Prima iubire

Se scutură iar teii şi parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Şi plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâşie prezentul acesta şi se zbate

Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaştri, să mă înveţe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naşte dorul.

Şi nu mi-era nici teamă când îţi cădeam în braţe
Şi nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îţi aşteptam iubirea, cu foame, să mă-nhaţe
Cu-mbrăţişări de inimi, în vară poleite.

Erai prima iubire, primul sărut de soare
Şi înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu ştiam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic şi uită să m-alinte.

Şi am plecat în viaţă, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vară cu tine

Ploua şi atunci cu năduf şi revoltă,
Ploua şi atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.

Ploua dimineaţa, ploua la cafea
Şi beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua şi la prânz, mai domol şi timid,
Ploua anacronic şi-aproape stupid.

Amurgul cădea peste umeri şiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Şi ploia gemea-mpovărată de vină.

Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!

Mai plouă şi azi, dintr-un cer cu suspine
Şi ploaia mă spală de vară şi doare
E ultima vară, iubite, cu tine
Şi vara-mi rămâne, cu tine, datoare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicoare fără floare

Ascunde-mă în tine, ca pe-o vară,
În care nu mă mai primeşti de-o vreme!
Îmi voi lăsa o gleznă pe afară,
S-auzi cum dorul de sărut îmi geme.

Şi te voi căuta cu-nfrigurare,
Că te-ai pierdut prin tine, fără voie;
Că, nu mai ştiu pe unde eşti, mă doare
Şi doar de un cuvânt mai am nevoie.

Nu-ţi cer să mă îmbraci în straie scumpe,
Doar flori să îmi arunci pe sâni şi braţe!
Nu simţi, iubite, dorul cum irumpe
Tăcerea dintre noi, să o înhaţe?

În tine nu mai este loc de mine,
Am încercat să îţi pătrund prin vene;
Iubirea noastră doarme în ruine
Şi nopţile-s păzite de hiene.

Ţi-ai pus călăi de pază la intrare,
Mă voi zidi sub porţile închise;
Voi răsări cicoare fără floare,
Că cerurile-mi sunt, de azi, ucise.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum mai eşti în mine

M-ai adăpat, iubite, ce sete-aveam în mine
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta rămâne pe sânu-mi şi adoarme!

Şi-acum mai eşti în mine, ca un poem ce cântă
Pe strune de vioară, când înserări frământă.
Cum înfloreşte-albastrul sub genele lăsate,
În visele de noapte, când pleoapa-ncet se zbate!

Şi aripile-s ramuri ce înfloresc amurgul,
Cu primăveri aruncă în mine Demiurgul.
Pe buze mai suspină sărutul... ce arsură
Mi-a sângerat tăcerea şi s-a ascuns în gură!

Mi-ai adăpat iubite, atâtea doruri mute,
Cu zeama aurie de pere pergamute!
Când ai muşcat din versul virgin al cărnii mele
A explodat tot cerul şi a plouat cu stele.

Şi-s ca o sărbătoare în straie de lumină
Şi te iubesc cu teamă şi te iubesc cu vină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi şi stele

lângă mare mă aşez..
văd plutind pe valuri stele
si uitându-mă atent
sunt doar inimi... cam rebele!

aruncate.... sau uitate...
intr-o vară ce-a trecut
au rămas plutind pe valuri
cu speranţe de-nceput

si pierdute-n spuma mării
inimi.... stele se prefac
urmărindu-ne in noapte
când... si unde am plecat

ne tot strigă... ne tot cheamă
-vino inapoi la mine
-e târziu... si este toamnă
briza rece-ncet adie

paşii mei pe plaja udă
nu se mai intorc curând
te sărut fierbinte vară
repede ai dispărut

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea unui copil

E multă tristeţe în ţară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an şi-o vară
De când pe-acasă n-aţi dat.

Mi-e foame, mamă, şi mi-e frig.
Picioarele mi-au îngheţat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.

Mă doare capul şi mi-e rău,
Şi plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Şi noaptea-n somn ea te striga.

Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu ştim unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-aţi lăsat.

Suntem străini în sat la noi
Şi nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteţi şi voi.
Doamne, ce viaţă pierdută!

Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniţi să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!

Ne este prea greu fără voi
Şi gânduri negre ne încearcă.
Înduraţi-vă, mamă, de noi!
Nu lăsaţi vremea să treacă!

În casa noastră-i cald şi bine
Când suntem cu toţi la masă.
Vă aşteptăm şi azi, şi mâine
Să faceţi cale întoarsă.

poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străină de vară

Vară, nu ai loc în mine, printre-atâtea toamne grele.
La ferestre curg perdele- ploi de lacrimi blestemate
Şi-mi cresc nori de plumb pe umeri şi pe aripi, vai de ele
Şi de versul fără muză din poeme zbuciumate!

Cum să te primesc la masă, când pe masă-s doar cuvinte
Într-o debandadă cruntă la un bal mascat de iarnă?
Să le ordonez în fraze,-n poezia mea cuminte,
N-am putere, când minciuna a-nceput deja să cearnă.

Au gonit o zi de vineri, când aveam vara sub gene,
Au pus lupii-n pod la pândă, să o sperie de moarte
Şi-a fugit cu flori şi iarbă pân' la tine, în poiene,
Unde m-aşteptai, iubite-n rai cu două paşapoarte.

Eu rămân pe pragul toamnei, tu cu vara-n buzunare,
Să aduni din curcubeie, ştii, alabastru-acela verde,
Şi să mi-l trimiţi prin poştă, să îl am pentru gustare,
Când vor viscoli colinde, gustul verii de-l voi pierde.

Vară, ţi-ai uitat la poartă, două ramuri de lumină
Dar, nu pot s-ajung la ele, să le sorb, că-ţi sunt străină.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

Nu vreau nici toamnă, nici tristeţe,
Nici lacrima să-ngrop pe-o foaie,
Vreau soarele din miezul zilei,
Vreau auriul după ploaie.

Nu vreau nici amintiri plecate,
Nici drumuri neîntoarse-n zori,
Vreau cerul ce mă albăstreşte,
Vreau stelele ce-mi dau fiori.

Nu vreau să vii când toamna doare...
În vara ta n-am existat,
Înşelătoare zi de vară
Apusul azi l-a întristat.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 11

Şi de te strig, iubite, să nu-mi răspunzi la vară,
Când poţi să-mi prinzi cuvântul, din aripa în zbor!
Răspunde-mi, când sub geruri, stau vise să răsară,
Iar eu, din nori de gheaţă, secundele măsor!

Te voi chema cu gândul, tivit pe glezna serii,
Când ţipă doru-n irişi, ca neaua pe sub paşi.
Tu să nu vii, când umbre, pe pleoapele tăcerii,
Dansează fantomatic, şi nopţii, să mă laşi!

Epistole-ţi voi scrie şi-un semn de întrebare
Voi strecura-ntre versuri. De-i greu să îmi răspunzi,
Eu îţi aştept sărutul pe locul care doare
Şi unde port povara, pe umerii rotunzi.

Voi aştepta cuminte, în aşternutul moale-
Atât de rece albul, dar tu să mă-ncălzeşti!
Hai, fură-mă, zăpezii şi-mbracă-mă-n vocale,
Din carcera consoanei, aştept să mă trezeşti!

Şi ninge peste mine, m-or troieni cascade,
Imaculate frunze din mărul lui Adam,
Te-aştept, să ne ascundem în cuib de acolade
Şi dincolo de viaţă, aproape, să te am!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne doare...

Ne doare când întunericul lumina o străbate
Şi plângem de dorul celor ce-au plecat departe,
Ne-au lăsat în urmă dorul şi sufletul pârjolit,
Nu i-am putut opri, oricât am luptat şi am dorit.

Ne doare când timpul trece în zbor pe lângă noi,
Ne rupe ani din viaţă şi ne desparte pe-amândoi,
În locul strălucirii din vară, ne pune-n plete iarna,
Chiar de ne ştie suferinţa şi ne cunoaşte taina.

Ne doare când visele dispar, înainte de-mplinire,
Când soarta ne smulge dreptul la tihnă şi iubire,
Când trebuie să-i dăm pământului comoara noastră
Şi s-aştepăm, tot restul vieţii, plângând la feresatră.

Ne doare şi durerea ne-ngenunchează, e sfâşietoare,
Ai da orice să te destarmi, să fi vânt ori rază de soare,
S-ajungi mai repede la cer, să-l regăseşti pe cel pierdut,
Să formaţi, din nou, un întreg, să fiţi la fel ca la-nceput...

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

Vine dorul şi mă-ntreabă:
"Primăvara unde e?
c-aş fi avut şi eu treabă,
să zăpăcesc fetele".

Mă uit la el peste umăr.
Când răspund că n-am habar,
văd c-aventuri, fără număr,
tot notează-n calendar.

Când e iarnă, 'i degerat
şi-acoperit de zăpezi,
hibernează-ngândurat.
de aceea nu îl vezi!

Se trezeşte-n primăvară,
galben, trist şi pricăjit,
şi-are grijă, până-n vară,
să se-ngraşe din iubit.

Se-ndoapă cu suferinţe
de iubiri ne-mpărtăşite,
se adapă cu dorinţe
din suflete răvăşite
de ghiocei, mărţişoare
şi ocheade pofticioase,
spre băieţi infatuaţi
sau fete năbădăioase.

Vara-i scade din noroc,
că, la munte şi la mare,
când iubirile se coc,
el se face scrum, la soare.

Toamna îl revigorează,
ploaia-i gâdilă orgoliul,
lacrimile îl distrează,
se tolăneşte-n fotoliu
şi se uită cu sadism
la perechile din vară,
care, doar din masochism,
îşi stâlcesc iubirea, iară.

Vai de el! E hărtănit,
bipolar şi indecis!
De-ast-aşteaptă primăvara...
Astenia... e-al lui vis!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici...

nici nu cred c-ar fi azi prima oară
când doar eu şi doar eu am greşit
inundaţi de o ploaie de vară
arşi de tot de un băţ de chibrit
defilând dintr-o gară în gară
c-un trifoi de iubit/neiubit

nici nu cred că ne-ascundem departe
doar un deget ceva să întinzi
ca o miere pe-o foaie de carte
şi în ea să te prind să mă prinzi
cum scriam nu demult ne împarte
o aceeaşi oglindă-n oglinzi

nici o brazdă de tine nu-mi trece
sunt un mitrea cocor blestemat
or ion alu marţi treisprezece
tu ai şnur de picior des legat
pe un câmp de muşcate-n ghivece
la un fericit moment dat

şi nici toamna în frunte nu-mi bate
numai lemnul din mesele mici
de prin birtul cu geamuri crăpate
de la nişte-mbrânceli de voinici
de pe unde te-aştept pe jumate
pe când tu pe jumate nici...
nici...

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul zilelor de-o vară

Când timpul vara şi-o sfârşeşte
Şi rece începe să devină,
Parcă te uită, se perimă...
De zile lungi ore îţi scuteşte.

Şi florile înspre fruct promise
În obraji şi părul ce-ţi mlădie,
Se pierd cum puf de păpădie
Şi-şi cern din nuanţele deschise.

Iar visul, lung de la început,
Aşa cum vara nesfârşită,
Tot o vacanţă-i, pierde aripă,
De zborul de atât trecut.

Iar de-s şi eu întreg, natură,
De ce nu pot să fiu iar vară,
Cum pomi de vârstă milenară...
Mobilă nu-s!... Nu-mi dau căldură?

Mă cer să fiu un vis de-o vară,
Mă fredonând cânt, ciocârlii,
Întins cum rodul de câmpii...
Să mă culeg mereu, iar, iară.

Oricum, voi fi cenuşă în holde
Rostogolit în pic de râuri,
Pegas, fără călări, nici frâuri...
Un gând... eternelor Isolde.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dileme

A căzut o frunză şi-am călcat-o verde,
Nu ştiu de o doare şi nici de mă vede,
Rămasă în urmă a-nceput să moară,
Eu păşesc agale să nu mă mai doară.

Cred că vine toamna sosind dintr-o parte
Cu răzleţe lacrimi în cer adunate,
Încă-i cald spre seară şi e uscăciune
Şi plutesc prin aer miresme de prune.

Nu ştiu şi nu-mi pasă cum este afară,
Tu nu eşti cu mine şi n-ai fost de-o vară,
Ai plecat voioasă cu o dimineaţă
Fără stropi de rouă pe flori şi verdeaţă.

Nu erai mâhnită şi nici supărată
Cu-al meu braţ de vise te-ai pierdut deodată,
Am rămas cu luna să vorbesc în noapte
Când şi când îmi spune cât eşti de departe.

Pustiit în mine m-am prins de-a mea mână,
Nu vreau să fiu singur când mă ceartă luna,
Îmi vorbesc în şoaptă când aştern poeme,
Să-nţeleg femeia când iubind se teme.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am întâlnit într-o zi

Ne-am întâlnit într-o zi. Era Toamnă.
Eu străină..... Tu, copil. Aveai mamă şi tată.
Ne-am întâlnit într-o zi. Era Vară.
Eu străină... Tu, îndrăgostit de mine şi de alte femei
din lumea întreagă.
Ne-am întâlnit într-o zi, Era din nou Toamnă,
Eu te iubeam.... Tu iubeai ploile şi o altă femeie.
Mi-am pus capul pe inima ta, iar cu mâna dreaptă
îmi strângeam sânul stâng,
Sub care simţeam dinţii unui destin gelos dar drept
Cu Toamna şi iubirea din mine, ce-ţi oferea un dar nemeritat
... Timpul.
Timpul meu! A trecut prin mine şi prin tine într-o zi,
Şi ne-a hotărât soarta.
... Te-am strigat înainte să plec!!! Dar n-ai avut cum să m-auzi,
... Aveai multe iubite... şi ploua zgomotos! De vină era Toamna.
Am plecat! Am plecat... tot străină! Ploua! A fost ultima noapte
de dragoste în cântecul ploii de Toamnă.
Ne-am auzit în Vară. Ne-am întâlnit bucuroşi.
Nu se schimbase nimic în vieţile noastre.
Tu... aveai acelaşi dor de ducă, şi aceeaşi agendă de telefon,
Cu numere vechi, cu nume consumate şi cumpărate la un şpriţ de vin,
Ce-au grăbit cândva albirea tâmplelor mele,
Şi mi-au împachetat toate sentimentele de dragoste în văzul lumii.
... Acum, e din nou Toamnă! Dar nu plouă, Dacă iţi spun că te iubesc m-auzi?
Nu ştiu dacă iţi aminteşti, de fiecare dată când ne întâlneam
ploua. Şi niciodată nu ai auzit când ţi-am spus: Te iubesc.
Ţi-am repetat de zeci de ori... atât cât a cântat ploaia, şi inima mea a reuşit să te adoarmă... liniştit.
Ne-am întâlnit într-o zi. Ne-am întâlnit într-o zi cât pentru o viaţă
întreagă,... chiar dacă tu eşti acolo, şi eu, aici.
... Toamna e de vină, pentru tot ce-mi doare, pentru ce-ţi doare,
pentru tot timpul ce trece prin noi,
cu regrete tardive - şi mulţi ghiocei răsăriţi la tâmple şi-n inimile
încă tinere... de-a rezista ploilor de Toamnă cu iubiri.
Ne-am întâlnit şi-acum. Te-am strigat.... până să înceapă bocetul
Toamnei... dar în zadar răspunsul tău. Acum îmi scurmă frunzele
şi sufletul ce se întinde moale pe pământ... pentru o linişte
şi-un somn odihnitor cerut de-o inimă cât frunza Toamnei.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, iubite

Când voi muri, iubite,
Să nu-mi cânţi cu amoc;
Nu-mi planta flori la cap,
Nici brad umbros, te rog.
Deasupra-mi iarba verde
În rouă stea uimită ;
Dacă vrei, viseaza-mă,
Şi, dacă vrei, mă uită.

Nu voi mai vedea umbre,
Nu voi simţi ploaia;
Nu voi auzi privighetori
Cântându-şi triste aria:
Şi-astfel visând într-un amurg etern,
Fără zi sau noapte,
S-ar putea să-mi amintesc
Sau să uit de toate.

poezie clasică de Christina Georgina Rossetti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu doar poezie

Ce-i trupu-acesta ce vibrează la orice-atingere de vânt,
Când poezia-n mine-i trează şi înfloreşte în cuvânt,
Decât o mare prea adâncă, sau un ocean de amintiri
Când val şi ţărm, pe-un colţ de stâncă, strivesc albaştri trandafiri?

În mine-arcaşii stau la pândă, dar nu-s la locul potrivit,
Când lupi cu gura lor flămândă, aşteaptă,-n casă, să-i invit.
Nu ştiu să mă feresc de iarnă şi nici de lupi nu mă feresc,
În stânga mea, printr-o lucarnă, albastru, ochii mei privesc.

Când toamna-mi desfrunzeşte glasul şi în tăceri mă învelesc,
Eu am sub piele-ntreg parnasul şi în poem mă răstignesc.
Şi nu mi-e teamă de-ntuneric şi nici zăpezile n-ating
Lăcaşul meu atât de sferic şi peste mine, macii ning.

Pe fruntea-mi, flori de sânziene, cu-amarul lor mă lecuiesc,
Când se strecoară pe sub gene o lacrimă. Şi-n zori tânjesc,
Ca trupu-acesta ce învie la orice-atingere de vânt,
Să fie doar o poezie, ce nu se stinge în mormânt.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când primul pas...

O noapte ce plângea pe-un ţărm de mare,
O mamă mai copil decât copiii,
Un univers sub semne de-ntrebare,
Abandonându-şi printre stele fiii.

Şi eu, abia gustând durerea lumii,
Când primul pas se-mpiedică de moarte,
Scormonitoare în esenţa humii
Cu-n scâncet curios de ''mai departe''.

Ploua albastru-n rogvaivul verii,
În ochii mei tot cerul răsărise,
Pe-obrajii mei se ruşinau toţi merii
Şi ai fi zis că tot norocul mi se

Adună-n braţele de ursitoare,
Ce-mi mângâiau secunda primei clipe.
Şi nu ştiam atunci că viaţa doare
Şi că iubirea ştie să şi ţipe.

Aveam doar mamă şi o mare-albastră
Când m-a orbit lumina-n toiul nopţii;
O stea plângea încet deasupra noastră
Şi eu priveam, râzând, lacrima sorţii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!