Scara de vis
Când vreau să scriu, mă-nalț, ușor, spre nori
cu ochii-nchiși, cu sufletul tăcut,
cu pași treptat grăbiți, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.
Și mi se pare că acolo, sus,
e-o viață care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
și-o port mereu, ascunsă într-un gând.
Iar el... se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre... ceea ce va fi.
Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
și recitesc ce, printre nori, am scris.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre suflet, poezii despre singurătate, poezii despre nori sau poezii despre gânduri
Citate similare
Promisiuni
E-o vreme potrivită de visare
la tot ce-a fost sau, poate, va veni
atunci când voi putea călători
privind, lipsit de griji, departe-n zare.
Nu mai e mult, iar timpul mă îndeamnă
să vreau să se întâmple ca în vis,
tot ce, în zi, consider interzis,
cu tot ce îmi aduce sau înseamnă.
Te chem să mă ajuți, să fac traseul
spre locuri ce-am visat sau am dorit
când tot priveam, tăcut, spre șemineul
ce corpurile noastre-a încălzit,
iar gându-mi se-ntrecea cu alizeul...
Iubito, iartă-mă, am adormit!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre promisiuni
- poezii despre iubire
- poezii despre interdicții
- poezii despre dorințe
- poezii despre corp
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Timp interzis
Pe sub nori osândiți să se scurgă-n potop
Pe-un Pământ vinovat de-o rotire în plus,
Trec în stoluri zvâcniri cu priviri spre apus,
Ca un dor necântat la o frunză de plop.
Sunt doar aripi de gând și secvențe de vis
Îngropate în zori cu o lună în crai
Ce-adunase în ea, de dorințe, alai,
Și lucirea din ochi vinovați de ce-au scris.
E freneticul zbor într-o lume ce nu-i,
Dar atrage-n pustiu, iar pustiul e viu
Ca o inimă-n brațele de bisturiu
C-un tăiș ce o vrea doar în visele lui.
Și mai trece o zi, și apare un gol
De un gând reîntors la o noapte de frig
A osândei în care-am intrat și îmi strig
Valuri noi, răstignite-n pereți de atol.
Se mai văd printre nori urme vagi de apus
De un roșu pierdut în fărâma de vis
C-un Pământ vinovat de un timp interzis
Și de dor când mă caut în mine și nu-s.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre vinovăție, poezii despre roșu sau poezii despre noapte
Zăbrele de nori
A trecut înc-o vară fierbinte și rea
ce-a lăsat, la plecare, toți norii din ea
să ne-apese pe zile și clipe de vis
ca o palmă pe-o ușă ce nu s-a deschis.
Aș fi vrut s-o închid cu zăbrele de nori
dintr-o roată de timp, să-i provoace fiori,
să o văd între ziduri, pe dalele reci,
zvîrcolindu-se-n toamna când tu ai să pleci.
Dar mai bine o iert. Să se ducă și ea,
să se piardă oriunde, dar tu, vei pleca?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre trecut, poezii despre toamnă sau poezii despre iertare
Ușa secretă
În lumea ascunsă de cețuri și nori,
Ferită de rele și ochi muritori,
Din mica poiană, se-aude un cânt
Ce, lin, se ridică pe aripi de vânt.
Se clatină frunze, atinse, pe rând
De sunete care, spre zare zburând,
Își poartă povestea ce pare un vis
Trezit dintr-un somn care-l ține închis.
E-o mică prințesă ce cântă în zori,
Punându-și pe cap o cunună din flori.
O rază de soare o-nvăluie, cald,
Iar ochii-i lucesc în culori de smarald.
E straniu tabloul și greu de descris,
Amestec de vis c-un real paradis:
Pădurea în care copacii zâmbesc,
Insecte și păsări se joacă, vorbesc,
Din flori se înalță și zboară perechi
Mici zâne venite din timpuri străvechi,
Iar multe-animale se-adună, treptat,
În mica poiană... Un loc fermecat!
Ea vine adesea, din vechiul tărâm,
În care natura e doar caldarâm,
Copacii sunt blocuri, iar iarba-i gunoi,
Chiar râul e-asfalt cu mașini în șuvoi.
Cântarea de-acolo îi sparge-n timpan
Fragmente și cioburi de zgomot dușman,
Iar aerul pare bolnav și stingher,
Lipsit de lumină, de Soare și cer.
De-acum, a-nvățat cum să scape de chin,
Și-nvârte o cheie ce pare-un suspin
În ușa secretă ce-o trece prin nori
Spre lumea de vis, unde-s alte valori.
O lume în care iubirea-i un cânt
Ce rar se aude acum pe Pământ,
O lume în care durerea-i trecut,
Iar timpul se scurge încet, neștiut.
Se-oprește din cântec spre seară, deodat',
Aude un sunet continuu, ciudat,
Privește, tăcută, în spațiul real,
Prințesa ce doarme... pe-un pat de spital.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre sunet, poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre vorbire sau poezii despre valoare
Zbor spre înapoi
Aș vrea să trec în zbor spre înapoi,
Să cat apusul zilei ce-a trecut
Și clipele ce-odată le-am pierdut,
Epave triste printre timpuri noi.
Aș vrea să plec spre un tărâm de vis,
Sunt pelerin etern spre alte zări,
Să calc tăcut virginele cărări
Ce se opresc pe buze de abis.
Purtat din Răsărituri spre Apus,
Am eșuat, sunt dus de-al vieții val,
Închis într-o clepsidră de cristal,
Aș vrea să mă strecor de jos în sus.
Și cucul cântă parcă tot mai rar,
Tic-tac-ul se aude mai încet,
Se-nvârte timpul într-un trist balet
Și agățat atârn de secundar.
Din ceas se varsă-al clipelor șuvoi
Și-aș vrea sa le întorc din praf de drum,
Iar printre norii albi, cu vârf de fum,
Aș vrea să trec în zbor spre înapoi.
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre prăpăstii sau poezii despre pelerinaj
M-am oprit o clipă
MOTTO:
"Lucrurile cele mai mărețe
se prăbușesc într-o clipă."
"Brevibus momentis summa
verti." - Tacitus
M-am oprit lângă drum,
Să las clipa să treacă
Ca un fum printre foc,
Ca un fulg printre nori..
Dacă ploaia de vară
Udă câmpul cosit
Printre ierburi înalte
Plâng viorile, plâng.
Trupul gol se-nfierbântă
De durerea ce-o port,
Lasă-mi clipa să zboare
Să m-atingă ușor.
Printre pomi de măslin
Sunt un ram fără rost
Ce-l lovește furtuna
Risipindu-l pe jos.
Voi pleca printre soare
Răsăritul să-l văd
Nu mă tem de iubirea,
Ca și clipă, s-a dus..
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre vioară, poezii despre superlative, poezii despre plâns, poezii despre ploaie, poezii despre măslini sau poezii despre fum
Clipa de gând
Călătorești prin gândul meu
Mereu, mereu...
Și te-aș opri să-mi stai o clipă
Să faci din ochii tăi risipă
De-al scânteierilor sărut
Să-mi amintești, din trup tăcut,
Plăcerea vechilor povești,
Să-mi spui, din nou, că mă iubești,
Că iarna, iată, a trecut
Și încă-mi ești.
O clipă doar?
Dar ea trecu
Lăsând în mine urma rece
A glasului ce spune "Nu!"
Pe drumul iernii care trece
Și-n sufletul îngândurat
De tot ce-a fost,
De ce-ai fost tu,
De tot ce-n urmă ai lăsat
Când ai plecat.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre trup și suflet, poezii despre sărut, poezii despre plăcere sau poezii despre ochi
Aripi de vis
Și-acum visezi, dar visul ți-e schimbat:
te-avânți prin nori c-un strigăt de plăcere,
de parcă nu-s aceiași ce-ai scăldat
în lacrimi izvorâte din durere.
Visezi frumos! În visul tău e-un zbor
prin fericirea inimilor pure
pornite pe un drum înălțător,
ferit de gânduri sau poteci obscure.
Plutești ca altădată spre abis,
dar este altfel: încărcat cu stele
și pare-un univers ce s-a deschis
ca să-ți permită zborul printre ele.
Iar tu i te arăți ca într-un dans
în care muzica nu mai contează,
căci sufletul ți-e undeva-n devans,
acolo unde totul se creează.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele sau poezii despre schimbare
Poarta spre vis
"Noapte bună, iubito!" aș vrea să-ți șoptesc
Iar tu să-mi răspunzi: "Somn ușor! Te iubesc!"
Să ne fie-mpreună și drumul din vis
Printr-o lume în care destinul s-a scris.
Vom pluti pe al timpului val nesfârșit
Fără țintă și rost ori ceva de-mplinit,
Două suflete-n lumea ce-apune în zori
Când lumina o-apasă, prea greu uneori.
Noapte bună, iubito! La poarta spre vis
Ți-am lăsat un bilet: "Te aștept, e deschis!"
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină
Păsări rătăcite
Era, în aer, o chemare nouă,
Iar sângele-a răspuns, a fremătat,
Și zborul lor, pornit neașteptat,
Le-a înălțat spre ceruri pe-amândouă.
Zburau alături peste-o lume care
Abia se mai zărea de peste nori,
Se mai strigau discret când, uneori,
Nu se vedeau pe-a cerului cărare.
A fost ca într-un vis, când o furtună
I-a abătut din liniștitul zbor,
I-a despărțit și-a vrut să îi răpună.
În drumul devenit rătăcitor,
Sub soare sau sub razele de lună,
S-au îndreptat, stingher, spre cuibul lor.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre devenire, poezii despre aer sau poezii despre Soare
Atunci când dormi...
Mergând pe drumul lung ce l-am ales,
Aleg un gând urât ce nu l-am înțeles,
Și-o clipă aș vrea ca tu să-mi dăruiești,
Un vis frumos din care să nu te trezești.
Tu să m-aștepți să vin pe înserate,
Dar eu să nu pot să vin din păcate.
În toiul nopții îngerii tăi te păzesc,
Dar eu la acest vis nu râvnesc.
Voi veni încet și pe-ndelete,
Atunci când trupul meu vrea să se-mbete.
Nu vreau ca liniștea să-ți necăjesc,
Vreau numai visul tău să-l întregesc.
Iubitul meu, din vis când te-ai trezit,
Gândind frumos, să fii fericit,
Să fii pe valul unde din nou plutești,
Vorbind în somn tu gânduri să-mi șoptești.
Apoi, în patul tău târziu eu voi veni
Și visul tău ușor se va-mplini.
poezie de Eugenia Calancea (24 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre seară, poezii despre miezul nopții sau poezii despre frumusețe
În adânc
Mă-nchid în adâncuri de suflet și vis,
În lumea în care doar eu am acces,
O lume lipsită de-orice compromis,
În care îmi place și-o caut ades.
Adâncul mi-e leagăn luminii ce-o port,
E poarta prin care spre visuri alerg,
Îmi este putere, credință, suport,
Și locul în care mi-e bine când merg.
Când totul în jur îmi devine abis,
Mă-nchid în adâncuri de suflet și vis.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piatra arsă
Se scurge-n noapte -o altă zi
pierdută-n pași lăsați pe drum
de nerăbdarea lui de-a fi
în casa ce-i, demult, doar scrum.
E vie, încă, -n mintea lui
și îi vorbește tot mai des,
dar el nu spune nimănui
ce, numai el, a înțeles.
Și merge, merge unde-a fost
o casă-n care a iubit,
iar viața lui avea un rost:
era atât de fericit.
Pășește, zilnic, pe un drum
cu ochii goi, privirea ștearsă,
și nu ar renunța nicicum
la clipele pe-o piatră arsă.
Acolo doar, privind senin,
spre Soarele ce dă-n apus
se simte, iar, de viață plin
în amintiri de nerăpus.
E-acolo el, e-acolo ea,
cu ochii înspre depărtare,
spre cerul care ar putea
să le aștearnă iar cărare
Pe care-n amintiri, în vis,
o vede și o vrea întoarsă
aici, la el, în Paradis,
pe-un ciot de lângă piatra arsă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai sau poezii despre fericire
Poate-i vis, poate nu
Nu se vede nimic în urmă,
poate doar gândul meu
care mai caută și mai scurmă
în ce nu e, și eu
veghez fereastra și lumina
împrăștiată
ce-ncearcă să-mi ascundă suma
de altădată.
Îmi pare că nu s-a petrecut
din ce îmi amintesc
și-mi pare că nici nu a trecut
și poate doar citesc,
și poate totul e-o poveste
ce-a poposit în gând,
când mai visam și eu vreo,, cheste"
pe rând din când in când.
Poate-s nebun sau poate totul
se-ntâmplă-atunci când dorm...
O să aștept până când Domnul
mă va trezi din om...
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie sau poezii despre lectură
Chemarea destinului
Te simt prea singură, și-mi pare rău
că viața ta, atât de împlinită,
te-a abătut, cumva, din drumul tău,
pe o potecă tristă, ocolită.
Destinul tău, cel scris acolo, sus,
e, încă, în putere și te cheamă
pe drumul său, ce este mai presus
de orice lege și de orice teamă.
Îl simți, deja, în gândul tău ascuns,
și simți chemarea lui spre o schimbare,
dar inima așteaptă un răspuns
pe care doar iubirea ta îl are.
E-acolo, e ascunsă într-un pliu,
cu dorul de-a simți, din nou, lumina,
și de-a uita de cerul fumuriu
al scenei peste care-a tras cortina.
Am să-ți întind, în noul răsărit,
o mână caldă și, încet, cu mine,
vei fi purtată-n zborul liniștit
al sufletelor ce zâmbesc, senine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre legi
Mângâierea flăcării
În pieptul meu e-o flacără ce arde
Și-mprăștie lumină și căldură
Iar, uneori, din tainicele coarde,
chiar cânturi ce te-nalță și te fură,
Te duc în lumi ferice, de poveste,
Acolo unde îngerii, doar, cântă,
În lumi de vis în care totul este
Supus Luminii care te încântă.
Lumina mea, continuă,-nfierbântă,
În lumea inimilor înghețate,
Iubirea ce părea demult înfrântă
Și îi arată calea spre "Se poate".
Eu mă consum de-acum, încet, spre tine,
Și îți ofer, din flacăra-mi arzândă,
Căldura din iubirea ce-o conține,
Iar tu... primește-i mângâierea blândă!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre inimă, poezii despre gheață sau poezii despre foc
Repere
Înșir niște pași în pustiu
și merg spre nimic. N-am o țintă.
Reperele, de când mă știu,
se schimbă și-ncearcă să mintă.
De urc, mă îndreaptă în jos,
apoi îmi arată un munte
abrupt, c-un decor păcătos,
și nori care vin să mă-nfrunte.
Mă chinui, mă cațăr cât pot,
ajung pe un vârf și-mi apare
platoul pe unde socot
că-mi este cărarea cea mare
pe care aș vrea s-o urmez,
dar nu e. Se-ascunde, vicleană,
o caut, n-am cum să cedez,
căci știu că-i pe-aici, pământeană.
E-a mea de când sunt pe Pământ,
destinul ce-i scris în eteruri.
Repere? Niciunul nu-i sfânt:
mi-arată mereu doar spre ceruri.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre munți
Cheiul de foc
O teamă absurdă m-apasă
și sufletu'-mi tace chitic
făcându-se, parcă, mai mic,
iar inima-mi zace, sfioasă.
Îmi trec încă-o dată o mână,
încet, sub cămașă, la piept,
căci mintea mă-ndeamnă s-accept
că rana ce-o am e-o fântână
din care îmi picură sânge
pe care nu pot să-l opresc.
Scot mâna ușor și-o privesc,
iar pumnul deodată se strânge
la gândul că mintea mă minte
iar locul ce arde e-un dor
pe care el, zeul Amor,
cu mica-i săgeată fierbinte,
l-a pus, într-o joacă de zeu,
în pieptul de-un timp dezvelit
pe-un suflet puțin amorțit,
la râul de sânge, un cheu
la care, plutind nevăzută,
iubirea, venind ca un vis,
pe-un drum sinuos, dar precis,
să intre, ușor, neștiută.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre râuri, poezii despre minciună sau poezii despre jocuri
Vestea din poveste
Azi te colind, iubito,
Îți vin cu leru-i ler
Și-o veste ce-am gândit-o
Cu mine mesager.
Eu cred că-i minunată,
Dar tu, ca să o știi,
Va trebui, îndată,
Pe loc a-ntineri
Și-a fi aceea care,
La douăzeci de ani,
Erai amețitoare
Când înfloreau castani.
Ne-ntoarcem în povestea
Rămasă în trecut,
Când am venit cu vestea:
"Te vreau!", iar tu ai vrut.
E-o zi ce-o să rămână
Cu noi la drum pășind,
Luându-ne de mână...
Și mâine te colind.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre prezent, poezii despre colinde sau poezii despre Crăciun
Trecut în viitor
E-o pagină din cele ce vor fi
Și nu pot, ce-i acolo, să citesc.
Tu poți citi? E scris că te iubesc?
Nu poți vedea nici peste, doar, o zi?
Ei, lasă, nu-i nimic, citim ce-a fost!
Vezi? E frumos, e-al nostru, bine scris,
Și e adevărat, nu e un vis
Cu întâmplări ce-n viață nu-și au rost.
Am o idee: ce ar fi ca noi,
Din ce s-a scris, din tot ce am trăit,
Să ne alegem doar ce ne-a unit?
Vom retrăi ce-a fost și... mai apoi!
Iubita mea, să scriem, amândoi,
În viitor, trecutul cu noi doi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre adevăr