Acceptare

oşti în cer şi oşti în infern
şi nu mi-e greu să mi le imaginez
în aşteptare cu respiraţia întretăiată
un fapt să se întâmple
în locul acela unde
se învaţă iubirea
după avalanşa de întrebări
despre greutăţile incluse de la început
în planul Lui
ar fi îndeajuns un semn rupt din răbdarea ascultătoare
şi nu ar fi capitulare nici resemnare
purtarea crucii
însă El n-a auzit încă toate întrebările
care merită singurul răspuns
da

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii, ştii bine că nici o virtute nu este egală cu răbdarea, ea mai cu seamă este împărăteasa virtuţilor, temelia faptelor bune, limanul cel neînvălurat, pacea în războaie, liniştea în furtună, întărirea în mijlocul uneltirilor. Răbdarea te face mai tare ca diamantul. Răbdarea nu poate fi biruită nici cu arme, nici de oşti, nici de maşini de război, nici de săgeţi, nici de lănci, nici de oştirile demonilor, nici de falangele înfricoşătoare ale puterilor potrivnice, nici chiar de diavolul, cu toată oştirea şi iscusinţa lui.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Scrisoarea XIII către diaconiţa Olimpiada a sfântului Ioan Gură de Aur din exil (405)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de întuneric

ziua de azi e un fel de plictis
ocaziţional casc de parcă
sunt pedepsit pentru toate răutăţile lumii
uneori oscilez între cer şi pământ
caut locul în care o să
locuiesc pentru o vreme
potrivindu-mi respiraţia după
zborul de pasăre
o să o iau de la început
şi pentru că mi-e teamă de întuneric
cineva o să-mi fie complice
alteori stau să desenez cu privirea pe cer
un Dumnezeu răutăcios şi fără barbă
cu mâinile lui însângerate
agită norii
un înger crapă cerul în două
mă priveşte lacom şi plescăie din buze

pe lângă mine trece o umbră

ştiu

când vine vremea peştii
se lasă la fund
păsările coboară pe vârfuri de copaci
câinii scheaună bezmetic
Dumnezeu fără motiv
se plimbă de colo-colo şi
nici că-i pasă de scâncetul
noului născut

un petec de cer negru cade peste zare
mă aplec
îmi fac semnul crucii şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, îmi imaginez că ştiu cum ar vorbi florile despre toamnă.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A prinde aripi. Refuzând să creadă că e făcută din coasta lui Adam, Eva a început să i le mănânce pe toate.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0

aspiră dementă cu o constanţă demnă
spre nimic şi neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum îşi caută firul de grâu spicul
ca şi cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârşind căderile de rouă
prin exerciţiul lacrimii
.................................................
eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc aşa mult cercul
locul acela din care se pot aşeza
toate cifrele ascuţite
născătoare de întrebări
dar şi toate cuvintele nerostite încă
..................................................
poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăţ tăcerea
precum învaţă munţii să se ploconească
la întâlnirea cu cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0

aspiră dementă cu o constanţă demnă
spre nimic şi neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum îşi caută firul de grâu spicul
ca şi cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârşind căderile de rouă
prin exerciţiul lacrimii

eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc aşa mult cercul
locul acela din care se pot aşeza
toate cifrele ascuţite
născătoare de întrebări
dar şi toate cuvintele nerostite încă

poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăţ tăcerea
precum învaţă munţii să se ploconească
la întâlnirea cu cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă de la toate

Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la pietre cât trebuie să spui,
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci,
Învaţă de la toate, că toate-ţi sânt surori,
Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la apă să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea s-o cunoşti,
Învaţă de la stele că ceru-i numai oşti.
Învaţă de la greieri – când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş cu ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Liviu Ceclan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul cuvântului

s-a trezit mai întâi trezirea
m-a tras după ea într-o zi de luni
îngerul meu încă dormea
odineşte-te
i-am şoptit să nu mă audă

începea săptămâna la amiază dar nu l-am apostrofat
i-am sărutat doar cu ochii albeaţa penelor
şi gândul a întrecut aşteptarea
aripile-i erau mai mari
în sinea lui nici nu se vedea
cum devenise cuvânt
şi înţelesul îl trezise din somn

atunci am început să cred în
îngerul meu
în paza lui din acele ore
rămase din zile şi în cele din toate nopţile
ca o sare ce-mi lipseşte peste ceva dintr-un vers

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferecata-mi aşteptare

mi-e pasul dor de umblet obosit
în care furii' sau trezit devreme,
şi mi-au luat din suflet într-o zi
toată dorinţa care-n mine geme!

mi-e gândul dus departe pe sub cer
după parfumul de castan în floare,
şi-n nebunia mea încă mai cer
nopţi de dor în toamna ce mă doare.

mi-e zâmbetul petale-n crizanteme
în simfonia florilor perene,
când nopţile de ploi în mine geme
iubire mea rămasă-n gând şi vreme.

mi-s toate ferecate-n aşteptare
tumultul toamnelor, singure, ploioase,
când prin fereastră mi-se zbate zarea
şi-mi fură iar apusul de pe case.

poezie de Silvia Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu îmi pun răspunsuri şi-mi dau întrebări

Am trăit din puţin
Şi-o să mor din nimic.
Adevărul e-n vin,
Însă numai un pic.
Ce-i puţin nu-i de-ajuns,
Ce-i prea mult strică-ncât
Nu aştept un răspuns
La-ntrebări despre cât.
Am răspuns despre cum,
N-am răspuns despre ce;
Poate dorul, acum
Să mi-l dea, vindece...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul nu ne lasă să rămânem ţintuiţi locului. Tot el, necredincios memoriei, ne îndeamnă să credem într-un bine ce ne aşteaptă. Izbăvirea însă e întoarcerea spre punctul de unde am plecat. Şi cât de dificil e cuvântul reîntoarcere... Zi de zi, ne învaţă să renunţăm la taine.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul nevăzut

Mă leagă de tine un fir nevăzut
cu care mă tragi înspre tine, la cer,
şi încă nu ştiu ce să fac: vin sau sper
că pot să păşesc pe un alt început.

Mi-e teamă că tu, pe acolo, pe sus,
nu ştii că ţi-am fost şi, pesemne, -ai uitat
o viaţă din care te-ai rupt şi-ai plecat,
lăsându-mi tristeţe şi-un gust de apus.

Iar firul acela mă ţine acum
cu sufletul rece, cu frig şi zăpezi,
căci nu ştiu, de-acolo, tu poţi să veghezi,
sau nici nu mă vezi cum mă chinui pe drum?

Nu ştiu ce să fac. Dă-mi, te rog, doar un semn,
să pot să aleg: să îţi vin, ori să plec
pe drumul speranţei, să pot să-mi înec
amarul şi teama de noul îndemn.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări, întrebări, întrebări...

pustietatea asta atâta-i de pustie
şi întunericul deplin atât e de deplin
de unde, Doamne, scoţi Tu energie
materie şi timp şi cer senin?!!

atâţia ani-lumină în odaie
de la-nceputul începuturilor Tale
cu paradoxuri, Doamne, întretaie
suflarea mea, reflexele-mi vitale

şi raţiunea asta, glodul cenuşiu
cu-atâtea miliarde de condiţii
prin ce minune, Doamne, încă-i viu
şi pune întrebări-superpoziţii?!!

şi un răspuns e totul ce-ai creat
la toate întrebările erupte
din suflul meu când pedepsit, când alintat
de orizontul găurilor rupte

(odată şi odată am s-o pun
această întrebare ca un dor
când Vei crea alt Univers? Mai bun.
În care eu să fiu nemuritor?!!)

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara lui Păcală

Stă cugetul pe prispa unui troc
cu gândurile strânse ca-ntr-o plasă
pe întrebări care revin ad-hoc
din sfera minţii încercând să iasă.
Sunt întrebări ce-şi caută răspuns
pe nesfârşite clipe de-ndoială
rămase-ntr-un trecut de nepătruns
ţesut în umbre negre de cabală.
Priveşti-napoi, total nedumerit,
ajuns târziu pe margini de tăcere
cu-avântul tău, cândva nestăvilit,
oprit acum pe umbra care piere.

Căci truda ta, ce haruri îţi aduce? -
te-ntrebi adesea, când priviveşti-napoi...
Te lupţi din greu, muncind până te-ndoi,
ducând în suflet nevăzuta-ţi cruce...
E crucea grea a existenţei tale,
o duci crezând că vei răzbi cumva,
dar cum să crezi că singur ai putea
printre atâţia proşti ce-ţi stau în cale?!
Încerci mai mult şi te frămânţi din greu,
sperând că poţi să îl învingi pe Prost
pe Gură Cască sau pe Derbedeu,
pe toţi ce-n viaţă umblă fără rost.

În ţara marelui erou Păcală,
nu te gândi că poţi răzbi cu oşti...
Adună-nţelepciune ancestrală
ca să-i învingi definitiv pe proşti!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ne învaţă s-o învăţăm continuu. Din orice "învăţare" te poţi opri, forţat de circumstanţe ori pur şi simplu că aşa vrei tu. Din una singură însă nu: a fi atent.

Marilena Tiugan în Săptămâna lui Kip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planul de bătaie al oastei ruseşti are de scop să bată pe Turci - precum desigur planul Turcilor e să biruie pe Ruşi. Dacă nu s'o întâmpla cea d'întâi, are să se întâmple cea d'a doua,... şi dacă nu s'or întâmpla niciuna nici alta, atunci o să se întâmple altceva - că ceva tot are să se întâmple.

începutul de la Resbelul de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă noaptea cu parole

După amiază de doi bani
Când zvârl în jurul meu cu vise
În urbea în care mie mi se
Întinde o cursă peste ani

Înfloresc grădina merii
Sângele a porins să fiarbă
Cu neliniştea din iarbă
Şi cu ciutele tăcerii

Cărăbuşi şi libelule
Într-o ţară unde hot
Curge timpul îndărăt
Şi mă caută patrule,

Cer un ultim armistiţiu
Sub castanii de aramă
Und dau timpului vamă
Rimele de exerciţiu

Plouă noaptea cu parole
Peste o linie de front
Dincolo de un afront
Şi emoţii cu sistole

Axul lumii se înclină
Şi aleargă după fluturi,
După oşti din care scuturi
Dozele de cocaină

Viaţă lungă, viaţă scurtă
Lumea duce iar război
Celor care ca şi noi
N-au nici turtă, n-au nici iurtă.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

O voce dulce mi-a spus:
« Te-ai întrebat, adeseori
Cine sunt eu, cine eşti tu?!
Eu sunt soarele ce luceşte vesel,
Eu sunt spiritul ce întreţine viaţa,
Eu sunt curcubeul-arc peste zări,
Eu sunt Tu, Tu eşti EU,
Eu şi Tu suntem Noi.
Eu sunt adierea vântului,
Şi strălucirea stelei, eu sunt...
Sunt şoapta izvorului sub clar de lună.
Eu sunt iubirea Mamei Pământ,
Şi dragostea Tatălui ceresc, eu sunt...
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Sunt ploaia ce hrăneşte Pământul,
Şi focul ce-aprinde inima rece...
Focul dragostei, eu sunt.
Dragul meu copil,
De-atâtea ori te-ai întrebat...
De ce? când? şi cum?
Ţi-au rămas întrebări făr'de răspuns,
Şi întrebări nepuse încă...
Nu-ţi fie frică să întrebi:
" Nimeni nu se naşte învăţat
Şi, cât trăieşte, omu'învaţă!"
Pentru că învăţători şi elevi vom fi mereu.
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Încarcă-ţi inima cu bucurie şi iubire...
Şoimul viteaz se-nalţă-n tării
Fără a se întreba, de ce şi cum...
Când visele sunt mai multe decât stele în cer.
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu,
Eu şi Tu suntem Noi...
Pentru totdeauna. Şi toate astea sunt parte...
Din planul miraculos al lui Dumnezeu!"

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
mai puţin decât ştiu stelele despre cerurile gri
şi mai puţin decât ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am auzit un foşnet
alb-alb era ceva şi mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-şi aripile iluzie la geamul spart în bucăţi
ori era o singură aripă care plutea mai uşor fără înger

ce ştii tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc şi mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mii de întrebări... un răspuns: Duhul Sfânt!

Mii de întrebări aveam de când mă ştiu
Şi îmi doream să mă cunosc pe mine...
Şi a trecut mult timp... să mă am, să-mi fiu,
Învăţând s-aştept în dureri divine.

Mii de întrebări mi-au adus furtună,
Ploi şi zăpezi grele, vânt şi mult noroi...
Timp în care sufletul mântuire adună,
Zbătându-se încă, să-nvingă un război.

Mii de întrebări m-au aruncat în mare,
În Univers, în Cer şi înspre adânc...
Am riscat să aflu doar o întrebare...
Şi apoi răspunsul am să îl arunc.

Cu cât întrebări se adună-n tine,
Cu atât chemare-i mai înaltă!
Este semnul tangenţial cu sine
Ce te va purta pe cea mai amplă treaptă.

Cheia despre viaţă este să-nţelegi,
Că nu ai venit doar ca să priveşti!
Trebuie să lupţi şi să aplici legi
Dincolo de ce se vede şi ce eşti!

Te distrag lucruri care n-au valoare,
Iar întrebările le-ai uitat pe drum...
De nu te cunoşti, nu capeţi salvare
De a te scuti de foc, amar şi fum...

Mii de întrebări au doar un răspuns.
Şi răspunsul e golul ce te roade...
Iar ca să-l primeşti... trebuie să fii uns
De un foc divin care întâi arde!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Florin
Comentează! | Votează! | Copiază!