Când primul pas...

O noapte ce plângea pe-un ţărm de mare,
O mamă mai copil decât copiii,
Un univers sub semne de-ntrebare,
Abandonându-şi printre stele fiii.

Şi eu, abia gustând durerea lumii,
Când primul pas se-mpiedică de moarte,
Scormonitoare în esenţa humii
Cu-n scâncet curios de ''mai departe''.

Ploua albastru-n rogvaivul verii,
În ochii mei tot cerul răsărise,
Pe-obrajii mei se ruşinau toţi merii
Şi ai fi zis că tot norocul mi se

Adună-n braţele de ursitoare,
Ce-mi mângâiau secunda primei clipe.
Şi nu ştiam atunci că viaţa doare
Şi că iubirea ştie să şi ţipe.

Aveam doar mamă şi o mare-albastră
Când m-a orbit lumina-n toiul nopţii;
O stea plângea încet deasupra noastră
Şi eu priveam, râzând, lacrima sorţii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vară cu tine

Ploua şi atunci cu năduf şi revoltă,
Ploua şi atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.

Ploua dimineaţa, ploua la cafea
Şi beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua şi la prânz, mai domol şi timid,
Ploua anacronic şi-aproape stupid.

Amurgul cădea peste umeri şiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Şi ploia gemea-mpovărată de vină.

Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!

Mai plouă şi azi, dintr-un cer cu suspine
Şi ploaia mă spală de vară şi doare
E ultima vară, iubite, cu tine
Şi vara-mi rămâne, cu tine, datoare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

am fost odată cer în universul tău
mă străduiam să fiu senin
să îţi zâmbesc
să îmi zâmbeşti
să ne zâmbim

am fost odată nor şi m-am certat cu ploaia
ea a murit s-a spulberat
în dans
catrene
cântec
zbor
ea a murit dar eu eram nemuritor
n-a fost uşor să duc în spate
şi tunete
şi fulgere
şi dor

am fost odată lacrimă pe-obraz de blândă mamă
plângea săracul suflet plângea
pentru băiat
pentru fetiţă
pentru soare
lună
stea
plângea săraca mamă dar niciodată pentru ea
o implora o lume
un cer
un univers
pământul
să plângă peste mare
să nu ude nisipul

am fost odată om
mai bine nu eram
eram poet
eram
scriam
plângeam
mi-am întâlnit iubirea
mai bine n-o făceam
şi trăiam doar o secundă
trăiam prima secundă
apoi
secunda doi
muream

poezie de Rebeca Cefalan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă (variantă)

Când eşti departe mamă,
La tine mă gândesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te-întâlnesc.

Hai, vino-acasă, mamă!
La piept să mă-încălzeşti.
Cu lacrima ta, mamă,
Tot doru-mi potoleşti.

Când eşti acasă, mamă,
Nimic nu mă mai doare.
Mă uit la tine, mamă,
Mă uit ca la un soare.

De când ai plecat, mamă,
Eu nu ştiu să zâmbesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te iubesc.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, mamă, te-aştept în poemul ce moare...

Hai, plânge-mă, mamă, dezleagă-mi blesteme, aruncă-mi o scară să urc pân' la tine, pământu-i o plagă cu triste poeme şi-abia de mai poate să care suspine.
Eu nu mai am lacrimi şi iadul mă paşte, e-aici la intrare şi marea nu poate să stingă nici focul când moartea mai naşte un pui de satană ce-mi suge norocul.
Trimite-mi scrisoare, de-un înger mai este dispus să coboare să-mi bată la uşă, sunt singură, mamă, şi tare mă doare că versul îmi este doar fum şi cenuşă.
Femeia ce-o ştii, că spărgea stânca-n patru, călcând peste munţi ca pe verdea câmpie, e-acum doar o umbră-ntr-o lojă de teatru, ce-ascultă ca surzii şi ca orbii scrie...
Mă bântuie moartea şi-adulmecă noaptea în care mă lupt pentru-n strop de lumină, dar nu mai e, mamă, nici loc pentru stele şi luna aruncă doar flăcări de vină.
Curg lacrimi din ceruri, pustiul ne-mbracă în doliu şi morţii ne pleacă tot singuri, noi stăm zgribuliţi sub al iernii linţoliu şi bem dezolanţa şi lacrimi din linguri
De lut cu inscrpţii de iaduri şi moarte... hai, mamă, şi ia-mă şi du-mă departe, acolo pe unde mai e încă soare şi viaţa nu râde, dar nici nu mai doare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înteles, măicuţă, ce mult doare

Primeşte-mi, mamă, azi, o rugăminte,
Nu vreau decât iertarea ta... şi-atât.
Copil fiind, copil necopt la minte
Şi tulburat de dorul de părinte,
A fost un timp când, mamă, te-am urât.

Uram puţinul... cât erai cu mine,
Uram departele ce sta-'ntre noi,
Şi nu vedeam în gândul tău, de bine,
Iubirea... care încă ne mai ţine,
Durerea ta, pătrunsă de nevoi.

Dar timpul a trecut... şi astăzi, mare,
Când soarta m-a adus pe-acelaşi loc
Şi am şi eu, la rândul meu, o floare,
Am înteles, măicuţă, ce mult doare
Să-ţi laşi departe... singurul boboc.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aici!

Sunt aicea cu voi, dar cu-n pas înainte
Şi cu-n pas înapoi, să vă am lângă mine,
Să mai scriu un poem spre aducere-aminte,
Că mi-e timpul trecut şi cu clipe puţine.

Tot ce-am fost, tot ce-aţi fost, viaţa noastră modestă,
Ca o carte deschisă, la capitol final,
Cu iubirea la zi şi făţiş manifestă,
Ca o hartă străveche fără punct cardinal.

Sunt candori ce-au trecut munţii mei de uitare,
Cu popas la troiţe de speranţe ce-au fost,
Praful lumii îl car pe-ale mele picioare,
Ca pe-o treanţă prea veche, ca pe-un nimb fără rost.

Ochii mei obosiţi la opaiţul vremii
Şi-n eclipse cereşti şi în fulger de ploaie,
Sunt săraci ce imploră cristaline ca premii,
Bieţi bătâni invalizi prea sătui de războaie.

Sunt aicea cu voi, rană arsă de sare,
Să mă vindec de dor, să mă vindec de toate,
Să mă simt important, nu un ins oarecare,
Între cert şi incert doar iubirea răzbate.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Vrăjiţi mi-s ochii sub catifeaua nopţii,
Cupolă de vis, brodată divin,
Când stelele sorţii pe toţi ne sfidează,
Ştiind ce ne aşteaptă-n destin.

Vântul timid sărută flori de tei,
Parfumând cărările verii în noapte,
Luna sfioasă ca o fecioară cuminte
Caută poveşti de iubire sub stele,
În vii şi noi scânteieri.

Care e menirea voastră?
Muze caline, prietenele mele,
Unde vă faceţi culcuş sau case,
Nu vă e milă de frământările mele?

Ca o divă printre stele vechi şi caste,
Flori de foc în nopţi de smoală,
Luna trece nici că-i pasă
Ce gândesc sau ce mă apasă,
Ce iubire port sub stele.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit de-al meu Ulise,
Rătăcit în depărtări.

Ce-ar fi cerul fără stele
Şi pământul fără flori,
Ce-ar fi omul fără visuri,
Fără al iubirii fiori,
Ce-ar fi munca fără sporuri
Şi viaţa fără onoruri,
Ce-ar fi Terra fără oameni
Şi Geneza fără valuri...
Ce-ar fi viaţa fără moarte,
Ce e dincolo de toate,
Ce eşti Tu divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul plin de toate,
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când îmi dai răspuns la toate?

Până atunci, clipe efemere,
Pace spre eternitate,
Şi iubire pân la stele,
Că-i mai bună decât toate.

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul unui copil

M-ai alungat de-acasă, mamă,
de grijă să nu-mi mai porţi.
M-ai alungat de-acasă, mamă,
să cerşesc milă la toţi.

La fel ca tine, mamă,
toţi oamenii m-alungă.
Mă latră câini, mamă,
şi-aleargă să m-ajungă.

Azi nu am mâncat, mamă,
că nimeni nu mi-a dat.
Am căutat o poamă,
dar pomul e uscat.

Acum se lasă noapte
pe uliţa pustie.
În sufletul meu, poate,
tot noapte o să fie.

Regret că lângă tine
nu am găsit iubirea.
Regret că pentru mine
apune fericirea.

Spun asta, dragă mamă,
că simt încet, încet,
cum trec a vieţii vamă,
cu sufletul din piept.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În strălucirea nopţii

În strălucirea nopţii e vis şi armonie,
Când greierii mei cântă o tristă simfonie,
Când luna se revarsă cu blânda-i alinare
De mituri şi legende ascunse-n depărtare,

Din care oameni fac înlănţuiri divine,
De mult de tot create şi-apuse pânʼ la mine.
E linişte afară şi-n gândurile mele,
Pe cer e-o mare-albastră în infinit de stele,

Ce-şi ard în veşnicie sfioasele lumini,
Când simt că ochii mei de încântare-s plini,
În strălucirea nopţii mă pierd ca-n alte dăţi,
Cu taina ei de-acuma şi din eternităţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în noapte

aprind în astă seară
lumânări de ceară
să ard, să ard în ultima privire
a doi nebuni
ce au crezut odată în iubire
anotimpurile mor
timpul prezent, timpul trecut
azi noaptea e zi
dacă tu...
pe drumul drept către cer
ce tristă-i viaţa către moarte
mai scriu un vers în astă noapte
că timpul astăzi ne cheamă înapoi
mă aşez pe ţărm pe crucile de lemn
tăceri în jur, tăceri în mine
unde eşti tu, eu nu mai sunt
decât o adiere tristă în vânt
ninge femeie în noaptea dintre ani
era atât de frig în noi
mă întorceam din nou acasă
dar ce mai esta casa fără noi
păşeam printre ani şi era frig
m-am ghemuit la sânul tău şi m-ai primit
mă alintai cu un cuvânt
treceai apoi pe aleile iubirii
eu am rămas să ascund tăcerea
ningea în noapte iar afară
plecai la cer şi lacrima plângea
vorbeam de despărţiri uitând că ieri nu a fost ieri
ştiam că ai să pleci
eram nebun şi nu înţelegeam
poate ăsta e destinul meu
să plâng după cei dragi mereu
ştiam că te-am pierdut
din clipa aceea de demult
când înfiorat am strâns în braţe
doar o dată, o fată preacurată
offf, cum priveam atunci
în sala ultimului bal
cum tu pluteai în valsul ireal
de ce mă doare azi plecarea dintre noi
de ce noi azi nu mai suntem doi
de ce, de ce...
ştii, eram atunci doar doi copii
nu te-am crezut când ai plecat
iubirea noastră unde este, unde suntem noi
mă ninge iar durerea
povestea noastră s-a sfârşit
dar ce este femeie azi sfârşitul
decât lumina noului început

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de mamă

Se auzea un cântec
când mai aproape când mai departe
un cântec de mamă de cântec
spre liniştea copilului ei.
Şi eu îmi smulgeam urechile
şi le aruncam
când mai aproape când mai departe
cu ochii mei întinşi ca o praştie.
Şi-am început mai întâi să murmur
apoi când mai încet când mai tare
până am ţipat
un ţipăt de tată de ţipăt
spre liniştea copilului lui.
Apoi a fost tăcere, o tăcere
de moarte de tăcere...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Mamă, unde te-ai dus, tu, mamă,
Când doar şapte ani eu aveam?
Plânsul te roagă şi inima te cheamă,
Vino-napoi sa fim cum eram!

Mamă, unde te-ai dus, tu, mamă,
Cand sunt pusă l-acencare?
Viaţa mi-e chin şi se destramă,
Pe mormânt îţi pun o lumânare.

Curg lacrmile-orfane pe obrazul fin...
Ia-ma, Tu, Doamne, vreau si eu sa vin!
Să-mi strâng la piept mama!
Şi să-mi pansez rana!

Unde eşti mamă, să-ti vezi nepotelul?
Să-l legeni şi să-i cânţi cum îmi cântai..
Să vezi cum mi se pune pe deget inelul
Şi-nvăţ sa iubesc cum tu pe tata-l iubeai.

Parfumul ţi-l simt şi-acum peste tot locul...
Şi dorul mă cuprinde în fiecare seară
Aş vrea să am mămico acum norocul...
Să îţi văd chipul pentru ultima oară

Iartă-mă mamă dacă ţi-am gresit...
Şi iartă-mă dacă o să mai gresesc...
Poate cat ai trăit te-am dezamăgit,
Dar îţi spun mămico că acum regret!

Eşti un luceafăr printre mii de stele,
Si lacrimile curg pe obrajii mei...
Doar cerul întelege a noastră durere...
A copiilor orfani printe goale alei...

poezie de Iustina Elena Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe maică-mea sărmana atâta n-am iubit-o

Şi totuşi când pe dânsa cu ţărână-a acoperit-o,

Părea că lumea-i neagră, că inima îmi crapă

Şi aş fi vrut cu dânsa să mă puie-n groapă [...]

Când clopotul sunat-au, plângea a lui aramă

Şi rătăcit la minte strigam unde eşti, mamă?

Priveam în fundul gropii şi lacrimi curgeau râu

Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine, mamă...

La tine, mamă, mă gândesc mereu
De câte ori durerile m-apasă.
În clipe de tristeţe şi de greu
Trimit un gând la tine, către casă.

Te văd în amintiri cum ne zâmbeai,
Chiar şi atunci în clipe de durere.
Cu-o lacrimă, furiş, ne mângâiai,
Cu sufletul... şi sfânta lui tăcere.

Aş vrea să pot în vise să te ţin.
Ca tine mamă... să-mi răpun necazul.
Să cred doar în speranţele ce vin
Şi-n lacrima ce-mi mângâie odrazul.

La tine mamă... doruri de se frâng,
Tu ştii să le acoperi cu tăcerea.
La tine mamă gândurile plâng,
Dar numai tu le-mpărtăşeşti durerea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân*la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică, mamă...

Mi-frică, mamă... Mi-au plecat feciorii
Spre-ndepărtate lumi mai călduroase,
Prin mine zboară infernal cocorii
Şi mi-au rămas doar amintiri în oase.

Mi-e frică, mamă... Nu mai ştiu de mine
Pierdut-am doina, lacrima şi dorul,
În ochii mei în van se trag cortine,
Firul din of îşi schimbă-ades fuiorul.

Mi-e frică, mamă... Iar primesc păcate
Ca nişte frunze-nlănţuite-n clipe
Pavând cu negru străzi de nedreptate
Pe gândul meu ce nu poate să ţipe.

Mi-e frică, mamă... Parcă-i întuneric
În mintea mea cea stoarsă de substanţă,
Văd numai titluri pe gigant generic,
Eu sunt o umbră fără importanţă.

Mi-e frică, mamă... Clopotele urlă
De-atâta spaimă strânsă în capele
Şi-atât noroi pe care mi-l azvârlă
Fiare-ascunse în pubele.

Mi-e frică, mamă... Lupii dau năvală...
Îmi sfâşie şi graiul copt în vatră,
Degeaba sufletul mi se răscoală
Mi-e frică mamă, c-am ajuns doar piatră.

poezie de Ştefan Doroftei (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea primăverii

Plângând în ploaie după clipe
Priveam cum trec în şir cocorii,
Prin cuiburi gaiţele-or să ţipe
S-alunge de pe ceruri norii,

Am spart paharele minciunii
Lăsând să curgă adevărul,
Să-mbrace haina-nţelepciunii
Când înfloreşte-n poartă mărul,

Tot aşteptam ca primăvara
Prin lanuri macii să răsară,
În verde să se-mbrace ţara
Şi toate florile s-apară,

S-a rupt în ceruri taina vieţii
Lumina s-a ascuns în noapte,
Sau poate-n roua dimineţii
Când sufletul vorbea în şoapte,

Plângea şi ploaia după clipe,
Pe câmpuri totul înverzeşte,
Iar pitpalacii pot să ţipe
Căci tot ce-i viaţă se trezeşte,

Şi tot aştept ca primăvara
Salcâmi să explodeze-n floare,
În verde să se-mbrace gara
Unde-am rămas uitat de soare.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţi de lut

Mi s-a prins călcâiu-n scai, când spre stele mă mânai, ca pe-o turmă de iluzii,
Macii sângerau tacit, prea târziu au înflorit, pe o mare de confuzii.

Şchiopătând, printre scaieţi, numai licuricii beţi, de blestemu-atâtor iele,
S-au oprit din luminat şi am stat cu ei la sfat. Aveam zborul în atele.

S-a făcut târziu în noi, ca-ntr-o noapte cu strigoi şi s-au încruntat copacii,
Aruncând cu verde-n sus, suspinau după apus; se hrăneau cu el toţi dracii.

O bucată de-asfinţit, dorul mi-a mărturisit şi l-am aşternut pe gleznă-
Era linişte de rai şi-n câlcâiul meu şi-n scai, numai cucuveaua-n beznă,

Un reqviem mai îngâna, mai murise înc-o stea, tocmai când ploua cu stele...
Vino noapte, să mai uit, dimineţile de lut, când răsar printre zăbrele!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa copilăriei

Trec maşini,
nu se mai opresc,
peste casa noastră, mamă,
şi trec tramvaie deasupra,
la kilometrul zero, în Valea Vlăicii
şi este un huruit ca de căruţe grăbind spre târg,
de nu se mai aude glasul lăptăresei,
-Laptele doamnă!
-Auzi, lăptăreasa, mamă?!

Trec şi eu uneori,
pe acel pasaj blestemat,
peste casa noastră mamă,
peste patul meu de copil,
repede, să nu calc şi amintirile
şi tot ce se estompase
vine fulgerând,
cu pantograful tramvaiului.
Nici lătratul lui Ţuţu,
nu mai poate opri apocalipsa.

Şi uite mamă,
am vorbit cu profesorul Sorescu,
zâmbeşte şi el amintirilor.
Nici el nu a uitat, mamă,
nu uită nimic,
dar nu-şi mai aminteşte casa noastră.
Pe cerul casei roz,
sunt fulgere mamă.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a plouat şi azi...

Şi a plouat şi azi din ochi albaştri
Şi ceru-a plâns cu mine până când
Un înger a gonit înspre sihaştri
Tot noru-acela, negru şi flămând.

În mine potopesc tristeţi grămadă
La balu-nsingurării ca-n mormânt,
Când bulgării de humă stau să cadă
Pe viaţa ce se duce în pământ.

E-un cimitir întreg în mine, Doamne
Şi nu am lacrimi să-i mai plâng pe-ai mei,
Că mi i-ai luat pe toţi, cu veri şi toamne
Şi au secat de lacrimi, ochii mei.

Şi ţipă-n mine zilele bolnave,
Iar nopţile mi-s albe de tăceri,
Poeme zac în hainele jilave
Scâncind în mine, pline de dureri.

Sunt o epavă eşuată-n viaţă,
Deasupra corbii se rotesc flămânzi.
De nu s-ar mai trezi-ntr-o dimineaţă
Ochii aceştia, tot aşa de blânzi!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!