş
Şi roua în căus o strâng,
Îmi umplu braţele de flori,
Şi fericită îţi zâmbesc.

E scumpa viaţa chiar de-i grea,
Eu singurică doar cu ea
Te port în sufletul şi mi-e bine,
Când văd şi alţii ca şi mine.

Mă rog şi pentru ce-o să fie,
Putere să ne dai, e bine
Iar pentru mine-ţi cer în plus
Să-mi dai iubire îndeajuns!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi răgaz

Dă-mi răgaz a înţelege,
Tot ce-mi pare curios,
Noua literă de lege
Şi trecutul... dubios.

Dă-mi răgaz a tot cuprinde
Ce aş vrea şi îmi doresc,
Până unde pot întinde,
Taina unui... te iubesc.

Dă-mi răgaz a îţi atinge
Vise, doruri şi plăceri,
Când lumina se va stinge,
Peste clipele de ieri.

Dă-mi ragaz a şti nimicul
Şi trecutul şi păcatul
Când să pot opri ibricul,
Să n-ajung şi eu, ca altul.

Dă-mi răgaz a fi iubire,
Nesfârşită şi nebună,
Ca o frunză-n rătăcire
Pe-aripă de vânt, stăpână.

Dă-mi răgaz... măcar o clipă,
Să mă-nchin şi să descânt,
Neputinţa care ţipă,
În al buzelor cuvânt.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aş fi
decât o adieră tristă pe pământ
dimineţile vor fi tăcute şi pustii
nu mă întreba vântule azi nimic
voi rătăci în gol pe ţărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar o dată
o fată dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat pe alt meleag
azi nu mai strâng la piept privirea
nu mă vei mai aştepta iubito în prag
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin dureri, sufletul meu arde
mă apasă
tu cine eşti
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aş fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aş căuta în paşii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorţii
păşind la pas pustiu cu morţii
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în braţe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea şi crud e destinul
tu mori la ţărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
erai steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aştepta pe ţărm în fiecare noapte
să-ţi simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul mi-e lacrimă, blestem
dacă tu ai pleca, aş fi nălucă în cer
învăluit în ceaţă
privesc valurile ce ţipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, urlu, plâng
în obsesia unui vis ucis
dar nu mă aude decât umbra
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aştepţi dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte şi pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată o mare
tu unde eşti, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi aşeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ciobul de oglindă

În ciobul de oglindă din vitrină,
Îmi văd înfăţişarea mohorâtă.
Se zbate-n ochi fărâma de lumină.
Oglinda-mi spune: nu plânge! Ascultă!

În mine este clopotul de valuri
Şi un ocean de vieţi ce s-au unit.
Priveşte în adânc! Printre coclauri,
Un zmeu rapace viaţa ţi-a pândit.

Ţi-e părul nins de griji şi alb ca neaua...
Tu priponeşte-ţi lacrima sub pleoape.
Vine un înger, cum e catifeaua,
Clipele vieţii să ţi le adape.

Ai prins în păr un strop de-nţelepciune,
Un zâmbet, o iubire şi-un sărut,
Tu eşti ca o prinţesă fără nume
Şi ai uitat pe-aici când ai trecut.

Dă-mi mâna ta! M-ai ferecat în gânduri
Şi vrei, femeie, azi, să mă alungi?
Sunt doar un foşnet printre ploi şi vânturi.
Sunt umbra ta! Nu vei putea să fugi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!