Pot porni din nou la drum

Azi nu mai mă doare nimica.
Inima îmi bate tica-tica.
Simt că sunt sănătos tun.
Pot porni din nou la drum.
Drumul vieţii este lung.
Eu sunt gata să-l parcurg.
Tu, suflete, mă însoţeşti?
Mai vrei să călătoreşti?
Dacă da, vino cu mine
să-împlinim ce-am început.
Să trecem prin astă lume
optzeci de ani şi mai mult.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt cel mai bogat

"Numai bogăţia spiritului este adevărata bogăţie; celelalte bunuri pricinuiesc mai mult nenorocire." (Lucianus)

Eu sunt cel mai bogat pe lume
Când sunt întreg şi sănătos
Când port în mine un nou nume
Când am iubire, sunt milos.

Când pentru altul nu fac glume
Când de dreptate sunt setos
Eu sunt cel mai bogat pe lume
Când sunt întreg şi sănătos.

Când nu iubesc a răutăţii spume
Eu sunt un vas ce-i valoros
Comoara neevaluată-n lume
Urmaşul demn a lui Hristos.
Eu sunt cel mai bogat din lume.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de secunde

Secunda zero-iată Abea de m-am născut!
Pe lungul drum al vieţii mă aflu la-nceput
Nu ştiu a zice "mamă" şi nu privesc la stele
Sunt alţii care poartă de grijă vieţii mele.

Secunda trei - mă strădui a scrie şi-a citi
Şi-alerg prin curte raţe şi curci cu alţi copii.
De-s programat din ceruri optzeci de ani s-apuc
Am patru ani acuma şi mult o s-o mai duc.

Mustaţa-i încă mică, dar timpul trece, trece
La treişpe ani ş-o ţâră sunt la secunda zece.
Cu încă cinci secunde ce-s transformate-n ani
Când ceasul bate sfertul am douăzeci de ani.

Şi cum la vârsta asta prin toate vesel treci
Îmi pare că minutul nu se va scurge-n veci!
Nu mai privesc la ceasuri-oricum nu am deloc -
A mea e toată lumea şi-n toate am noroc.

Când, după multă vreme şi doar aşa-ntr-o doară
Pe ceas mi-arunc privirea, văd limba cum coboară
Îmi intră-parcă-n ciudă-prin piele şi prin oase
Şi nu se mai opreşte decât la cifra şase!

Şi asta doar o clipă ce iată, s-a şi dus!
Apoi, cu multă râvnă o ia din nou în sus!
Oricum, mai este vreme şi încă-mi este bine
Deşi se-ndreaptă-n grabă şaizeci de ani spre mine!

Până să bag de seamă cum vine "chestiunea"
Hop! Limba-i la trei-sferturi şi-ncepe slăbiciunea!
Îmi intră frigu-n oase şi parcă mult mai greu
Ca altădată umblu - şi-i zloată mai mereu.

Iar raţele ce-odată le alergam prin curte
Acuma stau pe varză - iar mesele-s mai scurte!
Atent să nu alunec, fac pasul tot mai mic
Şi capăt tot mai tare alură de bunic!

- Mai ţii tu minte oare, de unde ai plecat?
De la secunda "zero" - o clipă unicat!
Big-Bang-ului de-atuncea, Big-Crunch să-i corespundă
Acum când ceasul bate şi ultima secundă!

Trecut-au anii tineri, pierduţi printre castani
Săgeata-i chiar la ţintă - căci ai optzeci de ani!
Optzeci de ani şi Stixul stă gata să-ţi inunde
O viaţă comprimată în şaizeci de secunde!

poezie de Mihail Mataringa
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olăneşti

Oricât de mult călătoreşti,
În lume nu mai găseşti,
Un oraş mai pitoresc
Ca în plaiul românesc.

O aşezare de munte,
Gata vântul să înfrunte,
Lângă Vâlcea întâlneşti.
E staţiunea Olăneşti.

Aici, brazii-ţi dau răcoarea,
Izvoarele-ţi dau vigoarea.
Aer curat zi şi noapte,
Te bucuri de sănătate.

Dacă munţii îi priveşti,
De peisaj te-ndrăgosteşti,
Şi, zău, că vrei să locuieşti
În staţiunea Olăneşti.

poezie de Dumitru Delcă (19 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe, de ce treci?

Tinereţe, de ce treci?
De la mine, unde pleci?
Încotro vrei să apuci?
La cine vrei să te duci?
Crezi că vei găsi mai bine
Ca în inimă la mine?
Eu în suflet te-am primit,
Şi acum tu mai părăsit.
Dacă rămâi, eu te-aş ţine
Optzeci de ani şi mai bine.
Te rog nu mă părăsi!
Frumuseţea nu-mi păli!
După cum vezi, te iubesc.
De rămâi, îţi mulţumesc!

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

catren de Demostene Botez din Amiază de vară
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău de copilă

Zâmbetul buzelor tale
M-au fericit de multe ori.
Acum nu-mi mai ieşi în cale.
Degeaba te aştept în zori.

Zâmbetul tău de copilă
Prea de vreme-a dispărut.
De mine n-ai avut milă,
Nu mi-ai dat niciun sărut.

Astăzi, rătăcind prin lume,
Multe fete îmi zâmbesc.
Dar mai mult decât pe tine,
Pe niciuna n-o iubesc.

Vraja zâmbetului tău
Ce m-a fericit cândva,
Acuma e chinul meu.
Fără tine, nu pot sta.

Te rog, vino lângă mine!
De-acolo, de unde eşti.
Din nou să ne fie bine,
Din nou, fată, să-mi zâmbeşti.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoie am de tine, tată

Îmi mai este dor de-o zi,
De-o zi ce-a fost, şi nu mai vine...
Şi ştiu c-aproape nu-mi poţi fi,
Şi ştiu c-aproape nu-s de tine.

M-ai părăsit de copiliţă...
Eram micuţă, te iubeam...
Şi nu credeam că-i cu putinţă
Peste-o zi să nu te am.

Aveam planuri performante
Ambii de realizat,
Însă tu-ai uitat de toate
Şi-n altă lume ai plecat.

Am nevoie-atât de mult
Să te am şi azi cu mine,
Să te văd, să te ascult
Şi să fiu mereu cu tine.

Cinci ani aştept doar să-ţi văd chipul
În zile mari şi-n nopţi târzii,
Dar am înţeles cu timpul
Că te-ai dus şi nu mai vii.

Ai lumea ta – eternitate,
Eu lumea noastră o mai am,
Dar inima în piept îmi bate
Când fulgii îmi lovesc în geam.

Ştiu că vin din cer, din zare,
Poate tu chiar mi-i adii...
Când simt pe creştet fulgul moale
Poate cu mâna mă mângâi...

Poate azi tu zbori prin stele,
Mă însoţeşti când îmi e greu,
Îmi împleteşti în drum mistere
Ce nu le înţeleg nici eu...

Mă ridici la culmi înalte
Şi-mi dictezi chiar orice pas,
Să deschid uşi neumblate
Pentru visul meu de azi...

Îţi mulţumesc că eşti cu mine
Şi mă-nchin spre-ntreaga soartă,
Dar nevoie am de tine,
Să fii şi azi cu mine, tată!

Să mă cuprinzi la piept fierbinte,
Să-mi oferi un sfat în dar,
Să mă alinţi ca un părinte
Şi să mă cerăi de-i necesar...

poezie de Diana Enachii (5 aprilie 2005)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la tinereţe...

De la tinereţe
până la bătrâneţe,
drumul e destul de lung,
dar nu mă plâng.
Măsurat în ani,
sunt optzeci la număr.
Măsurat în bani,
n-am avut să număr.
Greutăţi în viaţă,
multe am avut.
Le-am privit în faţă
şi am renăscut.
Scopul vieţii mi-a fost clar:
să-împlinesc dorinţi avute.
Lupta n-a fost în zadar.
Acum am bucurii multe.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să preţuim

Bunul simţ, loialitatea,
tot omul să preţuiască.
Adevărul, demnitatea,
în viaţă să-l însoţească.
Trăim puţin pe-această lume.
Cel mult vreo optzeci de ani.
De sus, cineva ne spune:
"Nu-ţi dori să ai mulţi bani".

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când treci de optzeci de ani

Când treci de optzeci de ani
simţi cum pleacă sufletul.
Încet, încet şi an de an
se scurtează umbletul.
Nu mai mergi la horă-n sat,
nunta nu mai e de tine.
Ai sufletul apăsat
de bătrâneţea ce vine.
Gândul la copii te duce,
cu amintiri te hrăneşti.
Răzimat între uluce
către ceruri, lung priveşti.
Picioarele ţi se-înmoaie,
cazi. Rămâi fără de zile.
-Ce faci acolo, tataie?
strigă un copil la tine.
Sus, la bunul Dumnezeu
sufletul s-a înălţat.
Dacă nu ai fost ateu,
de păcat vei fi iertat.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bolnav

Azi nu mai fumez,
Nici nu mai visez
Şi nici teatru nu mai pot juca.
Sunt golit de tine
Şi scârbit de lume,
Ca un biet orfan,
Ca un biet golan.
Nu mai pot trăi,
Nu mă mai trezi.
Patul parcă-mi zboară,
Mă trezesc la gară
Şi te-aştept deşi nu vii nicicând.
Sunt bolnav,
Complet, complet, bolnav.
Când mamă m-ai pierdut în noaptea mare
Şi m-ai uitat singur în disperare.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Nu ştiu unde sunt
Şi nu plec niciund'
Viaţa asta o duc de vreo doi ani.
Eşti un foc târziu,
Eu, un peşte viu
Ce se zbate pe uscat
Sub jarul tău,
Mă simt istovit,
Sunt prea obosit,
Nimic nu mă mai face fericit.
Când "ei" sunt acasă
Cu moartea la masă
Beau tot whiskey-ul ce-a ramas în bar.
Vapoarele mele
Ce purtati drapele,
De ce nu mă puteţi lua cu voi?
Sunt bolnav,
Incurabil, bolnav,
Versuri moi şi line
Îmi cântă prin vine
Până cad ca o pasăre moartă-n drum.
Tu mă avizezi, de cânt mă privezi,
Îmi răpeşti talentul, fără remuşcări.
Dragoste ce-ai fost,
Nu, nu mai ai rost,
Sunt mai singur astăzi ca oricând.
Ascult ca un prost,
Muzică pe post
Ascult din nou vocea mea, cântând.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Cum mi-ai putut fura cântecul?
Cum mi-ai putut rupe sufletul?
Versul, inima.
Da, sunt bolnav,
Dar stau pe baricade şi aştept mereu
Ceva, chiar dacă sunt bolnav.

cântec interpretat de Serge Lama, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între azi şi demult

te ascult cel mai mult când tu taci şi exişti
când mai crezi c-am rămas doi copaci pesimişti
tu trăieşti cel mai mult în prezentul ocult
şi mă cauţi mereu între azi şi demult

pe aceleaşi alei sunt un biet menestrel
sunt o salvă de tun într-o piele de miel
nu mai sunt ca un om nici copac nu mai sunt
sunt un tropot de cal cu potcoave de vânt

te iubesc mai acut când prin ploi te dezbraci
şi te-mbraci cu finalul câmpiei de maci
nu mai ştiu nici ce eşti nu mai pot nici să mint
cât de mult te-am urât cât de mult te-am iubit

sunt o brumă de toamnă pe-o frunză de crin
m-ai rugat să te mângâi pe coapse puţin
şi prin umbra înalt-a pădurii de tei
suntem trupuri de foc şi ne pasc nişte lei

nu mai sunt ca un om şi nici cal nu mai sunt
sunt un dangăt de clopot căzut pe pământ
sunt o toacă de lut care bate tacit
dinspre minus nimic înspre plus infinit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când fac suta, îi aştept

Am purtat timpul cu mine
Aproape optzeci de ani.
Lumea spune c-arăt bine
Şi-mi urează "la mulţi ani".

Cu stimă şi cu respect
Le urez şi eu de bine.
Când fac suta, îi aştept
Să petreacă lângă mine.

Urarea îmi dă speranţă
Să pot crede-n viitor,
Că mai am timp pentru viaţă,
Că mă vor în preajma lor.

De-acum îi înştiinţez
Că atunci o să-i cinstesc.
Că viaţă lungă le urez,
Din suflet le mulţumesc.

poezie de Dumitru Delcă (27 iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vorbiţi de mine

O să vorbiţi de mine
la timpul trecut.
O să vorbiţi de mine
că n-am făcut ce-aţi vrut.
O să vorbiţi de mine
c-am fost un om nervos.
O să vorbiţi de mine
c-am fost un păcătos.
Voi nu aveţi dreptate.
Ba chiar mai mult ca mine,
v-adăugaţi păcate.
Vă faceţi de ruşine.
Cu minte înţeleaptă,
prin ceea ce-am făcut,
Am mers pe calea dreaptă,
la nimeni n-am cerut.
Am reuşit în viaţă,
mă simt om împlinit.
Cu mintea mea isteaţă,
acum sunt fericit.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea din urmă

cine judecă se poate înşela
cine iartă nu se înşeală niciodată
puteţi spune orice despre mine
că sunt un visător nebun ce ţipă pe drum
printre scaieţi şi scrum
mă alungaţi şi mă scuipaţi
şi mă răniţi, mă umiliţi
dar nu îmi furaţi
ce sunt
ce am în suflet
nu, nu aştept soarele să răsară
aici, am învăţat joc şi să dansez în ploaie
pe ţărmul mării de smarald
ştii, întinderea nesfârşită a mării este o clipă
este clipa ce va veni
cândva, într-o zi
privesc marea
i-au în palme un pumn dintr-o mare
îl deschid
mâna rămâne goală
aşa e omul
dărui-ţii cele dragi
nu ştie, împărăţia e neantul mării
în care vin să se adape, suflete chinuite însetate
închisesem iubirea într-un suspin
mă ascundeam printre umbre
clopotul bate în turlă
bate a jale în lume
iubirea e izvorul, e leacul minune
o taină, o privire
privirea e mângâierea unui suflet curat
azi, pe drumul vieţii am plecat
purtând pe umeri
haina dăruită de Cristos
şi am găsit femeia...
femeie, fericirea are numele tău
nume zidit între stele
mângâiată de vraja divină
dacă îi dai iubire
ea îţi dăruie un copil
dacă îi dai o casă
ea îţi dăruie un cămin
dacă îi dai un zâmbet
ea îţi dă inima ei
când genunchii mei au atins pământul
inima a atins cerul
nu murim când murim
murim când suntem ticăloşi şi răi şi laşi
murim când am uitat să mai iubim
dă-mi ochii
să văd frumosul din oameni
dă-mi inima ce iartă
dă-mi sufletul să nu îmi pierd credinţa
să caut necuprinsul, să simt nemărginirea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui pensionar optimist

"Deşi sunt coşcogeamite bărbat,
Înalt, voinic, destul de arătos,
La pensie-am ieşit anticipat
Şi, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Îmi creşte tensiunea în artere,
Iar pulsul mi-e la limita de jos,
Să urc pe scări eu nu mai am putere
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Colesterolu-mi este ridicat
De-o cârjă mă susţin când merg pe jos
Mi-e greu cu diabetul zaharat
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

La ochi am dobândit o cataractă,
Pe toate-n jur le văd acum pe dos,
Iar muşchii feţei nu se mai contractă
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Sunt surd acum de ambele urechi
Şi nu aud, chiar de-mi vorbiţi frumos,
În spate mă mai ţine-un junghi mai vechi
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

De-o vreme mă cam supără prostata,
Mi-e sexul fleşcăit, cândva fălos,
De băutură mi-e ficatul gata
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.

Bojogii mei sunt negri de tabac,
Am paraziţi în intestinul gros,
Am patru operaţii la stomac
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!

Reumatismul zburdă prin ciolane,
Când plouă simt că-mi trece os prin os,
Îmi fac ades varicele şicane
Dar mulţumesc, sunt bine, sănătos,

Acum, scuzaţi, închei a mea misivă
Ce sper c-o să vă fie de folos,
Că sunt la terapie intensivă...
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!"

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine toamna

De fiecare dată când toamna vine-n mine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieţii şi văd atât de bine
Ce-am vrut să fac în viaţă şi, azi, ce-abia mai sunt!

Am vrut din piatră tare să modelez statuie
Iubirii. Şi un templu am vrut ca să-i zidesc,
Să tai spre templu trepte pe care să se suie
Îndrăgostiţii vremii, toţi cei ce se iubesc.

Mi-e gura, azi, amară de-atâta amăgire!
N-a mai rămas nimica, nimic din tot ce-am vrut.
Tot ce-am clădit cu trudă, surpatu-s-a-n neştire
Şi visul, azi, mi-l sprijin pe mucezitul lut!

Unde a fost statuia, se cască-o groapă-adâncă,
Unde zidiri de templu, se-ntind prăpăstii rând!
Doar treptele rămas-au, pe care mai urc, încă,
Toţi amăgiţii vieţii, acei ce mor sperând!

......................................................
De fiecare dată când toamna tristă vine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieţii şi mă întreb în mine:
Dacă surpat e totul, eu, totuşi, cum mai sunt?

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Plânge cerul şi pământul,
Soarele nu mai luminează,
Nu mai bate vântul
Cel cald de la amiază!

Oamenii sunt orbi
Şi merg pe drumul fără de întoarcere,
Chiar dacă vor să facă ceva,
Nimic nu mai pot face!

Căci lumea asta moare
Şi alta-n locul ei să va naşte,
Ca Hristos în zi de Paşte.

poezie de Vladimir Potlog (27 aprilie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să poţi să dăruieşti ceva, e nevoie să posezi ceva. Fie că sunt lucruri materiale dar mai ales emoţionale, psihologice sau spirituale, nu putem dărui decât din ce avem şi mai mult aş spune eu, este firesc să dăruim din surplusul nostru. În avion, prima oară îmi pun masca de oxigen mie şi apoi copiilor pentru că dacă eu îmi pierd cunoştinţa şi copiii sunt prea mici să poată face această operaţiune singuri, murim toţi. Cu alte cuvinte, ca să pot ajuta pe cei neajutoraţi, prima oară trebuie să mă pot ajuta pe mine. Astfel, avem un aparent paradox. Dacă sunt egoist, mă izolez şi devin nefericit şi pierd sensul vieţii. În acelaşi timp sensul vieţii este dăruirea (vocaţia) dar nu pot să dau fără ca eu să am. Aşadar, la început e nevoie să îmi asum o anumită doză de egoism ca să pot deveni cu adevărat altruist.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obosit de-atâta vreme

A văzut lumina zilei
cu optzeci de ani în urmă.
Azi, prizonier al milei,
glasul lui nu mai răsună.

Obosit de-atâta vreme
petrecută pe pământ,
De moarte el nu se teme,
cum nu se teme de vânt.

Un unghi drept este bătrânul,
orientat către pământ.
Caută cu ochii drumul
care-l duce spre mormânt.

Părăsind lumina vieţii,
intră în altă lumină.
Lumina Eternităţii,
unde-i linişte deplină.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!