Ultimul prim ajutor

Printr-o plagă temporală tăinuită...
năvăleau gânduri mai puţin cunoscute,
ce descompuneau definitiv lumina,
ca într-o apocalipsă a înţelegerii noastre.
Strigătul meu era, doar o lipsă de zgomot.
Pe tine te durea în cot!
Eu strigam alergând, îndreptându-mă,
spre o adresă tot mai confuză.
Am acumulat prea multe slăbiciuni,
ca să-mi pot striga dreptul la melancolie,
într-o aşteptare transformată-n destin.
Pe tine te durea în cot!
Era zona unde ne ignoram reciproc,
în diverse jocuri de descurajare, gesturi false,
sau responsabilităţi fără zâmbetul zilei,
într-o tactică de convieţuire
cu formare,
de riduri veşnice.
Pe tine te durea în cot!
Nu mai ştiam ce să fac.
Eram tare bulversat.
Ţi-am luat încet cotul,
l-am sărutat,
l-am pansat,
şi-apoi
am exersat împreună zâmbetul,
în faţa oglinzii.

Nu toţi cei care rătăcesc sunt pierduţi!

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După divorţ

Era proastă şi vulgară
Şi-o durea de mine-n cot!
D-aia am şi dat-o-afară...
Cu apartament cu tot!

epigramă de Gheorghe Belei din Palatul de Justiţie (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem optimist

Chiar de când se varsă zorii,
Toată ziua, peste tot,
Plâng, în cor, conducătorii,
Că îi doare rău în cot.

Plânsu-i fără de hotare,
Lacrimile-s peste tot,
Plânge şeful cel mai mare,
Că îl doare rău în cot.

Cu destin profund aparte
Şi vizibili doar la vot,
Noi, românii, stăm de-oparte,
Nu ne doare nici în cot!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De va durea poemul
Care te simte-n tâmple
Ucide tu blestemul
Să nu se mai întâmple.

De va durea şi gândul
Care te simte-n vers
Iubeşte tu cuvântul
În piept prin Univers.

De va durea sărutul
Care te simte-n puls
Compune-i Infinitul
Să uite şi de plâns.

De va durea inima
Care te simte lin
Ucide tu iubirea
Să plec, să nu mai vin...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune ca la moaşte

Cu partidul vechi, pe val,
Mă durea cam peste tot;
Cu partidul liberal,
Nu mă doare nici în cot!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergând după tine

Alerg ca un nebun după tine,
Sau după umbra ta.
Fug după raza de lumină ce vine,
Să fiu mai aproape de inima ta.

Mă aflu într-o cursă nebună,
între umbra ta şi raza de lumină.
Gânduri şi vise sublime
Mai cred că pot ajunge la tine...

O umbră alergând
Spre o rază de lumină...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea pare un tot, dar nu sunt decât miliarde de segmente care stau cot la cot.

aforism de Harry Ross (8 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile şi F.M.I.-ul

Constat acum, cu mult temei,
Că-s adevăruri cot la cot:
Prin F. M. I. şi prin femei,
Obţii puţin… şi-apoi pierzi tot.

epigramă de Gheorghe Rădac din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece şi pustie!
Nu mai credeam în viaţă, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai ştiam ce-i zâmbetul, eram o dimineaţa stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar şansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viaţa tot mai goală în faţa mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu ştiu cât aş putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot şi să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Şi-n nopţile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aş fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Şi mă dori, o durere atât de surdă, aş ţipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar şi pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi şterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

timpul se voala în trecăt
era atât de întuneric în odaia goală
clipele fugeau, eu tăceam zăcând
într-o odaie tristă
eram beat, îngrozitor de beat
nu am înţeles, deci am rămas
am rămas eu cu ea sau cu sticla
era goală ea într-o odaie tristă
unde era sticla, căutam în gând
pe pereţi atârnau gânduri răvăşite
apoi a venit dimineaţa, zâmbeai
chipul suav l-am sărutat în zori
am alungat somnul ce izbea obosite pleoape
plecând în doi către noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău de copilă

Zâmbetul buzelor tale
M-au fericit de multe ori.
Acum nu-mi mai ieşi în cale.
Degeaba te aştept în zori.

Zâmbetul tău de copilă
Prea de vreme-a dispărut.
De mine n-ai avut milă,
Nu mi-ai dat niciun sărut.

Astăzi, rătăcind prin lume,
Multe fete îmi zâmbesc.
Dar mai mult decât pe tine,
Pe niciuna n-o iubesc.

Vraja zâmbetului tău
Ce m-a fericit cândva,
Acuma e chinul meu.
Fără tine, nu pot sta.

Te rog, vino lângă mine!
De-acolo, de unde eşti.
Din nou să ne fie bine,
Din nou, fată, să-mi zâmbeşti.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restrişte

La mesele ospeţelor de azi
Nu mai eşti cea dintâi,
Ca altădată,
Eşti cerşetoarea tuturor,
Eşti contestată,
Din graţiile celor mari decazi.

Desculţă umbli,
Pâinea ţi-o cerşeşti,
Tălpile sunt de tot o carne vie,
Îţi pune piedici orişice netot,
Nici banii nu-ţi ajung pentru hârtie...

Şi eu sufăr cu tine cot la cot,
Aceeaşi umilinţă, Poezie!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te...

Te iubesc!
Şi te iubesc atât de tare
Că mă doare!
Întâi m-au durut două coaste,
Gândindu-mă la aspectul relaţiei noastre.
Apoi m-a durut un ficat
Eu eram maritată, tu erai însurat.
Dar iubeam ochii tăi, gura ta
Numai când te priveam, sufletul mă durea.
Fruntea de mă durea, îmi spuneam ne-ncetat:
Eu chiar sunt măritată, tu chiar eşti însurat!
Iar astăzi dacă-ţi scriu, e doar pentru a afla
Când ştii toate acestea, te doare undeva
Sau îţi trăieşti cu tot cu dureri de ficat,
Viaţă aşa cum e, de bărbat însurat?
Şi-ţi faci bagaju-n lipsă să fugi în ţări străine,
Că viaţa s-a jucat şi te-a-nsurat cu... mine.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumurile noastre...

Cot la cot cu-aleşii ţării,
Am pornit pe-un drum imens;
Ei -în sensul bunăstării,
Noi, ceilalţi, pe contrasens.

epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ananghie

Mergând de unul singur, pe islaz,
Un şoricel a încercat să treacă
Pe sub un gard şi-a dat de un necaz:
Alunecă-ntr-o balegă de vacă.

Simţind că-ncepe-ncet să se scufunde,
Credea că nu mai are cum să scape
Dar i-a zărit, venind de nu ştiu unde,
Pe-amicii lui, atâta de aproape.

Se aştepta sărmanul şoricel
Ca ei, grăbiţi, să pună cot la cot,
Spre a-l salva, dar au păşit pe el
Şi l-au băgat, în balegă, de tot.

Morala e uşor de sesizat:
Când dai de un necaz, acela care
Eşti sigur că te scoate din rahat,
De multe ori, te bagă şi mai tare.

poezie de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să îmi scrii un poem

În praful vechi urmele proaspete,
Nu au nevoie de grai,
Spun ele singure, ce tu nu-mi spuneai.
Ce altă dovadă de minciună mai vrei,
Când una spui tu şi alta văd ochii mei?

Eu n-am zis nimic şi dacă te-aş fi întrebat,
Ai fi râs şi-ai fi zis că-s copilă,
Şi fără să clipeşti sau să fi oftat,
Mi-ai fi rostit, o altă dureroasă minciună.

Mă durea, durerea ce mi-ai trimis,
Un joc dureros de cuvinte, greu de înţeles.
Mă durea, durerea şi atunci când ai spus:
O zbatere de aripi, nu vreau să te doară,
De nimic, nici măcar doar aşa, într-o doară!

Mă durea, durerea la gândul tău schimbător,
Lipsit de iubire, sufletul tău plimbător,
Pe aripi de neprielnic vânt şi de dor,
Aprig mă durea, durerea de tine,
Inimaginabil de tristă amăgire.

Mă doare, durerea din sufletul meu,
Dar stai liniştit, tu n-ai nicio vină,
E încercarea destinului greu,
Şi-a mea fire de prea multă simţire plină.
Mă doare că nu mai suntem, de-o vreme,
Pe aceeaşi frecvenţă şi lungime de undă,
Aş vrea, glasul tău din nou, să mă cheme,
Să îţi cuprind în palme privirea blândă.

Mă doare, durerea năprasnic la gândul,
Că nimeni n-o să te iubească, ca mine vreodată,
Nimeni pe tine şi nici eu pe altul,
Ce iubire ciudată, fără timp, fără dată.
Ce a fost, va mai fi, va să fie?
Iubire curată, iubire furată, magie?

Rămasă, ca Dante în al său Infern,
Vrăjit de Beatrice, pe vecie,
Condamnată iubirii în contumacie,
Am să te rog, să te rogi vraja să-întorni,
Să plece de la mine-n pustie.

Să ies din infern, singură nu pot,
Nu am atâta forţă, ca Dante,
Dar, pot să te rog, să îmi scrii un poem,
Ca toate, să se împace cu toate.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peroane

gara se făcea din ce în ce mai mică
un obiect pus în faţa camerei de filmat depărtându-se

oamenii se mişcau mai încet / acele ceasului se mişcau mai încet

în spate oraşul se transforma într-o iluzie

de acolo de unde veneam eu / de sub cerul ca un arc electric

desprinderile păreau uşoare / dar nu era aşa

ştiam că trebuie să plec undeva

să-mi ascut durerea ca pe o bucată de creion

cu care am scris pe pereţii gării // limpezimea se pierde încetul cu încetul//

paşii pe asfaltul gros

până la eliminare doar câteva secunde / în timp ce trenul se apropie

atunci am simţit nebunia

calvarul

inima îmi devenea din ce în ce mai mică

odată cu trecerea în slow motion a timpului / camera de filmat care mă privea

le întorceam zâmbete false oamneilor care şi ei mă priveau

le cunoşteam bine soarta deşi ei nu ştiau

aveau să se întoarcă şi ei în oraşele lor pline de fabrici dezafectate

cu amintirea drumurilor care te leagă cu picioarele de pământ

ca un paratrăsnet prin care se scurge fluidul electric al zilei

//

apoi a venit noaptea şi dintr-odată nu am mai rămas decât eu şi trenul

în căldura sufocantă am întins braţele şi camera s-a oprit din filmat

m-am desprins/ am zâmbit morţii senin şi am plecat mai departe /
în visul meu în care oraşul era din ce în ce mai frumos şi strălucitor
în visul meu în care te sărutam pe gură şi eram vie / mă gândeam la o pasăre scăpată din cuşcă

o pasăre pe care o găseşti zbătându-se pe trotuar / te uiţi la ea şi inima ţi se strânge

simţi bătăile aripile ei pe şira spinării / acelaşi arc electric care se descarcă în tine /

şi din tine pleacă mai departe / nimeni nu ştie unde.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele de la Münster

S-a tuns majestatea sa;
acum coroana largă-i atârna
şi-i îndoia urechile puţin,
în care, uneori, cu mult venin

mai pătrundea şi larma tare
a celor care n-aveau de mâncare.
Se încălzise regele de tot
şi sta rezemat într-un cot,

greoi şi morocănos.
Domn nu se mai simţea:
stăpânul din el era găunos,
iar favorita era rea.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Maria-Magdalena Popa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!