Ritmuri neuitate...

Pe pervazul de la geam ploaia bate cadenţat,
Împletindu-se ritmat cu clipe de neuitat,
Care mult timp ne-au curtat.
Duetul iubirii noastre amintiri cu suflet cald,
Preţuite sunt acum, după ce s-au deşirat,
În ritmuri de neuitat.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri neuitate...

În pervazul de la geam
Ploaia bate cadenţat,
Împletindu-se frumos
Cu amorul sufocant
Care mult timp ne-a curtat.
Duetul iubirii noastre
Amintiri cu suflet cald,
Preţuite sunt acum,
După ce s-au deşirat.

poezie de Valeria Mahok (15 mai 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri neuitate...

În pervazul de la geam
Ploaia bătea cadenţat,
Împletindu-se frumos
Cu amorul sufocant
Care mult timp ne-a curtat.
Duetul iubirii noastre,
Amintiri cu suflet cald,
Preţuite sunt acum,
După ce s-au deşirat.

poezie de Valeria Mahok (15 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Nicolae (poezie pentru copii)

De pe dealuri şi coclaie,
Vine Moşul Nicolae,
Cu-n sac mare încărcat,
Cu daruri de neuitat.
Iar jordiţele bronzate,
Ascunse bine la spate,
Spre cei răi sunt îndreptate.

Noi cizmele le-am spălat
Şi cu cremă le-am fardat,
Lângă geam le-am aşezat.
Moşule! Mult aşteptat,
Poezii am învăţat,
Părinţii i-am ascultat...
La treabă i-am ajutat.

Moşul după o zăbavă,
Pleacă vesel, împăcat,
Fiindcă daruri minunate,
Copiilor le-a lăsat,
Ca în fiecare an,
Când toţi îl pândesc la geam.
Primul Moş darnic din an.

poezie pentru copii de Valeria Mahok (noiembrie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetorile

Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii,
nu lupii, nu răufăcătorii.
Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult,
cei care ştiu să cânte, să ne cânte,
să ne descânte,
ne-au scos ochii, crezând că sunt seminţe,
prietenele noastre, strălucitoarele noastre prietene,
cele care ne-au iubit mai mult,
stelele cu pliscuri de lumină,
şi au făcut-o totdeauna ciripind
că ne fac bine.
Erau de-ale noastre.
Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor,
despre piscurile sunetelor,
despre vaidenoi şi despre Ossana eternităţii.
Ne-au iubit şi sărutându-ne
ne-au scos ochii.

Orbi acum, – să ne dăm mâinile,
trecând clătinându-ne podul tenebrelor

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul sărut şi ultima palmă, amintiri de neuitat!

aforism de George Geafir din Strigătul tăcerii
Adăugat de Cristina Paula Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un curios se uita nesăţios la ea cum se dezbrăca graţios: ce clipe de... neuitat?!

calambur de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa înseamnă clipe de neuitat. Nu aştepta să apară ele, făureşte-ţi-le tu!

citat din Evan Carmichael
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile

Sunt clipe frumoase
În zile întunecoase
Sunt ore de ploaie
În zile călduroase

E soare pe cer
Când afară plouă
Căldură în ger
Şi speranţă nouă

Zi întunecată
În lacrimi înecată
Clipe de neuitat
Cu sufletul împăcat

Sunt zile însorite
De nori umbrite
Iubire dureroasă
Cu o plăcere păcătoasă

Sunt dorinţe împlinite
Şi dragoste nebună
Cu ploi pe sfârşite
Şi nori ce se adună

poezie de Ramona Ros
Adăugat de Ramona Ros
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi bate liniştea în geam
Şi tâmpla caldă pe divan,
Gândurile răzvrătite nu mă ocolesc,
Amintirile în singurătate nu obosesc.

Valeria Mahok (22 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenea

Strămoşii noştri ne-au lăsat
Acea vorbă de neuitat:
O spun, s-o ştie fiecare
Că lenea-i... cucoană mare!

epigramă de David Boia (2 martie 2012)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valoarea lucrurilor nu este dată de timpul cât ele există, ci de intensitatea cu care le percepem şi trăim. De aceea există clipe de neuitat, lucruri inexplicabile şi persoane de neînlocuit.

citat clasic din Fernando Pessoa
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A căzut Luna în lac...

A căzut Luna în lac...
Şi-ale ei raze în larg,
Când faţa i-a despicat
Un salt mic de brotăcel,
Cu alte zeci după el,
În sclipiri de neuitat.

Liniştea nopţii îi adâncă,
Şi tăcerea-i ca o stâncă,
Dar un zbor neaşteptat
Liniştea neagră a spart.

Este o şoaptă de iubire,
Spusă ca o adiere,
Ca un zbor de aripi calde,
Care şi-au găsit perechea,
Luminând visul de noapte,
Ca roiul de licuricii,
Bucuria regăsirii...
Între unde lungi de fapte.

Fericirea e în toate,
Dacă o împarţi şi ţi se împarte,
În mici salturi mângâiate.

poezie de Valeria Mahok (16 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

A căzut luna, în lac...

A căzut luna în lac...
Şi-ale ei raze în larg,
Când faţa i-a despicat
Un salt mic de brotăcel,
Cu alte zeci după el,
În sclipiri de neuitat.

Liniştea nopţii îi adâncă,
Şi tăcerea-i ca o stâncă,
Dar un zbor neaşteptat
Liniştea neagră a spart.

Este o şoaptă de iubire,
Spusă ca o adiere,
Ca un zbor de aripi calde,
Care şi-au găsit perechea,
Luminând visul de noapte,
Ca roiul de licuricii,
Bucuria regăsirii...
Între unde lungi de fapte.

Fericirea e în toate,
Dacă o împarţi şi ţi se împarte,
În mici salturi mângâiate.

poezie de Valeria Mahok (16 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri râvnite

Eram copil, când limba mieilor înţelegeam
Şi îmi păreau cele mai scumpe păpuşi vii din lume,
Erau vacanţe lungi cu saci de amintiri de neuitat
Puşi la păstrare acum, lângă comori din sfânta-mi bogăţie.

Era pe vemea copilăriei mele,
Atât de ieftină şi des găsită bucuria
Şi-mi amintesc cât de săraci eram,
Că o păpuşă din zdremţe de aveam,
Mă lăudam copilăros la toţi copiii.
Acum nepoţii noştri au de toate
Mă bate Dumnezeu să mint,
Dar tot mai des îi paşte nemulţumirea, plictiseala
Şi libertatea o înţeleg greşit.

Mâncam pe-atunci de foame poame acre sau nespălate din grădini,
Căci jocul nu-l întrerupeam ca să mânânc acasă,
Umblam desculţă, plouată şi dezbrăcată ca să mă călesc,
mă sfătuiau părinţii
Eram sănătoasă şi fericită alături de copiii din vecini
Cu care de când mă ştiu m-aveam ca cu fraţii.

Părinţii noştri erau prieteni buni
Şi se-ajutau la orice trebuşoară gratis,
Iar ale noastre mame, una pe alta se învăţau
Cum să gătească ieftin, sănătos, mâncăruri naturale,
Ca ciorba de salată păsărească.

Iar cerul ziua pe-atunci era mult mai albastru ca acum
Şi păsări mii brăzdau cu zborul lor văzduhul primitor,
Azi tot mai des aud doar croncănit de ciori,
Iar după fluturii ce m-alergau prin luncă, mă cuprinde dorul.

Eram copil când mă striga vecina Savu peste gard,
Să-mi dea clătite cu duceaţă cu urdă şi mărar, surpriză
Azi când ne întâlnim vecinii ne cântărim dintr-o privire
Şi cu un rânjit muşcător pe buze abia ne salutăm.

Erau frumoase acele vremuri de demult,
Aveau atâta libertate, pace, suflet şi descânt,
Mă bucur că deşi s-au dus demult,
Din drumul lor călător, le pot întoarce adesea în gând.

Eram copiii săraci pe-atunci,
De aceea inventam atâtea bucurii
Din orice nimic ce ne ieşea în cale,
Azi, copiii moderni râvnesc trecutul,
Căci i-au saturat ofertele,
Visele lor sunt pline numai de maşini, bani şi ţoale,
Dar lipsite de poveşti şi de dragoste.

poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri râvnite

Eram copil, când limba mieilor înţelegeam
Şi îmi păreau cele mai scumpe păpuşi vii din lume,
Erau vacanţe lungi cu saci de amintiri de neuitat
Puşi la păstrare acum, lângă comori din sfânta-mi bogăţie.

Era pe vemea copilăriei mele,
Atât de ieftină şi des găsită bucuria
Şi-mi amintesc cât de săraci eram,
Că o păpuşă din zdremţe de aveam,
Mă lăudam copilăros la toţi copiii.
Acum nepoţii noştri au de toate
Mă bate Dumnezeu să mint,
Dar tot mai des îi paşte nemulţumirea, plictiseala
Şi libertatea o înţeleg greşit.

Mâncam pe-atunci de foame poame acre sau nespălate din grădini,
Căci jocul nu-l întrerupeam ca să mânânc acasă,
Umblam desculţă, plouată şi dezbrăcată ca să mă călesc,
Aşa mă sfătuiau părinţii,
Şi eram sănătoasă, fericită alături de copiii din vecini
Cu care de când mă ştiu m-aveam ca cu fraţii.

Părinţii noştri erau prieteni buni
Şi se-ajutau la orice trebuşoară gratis,
Iar ale noastre mame, una pe alta se învăţau
Cum să gătească ieftin, sănătos, mâncăruri naturale,
Ca ciorba de salată păsărească.

Iar cerul ziua pe-atunci era mult mai albastru ca acum
Şi păsări mii brăzdau cu zborul lor văzduhul primitor,
Azi tot mai des aud doar croncănit de ciori,
Iar după fluturii ce m-alergau prin luncă, mă cuprinde dorul.

Eram copil când mă striga vecina Savu peste gard,
Să-mi dea clătite cu duceaţă cu urdă şi mărar, surpriză
Azi când ne întâlnim vecinii ne cântărim dintr-o privire
Şi cu un rânjit muşcător pe buze abia ne salutăm.

Erau frumoase acele vremuri de demult,
Aveau atâta libertate, pace, suflet şi descânt,
Mă bucur că deşi s-au dus demult,
Din drumul lor călător le pot întoarce adesea în gând.

Eram copiii săraci pe-atunci,
De aceea inventam atâtea bucurii,
Din orice nimic ce ne ieşea în cale,
Astăzi, copiii moderni râvnesc trecutul,
Căci i-au saturat ofertele,
Visele lor sunt pline numai de maşini, bani şi ţoale,
Dar lipsite de poveşti şi dragoste.

poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă în Dumnezeu credem cu adevărat,
Chinurile noastre deja s-au dizolvat.

distih de Valeria Mahok (8 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul meu

Sub teiul meu ce înfloreşte
Sunt nins de florile-i gălbui
Şi inima spre boltă creşte,
Miresme-albastre şoapta lui...

Sunt amintiri de neuitat,
Sub teiul meu îmbătrânit,
Sufletul mi-a fost plecat,
Dar totdeauna-a revenit.

Şi anii au trecut mereu,
Sunt pe mare în catarg,
Acum îşi lasă Dumnezeu
Privirea către locu-I larg.

Prin crengile îngălbenite
Migrează dragostea - ecou,
Şi visurile neîmplinite
Renasc în pacea din tablou.

poezie de Nicu Petria (18 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi bate liniştea în geam
şi tâmpla caldă pe divan,
gândurile mute nu mă ocolesc,
amintirile în singurătate nu obosesc,
doar se răzvrătesc în noapte,
ca ţelul lor divin să-l împlinesc,
înainte de moarte.

Valeria Mahok (22 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-ţi omule, frumosul din suflet

Când printre brazi brumaţi de timp,
Răsare în împărăţia ei ochioasă luna
Şi întregul vieţii luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Şi-i dă culori feerice naturii şi iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Priveşte-ţi omule, frumosul din suflet
Priveşte-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Şi vezi ce simţi cu adevărat,
În sufletul de viaţă frământat, în timp;
Prin vene îţi va curge poezia,
Inima îşi va deschide trandafirul roşu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Şi Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Şi pe al tău destin.

O viaţă, miracol dăruit cu bucurie
Şi binecuvântat pe altare sfinte,
Deşteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Aşa cum soarele trezeşte sfânta dimineaţă,
Să vadă adevărata frumuseţe,
Adevărata bogăţie, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplăteşte omului faptele bune,
Dar nu uită ce greşeşte, niciodată.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-ţi, omule, frumosul din suflet...

Când printre brazi brumaţi de timp,
Răsare în împărăţia ei ochioasă luna
Şi întregul vieţii luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Şi-i dă culori feerice naturii şi iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Priveşte-ţi, omule, frumosul din suflet
Priveşte-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Şi vezi ce simţi cu adevărat,
În sufletul de viaţă frământat, în timp;
Prin vene îţi va curge poezia,
Inima îşi va deschide trandafirul roşu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Şi Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Şi pe al tău destin.

O viaţă, miracol dăruit cu bucurie
Şi binecuvântat pe altare sfinte,
Deşteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Aşa cum soarele trezeşte sfânta dimineaţă,
Să vadă adevărata frumuseţe,
Adevărata bogăţie, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplăteşte omului faptele bune,
Dar nu uită ce greşeşte, niciodată.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!